Categorie: DILEME

Ce ar trebui să știe o femeie despre o relație

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Adolescenţă, DILEME

Sunt multe ocazii în care femeile singure, din dorinţa de a avea un partener, fac greşeli în momentul angajării într-o relaţie. Relevantmagazine.com a întocmit o listă cu 7 lucruri pe care ar trebui să le ştie orice femeie despre o relaţie:

 

Foto:leibowitzdentalnews.com1. Oricât de mare şi autentică ar fi dragostea unei femei, aceasta nu-l schimbă pe bărbat. Multe femei pornesc într-o relaţie, gândind că prin dragostea şi afecţiunea lor, vor reuşi să-şi schimbe partenerul. Ele sunt conştiente de defectele lui, sau de principiile care îi deosebesc, dar cred că dragostea va fi o forță modelatoare care va elimina defectele. O asemenea atitudine care în cel mai sigur mod va duce la nereuşită va atrage după sine frustrare şi dezamăgire.

 

2. Bărbaţilor le place să ştie că sunt utili. Sunt multe femei cărora le place să nu depindă de nimeni şi nimic, care spun că se descurcă singure în orice situaţie, însă dacă din acest lucru ele îşi fac un motto de genul „Niciodată nu voi avea nevoie de un bărbat”, este foarte posibil ca partenerul să se simtă lezat. Bărbaţii au nevoie să se ştie utili, să ştie că este nevoie de ei, să li se ceară ajutorul, de care într-adevăr este nevoie.

 

3. Orice bărbat are deja o mamă. Există femei care prin ordine de genul „aranjează frumos hainele în şifonier”, „aruncă gunoiul”, „nu te mai uita atât de mult la fotbal” sau altele, repetate zilnic, probabil, nu fac altceva decât să devină cicălitoare şi pisăloage. Ele se comportă în relația cu partenerul așa cum se poartă o mamă cu fiul ei. Însă femeia în rolul de mamă pentru partenerul ei, cu o atitudine cicălitoare, este foarte puţin probabil să obţină rezultatul dorit.

 

4. O femeie nu trebuie să se mulţumească cu orice. Multe femei se mulţumesc cu relaţiile ocazionale sau întâlniri sporadice, pentru că sunt mai bune decât singurătatea. Dar, dacă îşi doresc, într-un viitor mai apropiat sau îndepărtat, să aibă o relaţie serioasă, nu trebuie să se mulţumească cu orice. Ele trebuie să aibă o serie de „norme” proprii, de standarde după care să se ghideze şi totodată să nu-şi irosească timpul şi energia în relaţii care nu duc nicăieri.

 

5. Muşamalizarea dăunează unei relaţii. A ascunde o problemă sau a spune jumătăţi de adevăr, pentru a nu se ajunge la o situaţie neplăcută, poate face mai mult rău decât problema în sine. Cel mai recomandat este ca fiecare să ştie cum să gestioneze un asemenea conflict, comunicând sănătos şi eficient.

 

6. Bărbaţii nu sunt ghicitori. Orice femeie ştie acest lucru, dar de multe ori se comportă de parcă partenerul ar trebui să ştie ce gândeşte, fără să-i fi spus acest lucru înainte. Dacă o femeie îşi doreşte ceva de la partenerul ei, cel mai indicat ar fi să vorbească cu el despre aceasta, fără a avea pretenţia ca el să-i citească gândurile.

 

7. Există soluţii! Sunt femei care se află în relaţii conflictuale, din diferite puncte de vedere, şi se resemnează cu situaţia, pentru că nu au, aparent, nicio altă soluţie. Însă dragostea este plină de speranţă, iar dragostea lui Dumnezeu pentru oameni poate repara inimi frânte şi relaţii distruse. Nu este niciodată prea târziu pentru a-I cere ajutorul şi pentru a lua-o de la început.

http://www.semneletimpului.ro

Cum pot să mă încred în Dumnezeu?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, DILEME, Lecții biblice pt.copii

„Căci Eu ştiu gândurile, pe care le am cu privire la voi, zice
Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor
şi o nădejde.” Ieremia 29:11

