Categorie: Adolescenţă

Ce să fac când simt că nu mai pot?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Adolescenţă, DILEME

Ce să fac când nu mai suport? La cine să apelez când am probleme? Cui ar trebui să-i cer ajutorul? Am întrebat câteva fete deosebite ce fac ele atunci când sunt supărate, când simt că nu mai pot. Toate dintre ele mi-au răspuns că merg undeva sunt singure, ascultă muzică şi plâng. M-am regăsit şi pe mine acolo. Sunt multe probleme cu care ne confruntăm în viaţă, şi multe persoane tinere au discuţii aprinse cu părinţii. Pare a fi ceva normal, la ordinea zilei. Nu încercăm prea mult să remediem situaţia pentru că este „normal” asta, mai ales că vremurile sunt grele. Multe familii se dezbină din lipsa comunicării. A banilor puţini. A „incompatibilităţii”. Probleme sunt destule. Întotdeauna vor fi munţi ce trebuie escaladaţi. Întrebarea este cum reacţionăm în momentele în care ne simţtim la pământ. Ce putem face pentru a trece mai uşor prin inevatibil.

1. Poţi să plângi. De foarte multe ori plânsul m-a eliberat de durerea interioară care dorea să iasă din mine. Lacrimile mi-au fost de multe ori „pâinea mea zi şi noapte” când nu înţelegeam de ce se întâmpla ceva urât în viaţa mea sau când suferinţa era prea mare. E bine să plângi uneori. Dar să nu facem din orice lucru mărunt un motiv de a plânge!

2. Ascultă vocea Sa. Foarte mulţi creştini cred că Dumnezeu le poate vorbi numai în biserică sau după un anumit şablon. Nimic mai greşit decât asta! Dumnezeu este totul în tot. El este în bătaia vântului, care te poate învăţa că uneori vântul bate pentru a curăţi ceea ce stă în calea unui lucru care trebuie să fie desăvârşit. Uneori luna este acoperită de nori, dar ea străluceşte în ciuda lucrurilor care-i stau în faţă. Noi trebuie să strălucim mai ales atunci când suntem acoperiţi cu noroi. Şi trebuie să fim liniştiţi şi să ne deschidem inimile înspre vocea Sa. Ieri Domnul mi-a spus: „Dă-mi mâna ta.” Cu ochii închişi I-am întins mâna. L-am auzit spunându-mi: „Mâna Mea, care poartă semnul cuielor şi care este rănită este aceeaşi. Totul va fi bine!”. Momentele intime cu Dumnezeu în care El ne vorbeşte de la inimă la inimă sunt cele mai deosebite în viaţa fiecăruia care-L cunoaşte sincer pe El!

3. Citeşte din Biblie. Cuvântul Său este o sursă extraordinară de speranţă şi viaţă. Psalmii sunt nişte poeme minunate, care de atâtea ori m-au încurajat şi mi-au dat speranţă că totul va fi bine. De asemenea, promisiunile din Isaia au fost cuvintele Sale pentru mine de atâtea ori. Pune-te pe genunchi şi deschide Cuvântul Viu. Citeşte câteva versete, după modul în care te simţi. Îngăduie ca acele cuvinte să-ţi modeleze inima şi să-ţi schimbe starea pentru că ele o pot face. Romani 8:37 este unul din versetele mele favorite pentru că îmi arată că sunt biruitoare numai prin Isus în toate acestea.

4. Roagă-te. Rugăciunea este cheia care ne deschide toate porţile. Rugăciunea ne schimbă pe noi, apoi lucrurile din jurul nostru. După ce ne rugăm simţim o putere vie curgând prin noi şi dorind să se reverse afară.  Prin rugăciune primim pace din partea lui Dumnezeu şi puterea de a merge înainte şi de a nu renunţa. Nu înceta niciodată să te rogi! Roagă-te fără încetare şi mulţumeşte până şi pentru lucrurile grele. Poate ele sunt binecuvântări deghizate… 🙂

