Categorie: DILEME

Divortul, un pacat de neiertat?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în DILEME, FAMILIE

Intelegem din Sfanta Scriptura ca Dumnezeu priveste pacatul la fel: o razvratire impotriva Sa! Razvratire impotriva Lui nu poate lua, forme mari sau mici, de aceea orice pacat este o pata neagra, pe o camasa alba, daca pot sa ma exprim poetic legat de pacat…Negru nu poate fi mai negru sau mai putin negru, asa cum albul nu poate avea nuante…
Am citit de la diversi autori crestini ca nu exista in ochii lui Dumnezeu pacate mari sau mici! Cum spuneam pacatul este o razvratire sau o chestiune legata de o trecere pe langa vointa lui Dumnezeu, un esec al dorintei Sale in viata mea, determinat de voia mea! Ba chiar acum cativa ani unui grup de misonari englezi adresandu-le o intrebare despre pacat ei au afirmat ca e posibil, dand un exemplu din regulile rutiere, ca unui sofer care trece pe rosu sa fie inchis pentru asta ani de zile, in timp ce un alt sofer ce din neglijenta ucide 12 oameni sa scape doar cu o amenda, ba chiar sa fie compatimit de magistratul care il judeca!…

Evident ca nu putem crede in astfel de idei. Pot presupune ca respectivii misionari erau cam slabuti profesional, fara sa poata spune macar un verset din Biblie pe tema pacatului mare – care e mic si a pacatului mic care e mare! Eu am invatat raspunsul perfect si nu ma dau in laturi sa-l folosesc atunci cand intru intr-o situatie despre care nu stiu cum… Raspunsul fenomenal este: Nu stiu! Si acum pentru ca nu stiu prea mult incep sa scriu despre ceva ciudat: un pacat aparte! Totusi in Psalmul 19 robul lui Dumnezeu se roaga sa nu fie peste el mandrie, pentru a fi fara prihana, nevinovat de pacate mari! (v.13)
Daca m-ati fi intrebat acum vreo luna despre pacate aparte v-as fi raspuns ca nu stiu decat unul: sinuciderea! Problema sinuciderii nu este ca nu ar putea fi iertat, dar mai este timp in lumea de dincolo de iertari de pacate? Dati-mi voie sa spun ca DA! Domnul Isus ne spune ca hula impotriva Duhului Sfant nu are iertare nici aici, nici in lumea de dincolo, ceea ce ma face sa cred ca exista pacate care pot fi iertate dincolo de pragul mortii! E doar o parere personala si nu doresc deloc sa o testez pe pielea mea!
Dar exista un pacat care suscita acum si aici mai multe intrebari si discutii pe Internetul penticostal decat situatia pacatului sinuciderii! In Noul Statut al Cultului Penticostal s-a propus (poate s-a si aprobat!) un articol in care un barbat ce a divortat in timp ce nu era crestin-penticostal, adica nu era botezat si membru intr-una din bisericile Cultului Penticostal, nu poate fi ordinat! Adica indiferent cum ar arata viata lui ulterioara, el nu poate accede sa fie diacon ori presbiter. Sa nu mai vorbim de ideea pastoratiei… Deci orice act de cult ii vor fi interzise pentru a le practica.  Ideea ciudata a celor care conduc Cultul Penticostal este ca un om care se lasa de minciuna nu mai este mincinos, unul care se lasa de furat nu mai este hot, unul care nu mai ucide nu mai este criminal etc., dar un om divortat nu se poate lasa de divortul sau, asa ca este intr-un soi de pacat ce poate sa fi fost iertat de Dumnezeu, dar perpetuu, cel putin pe perioada vietii, daca nu cumva si cu consecinte eterne. Cu alte cuvinte este ceva ce nu poti repara lasandu-te pur si simplu de el! Personal cred ca ideea divortului ar trebui privit in lumina Cuvantului si in Spiritul ei si sa nu vedem doar un blocaj spiritual (care e mai degraba un blocaj al mintii umane) fara o solutie! Vedem clar ca Isus Christos a fost pus in cateva randuri de ispititori in astfel de blocaje ( cazul femeii prinse in curvie, daca botezul lui Ioan era din Cer sau de la oameni legat de puterea cu care facea Domnul Isus minuni, platirea birului catre Cezar etc.), dar a iesit biruitor tocmai pentru ca avea lumina lui Dumnezeu. I-as sfatui pe cei care conduc Cultul Penticostal sa nu se arunce sa judece, sa dea verdicte, nici sa scrie legi impovarand pe crestini, ci sa caute intelepciune de sus, a lui Dumnezeu, daca, desigur, chiar le pasa de Cel PreaInalt. Caci noi nu am fost chemati sa fim sefi, lideri, mari conducatori, ci atat cat slujim sa avem de la Dumnezeu dreptul de a conduce!
Cineva, un crestin, un cunoscut de-al meu, imi spunea odata ca nu mai putea sta cu sotia sa! Sotia sa era necredincioasa pe atunci si ii crea probleme. Imi spunea trist acest om:Voi divorta si apoi stand singur ma voi ruga toata viata mea Domnului Isus ca El sa ma ierte! Ii multumesc lui Dumnezeu ca nu a divortat sotia lui care a devenind crestina ceva mai tarziu! Iar cand acest om deosebit a murit rapus de cancer, a avut cel mai minunat sprijin in femeia de care a dorit sa divorteze!
Dar si acest om credea ca pacatul divortului s-ar putea ierta doar intr-o viata! De ce? Ce gresesc eu aici si nu inteleg?
De regula, vin la finalul unui eseu cu o concluzie! Stiu ce trebuie facut! Intuiesc ce aspect sau actiune trebuie incurajata, motivata… Nu si acum, asa cum cei care conduc Cultul nu au raspuns! Nici macar pentru viata lor!…Au sau incearca sa aiba pentru viata altora!
Si totusi ce este cu divortul? E un act al unei sinuciderii fara moarte? Ar trebui cei ce conduc un Cult sa defineasca curatia spirituala si ce viziune au…Sincer ma indoiesc despre viziune sau curatenie!…

http://altarul.blogspot.ro/

Este sfințirea un proces sau un act ce a avut loc deja?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, DILEME

