Categorie: Consiliere

Poate veţi spune că e deja prea mult. Se cere prea mult de la cel care vrea să salveze căsnicia. Dorinţa de a salva, iertare, împăcare, să nu întrebe de detalii şi acum să fie şi desăvârşit. Însă ceea ce scriu azi face referire nu la puterea celui care vrea să refacă relaţia, ci la puterea lui Dumnezeu prin harul Său. Scriptura ne învaţă că nimic nu-i este cu  neputinţă celui care crede. De aceea este necesară desăvârşirea celui care decide repararea relaţiei. Trebuie să facă şi să fienu doar un soţ sau o soţie bună, ci trebuie să ajungă desăvârşit în comportamentul faţă de partenerul său.

Cum adică desăvârşit? Păi partenerul  cel care a greşit, nu cumva el, cel care a greşit, trebuie să se schimbe? Ce bine ar fi, dar în primul rând celui care nu a comis adulter i se cere să se schimbe pentru că e singurul prin care Dumnezeu mai poate lucra la relaţie. Ce mai mică alunecare în vorbe, acţiuni sau fapte îi poate da motive, scuze şi încuviinţări partenerului înşelător să renunţe la căsnicie. Resentimentele sunt benzină aruncată pe focul unei relaţii care se distruge. Resentimentele şi raţionamentele sunt două aspecte cheie în gândirea unui partener infidel. Chiar şi o remarcă rostită negândit suficient poate aţâţa flăcările vechilor resentimente şi să dea greutate raţionamentelor pe care partenerul le fabrică pentru a-şi scuza comportarea.

O soţie spunea:  „A trebuit ca eu să dovedesc de-a lungul unei perioade de timp că m-am schimbat, înainte ca soţul meu să poată face acest lucru. El a continuat să aştepte să fie confruntat cu mânia şi tăcerea mea nefericită atunci când intra pe uşă. Ani de zile am fost atât de capricioasă încât el nu ştia niciodată cum mă va găsi. Dar acum îşi dădea seama că mi-am format un nou tipar de comportare şi că lucrurile nu mai sunt cum erau înainte.”

Vorbind despre „desăvârşire” noi trebuie să recunoaştem întotdeauna că Dumnezeu este Cel care face posibil acest lucru dar nu în mod miraculos, ci prin implicarea noastră prin care devenim „lucrători împreună cu El”. El este cel care asigură un tipar nou de gândire, un scop nou si puterea necesară pentru realizarea unei schimbări fundamentale în purtare şi atitudini. O soţie căsătorită cu un alcoolic spunea cu durere că ani de zile a încercat prin puterea ei să îşi schimbe soţul. Avea o personalitate puternică şi nu se îndoia de reuşita ei dar a trebuit să recunoască într-o zi că de fapt ajunsese într-o codependenţă de alcoolismul soţului ei şi că avea mare nevoie de intervenţia lui Dumnezeu. Lucrul acesta s-a întâmplat într-o zi şi de atunci a început schimbarea.

Din momentul în care predăm problema relaţiei noastre frânte lui Dumnezeu, cu determinarea de a face tot de va spune El în privinţa relaţiei, începe adevărata schimbare. Trebuie să învăţăm prin puterea lui Dumnezeu şi călăuzirea Duhului Sfânt să iubim partenerul cu o dragoste care să poată salva căsnicia. Care este acest tip de dragoste? Ce reguli are?

În primul rând , fă în mod consecvent tot ce-ţi stă în putinţă pentru a-l mulţumi pe partenerul tău şi pentru a împlini nevoile şi dorinţele lui. Iubeşte-ţi partenerul într-un asemenea mod încât atitudinea ta să fie interpretată ca dragoste. Studiază-i nevoile. Documentează-te, învaţă limbajele de dragoste. Pentru a mulţumi partenerul este nevoie de acţiune, uneori acţiune drastică. Uneori e necesar să faci în sfârşit lucrurile pe care ţi le cere de ani buni.

