Categorie: DILEME

Este vinul sângele Domnului?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Cina D-lui, DILEME

Aseară, am fost cu soţia la întâlnirea cu absolvenţii. Ambii am învăţat în aceeaşi şcoală şi ieri am împlinit 20 de ani de la absolvire. A fost o sărbătoare frumoasă. La un moment, pe când discutam cu oamenii, s-a apropiat un fost coleg şi stăruia de mine să mă servească cu puţin vin cu toate că ştia aşa cum şi toţi ceilalţi că nu consum băuturi alcoolice. Ceilalţi s-au oferit să mă servească cu suc sau cu orice altă băutură nealcoolică care era pe acea masă şi o făceau cu plăcere. Cel ce insista să mă servească cu vin a spus: “Bea puţin, este bine, că Domnul dă voie, doar este sângele Lui…” Acesta este argumentul, sau mai drept vorbind, scuza multora pentru beţie. De aceea am găsit că este bine să scriu acest articol şi să specific câteva lucruri cu privire la afirmaţia fostului nostru coleg.

Vinul a fost folosit de Domnul Isus Hristos ca şi semn al legământului

În seara când urma să fie arestat, Domnul Isus a cerut să aibă o ultimă cină pe care au pregătit-o ucenicii. În timpul acelei cine…

Pe când mâncau, Isus a luat pâne; şi, după ce a binecuvântat, a frânt-o, şi le-a dat, zicând: “Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu.” Apoi a luat un pahar, şi după ce a mulţămit lui Dumnezeu, le-a zis: “Aceasta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi.” (Evanghelia după Marcu 14:22-24)

Vinul simbolizează sângele (jertfa) Domnului Isus Hristos doar în timpul Sfintei Împărtăşanii

În Epistola I către Corinteni, Apostolul Pavel, când i-a învăţat pe Creştini cu privire la Sfânta Împărtăşanie, sau Cina Domnului le-a spus:

Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat, şi anume, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine. Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o, şi a zis: “Luaţi, mâncaţi; acesta este trupl Meu, care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.” Tot astfel, după cină, a luat paharul, şi a zis: “Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu, să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el.” (I Corinteni 11:23-25)

Vinul simbolizează sângele (jertfa) Domnului Isus Hristos doar pentru cei ce au încheiat legământ cu Dumnezeu

Numai atunci când um om se pocăieşte din inimă, când crede din toată inima şi îşi dedică viaţa Domnului Isus, primeşte iertarea deplină de păcate şi aceasta este încheierea acestu legământ. Dumnezeu mai numeşte în Biblie procesul încheierii legământului cu El “naştere din nou“.

Beţia este destrăbălare

Nu am exagerat nimic. Aşa scrie în Biblie:

Nu vă îmbăţati de vin, aceasta este destrăbălare. (Epistola lui Pavel către Efeseni 5:18)

Să nu confunde nimeni beţia, care este o destrăbălare, cu lucrurile sfinte ale lui Dumnezeu.

http://moldovacrestina.md/

Ce înseamnă să fii pocăit şi greşeala pe care o fac mulţi români.

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Întrebări-Răspunsuri, DILEME, EDITORIALE

 

Esenţă a creştinismului, pocăinţa a ajuns să fie considerată de mulţi români doar părăsirea bisericii tradiţionale şi împărtăşirea crezului unor biserici protestante. Folosit de multe ori în sens peiorativ, termenul de „pocăit” este greşit atribuit „sectanţilor”, aşa cum sunt numiţi creştinii din confesiunile protestante. În realitate, pocăinţa este o stare pe care ar trebu să o experimenteze orice creştin.

Pocăinţa este vestită pentru prima dată în Sfânta Scriptură de Ioan Botezătorul, care boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei pentru iertarea păcatelor. Mântuitorul Iisus Hristos, iar mai apoi sfinţii apostoli i-au chemat pe oameni la pocăinţă. După 2.000 de ani, foarte mulţi români care se declară creştini, înţeleg greşit pocăinţa, definind-o ca părăsirea Bisericii Ortodoxe şi împărtăşirea crezului altor confesiuni religioase. Inclusiv ediţia electronică a DEX-ului îl defineşte pe „pocăit”, printre altele, ca un adept al unei secte religioase. În realitate, pocăinţa este o stare pe care orice om care se declară creştin, indiferent de confesiune, ar trebui să o experimenteze. Termenul de „pocăinţă” vine din grecescul „metanoia” şi înseamnă schimbarea modului de gândire, înnoirea minţii. „Pocăinţa este una din cele şapte taine ale Bisericii Ortodoxe şi se referă în primul rând la recunoaşterea păcatelor săvârşite, părerea de rău pentru acestea şi hotărârea de a nu le mai săvârşi. Practic acest lucru se realizează în Biserică prin taina spovedaniei, când omul merge la biserică pentru a-şi mărturisi păcatele şi pentru a încerca să îşi îndrepte viaţa în adevăratul sens al cuvântului. Ar trebui ca după acest moment al pocăinţei, omul să îşi schimbe viaţa, să devină un om mai apropiat de Dumnezeu, mai împăcat cu sine, cu ceilalţi şi mai înclinat spre a săvârşi binele”, a explicat preotul ortodox de la Mitropolia Banatului, Zaharia Pereş.

