Categorie: Consiliere

Vrei sau doreşti?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Adolescenţă, Consiliere

pasi spre succes

Viaţa noastră este departe de a fi perfectă şi fiecare din noi dorim să evoluăm, să devenim mai buni, să ne depăşim în permanenţă performanţele fie că e vorba de cele materiale, intelectuale sau spirituale. Dorinţa aceasta o consider una bună şi este bine dacă există.

Pe de altă parte, tot în aceeaşi discuţie intră şi oamenii care vor să renunţe la diferite vicii şi patimi în care au intrat, cei care vor să renunţe la un stil de viaţă păcătos, cei care vor să repare relaţii rupte şi în general cei care vor să se sfinţească. Nu de puţine ori vin oameni la consiliere, cu dorinţa de a scăpa de pornografie, cu dorinţa de a scăpa de vicii sau pur şi simplu cu dorinţa de a depăşi starea în care se află, dar nu reuşesc. Unul din motive e confuzia între a vrea şi a dori.

Hai să clarificăm puţin. În noi, la un moment dat, pentru că vedem starea în care ne aflăm, se naşte dorinţa de a ne duce la un alt nivel. Fie ne dorim să renunţăm la un viciu, la un păcat, la un obicei, fie ne dorim să evoluăm. Dorinţa asta se naşte în urma introspecţiei cauzată de un exemplu bun, de o predică, de un film motivaţional sau chiar de un foc lăuntric care cere mai mult. Dorinţa asta iniţială te duce de regulă într-o stare de visare: „cum ar fi dacă eu aş reuşi”. Ajungi să anticipezi cumva schimbarea, să trăieşti în vis la acel nivel, să guşti avantajele acelui nou nivel. Atâta vreme cât dorinţa te duce doar în visare nostalgică, ea rămâne doar fantezie şi nimic mai mult. Mulţi oameni au intenţia de a evolua, dar e doar în fanteziile lor.

Ce face diferenţa între dorinţă şi vrere este acţiunea. După ce anticipează cum ar fi dacă… unii oameni fac paşi pe drumul înspre acolo. Diferenţa dintre „a dori” şi „a vrea” este acţiunea. O acţiune cât de mică, un pas cât de mic dar constant, te poate duce mai uşor sau mai greu spre noul nivel. Dacă nu există acţiune, dorinţa rămâne doar dorinţă sau dă în fantezie.

Aşa se face că oamenii „dornici” declară tuturor că doresc să se schimbe, dar nu reuşesc. Că postesc pentru viciul lor dar nu pot să scape, că se luptă în mintea lor dar nu au izbândă. Oamenii „dornici” spun ce ar face ei dacă ar fi într-o funcţie mai înaltă, ce ar face ei dacă ar avea mai mulţi bani, ce ar face ei dacă ar fi în locul lui cutare sau cutare şi fac o pasiune din trăirea în fantezie şi închipuire.

Oamenii care vor, plătesc preţul. De multe ori preţul „vrerii” este mare. Nu e uşor să te rupi de un viciu, nu e uşor să înveţi o altă meserie, nu e uşor să ţii o cură de slăbire, nu e uşor să faci gimnastică zilnic, nu e uşor să te trezeşti mai dimineaţă în fiecare zi, nu e uşor să te apuci de învăţat deşi tu ai familie şi lucrezi. Toate sunt grele, dar omul care vrea face paşi spre realizarea dorinţei sale. Asta e diferenţa dintre a dori şi a vrea.

Poate îţi doreşti anumite lucruri cu privire la tine, poate de multă vreme le doreşti. Poate deja ai descurajat că nu ai ajuns unde doreai. Poate deja eşti invidios că alţii au reuşit şi tu te zbaţi încă în dorinţe. Azi te provoc să acţionezi. Asta face diferenţa. Începe să faci ceva, scrie pe hârtie ce vrei şi cum se poate ajunge acolo şi apucă-te de mers. Orice pas, cât de mic, este un pas înainte. Orice moment în care doar visezi şi nu acţionezi e unul care face din dorinţa ta o povară, o apă stătută şi împuţită. Aşa devin dorinţele bune adevărate poveri şi te pot îneca în balta lor.