În al doilea rând arată-i partenerului tău respectul, iubirea şi cinstea care sunt poruncite de Scriptură şi asta indiferent dacă merită sau nu. De fapt, toate poruncile şi îndemnurile biblice despre căsnicie îşi au rădăcina în acest principiu. O căsnicie în care nu există respect, iubire şi cinstire nu se va repara. Atenţie: indiferent dacă soţul sau soţia o merită.

În al treilea rând evită să-l critici pe partener. Acceptă orice face sau nu face fără comentarii sau ipocrizie. Nu sugera nici măcar o dezaprobare secretă. Nu ajută la nimic nici aşa numita „critică constructivă” În asemenea situaţii totul o poate lua razna dacă apare critica şi asta poate anula zile sau luni de muncă.

Poate crezi că se cere mult de la omul care vrea să repare căsnicia şi vreau să îţi spun că nu e doar o senzaţie, chiar se cere foarte mult, se cere imposibilul din punctul uman de vedere, tocmai de aceea e nevoie de o bazare pe harul lui Dumnezeu şi pe puterea lui şi este necesară o ascultare totală de Cuvântul lui Dumnezeu. Când vedem cât suntem de neputincioşi în realizarea  aceea ce Scriptura ne porunceşte pentru relaţia noastră realizăm implicit că avem nevoie de El pentru a birui şi îl chemăm în viaţa noastră.

Da, este cu putinţă să iubeşti Scriptural soţul sau soţia dar nu prin puterea omenească ci doar pentru puterea Lui. Da, este cu putinţă să ajungi soţ sau soţie desăvârşită dar numai prin harul Lui. Doamne ajută, Doamne dă izbândă!

http://www.filedinjurnal.ro/

Unul din aspectele implicate când căsnicia trece prin cutremure şi aceste cutremure sunt însoţite de adulter, este cel al detaliilor pe care ar trebui să le mărturisească persoana care a înşelat. Şi cum noi suntem afectaşi de păcat la acest capitol iar se greşeşte mult şi e o greşeală care va costa mult şi una din acele greşeli  pe care ţi-ai fi dorit tare să nu o faci.

Când treci prind drama infidelităţii iar partenerul îţi spune asta din dorinţa de a primi iertare, cea mai mare greşeală care poate fi făcută este căderea în capcana detaliilor mărunte. Apare aici fenomenul „spune-mi tot, nu-mi ascunde nimic” sau reversul „îţi spun tot, nu îţi ascund nimic”. Nu susţin că nu ar fi cu intenţii bune această dorinţă a aflării tuturor detaliilor, însă oricât de bune ar fi intenţiile, detaliile unei astfel de ieşiri nu trebuiesc comunicate şi nici cerute.

Ca o regulă generală trebuie să existe sinceritate între parteneri şi aventura trebuie recunoscută, însă detaliile nu trebuiesc comunicate şi nici cerute. Comunică-i partenerului că acele detalii sunt prea dureroase şi că eşti interesat/ă de aventura de dragoste pe care voi o puteţi avea în căsnicia voastră. Dacă nu eşti întrebat nu te apuca în nici un caz să faci mărturisiri de acest gen considerându-le un gest de sinceritate sau „o cercetare a Domnului”. Asemenea sincerităţi sunt pure acte de cruzime,  care vor pune o povară de suferinţă imensă pe inima şi mintea soţului sau soţiei tale.

Prin aceasta nu minimalizez păcatul adulterului şi nici nu ignor suferinţa imensă pe care o produce dar noi ar trebui să fim cei mai realişti oameni din lume şi în acelaşi timp cei mai bazaţi pe harul lui Dumnezeu în vederea iertării şi vindecării sufletelor.

Scoaterea la iveală a unor detalii de genul acesta complică foarte mult acordarea iertării şi împăcarea. În plus, acele detalii vor fi o bătălie permanentă a partenerului când actele intime vor avea loc. Nu îl vor lăsa în pace. Va ajunge să simtă puţin sau mult din acea durere la fiecare unire fizică a voastră şi la fiecare îmbrăţişare în funcţie de ce anume ştie. Detaliile mărunte nu ajută nicidecum la acordarea iertării ci mai degrabă încurcă. Povestirea detaliilor nu linişteşte ci tulbură şi mai mult. Detaliile unei astfel de aventuri nu contribuie la o înţelegere mai bună a situaţiei ci la o durere mai mare, de mai lungă durată şi mai intensă. Cei care cre sai mărturisesc asemenea detalii nu o fac din dragoste pentru partener ci din alte motive.

