Autor: Biserica Maranata Vulcan

Căsnicia este, pentru mulţi oameni, cea mai importantă relaţie a lor. Şi cine i-ar putea condamna? Căsnicia ne poate face mai fericiţi, mai sănătoşi şi chiar mai bogaţi. De ce se întâmplă aşa?

Asta au vrut să afle şi cei de la US News, aşa că au întrebat sociologii.

De ce ne face căsătoria fericiţi?

“Persoanele căsătorite o duc mai bine în aproape toate domeniile sănătăţii şi bunăstării”, a declarat Robin Simon, profesor de sociologie şi cercetător la Universitatea americană Wake Forest. “Chiar şi când se îmbolnăvesc, oamenii căsătoriţi au şanse mai mari la recuperare.”

Alţi cercetători sunt de părere că nu e vorba de căsătorie în sine, ci de parteneriat sau cuplu, indiferent de forma socială a acestuia. Societatea include din ce în ce mai mult şi cuplurile necăsătorite, astfel că „în ultimii 30 de ani, diferenţele în ceea ce priveşte sănătatea, între persoanele căsătorite şi cele care nu au fost niciodată căsătorite s-au restrâns aproape la zero”, este de părere Debra J. Umberson, profesor de sociologie şi cercetător la Universitatea Texas.

“Sunt convinsă că diferenţele dintre căsnicie şi coabitare nu sunt aşa de puternice precum îşi închipuie oamenii”, mărturiseşte şi Simon, deşi spune despre căsătorie că iese totuşi în avantaj. “Nu depinde atât de mult de căsătorie (în sine, n.r.), cât de a avea un partener intim”, susţine cercetătoarea care adaugă că “în toate studiile mele am văzut că mariajul este bun. Intimitatea este bună.”

Dacă intimitatea este reţeta fericirii în cuplu, atunci căsătoria ar trebui să sporească acest atu pentru că reprezintă angajamentul celor doi de a continua să îşi ofere unul altuia intimitate pe termen nedefinit. Însă sunt şi alte componente ale unei căsnicii care o detaşează de alte forme de convieţuire în cuplu:

– adoptarea unui rol social (soţ, soţie) le dă celor doi un simţământ mai puternic al identităţii. În plus, îi ajută să îşi împartă activităţile – cele casnice, de familie, comunitare, de petrecere a timpului liber. Se ştie totodată despre cupluri că, reuşind să realizeze mai multe lucruri în doi, îşi diminuează stresul. Şi, deşi poate deteriora relaţia, “cicăleala” pare a fi foarte eficientă în a-l face pe partener să aibă mai multă grijă de propria-i sănătate.

– căsătoriile sunt avantajate din punct de vedere legal. În mediul american, de unde provin sociologii, impozitele şi subvenţiile de sănătate avantajează în mod evident persoanele care fac parte dintr-un cuplu legal.

– sprijinul social pe care soţii şi-l oferă reciproc este un alt factor care determină creşterea nivelului de bunăstare. Intrând în căsnicie fiecare cu setul lui de prieteni, partenerii îşi îmbogăţesc reţeaua de cunoştinţe. Iar acest lucru e extrem de benefic. Viața socială este vitală şi este, adesea, o sursă subapreciată de fericire.

Secrete pentru a evita eșecul în căsătorie

Sociologii observă că, deşi rata divorţurilor a scăzut recent, căsătoriile şi alte relaţii de cuplu par să nu depășească totuși o rată se supravieţuire de 50-60%.

Andrew Cherlin, profesor de sociologie şi politici publice la Universitatea Johns Hopkins, spune că instituţia căsătoriei se îndreaptă în două direcţii: “pentru persoanele cu studii superioare, căsătoria încă o duce bine. În cazul persoanelor mai puţin educate, se înregistrează mai puţine căsătorii, mai multe despărţiri, mai mulţi copii din flori şi mai mult stres.”

Numeroase alte studii, scriu analiştii Washington Times, au arătat că cele mai multe cupluri care au apucat să aniverseze 20 de ani de căsnicie erau formate din parteneri cu studii superioare, care aveau o viaţă religioasă activă, nu au locuit împreună înainte să se căsătorească, erau la prima căsătorie şi nu aveau copii din altă relaţie.

În schimb, cuplurile care se destramă în primii cinci ani sunt adesea formate în adolescenţă, din parteneri ce provin din familii destrămate şi care nu au copii împreună.

Într-adevăr, vârsta la căsătorie este un factor predictor pentru succes. Oamenii se căsătoresc mai târziu decât în trecut: bărbaţii în jurul vârstei de 27½ ani, iar femeile după 25½. Acesta este un lucru bun, spun sociologii, la fel cum este şi faptul că, în ultimul timp, sexele s-au apropiat tot mai mult de o egalitate a drepturilor şi obligaţiilor. Un alt factor care poate constitui un indiciu al succesului căsătoriei viitoare este relaţia partenerilor de cuplu cu părinţii lor.

Ar fi ideal este ca aceste lucruri să fie cunoscute înainte de începerea unei vieţi în doi. Dar dacă două persoane fără prea mulţi “predictori ai succesului” sunt deja într-o relaţie de căsătorie? Şi dacă această căsătorie scârţâie deja?

