Categorie: DILEME

Florin Ianovici – De ce nu botezăm copiii si de ce ii binecuvântăm ?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, DILEME

Poate cineva se uita si se intreaba: Dvs. nu botezati copiii? De ce dvs. binecuvantati copiii? Pentru ca Biblia spune ca cel care crede in Domnul Isus Hristos, acela poate sa se boteze. Daca eu as intreba-o pe Maria in dimineata asta: Maria, crezi tu in Isus Hristos? Ce mi-ar spune ea acuma? Nu mi-ar raspunde nimic, pentru ca nu-i la varsta la care poate sa aiba discernamant. Nu-i la varsta cand poate sa fie constienta. Iubitii Domnului, noi nu trimitem un copil sa cumpere o casa. Dar, cand este vorba de lucrurile spirituale, Domnul sa aiba mila de noi. Eu am participat la un botez intr-o biserica ortodoxa si am fost uimit sa vad ca este un nas care el se leapada de Satana. Procedura este in felul urmator. Botezul, noi stim ca, este marturia unui cuget curat inaintea lui Dumnezeu. Nu este o spalare a intinaciunilor trupesti. Este marturia unui cuget care este deja curat. Am fost mirat sa vad ca un copil care are o luna trebuie sa se lepede de Satana.

Ce a facut copilul asta ca sa se lepede de Satana? El nu are nici un pacat inaintea lui Dumnezeu. Mai ales, cand Biblia spune, cand se naste intr-o familie de credinciosi, cand sunt parintii credinciosi, si copilul va fi sfintit prin ei. Laudat sa fie Domnul! Asa ca procedura aceasta este nebiblica si pentru ca noi vrem sa ne tinem intru toate de ce este scris, noi facem ce ne-a poruncit Domnul [Isus]. Si Domnul I-a luat copilasii in brate, i-a binecuvantat si a zis: “Lasati copilasii sa vina la Mine, nu-i opriti, caci a unora ca ei este Imparatia lui Dumnezeu. Noi luam in brate, asa cum Domnul Isus a luat in brate si potrivit Cuvantului care Dumnezeu l-a lasat in Sfanta Scriptura, atunci cand Moise a intrebat pe Domnul: cum sa procedam cu copilasii, asa facem si noi:

Binecuvântarea
22 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
23 „Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui şi spune-le: ‘Aşa să binecuvântaţi* pe copiii lui Israel şi să le ziceţi:
24 «Domnul să te binecuvânteze şi să te păzească*!
25 Domnul să facă să lumineze* Faţa Lui peste tine şi să Se îndure** de tine!
26 Domnul să-Şi înalţe* Faţa peste tine şi să-ţi dea** pacea!»
27 Astfel să pună* Numele Meu peste copiii lui Israel, şi Eu** îi voi binecuvânta.’”

 

VIDEO by Prodocens Media

https://rodiagnusdei.wordpress.com

Ce ar trebui să știe bisericile despre cei care le părăsesc

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, DILEME, EDITORIALE

„Oile rătăcite” sunt departe de a se considera „pierdute” sau lipsite de credință. Un sondaj Barna Group arată că 61% din adulții care nu merg la biserică se consideră totuși creștini. Ei fac parte din cele 83 de procente dintre americani care declară despre sine că sunt creștini.

Un studiu efectuat de Grupul Barna în Statele Unite indică faptul că în timp ce bisericile se concentrează pe atragerea oamenilor care nu mai participă la slujbe, este posibil ca cei pe care liderii comunităților de cult doresc să îi recâștige să fie mult mai diferiți decât cred.„Oile rătăcite” sunt departe de a se considera „pierdute” sau lipsite de credință. Sondajul aplicat de Barna arată că 61% din adulții care nu merg la biserică se consideră totuși creștini. Ei fac parte din cele 83 de procente dintre americani care declară despre sine că sunt creștini.

Aproximativ 68% dintre respondenți cred că Dumnezeu este atotștiutor, creatorul atotputernic al Universului, pe care îl conduce până în prezent. O treime (35%) consideră că Biblia are dreptate în ceea ce învață. Unul din 7 respondenți spune că religia este foarte importantă în viața lui. Tot atâția spun că au un orizont clar al sensului vieții. Nu mai puțin de 53% dintre cei care nu participă la viața bisericii s-au distanțat de biserică după ce o vreme au fost activi în cadrul ei. Aceasta înseamnă că majoritatea celor care nu merg la biserică nu sunt totuși străini de cultura ei. Mai mult de o treime dintre cei intervievați spun că au renunțat să mai frecventeze biserica după ce au trecut prin experiențe dureroase în cadrul acesteia. Aproape 4 din 10 americani care nu mai frecventează serviciile divine ale unei biserici au renunțat din pricina experiențelor negative cu membrii bisericii, reiese din sondajul Barna.

