Categorie: DILEME

Mike Olari:

Nu știu daca ați observat și dumneavoastră dar în multe biserici evanghelice se perpetuează câteva tabuuri care par a fi de neatins, si ce e mai rău, de “nediscutat”. În unele cercuri ele se impun “de sus,” fără a se lăsa spațiu de dialog, de studiu sau de libertate a cugetului (contrar învățăturii Scripturii de a cerceta toate lucrurile – 1 Tes 5:21). În alte cercuri bisericești, ele devin subiecte de disciplinare, tulburare, ba chiar de măsurare a pocăinței omului. Astfel se ajunge ușor înspre tendințe periculoase de legalism, de măsurare a sfințeniei, ba chiar și a mântuirii omului în baza acestor reguli, exact ceea ce ne avertizeaza cartea Galateni. Daca ar fi vorba de lucruri care au de-a face cu mântuirea noastră, șs înțelege, dar când e vorba de chestiuni legate de; reguli privind acoperământul femeii, podoabele, îmbrăcăminte femeiască sau bărbătească, stil de muzică, instrumente, etc – deja lucrurile se complică, fiindca nu de puține ori aceste subiecte sau versete, nu sunt deloc studiate și explicate în profunzime, sau sunt folosite ca și pretexte și impuse mai degrabă ca niște reguli bisericesti sacre, ignorând parcă avertizarea Scripturii de a “nu trece peste ceea ce este scris” (1 Cor 4:6).

Am ascultat o serie de prelegeri pe aceste teme, ale pastorului Cristian Barbosu, care mi-au dat anumite răspunsuri și mi-au confirmat anumite frământări care le aveam pe aceste teme, abordate printr-o perspectivă biblică echilibrată și filtrate prin câteva principii hermeneutice sănătoase. Știu că probabil voi deschide “cutia Pandorei”, dar cred că ea ar fi trebuit să fie deschisă de mult, fiindcă în baza unor seturi de reguli bisericești ne-explicate si neînțelese, se judecă sfințenia sau mântuirea noastră, ci în baza învățăturilor Scripturii explicate în contextul lor și aprofundate corect din punct de vedere hermeneutic. Vă prezentăm aceste mesaje într-o serie de episoade în urmatoarele postări.

ATENTIE! Este foarte important să vizionați PRIMUL mesaj, în care ni se prezintă principiul discernământului între absolute, convingeri și păreri și abia apoi să treceți la celelalte mesaje (acoperământul femeii, podoabele, etc.) care sunt doar exemplificări ale acestui principiu. Altfel riscați să nu le înțelegeți corect. Dacă doriți să intrați în posesia acestor mesaje (audio sau video), o puteți face accesând situl http://www.perspective-eterne.ro. Vă recomandăm să ascultați seria predicilor din Galateni, ale pastorului Cristian Barbosu, care ating exact problema de fond a pericolului legalismului în biserici.

Vizionează mesajul Acoperământul Femeii

(click pe imagine)

Transcrierea mesajului, adaugata 9 martie

As dori sa trec cu dvs. prin cateva subiecte, care cel putin in bisericile noastre romanesti, aduc mereu tulburare si dezbinare, aratand cat de mult neintelegerile acestui principiu poate afecta unitatea credinciosilor. Si o sa incep cu un subiect si anume: acoperamantul femeii. Deschideti Bibliile in 1 Corinteni 11:1-7, spune Pavel asa –

1 Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos.
2 Vă laud că în toate privinţele vă aduceţi aminte de mine şi că ţineţi învăţăturile întocmai cum vi le-am dat.
3 Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este Capul lui Hristos.
4 Orice bărbat care se roagă sau proroceşte cu capul acoperit îşi necinsteşte Capul său.
5 Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau proroceşte cu capul dezvelit îşi necinsteşte capul ei, pentru că este ca una care ar fi rasă.
6 Dacă o femeie nu se înveleşte, să se şi tundă! Iar, dacă este ruşine pentru o femeie să fie tunsă ori rasă, să se învelească.
7 Bărbatul nu este dator să-şi acopere capul, pentru că el este chipul şi slava lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului. 

