Înlocuitori pentru Duhul Sfânt – Banii II


money-620x431

Cu câteva luni bune în urmă, am fost rugat să predic despre Duhul Sfânt într-o biserică penticostală și evident, invitația m-a luat prin surprindere. Am întrebat, nu fără să îmi ascund uimirea: – Cum se face că învitați un baptist cu creștere creștină după evanghelie, să predice despre Duhul Sfânt? Răspunsul trebuie să recunosc că mi-a plăcut: Ni sa părut potrivit Duhului Sfânt și nouă.

Acum, când scriu despre bani, această formulare mă răscolește. Oare așa facem alegerile privitoare la mersul bisericilor? Oare așa decidem cu privire la aspecte importante? Oare Duhul Sfânt are ceva de spus în deciziile bisericilor sau nu? Oare nu sunt analizați mai întâi parametri de profitabilitatea, de imagine și brand?

Una din metodele prin care creștinii ”cucereau” lumea în perioada războaielor era tocmai, capacitatea de a se jertfi pe ei, timpul lor, sănătatea lor, ca să slujească oamenilor răniți și în lipsuri. Această ”strategie” de evanghelizare a fost foarte eficientă la acea vreme și cred că, ar fi extrem de eficientă și astăzi, dar din cauză că nu e profitabilă din punctul de vedere al banilor, nu se aplică. Foarte puține biserici neoprotestante au vreo implicare socială extra-bisericească. Motivația: nu ne ajung banii, cheltuielile sunt mari, etc.

Dacă mergem mai departe în chestiunea slujirii sau a implicării în slujire, oamenii se lasă călăuziți în mare măsură de bani. Des aud scenarii de genul: Păi ce, eu să slujesc pro-bono și cutare să fie plătit? Să facă el, că de aia ia bani! Și așa, mulți dintre noi, refuzăm chemarea lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt, pe motiv că: nu iese nimic, în timp ce altuia îi iese. Sau dacă nu e vorba de slujire direct în biserică, se găsesc alte scuze: ”La țigani? Păi ăia beau de rup și au bani mai mulți ca mine!”, ”La ăia? Da tu știi ce puturoși sunt? Ce eu muncesc să dau unor puturoși?” și tot felul de alte motivații care țin de bani. Tot mai rar ne punem întrebarea: Ce spune Duhul Sfânt? Și tot mai des ne punem întrebarea: Dar mie ce îmi iese?

Negreșit puterea Duhului Sfânt, în foarte multe biserici și vieți, a fost înlocuită cu puterea banilor. Oameni considerați puternici spiritual, predică pe sume enorme. Să chemi o astfel de ”somitate” la o căsătorie te costă mii bune de lei. În jurul celor mai de succes predicatori, se vehiculează sume enorme de bani și mulți ajung în scandaluri financiare. Predicile costă, vindecările costă și mai mult, slujirea costă și se consideră bun lucrul acesta. Puțini mai vor să slujească și mereu se repetă versetul: ”vrednic este lucrătorul de hrana lui”, fără să se țină cont că acolo nu se vorbește nicicum de avere, ci de mâncarea necesară slujitorilor.

Din cauza banilor ne-am blocat ca slujitori, nu mai mergem, nu mai colindăm, suntem legați de case, de afaceri, de slujbe. Nu mai umblăm ca să mai fie aplicabil versetul întreg citat mai sus ” Matei 10:7-10  Şi pe drum, propovăduiţi, şi ziceţi: „Împărăţia cerurilor este aproape!” Vindecaţi pe bolnavi, înviaţi pe morţi, curăţiţi pe leproşi, scoateţi afară dracii. Fără plată aţi primit, fără plată să daţi. Să nu luaţi nici aur, nici argint, nici aramă în brâele voastre, nici traistă pentru drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag, căci vrednic este lucrătorul de hrana lui.”