Întrebare:

Am auzit de mai multe ori predicatori vorbind că sfințirea este un proces care avut deja loc și că credinciosul trebuie să trăiască o viață sfântă de 100%. Alți oameni, însă, înțeleg că sfințirea este un proces. Văd în Scriptură că cel născut din nou nu rămâne în păcat, ci poate, însă, păcătui, iar sfințirea este un proces al cărui scop este desăvârșirea noastră.

Biblia

Creștinul nou-născut are un nou caracter, o nouă natură și este una în Isus Hristos, socotit neprihănit și cetățean al cerului. La toate acestea vei spune: bine, este adevărat, dar cum rămâne cu păcatul? Este creștinul nou-născut perfect? Există încă problema păcatului în viața creștinului nou-născut? Dumnezeu ne-a sfințit prin credință în Isus Hristos și continuă să ne sfințească și să ne înnoiască în mintea noastră prin Duhul Sfânt, prin Cuvântul Său.

Ce este sfințirea? 

Cuvântul sfințire înseamnă “a separa”. Sfințirea este acea relație cu Dumnezeu în care omul intră prin credință în Isus Hristos în legământ cu Dumnezeu și continuă prin credință până ajunge să se înfățișeze înaintea lui Dumnezeu sfânt, fără prihană și fără vină.

Sfințirea are două sensuri principale:

  • A fi separat de tot ce este rău și necurat și pus deoparte pentru Dumnezeu și pentru slujirea Lui.

“Te-am ales din mijlocul norodului acestuia și din mijlocul Neamurilor, la care te trimit, ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină și de sub puterea Satanei la Dumnezeu, și să primească, prin credință în Mine, iertare de păcate și moștenirea împreună cu cei sfințiți.” (Fapte 26:17-18)

Creștinul este sfințit, separat de întuneric și de puterea Satanei prin credință în Isus Hristos pentru a vesti puterile minunate ale lui Dumnezeu.

Voi însă sunteți o seminție aleasă, o poreție împărătească, un neam sfânt, un popor, pe care Dumnezeu Și l-a câștigat ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.” (1 Petru 2:9)

  • A fi sfânt. Dacă primul sens se referă la a ne declara sfinți, atunci cel de-al doilea sens se referă la procesul nostru de sfințire. Este o lucrare de sfințire ce o produce Duhul Sfânt prin Cuvântul lui Dumnezeu, înnoindu-ne în omul nostru dinlăuntru pentru a deveni tot mai mult după chipul lui Hristos.

“Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră: să vă feriți de curvie, fiecare din să știe să-și stăpânească vasul în sfințenie și cinste, nu în aprinderea poftei, ca Neamurile, care nu cunosc pe Dumnezeu. Nimeni să nu fie cu vicleșug și cu ndreptate în treburi față de fratele său, pentru că Domnul pedepsește toate aceste lucruri, după cum v-am spus și v-am adeverit. Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci la sfințire.” (1 Tes. 4:3-5, 7)

Scopul lui Dumnezeu pentru noi este sfințirea noastră. Chemarea noastră este sfințenia și la aceasta trebuie să tindem prin ascultare de Duhul lui Dumnezeu și Cuvântul Său.

Cum are loc procesul de sfințire?

Procesul de sfințire are loc prin Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul Isus S-a rugat pentru ucenicii Săi ca să fie sfințiți prin Cuvântul Său.

“Sfințește-i prin adevărul Tău: Cuvântul tău este adevărul.” (Ioan 17:17)

În versetul 19 Domnul Isus continuă:

“Și Eu însumi Mă sfințesc pentru ei, ca și ei să fie sfințiți prin adevăr.”

Domnul Isus a murit pentru păcatele noastre ca să ne sfințească, iar după ce am fost îndreptățiți trebuie să continuăm să murim față de firea noastră păcătoasă prin ascultarea de Cuvântul Său.

“Urmăriți pacea cu toți și sfințirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul.” (Evrei 12:14)

Creștinul trebuie să urmărească cu multă seriozitate sfințenia și, ca și rezultat a ascultării de Cuvântul lui Dumnezeu, caracterul creștinului este schimbat tot mai mult după asemănarea lui Hristos după cum scrie apostolul Pavel în Romani 12:2:

Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți, prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită.”

Nu mă potrivesc valorilor veacului și lumii acesteia, ci mă las transformat de Cuvântul lui Dumnezeu, prin Duhul lui Dumnezeu.