Cu toate acestea, un sondaj al organizației Tearfund, de data aceasta vizând populația Marii Britanii, arată că nu mai puțin de 3 milioane dintre persoanele care nu mai merg la biserică ar veni totuși dacă ar fi invitate. Cercetătorii Tearfund au evidențiat că factorul personal joacă un rol extrem de important în revenirea la biserică. Invitația din partea unui prieten sau influența unui membru al famiiei care participă regulat la întâlnirile religioase pot fi convingătoare, la fel ca și necazurile personale, notează cercetătorii Tearfund.

Începând din anul 2004, bisericile din Anglia organizează anual o campanie intitulată „Back to Church Sunday” („Duminica de întors la biserică” t.r. – un joc de cuvinte pornind de la „back to school monday” – lunea în care elevii se întorc la școală după vacanță). Această campanie, prin care membrii activi ai congregațiilor sunt încurajați să își invite prietenii care nu mai vin la biserică, să participe la slujbele religioase dintr-o dumincă anume s-a bucurat de un real succes. În 2009, nu mai puțin de 4.650 de biserici s-au implicat în campanie și au reușit să aducă la biserică, în duminica stabilită, aproximativ 80.000 de oameni care în mod obișnuit nu ar fi venit la slujbă.

http://semneletimpului.ro/

Noroc sau Dumnezeu?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, DILEME, MEDITAŢII

Lumea de astăzi este guvernată de noroc: „Ce noroc că te-am întâlnit!” „Noroc că nu am cumpărat mașina!” „Mult noroc la examen!” Alte exprimări, precum „Ce întâmplare că…”, „Ce bine că…”, „Mult succes la…”, ar exprima chiar mai bine ideea originală, însă a devenit superfluu să folosim cuvântul „noroc”. Pentru unii însă, nu este doar o chestiune de semantică, ci de viziune asupra vieții.

Norocul este un concept păgân, iar grecii antici și romanii obișnuiau să se închine norocului sub forma zeiței Fortuna. Însă chiar și astăzi se crede că anumite obiecte, precum piciorul de iepure, trifoiul cu patru foi sau anumite bijuterii, au în ele puterea de a aduce norocul în viața unui om. Anumite zile, anumite numere și chiar anumite animale se consideră că poartă noroc sau ghinion.

Căutarea acestui noroc este în strânsă legătură cu superstiția, care, la rândul ei, este conectată cu magia. Conform acestei viziuni asupra lumii, oamenii sunt la mila unor puteri nevăzute și forțe necunoscute care ne-ar putea face rău sau ne-ar putea ajuta, după bunul plac.

Ce spune Biblia despre noroc

Chestiunea norocului sau a șansei apare de multe ori și în Biblie, deși cuvântul ca atare lipsește. Atât în Vechiul, cât și Noul Testament tragerea la sorți este o metodă folosită pentru a discerne voința lui Dumnezeu, care controlează acțiunile ce nouă ni se par la voia întâmplării. Mai multe pasaje din Biblie lămuresc acest aspect, însă poate cel mai clar este cel din Proverbe 16:33 − „Se aruncă sorțul în poala hainei, dar orice hotărâre vine de la Domnul.” Acest verset indică faptul că o acțiune aleatorie, precum aruncarea unui ban sau tragerea la sorți, nu iese de sub controlul lui Dumnezeu și, prin urmare, rezultatele nu sunt cele ale șansei.

Mai mult decât atât, Biblia învață că ceea ce pentru unii pare doar o ghicitoare implică de fapt recunoașterea providenței lui Dumnezeu și cererea de a fi îndrumat în situația problematică. Un exemplu în acest sens îl găsim în rugăciunea din Faptele apostolilor 1:23-26, unde putem citi: „Ei au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Baraba, zis și Iust, și pe Matia. Apoi au făcut următoarea rugăciune: «Doamne, Tu care cunoști inimile tuturor oamenilor, arată-ne pe care din acești doi l-ai ales ca să ia loc în slujba și apostolia aceasta, din care a căzut Iuda, ca să meargă la locul lui.» Au tras la sorți, și sorțul a căzut pe Matia, care a fost numărat împreună cu cei unsprezece apostoli.”

