Categorie: Consiliere

Trăim într-un timp în care termenul „drepturile omului” este foarte citat, foarte menţionat şi în baza lui se fac foarte multe abuzuri. Deşi se face des referire la Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului care din 1879 se vrea a fi baza democraţiei, în realitate foarte puţin mai este respect pentru om şi pentru viaţă. De exemplu, puţini oameni respectă dreptul la viaţă al copiilor nenăscuţi încă.

Respectul pentru viaţă are mai multe componente. Fiecare din ele este încălcată în zilele în care trăim. Deşi avem multe „drepturi ale omului” toate aceste drepturi sunt „reglabile”prin legi „bine făcute”. De exemplu, multe articole prevăd că acel „drept” este limitat doar de lege, este valabil dacă nu încalcă legea însă legea este foarte „ajustabilă”. Priviţi cum şi cât de uşor se dau legi favorabile infractorilor dacă au oameni politici în conducerea ţării.

Însă, dreptul la viaţă este atacat încă din pântecele mamei. Foarte mulţi copii sunt avortaţi astăzi şi destul de mulţi creştini apelează la avort pentru a curma viaţa unei fiinţe vii dar nenăscute. Uită de drepturile omului şi uită de respectul pentru viaţă. În România, unde ne pretindem o ţară creştină, numărul avorturilor este criminal de mare. În 2012 de Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că România are cea mai ridicată rată de avort din Europa: 480 de avorturi la 1.000 de naşteri , adică aproape o treime din copiii concepuţi sunt avortaţi. E de peste două ori mai mare decât rata medie în Uniunea Europeană. EI bine, când ne pretindem a fi creştini şi chiar suntem gata să ne batem pentru credinţa noastră adevărată e inadmisibil să „deţinem” un asemenea loc. Este o lipsă cumplită de respect pentru viaţă.

Dar respectul pentru viaţă nu are de a face doar cu avorturile. Respectul pentru viaţă are de a face şi cu mentalitatea noastră despre sănătate, longevitate, mediu, oameni etc. Cu alte cuvinte, dacă respect viaţa, am grijă şi ce mănânc, am grijă şi la viciile care mă pândesc ca nu cumva urmaşii mei să dezvolte tot felul de boli sau maladii ciudate.

Ce perspectivă avem asuprea vieţii? Ne interesează şi viitorul, urmaşii sau deviza noastră e „aici şi acum”? Ne-am pus vreodată întrebarea unde duce consumul cu atâta lejeritate de medicamente? Ne întrebăm ce vor face generaţiile viitoare în urma rezistenţei pe care o căpătăm de la consumul cu atâta lejeritate de antibiotice? Ne interesează ce fel de rezistenţă vor avea generaţiile viitoare datorită consumului nostru actuale de chimicale? Ne interesează ce anume se va întâmpla dacă trăim aşa de confortabil astăzi şi poluăm aşa de tare?

Respectul pentru viaţă implică respect pentru tot ceea ce Dumnezeu a creat viu. Aici întră şi plante şi animale. Pur şi simplu nu ne putem bate joc de viaţă. Uneori excesele de care sunt capabili oamenii sunt o lipsă de respect asupra vieţii. Ajungem să poluăm râuri şi mări şi să ucidem viaţa aproape în totalitate din ele. Ajungem să defrişăm masiv şi ajung să dispară specii întregi. Ajungem să vânăm anumite specii pentru blana lor luxoasă şi nu pentru a ne procura hrana. Ajungem să facem adevărate măceluri la „distracţii de vânătoare” pentru pura plăcere de a vedea sânge curgând şi animale care se zbat între viaţă şi moarte şi care vor fi biruite de moarte.

Mai mult, ajungem să ucidem oameni nevinovaţi şi asta nu doar prin avort ci şi prin dorinţa de a deţine controlul. Popoare care invadează alte popoare în numele democraţiei şi al „drepturilor omului”. Mii de oameni sunt ucişi pentru a accepta drepturile omului. Atâtea războaie într-un timp ca acesta nu ne duca cu gândul la lipsa de respect faţă de viaţă.

