Să trăieşti prin pacea Sa!


Maria Luca

Inimioară, inimioară
Oare iar ai obosit?
Te agiţi în pieptul meu
Mă laşi singur când e greu
Abătut şi pustiit…

Nu vezi tu în jur cum lumea
E în plină sărbătoare?
Numai tu mă chinuieşti
Liniştea nu ţi-o găseşti…
Spune-mi oare ce te doare?

Poate anii ce-au trecut
Te-au brăzdat cu doruri multe…
Poate valuri te-au izbit…
Poate temeri te-au gonit
Şi nu-i nimeni să te-asculte…

Inimioară…inimioară
Cât de mult…de mult aş vrea
Să simţi pacea minunată
Ce o dă Acel ce-I Tată
Să trăieşti prin pacea Sa!

Vulcan-01-01-2016   Maria Luca

Carmen Szolga – Dar copiii cei micuți,de Isus au parte


Emil Bartoș – Anunț mortuar despre sora Rugăciune


emil-bartos

Editorial despre sora Rugaciune: „Cu regrete anunțăm trecerea în neființă a doamnei Rugăciune. S-a stins din viață de curând, la Biserica Neglijența.

Născută cu mulți ani în urmă în mijlocul unei treziri spirituale, a crescut sănătoasă și puternică, hrănită de studiul biblic și mărturie, devenind una dintre cele mai influente membre din familia Bisericii.

Dar, în ultimii ani, sora Rugăciune o ducea tot mai rău cu sănătatea și, devenind neajutorată, genunchii fiindu-i vizibil slăbiți, ea nu mai avea simțămintele sensibile de altădată, viața ei spirituală degradându-se dramatic.

Ultimele ei cuvinte au fost: „Unde sunt cei dragi ai mei?”

I s-a spus că sunt la piață, căutând medicamentul relevanței.

Experții, incluzându-i pe domnii doctori Activistul, Divertismentul și Delăsătorul au avut dispute serioase și, în final, nu au căzut de acord asupra motivului bolii doamnei Rugăciune.

I-au administrat doze mari de scuze, chiar i-au făcut în ultimul minut un by-pass motivațional, dar fără succes. O examinare post mortem a arătat că deficiența de hrănire spirituală constantă și lipsa de părtășie au contribuit la sfârșitul doamnei Rugăciune!”

Emil Bartoș

Alin Petre (Crivadia) – Mesaj Evanghelic


SFERTUL ACADEMIC ȘI BISERICA


Zilele trecute eram într-o biserică și cel ce făcea anunțurile se străduia să-i convingă pe cei prezenți să ajungă la timp pentru serviciul de duminică dimineața. Le-a cerut întâi să vină de la nouă fix, apoi a zis că nu ar fi rău să fie prezenți de la nouă fără zece, iar apoi a zis că poate ar fi bine să ia în considerare sfertul academic și să vină chiar cu un sfert de oră înainte de începerea serviciului. Față în față cu această provocare, mi-a fost dat să văd, nu puțini, care au întâmpinat cu un zâmbet ironic expresia celui ce făcea anunțurile. De ce zâmbet ironic? Pentru că ”știau ei bine, că sfertul academic are în vedere timpul de întârziere și nicidecum timpul prealabil.”

Numai că nu știau bine, pentru că expresia ”sfertul academic” se aplică foarte bine în acest context. Sigur că nu vreau să mă aventurez în polemici inutile cu nimeni pe seama acestei expresii, dar mă tem că românul, mândru din fire, nu poate accepta această expresie decât din perspectiva academicianului, din perspectiva marilor personalități, care își permit să întârzie și să fie așteptate, că…nu-i așa? Noi românii suntem cu toți mari personalități.

E drept că ”sfertul academic” este scuza preferată a românilor atunci când este vorba de sfidarea punctualității, dar să nu uităm că nu conotația românească este cea care stă în picioare, ci ca să înțelegem expresia în discuție, ar trebui să ne ducem la rădăcinile ei. Academia își trage numele de la prima școală filozofică, înființată de Platon la Atena, care își ținea întrunirile în grădinile consacrate eroului Akademos. În această primă academie, Platon își ținea discursurile filozofice și este vrednic de menționat faptul că discipolii și admiratorii lui, în semn de respect,   se adunau cu o bună bucată de timp înainte de a veni maestrul lor, discutând și având dezbateri pe marginea discursurilor anterioare. Sfertul academic privit din această perspectivă este nu timpul pe care poți să-ți permiți să-l întârzii, ci dimpotrivă este timpul pe care îl dedici în semn de respect unei personalități cu care urmează să te întâlnești, mergând la această întâlnire cu mult mai devreme.

Când este vorba despre biserică, despre adunările pe care credem că le onorează Dumnezeu cu prezența sa, cred și eu că sfertul academic, adică venirea la casa lui Dumnezeu cu un sfert de ceas mai devreme este semn de respect pentru cel cu care vrei să te întâlnești. Oamenii smeriți sunt conștienți că vin la biserică să se întâlnească cu cea mai importantă personalitate din Univers, cu Dumnezeu, și se vor sili să vină la întâlnire mai devreme, în timp ce oamenii mândri, care au pretenția că ei înșiși sunt mari personalități își vor permite în numele sfertului academic să întârzie.

În raporturile cu Dumnezeu este de preferat sfertul academic al omului, care smerit și plin de admirație pentru Marele Maestru, va veni cu un sfert de oră înainte la întâlnire, dovedind prin aceasta că îl onorează pe Dumnezeu și cu timpul său.

http://parerile.blogspot.ro/