Categorie: Adolescenţă

Cel ce te iubeste cu adevarat

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Adolescenţă

Ultimele zile au fost pline de zâmbete şi de momente frumoase. În zilele ce am trecut am avut deosebita ocazie să vorbesc cu multe fete deosebite care-L iubesc sincer pe Hristos. Ele erau fie căsătorite, fie singure şi aşteptându-şi viitorul soţ, fie deja logodite. Dar toate dintre ele aveau ceva în comun- inima lor le era dăruită în întregime Lui.  Aceste tinere femei sunt atât de preocupate de Isus Hristos, încât renunţă la ele, trăind o viaţă revărsată pentru El. În conversaţiile mele cu aceste tinere femei subiectul principal este Isus, văzut nu ca şi o figură religioasă, ci ca şi unicul Iubit al inimii, ca şi Cel care transformă vieţi şi care călăuzeşte în fiecare moment al vieţii lor. El nu este doar cineva, El este mai viu ca niciodată în vieţile acestor scumpe surori. Când vorbesc cu ele sunt foarte bucuroasă deoarece împărtăşim ce a mai făcut Domnul în viaţa noastră, ce ne-a învăţat şi doar simplul fapt că putem vorbi despre El ne face fericite.
Nu e nevoie să faci alte lucruri ca să fi fericită, e nevoie să vorbeşti numai despre Isus. Nu ai nevoie de un prieten ca să te simţi împlinită, ai nevoie doar de Isus ca să-ţi împlinească cele mai adânci nevoi ale inimii tale. Atâta timp cât Îl ai pe El, ai tot ce ai nevoie. Pentru că, vezi tu, lucruri trecătoare ca şi un prieten sau faimă, nu-ţi aduc decât o versiune contrafăcută a bucuriei şi a păcii. Un prieten, oricât de minunat ar fi el şi oricât de multe mesaje cu “Te iubesc” ai primi din partea lui, tot nu-ţi poate asigura iubirea deoarece este uşor a scrie două cuvinte când nimic altceva nu ştii a spune pentru a da pe spate o fată. Dar e mai dificil să o demonstrezi. Isus îţi demonstrează în fiecare zi că te iubeşte, iar ceea ce este cel mai minunat este faptul că El a murit pentru tine. Nu există o dragoste mai mare ca aceasta. Dar tu, Îl respingi?

La un moment dat al vieţii tale vei constata că nimic nu-ţi va mai oferi bucurie, toate lucrurile pe care odata le-ai considerat valoroase îţi vor părea nişte gunoaie. Viaţa trece şi tu la fel. Nu ţi-o irosi în relaţii cu băieţi care nu sunt interesaţi cu adevărat de inima ta, ci de trupul tău. Nu-ţi aranja trupul pentru cineva care nu merită, aranjează-ţi inima pentru Cineva care stă la uşa ei, bătând. Auzi bătaia? Este înceată, nu o poţi simţi decât atunci când eşti liniştită şi îţi dai seama că există ceva mai mult. Este Isus, îţi bate la uşa inimii. Ce vei face? Vei continua să-L consideri cineva îndepărtat, cineva care nu există, ori vei încerca să te apropii de El? Rugăciunea mea este ca tu să-L cunoşti pe Cel care te iubeşte mai mult decât crezi tu şi mai mult decât ţi-ai putea imagina vreodată!

http://neclintit.com/

Uitam… dar dragostea nu uita

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Adolescenţă

Uitam prea repede atunci cand promitem si spunem “ma voi schimba!”. Uitam ca ne’am cerut iertare, ca ne’a parut cu adevarat rau candva. Uitam ca toti suntem facuti din tarana dar avem o inima de carne…usor de ranit. Uitam usor de aceia care ne iubesc neconditionat, dar ne complacem sa suferim pentru oameni care la primul obstacol ne intorc spatele. Uitam mereu dragostea si bucuriile pe care le primim…ne amintim atat de des insa suferintele si ranile ce ne’au fost provocate. Uitam faptele noastre rele si ne amintim doar de cele bune…pacat insa ca sunt atat de putine. Ne amintim doar de eul nostru, de nevoile si durerea noastra, de lacrimile noastre. Ne amintim de cuvintele grele pe care cineva ni le’a spus intr’un moment de suparare. Ne amintim ceea ce cu adevarat ar trebui sa uitam, si uitam ceea ce ar trebui sa ne amintim. Cerem altora sa uite, sa inchida ochii si sa ierte…dar noi?