5. Fii liniştit, suflete. Uneori rezolvarea a venit în ultimul moment. Situaţiile grele prin care treci adesea sunt numai înspre binele tău. Nu accepta însă situaţia grea cu resemnare ca fiind o pedeapsă din partea Sa. Uneltirile nu vin de la Dumnezeu, ci de la vrăjmaşul sufletului tău. Dumnezeu îngăduie suferinţele în viaţa noastră cu un scop măreţ: acela de a ne modela inimile şi de a ne apropia spre El. În toate suferineţele, Îl simţi lângă noi. Însă de multe ori atacurile sunt din partea celui rău. Atunci, trebuie să luăm o atitutine de războinici şi să luptăm cu armele de care dispunem. Oh, şi avem atâtea arme menite să-l pună pe fugă pe mincinos! Fii liniştit şi nu te îngrijora. Toate lucrurile se vor rezolva şi răul va avea un sfârşit. A trecut vreo zi din viaţa ta în care să nu fii simţit măcar o fărâmă de speranţă? Nu uita, Dumnezeu este cu tine în valea umbrei morţii şi te reînsufleţeşte în mijlocul strâmtorării tale. Eşti iubit de Isus.

http://www.intrebarileinimii.blogspot.ro

Ecuația iubirii

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Adolescenţă, MEDITAŢII

Micuțul vorbește și vorbește și vorbește… Mă uit la mama sa. Îl ține de mână, dar e cu gândul departe. Va mai trece o vreme și copilașul va înceta să-și depene gândurile. Într-o zi, absența mamei îl va face să ascundă, să mintă, să-și caute companii nepotrivite.

”-Nu știu de ce… între noi, s-a instalat o mare tăcere”, îi spune ea prietenului său. ”Nu mă simt bine deloc. Am în continuu stări de tristețe, de panică, mă enervează orice și nu mă mai mulțumește nimic. Cred că relația noastră îmi face rău. Mă simt așa de rău și ție nu-ți pasă decât de tine!”

Vă sună cunoscute istorisirile de mai sus? Ele sunt reale. E o vreme în care e încurajat egocentrismul, căutarea ”fericirii” proprii, performanța individuală. E un timp în care gardurile dintre locuințe sunt din ce în ce mai înalte, deopotrivă cu zidurile între inimi. Iar oamenii se simt cu atât mai singuri cu cât caută să-și plângă și să-și stingă propriile solitudini, uitând de singurătățile altora.

Iubiți și fideli cititori ai blogului, e bine ca ecuația iubirii să aibă o necunoscută: ”eul”. Dragostea presupune să mă pun la dispoziția celuilalt, cu toată făptura mea. De petrec două ore cu tatăl meu, în acele două ore să-mi pun în paranteză făptura, cu grijile inerente viețuirii personale. Să fiu acolo pentru el. Cu totul dispus a-l asculta, a-l accepta, a-l încuraja.

Când ți-ai sunat ultima oară prietenii? Când le-ai spus, ultima oară, din tot lăuntrul și cu tot angajamentul, celor din familia ta, că-i iubești? Când ai dăruit, ultima oară, din multele tale lucruri, pe acela de care un altul avea nevoie? Când ai plâns ultima oară cu cel ce plânge? Și când au fost brațele tale mângâietoare pentru o ființă îndurerată prea tare de rănile firii?

Să căutăm a ne desprinde de noi înșine, de dragul celor cu care ne intersectăm existențele! Nu ne vom pierde, ci ne vom câștiga… Iar necunoscuta ecuației iubirii, ”eul”, va fi revelată și încoronată cândva plenar și etern.

http://patrincaandrei.wordpress.com/2011/05/24/ecuatia-iubirii/

Creştinii trebuie să se implice (1)

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Adolescenţă, EDITORIALE

Vrei, deci, să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zădarnică? Iacov 2:20

De multă vreme am draftul acestei meditări prin ciornele mele dar astăzi i-a venit vremea. Aseară, dar nu numai, am “fugit” iar cu gândul la aspectul acesta al implicării creştinilor în social. E un subiect care îmi poate “ridica în cap” biserici întregi dar în acelaşi timp e o realitate la care noi avem mult de lucrat pentru a ne împlini menirea. Cei care mă cunosc ştiu că pledez adesea pentru implicarea celor din biserici în societatea în care trăim şi fac lucrul acesta chiar dacă am primit multe dezaprobări.

Des mi se spun expresii de genul: Să vedem de oile noastre mai întâi. Sau: Ăsta să fie singurul nostru păcat. Sau: Oamenii sunt din cale afară de răi. Sau: E vremea să ne strângem în case sub adăpostul sângelui. Sau: Să nu avem de a face nicidecum cu ei. Ba mai mult se folosesc şi versete cum sunt: …Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui…. etc. Ei bine ştiu că trebuie să fim în regulă, ştiu că trebuie să avem o relaţie bună cu Dumnezeu pentru a “ieşi” dar dacă nu le avem, dacă relaţia noastră cu Dumnezeu nu e ok să nu folosim asta ca scuză pentru neimplicare.