Acţionează! Domnul este cu tine viteazule! Nu mai visa, păşeşte. Indiferent că vrei să renunţi la pornografie, la alcool, la tutun, la TV, la mâncarea exagerată. Indiferent dacă vrei să faci o şcoală, să înveţi o limbă străină, o meserie nouă. Indiferent dacă vrei să te duci la un alt nivel, să slăbeşti, să găseşti timp pentru tine dimineaţa, să te implici social. Orice ai vrea să faci, nu îţi permite să visezi fără a acţiona. Fă-ţi planuri, scrie-le pe hârtie, stabileşte etapele şi apucă-te de lucru. Asta face diferenţa între un proiect reuşit şi un eşec. Asta face diferenţa între dorinţă şi vrere. Asta face dorinţa dintre fantezie şi reuşită. Hai, ACŢIONEAZĂ!

http://www.filedinjurnal.ro/

Respingerea – un lanţ al dependenţelor

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Consiliere

slave

Persoanele dependente sunt de regulă privite cu ochi critici. Indiferent că vorbim de dependenţa de alcool, tutun, droguri, jocuri de noroc sau pornografie, care sunt cele mai întâlnite azi, avem tendinţa de a desconsidera şi a judeca pe oamenii prinşi în astfel de vicii. Puţini creştini simpatizează cu vreo astfel de categorie de oameni, însă de puţine ori ne gândim la cauzele care duc oamenii în asemenea stări.

Cauza fundamentală rămâne păcatul şi păcătoşenia fiinţei umane şi mai ales, incapacitatea oamenilor de a accepta oameni, incapacitatea noastră de a accepta şi iubi pe ceilalţi necondiţionat. De prea multe ori văd familii nemulţumite de alcoolicul din casa lor, în timp ce familia însăşi arată o respingere deschisă faţă de persoana sa.

Dan, stătea pe canapeaua cabinetului de consiliere, se uita pierdut spre tavan de parcă aveam un televizor montat acolo, vorbea rar, afectat de povara de pe suflet. Domnul Teo am ajuns robul pornografiei, nu credeam asta despre mine vreodată, dacă cineva mi-ar fi spus acum 4 ani asta îi râdeam în faţă şi îl consideram nebun. Acum, mă zbat în mizeria pe care o resimt, mă chinuiesc să ascund de ceilalţi, muncesc efectiv să ies de aici şi nu am putere, cineva îmi suge toată puterea.

După 5 şedinţe cu domnul Dan am ajuns la factorul favorizant şi probabil şi la cauza dependenţei sale.Domnul Teo, adevărul e că… nu merit iubire, soţia mea are dreptate, de ce s-ar culca cu mine. A trecut vârsta peste mine, am ajuns să nu mai arăt ca la 20 de ani. M-am damblagit domnule. Are ea dreptate  pe undeva. Nu mai sunt bun şi gata. Şi pornografia ce îţi oferă? Cum te face bun? Păi nu mă face bun, acolo sunt acceptat, e o lume în care nimeni nu mă dă afară, e o lume în care pot să fiu eu, în care chiar nu contează cum arăt, acolo sunt acceptat necondiţionat ceea ce nu se întâmplă în viaţa reală. Nu sunt bucuros pentru asta, dar e ca o odihnă pentru mine.

Am reprodus o parte din dialogul cu clientul meu, parte pe care am notat-o imediat după şedinţa de consiliere pentru că mi-a atras atenţia. Asta se întâmplă cu multe dependenţe, în special la alcool, droguri şi jocuri de noroc. Dependenţele vorbesc despre fuga dintr-o lume ostilă şi neprimitoare. Noi de regulă privim critic pe dependent, dar rareori ne gândim la mediul actual sau cel trecut din viaţa lui. Am vrea să părăsească viciul, dar la fiecare reîntoarcere în realitate, el găseşte durere şi revine în dependenţa sa. De aceea consider benefică mutarea din mediul familiar a celui care vrea să se trateze de dependenţe.

Nu vreau să motivez în nici un fel oamenii care stau în păcat. Nu intenţionez să le dau vreo „scutire” pentru că până la urmă e decizia lor de a trăi aşa şi nu au circumstanţe atenuante în faţa lui Dumnezeu. Vreau însă să atrag atenţia că noi, cei care adesea îi condamnăm, am putea să contribuim semnificativ la vindecarea lor prin acceptare necondiţionată şi iubire necondiţionată după exemplul Mântuitorului. El, Mântuitorul, Isus Hristos, ne-a iubit înainte da a pune vreo condiţie, a venit pe pământ să moară, fără ca în noi să existe vreun semn de pocăinţă, fără ca să merităm. La asta suntem chemaţi şi noi.