Ne permitem sa lovim in stanga si in dreapta, scuzandu’ne mai apoi si asteptand sa fim iertati. Daca cineva te raneste, tu uiti? Sunt sigura ca nu atat de usor. Ranile dor si suferinta are nevoie de compania altei suferinte…asa ranim si noi, cu gandul ca ne mai alinam durerea.

“Dragostea iarta totul!” De unde dragoste? Tu stii ce e aceea dragoste? Dragostea nu e un sentiment plin de entuziasm care iti ofera o stare de bine si o lume roz, si la prima ploaie se stinge.

Dragostea se demonstreaza prin fapte, ofera, iarta, crede, sta aproape, ofera siguranta, incurajeaza, dragostea iti da viata si putere sa lupti in incercari si sa te ridici cand toti cred ca ai fost invins. Dragostea nu uita faptele frumoase…dragostea isi aminteste de gesturile dragute si simple facute dintr’o inima curata. Dragostea uita durerea care ti’a fost provocata, te invata a ierta si creste mai puternica.

Dragostea este un dar pe care nu toti il au sa’l poata darui si pe care nu multi il vor primi.

http://neclintit.com

“Adevărul şi numai adevărul” despre „la bine şi la rău”

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Adolescenţă

  Opreşte-te şi priveşte! Dacă îţi place ceea ce vezi rămâi! Dacă nu, eşti liber să-ţi continui drumul!… Sunt uimitoare aşa cum sunt! Spune-mi asta sau… dispari!

Probabil cea mai evitată întrebare atunci când se încheie o relaţie este “care e motivul despărţirii?” Ne exasperează să ni se scotocească printre cămăruţele secrete ale gândurilor şi de aceea ne eschivăm de cele mai multe ori. Dacă se insistă asupra răspunsului scoatem la iveală un arsenal de pretexte for           mulate diplomatic asemenea unui comunicat de presă. De ce?… Probabil pentru că uneori motivele sunt prea umilitoare şi avem de păstrat o reputaţie sau probabil că în unele cazuri nici noi nu ştim motivele reale. Ceea ce identificăm drept cauze ale unei situaţii nu sunt mereu cauzele reale deoarece pentru a le afla trebuie o analiză minuţioasă. Şi noi fugim de analize de obicei…

Viaţa e un risc. Dragostea e un risc. Şi tocmai de asta avem tendinţa să fugim sau să amânăm deşi dăm impresia că vrem o relaţie. În realitate simţim nevoia de afecţiune din când în când, dar nu suntem dispuşi să intrăm cu totul în acest proces complicat. Nu ne place să ne luăm responsabilităţi pentru că e mai la îndemână libertatea şi nu ne place să ne asumăm riscuri. Şi chiar şi atunci când pare că ni le asumăm nu o facem sută la sută. Chiar dacă în primă fază dăm o şansă celui de lângă noi, oscilăm şi nu-l acceptăm în totalitate pentru că de cele mai multe ori nu ştim ce vrem. Nu deţinem o viziune clară cu privire la propriul scenariu al poveştii de dragoste şi în loc să recunoaştem asta dăm vina pe celălalt găsind diverse pretexte şi găsindu-i tot timpul defecte. Începem să criticăm, să fim irascibili şi orice ar face nu e bine. Dacă are propria părere nu e bine că cică ar fi prea fiţos/fiţoasă, dacă are părerea noastră nici aşa nu e bine  pentru că ni se pare că obţinem lucrurile prea uşor. Şi uite aşa rezultă un amestec picant ce ne condimentează trăirea.