Domnul Isus, dacă îi privim viaţa, a fost parte activă la evenimentele şi la viaţa oamenilor din acea vreme. Când era sărbătoare era la Templu, când le era foame era între oameni, mergea cu ei, vorbea cu ei, venea în întâmpinarea nevoilor lor. Mai mult s-a jertfit pentru oameni. Cred că modelul acesta de abordare al oamenilor şi al “socialului” trebuie să ne motiveze şi pe noi. Până la urmă asta ne este menirea “să ne ducem şi să spunem” noi am transformat totul într-un club de multe ori la care chemăm uneori pe cineva. Nu generalizez, vreau doar sa trag un semnal de alarma pentru că neimplicarea noastră costă.

Trebuie sa ne implicam în societate pentru că dacă nu o facem vom plăti mai tarziu. Scriptura spune: Ceea ce seamănă omul aceea va şi secera. Avem pretenţia ca guvernanţii să dea legi bune şi să se teamă de Dumnezeu dar nu ne implicăm deloc în a lua atitudine când aceştia dau legi dubioase sau iau decizii care vor favoriza păcatul. Iată câteva aspecte în care TREBUIE să ne implicăm urgent.

Primul. Implicarea pentru cunoaştere. Trebuie să avem habar cu ce se confruntă oamenii de pe strada noastră, din cartierul nostru, din oraşul noastru. Nu trebuie să fim rupţi de realitate, putem folosi timpul de televizor pentru asta că e mult mai constructiv. O cunoaştere a realităţilor cotidiene a societăţii ne va ajuta în implicarea noastră pentru slujirea lor. Există evenimente în oraşe sau sate la care am putea participa, există dezbateri la primării, întâlniri, evenimente caritabile, evenimente sportive etc. Trebuie să fim acolo, în măsura în care acestea nu sunt contraindicate, pentru a şti cu ce se confruntă oamenii şi a putea ulterior sluji eficient.

Doi. Implicarea prin participare. Sunt evenimente caritabile în localitate, participă măcar cu puţin dacă nu poate biserica organiza unele. Există nevoie de acţiuni comune ale oamenilor, încearcă să fii acolo. Creştinii din timpul războiului au slujit mult. Spitalele funcţionau foarte mult pe baza aportului creştinilor. Erau măicuţe care zi şi noapte slujeau, aşa auzeau oamenii de Dumnezeu, aşa îl vedeau pe Dumnezeu. În Mediaş am văzut un grup de tineri, de la Biserica Creştină după Evanghelie, care anul acesta au curăţit toate izvoarele din Mediaş, fără tam-tam, liniştiţi, cu mături saci şi tot ce trebuie au făcut o treabă faină tare. Este mult de scris pe capitolul acesta dar trebuie să merg mai departe. Abordăm mâine.

Trei. Implică-te prin rugăciune. Ştiu că e foarte uşor să ne rugăm la comun pentru oraş şi ţară dar de foarte puţine ori se găsesc oameni care să mijlocească necurmat înaintea Domnului pentru localitatea lor, pentru ţară. Pune localitatea ta, strada ta, ţara ta pe lista zilnică de rugăciune şi nu uita niciodată de ele.

Un alt aspect este acela al implicării contra unor păcate care sunt aşa de mediatizate astăzi:

Pornografia. Afectează foarte mulţi oameni dar afectează foarte mulţi copii. Pornografia dă dependenţă mai repede decât cocaina. Dacă nu ne implicăm contra pornografiei copiii sau nepoţii noştri vor ajunge să consume şi să devină dependenţi. Vor ajunge să considere femeile drept obiecte, vor ajunge să fie incapabili să rămână căsătoriţi. Vor ajunge să fie slăbiţi, fără putere, fără vlagă, fără iniţiativă. Li se va altera fizic creierul. Eşti sigur că nu trebuie să te implici. Poate vei spune: Cum să mă implic? Nu e nevoie de efort supra-omenesc dar măcar poţi spune celor de la chioşcurile de ziare să ia revistele pornografice de la vedere că legea interzice afişarea lor. Poţi chiar face o reclamaţie la poliţie privitor la asta.