E normal să te doară tare, dar aflarea unor detalii te va durea şi mai tare. Verifică ce anume te motivează să afli acele detalii? Cine te împinge să le afli? Vei descoperi că nu Dumnezeu e acela. În noi este o dorinţă intensă de a „şti tot” şi asta e meteahnă veche, cam de la Adam şi Eva, dar aici nu trebuie să ştim tot. Nu trebuie pentru binele nostru, al partenerului nostru, al copiilor noştri, al sănătăţii fizice, psihice şi spirituale, al relaţiei viitoare, nu e bine să ştim „totul”. Mai mult decât că s-a întâmplat, momentul când a început şi uneori motivele infidelităţii nu ar trebui să ştim. Şi acestea sunt multe detalii deja şi orice amănunt aflat aici va face cu mult mai greu procesul de salvare a căsniciei.

Mă rog ca Dumnezeu să dea înţelepciune celor care sunt nevoiţi să treacă prin asemenea bătălii. Mă rog ca Duhul Său să fie la lucru şi să controleze total astfel de oameni ca aflarea unei astfel de veşti să fie cât mai puţin dureroasă deşi este crunt de grea.

http://www.filedinjurnal.ro/

Când scriem ieri despre suficienţa harului în probleme de felul acesta, nu mă refeream nicidecum la o resemnare în faţa realităţii adulterului, ci la o bazare totală pe modul în care Dumnezeu poate lucra în asemenea situaţii şi la o renunţare la pretenţii şi aşteptări privitoare la partenerul prins într-o asemenea capcană. Mulţi soţi, multe soţii, care au trecut pe aici nu au putut suporta gândul că celălalt a făcut aşa ceva şi i-au pus să jure că nu o vor mai face. Bineînţeles că au repetat-o, orice bazare pe puterea omenească e sortită eşecului. Capcana adulterului e una destul de ingenios alcătuită şi greu se scapă ce acolo dacă unul din soţi e prins de ea.

Este adevărat că sunt două tipuri de adulter. Unul în care totul se întâmplă o singură dată, la o ieşire undeva şi altul în care partenerul e prins, e tras, e ţinut. În situaţia de pe urmă, lucrurile sunt foarte foarte complicate. E o tehnică a celui care vrea căsniciile distruse ca să existe o legare plăcută ca mai apoi să se depisteze imposibilitatea sau extraordinara greutate de a ieşi de acolo. Exemplul lui Samson e foarte potrivit aici. Totul e un joc al seducţiei, o îmbătare, o ispită frumoasă şi promiţătoare ca mai apoi să te trezeşti legat. Credeţi că degeaba scrie Scriptura comparaţia cu boul. Cam aşa se întâmplă în realitate. Cel aflat pe panta asta nu vede capcana, nu vede nici un pericol dacă nu priveşte cu ochi spirituali, dacă nu ţine cont de principiile lui Dumnezeu – Atenţie NU VEDE NICI UN PERICOL!

În realitate Solomon surprinde destul de bine modul plăcut al atragerii în asemenea capcane. Deşi foloseşte exemplificarea având în centru femeia ca magnet al atracţiei şi cu bărbaţii e la fel. El spune că buzele celui care atrage în adulter strecoară miere şi cerul gurii e mai alunecos decât undelemnul la început ca mai apoi să surprindă realitatea unei astfel de relaţii în cuvintele „dar pe urmă este amară ca pelinul, ascuţită ca o sabie cu două tăişuri. Picioarele ei se pogoară la moarte. Aşa că ea nu poate găsi calea vieţii, rătăceşte în căile ei şi nu ştie unde merge” (Prov 5:3-6)

