Copilul Meu… privesc la tine…


Maria Luca

Copilul Meu… privesc la tine
De-atâta timp privesc
Şi Mă cobor în vis de noapte
Să-ţi spun că te iubesc…

Te chem să vii… din nou te chem
Pe drum să te opreşti
O clipă doar cu ochii minţii
Lumina să priveşti…

Oare n-auzi… şi nu Mă vezi?
Eu sunt aici, cu tine
Ascuns în flori, în curcubeu,
În tot ce-ţi aparţine…

Şi îţi zâmbesc în zori de zi
Prin soarele voios…
Te însoţesc, îţi sunt aproape
Prin tot ce e frumos…

Iar în amurg, înfiorat
Aştept să-Mi mulţumeşti
Să-Mi spui că Eu ţi-am fost Nădejdea
Să-Mi spui că Mă iubeşti…

Dar nu ai timp… mereu grăbit,
Iar ai uitat de Mine
Şi Mă-ntristez căci ruga-i stinsă
Şi lacrime puţine…

Copilul Meu… privesc la tine
Şi inima Mă doare…
Întoarce-te… nu-i prea târziu
Să poţi primi iertare!

Vulcan-22-10-2015    Maria Luca

Orchestra Bis.Maranata Vulcan – Tu mi-ai fost tărie


Slujba din 15 nov.2015 Lansare orchestra


Amiuna Vulcan – Dedicație


DinTemplul vechiului Ierusalim

Suia spre Cer, din mii de instrumente,

Un imn înflăcărat și unanim,

Iar Cerul răspundea în chip sublim

Prin norul slavei peste ei prezente.

Lui Dumnezeu I se-nchinau cântând,

Și închina-I-se-vor totdeauna

Cei care-L poartă-n inimă și-n gând;

Să ne-nchinăm și noi, cu ei la rând,

Alături de orchestra Amiuna.

Fiți, dragi ascultători, bineveniți,

Toți cei ce azi, aici, trecut-ați pragul;

Noi vă dorim din suflet să simțiți

Cum pe acordul muzicii plutiți,

Când va lua bagheta Nelu Pagu.

Și când pe orgă și acordeon,

Chitare și viori și mandoline,

Șe țese imn de slavă, ton cu ton,

Având trompetele la unison

Și bateria care ritmul ține.

Spre cer se-nalță astăzi cântul lor,

Cu tinerețea lor clocotitoare

Care-i înaripează pentru zbor,

Și tot acest entuziasm sonor

E numai laudă și închinare.

Incandescentul juvenil nucleu

Încinge clape și încinge strune

În laudele către Dumnezeu,

Iar noi dorim ca în Vulcan mereu

Orchestra laudelor să răsune.

Amin

 

Vulcan, 15 noiembrie 2015

Naomi Pop – Dacă-l ai pe Cristos…