Exemplul lui Neemia este iar de luat aminte pentru mine și pentru tine. Un om slujitor în adevăratul sens Scriptural. În Neemia 5:15, el spune: „Înainte de mine, cei dintâi dregători împovărau poporul şi luau de la el pâine şi vin, afară de cei patruzeci de sicli de argint; chiar şi slujitorii lor apăsau poporul. Eu n-am făcut aşa, din frica de Dumnezeu” Cei dinaintea lui Neemia pretindeau să fie plătiți, să li se aducă, profitau de autoritatea pe care o aveau, ca să colecteze și chiar îi obligau pe oameni terorizându-i, însă Neemia ”de frica Domnului” nu a făcut asta. Mai mult, îl vedem că avea obiceiul să muncească cot la cot cu oamenii ceilalți și avea și obiceiul să fie ospitalier: „Aveam la masă o sută cincizeci de oameni, Iudei şi dregători, afară de cei ce veneau la noi din neamurile de prinprejur” pentru care se tăiau zilnic un bou, șase berbeci și păsări.  Astăzi… rar mai pleacă cineva în slujire dacă nu i se plătește tot. Chiar eu m-am confruntat adesea cu expresia: ”Da benzina cine o pune?”

Unde sunt oamenii gata să slujească la îndemnul Duhului Sfânt? Unde sunt oamenii care să fie adevărați lideri spirituali cârmuiți doar de Duhul? Sunt eu un astfel de om? Oare nu facem adesea ca robul lui Elisei, Ghehazi? Oare nu ne uităm mai degrabă la profitul frumușel care s-ar putea face, decât la împlinirea voii lui Dumnezeu. Oare nu ne blestemăm singuri asemenea lui Ghehazi, fiind scoși din slujire, datorită leprei banilor? Oare nu e asta o problemă reală a creștinilor azi?

Tu pentru ce sau pentru cine slujești? De câți bani ai nevoie ca să te implici? Cât mai auzi glasul Sfântului Duh și te conformezi călăuzirii sale împotriva situației tale financiare?

Sursa…http://www.filedinjurnal.ro/

Ramona & Loy Vass – Pune-Te ca o pecete pe inima mea


Doar mâncare şi haine?


Consumism

Viaţa este mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea. Luca 12:23

Par vorbe simple, religioase şi pentru unii dacă tot au fost auzite de sute de ori nu mai spun mare lucru, le înţelegem sensul doar când alegem să privim cu atenţie viaţa, să medităm la ce facem şi pe unde ne umblă paşii. Le înţelegem sensul doar atunci când pentru o clipă alegem şi reuşim să privim viaţa din afara tumultului şi a vitezei cu care se desfăşoară. Înţelegem aceste cuvinte doar dacă ne rupem de „vrajă” de vraja materialismului.

Noi alegem să ne îngrijorăm, să ne temem, să fim fricoşi, să adunăm cât mai mult, să fim „în rând cu ceilalţi” şi prin asta nu realizăm că pierdem enorm cu fiecare obiect, lucru, posesiune adunată fără a ne fi de real folos. Nu realizăm că pierdem binecuvântarea de a petrece timp cu copiii, cu soţii sau soţi, nu realizăm cp pierdem din binecuvântările care se revarsă dintr-o relaţie vie cu Dumnezeu, nu realizăm că pierdem sute de zâmbete, de vorbe bune, nu realizăm că pierdem ocazii extraordinare de a face un bine, de a aduce zâmbete pe feţe întristate pentru că noi alegem să ne îngrijorăm de ce vom mânca mâine deşi până acum nu ne-a lipsit pâinea de pe masă.

Dumnezeu ne garantează hrana şi îmbrăcămintea dar oare cât avem peste ceea ce ne spune Dumnezeu că ne este de ajuns? Oare câţi dintre noi ne mai cârpim hainele? Câţi dintre noi mai luăm cea mai ieftină mâncare din magazin? Şi totuşi ne preocupăm tare de lucrurile materiale. Oare ştie Isus de pe acele vremuri ce vom trăi noi astăzi? Oare ştie că vom fi pur şi simplu îngroziţi de cuvântul „criză”? Oare ştia că noi vom deveni materialişti pierzând tone de binecuvântări?

Făceam ieri un exerciţiu de imaginaţie. Dacă noi oamenii am munci doar pentru necesarul decent al familiei noastre ce s-ar întâmpla? Am avea timp mult să ne împrietenim cu copii noştri, să îi educăm, să îi formăm, să ne jucăm cu ei. Am avea timp mai mult să discutăm ca soţi cu partenerele soţiile noastre şi invers, am avea timp de iubit mai mult (da la sex mă refer). Am avea timp să admirăm ce este în jurul nostru, am avea timp să ajutăm şi să aducem speranţă şi raze de soare în vieţi întunecate. Am avea timp să ne implicăm în societatea în care trăim mai mult decât cu comentariile efervescente despre lucrurile prost făcute, am avea timp să vorbim cu noi, să ne descoperim, să ne bucurăm de ce Dumnezeu ne-a dat, am avea timp de maturizarea noastră, de citit cărţi, de exerciţii fizice, de mers prin natură, de inspirat aer curat, am avea timp de omul spiritual. Şi mai ales am avea timp să comunicăm şi să ne împrietenim cu Dumnezeu, am avea timp de acea relaţie vitală pentru viaţa noastră, relaţia care ne-ar schimba din temelii viaţa şi traiul şi veşnicia. Dacă ne-am mulţumi cu necesarul decent…

Oare vom înţelege vreodată profunzimea expresiei citate la început?