Analizând cuplurile în general şi unele experienţe personale mi-am dat seama că cele mai multe dispute şi despărţiri sunt cauzate tocmai de incapacitatea de a-l accepta pe celălalt exact aşa cum e. În momentele în care am fost eu criticată, primul gând a fost să analizez ceea ce mi se spunea să văd dacă are dreptate sau nu. În unele cazuri avea, însă chiar şi atunci când eu aveam o altă opinie încercam să mă schimb sau să mă adaptez la situaţie de dragul păcii pentru că urăsc certurile. Însă am realizat că docilitatea atrăgea după ea o altă critică şi în acest fel respectivul începea să se simtă din ce în ce mai stăpân pe situaţie, specializându-se în manipulare, în timp ce eu îmi pierdeam din individualitate şi stima de sine îmi era afectată. Şi atunci când stima de sine e afectată din acest fapt derivă o serie de elemente negative în interacţiunile cu ceilalţi.

E paradoxal că ne îndrăgostim de anumite caracteristici ale unui om şi după un timp tocmai acele lucruri i le reproşăm. Şi e trist. Nu ne dăm seama că de fapt de vină e tocmai firea oscilantă a „criticului” care pe parcursul timpului se adaptează la mediu şi se schimbă. Şi chiar dacă pentru un timp criticul se simte la putere, deţinând monopol complet asupra „victimei,” după ceva timp tot el va pierde deoarece există două posibile consecinţe: ori acesta îşi va deforma personalitatea şi va deveni pera moale şi atunci nu-i va mai plăcea de ea aşa, ori „victima” va căuta aceptare în altă parte. Deci, pe termen lung câştigul e de fapt pierdere.

Şi lucrul acesta se întâmplă în toate tipurile de relaţii: de asta soţii se înşeală, de asta copiii stau mai mult în preajma prietenilor sau preferă pe unul dintre părinţi, de asta tinerii preferă anturajul şi de asta cuplurile se despart. Când nu eşti acceptat, încurajat, pus în valoare şi apreciat pentru ceea ce eşti, ai tendinţa să cauţi asta în altă parte.

De ce e aşa greu să acceptăm? De ce e aşa greu să formăm o persoană de valoare prin încurajări şi preferăm să criticăm? Nu ne dăm seama că ascultând aceleşi lucruri negative zi de zi celălalt va ajunge să creadă şi să fie aşa cum acuzăm?Sau probabil că avem nemulţumiri faţă de propria persoană şi din moment ce nu putem controla propria viaţă, încercăm să o controlăm pe a altora. Dar e egoist şi e dramatic şi nu duce la apropiere, ci crează ziduri. Pentru dragoste nu suntem dispuşi să ne asumăm riscuri, dar pentru asta suntem dispuşi?…

Cum să te porți dacă ești fiica unui tată creștin dur și aspru?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Adolescenţă, DILEME, FAMILIE

Întrebare:

Aș vrea să vă întreb asupra unui subiect destul de sensibil – relațiile între tineri și părinți. Dacă un tată pretinde supunere și se poartă dur, mai ales când îi greșește fata lui mai tânără în credință, acel om poate fi credincios? Chiar dacă cineva ar avea copii necredinciosi, indiferent de vârsta lor, nu ar trebui să-i câștige prin exemplul personal? Vă rog să îmi spuneți dacă învățătura tatălui meu e sănătoasă. Eu sunt tânără, studentă și sunt mai impulsivă din fire. Aici semăn cu tata, dar el e pocăit de mulți ani și, totuși, când am o părere diferită de a lui sau greșesc, el nu mi-L arată pe Cristos. Îmi vorbește dur, îmi aruncă reproșuri, spune că sunt răzvrătită, se uită mânios la mine și chiar mă mai lovește. El consideră că e pocăit dacă citește Biblia, se roagă, mai învață și pe alții, dar când sunt în casă discuții și se mânie, zice că alții l-au provocat și sunt de vină pentru mânia și vorbele lui. Apoi, își mai dă seama când greșește, își cere și iertare, dar după o vreme face aceeași greșeală. Zice că numai în cer vom fi desăvârșiți. Dacă am vrut să vorbesc cu un pastor despre relația dintre noi, m-a amenințat că nu-mi mai dă bani și mi-a zis că oamenii normali nu îi implică pe alții în problemele lor. Eu vroiam doar să cer ajutor, să povestesc cuiva și ce greșesc eu, dar și ce face el. Nu mai pot avea încredere în el, pentru că o perioadă e bine, apoi când nu mă aștept mă rănește. Mă rog pentru familie și pentru el, dar nu se vede că durează schimbările. Din copilărie se purta dur și mă bătea, iar când m-am răzvrătit în adolescență a zis că e vina mea, nu rezultatul acțiunilor lui. Nu-l acuz numai pe el, am făcut și eu alegeri greșite până m-am întors la Domnul, dar nu pot înțelege de ce se poartă așa. E normal ca un tată să își privească fata și să îi arunce reproșuri și vorbe dure, chiar dacă ea ar greși? Dacă eu mă enervez, de exemplu, ar trebui să se enerveze și el? Atunci cum să calc pe urmele lui? Deja mă terorizează psihic tot ce văd în casă, atitudinea lui față de mine în special, dar și cu mama a fost dur și s-a certat de multe ori, încă de când eram mică. El zice că trebuie să-l respect, indiferent cum e. Dar dacă ar fi bețiv, nu aș avea așteptări de la el, dar, cum spune că e credincios, mă aștept să Îl văd pe Cristos în el. Am ajuns să mă tem să intru în relație cu vreun băiat creștin ca să nu fie ipocrit și el, adică să aibă învățătura sănătoasă, dar când e vorba de aplicare să fie zero și tot pe mine să mă acuze pentru păcatele lui. Mulți bărbați fac asta, le acuză pe femeile din casă pentru ce fac ei. M-ar ajuta niște sfaturi. Am ajuns la capătul puterilor, deși mă rog demult pentru asta. Mulțumesc frumos anticipat. 

Nu este bine să aveți așa o relație tensionată cu tatăl și trebuie să depuneți tot efortul să vă schimbați atitudinea unul față de altul potrivit cu învățătura Cuvântului lui Dumnezeu. Pentru că în mesaj îmi sunt adresate mai multe întrebări, voi căuta să răspund în ordine cum le-ai scris.

Dacă un tată pretinde supunere și se poartă dur, mai ales când îi greșește fata lui mai tânără în credință, acel om poate fi credincios?

Da, cred că este credincios. Nu este normal să se poarte dur, dar este normal pentru un tată să predindă supunere de la fiica lui și de la toți copiii săi pentru că Dumnezeu în Sfintele Scripturi spune:

Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept. „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta” – este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă – „ca să fii fericit şi să trăieşti multă vreme pe pământ.” (Efeseni 6:1-3)

Și mai scrie…

Copii, ascultaţi de părinţii voştri în toate lucrurile, căci lucrul acesta place Domnului.(Coloseni 3:20)

Și mă gândesc că, în mod obișnuit, un tată nu ar trebui să se poarte dur cu fiica lui când aceasta îi este supusă. Dumnezeu le vorbește și părinților și le spune:

Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului. (Efeseni 6:4)

Este o responsabilitate a părinților să-și crească copiii în mustrarea și învățătura lui Dumnezeu și să nu-i întărâte la mânie, cerându-le lucruri care depășesc limitele Cuvântului lui Dumnezeu sau ignorându-i. Cel puțin, în cazul abordat în mesajul nostru este evident că tatăl nu ignoră cumportarea fiicei și, așa cum înțelege el, îi dorește binele.

Chiar dacă cineva ar avea copii necredincioși, indiferent de vârsta lor, nu ar trebui să-i câștige prin exemplul personal?

Așa este, trebuie să-i câștige prin exemplul personal și prin învățătura pe care le-o dă. Dar totuși, mi se pare că îi ceri doar tatălui să trăiască la înălțimea chemării pe care o are de la Hristos și nu vrei singură să trăiești potrivit cu aceeași chemare. Dacă ți-ai împlini bine rolul de fiică și te-ai purta cu smerenie și ascultare, fără răzvrătire, presupun că multe din conflicte nu ar exista. Și chiar atunci când aveți păreri diferite, trebuie să știi cum să-i prezinți tatălui tău părerea cu respect și toată cinstea care se cuvinte să i-o dai. Este un lucru rău că te-a lovit și nu trebuia tatăl tău să facă astfel, dar vezi dacă nu cumva răzvrătirea ta a ajuns să treacă peste limite. Sunt sigur că dacă vei învăța să vorbești liniștit și blând, cu tot respectul, relația ta cu tată se va schimba considerabil. Ia seama bine la aceste cuvinte și pune-le în aplicare:

Un răspuns blând potoleşte mânia, dar o vorbă aspră aţâţă mânia. (Proverbe 15:1)

Un om iute la mânie stârneşte certuri, dar cine este încet la mânie potoleşte neînţelegerile. (Proverbe 15:18)

Învață să răspunzi blând.

El consideră că e pocăit dacă citește Biblia, se roagă, mai învață și pe alții, dar când sunt în casă discuții și se mânie, zice că alții l-au provocat și sunt de vină pentru mânia și vorbele lui. Apoi, își mai dă seama când greșește, își cere și iertare, dar după o vreme face aceeași greșeală. Zice că numai în cer vom fi desăvârșiți.

Nu este drept nici pentru tatăl tău, nici pentru tine să dați vina pe alții pentru că vă mâiniați. Vi se adresează în aceeași măsură cuvintele din Biblie care spun:

„Mâniaţi-vă, şi nu păcătuiţi.” Să n-apună soarele peste mânia voastră şi să nu daţi prilej diavolului. (Efeseni 4:26-27)

Atunci când vine mâinia, trebuie stăpânită și trebuie să vă controlați cuvintele care le spuneți unul altuia și să nu dați vina unul pe altul că v-ați provocat și a ieșit ce a ieșit.  Și dacă este adevărat că tatăl tău spune că doar în cer vom fi desăvârșiți, atunci da, este greșit să credem astfel și să ne scuzăm pentru răbufnirile de mânie cu afirmații ca aceasta. Cuvântul lui Dumnezeu spune:

Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit. (Matei 5:48)

Dacă își cere iertare tatăl – bine face. Și trebuie să-l ierți și tot așa să-ți ceri și tu iertare din inimă oridecâte ori greșești față de el sau față de alți oameni. Iată cum este învățătura Domnului Isus în această privință:

Atunci Petru s-a apropiat de El şi I-a zis: „Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?” Isus i-a zis: „Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte. De aceea, Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să se socotească cu robii săi. A început să facă socoteala şi i-au adus pe unul care îi datora zece mii de galbeni. Fiindcă el n-avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui şi tot ce avea, şi să se plătească datoria. Robul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat şi a zis: „Doamne, mai îngăduie-mă, şi-ţi voi plăti tot.” Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul şi i-a iertat datoria. Robul acela, când a ieşit afară, a întâlnit pe unul din tovarăşii lui de slujbă care-i era dator o sută de lei. A pus mâna pe el şi-l strângea de gât, zicând: „Plăteşte-mi ce-mi eşti dator.” Tovarăşul lui s-a aruncat la pământ, îl ruga şi zicea: „Mai îngăduie-mă, şi-ţi voi plăti.” Dar el n-a vrut, ci s-a dus şi l-a aruncat în temniţă, până va plăti datoria. Când au văzut tovarăşii lui cele întâmplate, s-au întristat foarte mult şi s-au dus de au spus stăpânului lor toate cele petrecute. Atunci stăpânul a chemat la el pe robul acesta şi i-a zis: „Rob viclean! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat. Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău cum am avut eu milă de tine?” Şi stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna chinuitorilor, până va plăti tot ce datora. Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.” (Matei 18:21-35)

Urmează cuvintele Domnului Isus, iartă pe cei care îți greșesc și fii gata să-ți ceri iertare totdeauna când greșești.

Dacă am vrut să vorbesc cu un pastor despre relația dintre noi, m-a amenințat că nu-mi mai dă bani și mi-a zis că oamenii normali nu îi implică pe alții în problemele lor. Eu vroiam doar să cer ajutor, să povestesc cuiva și ce greșesc eu, dar și ce face el.