Mântuirea este lucrarea lui Dumnezeu de la început până la sfârșit. Este ceva care este început de Dumnezeu, continuat de Dumnezeu și adus la desăvârșire de către Dumnezeu. În momentul pocăinței și intrării în legământ cu Domnul Isus procesul de sfințire începe. Iacov spune: “Credeți că degeaba vorbește Scriptura? Duhul, pe care L-am pus Dumnezeu să locuiască în noi, ne vrea cu gelozie pentru Sine.” Duhul lui Dumnezeu este agentul sfințeniei și în momentul pocăinței procesul de separare de lume a început deja. Eu nu pot fi schimbat, înnoit fără procesul de sfințire care a început și continuă prin Duhul lui Dumnezeu prin ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu. Conflictul dintre carne și Duh a început deja, iar alegerea mea este să fiu separat de lume și alipit de Dumnezeu în fiecare clipă a vieții mele.

http://moldovacrestina.md/

E=mc² – Cat de religioasa e Stiinta si cat de stiintifica e Religia?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, DILEME


Intr-o discutie cu cineva pe Internet mi s-a spus ca Dumnezeu ar fi putut demult sa demonstreze ca El exista si ce spune este adevarat, lasandu-ne in Biblie o formula matematica sau o formula de fizica cuantica, pe care noi cei din secolul XXI sa o recunoastem ca fiind valabila. I-am replicat ca sunt destul de sigur ca de exemplu, cartea Amintiri din copilarie scrisa lui Creanga e bazata pe fapte reale, chiar daca autorul nu ne-a lasat o formula de genul E=mc², pentru o ciudata identificare a adevarului, descoperita cativa zeci de ani mai tarziu de marele savant Albert Einstein. Si chiar daca persoana cu care discutam a fost deranjata de argumentul meu, sunt sigur ca o astfel de formula nu ar fi ajutat si nu ajuta pe nimeni.