Cât de mult alergăm în fiecare zi după mâncare si haine şi lucruri materiale care sunt mult peste necesarul nostru? Cât de mult alergăm în fiecare zi pentru relaţii, oameni, părtăşie, Dumnezeu, soţie? Cât alocăm celor materiale şi cât alocăm celor care nu vor pieri? La mine proporţia nu este tocmai îmbucurătoare, alerg mult pentru cele materiale şi mereu mă plâng de lipsa timpului pentru relaţia cu soţia şi copiii şi Dumnezeu. În fond, e vorba de priorităţile pe care le am, scuzele nu ajută la nimic oricât m-aş lamenta. Unde este comoara voastră acolo este şi inima voastră. Oare ne-a chemat Dumnezeu la toate lucrurile şi lucrările în care suntem implicaţi? Oare este chemarea Lui să fim „în rând cu lumea”? În dreptul meu nu sunt convins de asta, cred mai degrabă că trebuie să investesc mult mai mult în zona care a rămas „fără timp” din viaţa mea. De acolo vine binecuvântarea, de acolo vin bucuriile reale şi durabile.

Nu este o încurajare la lene scrierea mea de azi ci una la cumpătare şi „scăpare de vrajă”. Uneori chiar am impresia că „suntem vrăjiţi” de societatea consumistă în care trăim deşi Scriptura ne spune clar să nu ne potrivim chipului veacului acestuia, să nu ne conformăm stilului de viaţă ci să ne transformăm prin înnoirea minţii.

Mă bucur mult de fiecare ocazie în care am timp de petrecut cu Dumnezeu, de fiecare ocazie în care am timp de petrecut cu soţia mea, cu copii mei. Mă bucur de fiecare om pe care am putut să îl ajut, de fiecare cuplu care îmi zâmbeşte după ce s-a încheiat şedinţa de consiliere, de fiecare persoană care pleacă de la mine cu speranţă. Mă bucur când pot ajuta, când pot sprijini şi totuşi aloc considerabil mai mult timp celor care nu îmi dau aceste bucurii doar pentru un dram de confort în plus, doar pentru un dram de faimă în plus, doar pentru a fi în rând cu lumea şi nu mă înţeleg. Ajung să spun uneori ca Pavel „binele pe care vreau să îl fac nu îl fac şi răul pe care nu vreau să îl fac iată ce fac”.

Un lucru e sigur. Îmi voi schimba politica de viaţă. Voi munci mai puţin pentru cele materiale şi voi investi mai mult timp în cele care nu pier. Mă voi mulţumi cu mai puţin în ce priveşte posesiunile, dotările, avutul, renumele şi voi aloca mai mult timp pentru relaţia cu Dumnezeu, cu soţia, copii şi semenii. Până la urmă ce va rămâne după toată osteneala mea? Doar investiţiile în cele care nu pier.

Viaţa este mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea.

Sursa…http://www.filedinjurnal.ro/

Rodica Bîrsoianu – Domnul meu mă-ncred în Tine


Priveşte cerul…


Maria Luca

Priveşte cerul… Dumnezeu,
O nouă zi ne dăruieşte;
Prin ea, ne spune iar şi iar
Că ne-a iubit… că ne iubeşte…

Priveşte… raze luminoase
Îţi bat la geam… îţi intră-n casă
Prin ele, Domnul îţi vesteşte
Că nu te uită… nu te lasă…

Şi prin Cuvântul Său îţi spune:
„Voi fi cu tine, negreşit
Pe drumul vieţii vegheator
Din zori de zi la asfinţit…”

Deci se cuvine pe genunchi
S-aducem caldă mulţumire
Pentru seninul zilei noi,
Pentru speranţă şi iubire!

Vulcan-02-06-2015     Maria Luca