E un lucru extraordinar, in ‘ţineţi învăţăturile întocmai cum vi le-am dat’, calcati pe urmele mele, dar mai sunt anumite lucruri pe care voi nu  le stiti, nici nu le intelegeti cum trebuie. Si ce nu stiau si ce nu intelegeau- vers. 2, ca Isus Hristos este capul oricarui barbat si barbatul este capul oricarei femei si ca Dumnezeu este capul lui Hristos. Si ce vrea Pavel sa-i invete? Ce nu intelegeau, nu pricepeau ei? Ca exista o anumita ordine lasata de Dumnezeu, atat in relatia lor cu Divinul, cat si in relatiile lor de familie. Si observati ce fel de ordine:

1. O Ordine a Autoritatii

Hristos este capul barbatului si barbatul este capul femeii. Mai apoi, urmatorul verset. 4 Orice bărbat care se roagă sau proroceşte cu capul acoperit îşi necinsteşte Capul său. 5 Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau proroceşte cu capul dezvelit îşi necinsteşte capul ei, pentru că este ca una care ar fi rasă. 

2. O Ordine a Cinstirii – Observati cuvantul cheie “cinsteste”- “necinsteste”. Si asta era lucru pe care Corintenii nu-l intelegeau. Nu-l stiau si anume, ca exista nu doar o ordine a autoritatii, ci si o ordine a cinstirii, a respectului fata de aceasta autoritate. Isi necinsteste capul. Cine e capul? Pentru barbat, Hristos. Pentru femeie, sotul ei. Ordinea autoritatii, ordinea cinstirii.

3. O Ordine a Slavei – Urmatorul verset, 6 Dacă o femeie nu se înveleşte, să se şi tundă! Iar, dacă este ruşine pentru o femeie să fie tunsă ori rasă, să se învelească. 7 Bărbatul nu este dator să-şi acopere capul, pentru că el este chipul şi slava lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului.  Si observati, din nou un cuvant cheie: ‘slava barbatului’ – ‘slava femeii’. Ceea ce denota o alta ordine, o ordine a slavei.

4. O Ordine a Creatiei – De aceea, continua Pavel: “In adevar, nu barbatul a fos luat din femeie, ci femeia din barbat. Si observati o alta ordine, ordinea creatiei.

5. O Ordine a Scopului – Iar in versetul 9 – şi nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat. O odine a scopului.

Si ne oprim aici, nu fiindca noi vrem, ci fiindca daca ne uitam in Scripturi, Scriptura o cere. Observati cum incepe urmatorul verset? “De aceea..” Cand vezi in Scriptura “De aceea..”, inseamna ca in baza invataturii primite pana aici, intru in aspectul practic. De aceea, hai sa vedem ce facem. Ei, si pana aici, ce-a vorbit Pavel, despre ce a fost vorba? A fost vorba de o ordine foarte foarte clara. Si anume:

• O ordine stabilita de Dumnezeu prin creatie
• nu la intamplare, ci cu un scop precis

1. care implica autoritate,
2. implica slava,
3. si implicit implica respect si cinstire.

Si, aici aplicam principiul invatat. Pana aici avem de-a face cu absoluturile. De unde stiu? Din Scripturi. Indiferent unde te uiti in Scripturi, gasesti exemple, pasaje, care ne dau explicit  aduc in discutie o ordinede respect a scopului lui Dumnezeu in relatia dintre sotul si sotia crestina. E adevarat? Efeseni 5 ne spune lucrul asta, Coloseni 3, 1 Petru 3si lista poate continua. Mai apoi, daca mergi la creatie in Geneza 2 & 3, un al indiciu al absolutelor, gaseste exact aceleasi lucruri universal aplicabile in orice biserica. Pavel vorbeste despre aceasta ordine.

Nu acest lucru insa putem spune despre ceea ce urmeaza, partea aplicativa a acestei invataturi, fiindca de la vers. 10-15, trecem in domeniul parerilor.

¹⁰ De aceea, femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei.

..”din pricina ingerilor”

Si aici incep batatile de cap. Prima fraza care ne da batai de cap este aceasta “din pricina ingerilor”. Daca pana aici totul a fost clar, de aici incolo, teologii, exegetii, credinciosii, se impart, fiindca nimeni nu stie despre ce ingeri e vorba. In aluziile Nou Testamentale si a scrierilor de la Qumran, unii spun: E vorba de ingerii buni, care urmaresc ordinea, randuiala in biserica. Altii vin si spun: Nu, nu, nu, nu, nu, e vorba de ingerii rai, de demoni, pentru ca asa scriu scrierile apocrifice si anumite surse evreiesti, ca in Geneza 6 unii dintre ingeri au ajuns sa pacatuiasca, in vremea lui Noe, din cauza parului care i-a atras inspre acele femei.

