Autor: Biserica Maranata Vulcan
Efectele încrederii în Dumnezeu – Echilibrul
„Cei ce se încred în Domnul Sunt ca muntele Sionului, care nu se clatină, ci stă întărit pe vecie.” Asta spune unul din scriitorii de psalmi, încercând să vorbească despre siguranța pe care o dă încrederea în Dumnezeu. Când privesc la astfel de afirmații, realizez că încă nu mi-am pus încrederea în totalitate în Dumnezeu și că a îți pune încrederea în Dumnezeu nu e un lucru simplu și ușor. E o alegere pe care o faci în fiecare secundă a vieții. Mereu poți să te încrezi în El sau să te încrezi în altceva, sau să nu te încrezi în nimic.
Pe de altă parte, nu pot pretinde că îl pot înțelege pe Dumnezeu în imensitatea Sa și am la rândul meu întrebări care îmi frământă mintea, întrebări care, dacă rămân fără răspuns, cutremură muntele. Asta mă face să Îl caut mai mult, să mă conectez cu El mereu și mă determină să mă prind cu toată tăria de El pentru că văd cu ochii mei cum totul se clatină în jur. Orice fisură în relația cu Dumnezeu mă provoacă să mă alipesc și mai tare și mai „nebunește” de El și caut acea metodă sau stare de a deveni una ce El.
Am frunzărit o carte la un moment dat care se numea „Toți sunt normali, până ajungi să îi cunoști” și aș îndrăzni să extind afirmația, toți sunt echilibrați și calculați și credincioși până ajungi să îi cunoști. Ne place să ne știe oamenii drept credincioși, echilibrați, puternici în credință și nu ne dăm ușor drumul buzelor să spună cuiva că nu suntem chiar așa cum arătăm, decât în cazuri extreme când totul e praf deja. Asta face ca să consumăm resurse prețioase pentru a menține aparențele pentru ceva ce oricum se va afla. Nu, nu mai postez în acel „guru spiritual” în acel om cu credința neclintită, cum am fost învățat, ci vreau să îmi dedic toată forța încrederii permanente în Dumnezeu, pentru că sunt slab, nu pentru că sunt tare.
Îmi doresc această stare despre care scrie psalmistul, această comparație cu muntele. Ce poți face unui munte, aproape nimic, ca să îl clatini. Sa rup așa de greu bucăți din el și orice ar încerca oamenii să rupă, nu sunt decât mici zgârieturi, nesemnificative pentru imensitatea sa. Pe mine însă, încercările vieții nu mă afectează puțin, ci mult. Semnele pe care le lasă pe mine sunt serioase, mari și vizibile deși încă nu am fost nevoit să trăiesc prigoane serioase. De aceea îmi doresc să fiu mai încrezător în Dumnezeu, să fiu mai echilibrat și această încredere să mă fortifice și să „mă așeze” în El.
Privesc adesea la exemplul Domnului Isus, Mântuitorul meu și văd determinarea, echilibrul și încrederea pe care o avea în fața provocării suferinței. „Ție toate lucrurile Îți Sunt cu putință; depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși, facă-se nu ce voiesc Eu, ci ce voiești Tu.” Dacă privesc la mine și încerc să simulez un astfel de scenariu nu îmi iese ceva asemănător. El era „ca muntele Sionului”. Încrederea Sa era totală în Tatăl, și prin asta, chiar dacă îi stăteau în față moartea și suferința, a urmat planul Tatălui. Această încredere și ascultare au făcut posibile lucrări mari cum ar fi glorificarea lui Dumnezeu și mântuirea mea și a altor oameni. Ce stadiu înalt al încrederii în Dumnezeu, care să reziste în fața suferinței și a morții. Asta îmi doresc pentru mine.
Sursa : http://www.filedinjurnal.ro/
Lela David – Grupaj de cântări
Adevăratul Crăciun – Iosif Țon
Esenţa Crăciunului este ceea ce i s-a întâmplat Fecioarei Maria: Prin Duhul Sfânt, Cristos S-a format în ea (Luca 1:35).
Folosind o imagine foarte îndrăzneaţă, apostolul Pavel spune că el este ca o femeie în durerile naşterii “până când Cristos ia chip în voi” (literal, “până când Cristos se formează în voi”). Scopul lui Dumnezeu este ca noi să fim făcuţi asemenea chipului Fiului Sau (Români 8:29).
Dar ce înseamnă să fim făcuţi asemenea Lui, sau ca El să ia chip în noi? Sau, să punem alfel întrebarea: Cum arată o persoană în care S-a format Christos? Cum este o persoană care este asemenea lui Cristos?