Dependenţii au nevoie disperată de acceptare şi iubire dar au parte de respingere. Respingerea îi va lega şi mai tare în viciile lor, pe când cheia eliberării lor o ţinem noi toţi. Este adevărat şi faptul că unui dependent nu îi este suficient să îi descui uşa, el se simte în siguranţă în mediul lui, va simţi frică să iasă afară de acolo şi va trebui în consecinţă nu doar să declarăm acceptarea, ci să dedicăm timp aducerii sale în lumea reală, oţelirii voinţei sale, antrenării pentru a face faţă respingerii de care va avea parte vrând nevrând.

Atenţie mare fiecăruia din noi la modul în care ne comportăm cu cei din casa noastră. Atenţie la comportamentul faţă de copii, faţă de soţ sau soţie, faţă de părinţi şi faţă de cei cărora ar trebui să le arătăm acceptare. Scriptura ne cheamă să fim diferiţi de cei fără Dumnezeu, ne cheamă să iubim pe toţi oamenii, ne cheamă să ne jertfim pentru partenerul de viaţă. Respingerea poate fi resimţită foarte uşor mai ales în familie de către soţi, soţii sau copii. Evitaţi favoritismele cu orice chip, iubiţii pe copii în mod egal. Evitaţi respingerea soţului de la relaţiile intime sau fiţi foarte atente cum refuzaţi o asemenea cerere. Evitaţi să desconsideraţi sau să minimizaţi nevoile emoţionale şi afective ale soţiilor. Toate se leagă şi se condiţionează de aceea singura soluţie realistică este iubirea Cristică. Iubiţi cum a iubit Hristos şi multe din dependenţe se vor vindeca, dar mai ales, îi veţi păzi prin asta pe cei ai voştri de lunecuşul periculos al dependenţelor, din care e foarte greu de ieşit.

http://www.filedinjurnal.ro/

Cum să faci față mai ușor unei despărțiri?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Adolescenţă, Consiliere

