Categorie: DILEME

Ţinuta creştinului

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Adolescenţă, DILEME

Care sunt câteva principii de care ar trebui să ţinem cont în ceea ce priveşte ţinuta?

Dumnezeu S-a îngrijit de primele haine ale lui Adam şi ale Evei şi El ştie că noi avem nevoie astăzi de haine corespunzătoare (Mat. 6, 25-33). Noi trebuie să ne bazăm alegerea hainelor noastre pe principiile simplităţii şi decenţei; ele să fie practice, sănătoase şi atractive.

Iată câteva caracteristici distinctive a ţinutei creştinului:

1. Simplă. La fel ca în toate compartimentele vieţii noastre, chemarea creştinului la simplitate se referă şi la felul în care să ne îmbrăcăm. „Mărturia creştină cere simplitate.

Modul în care ne îmbrăcăm demonstrează lumii cine suntem şi ce suntem – nu ca o pretenţie legală transmisă din era victoriană, ci ca o expresie a iubirii noastre pentru Isus Hristos”.

2. De înaltă virtute morală. Creştinii nu vor întina frumuseţea caracterului lor cu un stil de a se îmbrăca ce trezeşte „pofta firii pământeşti” (1 Ioan 2, 16). Pentru că doresc să dea şi altora mărturie, ei se vor îmbrăca şi se vor comporta într-un mod decent, fără să scoată în evidenţă acele părţi ale trupului ce stimulează sexualitatea. Decenţa promovează sănătatea morală. Scopul creştinului este acela de a aduce slavă lui Dumnezeu şi nu omului.

3. Practică şi economică. Pentru că sunt administratorii banilor pe care Dumnezeu i-a încredinţat lor, creştinii vor practica economia, evitînd „aur.
mărgăritare şi haine scumpe” (1 Tim. 2, 9). Cu toate acestea, practicarea economiei nu înseamnă în mod obligatoriu cumpărarea celor mai ieftine haine cu putinţă. Adesea, obiectele de o calitate mai bună sunt, în cele din urmă, mult mai economicoase.

4. Sănătoasă. Nu numai dieta afectează sănătatea unei persoane. Creştinii vor evita stilurile de îmbrăcăminte care nu protejează în mod potrivit corpul sau care strâng; în caz contrar, îmbrăcămintea va face ca sănătatea să se deterioreze.

5. Caracterizată prin farmec şi frumuseţe naturală. Creştinii înţeleg avertizarea împotriva „lăudăroşeniei vieţii” (1 Ioan 2, 16). Referindu-se la crinii de pe câmp, Domnul Hristos a spus că „nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei” (Mat. 6, 29). În acest fel, El a ilustrat că principiile de frumuseţe ale cerului sunt caracterizate de farmec, simplitate, curăţie şi frumuseţe naturală. Etalarea lumească, aşa cum se vede în moda efemeră, nu are nici o valoare în ochii lui Dumnezeu (1 Tim. 2, 9).

Creştinii cîştigă pe cei necredincioşi nu arătînd ca lumea şi comportându-se la fel, ci printr-un mod atrăgător şi înviorător de a fi „altfel”. Petru spunea că soţii necredincioşi „pot să fie cîştigaţi fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor, cînd vă vor vedea felul vostru de trai: curat şi în temere”. În locul podoabelor exterioare, sfătuieşte el, credincioşii să se concentreze asupra dezvoltării omului „ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu” (1 Petru 3, 1-4). Scripturile ne învaţă:

a. Caracterul dă adevărata frumuseţe. Atât Petru, cât şi Pavel au prezentat principiul de bază pentru călăuzirea bărbaţilor şi femeilor creştine în domeniul podoabelor: „Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară. în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor” (1 Petru 3, 3). „Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletirea de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci în fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sînt evlavioase” (1 Tim. 2, 9, 10).

b. Simplitatea se armonizează cu reînviorarea şi reforma. Când Iacov şi-a chemat familia să se consacre lui Dumnezeu, aceasta a renunţat la toţi „dumnezeii străini care erau în mâinile lor şi cerceii pe care-i purtau în urechi”, şi Iacov i-a îngropat acolo (Gen. 35, 2, 4).