Altii vin si spun: Ia sa uitam pe ingeri fiindca cuvantul ‘anghelos’, inger in limba greaca, n-are nici o conotatie spirituala sau umana, ci pur si simplu se refera la mesageri. S-ar putea sa fie mesagerii bisericii. Observati si in Apocalipsa 2 & 3 unde scrie Mesagerului, Ingerului Bisericii, s-ar putea sa fie pastorii unei biserici, care cand vin acolo, in cadrul comunitatii din Corint, raman stupefiati ca  ce vad nu se potriveste cu absolutele pe care le proclama.

Cine sunt acesti ingeri? Il intrebam pe Pavel cand ajungem in cer.

Ce-i de facut, cand ai de lucrat cu astfel de versete in care nu poti sa gasesti adevarul. De ce? Fiindca nu ti-i revelat pe deplin, ce-i de facut? Le tratezi la nivelul parerilor, dar de asemenea, te uiti la principiul din spatele lor. Si in principiu e foarte clar. Lipsa, absenta, neglijenta ordinii lasate de Dumnezeu avea implicatii in biserica din Corint, ba chiar implicatii spirituale. Fie buni, fie rai, daca ingerii sunt implicati, asta duce in ecuatie implicatii spirituale si asta duce in ecuatie consecinte si asta trebuie s-o retinem. Problema se complica si mai mult cand ajungi la interpretarea urmatoarei fraze:

…femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei.

Si cuvantul asta ‘semn’, da multa bataie de cap. In primul rand, cuvantul ‘semn’ nu apare in textul original. Si asta ne socheaza pe multi, dar, asta-i adevarul. Literalmente, in greaca, in traducerile originale spune: Femeia trebuie sa aiba o stapanire, o autoritate, pe capul eu. Nu exista cuvantul ‘semn’. Dar, pe de alta parte, e drept ca includerea lui nu este incorecta. De ce? Fiindca fiecare traducere a Scripturii trebuie sa fie dinamica. In alte cuvinte,  o traduci in asa fel, intrucat omul sa inteleaga textul respectiv. Si daca e sa studiezi contextul, Pavel vorbeste despre ceva anume, despre un semn, sa-l numim asa, a acelei autoritati. De aceea, semnul nu poate fi interpretat decat  legat de ceea ce simbolizeaza el, fiindca un semn intotdeauna simbolizeaza o realitate si anume ordinea aia de care am vorbit, a autoritatii stabilite de Dumnezeu si declarata de Pavel, in primele versete.

Interpretarile majore ale acestui text: ce este sau ce nu este semnul?

Hai sa luam pe rand, foarte pe scurt, cateva dintre interpretarile majore ale acestui text, incepand de la acest verset in jos: ce este sau ce nu este semnul? Vreau sa va zic ca lucrurile astea-s sustinute  de credinciosi autentici, seriosi, oameni care sunt dedicati lui Dumnezeu, care au convingerile incredintate pe deplin. Deci, nu vorbim aici de unii liberali, neliberali si tot felul. Astia sunt credinciosi care tin la ceea ce urmeaza sa va spun eu aici.

1. Acoperamantul – Prima pozitie – unii sustin ca semnul este acoperamantul. Femeia este obligata sa poarte ceva pe cap. Ce, acel ceva? Unii zic ca-i batic, altii palarie, altii sal, cordeluta, sau asa cum Menonitii sau evreii  au un mic circulet rotund din material pe crestetul capului. Sau, in Orientul Mijlociu sau in popoarele semite se poarta acel voal, ca un acoperamant  complet, uneori lung pana la pamant. Ideea acestei interpretari tine de aceasta invelitoare, care de obicei este un material pe care  femeia trebuie sa si-l puna pe cap. Unii zic si-l pune doar cand se roaga, altii spun ‘tot timpul’. Unii spun ‘doar cand se casatoreste’. Altii vin si spun “inainte de casatorie”. Ei, pe ce se bazeaza pozitia aceasta, a celor care sustin  lucrula cesta? Pe cateva versete din Vechiul Testament, care descriu acest obicei  al invelirii femeilor  in Numeri 5:18, in Geneza 24:65, dar si pe obiceiul practicat de femeile  din Orientul Mijlociu de a-si inveli capul. Acesta era semnul supunerii, zic ei, fiindca in ebraica, foarte interesant, exista o legatura foarte stransa  intre cuvantul ‘radad’ רדאד, care inseamna supunere si ‘radid’ Strong’s Hebrew: 7289. רְדִיד , care inseamna invelitoare. Provenind din radacina aceluiasi cuvant si care, fii atent, ce bine se potriveste argumentului lui Pavel.