Homosexualitatea. Dacă nu ne implicăm împotriva homosexualităţii cineva din casa noastră este în pericol. Copiii sunt învăţaţi la şcoală că homosexualitatea este doar una din variantele de sexualitate că oamenii sunt normali şi heterosexuali şi homosexuali. La capitolul acesta trebuie să luăm atitudine neapărat şi atenţie nu spun să fim împotriva homosexualilor, aceia au nevoie de dragostea noastră autentică nu de împotrivire, spun să ne implică împotriva mediatizării şi învăţării copiilor noştri că acest lucru este bun. Nu te gândi că dacă tu stai pe o bancă la biserică copiii tăi sau nepoţii sunt păziţi, trebuie să luăm atitudine.

Dacă nu ne implicăm împotriva mizeriei de pe mass-media vom fi noi şi casa noastră transformaţi în proşti (scuze de expresie, e doar realitate şi sunt gata să o demonstrez oricui). Ne vor considera tomberoanele în care îşi pot ei vărsa toată mizeria. Câţi dintre noi am făcut vreo sesizare cu privire la materialele explicit sexuale difuzate la ştiri sau la ore accesibile copiilor, dar cu privire la calitatea informaţiilor. Sau poate ne place să privim la tot felul de ştiri care conţin preponderent sex, sânge, crime, comploturi etc. Dragilor să nu devenim tomberonul în care mass-media îşi varsă dejecţiile. Prima acţiune pe care poţi să o faci este să opreşti acel canal pe televizorul tău (eu sunt pentru scoaterea televizorului din casă dar e doar părerea mea) ia atitudine. Nu lăsa ca pruncii din casa ta să fie împroşcaţi cu mizeriile acelea, nu sta ca ei să te folosească ca groapa lor de gunoi mediatic. Tu eşti templu al Duhului Sfânt, nu te lăsa murdărit.

Dacă nu ne implicăm nu avem voie să ne mai plângem de copiii noştri care vorbesc cum vorbesc, de tinerii din ziua de azi, nu avem voie să ne plângem când fiul sau fiica noastră vor cocheta cu drogurile sau cu pornografia. Acum trebuie să luăm atitudine, acum trebuie să ne implicăm pentru că ce semănăm acum vom culege mai târziu.

Dacă nu o facem ne va părea rău. Dacă nu o facem păcătuim, cine ştie să facă un bine şi nu îl face săvârşeşte un păcat. Dacă nu o facem nu iubim pe Dumnezeu şi pe oameni .

Vom continua mâine cu piedici în calea implicării.

Ce să nu faci „din dragoste”

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Adolescenţă, EDITORIALE

Stau și mă întreb: oare care este cea mai mare durere care poate exista? Oamenii se refac destul de repede după o boală fizică sau după ce suferă o pierdere financiară. Pentru dureri fizice avem medicamente, pentru bani muncim și facem alții. Dar când este vorba de inimă, de suflet? Când ești rănit în inimă eşti terminat… Dacă cel mai important om din viaţa ta îţi întoarce spatele, dacă persoana pe care o iubeşti te respinge, dacă cel căruia i-ai împărtăşit cele mai adânci taine ale sufletului te trădează… te simţi devastat; ești gol şi singur. Nu cred că vrei să treci prin așa ceva…

Dar… oare ai vrea ca persoana pe care o iubești să pățească asta? Sunt convins că ai răspuns deja cu un „Nu!” hotărât și răspicat. Nimeni nu dorește așa ceva pentru persoana iubită. Dar vreau să te conștientizez de faptul că te-ai putea totuși afla în pericolul acesta. Și doresc să te ajut să-l eviți spunându-ți ce să Nu faci „din dragoste”.

E foartă frumoasă perioada așa-zisă de cucerire. Acel timp de început. Când un băiat vede o fată și nu o mai poate uita… Când o fată vede un băiat și el se potrivește perfect cu prințul din visurile ei… Apoi acele gesturi mici, cuvinte jucăușe, complimente deosebite… toate menite să-i dea un semnal celuilalt: „hei, te plac!”. Odată cu frumusețea momentului apare însă și pericolul…

Îndrăgostit fiind, se poate să uiți că nu cunoști suficient de bine fata sau băiatul respectiv și te implici serios în relație. Îi promiți partenerului marea și sarea și luna de pe cer! Îl faci să viseze cu ochii deschiși la viitorul roz bonbon pe care-l veți avea împreună… Voi Doi! Se pun în joc sentimente, energie, timp, resurse… Totul pentru iubire! Graba aceasta însă duce deseori la despărțiri urâte. Ajungi să cunoști cu adevărat persoana și să nu-ți mai placă. Nu degeaba se spune că dragostea e oarbă.

