Unul din subiectele pe care îl studiez intens în ultima vreme, din cauză că am simțit o plafonare dureroasă în viața mea este cel privitor la lege și har. În acest demers am căpătat înțelegere asupra multor lucruri pe care o perioadă le-am înțeles greșit și printre acestea am înțeles măcar parțial ce generează atâta răutate și chiar ură în viața creștinilor față de alți oameni, fie ei necredincioși sau credincioși care greșesc.
Ei bine, cel mai mare generator de neiubire, prejudecată, judecată și chiar ură este neînțelegerea sau neacceptarea harului lui Dumnezeu și trăirea pe baza legii. E un subiect foarte vast, asupra căruia Dumnezeu încă îmi vorbește și mă învață, așa că nu voi încerca să explic în detaliu cum stă treaba cu lege și harul ci mă voi concentra asupra unei frânturi a acestui tablou, așa cum am spus.
Nu rar mi-a fost dată să mă întâlnesc cu oameni ultralegaliști care tunau și fulgerau împotriva oricărei călcări de lege a altora. Probabil fiecare din voi ați întâlnit astfel de oameni, gata „să vă pună chelea pe băț” pentru anumite greșeli pe care le-ați făcut. Ei, paznicii Domnului sunt mereu cu ochii pe ceilalți pentru a atrage atenția asupra păcatului repede și pentru a pedepsi pe cel ce a greșit. Așa se face că de obicei sunt cei mai vocali din comunitate și știu cam toate relele tuturor oamenilor uneori șantajându-i. Ei, ultralegaliștii sau legaliștii că tot în aceeași grupă sunt, veghează mereu la respectarea legii și sunt judecători excelenți. Sunt deseori întrebați cu privire la cum să se procedeze ca să fie bine și le place să arate superioritatea lor dată de o cunoaștere așa de bună a legii.
Ironic sau mai degrabă logic este că, mulți dintre ei prin vehemența lor legalistă de fapt fac ceea ce Mântuitorul spune „strecoară țânțarul și înghit cămila”. Deși nu vreau să generalizez, de cele mai multe ori când am întâlnit oameni foarte vehemenți și foarte duri cu păcatele altora ei ascundeau păcate mult mai mari în viața lor. Tind să cred, în varianta mea optimistă, că felul lor de a fie era inconștient trăit din cauza mecanismelor interioare care îi condamnau ei încercau să scoată în evidență păcatul altora și să se situeze exact la polul opus astfel încât nici să nu îți treacă prin minte că el, păzitorul respectării legii, ar putea face așa ceva.
Acum, când aud oameni care fierb de mânie pe păcatele altora mă gândesc cu milă la sufletul lor și mă rog ca Dumnezeu să îi elibereze din patimile lor ascunse. Dacă greșesc și nu sunt prinși de patimi, pierd cel mult timpul de rugăciune iar dacă am dreptate, multe suflete vor căpăta pace.
Nu este deloc un fenomen rar ca oameni cunoscuți drept foarte corecți, foarte religioși, foarte legaliști și buni împlinitori ai legii să se descopere la un moment dat că de fapt au trăit la dublu și au ascuns păcate mari. Voi da un exemplu care nu îmi aparține deși aș putea cita din cazurile mele sute de situații. McCallum spunea despre un tânăr care sancționa în grupul de tineri tot ce era încărcare de lege. El era într-un fel polițaiul Domnului în grup. Atitudinea sa era dură la fiecare tânăr care greșea cu ceva până când autorul, care se ocupa de grup a sesizat situația și l-a confruntat. Când era cel mai vehement îl lua deoparte și îl întreba „iar ai căzut în păcate sexuale?” la fel cum Dumnezeu se duce direct la omul din grădină când acesta încerca să apară cu frunzele pe el: „Nu cumva ai mâncat din pom?”
Dezavantajele sistemului legalist, surprinse de Mântuitorul în viața fariseilor sunt că neglijează sau ascund păcatele personale prin observare, deconspirarea, inventarea, amplificarea de păcate ale semenilor. Și asta în mod laș și mișel pentru că poți atrage cuiva atenția la păcatele sale în moduri foarte constructive și pline de compasiune și iubire. Dar astfel de oameni aruncă cu noroi în toți ceilalți din dorința de a se vedea curați. E o inducere în eroare a altora dar mai grav e o inducere în eroare a lor înșiși și o trăire în prizonieratul legii neștiind că se pot odihni în Hristos. Fariseii se concentrau pe aspectele foarte mărunte ale legii și le scoteau în evidență la compararea cu alții, iar pe cele importante le ignorau „Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute.”
Dragii mei, când vedeți credincioși înfuriați, turbați de mânie, care fulgeră și trăsnesc orice încălcare de lege, care nu arată compasiune, milă și dragoste în abordarea păcătoșilor, ci pun toată puterea în a dovedi doar vinovăția lor fără a da alt ajutor decât porunca seacă „pocăiește-te că te ia dracu” atunci aproape sigur oamenii respectivi sunt vrednici de milă și trebuie să vă rugați ca Dumnezeu să îi elibereze de lanțurile legii și ale patimilor. Sunt vrednici de milă și compasiune și mai mare decât a „celorlalți păcătoși”, vorba fariseului „mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni”, din cauză că la cei ce le sunt vizibile păcatele există șansă mai mare de pocăință decât la cei ce păcatele le trec drept virtuți creștine. A se observa că nu sunt pentru neglijarea, neabordarea, ascunderea, ignorarea păcatelor ci pentru abordarea păcătoșilor în dragoste.
Dumnezeu să ne ajute să renunțăm la neprihănirea noastră și să depindem în totalitate de neprihănirea lui Hristos, să ne ajute să acceptăm mântuirea oferită de El și să nu încercăm să ne-o plătim noi. El să ne dea inimi ca ale Mântuitorului pline de compasiune în întoarcerea păcătoșilor de la pierzare și nu inimi de judecători care doar constată situația.
Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/