De asemenea, si in cultura greco romana, ca vorbim de Corint, in cadrul ceremoniei de nunta, avea loc un ritual de acoperire a miresei. Observati, inainte de casatorie, femeia purta haine cu un voal, ca o gluga, lasata pe spate si anume persoana din dreapta. Din momentul casatoriei, acel voal, acea gluga, se punea pe cap. Doar, ca acea gluga sau acoperamant nu era obligatoriu peste tot, ci doar in anumite evenimente publice, reprezentand, nu autoritatea sotului, ci modestie, sfiala, stapanire si cateodata un semn ca nu-i disponibila si anume, ca-i deja maritata, ca apartine cuiva.  In alte circumstante, femeile purtau parul dezvelit sau prins cu o bendita, era parul lasat pe spate, cand n-aveai de-a face cu evenimente publice sau cand sa mergi la anumite ceremonii sau asa ceva. Asta tine de acoperamant.

2. Parul – Unii vin si spun: acoperamantul este parul. Semnul este parul. Observati, in vers. 13 & 15 din 1 Corinteni 11.

¹³ Judecaţi voi singuri: este cuviincios ca o femeie să se roage lui Dumnezeu dezvelită?
¹⁵pe când pentru o femeie este o podoabă să poarte părul lung? Pentru că părul i-a fost dat ca învelitoare a capului.

Si interpretarea asta ar trebui sa fie probabil cea mai simpla, spun cei care o sustin, fiindca argumentele sunt cele mai clare si anume: ele iau in considerare ceea ce exista in textul nostru  si anume, Pavel chiar explica – invelitoare? Nu stii care-i aia? Invelitoarea capului care ti-a fost dat de Dumnezeu e parul. Si hermeneutic vorbind, oamenii care sustin aceasta pozitie au intr-adevar dreptate, fiindca cand ai de-a face cu interpretarea Scripturii, te lesi, daca cuvantul acela apare in acelasi text, folosit de acelasi autor, referinduse la aceiasi problema. Si oamenii vin si spun: Da, nu e numai aici, e si in Levitic 13:45, Numeri 5:18, Levitic 10:6, texte in care este folosit cuvantul ‘dezvelit gol’, ‘descoperit’, cand e vorba de cap. Si intrebarea se pune: La ce se refera acesti termeni?

In Septuaginta, in traducerea Bibliei pe care Domnul Isus a folosit-o, toate aceste texte nu se refera la un acoperamant, la un material, ci la par. Si anume, cand e vorba sa-ti dezvelesti capul, de fapt, iti dezvelesti parul si-l lasi sa coboare pe umeri. De ce? Fiindca in anumite contexte, preotesti, spr ex., preotii aveau parul lung, la fel ca si cei care aveau, tineti minte, erau Naziriti. Li se cerea sa nu si-l lase pe spate, forma naturala, adica dezvelit, ci trebuia sa si-l adune si sa si-l lege intr-un coc, peste care fie ca punea un turban, fie si-l legau, asa cum fac fie hindusii sau arabii de astazi.  Este de asemenea cunoscut ca evreicele, pe langa legarea parului,  purtau si ceva pe cap in anumite ocazii. Dar, din aceste texte, cuvantul dezvelit este legat de par. Femeile greco-romane isi tineau parul tot in coc spre deosebire de cele prostituate care si-l lasau sa cada pe umeri.

Intre evrei era aceeasi problema, tineti minte Maria Magdalena, ce s-a intamplat cu ea, cand a venit la picioarele lui Isus, plangea si ii stergea picioarele cu parul ei. De unde stiau oamenii cine era? Avea parul dezvelit. Cu parul ala dezvelit, ea ca o prostituata  ii stergea picioarele. O mare rusine, de aceea si Simon, cand vine o alta prostituata si sterge picioarele Domnului Isus cu parul ei, se minuneaza, se infricoseaza. E socat. De aceea, oamenii spun: Da, cand e vorba de a inveli sau dezveli, e vorba de parul pe care Dumnezeu ti l-a dat ca acoperamant, sa-ti inveleasca capul.