Când partenerul ţi-a ajuns în asemenea stări aminteşte-ţi de har dacă îl vrei înapoi. Nu uita că harul lui Dumnezeu îţi este de ajuns şi acolo puterea Domnului Isus Hristos se va face desăvârşită unde nu mai ai pretenţia să faci tu ceva sau partenerul tău, acolo unde laşi totul în mâna Sa. În acest punct unul din cele mai dăunătoare păcate (ale celui neadulter) este mândria. Se va simţi folosit şi îl va durea, nu va concepe cum soţul sau soţia să meargă la alta/altul şi să vină totuşi acasă să mănânce şi să fie îngrijit, se va simţi ofensat. Mândria personală va cere răzbunare, dreptate, corectitudine. Va durea extraordinar de mult să ştii că celălalt ani de zile probabil a făcut sex cu altul/alta iar tu ai stat cuminte acasă şi nu ai avut parte de ce era normal să ai. Când vei realiza „paguba” pe care ai suferit-o vei fi determinat să activezi un fel de mândrie „de siguranţă” şi din cauza ei să nu îţi mai poţi salva căsnicia. Afirmaţii de genul „Păi sunt proasta lui”, „Să se ducă la aia şi să mă lase” , „Eu sunt bătaia ei de joc”, „m-a umilit şi şi-a bătut joc de mine” şi altele surprind realităţi dar în acelaşi timp surprind şi acea „mândrie de siguranţă” cum îi spun eu.

Eşti îndreptăţit/ă să ai aceste sentimente, porniri şi bătălii dar nu uita, cu ele controlându-ţi viaţa nu îţi poţi salva căsnicia, nu îţi poţi aduce partenerul acasă. De aceea devine dintr-o dată aşa de crucială bazarea pe harul lui Dumnezeu şi pe suficienţa lui. Ştiu soţii care în lupta lor de a salva căsnicia au lăsat încă o vreme ca soţii lor să „sponsorizeze” cealaltă femeie, ştiu soţi care din dorinţa de a salva căsnicia „au îngăduit ca soţia lor să mai viziteze bărbatul cu care curvise” asta se poate doar dacă harul lui Dumnezeu ne este îndeajuns.

În plus, chiar dacă doare o spun şi pe asta, foarte, foarte rar, dacă nu chiar niciodată, cel care nu păcătuieşte prin adulter este şi nevinovat în acea situaţie. Când se ajunge în asemenea stări,de cele mai multe ori e vina ambilor parteneri. Bineînţeles că adulterul e doar vina celui care l-a înfăptuit dar ajungerea la adulter poate fi vina ambilor. Iarăşi nu ne putem baza pe noi deloc, iarăşi avem nevoie de o ascultare totală de Cuvântul lui Dumnezeu şi de o bazare maximă pe harul Său.

Mulţi înşelaţi se mulţumesc doar să se roage în asemenea situaţii şi să aştepte ca în mod supranatural Dumnezeu să îi pocăiască pe partenerii adulteri si să îi aducă acasă „cu coada între picioare” (iarăşi vorbim de o mândrie de o anumită factură) în realitate nu se va întâmpla lucrul acesta. Dacă vrei soţul sau soţia înapoi, dacă vrei căsnicia salvată, realitatea este că trebuie muncă, bazare pe harul si puterea lui Dumnezeu şi investiţie, luptă. Poate sunt cam pretenţios dar cred oamenii care spun că vor să-şi salveze căsnicia doar atunci când acţionează scriptural pentru a face asta, nu atunci când doar se roagă pentru asta. E greu, e cumplit de greu să ştii că soţia ta sau soţul tău face sex cu altcineva, îmbrăţişează pe altcineva, i se oferă altcuiva şi tu totuşi să iubeşti, să îl vrei înapoi şi să mai şi lupţi pentru asta. Omeneşte este imposibil demersul şi de aceea e nevoie de har.

Dragii mei, adulterul este o capcană, la un moment dat cei prinşi acolo realizează unde au ajuns. Dacă în acel punct partenerul arată dragoste, iubire, suport şi mai ales maturitate spirituală are mai mari şanse să îţi aducă partenerul acasă pentru totdeauna. Dacă însă în asemenea momente nu eşti ancorat/ă în Cuvântul lui Dumnezeu şi bazat/ă pe harul său şansele de salvare a căsnicie sunt zero.