Apoi lejeritatea cu care legi privind eutanasia copiilor sunt aprobate în Europa este iarăşi o lipsă de respect asupra vieţii. Sunt convins că acesta este doar începutul pentru că acest gen de lege are ca scop final extinderea ei asupra bătrânilor şi asupra oricărei fiinţe omeneşti ce va fi considerată „incapabilă” de un trai „calitativ”.

Am ajuns să condamnăm la moarte viaţa cu zâmbetul pe buze, să numim răul bine, să nu ne mai îngrozească crima, să nu ne mai îngrozească atrocitatea decât dacă e privitoare la noi. În rest, am ajuns să acceptăm lejer eliminarea vieţii. Asta nu e bine, nu poate duce spre bine. Viaţa e un dar de la Dumnezeu. Cu aşa ceva nu ne putem juca pentru că lipsa de respect pentru viaţă se va întoarce asupra noastră şi a urmaşilor noştri ca un bumerang care va aduce moarte. Nu ne putem juca de-a Dumnezeu.

http://www.filedinjurnal.ro/

Ştiu că este greu de acceptat de către mulţi oameni că am avea datoria să avem respect faţă de autorităţi însă este o afirmaţie cu suport biblic. Aş vrea în dimineaţa asta să medităm puţin la ce se poate schimba la acest capitol în viaţa noastră pentru a fi asemănători cu Hristos în lumea aceasta.

Lipsa de respect faţă de autorităţi este foarte vizibilă. De la eliminarea formulelor de politeţe până la folosirea poreclelor, a injuriilor, caricaturi şi chiar folosirea de vorbe grele oamenii dau dovadă de lipsă de respect faţă de „cei înălţaţi în dregătorii” şi din păcate creştinii nu se evidenţiază ca fiind diferiţi. Singurul aspect care îi avantajează cumva este că nu înjură  probabil.

Cred că niciodată nu ne-am permis mai multă lipsă de respect faţă de liderii care ne conduc şi asta ne costă foarte mult. Asta o văd copiii noştri şi le va fi principiu de viaţă. Asta este şi o încălcare  a recomandărilor Bibliei care ne spune să cinstim pe cei înălţaţi în dregătorii. Nu numai că nu îi cinstim, nici măcar nu mai suntem neutri, efectiv ajungem să ne asemănăm cu cei din jurul nostru în gândire şi vorbe şi asta nu e tocmai bine.

Dar stai domnule că nu merită!

Ar spune unele persoane că liderii noştri sunt nişte hoţi, mafioţi, incapabili, inculţi etc. Nu zic că nu ar avea dreptate. Unii din cei care ne conduc nu sunt tocmai oamenii faţă de care să ai tot respectul. Unii din ei sunt demni de milă iar alţii sunt demni de puşcărie. Indiferent de starea în care sunt eu ca şi credincios nu capăt dreptul de a vorbi murdar la adresa sa. Respectul pe care mi-l cere Scriptura nu depinde de persoana respectivă ci de decizia mea de a trăi Scriptural. Dacă ar fi să o luăm pe principiul „când merită îl respect” e prea posibil să murim şi tot să nu ajungă o persoană care să „merite respect” în optica majorităţii.

Petru recomandă în scrierile sale „Cinstiţi pe toţi oamenii, iubiţi pe fraţi; temeţi-vă de Dumnezeu; daţi cinste împăratului!” Adică porunca de a cinsti pe dregători este dublă. Odată pentru ce avem obligaţia să cinstim pe toţi oamenii apoi pentru că avem obligaţia să cinstim pe împărat (să nu spuneţi acum că nouă nu ni se aplică din cauză că avem preşedinte). Pe acelaşi principiu Pavel le scrie Romanilor şi nouă in capitolul 13 să dăm cinstea cui datorăm cinstea. Asta mă duce cu gândul că  a cinsti pe cineva, a respecta pe cineva este uneori o datorie. Cinstirea dregătorilor nu a fost uşoară sau naturală niciodată. Singura diferenţă este că noi azi ne permitem să nu cinstim şi facem din asta „un drept al omului”. Dacă ar avea un asemenea comportament sau limbaj un chinez de exemplu… nu ştiu dacă ar scăpa tot aşa de uşor.