Nu știu de ce este motivată această teamă a tatălui tău să discutați cu păstorul, dar tocmai acestea sunt rolul și slujba păstorului să vă ajute să depășiți această tensiune și conflictele care le aveți des și să reușiți a zidi o relație frumoasă unul cu altul. Mai încearcă odată să-i explici tatălui că de aceea există păstor ca să vă ajute să depășiți acest conflict pe care nu reușiți singuri să-l soluționați.

E normal ca un tata să își privească fata și să îi arunce reproșuri și vorbe dure, chiar dacă ea ar greși? Dacă eu mă enervez, de exemplu, ar trebui să se enerveze și el? Atunci cum sa calc pe urmele lui?

Este normal și trebuie un tată să-și mustre copiii atunci când ei greșesc. Cuvântul lui Dumnezeu spune:

O mustrare pătrunde mai mult pe omul priceput, decât o sută de lovituri pe cel nebun. –(Proverbe 17:10)

Dumnezeu să te ajute să fii o fiică pricepută și înțeleaptă așa ca o mustrate de a tatălui tău dată pe față să te pătrundă și să aducă schimbare în viața ta și astfel să aducă armonie în relațiile voastre și să nu ajungi până acolo ca să auzi vorbe dure la adresa ta.

Lasă să fie același standarde pentru tine ca și cele pe care le soliciți de la tatăl tău. Nu fi tolerantă față de tine aceptând că ție ți se poate să te enervezi, iar tatălui nu. Având în vedere faptul că tu ești copil și el tată, tocmai ție în nici un caz nu ți se poate să te enervezi și să vorbești cu aroganță și necuviincios la adresa tatălui tău sau a mamei tale. Nu te potrivi chipului veacului acestuia, când diavolul inversează lucrurile până acolo că copilor li se oferă onoruri nemeritate și părinții sunt puși în dispreț. Urmează învățătura lui Dumnezeu și cintește pe tatăl tău și pe mama ta ca să fii fericită și să ai zile multe pe pământ. Dacă tatăl tău nu lasă urme vredince de un creștin pe care să poți călca, nu te scuza cu aceasta. Privește la Domnul Isus Hristos și lasă tu astfel de urme frumoase ca și alte fete când vor fi în situații ca a ta să poată călca pe urmele tale și toți ceilalți copiii privind la ascultarea ta de părinți și felul cum îi cinstești să dorească să-ți urmeze exemplul.

Deja mă terorizează psihic tot ce văd în casă, atitudinea lui față de mine în special, dar și cu mama a fost dur și s-a certat de multe ori încă de când eram mică. El zice că trebuie să-l respect, indiferent cum e. Dar dacă ar fi bețiv, nu aș avea așteptări de la el, dar, cum spune că e credincios, mă aștept să Îl văd pe Cristos în el.

Da, trebuie să-ți respecți tatăl. Dacă ar fi fost un bețiv zici că avea să-ți vină mai ușor? Și cum avea să te poți cu tatăl tău dacă era un bețiv? Cum aveai să-l cinstești atunci? Cu atât mai mult trebuie să-l cinstești acum. Se pare că tatăl tău nu se supune în totul Cuvântului lui Dumenzeu și în Biblie femeile care au astfel de soți sunt îndemnate să procedeze astfel:

Tot astfel, nevestelor, fiţi supuse şi voi bărbaţilor voştri; pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor, când vă vor vedea felul vostru de trai: curat şi în temere. Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu şi erau supuse bărbaţilor lor; ca Sara, care asculta pe Avraam şi-l numea „domnul ei”. Fiicele ei v-aţi făcut voi, dacă faceţi binele fără să vă temeţi de ceva. (1 Petru 3:1-6)

Dacă soțiile sunt îndemnate să se poarte astfel cu soții lor, cu atât mai mult trebuie fiicele să le fie supuse taților și să aibă un duh blând și liniștit care este de mare preț și înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor.

Am ajuns să mă tem să intru în relație cu vreun băiat creștin, ca să nu fie ipocrit și el, adică să aibă învățătura sanatoasă, dar când e vorba de aplicare, sa fie zero și tot pe mine să mă acuze pentru pacatele lui. Mulți bărbați fac asta, le acuză pe femeile din casă pentru ce fac ei.