Ce este mai ciudat este tendinta actuala de a explica stiintific orice. Ajungem in punctul in care dovezile despre minuni infaptuite tind sa fie mai multe si cu o greutate substantiala fata de argumentele generaliste care nu resping punctual minunea, ci ideea ca nici o minune nu ar putea avea loc. Se ajunge la situatia paradoxala in care minunea nu mai este obligatoriu respinsa, ci explicata stiintific, iar in punctul unde ea, stiinta nu are inca o baza de argumentatie se aduce ca idee ca  progresele ei nu au ajuns in locul in care sa poata da o argumentatie… Dar e doar o chestiune de timp in care sa poata oferi raspunsuri la tot ce iese din tiparul cunoscut.
Intr-un episod al unui serial SF, dupa ce cineva murise intr-un incendiu, facandu-se literalmente scrum, cu ajutorul unui dispozitiv foarte avansat tehnologic, dupa doua zile aceea persoana a fost adusa inapoi la viata. Ce m-a surprins ca argumentatie a fost ca vindecarile instantanee de boli grave, mortale, invieriile, si orice minune are o explicatie stiintifica. Ba mai mult ele devin simple trucuri in arsenalul unei rase extraterestre cu o stiinta si tehnologie foarte avansata.
M-a surprins ideea aceasta. Inteleg ca se pot spune aproape orice intr-un film sf sau fantasy. Dar atunci cand vorbim de aceasta veritabila noua religie numite Stiinta, trebuie sa fim circumspecti. Caci impresia pe care ne-o lasa slujitorii ei este ca acestei Zeite nu ii este aproape nimic imposibil. Ce ii este acum imposibil, ea va putea peste un numar de ani sa faca posibil. La fel ca Umanitatea sau chiar ca intreg Pamantul, ea evolueaza. In fiecare zi suntem martorii progresului ei. Zilnic asistam la descoperiri care ne surprind si care fiind puse in practica de Tehnologie, ar uimi la extrem un om care ar fi trait acum 100 de ani si ar fi readus la viata azi. Asa ca pana si Dumnezeu ar fi trebuit si trebuie sa se legitimeze nu prin Cuvant, nu prin semne, nu prin minuni, ci prin stiinta. O credinta care nu-si are un suport stiintific nu poate fi adevarata. Asa ca amicul meu de pe Internet avea nu-i asa dreptate cand cerea ca Dumnezeu in loc de civinte sa exprime formule din domeniile cercetarii actuale. Caci Adevarul este cel al unui E=mc² si mai putin in acele domenii in care divinul sau umanul tind sa isi amestece  propriile trairi, propriile experiente denaturand astfel realitatea. In fata unei afirmatii oamenii pot avea reactii diferite de acceptare sau respingere, de credinta sau indoiala, dar in fata Matematicii oricine ia contact cu ea, nu o neaga sau o accepta, ci doar poate sa spuna ca ii place sau nu de ea. Matematica nu este locul de credinta, de speculatie, de indoiala, ci locul unde poti doar sa o iubesti sau sa o urasti atunci cand ea devine o povara pentru cel nevoit sa o studieze.
Si totusi ne place arta, ne place muzica, ne place un apus de soare, dorind mai mult sa ne petrecem o dupa-amiaza in  mijlocul naturii decat intr-o clasa in care sa auzim doar despre ecuatii… Cu toate ca creatia umana ce se reflecta in cultura, contine erori, este subiectiva, iar creatia divina este supusa chiar si ea unei umbriri a pacatului originar.
O formula de fizica cuantica, chiar daca contine un adevar, este ceva limitat care nu este Adevarul. Si parca are loc o inversare a realitatii: respingem Imaginea de Ansamblu, pentru a face rost de marunte fragmente, asa cum ni le dorim, ca prin ele sa  speram ca vedem Imaginea de Ansamblu. Si cred ca din aceasta cauza ajungem la altceva. La o Imagine inchipuita de noi. Va puteti inchipuiti un Moise in varsta de optzeci de ani, cu o experienta de viata importanta, dulce in tinerete , apoi tragica, crescut in casa lui Faraon, cu o cultura impresionanta a tot ceea ce putea da Egiptul mai bun, mai stiintific, mai cultural, mai artistic si mai ales, religios, devenit la patruzeci de ani un fugar, pentru ca pur si simplu a dorit dreptate, impresionat nu de un foc ce ardea fara sa mistuie un rug, acolo, cand isi ducea acest nepot al Faronului, cateva capre ale familiei sale, si acolo Maretul Yahweh ce se prezinta lui, ci ca Acesta ii daruieste formula sus-mentionata ca o confirmare perfecta pe care Dumnezeu vrea sa o lase lui si fiecaruia dintre israeliti? Si fiecaruia care va crede ulterior? Si imi inchipui un domnitor moldav care doreste nu doar sa inalte minunate biserici in urma victoriilor sale, ci sa simta un Cuvant care sa-i atinga fiinta, Stefan Cel Mare, care dorind sa citeasca in Sfanta Scriptura, da peste formula in care Cel Ce Este, Yahweh Dumnezeu, isi exprima  confirmare Sa: „Asculta, Israele, cuvintele Mele – <<Energia este egala cu masa inmultita cu viteza luminii inmultita din nou cu viteza luminii!>> Acesta este adevarul pe care Eu vi-L dau ca sa stiti ca eu sunt Adevaratul Dumnezeu!”. Ar fi crezut mai mult Domnitorul Moldovei, daca Cuvantul nu l-ar fi cercetat, fara formule si fara „stiinta” care sa ii confirme Adevarul? Nu ar fi gandit Domnul Moldovei ca ceea ce citeste nu are nici o noima, iar asta presupun ca l-ar fi facut mai degraba sa se indoiasca, decat sa creada?
Ar fi fost pana la Einstein cineva impresionat de formula cel autentifica pe Yahweh ca Dumnezeu Adevarat? Iar cand ilustru om de stiinta ar fi confirmat ce primisera stramosii sai in Egipt, s-ar fi umplut sinagogile, bisericile ori moscheile de oameni convinsi deadevar? S-ar fi intors la Yahweh budistii si hindusii? Oare nu s-ar fi spus cei ce se vor oameni de stiinta, ca in Egipt, Stiinta a avut un segment de slujitori aparte, fenomenal, probabil ascuns, tainic, atat de avansati in ale cunoasterii, incat au descoperit aceasta formula pe care Moise in mod sigur a furat-o de la ei,  pentru ca sa isi aduca povestea sa la nivelul de Adevar absolut! Pentru ca dintr-un fugar batran si uitat de toti, sa ajunga Stapan peste poporul sau?…Ducandu-i intr-o tara unde putea fi rege absolut amenintand pe orice ii punea la indoiala autoritatea cu Dumnezeu puternic si fara mila!
Personal cred ca Cuvantul este cel care are singura si adevarata putere de transformare interioara! Formule de orice fel pot confirma cat de interesanta este lumea creata de Dumnezeu, pot confirma o frumusete si o complexitate pe care numai un ignorant poate sa o atribuie unei intamplari sau accident Cosmic (ce frumos si aproape elegant suna ideea ca suntem doar un <<accident>> al Universului, fara sa ni se spuna cum ar trebui sa arate acea Legea a Cosmosului care a fost incalcata si mai ales de Cine)! Dar nici minunile nu pot inlocui Cuvantul ! Acesta poate fi intarit de semne si minuni si nu inlocuit. Atunci cand dorinta dupa Adevar este inversata cu dorinta dupa spectaculos , ne alegem cu cioburi, niciodata suficiente pentru a gasii Adevarul, cu adevaruri care oricat de multe sunt, unite, nu dau Adevarul.