Dacă ne purtăm cu dregătorii „după cum merită” dacă le arătăm „respectul pe care îl merită” probabil tot poporul ar scuipa pe ei. Asemenea oameni nu vor putea niciodată să mulţumească pe toată lumea. Cei înălţaţi în dregătorii nu sunt de regulă persoane plăcute de toată lumea. Preşedinţii, regii, împăraţii, primarii, dregătorii şi alte funcţii de genul acesta au fost şi vor rămâne funcţii care atrag mai degrabă critica, nemulţumirea, dezaprobarea şi totuşi avem datoria să respectăm astfel de oameni pentru funcţia pe care o ocupă.

Cred că avem datoria să ne revizuim comportamentul şi limbajul. În ce fel vorbeşti despre preşedintele ţării, dar despre primul ministru, dar despre miniştri, primari etc. Analizează limbajul şi vezi ce se poate schimba. Repet, nu pentru meritele acelui om ci pentru că Dumnezeu ne cere asta. Haideţi să fim diferiţi în sensul bun. Haideţi să arătăm respect faţă de oameni necondiţionat şi cu atât mai mult faţă de liderii care au fost înălţaţi în dregătorii.

Ştiu că nu e pe placul prea multor cititori acest material dar provocarea rămâne. Cinstiţi pe toţi oamenii… cinstiţi pe cei ce vă cârmuiesc.

 

 

 

 

 

 

 

Desigur că una din zbaterile celor care vor să fie adevăraţi creştini este şi întrebarea „Cum pot să arăt respect faţă de Dumnezeu?” şi asta nu din dorinţa de a poza bine în ochii celorlalţi ci din dorinţa sinceră de a avea o atitudine potrivită faţă de Cel în care credem. Apartenenţa la o religie nu înseamnă că avem şi o atitudine corectă faţă de Dumnezeu. Atitudinea de respect este una pur personală, nu ţine de ceilalţi ci doar de noi înşine. De aici rezultă că nu putem învinovăţi pe nimeni cu privire la atitudini lipsite de respect sau cu privire la greşeli pe care le facem din neştiinţă.

Astăzi vreau să privim la oameni care au arătat respect şi reverenţă faţă de Dumnezeu sau faţă de Fiul Său Isus Hristos..

Primul exemplu care îmi vine în minte este cel al sutaşului despre care ni se relatează în Matei capitolul 8. Un om cu un bun simţ extraordinar dar şi cu credinţă extraordinară. Dacă ţinem cont de poziţia sa în armată ar cam fi avut „dreptul” să fie mai arogant, lipsit de respect şi totuşi ajunge să spună că „nu Sunt vrednic să intri sub acoperământul meu; ci zi numai un cuvânt, şi robul meu va fi tămăduit”. Un lider militar care cu siguranţă avea „cu ce să îi stea înainte” Domnului Isus din punct de vedere omenesc, ar fi putut să îl primească extraordinar de bine, ar fi avut o cameră frumoasă unde să îl invite şi totuşi arată reverenţă şi smerenie faţă de Vindecătorul dar şi o credinţă fantastică faţă de domnul Isus.

O altă dovadă de respect a sutaşului a fost chiar credinţa că Isus îi putea vindeca robul. Până la urmă Isus era un profet al evreilor şi acela nerecunoscut şi contestat şi totuşi sutaşul crede în apartenenţa sa divină, asta înseamnă respect faţă de Dumnezeu, mai mult, sutaşul a arătat şi respect faţă de robul său, putea pur şi simplu să îşi ia alt rob oricând însă era cu respect faţă de oameni chiar dacă ei erau robi.