Continut: David, avea o problemă URIAŞă! Biblia ne vorbeşte despre un uriaş
numit Goliat, care ameninţa cu strigăte armata lui Israel. El îşi bătea
joc de Dumnezeul cel viu şi adevărat. Tuturor israeliţilor le era teamă
de el — chiar şi împăratului!
David s-a mâniat când a auzit cuvintele pline de răutate ale lui Goliat.
S-a dus la regele Saul şi i‑a spus că el se va lupta cu uriaşul. Dar
David era tânăr. Nu era un soldat puternic. Cum putea el să se lupte
cu acest duşman uriaş?
David a ştiut că nu putea să-l înfrângă pe Goliat — dar Dumnezeu
putea. David i-a povestit împăratului că, pe când păzea oile tatălui
său, un leu şi apoi un urs au venit să atace turma. Dumnezeu l-a
ajutat să omoare animalele. Apoi David a spus: „Domnul, care m-a
izbăvit [scăpat] din gheara leului, şi din laba ursului, mă va izbăvi şi
din mâna acestui Filistean [Goliat]“ (1 Samuel 17:37).
Când ai o problemă, poţi face ce a făcut David. Gândeşte-te la situaţiile
în care Dumnezeu te-a ajutat înainte. Gândeşte-te cât de credincios
şi demn de încredere este El. Apoi încrede-te în Dumnezeu să te
ajute în continuare. El l-a ajutat pe David. Cu ajutorul lui Dumnezeu,
David l-a omorât pe uriaş. Dumnezeu te va ajuta şi pe tine, dacă te
încrezi în El.

Ruga: Doamne, mulţumesc pentru felul în care m-ai ajutat
înainte. Mulţumesc că pot să mă încred în Tine cu toate problemele
mele, chiar şi cu cele uriaşe. În Numele Domnului Isus. Amin

http://www.resursecrestine.ro

Crestinismul plictisitor: o realitate sau o contradictie semantica?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în DILEME, EDITORIALE

boredinchurch_400„Nimeni nu ne-a acuzat vreodată pe noi, creștinii, că suntem distractivi. Nimeni nu a spus vreodată că suntem plini de veselie. Niciun ateu nu a spus vreodată: ‘Nu L-oi iubi pe Iisus, dar adepții Lui chiar știu ce e aia distracție!” scrie americanul Jon Acuff, într-un editorial CNN, dorind să semnaleze una dintre realitățile contrastante din viața creștinilor de astăzi.

Acuff îi provoacă pe creștinii contemporani să își analizeze poziția în acord cu ceea ce pretind că trăiesc. Pentru a înțelege apatia multora dintre creștini, Acuff se folosește de o ilustrație favorită din Biblie, în care, în opinia sa, Iisus pictează un tablou contrar a ceea ce experimentează creștinii astăzi.

Făcând trimitere directă la pilda fiului risipitor, scriitorul american constată că fiul cel mic din pilda enunțată de Iisus Hristos se întoarce acasă așteptând să fie primit ca un servitor. În schimb, odată ajuns în locurile natale se confruntă cu o mare surpriză. Acuff menționează că „înainte să își formuleze cererea de iertare, tatăl deja începuse planificarea ultimului lucru pe care fiul îl aștepta: o petrecere.” Pentru speaker-ul american, ideea că Dumnezeu rezolvă problemele umanității prin intermediul petrecerilor nevinovate poate fi considerată o nebunie. În opinia sa, viața nu funcționează după această regulă. Ar fi ca și cum pierderea banilor unei companii l-ar determina pe șeful acesteia să organizeze o petrecere pentru cel care a provocat paguba.

Acest fapt îl determină să se întrebe ce ar fi dacă creștinii s-ar comporta în același mod, iar bisericile creștine ar deveni locul în care eșecurile pot fi transformate în noi începuturi. „Ce s-ar întâmpla dacă am fi recunoscuți pentru ‘petrecerile’ noastre, nu pentru fariseismul nostru?”, se întreabă Acuff, convins că creștinii ar trebui să ofere speranță în locul durerii și bucurie în locul tristeții.

Scriitorul american nu este singurul care își manifestă preocuparea pentru atitudinea afectată de care dau dovadă mulți dintre creștinii contemporani. Și Papa Francisc a observat că „noi, creştinii, nu suntem foarte obişnuiţi să vorbim de bucurie, de veselie şi că de multe ori ne plac mai mult plângerile. Fără bucurie, noi creştinii nu putem deveni liberi, ci ajungem să fim sclavii tristeţii noastre”, a spus Suveranul Pontif, citat de Radio Vatican.

Francisc s-a distanţat de acel mod de a înţelege viaţa creştină ce pune accentul pe tristeţe și neîmplinire. „Evanghelia nu poate fi transmisă având un comportament ca la înmormântare. De multe ori, creştinii au mai curând feţele ca de cortegiu funebru şi nu ca ale acelora care merg să îl laude pe Dumnezeu” a concluzionat șeful bisericii catolice în cadrul unei liturghii de duminică.

În momentul de față, creștinismul occidental se confruntă cu un profund proces de secularizare. Să fie acest fenomen o consecință a pierderii bucuriei vieții creștine? Cel puțin, aceasta este constatarea lui Alexander Schmemann, un ilustru teolog originar din Estonia, citat de Creștin Ortodox: „Fără manifestarea bucuriei, creștinismul este de neînțeles.