Chiar daca stiinta promite ca e doar o chestiune de timp pana va aduce toate raspunsurile, vedem ca seamana tot mai mult cu un arbore ce se ramifica si care pare sa aiba tot mai putine legaturi cu alte ramuri…Imi pare ceva ce se divide tot mai mult devenind tot mai greu accesibil pentru alti oameni, inclusiv pentru cei din aceeasi categorie. Daca are loc o diviziune tot mai accelerata, o departare de marea masa a ideilor, a cunoasterii banale a omului de rand , cine garanteaza ca noi cei ce inca apartinem trunchiului mai putem stii ce se intampla pe varfurile crengilor? Acum 500 de ani un Michelangelo putea fi sculptor, pictor, poet, anatomist, arhitect. Cred ca daca ar trai azi i-ar foarte greu sa exceleze in toate. Atunci se putea si se pare ca geniul consta mai mult intr-o intensa traire si simtire decat in ce crezi ca stii… Sau alt geniu din epoca sa, Leonardo da Vinci, care a fost un mare pictor, dar si foarte valoros om  de stiinta in astronomie, geometrie, mecanica, biologie, urbanism…Vedeti ca atunci un om de stiinta ar fi  putut ingloba in cunoasterea satoate stiintele,iar in arta aproape tot ce tinea de ea. Specializarile tot mai diversificate din ultimele secole au facut tot mai dificila capacitatea omului obisnuit sau a celui din alte ramuri de a vedea realitatea teoriilor celorlalti. Stiinta devine cumva ascunsa de sine insusi. Nu mai e un tot, nu mai poti sa treci de la o ramura la alta, cu usurinta fara sa risti sa te prabusesti intre ele, se ascunde, e obscura si tocmai in aceasta umbra a desisului ei se nasc speculatiile ei,  religia ei… Se naste un curent periculos in care orice afirmatie e luata de buna pentru ca nu poate fi cercetata! Crede si nu cerceta poate fi lait-motivul vietii pamanteanului obisnuit, asculta doar ce are Stiinta de spus si culca-te linistit: Ea vegheaza asupra vietii tale!…Chiar daca Isus Christos sau Apostolul Pavel ne cer sa cautam, sa cercetam, noi spunem ca  doar Religia cere sa credem, fara sa avem dreptul sa ne indoim, fara sa avem dreptul la o cercetare sincera! Asa sa fie oare?
***********************
De ce nu avem formule matematice in Sfanta Scriptura? Le-ar fi inteles sau crezut cineva? Si totusi daca acolo sunt exprimate nu cu caracter de o importanta exceptionala si foarte interesant ca un fapt banal, obisnuit cunoscut, idei pe care stiinta le-a aflat doar de cateva sute de ani in timp ce Scriptura le afirmase cu vreo trei -patru mii de ani inainte?
In Proverbe capitolul 8 sau in Isaia capitolul 40 ni se spune ca Pamantul e rotund! A crezut cineva? In Iov capitolul 26 ni se spune ca  „spanzura Pamantul pe nimic”! (v.7). Atunci cand Pamantul era plat, asa credeam inaintasii nostri, iar elefantii imensi, broastele testoase gigantice, titanul Atlas ,saracu’, duceau Pamantul pe spatele lor, Biblia spunea altceva, afirmatiile cu adevarat reale si stiintifice ale Cuvantului erau „foarte” la moda, nu-i asa? Toti credeau ca Pamantul e rotund si ca acesta pluteste prin eter, ca doar o zisese Biblia. Si atunci cand marea majoritate a popoarelor se inchinau la vant, apa, foc, stele, Luna, Soare, Iov spune ca daca numai le-ar fi trimis acestora un sarut de inchinare (Iov 31: 26-28), ar fi fost pacat!
” La inceput Dumnezeu a creat cerurile si Pamantul!…”. Iata o reala problema stiintifica si mai ales religioasa pentru contemporanii nostrii!  Dumnezeu a creat cerurile , adica Universul si in centru a amplasat Pamantul! Nu-i asa? Ca asa scrie! Hopa!… Stai ca nu scrie asa!… Doar mintea umana incearca sa umple spatiile lipsa, nascute din educatie si experienta, acolo unde de fapt nu e nimic altceva!.. Obisnuinta e a doua natura, daca nu cumva prima!
Dar descoperindu-se ca Terra nu e nicicum in centru a ceva, nici macar a Sistemului Solar propriu, inseamna ca Biblia nu e credibila. E evident pentru oricine nu a citit Sfanta Scriptura, dar ca paradox stie ce scrie in ea (sic!)… Caci am intalnit personal acest caz de cunoastere apriori… Insa asa cum citesc eu in Cuvantul lui Dumnezeu, apar doua aspecte care nu imi termina credinta, ci dimpotriva o face sa straluceasca: Pamantul nu e in centru a ceva neaparat… Nu neaparat a ceva fizic, limitata doar de materie, ci se vorbeste ca fiind in Centru, pentru ca vorbeste despre noi! Da, e o chestiune subiectiva atunci cand se refera la noi, raportand-o doar la materie. Moise vorbeste de crearea Pamantului pe care o poate observa un om prezent la Creatie. Si nu e doar un aspect fizic, ci si spiritual. E mult mai putin interesat sa vada galaxii aflate la miliarde de ani-lumina, cat este de interesat sa vada aici ce se intampla.. Acel om vede Cerurile, apoi la o fractiune distanta in timp de toate acestea vede Pamantul, pe care trebuie sa fiinteze si el la un moment dat, aparand! Nu era normal sa-l vada mai important decat planetele de langa Sirius sau Reigel ori Betelgeuse, de exemplu?
Pamantul poate nu este Centrul Sistemului Solar si nici al Caii Lacteea, dar contrazice-ti-ma cu argumente, va rog, cand spun ca e Centrul Universului! Al intregului Cosmos si nu al unei particele din el! Dovediti-mi ca Terra nu e Planeta aflata la o distanta egala fata de cele mai departate Galaxii din Univers! Ca Pamantul nu e in acel punct al congruentei liniilor care trec de la cele mai indepartate galaxii „nordice” la cele „sudice”, de la cele „estice” la cele „vestice”!… Daca cumva nu o puteti face, intrebati-va inca o data de ce scrie ca Dumnezeu a facut Cerurile si Pamantul? Cititi mitologia inteleptilor si valorosilor greci: seamana cu Genesa lui Moise? Cititi ce spun egiptenii, ce cred despre inceputuriile lumii vechii locuitori ai Americii?  Comparati spusele Domnului Isus cu spusele oricarui intelept sau creator de religie de pe aceasta planeta! Daca va par absolut identice, anuntati-ma si pe mine! Daca Adevarul e doar stiinta, de ce Stiinta nu pare a fi doar Adevar? Cand alte religii iti spun sa te umpli de tine insuti si sa ii zdrobesti pe ceilalti Crestinismul iti spune sa intorci si celalalt obraz, contra a tot ce suntem invatati de firea noastra, nu e ceva aparte? Da, poate stintiific e sa ni se spuna ca suntem animale (mai bine decat filosofii care ne spun ca suntem  doar iluzii) si ca actiunea noastra se incadreaza in ceea ce instinctiv primim de la Mama Natura. Educatia este mereu o formula subtire in fata a ceea ce suntem mai mereu.
Si totusi oricat de greu, un imens greu ne pare a-L asculta pe Christos, mai buna palma vrajmasului pe fata mea, decat o mincinoasa mangaiere! Mai bine scurtele dureri de aici, de acum, decat eternele regrete! Mai bine o cruce pe spatele-mi uscat, batran, decat atatea amagiri ce-s toate mincinoase! Mai bine a crede in Isus, decat privind la om, a ma-ncrede in el!…