Un alt exemplu este cel al lui Moise căruia Dumnezeu îi cere când se apropia de rugul care ardea „Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintele din picioare, căci locul pe care calci este un pământ Sfânt.” Un om iarăşi de mare calibru, un fiu de faraon prin adopţie care ajunge să vorbească cu Dumnezeu direct şi care din respect pentru Dumnezeu respectă poruncile şi chemarea Sa. Priviţi la viaţa lui Moise cum ascultă de Dumnezeu deşi este trimis „în gura lupului”, este trimis acolo unde era căutat pentru crimă. Priviţi la ascultarea lui Moise deşi se considera inapt pentru o aşa lucrare. Priviţi la Moise cum ascultă de socrul său Ietro şi primeşte sfatul său chiar dacă era aşezat de Dumnezeu în fruntea poporului.

Moise ajunge să vorbească faţă în faţă cu Dumnezeu, ajunge să intermedieze legătura între popor şi Dumnezeu şi totuşi nu devine arogant ci rămâne smerit, nu se crede cineva ci are respect şi reverenţă faţă de Dumnezeu.

Un alt exemplu este cel al lui Pavel, apostol al lui Hristos care credea despre sine că este cel mai neînsemnat, căruia Isus i s-a arătat celui din urmă, „ca unei stârpituri”. Un om care deşi era unul din învăţaţii vremii, deşi pornise ca prigonitor ajunge să arate respect prin ascultare de Hristos, un respect care avea să îl ducă la moarte. Un om care are respect faţă de oamenii la care este trimis, faţă de dregători, faţă de puşcăriaşi şi faţă de oricine pentru că în primul rând avea respect faţă de Dumnezeu.

Exemple cu siguranţă mai găsim în biblie. Exemple mai găsim şi în viaţa reală, lângă noi. Întrebarea este suntem gata să arătăm respect şi reverenţă faţă de Dumnezeu? Suntem dispuşi să ascultăm de Creatorul?

http://www.filedinjurnal.ro/

În general când aducem în discuţie creştinii şi pe Dumnezeu se transmite oarecum ideea că toţi creştinii îl respectă pe Dumnezeu şi că oamenii credincioşi au o reverenţă sfântă faţă de Creatorul. În realitate lucrurile nu stau tocmai aşa. Vedem uşor că respectul creştinilor faţă de Dumnezeu variază mult de la persoană la persoană, de la religie la religie şi de la ţară la ţară dar şi de la o epocă la alta.

În acest fel întâlnim adesea „buni creştini” care nu au nici cea mai mică reţinere în a folosi numele lui Dumnezeu în vorbe porcoase, înjurături, exprimarea nervilor, mâniei, urii etc. Pur şi simplu, îl găsim pe Dumnezeu prezent în marea majoritate a înjurăturilor şi blestemelor oamenilor. Probabil aveţi aceeaşi senzaţie ca mine că nu poate fi vorba despre respect faţă de El în situaţia aceasta.

Dar există şi creştini care „nu înjură de Dumnezeu”, am putea crede că asta înseamnă în sfârşit respect faţă de El. Dar oare e de ajuns să te abţii de la a profana Numele Sfânt al lui Dumnezeu? Scriptura ne spune că omul care respectă poruncile date de Dumnezeu acela arată respect faţă de El. Dacă un om se abţine de la înjurături cu şi despre Dumnezeu nu înseamnă că acea persoană are respect faţă de Dumnezeu.

Totuşi există oameni care nu doar că îşi înfrânează limba din respect faţă de divinitate dar au şi frecventează exemplar o biserică, sunt prezenţi la toate slujbele, împlinesc tradiţiile şi cerinţele bisericii la care merg. Sunt de apreciat oamenii aceştia dar nici măcar frecventarea bisericii nu înseamnă automat respect faţă de Dumnezeu. Poţi merge bine mersi la biserică din respect pentru religie, din respect pentru preot, pentru părinţi, din teamă de gura lumii şi din multe alte cauze. Aşadar, nu toţi bisericoşii îl respectă pe Dumnezeu.