Este adevărat că sunt mulți bărbați care acuză pe nedrept  femeile. Dar fii sigură că nu sunt mai puține femei care procedează astfel. Îmi dau seama că fiind în așa relație cu tatăl  îți este frică să te căsătorești. Dar, dacă ar dori un băiat neprihănit și sincer să se căsătorească cu tine și dacă ar privi la felul cum te raportezi la tatăl și la ceilalți oameni ar mai avea aceeași dorină și libertate să te ceară în căsătorie? Trebuie să te gândești și la aceasta.

Mă rog să te ajute Dumnezeu să începi a zidi reiații frumoase cu tatăl, să-i fii supusă cu toată cuviința, iar el să te crească în învățătura și mustrarea Domnului și să nu te provoace la mânie.

Ași mai vrea să-ți recomand să studiezi zilnic Biblia și în mod deosebit pe sfătuiesc să studiezi cursul “Într-o zi mă voi căsători” de Kay Arthur sau“Căsătorie fără regrete” de același autor. Aceste cursuri te vor ajuta să-ți formezi o înțelegere biblică despre rolurile bărbatului și a femeii în căsătorie iar o lecție din ambele cursuri este rezervată cu exclusivitate subiectului comunicării. Așa să te ajute Dumnezeu.

Dacă cunoști suficient de bine limba engleză, o posibilitate să studiezi cursul “Într-o zi mă voi căsători” la tabăra English for a New Life care se va desfășura în perioada 17-27 iulie 2013 în localitatea Vatici, raionul Orhei, din Republica Moldova.

http://moldovacrestina.md/sfaturi-practice/sfaturi-fiica-cu-parinte-dur

Renunțați la minciunile despre…căsătorie

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Adolescenţă

De ce trebuie să mă schimb?” insistă ea. “Am crezut întotdeauna că familia înseamnă să mă iubești așa cum sunt.” El răspunde: “Dacă este nevoie de un efort atât de mare, poate că nu suntem potriviți unul pentru altul.” Ambii au probleme pentru că sunt păcăliți de minciunile (înțelegerile greșite) despre căsătorie care circulă printre noi. Multe cupluri încep viața de familie crezând minciuni. Nu este luată niciodată o decizie conștientă pentru a crede astfel de înțelegeri greșite, aceste neadevăruri, dar acestea pot cauza dureri sau pot fi fatale pentru relație. Astăzi aș vrea să ne gândim la astfel de neadevăruri, să le demascăm și să le lepădăm. Ea a crezut că în familie nu trebuie să te schimbi. Trebuie să fii tu însuți, cu bune și rele. A fi iubit înseamnă să fii acceptat așa cum ești și în felul acesta nu trebuie să te schimbi niciodată. Este adevărat faptul că trebuie să fima cceptați necondiționat, dar fiecare dintre noi trebuie să ne maturizăm, să creștem în domeniile în care suntem deficitari. În acest fel devenim soți, soții, mai buni. Și mai mult, acesta este procesul prin care semănăm mai mult cu Hristos. El a crezut că atunci când o relație de familie necesită efort, ceidoi nu sunt potriviți unul pentru altul. Adevărul este că deși pentru unii pare că este mai ușor, că sunt făcuți unul pentru altul, toți vor recunoaște un adevăr general valabil – toate relațiile apropiate necesită efort susținut, iar dificultățile și provocările întâmpinate nu sunt un semnal că nu suntem potriviți unul pentru altul. Ci mai degrabă înseamnă că suntem amândoi oameni supuși greșelilor. Vă îndemn să stați de vorbă împreună despre minciunile (adevărurile) cu privire la relația de familie. Dacă aveți nevoie de ajutor, căutați un sfătuitor înțelept și cu experiență. Uneori, o a treia parte, mai obiectivă, poate ajuta la descoperirea neadevărurilor cu privire la viața de famlie și identificarea adevărului. Avem nevoie să identificăm neadevărurile din mintea noastră pentru a avea relații apropiate.

Luați-vă timp să discutați și să vă reasigurați unul pe altul de dragostea voastră!

http://revistarespiro.ro