Doamne ai milă şi dă izbândă. Ajută-ne să ne bazăm doar pe harul Tău ca să-Ţi vedem puterea la lucru. Scapă-ne te rugăm de orice formă de mândrie ca să putem să iubim necondiţionat.

http://www.filedinjurnal.ro/

Când Pavel îl roagă pe Dumnezeu să îl scape de „ţepuş”,  despre care se fac atâtea supoziţii, El îi răspunde că: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Lucru acceptat de Pavel care ajunge la convingerea: „Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.” Nu ştiu care a fost ţepuşul lui Pavel, nu ştiu dacă a fost o afecţiune fizică sau altceva dar cert este că era ceva ce îl încurca, incomoda, dezavantaja, durea şi omul acesta ar fi vrut să scape de acea suferinţă, la fel cum mulţi dintre căsătoriţii care vor să-şi salveze căsnicia ar vrea să scape de durerile relaţiilor frânte.

Dacă vrem să fim realişti, trebuie să ne pregătim pentru tot ce poate fi mai rău ştiind că posedăm o măsură suficientă de har. De obicei când relaţia este plină de probleme, partenerul care vrea să plece deja este implicat în relaţie cu altcineva (ma refer aici la adulter) sau se gândeşte să facă asta. Mulţi soţi sau soţii care vin la consiliere refuză să ia în calcul şi varianta aceasta (că s-a ajuns aşa de departe) şi la un moment dat vestea cade ca un trăsnet peste ei. Alţii lasă loc de „elementul surpriză”, bazându-se pe suficienţa harului lui Dumnezeu şi pe aceştia nu îi destabilizează o asemenea veste  deşi este dramatică.

Ce faci când primeşti vestea catastrofală că soţul sau soţia ta au avut aventuri extraconjugale? Cum te afectează o asemenea veste? Cum reacţionezi?

Este oarecum „de aşteptat” ca o relaţie care merge prost de multă vreme să conţină şi acest element. Unii, datorită faptului că nu iau în calcul posibilitatea, sunt loviţi de o asemenea veste paralizant, reacţionează cu crize de nervi şi isterie şi baiul mare e că nu mai au controlul reacţiilor şi atitudinilor lor. În asemenea momente este crucial de importantă fiecare secundă, fiecare reacţie şi atitudine. O reacţie foarte dură, isterică, disperată îi va face vânt partenerului care a comis adulter pentru că „cealaltă” sau „celălalt” „îl/o înţelege” mai bine. De aceea e crucial să existe realism şi să existe o „bazare” pe harul lui Dumnezeu, care, în asemenea situaţii dă putere de control descoperă, activează puterea desăvârşită a lui Dumnezeu. Un soţ sau o soţie care înţelege că Harul lui Dumnezeu este suficient şi se aşteaptă şi la „ ce e mai rău” când va primi o asemenea veste va avea capacitatea să acţioneze calm, cu dragoste şi iertare.

Ştiu, veţi spune:  Să iert? Să iert chiar din secunda în care am aflat? Nu e cam mult?… nu, nu e mult, harul lui Dumnezeu în asemenea momente de slăbiciuni face ca puterea de iubire a Domnului Isus Hristos să se vadă în mod plenar. Adulterul, în concepţia multora, este păcatul cel mai mare pe care l-ar putea comite partenerii unei căsnicii unul împotriva altuia şi de aceea e şi foarte greu să acorzi iertarea instant pentru el. În acest scop scriu astăzi despre o „pregătire pentru tot ce poate fi mai rău”. O persoană care „se pregăteşte” de confruntarea cu o asemenea veste va avea capacitatea să rezolve şi alte probleme care survin în procesul de salvare a relaţiei. Ca să te ajut puţin cu poziţionarea faţă de o asemenea variantă, vreau să te gândeşti că adulterul este în primul rând un păcat împotriva lui Dumnezeu şi mai apoi împotriva ta şi totuşi Dumnezeu iartă acea persoană şi tu care eşti copil de Dumnezeu poţi  să faci la fel dacă te bazezi pe harul Său. Mai mult, Dumnezeu ştie şi greşelile prin care vom trece, şi păcatele pe care le vom face şi în aceste condiţii, anticipând, a murit totuşi pentru noi ca semn al iubirii ce ne-o poartă. Este nevoie de iertare ca să se poată repara relaţia, fără iertare nu se deblochează mecanismul şi aşa gripat. În cartea The Key for a Loving Heart Karen Mains scrie foarte frumos despre relaţia dintre iertare şi iubire:

„Cheia care deschide uşa camerelor încuiate din inimile noastre este iertarea. Numai după ce am experimentat iertarea (… adică, numai atunci când am fost copleşiţi de realitatea iertării, şi putem să atingem, să gustăm şi să mirosim rezultatele ei) descoperim că lacătele sunt descuiate, uşile şi ferestrele sunt larg deschise, camerele sunt locuite şi focurile sunt aprinse în cămine. Atunci descoperim că inimile noastre sunt în sfârşit libere să iubească. Ele au devenit ceea ce Creatorul a intenţionat ca ele să fie – locuri cu o capacitate imensă de a cuprinde totul.”

După ce ai iertat, trebuie să te pregăteşti să faci faţă unei eventuale continuări a acelei relaţii adultere  şi să decizi exact cum şi ce faci în asemenea situaţie, exersând în mintea ta cum vei reacţiona în anumite situaţii care s-ar putea ivi.  Trebuie să fii pregătit/pregătită să reacţionezi cu dragoste şi iubire chiar la o continuare a infidelităţii. Asta nu înseamnă să treci cu vederea, să tolerezi păcatul, să ignori. Însă e esenţial să înţelegi că oricât te-ai strădui tu nu îţi poţi schimba partenerul cu critici, plânset, crize, interdicţii etc. Singura variantă pe care o ai la dispoziţie este ca, bazat/ă pe Harul lui Dumnezeu să devii partenerul care ţi-a poruncit Dumnezeu prin Scriptură să fii şi să aplici toate principiile lui Dumnezeu în relaţia voastră în funcţie de cum o cere situaţia fiecărei zile

http://www.filedinjurnal.ro/

Pentru a salva căsnicia este nevoie de unii paşi în care suntem doar cu Dumnezeu cum ar fi evaluarea relaţiei, ordinea din gânduri şi stabilizarea emoţională dar sunt şi aspecte practice care vizează viaţa la amândoi, adică eforturile tale îl vizează direct pe partener. La capitolul acesta suntem azi. Cum trebuie să iubim?

Poate veţi spune: ce mai întrebare!?!?! Dar un comportament practic corect îţi poate schimba căsnicia şi o poate salva. Chemarea ta este să înveţi cum să îţi iubeşti partenerul zi de zi într-un asemenea mod încât el să îţi răspundă cu dragoste. Nu uita că devii atrăgător iubind nu cerşind dragoste. Partenerii care cerşesc dragoste, care pretind dragoste şi reproşează că nu o au, nu sunt companii plăcute, deci într-o situaţie de iminentă rupere a căsniciei clar nu sunt o opţiune preferată, mai ales dacă celălalt are deja pe cineva. Ce ar repara căsnicia este ca partenerul să înveţe şi să iubească ca Hristos.  Toanele, mânia, reproşurile, ieşirile temperamentale nu fac decât să împiedice eforturile de reparare a relaţiei.