Norocul și ghinionul

O poveste chinezească antică spune în felul următor: Un fermier avea doar un cal, pe care îl folosea să are pământul. Într-o zi, calul a scăpat, iar când vecinii au auzit ce s-a întâmplat, le-a părut rău că asupra vecinului lor se abătuse ghinionul. „Ghinion? Noroc? Cine știe? Doar Dumnezeu”, a spus fermierul.

După o săptămână, calul s-a întors acasă împreună cu o herghelie de cai sălbatici, iar vecinii s-au grăbit să îl felicite pe fermier pentru norocul său. „Noroc? Ghinion? Cine știe? Doar Dumnezeu”, a spus fermierul. Apoi, în timp ce fiul fermierului încerca să domesticească un cal, a căzut din șa și și-a rupt piciorul. Toată lumea a fost de acord că a fost un mare ghinion. „Ghinion? Noroc? Cine știe? Doar Dumnezeu”, a spus fermierul.

Câteva săptămâni mai târziu, armata a trecut prin sat și i-a forțat pe bărbații apți să se înroleze pentru un conflict ce avea să izbucnească. Dar când au văzut că băiatul fermierului avea un picior rupt, l-au lăsat la vatră. Toată lumea era fericită pentru norocul fermierului. „Ghinion? Noroc? Cine știe? Doar Dumnezeu”, a spus fermierul. Concluzia: Dumnezeu Se folosește atât de binele, cât și de răul prezent din viețile noastre pentru a face ceva bun pentru noi, deși noi nu putem conștientiza acest lucru din simplul motiv că este imposibil să avem o imagine de ansamblu asupra vieții noastre.

Biblia este plină de istorii de genul acesta, care demonstrează felul în care funcționează providența lui Dumnezeu în viețile noastre, moartea regelui Ahab și istoria lui Rut fiind doar câteva exemple. În Romani 8:28 putem găsi chintesența acestui concept: „De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său.”

Lucrarea lui Dumnezeu

Faptul că Dumnezeu știe și controlează până în cele mai mici detalii evenimentele din viața unui om nu presupune abolirea liberului-arbitru, așa cum ar vrea unii să credem. Lucrarea lui Dumnezeu în viețile noastre implică două aspecte. Dumnezeu poate interveni activ, ca în cazul regelui Ahab. Moartea sa nu a fost doar consecința unei săgeți trase la întâmplare, ci, așa cum scrie în 2 Cronici 18, Dumnezeu a condus evenimentele care l-au împins pe Ahab în luptă, unde un om ce a tras cu arcul la întâmplare a dus la îndeplinire planul lui Dumnezeu pentru Israel.

Dumnezeu însă intervine și într-un mod pasiv în viețile noastre, permițând și nu cauzând un anume eveniment. Povestea lui Iov sau cea a lui Iosif arată cum Dumnezeu îl lasă pe Satana să acționeze în viețile noastre până la un punct, de la care tot noi, cei din jurul nostru sau persoane pe care nici nu le cunoaștem să beneficieze.

Viața noastră copiază traseul unui carusel, câteodată suntem la pământ și câteodată ne merge atât de bine încât credem că vom atinge cerul. Atunci când lucrurile merg bine suntem fericiți și credem că Dumnezeu este cu noi, dar dacă merg rău suntem descurajați și avem tendința să credem că am fost abandonați. În final, ajungem să fim doar victimele circumstanțelor, iar dacă încrederea, sau credința în Dumnezeu șchiopătează, vom avea tendința să credem în noroc, pentru a explica acele lucruri pentru care nu găsim o relație de tip cauză-efect.

Însă apostolul Pavel scrie în Filipeni că a învățat să fie mulțumit, chiar fericit, în toate situațiile vieții. A fost fericit atunci când lucrurile au mers rău (era în închisoare la acel moment) și a fost fericit când lucrurile au mers bine, pentru că, în definitiv, aceasta înseamnă să faci parte din familia lui Dumnezeu, să îți păstrezi mereu speranța că Dumnezeu deține controlul și că acționează spre binele tău, iar această speranță singură este suficientă pentru a aduce fericirea.

