E usor sa fii crestin de maxim „doi bani”. Sa impresionezi si sa inseli pretinzand a fi ceva ce nu esti. Sa vorbesti frumos cand stai fata in fata cu persoana de care nu-ti place, dar cu orice alta ocazie sa o ponegresti. Sa te rogi frumos la biserica dar acasa sa nu-ti faci timp nici macar sa zici un “Buna dimineata, Doamne”, zic si eu… E usor sa crezi ca vrei sa ajungi in cer, dar cand vine vorba de a face ceva care chiar sa te duca intr-acolo sa nu faci nimic sau sa o lasi pe altadata. E usor sa mergi Duminica la biserica – exista taxi, autobuze, tramvaie, metrouri si toate cate-or mai fi – nici macar nu te costa mult. E foarte usor sa te gandesti Duminica la Dumnezeu, se zice doar ca e “ziua Domnului”, dar n-a facut El oare toate zilele? Nu sunt toate ale Lui? N-ar fi trebuit cumva sa ne gandim toata saptamana la El? Sa ne rugam mai lung acasa si mai putina bolboroseala la biserica? Sa plangem mai mult acasa si sa scoatem mai mult in evidenta grija pe care ne-a purtat-o o saptamana intreaga?
Dumnezeu nu sta inchis in programe. Duhul lui n-are un anumit “timp de intrare”. Dumnezeu n-are treaba nici cu “formele religioase”. Dumnezeu e mai mult decat cantecele si decat toate predicile si poeziile noastre. Decat toate scenetele si decat orice alt fel de spectacol bisericesc pe care l-am putea practica. Mai mult decat orice, Dumnezeu locuieste in oameni, in inimile lor, iar cei care Ii fac “casa” lui Dumnezeu din sufletele lor sunt putini. Crestinismul ar fi trebuit sa fie simplu, dar noi l-am complicat si am dat de inteles oamenilor ca se ajunge cu greu la Dumnezeu, dar nu-i deloc asa. Crezi in Dumnezeu si il dovedesti prin faptele tale, zilnic. Faci cat mai putin rau si cauti sa-l inlocuiesti facand binele.
Oamenii au impresia ca Dumnezeu nu vede, ca nu aude, ca nu simte… De-ar stii ei… Sunt unii care se folosesc de numele Lui ca sa para mai “sfantoci” si unii chiar reusesc, dar Dumnezeu ii stie. Sunt unii care se folosesc de numele Lui ca sa faca avansuri, cum ar fi: “Ce frumoasa/frumos esti!!! Domnul sa te binecuvinteze”. Nu-i rau. Nu. Sa binecuvintezi e bine, cand e autentica treaba, lipsita de interese, cand o faci din suflet, ca inaintea lui Dumnezeu. Altfel, spune-i, omule, una din doua – ori ca iti place, ori ca ii doresti cu adevarat ca Dumnezeu sa o/il “vorbeasca de bine”. N-are rost sa te ascunzi dupa perdeaua ipocriziei.
Indiferent de cat de mare concurenta i-am putea face lui Pacala, pe Dumnezeu nu-L putem insela. El se uita la inima. Noi stam in cuburile noastre bisericesti, savuram cate un cocktail religios in fiecare Duminica si apoi iar ne inchidem crestinismul in carapacea monotoniei saptamanale, iar oamenii de langa noi mor, si la propriu, si la figurat. Cat am fost mai mici nu ne-am gandit niciodata la lumea in care traim, dar crestem si ni se descopera lucruri cu care nu ne-am mai intalnit. Omenirea se strica si se implineste tot mai tare Scriptura. Diavolul isi face tot mai tare de cap si cauta sa doboare oamenii indragostiti de Dumnezeu, pe cei care vor sa ajunga in cer de dragul Lui, nu de frica iadului, dar cine e in Cristos e pazit, pentru ca lupta e a Lui.
N-am fost niciodata in Cer dar cred ca stiu cum e acolo. Cand locuieste Dumnezeu in inima cuiva acolo e si Raiul. Cine se gandeste zilnic la Dumnezeu o sa fie vesnic cu Dumnezeu. Prietenia Lui este pentru cei ce Il respecta si pazesc poruncile Lui. “Si, iata, Eu vin curand…”