Potrivit preotului, un om care se pocăieşte îşi schimbă viaţa în bine, atât în familie, cât şi în societate. „Au fost oameni  care, după o mărturisire sinceră a păcatelor înaintea lui Dumnezeu au luat hotărârea de a fi altfel. Au renunţat la foarte multe lucruri pe care le făcuseră până în acel moment. Lucrul acesta s-a văzut şi peste timp în familia lor, în viaţa lor, la serviciu, acasă şi pretutindeni. O astfel de întoarcere a omului spre Dumnezeu i-a luminat drumul spre a fi mai bun şi spre a fi mai milostiv, mai înclinat spre a fi mai aproape de Dumnezeu şi de oamenii din jurul lui”, a mai spus preotul Zaharia Pereş.   Preotul timişorean a mai spus că primul pas pentru pocăinţă este conştientizarea păcatului şi întoarcerea la Dumnezeu. O altă viziune greşită cu privire la pocăinţă este setul de restricţii impuse odată cu pocăinţă. „Pe oamenii care sunt apropiaţi de Dumnezeu nu trebuie să-i sperie restricţiile. Ideea de restricţii nu trebuie să devină una de speriat. Lucrurile se pot restricţiona cu voie bună, fără să faci un efort în acest sens. Dacă reuşeşti să faci acest lucru nu mai vezi pocăinţa ca o povară, o să o vezi ca pe o rânduială a firii pe care o faci fără un efort considerabil”, a mai spus preotul. „Un om pocăit înseamnă un om care poate să îşi vadă limitele. Un om care are mintea orientată spre Dumnezeu, dar care este conştient că la Dumnezeu ajungi punând ordine în viaţa ta. Pocăinţa e un proces, e un mod de a fi. Un om care trăieşte în viaţa lui pocăinţa este mult mai atent la cei din jur. Nu poţi să fii un om bun, fără să fii bun cu cei din jur”, a spus şi preotul Mircea Silaghi.  La rândul său, pastorul baptist Alex Neagoe, susţine că pocăinţa presupune un regret adânc pentru ceea ce omul nu a făcut bine şi dorinţa de a trăi în ascultare de Dumnezeu. „Există momentul acela în care cineva se întâlneşte în fiinţa sa cu Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, este pocăinţa aceea care duce la naşterea din nou, la transformarea fiinţei, dar pocăinţa este o chestiune de durată. Oridecâte ori cineva constată că a făcut ceva ce nu este după placul lui Dumnezeu, trebuie să se întoarcă la Dumnezeu cu pocăinţă, cu regret şi să decidă să nu mai repete. Altfel spus, din momentul în care cineva îl cunoaşte cu adevărat  pe Iisus Hristos, omul acela nu se mai regăseşte în păcat. Chiar dacă se întâmplă să facă lucruri care nu sunt bune, omul acela nu se mai regăseşte în ele şi caută să le abandoneze, să le regrete”, a declarat pastorul.