După apostazia lui Israel cu viţelul de aur, Dumnezeu le-a poruncit: „Aruncă-ţi acum podoabele de pe tine, şi voi vedea ce-ţi voi face”. În pocăinţă ei „şi-au scos de pe ei podoabele” (Ex. 33, 5. 6). Pavel declară în mod clar că Scriptura a raportat această apostazie „ca să ne slujească drept pildă (nouă) peste care au venit sfârşiturile veacurilor” (1 Cor. 10, 11).

c. O bună administrare cere o viaţă de sacrificiu. În timp ce mare parte din omenire este subnutrită, idolul materialismului aşază înaintea creştinilor ispite mergând de la haine, maşini şi bijuterii scumpe, pînă la case luxoase. Simplitatea modului de viaţă şi înfăţişarea aşază pe creştini într-un viu contrast cu lăcomia, materialismul şi ostentaţia societăţii păgâne a secolului al douăzecilea, în care valorile se concentrează în domeniul lucrurilor materiale şi nu al oamenilor.

Având în vedere aceste învăţături scripturistice şi principiile prezentate mai sus, noi credem că nu este potrivit pentru creştini să se împodobească cu bijuterii. Noi înţelegem prin aceasta că purtarea de inele, cercei, lănţişoare la gît, brăţări, funde, butoni de manşetă şi ace de cravată extravagante, cum şi orice alt tip de bijuterii sau podoabe a căror principală funcţie este aceea de etalare ostentativă, nu este necesară şi nu este în armonie cu simplitatea împodobirii cerută de Sfintele Scripturi.

http://www.intrebariimportante.ro

Ce faci dacă soţul nu-ţi este credincios?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în DILEME, FAMILIE

Trăim vremuri când curvia nu mai este numită curvie, ci „concubinaj”, destrăbălarea nu mai este numită destrăbălare, ci „orientare sexuală”… Oare schimbarea numelor, schimbă esenţa lucrurilor? Oare, dacă numim curvia „concubinaj”, aceasta anulează gelozia, durerea şi dezamăgirea soţiei sau soţului înşelat? Nu, dar aceasta linişteşte conştiinţa celor ce trăiesc în imoralitate şi încurajează pe alţii s-o ia pe calea desfrâului sexual. Înţeleptul Solomon scrie la Proverbe 21:11 „Când este pedepsit batjocoritorul, prostul se face înţelept.” Ne mai mirăm acum că cei răi şi stricaţi se înmulţesc?

Zilele trecute cineva mi-a povestit un caz, care în zilele noastre a ajuns să fie ceva ordinar. Soţul, un tânăr om de afaceri, şi-a anunţat soţia că nu o mai iubeşte şi că s-a îndrăgostit de o tânără mult mai frumoasă şi mai drăguţă. El i-a cerut să decidă dacă vrea sau nu să mai rămână cu el (au un copil mic). Dacă decide să rămână cu el, trebuie să ştie, că de acum încolo banii lui vor fi împărţiţi în trei: pentru ea, pentru el şi pentru iubita lui. Iar la 8 martie va cumpăra două cadouri: unul pentru ea şi altul pentru iubita lui. Pentru iubita lui va cumpăra un cadou mai scump, pentru că pe ea o iubeşte mai mult!

Cum credeţi că s-a simţit această tânără? Cum te-ai simţi dacă ai nimeri într-o situaţie similară? Cum să procedezi în aşa situaţie? Ce ai putea-o sfătui pe această tânără?

În general ar fi trei opţiuni. Una ar fi să-l ierte şi să trăiască cu el în continuare de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, alta ar fi să divorţeze fără să stea la discuţii cu el şi a treia opţiune ar fi să stea cu el la dialog şi să caute împreună să soluţioneze problema. Să medităm puţin la fiecare din aceste opţiuni.

Iertare fără a cere pocăinţă

Sunt mulţi cei care propovăduiesc această iertare fără a cere pocăinţă. Motivele sunt diferite. Unii se gândesc la aspectul financiar şi material al problemei, alţii la aspectul social (ce va zice lumea), alţii la aspectul religios (Dumnezeu urăşte despărţirea în căsătorie. Maleahi 2:16). Dietrich Bonhoeffer, un mare teolog, martirizat de către nazişti într-un lagăr de concentrare în 1945, numea aceasta

… Iertare ieftină… care duce la justificarea păcatului fără justificarea păcătosului pocăit.

