Autor: Biserica Maranata Vulcan
Primăvară bizară
„ Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul și seceratul, frigul și căldura,
vara și iarna, ziua și noaptea!” (Geneza 8:22)
Bat din palme norii scuturând zăpadă,
Act care-n scenariu nu era trecut,
Și-adierea caldă azi e cavalcadă,
Vânt ce-ngheață floarea numai c-un sărut.
Pe decorul verde se chircesc corole
Ce râdeau în soare până de curând
Și, înfășurându-și umerii-n etole,
Zgribulite-ntreabă: Când intrăm noi? Când?
Primăvara vine, primăvara trece,
Chiar și calendarul e debusolat
C-a dat buzna iarna cu suflarea-i rece
Și cu nonșalanța de-anotimp privat.
Alarmarea crește și nesemănată
Când în termometre dansu-i nebunesc,
Rânduiala noastră este răsturnată
Și-alte anotimpuri, iată, se ivesc.
Panicați, ne-ntrecem în a da sentința:
Pentru vremea asta este prea mult ger!
Și privim cu spaimă și cu neputință
Spre oriunde-n lume, numai nu spre cer.
O fi primăvara, poate, mai ciudată,
Sau nu e-mbrăcată cum era mereu,
Dar urmează și ea partitura dată,
Și bagheta este doar la Dumnezeu!
Simion Felix Marțian
Vulcan, 22 aprilie înghețat, 2017
Corul Bis.Maranata Vulcan- Marire Tie
Te iubesc copilul Meu și mereu te voi iubi!
Când spre cerul slavei Tale îmi ridic cu dor privirea
Simt cum duhu-mi se-nfioară și mă-nvăluie Iubirea
Căci zăresc acolo-n slavă chipul Tău Cel minunat
Și Privirea ce mă caută într-o lume de păcat…
Doamne, când privesc spre ceruri inima tresare-n mine
Căci mi-e haina întinată și mi-e greu și mi-e rușine
Pentru slaba mea ființă ce suspină sub povară
Pentru rana ce-i în suflet și a prins din nou să doară…
Dar mă-nvăluie Iubirea și Privirea Ta divină
Vindecă a mea durere și îmi spală orice vină
Cînd spre cerul slavei Tale mâinile-mi înalț cu dor
Simt cum Te cobori prin Duhul bunul meu Mântuitor…
Și reverși în suflet pace…mă hrănești cu-al Tău Cuvânt
Îmi dai aripi către stele să mă-nalț mai cu avânt…
Vocea Ta-mi șoptește dulce străbătând prin galaxii…
Te iubesc copilul Meu și mereu te voi iubi!
Vulcan-19-03-2017 Maria Luca