Alex Neagoe a mai spus că, deşi este o stare profundă a inimii, pocăinţa trebuie să se vadă în fapte. „Esenţa pocăinţei este chimbarea radicală la nivelul minţii şi a sufletului şi asta trebuie să se traducă în fapte. Sunt câteva aspecte punctuale care însoţesc pocăinţa. Un element cheie al pocăinţei este viaţa de simplitate, adică a nu mai pune accent pe lucrurile care ţin de lumea aceasta, ci o focalizare pe comorile cereşti. Pocăinţa reală se regăseşte în viaţa de fiecare zi. Pocăinţa nu este ceva ce se face doar la biserică. Este ceva ce trebuie să facem în fiecare zi”, a mai explicat pastorul timişorean. Pastorul atrage, la rândul său atenţia, că pocăiţa este interpretată greşit prin prisma a tot felul de restricţii. „Nu aceata este ideea pocăinţei, o serie lungă de nu-uri. Este o schimbare a valorilor şi de aceea omul care se pocăieşte înaintea lui Dumnezeu renunţă de bunăvoie la lucrurile rele sau inutile, care îl frânează în progresul său spiritual sau fac rău relaţiei cu semenii. Sunt aspecte care decurg natural din dorinţa cuiva de a-l respecta pe Dumnezeu, de a-şi respecta semenii şi a se respecta pe sine însuşi”, a mai spus Alex Neagoe.   Pastorul susţine că pocăinţa unui om nu depinde de confesiunea creştină din care face parte, dar consideră că pocăinţa trebuie exprimată prin botezul pe care l-a urmat Mântuitorul. „Poate să fie un om pocăit dacă omul acela în mod real îşi regretă păcatul, se împacă cu Hristos şi se străduieşte să trăiască în ascultare de Dumnezeu, dar ce mai găsim ca şi componentă este că, la Ioan Botezătorul, cei care se pocăiau veneau să fie botezaţi ca persoane adulte care de bunăvoie cereau lucrul acesta. Exprimau această pocăinţă printr-un botez pe care îl solicitau de bunăvoie. Scufundarea în apă subliniează esenţa pocăinţei, moartea, îngroparea omului vechi, care iubea păcatul şi învierea la o viaţă nouă la ascultarea de Dumnezeu. Aceasta era expresia vizibilă a pocăinţei pe care cineva şi-o asuma”, a mai spus pastorul. Cum s-a schimbat viaţa unui medic care s-a pocăit Ionel Cioată este unul din medicii ginecologi renumiţi din Timişoara şi a experimentat pocăinţa în viaţa sa din momentul în care a hotărât să nu mai facă avorturi la cerere. Mulţi dintre cunoscuţii şi prietenii doctorului Cioată au crezut în momentul acela că medicul şi-a schimbat religia, că a îmbrăţişat un alt crez decât al Bisericii Ortodoxe. Ionel Cioată a rămas însă în creştin ortodox convins, dar a experimentat puterea pocăinţei. „A fi pocăit înseamnă a recunoaşte că ai greşit, că îţi pare rău şi nu mai faci. Să îţi plângi păcatul în faţa lui Dumnezeu, sub patrafirul părintelui care te spovedeşte. Eu am plâns mult timp. În momentul în care realizezi că eşti într-un păcat şi te pocăieşti înseamnă că viaţa ta se orientează spre o viaţă frumoasă în care să nu mai păcătuieşti. Sigur că firea lumească te îndeamnă să păcătuieşti, dar trebuie să stai tare”, a declarat medicul Ionel Cioată.

Medicul a mai declarat că din momentul în care a renunţat să mai facă avorturi şi s-a pocăit de păcatele sale, se gândea că o să îşi piardă pacienţii, dar decizia pe care a luat-o i-a schimbat viaţa în bine, atât în familie cât şi pe plan profesional. „Viaţa mea s-a schimbat, familia mea s-a schimbat, relaţia mea cu pacienţii s-a schimbat şi tot mai mulţi pacienţi au început să vină la mine. Bunul Dumnezeu mi-a dovedit că El este bun, iubitor şi iertător”, a declarat medicul pentru care relaţia cu Dumnezeu ocupă un loc special în viaţă.

Citeste mai mult: adev.ro/njxa34

Cine vor fi cei MÂNTUIȚI: PENTICOSTALII, BAPTIȘTII, CATOLICII, ORTODOCȘII, SAU CINE?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, DILEME, EDITORIALE

Acest subiect mă preocupă de peste 40 de ani şi probabil că nu sunt singurul. În cele ce urmează doresc să vă prezint părerea mea, în măsura în care am înţeles acest lucru din Cuvântul Lui Dumnezeu. Sper să-l pot face tot atât de clar pentru cei care citesc acest articol, cât este de clar pentru mine.

Chsnd

M-am născut la ţară, într-o comună din judeţul Arad, într-o familie de penticostali. Locuind acolo până la terminarea claselor primare, evident că am frecventat biserica penticostală din acea localitate. Copil fiind, chiar dacă de la amvonul bisericii nu s-a predicat direct despre faptul că baptiştii, sau ortodocşii din acea comună nu sunt mântuiţi, în biserică toata lumea ştia că noi suntem singurii pe calea cea bună şi cu şansele cele mai mari de a fi mântuiţi.