Problema această este prea importantă ca să o lăsăm să rămână la nivelul teoretic şi declarativ. Trebuie să o aducem la nivelul practic, la realitatea
noastră de toate zilele.
În Matei capitolul cinci, începând cu “fericirile” ( o listă de opt trăsături de caracter) şi continuând cu declaraţiile solemne “Dar Eu vă spun…”, omnul Isus ne pictează portretul persoanei care vrea El să devenim noi. În concluzie, El formulează această declaraţie care ne taie respiraţia: “Voi să fiţi desăvârşiţi, aşa cum Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit” (5:48).
Acum să stăm şi să judecăm o clipă. Isus Însuşi era Fiul perfect al Tatălui perfect! El era chipul lui Dumnezeu! Nu este atunci logic să spunem că în Matei 5 Isus îşi pictează propriul Sau portret?Parcă Îl aud pe Fiul lui Dumnezeu spunându-ne:
“Aşa sunt Eu cum v-am cerut vouă să fiţi. Eu sunt perfect, aşa cum Tatăl Meu este perfect. Şi aceasta înseamnă a fi o persoană perfectă. Mai mult, Eu am venit aici pe pământ pentru a face persoane ca Mine Însumi, persoane după chipul Meu. Chipul pe care tocmai vi l-am pictat este forma Mea, este structura Mea, este caracterul Meu. Şi aşa vreau eu să deveniţi voi. Eu vreau să deveniţi că Mine.
“Şi mai vreau să ştiţi ceva: Încă de la întemeierea lumii, Tatăl meu a decis că voi să fiţi asemenea chipului Meu, să aveţi caracter şi comportament ca al Meu, aşa încât voi să fiţi realmente fraţii Mei şi surorile Mele.”
Portretul pe care ni l-a pictat Domnul Isus în Matei 5 este atât de măreţ şi de sublim încât i-a speriat pe foarte mulţi teologi. Mulţi au încercat să ne convingă, de exemplu, că Predica de pe Munte (Matei 5-7) este “Lege” (şi noi nu vrem lege ci numai har), sau ne-au spus că Predica de pe Munte nu este pentru zilele noastre.
Dar, ascultaţi bine! Tabloul pictat de Domnul Isus în Matei 5, care este autoportretul Lui şi ceea ce ne cere El nouă să fim, este însuşi scopul final al lui Dumnezeu cu noi. Şi este însuşi scopul pentru care a murit Cristos pe cruce, deoarece ni se spune că El a murit “ca să-şi curățească un popor care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune” (Tit 2:14).
Va propun să facem un exerciţiu, pe care eu îl consider a fi totalmente justificat: în loc de “plin de râvnă pentru fapte bune” să punem “pasionaţi pentru a fi după chipul Lui”, sau “pasinoati să fim asemenea Lui”, deoarece aceasta este esenţă expresiei “fapte bune.” Cristos Şi-a dorit persoane în care să se formeze El însuşi! Acesta este scopul ultim al Golgotei!
Dar cum poate fi realizat un ideal atât de înalt în noi cei slabi şi atât de departe de perfecţiune?! Răspunsul se găseşte în Romani 5-8.Discuţia începe de fapt cu afirmaţia din 5:10, că “vom fi mântuiţi prin viaţa Lui” (a Domnului Isus Cristos). Vă sugerez iarăşi să facem o schimbare, deasemenea justificată de întreg contextul acestei afirmaţii. Vă sugerez ca în loc de “mântuiţi” să scriem “formaţi după chipul Lui.” Atunci obţinem acest text: “vom fi formaţi după chipul Lui prin viaţa Lui.”
Vreau acum să vă spun că tot ceea ce urmează după 5:10 până la sfârşitul capitolului 8 este pur şi simplu o explicare a acestei afirmaţii. Cheia explicaţiei, de la care curge tot restul, este în 6:5, “ne-am făcut una cu El.”
Verbul de aici traduce cuvântul grecesc compus “synfyteo”, care înseamnă “plantaţi împreună” (expresie care trebuie să ne evoce plantarea noastră, sau mai exact, altoirea noastră ca mlădiţe în Viţa de vie (care este Cristos).
După ce ni se spune că am fost făcuţi una cu El în modul acesta organic, urmează o serie lungă de lucruri care ni se spune că s-au întâmplat cu noi, sau pe care suntem chemaţi noi să le facem, “împreună cu El” sau “în unire cu El.”