Mai există şi cei „pocăiţi” care sunt şi bisericoşi dar au şi pretenţia că  au o relaţie personală cu Dumnezeu. Ei îl consideră pe Dumnezeu ca pe ceva al lor, ceva ce deja deţin şi totuşi nici măcar asta nu înseamnă respect faţă de Dumnezeu ba dimpotrivă, uneori apare riscul de a îl face pe Dumnezeu atât de intim încât se ajunge in extrema cealaltă unde ne permitem adresări lejere şi chiar lipsa respectului.

Dacă privim în ansamblu, vedem o excludere a lui Dumnezeu din societate, din viaţa umană. Asta au încercat multe regimuri nu doar comuniştii care au fost mai brutali. Dacă înainte se mai citea sau spunea vreo rugăciune la şcoală de exemplu, acum este o problemă deja. Înainte peste tot se jura pe Biblie la tribunal, acum se exclude asta. Un timp slujitorii bisericeşti erau respectaţi acum nu mai sunt. Oamenilor le era teamă să înjure când treceau pe lângă biserici, capele sau cimitire, acum nu mai este nici o problemă.

Nu ne mai temem să emitem judecăţi despre Dumnezeu. Tot mai des se aud voci care îl acuză pe Dumnezeu pentru diferite tragedii umane sau naturale. Oamenii nu se mai feresc să îl acuze pe Dumnezeu pentru rezultatele deciziilor lor greşite şi nici creştinii nu se mai sfiesc. Creştinii au tendinţa să îl considere pe Dumnezeu un fel de cheie la breloc cu care deschizi anumite uşi care altfel nu merg. Apelează doar la mâna lui Dumnezeu şi nu la Dumnezeu. Pe creştini nu îi mai interesează aşa de tare Faţa lui Dumnezeu cum îl fascina odinioară pe David care zicea „Fă să lumineze Faţa Ta peste robul Tău, scapă-mă, prin îndurarea Ta!” sau „Fă să strălucească Faţa Ta peste robul Tău, şi învaţă-mă orânduirile Tale!”

Până la urmă, ce înseamnă să îl respecţi pe Dumnezeu? Dacă evitarea înjurăturilor, frecventarea bisericii, religiozitatea nu înseamnă neapărat respect faţă de Dumnezeu, ce poate arăta că îl respectăm pe Dumnezeu?

DEX-ul defineşte respectul ca fiind „Atitudine sau sentiment de stimă, de considerație sau de prețuire deosebită față de cineva sau de ceva”. Una din poruncile lui Dumnezeu din decalog este tocmai „Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.” Cu alte cuvinte, respectul faţă de Dumnezeu începe cu respectul faţă de Numele Său. Mulţi oameni iau în deşert Numele lui Dumnezeu. Şi noi fiecare la un moment dat am făcut asta. Expresii ca „cel de la etaj”, „şeful din cer”, „moşulică” etc înseamnă tocmai lipsă de respect faţă de Dumnezeu. Folosirea Numelui Său în injurii, glume, bancuri înseamnă lipsă de respect. Încălcarea poruncilor lui Dumnezeu înseamnă lipsă de respect. Neascultarea de Dumnezeu înseamnă lipsă de respect. Fuga de Dumnezeu înseamnă lipsă de respect. Şi multe alte situaţii. Folosirea în conversaţii a expresiilor de genul „Dumnezeule” sau „ce Dumnezeu” sau „o Doamne” şi câte şi mai câte exprimări folosite necuvenit într-un limbaj de conversaţie şi care nu denotă respect faţă de Dumnezeu. Glumele şi orice atitudine nepotrivită în locaşul de închinare.

Provocarea este pentru cei care chiar vor să arate respect faţă de Dumnezeu. În ce măsură trebuie să ajustăm viaţa noastră pentru ca respectul faţă de Dumnezeu să fie unul real şi clar vizibil? Cum putem să schimbăm ceva în comportamentul şi gândirea şi vorbirea noastră (sfinţire) astfel încât să arătăm respect şi reverenţă faţă de Dumnezeu? Data viitoare vom observa câţiva oameni care au arătat respect faţă de Dumnezeu.

http://www.filedinjurnal.ro/