Am plecat mai apoi la oraş, unde am frecventat pentru o perioadă lungă de timp, una dintre bisericile penticostale mari, din Arad. Din păcate nici această biserică nu a reuşit să-mi schimbe ideile greşite şi preconcepţiile dobândite din biserica copilăriei mele. Ba din contră, simţeam că am argumente mai multe şi mai puternice să gândesc în felul acesta.

La începutul anilor 80, venind în Statele Unite, aveam să mă întâlnesc cu lucruri chiar şi mai ciudate. Dacă în România era foarte clar că existau garduri destul de înalte între confesiunile creştine, în America aveam să aflu faptul că în mediul românesc de aici sunt şi mai multe garduri şi mai înalte, chiar şi între biserici de aceeaşi credinţă. În cazul bisericilor penticostale, de exemplu, aveam să aflu faptul că dacă erai afiliat la organizaţia Church of God, aveai un grup de biserici care te acceptau şi colaborau cu tine, daca erai în Assemblies of God, alt grup de biserici te acceptau, iar dacă erai cu Independenţii (Uniunea), erai acceptat şi bine primit de bisericile din Uniune.

Ce este mai trist, este faptul că fiecare grup crede că este cel mai OK şi de  multe ori îi desconsidera pe ceilalţi. Apoi am mai putut observa că bisericile din acelaşi stat şi de aceeaşi culoare confesională au competiţia lor unii cu alţii, şi unii se cred mai spirituali decât alţii. Nu vreau să comentez situaţia altor confesiuni, dar ceva mă face să cred că nici acolo lucrurile nu stau cu mult mai bine.

Cum se pot explica toate aceste lucruri, când citim toţi aceeaşi Biblie? Foarte simplu. În afară de Biblie, aproape fiecare denominaţie are un set întreg de reguli proprii, care de foarte multe ori sunt paralele cu Scripturile. Dar să revenim la întrebarea de la început: ,,Cine va fi mântuit, totuşi?” Niciun nume de confesiune creştină (ortodox, catolic, penticostal, baptist, creştin după evanghelie etc..) nu este menţionat în Biblie. Niciun nume din cele menţionate oricât de bine ar suna, nu ne poate mântui.

Denomination

De multe ori, aceste nume ne încurcă mai mult decât ne ajută, diavolul încercând să ne separe, să ne dezbine, şi în loc să trăim în unitate şi să devenim o forţă, făcând front comun în lupta contra împărăţiei întunericului, noi ne irosim energiile în mici lupte inutile şi păgubitoare. Isus a spus foarte clar; lumea va cunoaşte că suntem copiii Lui ,,PRIN FAPTUL CĂ NE IUBIM UNII PE ALŢII”! Mântuirea o primeşte oricine este născut din nou şi face fapte vrednice de pocăinţa lui.

Isus a zis: EU N-AM VENIT SĂ JUDEC LUMEA, CI S-O MÂNTUIESC.

De ce oare ne judecăm unii pe alţii, în loc să mergem în lucrurile în care suntem de acord, împreună şi să câştigăm cât mai mulţi oameni pentru împărăţia cerurilor?

Insuşi faptul că nu-i putem accepta pe cei din alte denominaţii, sau chiar din alte biserici “concurente”, fie ele şi de aceeași culoare religioasă, arată faptul că NAŞTEREA NOASTRA DIN NOU este cu semnul întrebării. În Galateni 5 ni se arată clar care este Roada Duhului; (DRAGOSTEA, BUCURIA, PACEA, ÎNDELUNGA RĂBDARE, BUNĂTATEA, FACEREA DE BINE, CREDINCIOŞIA, BLÂNDEȚEA, ÎNFRÂNAREA POFTELOR). Să ne verificăm în lumina Sfintelor Scripturi, nu comparându-ne cu cei din jurul nostru. Atâta timp cât noi creştinii, nu arătăm această roadă prin viaţa noastră de fiecare zi, oriunde ne-am afla, câştigarea altora pentru Cristos este aproape imposibilă. Altminteri ne putem lăuda cu tot felul de nume pompoase, care mai de care, dacă nu avem peste noi numele ISUS, până şi mântuirea noastră este incertă.

Dacă noi am surpa toate gardurile amintite mai sus, sunt convins că Dumnezeu ar face mari lucruri în vieţile noastre, iar împărăţia Lui ar câştiga enorm.