3. Interpretare metaforica / alegorica. Sunt altii care vin si spun: “Stati un pic, aici nu-i vorba nici de acoperamant, nici de par, aici este vorba de o interpretare mai metaforica si alegorica. Si sunt multi teologi intre Romani, eu stiu pe Beni Faragau, care sustine interpretarea aceasta si anume: Pavel foloseste cuvantul ‘cap’,  in sensul figurativ al Cuvantului, in prima parte a pasajului. Tineti minte, cand el afirma ca Isus este capul oricarui barbat, el nu se refera la capul fizic, ci la capul spiritual. Capul, fiind inteles ca un simbol al autoritatii. Evident ca-i sensul metaforic. La fel, cand spune ca barbatul e capul femeii, nu-i capul fizic, ci este metaforic.

Deci, capul femeii despre care vorbeste Cuvantul, nu poate fi interpretat in sens fizic, si din moment ce in prima parte a pasajului din 1 Corinteni 11 toate referintele referitoare la cap sunt alegorice/metaforice, nu literale, e evident ca in continuarea pasajului n-ai nici un indiciu sa schimbi gramatica sau sensul cuvantului, ci din contra, continui cu aceeasi intelegere a textului. Si ce spun ei? Cand femeia este indemnata sa-si acopere capul, ea e indemnata sa-si protejeze, nu capul ei fizic, ci capul descris in pasaj, anume barbatul. De ce sa-l protejeze? Expresia ‘din cauza ingerilor’- a luptei spirituale. In alte cuvinte, sa-l sustina in rugaciune. Sa-l respecte in supunere, asa cum Dumnezeu o cere. Sa-si indeplineasca datoriile de sotie, sa vegheze asupra lui, sa-si protejeze, sa-si acopere barbatul, capul.

Iar, legat de propriul sau acoperamant, oamenii acestia raman consecventi interpretarii metaforice si afirma ca femeia se acopera ea insasi prin ascultarea ei de Dumnezeu, prin faptul ca-si accepta locul si rolul pe care Dumnezeu l-a pus in economia familiei si-n planul Sau. In baza ascultarii ei, ea-i acoperita de Dumnezeu insusi. Dar, fiindca in Domnul femeia nu este fara barbat,  ea este acoperita si de barbatul ei, ca fratele ei in Hristos prin  faptul ca si el vegheaza asupra ei. Deci, femeia se acopera atunci cand il acopera pe barbatul sau, atunci cand isi accepta rolul si locul dat de Dumnezeu in planul Sau. De aceea, potrivit acestei interpretari, toate problemele  legate cu ce ne acoperim- par, batic sau altceva n-au nici un sens, textul neavand de-a face  cu astfel de acoperiri, ci textul avand o intelegere mai profunda, mai complexa. Si mai sunt inca doua interpretari.

4. Interpretarea culturala – cei ce sustin aceasta interpretare se bazeaza  si ei pe indicii tot din Biblie, ca asta incerc eu sa va explic. Oamenii astia cand vin si nu vin: “A, ca lasam Biblia la o parte, credem noi ce vrem.” Nici vorba. Oamenii acestia studiaza cuvantul in amanuntime, incearca sa vada sensul lui si sa fie incredintati pe deplin si spun asa: In 1 Corinteni 11 sunt indicii specifice culturii greco romane si nu altor culturi precum a evreilor. Ei sustin ca Pavel, asa cum ni-l prezinta Scriptura, chiar in 1 Corinteni 9, cu doua capitole inainte de a scrieacest text, a declarat ca este un lucrator care deliberat cauta sa se adapteze cultural contextului in care slujea.

In cazul acesta, in Corint, intr-o cultura greco romana, evident ca se adapteaza acelei culturi. Spre ex. el stia ceea ce arheologia sustinea azi, ca barbatii bogati, elita din Corint, cand se rugau isi acopereau capul cu toga. Dar cei saraci, nu. Ei, Hristos, fiind gloria barbatului, Pavel le cee tuturor barbatilor sa nu-si acopere capul. Foarte interesant, evreii, cand veneau in rugaciune si atunci si azi, isi acopera capul. Si aici vine o intrebare, ca o curiozitate. N-ati observat dvs.  in timpul slujbelor televizate, cand altii prelati ortodocsi sau catolici, cand isi tin slujbele si se roaga, ce se intampla? Cum se roaga? Cu capul acoperit. Oare de ce? Oare de ce bisericile istorice interpreteaza acest text din punct de vedere cultural si trec peste acest indemn atat de specific a lui Pavel? Interesant.