Publicat de Mihai Pop
http://altarul.blogspot.ro/

Cum să-ți înveți copilul să iubească munca?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, DILEME

Întrebare:

 Azi aș dori să vă supun atenției situația copiilor, problema, din păcate, mai ales după revoluție, numărul lor a tot crescut. Mă refer la acei copii și mai târziu adulți, cărora li s-a dat aproape tot ce au avut nevoie de mici și acum nu conștientizează valoarea banului și efortului părinților sau fraților ori altor rude care i-au ajutat la greu. Dimpotrivă, în loc să-și caute un loc de muncă, deși recunosc că nu-i ușor deloc, ei continuă a crea probleme de pe urma cărora, culmea, tot cei din jur plătesc mai mult. Ce ar fi de făcut cu astfel de ființe? Sau cum s-a ajuns aici? Dacă nu-i ajuți poți avea remușcări mai târziu, iar dacă-i ajuți nu faci decât să le întârzii, se pare revenirea cu picioarele pe pământ. Mamele lor se pare că suferă cel mai mult și sunt în stare să le facă totul pe plac, dar copiii să fie bine în defavoarea lor ori a restului familiei. Unii zic că acești copii poartă păcatele înaintașilor lor agravate de propriile greșeli o dată cu creșterea în vârstă și alintul celor din jur care sunt gata să le sară în ajutor chiar dacă persistă în păcat, dar din dragoste sau pur și simplu din spirit creștinesc nu-i pot vedea suferind. Ce părere aveti? Vă mulțumesc frumos și Doamne ajută!

Când am primit această întrebare am adresat-o și prietenilor mei de pe Facebook și am primit opinii interesante. Ce să zic? Deja ați și răspuns la întrebarea pe care ați adresat-o. A crescut numărul lor, pentru că li s-a dat de mici tot ce au avut și nu au avut nevoie și nu mai conștientizează valoarea banului și efortul părinților. O altă mare pricină este aceea că părinții au plecat peste hotare ca să facă bani pentru a-și crește copiii, dar nu au stat lângă ei să-i crească. Când au fost mici nu a fost cine să le vorbească despre importanța să iubească munca și să lucreze, nu au fost învățați cum să facă munci elementare, ci au primit bani în loc de afecțiune și învățătură părintească. Dar nu acestea doar sunt pricinile în toate cazurile. Sunt și copii lenoși care privesc filme doar și se joacă la calculator și vor să trăiască ca cei din filme, dar fără să lucreze. Am auzit că unele fete la școală se laudă între ele că nu vor să învețe a face curat, a face mâncare, pentru că, zic ele, se vor căsători cu băieți bogați și vor avea servitoare care să le facă toate aceste lucruri. Cu o astfel de atitudine departe nu vor ajunge. Sunt mulți factori care alimentează o astfel de atitudine. Întrebarea este ce putem să facem noi?  Iată ce cred eu că este necesar.
Învață copilul să muncească

1. Să-i învățăm pe copii Cuvântul lui Dumnezeu

În Biblie este scris foarte clar și mult despre atitudinea pe care trebuie să o avem față de muncă. Iată câteva exemple:
Leneşul nu-şi frige vânatul, dar comoara de preţ a unui om este munca.(Proverbe 12:27)
Oriunde se munceşte este şi câştig, dar oriunde numai se vorbeşte, este lipsă.  (Proverbe 14:23)

Vă recomand să faceți rost de cursurile de studiu biblic inductiv pentru copii.

2. Să le vorbim copiilor despre importanța muncii

Înțeleptul Solomon scrie în cartea Proverbe cum îl învăța tatăl său David să lucreze, chiar dacă urma să devină împărat, căci un împărat bun trebuie să lucreze foarte mult. Și iată ce învățături îi dădea David fiului său:
Du-te la furnică, leneşule; uită-te cu băgare de seamă la căile ei şi înţelepţeşte-te! Ea n-are nici căpetenie, nici priveghetor, nici stăpân; totuşi îşi pregăteşte hrana vara şi strânge de ale mâncării în timpul secerişului. Până când vei sta culcat, leneşule? Când te vei scula din somnul tău? Să mai dormi puţin, să mai aţipeşti puţin, să mai încrucişezi puţin mâinile ca să dormi!… Şi sărăcia vine peste tine ca un hoţ şi lipsa, ca un om înarmat. (Proverbe 6:6-11)
Trebuie continuu să le vorbim copiilor despre rostul muncii și ca să nu o privească pe aceasta ca și o pedeapsă sau mai știu ce, ci să iubească a munci.

3. Să le arătăm copiilor un exemplu frumos

Apostolul Pavel când a venit în Tesalonic a văzut că erau mulți în acel oraș care trăiau în neorânduială, adică nu lucreau nimic și se țineau de nimicuri. De aceea, apostolul a decis să lucreze cu mâinile lui ca să le dea un exemplu vrednic de urmat și apoi întotdeauna a făcut referință la acest exemplu. Trebuie și noi să le arătăm copiilor un exemplu frumos de hărnicie și organizare în munca noastră și este bine ca ei să vadă și să înțeleagă ce lucrăm noi. Și este important să-i luăm pe copii să vadă și să ia parte cu noi la muncă. Înainte copiii lucrau alături de părinți în câmp și ei înțelegeau bine ce înseamnă munca, acum, însă, de multe ori copiii nici cea mai mică idee nu au în ce constă munca părinților, pentru că ei pleacă de dimineață și vin seara și copiii nu află și nu văd nimic. Este bine să-i luăm pe copiii noștri cu noi să vadă cum muncim, ce facem și astfel să învețe și ei a munci. Chiar mai mult, este bine să le dăm și lor să ne ajute, căci așa mai repede vor prelua și li se va întipări modelul pe care vrem să li-l transmitem.