Mulțumesc Lui Dumnezeu pentru cei care înţeleg importanţa rodirii în viaţa lor, şi colaborează cu toţi cei născuţi din nou, indiferent de nuanțele confesionale. Astăzi pot să spun că, prin ajutorul Domnului, lucrez la diferite proiecte care vizează mântuirea oamenilor, cu fraţi şi slujitori din mai multe confesiuni, iar rezultatele sunt pe măsură. Asta pentru că am înţeles să demolăm gardurile care ne-ar fi despărţit la un moment dat, şi în schimb am început să clădim punți, acolo unde era nevoie. Sperăm ca experienţa noastră să constituie o încurajare şi totodată o binecuvântare şi pentru alţii.

http://family2fam.com/

Ce se întâmplă cu oamenii care n-au auzit niciodată Evanghelia?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, DILEME, EDITORIALE

missions3[1]

Duminică seara, după terminarea predicii despre importanţa misiunii, un frate a întrebat: Dar, ce se întâmplă cu oamenii care n-au auzit niciodată Evanghelia? Sunt condamnaţi pentru totdeauna doar pentru că s-au născut în locul şi la timpul nepotrivit? Întrebarea lui m-a determinat să postez răspunsul meu (ceva mai elaborat) pentru a fi cunoscut de toţi cei care îşi pun această întrebare.
Trebuie să spun că întrebarea este destul de serioasă şi are implicaţii foarte serioase. Biserica Romano-Catolică a urmat linia eclesiocentristă a lui Ciprian, episcopul de Cartagina, care a spus: Extra Ecclesiam nula salus, adică „În afara Bisericii (R-C) nu există mântuire”. Însă această poziţie este una minimalistă, simplistă şi nesusţinută de Biblie. Din contră, Biblia spune că mântuirea se găseşte doar în Isus Cristos. El este singura Cale spre Tatăl şi nimeni nu vine la Tatăl decât prin El (Ioan14:6). De asemenea, „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor , în care trebuie să fim mântuiţi [decât cel al Domnului Isus]” (Faptele Apostolilor 4:12). Pavel spune şi el că „Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul [Isus cristos] pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă de netăgăduit prin faptul că L-a înviat din morţi” (Fapte. 17:30-31). Singura cale de mântuire este cea arătată de Domnul Isus.
Mulţi trag concluzia însă, din versetele citate, că toţi cei care nu au auzit de Isus, sunt condamnaţi pentru totdeauna. Însă Biblia nu spune aşa ceva. În dialogul purtat pe această temă, s-au elaborat mai multe teorii, dintre care:
– Pluralismul: Mai poartă denumirea şi de universalism, deşi sunt aspecte care le diferenţiază într-o oarecare măsură şi spune că toţi oamenii vor fi mântuiţi, pentru că Dumnezeu este dragoste şi nu poate condamna pe nimeni la o pedeapsă atât de groaznică precum cea a iadului. De fapt, Dumnezeu este Fiinţa Supremă, spun universaliştii, chiar dacă poartă diferite nume în celelalte religii şi nu contează pe ce parte a muntelui urci spre El, important este să ajungi în vârf. Acest punct de vedere este suţinut de John Hick , Origen, Schleiermacher, Berkouwer, William Barclay, Jacques Ellul.
– Inclusivismul: Spune că, deoarece Dumnezeu este prezent peste tot în lume, harul Său este la lucru printre toţi oamenii, aşa că poate mântui chiar şi sub nume diferite cel al lui Isus Cristos. Această poziţie este susţinută de Charles Pinnock şi John Sanders , care aduc în discuţie „păgânii sfinţi” din vechime precum Mehisedec, Iov, sau sutaşul Corneliu, care chemau numele Domnului, deşi nu făceau parte din poporul ales. Poziţia aceasta a mai fost împărtăşită, printre alţii, şi de Iustin Martirul, John Wesley, C.S. Lewis, Wolfhart Pannenberg şi Karl Barth.
– Exclusivismul: Denumit şi restrictivism, acest punct de vedere este susţinut de foarte mulţi teologi luterani, reformaţi sau evanghelici. El susţine că orice persoană care nu a auzit vreodată de Isus şi nu a fost mântuit pe pământ nu va ajunge în cer, ci în pedeapsa veşnică. Ronald Nash , R. Douglas Geivett şi W. Gary Phillips , Augstin, Jean Calvin, Jonathan Edwards, Carl Henry, R.C. Sproul sunt doar câţiva dintre susţinătorii acestui punct de vedere.