despartire

  1. Analizează ce s-a întâmplat!Întrebări utile: „Care au fost motivele despărțirii?”, „Când a început să nu ne mai fie bine împreună?”, „Este el/ea ceea ce îmi doresc?”, „Sunt eu ceea ce el/ea își dorește?”, „Am simțit demult că lucrurile scârțâie între noi?”. Ce conștientizez?„Chiar dacă ne-a fost bine o vreme, lucrurile au decurs în așa măsură încât s-ar fi sfârșit relația, mai devreme sau mai târziu.”, „Mai bine mai devreme decât mai târziu”. „Ce am greșit eu în relație?”, „Ce aș putea schimba pe viitor?”, „Ce conștientizez că am nevoie să primesc din partea celuilalt și nu am primit aici?” Pericolul acestei etape este obsesivitatea gândurilor. Mă gândesc, dar nu fac o obsesie din a întoarce pe toate părțile ce s-a întâmplat.
  2. Nu te întoarce din drum! După ce ai luat decizia despărțirii, se produce un fel de „romantizare a părților bune ale relației”, prin care mintea încearcă să te convingă că părțile rele nu au fost așa de rele și poate că, totuși, poți trăi cu ele. E un fel de autoînșelare. Curând, se ajunge în aceeași buclă și doar se prelungește momentul despărțirii, cu mai multe răni și traume emoționale.
  3. Ia puțină distanță! Există persoane care pot trece ușor dintr-o relație asumată și intensă la una platonică. E frumos așa și de dorit să rămâneți prieteni. Dacă simți însă că apropierea de celălalt reaprinde în tine fantezia cuplului și nu ai tăria necesară să discerni lucrurile și să accepți noua etapă, puțin spațiu între voi ar putea ajuta la aceasta.
  4. Lasă lacrimile să curgă! Dacă e timpul suferinței, suferă puțin! Ai de depășit o pierdere, durerea e parte a procesului de însănătoșire.
  5. Verbalizează! Vorbește cu cei apropiați, sună un prieten suportiv! Înconjoară-te cu oameni simțitori, miloși, empatici, valoroși! Verbalizarea te ajută să te detașezi de povara simțămintelor tale și să privești lucrurile dintr-o perspectivă relaxată și mai aproape de obiectivitate.
  6. Caută activități deconectante: fă sport, scrie un eseu, ieși în oraș!
  7. Notează-ți incompatibilitățile cu celălalt! Fă o listă cu motivele pentru care celălalt nu este potrivit pentru tine. Notează ce ai simțit negativ în prezența lui, bucurându-te, totodată, că nu vei mai simți niciodată acele lucruri ce nu-ți plăceau.
  8. Privește despărțirea ca un capitol încheiat din viață, care anunță libertatea pentru un nou capitol! Orice sfârșit deschide calea unui început.
  9. Folosește constructiv timpul rămas! Acum ai mai mult timp pentru tine, ocupă-l cu lucruri pe care ai voit să le faci demult, dar nu ai putut! Îndreaptă-te spre preocupările care te fac să te simți mai bine: curățenie, decorarea camerei, vizitarea unui prieten, plimbatul câinelui. Oricât de insignifiante ar părea, aceste activități te pot ajuta să te simți mai bine.
  10. Renunță, o vreme, să asculți muzica care-ți amintește de el/ea, să vizitezi locurile unde mergeați împreună. După un timp, când le vei disocia din minte pe unele de celelalte, vei observa că muzica sau locurile ce-ți aminteau de celălalt au valoare proprie.
  11. Caută să te simți împlinit în alte domenii din viața ta! Petrece mai mult timp cu prietenii, cu familia, înscrie-te la cursul pe care doreai să-l faci, etc. Cea mai bună „răzbunare” este să trăiești bine!
  12. chiar dacaRenunță la emoțiile negative!Gestionează-ți mânia! Te simți mânios pe tine, pe fostul partener, pe viața care v-a adus împreună! Te simți rănit! Voiești poate să te răzbuni! Aici e important să conștientizezi că e o pierdere de energie și de timp să te lași în voia simțămintelor tale sau să încerci să schimbi ceea ce nu stă în puterea ta a modifica. Nu transforma iubirea ce-a fost în ură! Te vei murdări lăuntric și vei pângări tot ce-a fost frumos între voi! Înțelege că nu e niciun profit în a cultiva în tine regrete, resentimente, ură.
    Deși s-a terminat, relația ta cu acea persoană a fost unică și specială în multe feluri. Fii mulțumitor pentru ce-a fost și deschis pentru ce va fi!
  13. http://patrincaandrei.wordpress.com/

La necaz, aminteşte-ţi promisiunile lui Dumnezeu

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Consiliere, MEDITAŢII

promisiunile lui Dumnezeu

Atitudinea noastră în necazuri depinde foarte mult de relaţia personală pe care o avem cu Dumnezeu. Este diferenţă între un om apropiat de Dumnezeu care trece prin necaz şi unul care doar pretinde că e credincios şi trece prin aceeaşi situaţie. Omul credincios cu adevărat, în clipele de necaz îşi aminteşte de promisiunile făcute de Dumnezeu şi acestea devin o mângâiere pentru el. De obicei la necaz, aşa cum scriam şi ieri, tindem să vedem asprimea, dreptatea sau chiar dorinţa de răzbunare a lui Dumnezeu şi pentru a putea înţelege de ce trecem prin acea încercare, trebuie să avem o credinţă autentică, nu una formală.

De ce este nevoie să ne reamintim promisiunile lui Dumnezeu în momentele de necaz? Aici îmi place sfatul pe care Pavel îl dă celor din Roma în scrisoarea trimisă lor: Romani 15:4 „ Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi nu prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde.” Nădejdea omenească, logica omenească, explicaţiile omeneşti, ţin până la un anumit punct, de la acel punct înainte, e nevoie de bizuire pe promisiunile lui Dumnezeu, este nevoie să îl credem pe Dumnezeu care ne promite că: nu ne va ajunge nici o ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea noastră, că va fi cu noi oriunde, că nu trebuie să ne îngrijorăm ci să aruncăm asupra lui îngrijorările că El însuşi îngrijeşte de noi şi alte şi alte promisiuni.