O altă pantă periculoasă este să simulezi o dragoste ca a lui Dumnezeu. Cum îţi dai seama că simulezi: joci teatru, inspiri gelozie, faci ca celălalt să se simtă păcătos şi nenorocit,  inspiri nesiguranţă, faci  tot ce îţi stă în putinţă să obţii ce vrei, şantajezi că spui nu ştiu cui şi alte tehnici care mergeau în adolescenţă dar acum sunt inadecvate pentru căsătorie. Simularea dragostei are şi o latură pur religioasă şi există oameni care pică pe ea. Astfel soţul sau soţia „o dau pe cele sfinte” în mod extremist. O ţin din post în post, ca să vadă celălalt cât de mult suferă, neglijează partenerul „pentru a citi biblia sau a merge la biserică”, iau o faţă plouată  şi super serioasă, refuză relaţiile intime, sau mai rău, nu sunt prezenţi în ele şi multe altele. O asemenea abordare clar va da „un şut în fund” partenerului să se ducă mai repede, nicidecum nu-l va convinge să rămână.

Nu uitaţi că noi oamenii suntem flămânzi după iubire şi dorim dovezi concrete ale faptului că suntem iubiţi. Ambii parteneri doresc asta în căsnicie dar la un moment dat cineva trebuie să preia iniţiativa să înceapă să iubească. Orice neînţelegeri si critici ridică ziduri între soţi şi uneori aceste ziduri sunt aşa de mari că devenim prizonieri între ele. În acest sens Robert Louis Stevenson spunea foarte bine „Iată-ne, pe cei mai mulţi dintre noi, stând la fereastra inimii noastre, plângând după cineva care să intre şi să ne iubească. Însă apoi, noi acoperim fereastra cu o sticlă colorată a mândriei sau a mâniei sau a autocompătimirii astfel încât nimeni să nu poată zări fiinţa singuratecă dinăuntru.” Este posibil ca in căsnicie să existe două inimi singuratice care plâng separat după iubire dar cu nesiguranţa privind dorinţele şi simţămintele celuilalt.

Există o singură soluţie constructivă: Trebuie să faci alegerea să îţi iubeşti partenerul şi la început asta va fi unilateral. Prin acest demers tu alegi să-i arăţi dragostea împlinindu-i nu numai nevoile ci şi dorinţele.  Trebuie să înveţi să cunoşti partenerul şi să împlineşti nevoile şi dorinţele pe care ştii că le are, trebuie să îţi „declari” dragostea în limbajul de iubire înţeles de el (a se citi cartea Cele cinci limbaje ale iubirii). Dragostea devine o alegere, o investiţie, o decizie şi la început e foarte posibil ca iubirea să fie unilaterală dar asta nu înseamnă că trebuie ca tot să fie profitabil din prima zi. Cred că multe căsnicii se destramă pentru că niciunul din soţi nu alege să iubească unilateral la un moment dar dar şi pentru că nu ştim să iubim sau pentru că nu vrem.

A iubi soţul sau soţia prin binecuvântare, edificare, părtăşie şi atingere ar trebui să devină pentru noi o deprindere care să ţină toată viaţa. Aceasta va avea beneficii în ambele părţi: va inspira partenerul să-ţi răspundă cu dragoste şi va trezi în acelaşi timp propriile sentimente de dragoste şi le va menţine vii. De ce spună sta pentru că Sentimentele sunt determinate de acţiuni şi nu invers. Adică: Dacă tu te comporţi ca şi cum ai iubi pe cineva sentimentele vor apăra inevitabil la scurt timp.

A iubi, este deci o decizie, o hotărâre şi sentimentele vin după ce începem să facem fapte de iubire. Aşa că depinde foarte mult de noi dacă va fi salvată căsnicia sau nu. Unii ajung să spună „am făcut tot ce se putea” şi renunţă la acţiune. În realitate poate ai făcut multe lucruri dar nu „tot”. Poate ai iubit posesiv, poate ai pretins dragoste, poate ai avut şi o mândrie că nu tu eşti cel/cea care vrea despărţirea şi cât şi câte nereguli pot exista. Personal sunt convins că dacă măcar unul din parteneri vrea corect salvarea căsniciei şi foloseşte Scriptura ca ghid (nu ca armă de dat în cap celuilalt) şansele de salvare a căsniciei sar de 90%.

Poate te afli într-o asemenea situaţie când citeşti acest material, poate de asta l-ai şi găsit, felicitări că ai această intenţie şi nu uita: cu Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile.

http://www.filedinjurnal.ro/