– Evanghelizarea post-mortem sau „cea de-a doua şansă”: Denumită şi „Teoria perseverenţei divine”, această perspectivă susţine că aceia care nu au avut posibilitatea să audă despre Isus Cristos, fie înainte, fie după Cristos, se vor întâlni cu Cristos imediat ce vor muri şi vor avea şansa de a crede în El. nimeni nu va merge direct în iad doar pentru că s-a născut în locul nepotrivit şi la timpul nepotrivit. Acest punct de vedere a fost amplu elaborat de Gabriel Fackre. A mai fost susţinută în istoria Bisericii de Clement din Alexandria, George McDonald, Donald Bloesch, George Lindbeck şi Stephen Davies.
– Particularismul: Susţine că, deşi omul poate fi mântuit doar prin credinţa în Isus Cristos, Dumnezeu nu va condamna niciodată pe cineva care nu a auzit vreodată despre El. Această perspectivă este foarte asemănătoare cu accesibilismul lui Terrance L. Thiesen şi este susţinută de Alister McGrath.
Un punct de vedere mai echilibrat poate fi plasat între restrictivism şi particularism şi poate fi numit „optimist”. Mai precis, acest punct de vedere susţine că Isus Cristos este singura cale de mântuire şi că nu există alta, că omul trebuie să-şi pună încrederea în El pentru a fi mântuit şi că nimeni nu se poate desvinovăţi înaintea Lui. Dar, în acelaşi timp, susţine că ar fi absurd ca Dumnezeu să condamne pe cineva doar pentru că s-a născut într-un loc şi într-un timp nepotrivit. Biblia spune că că toţi oamenii sunt păcătoşi şi lipsiţi de slava lui Dumnezeu (Rom. 3:23) şi că toţi sunt pasibili de condamnarea eternă, pentru căplata păcatului este moartea (Rom. 6:23). Dar nimeni nu se poate dezvinăvăţi (Rom. 1:19-20), pentru că tot Biblia ne spune că Dumnezeu S-a revelat pe Sine Însuşi în natură (Revelaţia Generală – Rom. 1:20) şi în inimile oamenilor (Ecl. 3:11). Deci, problema nu este a unui Dumnezeu care refuză să-Şi descopere Cuvântul în faţa cuiva care Îl caută cu disperare, ci a oamenilor care îndăduşe adevărul în nelegiuirea lor (Rom. 1:18). Pe de altă parte, ştim că voia lui Dumnezeu este ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă(2 Petru 3:9). Rezultă de aici că lui Dumnezeu îi pasă de toţi oamenii, chiar şi de cei care nu au auzit niciodată Evanghelia sau despre Numele Domnului Isus. Dacă oamenii aceşti ar fi mântuiţi, fără să fi auzit despre Isus Cristos, ar fi doar prin harul lui Dumnezeu. Dar şi noi, cei care ne-am pus încrederea în El pentru viaţa veşnică am fost mântuiţi tot prin harul Său.
Sfânta Scriptură mai spune că „Dumnezeu va judeca lumea după dreptate…” (Fapte 17:31). Avraam a recunoscut acest lucru când a mijlocit pentru Lot şi familia lui: „Cel ce judecă tot pământul, nu va face oare dreptate?” (Genesa 18:25). Putem concluziona că, deşi Isus Cristos este singura cale de mântuire, cei care nu au auzit niciodată despre El, vor fi judecaţi după cunoaşterea venită prin Revelaţia Generală şi a conştiinţei lor, adică după propriile standarde morale. Pavel spune că: „Toţi cei ce au păcătuit fără lege, vor pieri fără lege; şi toţi cei ce au păcătuit având lege, vor fi judecaţi după lege. Pentru că nu cei ce aud legea, sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi socotiţi neprihăniţi. Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, ăşi sunt singuri lege; şi ei dovedesc că lucrarea legii este scrisă în inimile lor, fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se desvinovăţesc între ele. Şi faptul acesta se va vedea când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Cristos, lucrurile ascunse ale oamenilor” (Rom 2:12-16).
Cert este că datoria noastră, a celor care-L cunoaştem pe Domnul Isus este să ducem Evanghelia la cei care încă nu au auzit-o (Matei 28:19.20). Faptul că unii resping mărturia Revelaţiei Generale sau înăbuşe mărturia conştiinţei lor, ar trebui să ne motiveze să le prezentăm calea nespus mai bună, a mântuirii prin Domnul Isus.