Creștinismul a răzbit în lume numai prin bucurie și a pierdut lumea atunci când a pierdut bucuria, încetând să mai fie martorul acestei bucurii. Dintre toate acuzațiile aduse creștinilor, cea mai dură a fost rostită de Nietzsche, care a spus că creștinii nu se mai bucură”.

Filosoful german nu este singurul care trăiește la cote înalte percepția sa nihilistă despre lume în conexiune cu lipsa de bucurie din viața creștinilor. Un alt filosof ilustru, Emil Cioran, acuza în cartea Schimbarea la față a României că „sufletul nostru religios se îmbracă în culori afumate. Pulsațiile în andante definesc toate domeniile vieții noastre”. Deși ambii filosofi sunt citiți astăzi într-un spirit critic, constatările lor despre viața lipsită de intensitate a creștinilor ar putea rămâne valabile.

Asemenea acestor filosofi, mulţi oameni au respins creştinismul nu pentru că i-au examinat învăţăturile şi au descoperit că acestea se clatină. Mai degrabă, pentru mulţi, perspectiva creştină pare varianta ciudată şi plictisitoare de a trăi, susține și Lumea Catholica, citându-l pe cardinalul Ratzinger, care afirma că creştinismul „pare să impună omenirii prea multe constrângeri, care îi sufocă bucuria de a trăi, îi limitează preţioasa libertate şi nu o conduc la păşuni verzi – în limbajul Psalmilor – ci mai degrabă la strâmtorare, la privaţiuni”.

Sursa: Semnele Timpului

Care este diferența dintre căsătorie și cununie?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Adolescenţă, DILEME

Întrebare:

Acum citesc pe site-ul www.moldovacrestina.md învățăturile Bibliei despre căsătorie, logodnă și cununie, rolul femeii în familie. etc. Un pic sunt confuz. Nu înțeleg diferența dintre căsătorie și cununie? Ați putea să mă luminați prin Înțelepciunea Cuvântului? Vă mulțumesc anticipat. 

Cuvântul „cununie” îl găsim o singură dată în traducerea Bibliei făcută de preotul Dumitru Cornilescu, și anume, în următorul pasaj:
Ieşiţi, fetele Sionului, şi priviţi pe împăratul Solomon, cu cununa cu care l-a încununat mama sa în ziua cununiei lui, în ziua veseliei inimii lui. – (Cîntarea cîntãrilor 3:11)

În traducerea versiunii Bisericii Ortodoxe Române același verset este tradus astfel:

Ieşiţi, fetele Sionului, priviţi pe Solomon încoronat, cum a lui maică l-a încununat, în ziua sărbătoririi nunţii lui, în ziua bucuriei inimii lui! (Cântarea cântărilor 3:11)

Cum vedeți, ebraicul חֲתֻנָּה (chathunnah) la Dumitru Cornilescu este tradus „cununie”, iar în traducerea Bisericii Ortodoxe Române este tradus cu „sărbătoarea nunții”.

Căsătoria este legământul care se încheie între un bărbat și o femeie, care se unesc ca să formeze un singur trup și o familie. Originea cuvântului „cununie” se vede bine din acest verset și anume, la evrei, în ziua încheierii acestui legământ, adică când era sărbătorită nunta, părinții îi încoronau pe mire și pe mireasă cu cununi pe cap. De altfel, în Biserica Ortodoxă și azi tot așa se face și în timpul încheierii oficiale a legămîntului căsătoriei mirilor le este ținută cununa deasupra capului. Sper că acum este suficient de clar care este diferența: căsătoria este legământul între cei doi, iar cununia este sărbătoarea încheierii acestui legământ.
http://www.moldovacrestina.md/Raspunsuri-din-Biblie/diferenta-casatorie-cununie.html

De ce este important să-i îndemnăm pe copii la încheierea legământului cu Domnul Isus Hristos?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în DILEME, EDITORIALE

Întrebare:

Vrem să facem o tabără pentru copii și ne gândim împreună cu echipa întreagă dacă trebuie sau nu să facem chemare la pocăință? Unii spun că nu trebuie să facem aceasta, pentru că copiii sunt încă prea mici și decizia lor nu va fi una serioasă. Alții, însă, spun că altfel nu are rost să facem tabără dacă nu le cerem copiilor să ia această hotărâre și nu-i chemăm să devină ucenici ai Domnului Isus ca să moștenească Împărăția lui Dumnezeu. Ce credeți vizavi de acest subiect? 

Cred că trebuie neapărat să-i îndemnați pe copiii să ia decizia importantă de a intra în Noul Legământ cu Domnul Isus și să-I fie ucenici credincioși pentru toată viața lor. Cazul la care voi face referință este relatat în toate trei evanghelii sinoptice (Matei, Marcu și Luca) și ne arată importanța și seriozitatea deciziei pe care o pot lua copiii în ce privește urmarea lui Hristos. Voi face referință la descrierea acestui caz așa cum o găsim în Evanghelile după Matei și Luca.