Cercetătorii insistă asupra faptului că o căsnicie trebuie tratată cu realism. Şi că partenerii de cuplu ar trebui să conştientizeze şi să accepte faptul că cei mai fericiţi ani dintr-o căsnicie sunt cei de la începutul ei. De asemenea, că e benefic pentru cei doi să realizeze că “luna de miere” va avea un sfârşit, iar declinul se simte mai puternic în primii ani. Alţi cercetători, după cumSemnele timpului v-a relatat în trecut, au motive să contrazică această teorie.

Psihiatrul Arthur Nielsen concluzionează că “o căsnicie de succes nu este un lucru uşor de obţinut” şi din pricina contextului presant în care trăim. Un mariaj de succes necesită maturitate emoţională şi abilităţi sociale, pentru a face faţă discuţiilor (aparent inevitatbile) despre bani, sex şi copii, cele trei subiecte care incită cel mai des la certuri în familie.

Între toate acestea, cel mai important factor pare a fi păstrarea unor aşteptări calibrate după posibilităţile reale pentru a evita clacarea sub presiune. Aşa cum conchinde Debra Umberson, e vital ca cei doi să se sprijinească emoţional reciproc şi să fie dispuşi să “îl accepte pe celălalt aşa cum este.”

Cele mai mari probleme ar putea să apară chiar din lipsa acestor elemente. Privind la societatea americană, unii sociologi au spus că rata divorţurilor a fost influenţată direct de o creştere a ethosului individualist după 1970. Problemele apar deci, după cum spunea Bradford Wilcox, director al Proiectului National Marriage de la Universitatea Virginia, când oamenii se simt neputincioşi în faţa dificultăţilor maritale care se instalează după câţiva ani şi când nici nu doresc să le rezolve.

http://semneletimpului.ro/

Numai cu o generație în urmă, în bisericile evanghelice nici nu se vorbea despre divorț sau avort, fiindcă nu exista asa ceva în bisericile evangelice, chiar și-n societatea seculară,  aceste cazuri erau foarte rare.  Atunci când aceste lucruri se mai întâmplau în societatea contemporană, lumea era mirată și alertată, fiindcă și oamenii care aveau mai puțină educație religioasă, știau că aceste lucruri sunt rușinea familiei și a societății în general.

Dar ce s-a întâmplat în mai putin de 40-50 ani ? Care este explicația că astăzi, aproape că nu mai este nici o biserică evanghelica, în care să nu aibă loc, în fiecare an cel puțin un divorț, dacă nu mai multe… Apoi de avort, nici nu mai vorbim, nu că nu ar exista, dar este mai ușor de acoperit, așa că ne facem că nu există oameni care fac și lucrul acesta.
Sunt lucruri care se întâmplă, asistăm la o realitate devastatoare și de care trebuie să ne ocupăm. Dar cum putem să ne ocupăm și să rezolvăm o problemă, pe care nu admitem că o avem? Este clar că biserica este într-un impas spiritual cum n-a mai fost niciodată, incapabilă să gestioneze astfel de situații, cu care se confruntă. Excepție făcând puține biserici, care la rândul lor sunt considerate firești (liberale) și în unele cazuri – pe bună dreptate – numite așa.
Părerea mea personală este că, cei care se confrunta cu astfel de probleme, nu sunt nici pe departe atât de falimentari, precum cei care ignoră aceste plăgi care s-au abătut asupra bisericii contemporane.

1.Faptul ca divorțul și avortul se întâmplă și în Biserică, este o reală provocare și în multe cazuri îl putem numi un faliment.

2. Faptul că nu recunoaștem că aceste probleme există în bisericile noastre, și nu luăm nici o măsură și nu facem nimic pentru a rezolva problema, este adevăratul faliment.

1. Că există, este un fapt real. Cum s-a ajuns aici, este de discutat. Eu totuși, cred că lipsa de spiritualitate a bisericilor noastre, a atras și faptele lumești în biserici, lucru care este oarecum de înțeles, fiindcă biserica locală nu este Raiul lui Dumnezeu, ci un loc în care oamenii se pregătesc pentru veșnicie. Slujitorii fiind depășiți de multe ori de aceste lucruri s-au resemnat și se fac că nu știu că există.
Ce e de făcut? Din păcate, cei mai mulți slujitori se împacă cu gândul că ei sunt împotriva acestor lucruri și continuă să le condamne puternic de la amvonul bisericii, ori de câte ori au ocazia. Acest lucru îi face să se simtă mai puțin vinovați și totodată îi justifică și-n fața membrilor. Dar oare ignoranța face parte din rezolvarea acestor probleme atât de acute și actuale?

2. Eu cred că faptul că nu recunoaștem că suntem falimentari în această privință și continuăm să evităm discuția pe marginea acestor subiecte, ne fac bisericile și mai vulnerabile în fața acestei provocări, iar sute, sau poate chiar mii de credincioși care ar putea fi recuperați, sunt lăsați să meargă din rău în mai rău iar finalul va fi tragic.
Metoda Struțului (care își ascunde capul în nisip și crede că nu-l mai vede nimeni) nu funcționează.

Citeste mai departe editorialul de Mike Olari, aici – http://family2fam.com/2015/03/24/divortul-si-avortul-falimentul-bisericii-contemporane/