Alt indiciu, vers. 14 –  Nu vă învaţă chiar şi firea că este ruşine pentru un bărbat să poarte părul lung, Pavel spune: firea. Ei, fiecare dintre noi avem o fire, nu-i asa? Ei, firea noastra intotdeauna este conditionata cultural. De ce? Greco-romanii, pentru a purta un par lung era o rusine. Pentru evrei era o onoare. Pentru cei din Corint, in general, numai adolescentii homosexuali, Malahii si Sodomitii purtau parul lung.  In lumea greco romana, inclusiv stilul parului era foarte foarte atent din punctul asta de vedere. Aici, am facut fotografia asta in Muzeul din Cambridge (poze la mintul 20) in timpul programului de doctorat am reusit sa trec pe acolo cu un expert exact pe pasajul asta. Omul a zis: “Vrei sa te lamuresc? Hai cu mine.” Zice: “Ia priveste tu toate statuile acestea din epoca greco-romana. Ce vezi tu caracteristic la busturile astea?” Si normal, ca tot am inceput sa ma uit, sa ma uit, sa ma uit si ce am vazut caracetristic? Ca toti au parul scurt, numai unul are parul lung. Si-i zic: “Fii atent, asta are parul lung, asta am observat.” “Bine ai vazut. Stii de ce ala are parul lung? Pai, hai sa ne apropiem un pic.”

La fiecare bust  exista ceva scris din jos. Toti oamenii astia sunt demnitari, imparati romani samd. cu exceptia acelui om, care este un sclav, un  prizonier de razboi luat din Alemania, caruia astia i-au facut un bust. Si noi stim tot din istorie ca dupa ce romanii cucereau un teritoriu, cum a fost Dacia, romanii fie ca cladeau un arc de triumf si cei care ati fost in Roma ati vazut multe arcuri de triumf, si ce se intampla? Pe sub arcul de triumf marsaluia armata romana, marsaluia generalul sau cezarul care a cucerit tara respectiva si in urma lui veneau prizonierii de razboi. Prizonierii de razboi, care trebuiau sa fie umiliti, pana la loc comanda. Dar foarte interesant, ca si sa zicem ca astazi Romanii au cucerit Viena sau Aradul, marsul respectiv, ceremonia respectiva,  nu se tinea decat la 3, 4, 5, 6 luni dupa. Stiti de ce? Fiindca toti prizonierii de razboi  erau tinuti luni intregi ca sa le creasca parul si nu li se dadea voie sa si-l taie, pentru ca atunci cand vin in acele procese ceremoniala, oamenii cand ii vad, sa inceapa sa rada de ei: “Cum se poate, un barbat cu muschi, sa aiba parul lung ca o femeie? Ha! Ha! Femeiatul!” Era o mare rusine pentru  greci si pentru romani ca barbatii sa poarte parul lung.

Ei, Pavel chiar spune: este ruşine pentru un bărbat să poarte părul lung Rusine? Da, pentru greci si romani. Pentru evrei, din contra. Noi stim ca Nazaritii si preotii si in general, barbatii evrei purtau parul lung. In contextul evreiesc, parul lung nu era o rusine. E clar ca argumentul spune: e cultural, intarit si de ceea ce le spunea femeilor din Corint in cetatea greco romana din secolul intai, in vremea lui Cezar August, este documentata o miscare de emancipare a femeii in intreg imperiul roman, cunoscuta sub numele de ‘Noua femeie’.

Adeptele acestei miscari dominau, mai ales in Corint si in Efes si atacau virtutile de baza ale societatii de atunci, precum modestia, sfiala, stapanirea de sine, respectul fata de sot, decenta in imbracaminte si in gesturi. Spre ex. asa cum am amintit adineaori, femeile purtau parul lung, prins in coc, adica invelit, in terminologia Vechiului Testament. Prostituatele isi lasau parul dezvelit, iar cele prinse in adulter, fiti atenti, erau rase ca un semn al stigmatizarii. Femeile din acea societate feminista a acelor vremi nu mai vroiau sa tina cont de aceste reguli ale societatii si isi aranjau parul cum vroiau. Pentru ele nu era o rusine sa fie dezvelite, tunse sau rase. Dar, pentru majoritatea oamenilor care traiau in acele teritorii, da. Si acuma, hai sa ne intoarcem la ce spune Pavel:

⁵ Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau proroceşte cu capul dezvelit îşi necinsteşte capul ei, pentru că este ca una care ar fi rasă.
⁶ Dacă o femeie nu se înveleşte, să se şi tundă! Iar, dacă este ruşine pentru o femeie să fie tunsă ori rasă, să se învelească.