https://gtgospel.wordpress.com

Exista greseli in Biblie ?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Întrebări-Răspunsuri, DILEME, EDITORIALE

Desi Biblia a fost si este considerata de crestini ca fiind Cuvantul scris al lui Dumnezeu, o revelatie infailibila a vointei Sale, exista multe voci care ii contesta inspiratia si autoritatea divina. Incepand cu secolul al XVII-lea, in perioada Iluminismului, multi cercetatori ai Bibliei au gasit pe paginile ei tot felul de contradictii, greseli de natura stiintifica, discrepante in privinta numelor si numerelor , precum si un limbaj lipsit de precizie.

Care este adevarul cu privire la Sfintele Scripturi ? Este Biblia lipsita de greseli ? Si daca ele exista, cum se explica prezenta lor intr-o carte care se pretinde a fi inspirata de Dumnezeu ?

Biblia afirma despre sine ca este inspirata de Dumnezeu. In Vechiul Testament exista, dupa unele estimari, circa 2600 de afirmatii de genul: “Cuvantul Domnului mi-a vorbit astfel…” (Ezechiel  32,1 ),“Domnul a vorbit lui…” ( Exodul 25,1 ) sau “Asa mi-a vorbit Domnul” ( Ieremia 17,19 ).

Mai mult decat atat, autorii Noului Testament confirma inspiratia divina a cartilor Vechiului Testament. Scriindu-i lui Timotei, apostolul Pavel afirma ca ”toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu” ( 2 Timotei 3,16 ), iar Petru spune ca “nicio prorocie n-a fost adusa prin voia omului, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, manati de Duhul Sfant” ( 2 Petru 1,21 ).

In ceea ce priveste Noul Testament, chiar daca autorii lui nu marturisesc despre sursa inspiratiei lor la fel de frecvent ca autorii Vechiului Testament, totusi si ei au considerat mesajul lor ca fiind inspirat. Scriindu-le credinciosilor din Tesalonic, Pavel le spune ca “atunci cand ati primit Cuvantul lui Dumnezeu auzit de la noi, l-ati primit nu ca pe cuvantul oamenilor, ci asa cum si este in adevar, ca pe Cuvantul lui Dumnezeu” ( 1 Tesaloniceni 2,13 ), iar credinciosilor din Corint le scrie: “Si vorbim despre ele nu cu vorbiri invatate de la intelepciunea omeneasca, ci cu vorbiri invatate de la Duhul Sfant” ( 1 Corinteni 2,13 ).

De asemenea, apostolul Petru se refera la scrierile lui Pavel ca fiind Scripturi inspirate, afirmand ca in epistolele sale “sunt unele lucruri greu de inteles, pe care cei nestiutori si nestatornici le rastalmacesc , ca si pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor” ( 2 Petru 3, 15.16 ).

Insa atunci cand afirmam ca Biblia este de origine divina nu trebuie sa pierdem din vedere elementul uman care a contribuit si el la alcatuirea Scripturilor. Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu, dar transmis prin oameni nedesavarsiti, intr-un limbaj omenesc, nedesavarsit. Toate cele 66 de carti ale Bibliei poarta amprenta personalitatii autorilor lor, a mediului cultural in care au trait toti acestia, dar si a circumstantelor istorice in care au fost scrise cartile ei.

Daca ne referim la limbajul Bibliei, acesta este unul cotidian, popular si nestiintific. Totusi, lipsa preciziei stiintifice nu inseamna si lipsa veridicitatii. Autorii Bibliei s-au folosit de un numar foarte variat de forme literare: poezie, parabole, metafore, simboluri, proverbe, naratiuni istorice, texte juridice, s.a., fiecare din ele necesitand o interpretare diferita. Pentru a evita interpretarile gresite, e nevoie sa se tina seama de forma literara prin care este transmis mesajul divin.

De asemenea, deoarece multe pasaje biblice oglindesc obiceiuri antice, cunoasterea lor este deosebit de importanta pentru intelegerea textului si mesajului biblic.

Toate manuscrisele originale ale cartilor Bibliei s-au pierdut. Cele mai vechi manuscrise pe care le avem la dispozitie sunt doar copii ale originalelor. Desi evreii au manifestat scrupulozitate in copierea textului biblic, unele greseli minore s-au strecurat totusi in cursul procesului de transmitere si copiere a manuscriselor biblice. Daca evaluam greselile aparute in acest proces de copiere a manuscriselor, ele sunt atat de minore incat nu pun in pericol mantuirea niciunui suflet sincer.