4. Să avem răbdare cu copiii, învățându-i să muncească

Aici generația noastră cred că are multe de învățat de la generațiile anterioare. Ei aveau răbdare să ne învețe cum să lucrăm. Noi, însă, de multe ori le dăm sarcini copiilor și așteptăm ca ei să facă bine lucrul din prima dată și dacă ceva nu fac bine, atunci îi dăm într-o parte și preferăm să facem noi lucrul decât să luăm timp și cu răbdare să-i învățăm a face lucrul calitativ și până la urmă. De ce? Pentru că ia timp să-i înveți și noi suntem întotdeauna în grabă. Să luăm bine seama ca nu cumva în această grabă să ne facem noi vinovați de faptul că nu-i învățăm pe copii să lucreze și să iubească munca. Și apoi, lucrând împreună cu copiii noștri avem timp bun când putem să comunicăm și să ne bucurăm de ei, căci anii zboară așa de repede și nici nu observăm cum au crescut mari.

5. Să nu încurajăm lenea și neorânduiala

Apostolul Pavel, cum am spus, a venit la Tesalonic și văzând că ei trăiesc în neorânduială a decis să lucreze singur cu mâinile sale tocmai ca să le dea un exemplu vrednic de urmat. Dar, nici aceasta nu i-a ajutat pe unii, pentru că problema trăirii în neorânduială a continuat și a trebuit să scrie Pavel și în a doua epistolă și le-a cerut creștinilor să ia atitudine față de cei care trăiesc astfel. Iată ce le-a scris:
În Numele Domnului nostru Isus Hristos, vă poruncim, fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate care trăieşte în neorânduială şi nu după învăţăturile pe care le-aţi primit de la noi. Voi înşivă ştiţi ce trebuie să faceţi ca să ne urmaţi; căci noi n-am trăit în neorânduială între voi. N-am mâncat de pomană pâinea nimănui; ci, lucrând şi ostenindu-ne, am muncit zi şi noapte, ca să nu fim povară nimănui dintre voi. Nu că n-am fi avut dreptul acesta, dar am vrut să vă dăm în noi înşine o pildă vrednică de urmat. Căci, când eram la voi, vă spuneam lămurit: „Cine nu vrea să lucreze nici să nu mănânce.” Auzim, însă, că unii dintre voi trăiesc în neorânduială, nu lucrează nimic, ci se ţin de nimicuri. Îndemnăm pe oamenii aceştia şi-i sfătuim, în Domnul nostru Isus Hristos, să-şi mănânce pâinea lucrând în linişte. Voi, fraţilor, să nu osteniţi în facerea binelui. Şi, dacă n-ascultă cineva ce spunem noi în această epistolă, însemnaţi-vi-l şi să n-aveţi nici un fel de legături cu el, ca să-i fie ruşine. Să nu-l socotiţi ca pe un vrăjmaş, ci să-l mustraţi ca pe un frate. (2 Tesaloniceni 3:6-15)
Vedeți ce spune apostolul? Dacă cineva nu vrea să asculte de învățătură și mustrare, atunci trebuie să-i facem bine mai departe prin faptul că  nu vom mai avea nici un fel de legături cu el ca să-i fie rușine. Vei spune că este prea dur să procedezi așa cu copiii, dar uite că acesta este un bine când nu-i mai dai copilului întreținere, de vreme ce el a crescut mare și este în stare să lucreze și să se întrețină singur pe sine. În cartea Proverbelor lui Solomon mai scrie:
Cine munceşte, pentru el munceşte, căci foamea lui îl îndeamnă la lucru.(Proverbe 16:26)
După ce va suferi puțină lipsă, copilul va începe să muncească. Domnul să ne dea înțelepciune și răbdare ca să-i învățăm pe copiii dragostea de muncă, de Dumnezeu și de oameni.
Invit cititorii să scrie la comentarii opinii, mărturii sau sfaturi și astfel să învățăm din Cuvântul lui Dumnezeu și unii de la alții cum să-i ajutăm pe copiii noștri să iubească munca.

Este născut din nou cel care mai trăiește în păcat?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, DILEME

Întrebare dintr-un comentariu la articolul “Lucrează legea păcatului într-o persoană născută din nou?”:

Păi atunci nașterea din nou de câte ori se face? Omul are 2 naturi și 2 îndemnuri: firea pământească sau firea duhovnicească după nașterea din nou! Omul care încă mai are păcat în viața lui înseamnă că nu a fost născut din nou? Cine e desăvârșit aici pe pământ?

cel nascut din nou nu pacatuiește

Omul se naște din nou o singură dată

Un om născut din nou nu mai trăiește în păcat. Transformarea din viața omului și este dovada nașterii din nou cum este scris și în Evanghelia după Ioan capitolul 3:

Nu te mira că ţi-am zis:„Trebuie să vă naşteţi din nou. Vîntul suflă încotro vrea, şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul (Ioan 3:7-8).

Și tot apostolul Ioan scrie în prima sa epistolă că omul născut din nou nu păcătuiește și nu poate păcătui:

Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentru că sămînţa Lui rămîne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. (I Ioan 3:9-10).

Verbele “nu păcătuiește” și “nu poate păcătui” sunt la timpul prezent continuu, arătând (în limba greacă) un mod de viață. Deci, un om născut din nou nu duce un mod de viață în păcat.

Omul născut din nou trăiește într-o fire păcătoasă, dar nu trăiește după îndemnurile ei

Noi trăim într-o fire păcătoasă, dar nu mai suntem controlați sau călăuziți de ea, fiindcă intrând în legământ cu Domnul Isus noi suntem eliberați din robia păcatului și în noi nu mai lucrează legea păcatului (Romani capitolele 7 și 8).

