Autor: Biserica Maranata Vulcan

Continuăm seria noastră de meditări la efectele încrederii în Dumnezeu și abordăm astăzi binecuvântarea protecției pentru cei ce se încred în El.

Una din marile frici și reocupări ale oamenilor este aceea pentru ocrotire și protecție. Fiecare din noi vrea să își ducă viața într-un mod liniștit și pașnic, în casa lui, să poată să lucreze și să trăiască fără frica și stresul că viața îi este pusă în pericol. În acest sens cu timpul s-a înființat poliția, apoi armata, sau dacă privesc realist cred că ordinea e inversă, dar nu contează în acest context. Oamenii au simțit nevoia ca un organism, un sistem, să „le păzească spatele” în timp ce ei erau preocupați cu munca.

Cu timpul, aceste sisteme s-au diversificat, așa că astăzi avem și organisme militarizate și altele nemilitarizate care să ne păzească. Adică nu avem doar armată și poliție, avem și jandarmerie, trupe de menținere a păcii, și o grămadă de departamente și ramuri ale trupelor militare dar, și sisteme de protecție non militară, cum ar fi cele de sănătate, pensii, protecția copilului, a persoanelor cu handicap, a femeilor, a minorităților și altele greu cuantificabile într-o astfel de meditare.

Toate aceste sisteme s-au inventat pentru că omul se simțea în pericol. Pentru că voia să se simtă în siguranță. Asta ne dovedește că una din cele mai mari nevoie pe care ființa omenească o are, este aceea de a se simți ocrotit, de a se simți în siguranță și îl vedem pe Dumnezeu cunoscând și această nevoie și oferindu-se să ne-o împlinească. David surprinde aspectul acesta în Psalmul 5 și arată, din experiența sa personală, că cei ce se încred în Dumnezeu vor fi ocrotiți de El. „Atunci toți cei ce se încred în Tine, se vor bucura, se vor veseli totdeauna, căci Tu îi vei ocroti.”

De fapt, David, ca om de război, a simțit nevoia de protecție mai mult ca oricare dintre noi, și a experimentat protecția lui Dumnezeu în multe situații, de multe ori El strigă către Dumnezeu pentru protecție și de multe ori găsește protecția în Dumnezeu. Psalmii sunt plini de astfel de instantanee din viața sa și ne stau drept mărturie. El se încredea în Dumnezeu și a beneficiat „din plin” de protecția Sa. A avut de a face cu leul și ursul, și mai mult decât atât, cu împăratul Saul, plin de toată furia și determinarea să îl omoare, apoi a fost capturat de inamici și dus în casa comandantului lor, apoi a avut multe războaie de dus și în toate, încrederea în Dumnezeu i-a fost un real sistem de protecție.

Exemple mai putem da din Scriptură, sunt foarte multe situații și oameni care s-au încrezut în Dumnezeu, și această încredere le-a conferit protecție. Pe de altă parte vedem la un moment dat ucenicii, care nu s-au încrezut în Mântuitorul și l-au trezit alarmați „Scoală că pierim” când erau pe mare.

Călătoria noastră pe pământul acesta include o sumedenie de pericole, pentru că păcatul, odată intrat în lume, aduce moarte, boală, suferință, spaimă, stres și multe alte pericole pentru viața noastră. Noi oamenii nu ne putem apăra singuri de toate, avem nevoie de intervenția lui Dumnezeu, sau a unor sisteme construite în acest sens. Oferta Scripturii e clară pentru mine în această dimineață. Încrederea în Dumnezeu oferă protecție, și vom observa mâine că această protecție, această siguranță, ne permite să trăim nestresați și bucuroși.

Cum îți evaluezi tu viața? Cât de nestresat ești? Cum te afectează recentele știri despre războaie, atentate, previziunile despre lipsa resurselor alimentare? Cum te afectează gândul că va trebui să mori mai devreme sau mai târziu? Aceste gânduri, pentru cei ce nu își pun încrederea în El, sunt ucigătoare. Îi face să caute protecție și sunt gata să accepte orice constrângere pentru a găsi această protecție chiar dacă acele constrângeri îi limitează libertatea și bucuria de a trăi. Te sperii și tu sau ai încredere că Dumnezeu e în control și că orice s-ar întâmpla, el Își protejează pe ai Săi și în cel mai rău caz putem ajunge acasă la El.

Da, Dumnezeu e protecția copiilor Săi. El le poartă de grijă, El îi ocrotește. El are mereu privirile îndreptate spre noi ca să ne ocrotească. Îți las în încheiere câteva versete care ne vorbesc despre asta. Nu te teme deci, încrede-te în El.

Psalmul 9:10  Cei ce cunosc Numele Tău, se încred în Tine, căci Tu nu părăseşti pe cei ce Te caută, Doamne!

Psalmul 31:19  O, cât de mare este bunătatea Ta pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de Tine, şi pe care o arăţi celor ce se încred în Tine, în faţa fiilor oamenilor!

Psalmul 56:3  Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine.

Psalmul 71:5  Căci Tu eşti nădejdea mea, Doamne, Dumnezeule! În Tine mă încred din tinereţea mea.

Psalmul 143:8  Fă-mă să aud dis-de-dimineaţă bunătatea Ta, căci mă încred în Tine. Arată-mi calea pe care trebuie să umblu, căci la Tine îmi înalţ sufletul.