Da, in cultura de atunci era o rusine ca o femeie sa fie tunsa sau rasa, era stigmatizata. Intrebare: Este rusine in vremea noastra ca o femeie sa fie tunsa? De ce? Fiindca tunsoarea nu mai stigmatizeaza femeile. Nu mai inseamna pedeapsa  sau rusine ca atunci. De aceea, elementul cultural este pregnant in acest text si nu-l putem ignora.

Un alt element atestat in cartile de specialitate este gluga despre acre v-am vorbit. Sunt scrieri in care spuneau ca in vremea aceea, femeile incepeau sa se dezveleasca si in locurile publice, acolo unde li se cerea sa vina invelite, aceste gesturi erau considerate rebeliune fata de sotii lor. De ce? Pentru ca prin ele cautau atentia celor din jur. Ei, datorita acestor msicari de emancipare feministe din Corint si din Efes, interesant ca Pavel  adreseaza problemele legate de femei in Corint si in Efes. Interesant ca el nu scrie femeilor din Tesalonic, el nu scrie celor din Galatea, el nu scrie celor din Filipi, dar scrie celor din Efes si celor din Corint, exact acolo unde aveau loc aceste evenimente. Ba mai mult, vorbeste si celor din Roma, fiindca si acolo miscarea a produs valuri. De fapt, inclusiv cezarul roman August a declarat legi impotriva acestui curent. Si scolile filosofice au criticat aceasta miscare.

Lumea a inceput sa intre in biserica si a inceput sa intoarca pe dos valorile morale de atunci. Ei, toate acestea  erau obiceiuri din vremea respectiva. Ba mai mult, Pavel adauga si fraza: ‘asa va invata firea’. Adica, bunul simt, conditionat si adaptata acelei culturi. De ce? Fiindca firea naostra este adaptata culturii, educati in mediul in care am crescut, pe un credincios din Corint, firea il invata asa, fiindca in societate era natural sa fie asa. Pe un credincios dintre evrei, firea lui  il invata altfel si nu asa. Si am vazut lucrul acesta in privinta parului lung si scurt la barbati, la fel cum si voi cand ati ajuns in Austria sau romanii cand pleaca in alte contexte, chiar si in Romania, cand vii din Moldova in Ardeal, din Ardeal in Oltenia, sunt anumite obiceiuri , care tu nu-ti dai seama de ele, sunt diferite si te sperii. Te sperii ce se intampla.

De aceea trebuie sa tinem cont de aceasta relativitate culturala si sa incercam sa fim consecventi , spun acesti oameni, ca si Pavel, in adaptarea noastra la cultura. De ce? Fiindca in 1 Corinteni 11 vine dupa 1 Corinteni 10 si dupa 1 Corinteni 9, unde Pavel vorbeste de adaptarea culturala.

5. Interpretarea simbolica – Si aici vine ultima interpretare a textului si anume: Interpretarea simbolica. Si daca nu sunt gresit sau incorect, cred ca inclusiv fratele Iosif Ton, intr-una din predicile intitulate “Tinuta femeii in biserica”, a aderat sau cel putin a propus aceasta solutie si anume: Oamenii cred  ca prin definitie, un semn este un simbol a unei realitati. Semnul reprezinta o realitate. Semnul nu reprezinta realitatea, ci simbolul realitatii.

Si va dau un exemplu. Vrei sa pleci de la Arad la Deva. Eu cand ies din Arad, am un semn pe care scrie ‘Deva 150 km’. Daca eu vreau sa ma duc la Deva, ce fac? Ma opresc la semn? Nici vorba. Ma duc inainte. De ce? Fiindca semnul reprezinta  un simbol al realitatii. Te indreapta spre realitate, iti exprima realitatea. Problema care e? Foarte multi oameni, in loc sa ajunga la realitate, se opresc in jurul semnului, isi fac gard, isi fac casa, am ajuns la Deva. Dar, uite ce scrie: ‘Deva 150 km’. Nici vorba.

Ei, de multe ori, noi ne batem pe semne in biserici si uitam realitatea. Asta se intampla si aici. Ei spun ca semnul difera de la o cultura la alta. Pentru atunci, semnul femeilor casatorite era acoperamantul. Asta era semnul lor. Pentru noi astazi, insa, acoperamantul nu mai reprezinta semnul casatoriei. Majoritatea  femeilor care poarta voal,  sau poarta palarie, sau poarta batic, de foarte multe ori, daca ne uitam in societatea noastra, ca de societate e vorba, o poarta ca o preferinta de moda. O fac foarte rar si nu din convingeri religioase. Ba mai mult, baticul, voalul, in majoritatea societatilor contemporane nu mai simbolizeaza  casatoria, ci semnul distinct al casatoriei in majoritatea popoarelor lumii este verigheta. De aceea, daca semnul isi pierde esenta, semnul trebuie inlocuit cu ceva semnificativ pentru generatia contemporana.  actuala. Daca simbolul realitatii casatoriei, ca despre ordinea asta ceruta de Dumnezeu vorbeste Pavel, relatia sotului cu sotie, inelul de logodna sau de casatorie reprezinta deci semnul pentru credinciosi.