Și cum să-i spui acum că dragostea de care vorbeai adineaori… nu era chiar dragoste? E prea târziu acum să te retragi fără să provoci în viața celuilalt sentimentele de care vorbeam mai sus. Sfatul meu este să păstrezi mereu echilibrul între rațiune și sentiment. Da, e frumos să iubești! Dar așa cum spune și înțeleptul Solomon: toate lucrurile sunt frumoase la vremea lor. Ai răbdare să vă cunoașteți mai bine. Așteaptă să fii sigur pe ceea ce simți. Asigură-te că nu vei răni persoana pe care o iubești!

Concluzia mea cititorule: nu te grăbi niciodată „din dragoste”!

Autor: Neluţu Mureşan

http://dragosteadevarata.wordpress.com/

O poveste de dragoste începe cu Dumnezeu

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Adolescenţă, EDITORIALE

De fiecare dată când citesc sau aud pe cineva vorbind despre felul în care ar dori să fie povestea sa de dragoste, zâmbesc. Cu toţii ne dorim să avem parte de cea mai frumoasă poveste de dragoste, dar câţi dintre noi suntem dispuşi să şi luptăm pentru asta? Nu prea mulţi.
Adevărul este că depinde de tine. Dacă îţi doreşti ceva frumos, dacă vrei ca Dumnezeu să fie Autorul poveştii tale, atunci trebuie să fii dispus să suferi pentru asta. Trebuie să te pregăteşti pentru o persoană pe care nici măcar nu o cunoşti şi trebuie ca tot ceea ce ai să fie pus în mâinile Sale. Niciodată nu au fost mai multe inimi frânte şi relaţii eşuate ca în zilele noastre. De ce? Pentru că ne grăbim. Ne grăbim să ne îndrăgostim, ne grăbim să avem pe cineva căruia să-i spunem „iubi” şi pe care să-l sărutăm, deşi nu ne simţim pregătiţi pentru asta.

În loc să-i dăm viitorului nostru partnerer de viaţă o inimă întreagă, îi oferim una din care lipsesc părţi deoarece a fost spartă în ţăndări de multe ori şi unele piese nu s-au mai putut găsi. Felul în care trăim acum ca şi persoane singure ne va influenţa viaţa de căsnicie. De aceea, trebuie să aşteptăm cu credincioşie acea persoană pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru noi. Te-ai simţi mândru dacă el/ea te-ar putea urmări cum îţi trăieşti viaţa? Crezi că ar zâmbi dacă te-ar vedea sărutând pe altcineva? Ori ar plânge? Aceste întrebări trebuie puse uneori pentru a-ţi putea analiza inima şi viaţa. Dacă am avea mai multă încredere în Dumnezeu şi L-am crede pe cuvânt, atunci vieţile noastre ar fi trăite în puritate şi inimile ne-ar fi întregi. O poveste de dragoste scrisă de El începe în momentul în care-I încredinţezi Lui stiloul, începe din momentul în care începi să te îndrăgosteşti de cineva necunoscut. Începe când verşi primele lacrimi de dorul acelui om şi când îi scrii prima scrisoare, deşi habar n-ai cum îl/o cheamă!

Povestea de dragoste adevărată începe cu Dumnezeu. Anii singurătăţii sunt nişte ani minunaţi pe care îi poţi petrece în prezenţa Sa aşa cum nu o vei mai face vreodată! Iar dacă crezi că nu vei fi niciodată fericit decât atunci când te vei căsători, atunci nu vei fi fericit nici după ce vei avea verigheta pe deget. Deoarece totul se învârte în jurul lui Dumnezeu. Nu în jurul unei căsnicii.
Întreabă-ţi inima dacă e curată. Iar dacă nu e, curăţeşte-o prin foc. Renunţă la oricine care te îndepărtează de Dumnezeu şi de viitorul tău partener de viaţă. Chiar dacă e dureros, fă asta. Peste ani vei privi în urmă şi nu vei regreta că ai aşteptat. Îţi vei privi în ochi preaiubitul/preaiubita şi îi vei spune: S-a meritat să te aştept. Atunci când începi să iubeşti nu regreţi nimic pentru că vezi bucuria care ţi-e pusă înainte şi ştii că întristarea face parte din iubire. Dragostea este îndelung răbdătoare. Prin modul în care-ţi trăieşti viaţa ca şi persoană singură pregăteşti cadrul pentru propria-ţi poveste de dragoste.

http://www.intrebarileinimii.blogspot.ro/