În Evanghelia după Matei scrie astfel:

Atunci I-au adus nişte copilaşi, ca să-Şi pună mâinile peste ei şi să Se roage pentru ei. Dar ucenicii îi certau. Şi Isus le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei.” După ce Şi-a pus mâinile peste ei, a plecat de acolo. (Matei 19:13-15)

Descrierea aceasta scurtă scoate în evidență cât de diferit gândeau Isus și ucenicii despre deciziile pe care le pot lua copii și despre credința lor. Ucenicii lui Isus au certat pe părinții care și-au adus copiii la Isus și aceasta arată că ei nu puneau valoarea necesară nici pe copii și nici pe credința lor. Nu că ar fi vrut să-i nesocotească, dar credeau că sunt lucruri mai importante și că mântuirea celor maturi ( care au cu mult mai multe păcate) este mai necesară. Domnul Isus când a văzut aceasta a spus să fie lăsați copilașii să vină la El și să nu-i oprească nimeni pentru că Împărăția cerurilor este a celor ca ei, și deci și a lor. Cei care vin la Isus au parte de intrare în Împărăția lui Dumnezeu pentru că El, Mântuitorul, este calea, adevărul și viața și nimeni nu vine la Dumnezeu Tatăl decât doar prin credință în El. Însuși Domnul Isus spune că copiii pot să vină la el așa ca să aibă parte de intrare și moștenire în Împărăția lui Dumnezeu. Mântuitorul n-a disprețuit decizia copiilor și nu trebuie să o disprețuim nici noi.

Același caz este realatat astfel de către evanghelistul Marcu:

I-au adus nişte copilaşi ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii au certat pe cei ce îi aduceau. Când a văzut Isus acest lucru, S-a mâniat şi le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei. Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu niciun chip nu va intra în ea!” Apoi i-a luat în braţe şi i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei. (Marcu 10:13-16)

Evanghelistul Marcu scoate în evidență faptul că Isus chiar s-a mâniat pe cei care certau pe părinții care au adus copiii la El. S-a mâniat pentru că ei nu le perminteau copiilor să vină la El și le-a poruncit ucenicilor să nu-i oprească pe copii să vină la El. Spre deosebire de ucenici și mulți oameni care au trăit de-a lungul secolelor și care mai cred și cazi că copiii nu pot lua decizii serioase pentru viața lor, Domnul Isus îi dă drept pildă pe copiii în ceea ce primește primirea Împărăției lui Dumnezeu și spune că dacă cei maturi nu vor primi Împărăția Cerurilor în același fel cu nici un chip nu vor intra in ea. Atunci când îi chemăm pe copiii să devină ucenicii lui Isus, să-L urmeze în toate pe El, tocmai le facem copiilor invitația să primească Împărăția lui Dumnezeu. Iar dacă nu le facem această invitație, tocmai prin acest fapt devenim cei care îi oprim și să nu ne trezim că așa cum au făcut ucenicii Lui pe vremuri, Îi provocăm și noi mânia prin acțiunile noastre sau lipsa de acțiune.

De când am devenit creștin am căutat totdeauna să le vestesc Împărăția lui Dumnezeu copiilor noștri și tuturor copiilor la care mi-a dat Dumnezeu posibilitate să le vorbesc. Am văzut decizii foarte serioase luate de copiii și, chiar dacă au avut unele momente când au ratacit pentru puțină vreme de la credință, acei copiii crescând mari s-au intors la Dumnezeu și au slujit cu multă dedicare și așa fac și azi. Unii din ei au mers în țări îndepărtate unde viața le este în pericol zilnic pentru propovăduirea Evanghelie. Viața lor tărită evlavios și dedicarea pe care o au în Evanghelie îmi dovedește încă odată cât de important este să-i învățăm pe copii Cuvântul lui Dumnezeu și să-i chemăm să-L urmeze pe Isus intrând în Noul Legământ cu El și devenind ucenicii Lui. De aceea, vad deosebit de importantă organizarea de tabere creștine pentru copiii și chemarea lor la pocăință și la intrarea în Noul Legământ cu Domnul Isus Hristos ca să-I fie ucenici credincioși pentru tot restul vieții lor.

Știu că printre cititorii acestui portal sunt mulți creștini care au organizat și au predat în tabere de copii. Vă invit să împărtășiți experiența și opiniva voastră vizavi de acest subiect.

De asemenea, invit pe cei care au ales să-L urmeze pe Isus Hristos din copilărie să ne împărtășească despre seriozitatea deciziei luate de ei atunci.

http://moldovacrestina.md/