Unii oameni cunosc promisiunile lui Dumnezeu, dar le văd aplicativitatea doar în viaţa de zi cu zi şi nu în trecerea prin încercări foarte grele. Dacă e aşa, pierdem mult, pentru că ele ar fi o adevărată minune în viaţa noastră în momentele de maximă durere şi necaz, dar nu ne vor fi de folos. E ca şi cum ai avea la dispoziţie posibilitatea să te urci în maşină ca să ajungi la spital când eşti rănit, dar consideri că e mai bine să o iei pe jos.

Îmi place când citesc Psalmii lui David că el nu este deloc rezervat în a striga către Dumnezeu. Pur şi simplu îşi aminteşte de promisiunile Lui şi Îl cheamă, Îl strigă, Îl doreşte şi minunea e că Dumnezeu vine, răspunde rugăciunilor lui. Dacă ne încredem în promisiunile Lui doar atât cât să îi încurajăm pe alţii, doar atât cât să ne facem o predică, doar atât cât să „şeruim” un astfel de verset pe facebook, atunci nu ne sunt de prea mare folos. Dar dacă la necaz ne amintim promisiunile Lui şi credem în ele suntem salvaţi.

Petru ne scrie un Cuvânt de mare preţ în contextul acestei discuţii: „2 Petru 1:3  Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte.” Făgăduinţele Lui nespus de mari şi preţioase ne fac părtaşi firii Dumnezeieşti, da acea fire care pe Domnul Isus Hristos l-a putut face ascultător până la moarte şi cu care a trecut un necaz aşa de mare. Mai mult psalmistul scrie: „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, şi o lumină pe cărarea mea.” Şi când are omul mai multă nevoie de lumină decât atunci când este în întunericul necazului şi al durerii? În acele momente de maximă tensiune, părere de rău, temeri, îndoieli cei ce îţi amintesc de făgăduinţele lui Dumnezeu, de promisiunile Sale vor avea calea luminată şi asta e de mare preţ în înaintarea noastră.

Poate eşti la necaz azi sau dacă nu eşti vie fi sigur în viitor, dar oricare ar fi varianta alege azi să înveţi promisiunile lui Dumnezeu, să citeşti despre ele, să le crezi pentru ca atunci când vei fi în necaz să îţi fie de folos. Când omeneşte nu mai există soluţii făgăduinţele lui Dumnezeu sunt adevărate minuni. Pur şi simplu ne dovedeşte prin ele că putinţa omenească nu poate depăşi anumite limite pe când puterea lui Dumnezeu este nelimitată. Aşa cum Cuvântul Său strâns în inimă ne fereşte de păcat, tot în aceeaşi manieră, făgăduinţele lui ne pot păzi de pierderea speranţei, deznădejde, de dureri mari atunci când ni le amintim şi le credem în momentele de mare cumpănă.

Închei meditarea mea cu un verset frumos, o promisiune pe care Dumnezeu o face copiilor săi din poporul Israel şi îmi place să cred că şi nouă, copiilor Săi care trăim astăzi: Isaia 43:2  „Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, şi flacăra nu te va aprinde. Căci Eu Sunt Domnul, Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, mântuitorul tău! Eu dau Egiptul ca preţ pentru răscumpărarea ta, Etiopia şi Saba în locul tău. De aceea, pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine, şi popoare pentru viaţa ta. Nu te teme de nimic, căci Eu Sunt cu tine…”

http://www.filedinjurnal.ro/

La necaz caută-L pe Dumnezeu

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Consiliere

cu dumnezeu la necaz

Da, ştiu că nu e corect să-l cauţi pe Dumnezeu doar la necaz. Ştiu că nu e cinstit să apelăm la El doar atunci când avem probleme. Dar pentru cei care nu au o relaţie bună cu El, acel moment poate fi începutul unei astfel de relaţii. Necazurile sau suferinţa, dacă ar fi să privim exemplul lui Iov, au fost „aduse” tocmai ca să mărească distanţa dintre el şi Dumnezeu dar nu s-a întâmplat aşa ci mai degrabă varianta spusă de apostolul Pavel în scrisoarea trimisă celor din Roma unde concluzionează: Romani 8:38  Căci Sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.