Foto: Wikimedia Commons

http://semneletimpului.ro/

Ce este viața?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Adolescenţă, DILEME, EDITORIALE, MEDITAŢII

       
Astăzi am provocat niște tineri să-mi dea răspunsul la întrebarea aceasta. Răspunsurile au fost multiple. Voi scrie aici câteva dintre ele:
          1. Viața pentru mine este comparată cu un examen. Dacă reușești să îl iei primești cununa veșnică pentru care toți alergăm! – dar totuși…nu te poți mulțumi cu o notă de trecere, un 5 amărât…
          2. Pregătire pentru Rai. – da, multe sunt încercările sau probele care trebuie trecute, probe în care a spus chiar Isus Hristos că nu ne va lăsa cu niciun chip.
          3. Un dar de la Dumnezeu.  – da, este un dar care l-am primit fără nicio plată, dar noi ce dăruim în schimb?!
          4. Pentru mine viața este ca o sală de teatru. Cei din jurul tău sunt spectatorii, iar tu trebuie să joci un rol pentru ca fiecare să fie mulțumit. Pe scenă nu ești tu, ci în spatele cortinei se găsește persoana ta. Cum e în realitate o sală de teatru? În partea unde stau spectatorii este semiîntuneric, o lumină slabă care împiedică pe unul sau pe altul să cadă pe scări sau să se lovească. Pe scenă este plin de culori vii și jucăușe, iar în spatele cortinei este totul gri, mohorât și o atmosferă supraîncărcată cu energie căreia nu prea îi poți spune pozitivă. După ce reprezentarea s-a terminat, sala(spectatorii) pleacă, dispar…sala se va aerisi, cortina nu va fi deschisă și va lăsa aerul să intre și în culise. Asta înseamnă partea în care rămâi cu Domnul Isus și Îl lași de fiecare dată, după fiecare zi să facă curățenie. Ziua este o reprezentare a unei piese de teatru. Niciodată un actor nu o să explice unui spectator de ce în spatele cortinei e așa cum e… – da, este o reprezentare minunată.
          5. În scurte cuvinte pot spune că viața este plăcerea de a-L cunoaște pe Dumnezeu. – da, nimic mai mult!
          Personal, am spus că nu pot să dau o definiție vieții. Viața este tot ce este mai sus, dar parcă nu este pe deplin înțeleasă. Ce faci în viață? Ne-ngrijorăm de orice lucru…mai ales când în dreptul tău sau a unei persoane dragi se pune un diagnostic greu de pronunțat sau când ai faliment financiar sau atâtea și atâtea exemple…
          Un sfat am, o îndrumare, o motivație:  Căutați mai întâi Împărăția Cerului… și bucură-te pentru fiecare clipă care o ai aici pe pământ pentru că ea ascunde șansa apropierii de CER.
Alergăm și de multe ori ne-mpiedicăm, dar ne continuăm alergarea care parcă nu duce nicăieri. Această alergare ce înseamnă? Cred că trebuie să ne punem fiecare întrebarea: Ce este viața? sau Ce am făcut în viața mea până acum? Vom pune în balanță tot ce am făcut pentru Domnul și ce am făcut pentru cele trecătoare. Răspunsul ni-l vom da fiecare…

Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit;
 dar alerg înainte, căutând să-l apuc, 
întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus.
Filipeni 3:12

Când dă Dumnezeu explicații?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, DILEME

cand da Dumnezeu explicatii

Saul este trimis să găsească măgărițele și pentru asta străbate un teritoriu destul de mare, trece prin diferite localități, străbate ținuturi, ajungând în cele din urmă unde, de fapt îl trimitea Dumnezeu, fără ca el să știe. Planul lui Dumnezeu a fost ca Saul să ajungă la Samuel, trebuia uns ca împărat. Nu a primit anterior nici un indiciu despre ce va urma. Habar nu avea de ce aleargă aparent bezmetic, după niște măgărițe. Totuși, Dumnezeu avea un scop și inima lui era lucrată pentru scopul acesta.

Uneori și inima noastră este tulburată și nu înțelegem ce se petrece în ea. Maria, mama Mântuitorului, a fost tulburată, ținea acele lucruri și se gândea la ele în inima ei. Un plan  măreț al lui Dumnezeu, o includea și pe ea, cu un rol foarte important. Cum ar fi azi ca o logodnică, care nu s-a culcat deloc cu iubitul ei, să primească vestea că e însărcinată. Ce tulburare ar pricinui o asemenea veste? Cum să nu ți se tulbure gândurile la intervenții de felul acesta ale lui Dumnezeu.