Iată lista completă: am fost răstigniţi împreună cu El (v.6), am murit împreună cu El (v.8), am fost îngropaţi împreună cu El (v.4), trăim împreună cu El (v.8, viitorul de aici are conotaţie de viitor de la data la care am murit cu El). Apoi, în 8:17 mai avem trei: suferim împreună cu El, suntem moştenitori împreună cu El şi vom fi glorificaţi împreună cu El.
Lista se completează în Efeseni 2:5-6: am fost aduşi la viaţă împreună cu El, am fost înviaţi împreună cu El şi am fost aşezaţi împreună cu El în locurile cereşti.
Întorcându-ne acum iar la Romani opt, toată seria aceasta de evenimente care au avut şi au loc împreună cu Cristos, sau în unire cu El, culminează în 8:29 cu evenimentul care ne interesează pe noi aici: Din veşnicie Dumnezeu a hotărât ca noi să fim făcuţi asemenea chipului Fiului Său.” Din păcate, în limba română traducerea nu captează sensul din limba greacă. Forţa şi secretul textului stă în cuvântul grecesc “synmorfous”, care înseamnă “formaţi împreună.”
Să ne amintim că această afirmaţie vine ca apogeul a ceea ce s-a început în 5:10, că adică “vom fi mântuiţi prin viaţă Lui” şi că explicaţia începe în 6:5 prin afirmaţia că “am fost făcuţi una cu El” şi că o culminare a tuturor celorlalte lucruri pe care le-am trăit sau le trăim “împreună cu Cristos.” (În greacă, toate acestea sunt formate din cuvinte compuse cu prefixul syn, ca în synfytes, synestaurothe, synetafemen, etc.).
Acum în 8:29 vine synmorfous care evident înseamnă “formaţi împreună cu Cristos” sau “formaţi în unire cu EL.”
Care este esenţă la toate acestea? Esenţa este că noi putem să ne transformăm după chipul lui Cristos numai în unire cu Cristos. Sau, mai practic, putem deveni ca Cristos numai dacă învăţăm să trăim împreună cu Cristos, (formulă pe care o găsim în 1 Ţes.5:10).
Nu poţi deveni ca Cristos dacă eşti separat de Cristos. Tu poţi deveni ca El numai dacă înveţi să trăieşti în unire intimă cu El şi dacă înveţi realmente, în mod obiectiv, în mod practic, să trăieşti în această unire și părtășie comuniune, comunicare) cu El. Încă o cheie practică. În 2 Cor.3:18, ni se spune că în măsura în care privim cu fața descoperită (adică fără nici o piedică) faţa Domnului Isus (adică, persoană Lui, caracterul Lui şi comportamentul Lui) suntem transformaţi după chipul Lui, nu dintr-o dată, ci treptat, “din slavă în slavă”, în mod gradat, prin lucrarea pe care o face în noi în acelaşi timp Duhul Sfânt.
Tu devii ca persoana pe care o admiri! Tu imiţi pe cine admiri! Şi acesta este exact lucrul la care suntem chemaţi: să-l imităm pe Domnul Isus (1 Cor.11:1; Ef. 5:1-2).
Dar ţineţi minte! Putem să facem aceste lucruri numai în unire practică, reală, obiectivă, concretă cu El. Scopul Crăciunului este ca Cristos să se formeze în noi aşa cum s-a format în Fecioara Maria. Maria a întrebat: “Cum se poate să se întâmple aşa ceva?” Răspunsul pe care l-a primit a fost: prin Duhul Sfânt şi prin puterea celui Prea Înalt! (Luca 1:35).
Tu te îndoieşti că se poate forma Cristos în tine, adică să te asemeni tot mai mult cu El în caracter şi comportament, aşa cum este prezentat chipul Lui în Matei 5? Adu-ţi aminte! Nici Maria n-a putut să creadă! Dar ea s-a oferit pe sine lucrării Duhului Sfânt şi puterii lui Dumnezeu!
Când Duhul Sfânt te umbreşte şi când puterea lui Dumnezeu lucrează în tine, El poate face mult mai mult decât îţi poţi tu închipui (Efeseni 3:2-21). Adu-ţi aminte că la om este cu neputinţă, dar toate sunt cu putinţă la Dumnezeu. De aceea ai nevoie de trăirea în unire cu Cristos! Crede minunea Crăciunului! Nu numai în Maria, ci şi în tine însuţi! Aceasta este urarea pe care v-o facem noi la acest Crăciun.
Iosif şi Elisabeta Țon
Articol preluat: misiune.ro