De aceea, sustin ei, Pavel accentueaza absolutele in primele 9 versete, tocmai ca sa lase aplicabilitatea la nivelul convingerilor, exprimandu-le in termeni culturali relevanti pentru cei din Corint, acolo in societatea lor. De aceea, majoritatea bisericilor din vremurile noastre nu mai impun un anumit acoperamant, ci lasa la discretia credinciosilor sa hotarasca ce vor purta, daca vor purta, cand si cum.

Si acuma, am trecut prin astea 5 pozitii teologice, biblice samd. Ce-i de facut, cand ai de-a face cu 5 opinii diferite. Ce ne indeamna Scriptura? Sa luptam pentru absolute, dar sa ne respectam si sa nu ne judecam  cand e vorba de opinii sau convingeri personale. Repet: care sunt absolutele? O ordine lasata de Dumnezeu. Un respect pe care sotia trebuie sa-l dea sotului. Sotul trebuie sa-l dea lui Dumnezeu. Lucruri care tin de o atitudine a inimii noastre.

Care sunt opiniile? Exact interpretarile acestui semn. Si lucru interesant, care ar trebui sa ne dea de gandit, fiindca acoperamantul in bisericiil regasesti in foarte putine tari din lume: Moldova, Ucraina, Romania, 2 sau 3 tari in Africa, Guatemala si inca o tara sau doua in Sudul Americii. In rest, credinciosii nu mai dau aceste batalii, fiindca au inteles acest principiu care Dumnezeu il cere de la noi. Ce cere? Respect in viata de familie. Lupta pentru absoluturi si nu pentru opinii. Problema e ca de multe ori, atat de mult ne lovim, ne lupam pentru semnele astea, incat ajungem ca si fariseii. Eram intr-o biserica si am pus o intrebare retorica. O intrebare care tinea: oare, de ce inclusiv femeile divortate in unele biserici, li se cere sa poarte batic. Ce inseamna semnul? Daca baticul inseamna semnul supunerii fata de sot, ajungem acolo intrucat, persoana aia care nu mai are nevoie de sotul ala, care-l dspretuieste, care divorteaza de el, il lasa, il trimite, nu mai vrea sa aiba nimic de a face cu el, fain frumos divorteaza.

Dar, vine la bisericasi inca poarta batic. Poarta semnul, dar fara realitate. De ce? Fiindca, doamne feresti, daca vine fara batic, o exclud. Dar, nu ti-ai pus gandirea un pic la miscare? Oare Dumnezeu cum vede treaba asta? Nu-i un pic de blasfemie la adresa lui Dumnezeu, sa nu-ti respeci sotul, sa-l pui pe liber, dar tu sa vii cu batic, sa zici: Eu am semnul supunerii. Si normal ca am avut niste discutii mai interesante dupa acel mesaj, in biserica respectiva. Dar e o problema, pentru ca de multe ori strecuram tantarul  si inghitim camila. Si asta nu se poate, Scriptura nu ne da voie sa schimbam absoluturile si sa absolutizam forma. De aceea, trebuie sa cautam ceea ce Dumnezeu cauta. Absolutul, respectul fata de sot manifestat vizibil. Care-i semnul acelui respect, tine de noi de fiecare, sa fim convinsi pe deplin si asa sa-l purtam.

In biserica noastra, in Arad, spre exemplu, noi avem femei care poarta batic, altele palarii, altele nu poarta nimic, dar nu se judeca unele pe altele, nu se dispretuiesc. Ci, din contra, problema asta nu-i mai problema. De ce? Fiindca surorile respective poarta lucrurile acestea sau nu le poarta  fiindca sunt convinse pe deplin, tin incredintarea care o au pentru ele dar vin acolo pentru absolute. Si anume, cand vin in biserica, vin sa se inchine in libertate si dragoste inaintea lui Dumnezeu. Cum spunea Augustin: In absolute, unitate. In pareri, libertate. Dar in toate celelalte, caritate sau dragoste.

https://rodiagnusdei.wordpress.com