Comparand Biblia cu alte scrieri antice, se poate conchide ca ea este documentul antic cel mai bine conservat. Unele discrepante intalnite in Biblie pot avea explicatii pertinente, altele insa se datoreaza greselilor facute de copisti si traducatori in cursul procesului de copiere si traducere a textului biblic. Insa toate aceste greseli sunt minore si nu altereaza mesajul divin. Dimpotriva, faptul ca in Biblie nu gasim o acuratete desavarsita, tocmai acest fapt este o dovada a caracterului sau istoric, facand credibil mesajul ei.

Daca Biblia ar fi fost plasmuita de o minte omeneasca, autorul ( sau autorii ) ar fi avut grija ca astfel de discrepante sa nu apara in text. Dar tocmai prezenta lor reprezinta o dovada ca mesajul Bibliei este de origine divina, fiind pe deplin veridic si credibil.

In ciuda discrepantelor prezente in Vechiul Testament, Domnul Christos si apostolii au considerat Vechiul Testament ca fiind Cuvantul lui Dumnezeu, iar informatiile din cartile lui ca fiind veridice. Cu toate acestea, Petru recunoaste ca in Scripturi ( cu referire la epistolele lui Pavel ) exista si “unele lucruri greu de inteles” ( 2 Petru 3,16 ).

Cand intalnim asa-zise greseli in Biblie, trebuie sa ne reamintim ca acestea nu sunt rezultatul revelatiei lui Dumnezeu, ci rezultatul rastalmacirii facute de om. Adesea, problemele care apar nu tin de textul biblic, ci de interpret.

De aceea, cand studiem Biblia, este absolut necesar sa fim onesti si lipsiti de prejudecati, folosind metodele cele mai potrivite pentru studiu. Rugaciunea si iluminarea data de Duhul Sfant, Cel care a inspirat cartile Bibliei, nu sunt doar utile, ci absolut necesare pentru a avea o perspectiva si o intelegere corecta a mesajului biblic.

Atunci cand intampinam dificultati in intelegerea textului biblic trebuie sa tinem cont de faptul ca Autorul mesajului Scripturii ne poate rezolva aceste dificultati tot prin Biblie. Scriptura este propriul ei interpret, de aceea este ncesara compararea textelor unele cu altele, tinand cont de contextul biblic.

Unele pasaje mai dificile ale Scripturii pot fi intelese prin prisma altor pasaje mai clare. Totusi, unele probleme pot persista in ciuda onestitatii cititorului. Aici intervine rabdarea celor credinciosi de a continua sa fie loiali Cuvantului lui Dumnezeu, desi au intrebari la care inca nu au raspunsuri.

Rabdarea este esentiala in viata unui crestin onest, ea definindu-i pe adevaratii copii ai lui Dumnezeu:“Aici este rabdarea sfintilor care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Iisus “ ( Apocalipsa 14,12 ). Este acea rabdarea si acea credinta ca intr-o zi ei vor primi toate raspunsurile chiar de la Acela care este adevaratul Autor al Scripturilor.

In concluzie, in Biblie pot exista unele greseli si discrepante, insa ele nu tin de mesajul ei, ci mai degraba de limbajul ei omenesc nedesavarsit. Nu Dumnezeu a pus aceste greseli in Biblie, nu El este autorul lor, ci instrumentele umane imperfecte. Chiar daca in Biblie exista discrepante, niciuna din ele nu afecteaza in vreun fel mesajul ei divin si nici mantuirea unui suflet onest.

Biblia ramane vrednica de incredere si, pe zi ce trece, noi descoperiri arheologice sau din alte domenii ale stiintei confirma veridicitatea ei. Orice barbat sau femeie care doreste sincer mantuirea poate gasi in Biblie calea spre adevarul mantuitor.

“Incredeti-va in Domnul Dumnezeul vostru si veti fi intariti ! Incredeti-va in prorocii Lui si veti izbuti !” ( 2 Cronici 20,20 )

Lori Balogh

Prelucrare si adaptare dupa articolul lui Frank M. Hasel, profesor de teologie sistematica la Seminarul Bogenhofen, intitulat “Exista greseli in Biblie?”, publicat in volumul “Interpretarea Scripturii”, ed. Viata si Sanatate, Bucuresti, 2012, p. 35-43

http://www.loribalogh.ro/2014/08/exista-greseli-in-biblie/