Noi putem greși, dar aceasta nu este modul de viață al unui om născut din nou. Și apostolul Pavel în epistola către Efeseni scrie: „Mâniați-vă și nu păcătuiți”. Cum? „Nu lăsați să apună soarele peste mânia voastră”. Fiindcă trăim într-o fire păcătoasă, des se repetă în Noul Testament expresia: fiți treji și vegheați!

Un om care trăiește în păcat nu este născut din nou

Păcatul în viața omului dovedește că el nu este născut din nou:

Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege. Şi ştiţi că El (Domnul Isus) S-a arătat ca să ia păcatele; şi în El nu este păcat. Oricine rămîne în El, nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte, nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut. Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire, este neprihănit, cum El însuş este neprihănit. Cine păcătuieşte, este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte dela început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentru că sămînţa Lui rămîne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire, nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său. (Ioan 3:4-10).

Cine se crede creștin și are un mod de viață păcătos, se înșală singur, fiindcă el nu va moșteni Împărăția lui Dumnezeu:

Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpareţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru. (1 Corinteni 6:9-11)

Din acest text vedem că unii din biserica din Corint au fost oameni stricați cu totul, dar după ce s-au întors la Domnul, nu au mai fost așa: apostolul Pavel scrie că “așa ați fost unii din voi”, dar acum nu mai sunt așa și aceasta este dovada nașterii din nou, care garantează omului mântuirea (Ioan 3).

Vreau să aduc aici un exemplu ca să fie mai clar despre ce este vorba. Fiind într-o comunitate creștină evanghelică un timp mai îndelungat, m-am întristat să aflu despre mai multe cazuri de imoralitate, divorțuri și alte păcate, despre care Biblia spune nici să nu se audă pomenindu-se printre creștini. Cel mai șocant pentru mine a fost istoria unui bărbat care, după ce s-a descoperit că trăia în imoralitate, nu numai că nu s-a pocăit, dar a divorțat de nevasta lui cu care aveau mai mulți copii și s-a căsătorit cu una din amantele lui. Dar aceasta nu a fost totul! A plecat într-un alt oraș și a “plantat” o biserică nouă cu rudele lui apropiate! Oare acesta este un om născut din nou? Va moșteni el împărăția lui Dumnezeu? Nicidecum! M-am întrebat: de ce se întâmplă așa? Dumnezeu nu a întârziat cu explicațiile! La scurt timp am fost invitați în familia unui slujitor, a unei biserici din acea localitate. Fără nici o introducere, gazda ne-a întrebat ce credem noi despre textul de la Romani 7:18-23. Dar evident că nu dorea să afle răspunsul nostru, ci să ne impună părerea sa. El a început să ne dovedească că în acest pasaj Pavel vorbește despre experiența sa cu Dumnezeu după convertirea sa la creștinism, adică după ce a experimentat nașterea din nou. Noi am încercat să-i arătăm că în acel capitol apostolul Pavel, după ce scrie că prin trupul lui Hristos evreii mor în ce privește Legea (adică Vechiul Legământ), caută să arate că Legea (Vechiul Legământ) nu este rea, ci este bună, sfântă și dreaptă (Romani 7:12), dar omul nenăscut din nou este pământesc, vândut rob păcatului și nu poate împlini Legea.

Meditând mai târziu la acea discuție, Dumnezeu mi-a arătat cât de mult felul cum înțelegem (sau nu înțelegem) Scripturile ne afectează viața. Acești oameni nu cred că Dumnezeu îi poate elibera din robia păcatului, ca să poată sluji lui Dumnezeu într-un duh nou. Ei sunt botezați, merg cu regularitate la biserică, sunt implicați în diferite lucrări, unii poate merg și în misiune, spun că viața lor este Hristos și, totuși, ei nu cred că Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător și că Dumnezeu îi poate elibera din robia păcatului ca să poată trăi o viață fără păcat. Ei au o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea și caută să placă lui Dumnezeu cu puterile lor, bizuindu-se pe neprihănirea proprie. Aceasta este ceea ce i-a scris apostolul Pavel lui Timotei în a doua sa epistolă:

Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţămitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrînaţi, neîmblînziţi, neiubitori de bine, vînzători, obraznici, îngîmfaţi;iubitori mai mult de plăceri decît iubitori de Dumnezeu; avînd doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. (2 Timotei 3:5a)

Cuvântul grecesc tradus în română ,,credință,, este ,,pistis” și implică cunoașterea revelației divine, recunoașterea a ceea ce ai cunoscut și încredințare totală în ceea ce ai recunoscut, după cum este scris și la Evrei 11:1:

Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile cari nu se văd.

Rugăciunea mea pentru voi toți care citiți aceste rânduri este rugăciunea apostolului Pavel pentru sfinții din Colose:

… nu încetăm să ne rugăm pentru voi şi să cerem să vă umpleţi de cunoştinţa voii Lui, în orice fel de înţelepciune şi pricepere duhovnicească; pentru ca astfel să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiţi plăcuţi în orice lucru: aducînd roade în tot felul de fapte bune şi crescînd în cunoştinţa lui Dumnezeu: întăriţi, cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare şi îndelungă răbdare, cu bucurie, mulţămind Tatălui, care v’a învrednicit să aveţi parte de moştenirea sfinţilor, în lumină. El ne-a izbăvit de supt puterea întunerecului, şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui, în care avem răscumpărarea, prin sîngele Lui, iertarea păcatelor. (Coloseni 1:5b-14)

Cum este viața ta? Ești o persoană născută din nou? Trăiești călăuzit de Duhul Sfânt sau încă trăiești călăuzit de firea pământească? Nu vă înșelați! Nici un om, care trăiește în păcat, nu va moșteni viața veșnică!

http://moldovacrestina.md/