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/

Dacă ar fi să vorbim cu marea majoritate a românilor, am observa cu lejeritate că mulți dintre ei se plâng de greutatea vieții, de taxe, de cât de mult trebuie să muncească, de lipsurile pe care le au, de bolile din palmares și de efectele diferitelor vicii din viața lor. Pe cei mai mulți i-am putea găsi cu GPS-ul vieții dereglat, crezând că sunt nenorociți, când de fapt au tot ce le este necesar pentru a trăi, dar am putea găsi și mulți oameni în situații jalnice, aflați într-o vale a plângerii. Ciudățenia este că, oamenii cu adevărat în nevoie vor fi acoperiți de țipetele celor care doar au GPS-ul vieții dereglat, așa că, resursele de care cei dintâi au nevoie nu vor ajunge la ei, pentru că nu sunt tot așa de vocali.

Dacă ar fi să ne mutăm privirea și în altă parte decât România, vom descoperi țări întregi în lipsuri majore, oameni care mănâncă doar o dată la săptămână și lipsurile nici măcar nu pot fi comparate cu ale românilor. Țări întregi localizate pe valea plângerii. Asta mă duce cu gândul rapid la lăcomia oamenilor, ale unor oameni, dar și la menirea noastră ca și copii de Dumnezeu, oameni care ne pretindem că ne-am pus încrederea în El.

Unul din textele care mă provoacă în dimineața asta este cel din Psalmul 84,  Ferice de cei ce-și pun tăria în Tine, în a căror inimă locuiește încrederea. Când străbat aceștia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare, și ploaia timpurie o acopere cu binecuvântări. Acest text mă face să mă cutremur, gândindu-mă că nu am efectul pe care ar trebui să îl am în viața celor din jur. Fii lui Core, spun că oamenii cu încrederea în Dumnezeu, pot influența și transforma locul prin care trec, adică pământul acesta, din pustiu, jale, plânset, teamă, lipsă în acel loc plin de izvoare și îmbelșugat.

Asta mă face să cred că, eu, creștinul, cel cu viața predată lui Dumnezeu, cel mântuit, cu încrederea pusă în Atotputernicul Dumnezeu. Eu cel care mă pretind a fi copilul Lui, sunt lăsat pe pământ să aduc o stare de bine, nu să mă stabilesc în vale să îmi „priponesc” viața aici, eu trebuie să „străbat” Valea Plângerii. Sunt încă lăsat pe pământ și pentru a aduce binecuvântare, prospețime, înviorare și belșug. Nu sunt luat acasă, pentru că Dumnezeu vrea ca prin mine să toarne ploaie timpurie și binecuvântare în valea plângerii. Eu sunt, sau ar trebui să fiu unul din canalele prin care Dumnezeu binecuvântează pe cei ce plâng, dă pâine celor ce nu au, mângâie pe cei ce jelesc, încurajează pe cei doborâți. Oare îmi împlinesc menirea?

Ce „parfum” las în urma mea prin vale? Ce vorbesc cu gura mea celor care plâng lângă mine? Oare din conversațiile mele oamenii se întăresc, se îmbărbătează, își șterg lacrimile cu gândul că vor reuși, sau se îngrozesc, plâng și mai tare datorită dorinței mele de câștig sau a neîncrederii mele în Dumnezeu. Ce vorbesc despre viața aceasta? Mă plâng și eu, sau pot vedea în mine încrederea în Dumnezeu, încredere molipsitoare și înviorătoare? Cum vorbesc despre politicieni, despre viața de zi cu zi? Despre preoți, religie, credință sau Dumnezeu ce spun? După ce ies dintr-un grup de colegi sau vecini, cum rămân oamenii din acel grup, întărâtați, doborâți sau înviorați și optimiști? Ooo, dacă am ști ce efect poate avea vorba noastră, câtă liniște poate aduce cuvântul nostru, dacă chiar ne-am încrede în Dumnezeu…

Mai mult, există mulți oameni în lipsuri, oameni cărora cu puțin, le-am aduce bucurii mai mari decât ale noastre. Există oameni la care le poți însori o lună întreagă cu resurse puține. Dacă vrei de exemplu să susții o familie prin Africa, poți cu 200 de lei să ții un copil la școală o lună întreagă, în unele cazuri ajung 50 de lei. Dar nu Africa e prima strigare, deși e o opțiune, există oameni lângă noi care pot experimenta bucuria când treci prin viața lor. De la vorbe de încurajare, optimism și încredere, până la implicare prin muncă fizică sau intelectuală sau chiar implicare financiară eu ca și creștin, pot aduce apă în valea seacă și stearpă a plângerii. Pot face pe cei de acolo să spună „mare este Dumnezeu”. Nu, nu este nevoie de miliarde, este nevoie de nimic uneori, dar o inimă încrezătoare în Dumnezeu, o inimă care vede tăria lui Dumnezeu poate binecuvânta cu nimic și binecuvântarea să fie mare.

Provocarea acestei zile pentru mine și pentru tine este: Ce lăsăm în urma noastră după ce trecem prin vale? Ce va rămâne diseară în viața celor cu care am interacționat azi? Va fi jalea și mai mare? Va fi greață de viață, stres mai mare? Sau poate vor fi mai mângâiați, binecuvântați, întăriți, optimiști? Vor putea cei pe care îi întâlnim azi să fie mai bine din cauza noastră? Vor putea beneficia de binecuvântările ploii divine din cauza noastră? Doamne, te rog să mă ajuți

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/