La fel Avraam, primește vestea că la vârsta sa, aproximativ 100 de ani, soția sa va naşte un copil. O veste dincolo de logica omenească. O veste care sfida legile biologiei de două ori: vârsta și menopauza. O astfel de veste, îl face să râdă în inima sa, pe Avraam. O astfel de veste e teribilă prin efectul ei și are nevoie de explicații.

Câte situații nu ai în inima ta pentru care e nevoie de lămuriri? Lui Saul Samuel îi spune: Samuel a răspuns lui Saul: „Eu Sunt văzătorul. Suie-te înaintea mea pe înălţime, şi veţi mânca astăzi cu mine. Mâine te voi lăsa să pleci, şi-ţi voi spune tot ce se petrece în inima ta. (1 Samuel 9:19) Asta înseamnă că și în inimă Dumnezeu îl lucra, schimba, transforma, iar Saul era cam confuz.

De câte ori nu suntem confuzi cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu? De câte ori atitudinile sau vorbele oamenilor nu ne bulversează? De câte ori situațiile ivite în viața noastră nu ne năucesc? De câte ori nu am vrea să apelăm la ”văzător”, să ne ajute să ne orientăm? Și totuși nu de fiecare dată răspunsul vine atunci când îl dorim noi sau când credem că avem cea mai mare nevoie de el. La Iov de exemplu, se întâmplă o mulțime de dezastre și parcă Dumnezeu e mut, nu comunică deloc cu el, nu îi spune nimic din ”pariul” făcut pe spinarea lui. Vin și prietenii și îl dărâmă și mai tare, îl provoacă soția sa și tot nu intervine Dumnezeu, să lămurească lucrurile atunci.

Uneori am vrea detalii, am vrea să știm scopul unor evenimente sau lucruri, am vrea măcar să ni se spună că suntem pe calea bună, că lui Iov prietenii îi sugerau că a păcătuit. Am vrea să vedem măcar un mic semn, că va fi totul bine, dar nu este. Uneori Dumnezeu ne cere să mergem prin întunecime, cu credința că El e lângă noi, chiar dacă nu avem nici cel mai mic indiciu despre asta.

Două situații la poluri opuse: Saul, căruia Dumnezeu îi explică ce se petrece în inima lui și Iov, căruia Dumnezeu, nu îi explică nimic, decât foarte târziu. Bineînțeles că am vrea să fim în situația lui Saul cu sfârșitul lui Iov, dar pentru fiecare din noi, Dumnezeu are parcursul Său. Nu ne va da socoteală niciunuia. Ne va da lămuririle, pe care consideră El că trebuie să le știm și când vrea El. De la noi se cere doar ascultare deplină, fără dovezi, fără explicații și lămuriri. Acestea vor veni, doar dacă avem nevoie reală de ele.

Uneori facem greșeala de a ne duce la ”văzători”. Am vrea ca proorocii, să ne spună ce și cum, vrem noi să știm și gata. Am vrea dacă se poate să cunoaștem, chiar dacă Dumnezeu nu vrea să ne descopere și în felul acesta ne expunem pericolului de a fi înșelați, de a ne speria, de a crede baliverne, la fel ca Saul, după ceva timp, când fusese lepădat și îl cheamă pe Samuel din morți. Personal, am ajuns la concluzia că, tot Dumnezeu știe cel mai bine ce pot duce și ce nu pot duce. O ”descoperire” nepotrivită pentru mine, m-ar strivi. Oare ce ar fi făcut Iov, dacă ar fi știut că în cer s-a făcut ”un pariu” pe viața lui? Putea duce o astfel de povară? Oare nu era prea mare pentru el? Oare nu se umplea de mânie, furie sau poate mândrie, că are o asemenea postură? Nu se mânia zicând ”Bine Doamne, dar copiii? De ce trebuie să sufere ei pentru rămășagul acesta?” Nu știu ce s-ar fi întâmplat, dar sunt convins că așa a fost cel mai bine.

Poate vrei să știi ce se petrece în inima ta. Nu este rea dorința asta, dar cere și așteaptă un răspuns fără să disperi. Acceptă că Dumnezeu are uneori și răspunsuri negative, iar alteori, nu vrea să dea răspunsuri. Mai mult, citește Scriptura și vorbește zilnic cu El, vei fi surprins câte lămuriri și răspunsuri primești. Aleargă mai degrabă la Scriptură, decât la ”văzători”. Dumnezeu nu poate fi tras la judecată, El nu poate fi chemat la explicații, dar de multe ori El ne explică și noi nu înțelegem.

Continuarea pe…..http://www.filedinjurnal.ro/