De fapt, necazurile care vin în viaţa noastră, cele mai multe dintre ele, sunt consecinţa alegerilor noastre greşite şi puţine sunt provocate exclusiv de o cauză exterioară nouă. În această situaţie avem măcar trei motive să ne apropiem de Dumnezeu. Primul e că vrem să primim puteri să trecem prin acel necaz sau suferinţă, al doilea e pentru că avem nevoie de călăuzire în găsirea unei soluţii de ieşire iar al treilea e pentru că avem nevoie de înţelepciune ca pe viitor să nu mai luăm decizii greşite. Cu alte cuvinte avem destule motive ca la necaz să ne apropiem de Dumnezeu şi nu să ne depărtăm de El.

Foarte mulţi oameni, când trec prin necaz sau când văd necazul din viaţa altora îl judecă pe Dumnezeu pentru asta. Întrebarea „De ce îngăduie Dumnezeu aşa ceva?” este tot mai des auzită şi este acuzatoare la adresa lui Dumnezeu şi puţini văd în necazuri oportunitatea, şansa, de a se apropia de Dumnezeu. Iacov scrie „Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi.” Când Îl învinui pe Dumnezeu trebuie să fii pregătit şi să dai unele răspunsuri. Îmi amintesc de Iov care a vorbit la necazul lui neînţelept la un moment dat şi Dumnezeu îl provoacă să-I dea nişte răspunsuri.

Un lucru îl specifică scriptura şi îmi dă de gândit, este scris tot de Iacov care spune: „Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu”. Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni.” Dacă luăm acest verset ne dăm seama că oamenii aduc lui Dumnezeu acuzele care trebuiesc aduse altcuiva, Îi sunt adresate acuze pentru faptele şi acţiunile duşmanului său şi asta nu e deloc corect din partea noastră. Nouă nu ne place deloc să fim acuzaţi pentru ce au făcut alţii şi mai ales să fim acuzaţi pentru ce a făcut duşmanul nostru. Nu ştiu cum ne vom descurca cu Dumnezeu la capitolul acesta.

Oricum, ca să fiu optimist şi să aduc speranţă, pentru că asta este plăcerea mea şi finalitatea  acestei meditări îmi amintesc de versurile unui cântec care spune: „Nu norul este veşnic, ci soarele-i acel, Ce-nvinge şi rămâne, stăpân în urmă el” Unul din efectele necazului este că ne poate apropia de Dumnezeu şi asta e benefic. Depinde ce vedem în necaz. Putem vedea răul, durerea, lipsa, nevoia, insatisfacţia, jicnirea sau putem vedea mâna bună a lui Dumnezeu care încearcă să ne atragă înspre El. Multă vreme nu am putut lega împreună necazul şi bunătatea lui Dumnezeu, dar după ce le-am experimentat, am realizat că nu am văzut, deşi exista, niciodată bunătatea lui Dumnezeu aşa de evident cum am văzut-o în necaz.

Consider necazul, sau mai bine zis îngăduirea necazului, unul din acele multe feluri de a vorbi a lui Dumnezeu despre care spune Iov „Dumnezeu vorbeşte însă, când într-un fel, când într-altul; dar omul nu ia seama.” Iov ajunge şi el după tot necazul său să concluzioneze că ceea ce i s-a întâmplat este un fel de vorbire a lui Dumnezeu. Nu mă pot compara nicicum cu Iov, despre care Dumnezeu spunea: „Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău.” Nu mă pot compara cu el dar pot vedea aceeaşi dragoste a lui Dumnezeu revărsată şi spre mine şi conştientizez că fiecare necaz prin care am trecut a fost îngăduit şi pentru a ridica privirea spre El.

Depinde ce se va întâmpla cu noi la necaz. Avem varianta să întoarcă spatele lui Dumnezeu considerându-l vinovat pentru ce ni se întâmplă, avem varianta să îl acuzăm pentru „răul din lume” sau avem varianta să vedem în necaz bunătatea şi dragostea Sa. Nu este plăcut necazul pentru nimeni dar când îl vezi, simţi, experimentezi pe Dumnezeu în necaz vine şi mângâierea, puterea şi înţelepciunea de a spune: „Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi, facă-se nu voia Mea, ci a Ta.”

http://www.filedinjurnal.ro/