Uneori oamenii fac greşeli în viaţă fiindcă nu-şi dau seama ce fac (cum S-a rugat şi Domnul Isus pe cruce pentru cei care L-au răstignit „Doamne, iartă-i căci nu ştiu ce fac”). Dar când omul este confruntat cu păcatul, realizează problema şi atunci poate să se gândească la felul cum să o soluţioneze. Dacă vei ierta soţul, care ţi-a fost necredincios, fără ca el să-şi ceară iertare, prin aceasta îl vei lipsi de şansa de a medita asupra faptelor sale şi de a se îndrepta. Chiar dacă în unele biserici se încurajează această formă de iertare, totuşi ea nu este deloc biblică. Dumnezeu iartă doar pe păcătoşii care se pocăiesc (recunosc păcatul, le pare rău de el şi nu mai vor să-l repete) şi îşi cer iertare. Iată cum se prezintă Dumnezeu lui Moise:

Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui (a lui Moise) şi a strigat: ,,Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, (Exod 34:6-7)

Lucrul acesta îl vedem clar şi la 1 Corinteni 6:9-11:

Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos, şi prin Duhul Dumnezeului nostru.

Domnul Isus a murit pe cruce pentru păcatele întregii omeniri, dar pot beneficia de iertare numai cei care cred în Evanghelie. .

Divorţ fără dialog

Unele persoane când află că au fost înşelate de partenerii de căsătorie, dau la divorţ şi nici nu vor să audă despre iertare şi împăcare. Nu vor nici cum să-şi ierte soţul sau soţia necredincioasă. De fapt, căsătoria este un legământ între două persoane: un bărbat şi o femeie. Când două persoane se căsătoresc ei îşi jură credincioşie unul altuia până la moarte: şi la bine şi la rău. Dacă o persoană nu mai respectă condiţiile legământului, prin aceasta rupe acest legământ. (De exemplu: dacă o întreprindere angajează o persoană şi persoana respectivă nu-şi îndeplineşte responsabilităţile, atunci întreprinderea poate rupe contractul de muncă. În acest caz, chiar dacă întreprinderea rupe contractul, totuşi iniţiatorul este angajatul care nu şi-a îndeplinit responsabilităţile.)

Biblia vorbeşte foarte mult despre Legământ. (V-aş recomanda să studiaţi cursul „Legămânul” din seria „Învăţătură peste învăţătură”. Este un studiu pe subiect care vă ajută să înţelegeţi cum Dumnezeu îşi realizează planul Său de mântuire prin intermediul legămintelor şi ce vă oferă El în Noul Legământ.). Dumnezeu zideşte relaţia Sa cu poporul Israel în bază de Legământ. De fapt, căsătoria în sine este o imagine a relaţiei lui Dumnezeu cu poporul Său Israel. Dumnezeu de multe ori în Biblie numeşte pe Israel nevasta Sa. Dar o numeşte preacurvă, fiindcă nu I-a fost credincioasă şi a călcat legământul cu care s-a legat în pustie, la ieşirea din Egipt. Iată ce spune Dumnezeu prin prorocii Ezechiel şi Ieremia (aceştea sunt doi proroci care au prorocit în perioada de până la robia Babiloneană şi în timpul acestei robii, Ezechiel în Babilon şi Ieremia in Iudea):

Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Îţi voi face întocmai cum ai făcut şi tu, care ai nesocotit jurământul, rupând legământul! (Ezekiel 16:59)

Şi la Ieremia 23:33 Dumnezeu vorbeşte din nou poporului Israel:

,,Dacă poporul acesta, sau un prooroc, sau un preot te va întreba: ,Care este ameninţarea Domnului?” să le spui care este această ameninţare: „Vă voi lepăda, zice Domnul.”

Vedem că poporul Israel, prin faptul că a nesocotit pe Dumnezeu şi nu a respectat Legământul cu care s-a legat, a rupt acest legământ şi Dumnezeu l-a lepădat.

Deci, când o persoană căsătorită începe să trăiască în curvie, prin aceasta ea calcă legământul căsătoriei şi, indirect, ajunge să fie iniţiatorul divorţului. Am văzut că Dumnezeu Şi-a lepădat poporul Său, dar legământul a fost rupt de poporul care a nesocotit jurământul prin care s-a legat. Totuşi, dacă privim în Biblie vom vedea că Dumnezeu nu Şi-a părăsit poporul ales la prima neascultare a acestuia.

Soluţionarea problemei prin dialog

Ce înseamnă soluţionarea problemei prin dialog? Aceasta înseamnă să discuţi cu soţul, să-l ajuţi să înţeleagă că ceea ce face nu este bine, să-i arăţi la ce poate duce această despărţire în viitor (fie că este vorba de un divorţ sau o separare emoţională). Pe de altă parte aceasta înseamnă să faci tot ce ţine de tine ca să-l întorci pe soţ în familie. Să vedem lucrul acesta din felul cum a căutat Dumnezeu să soluţioneze problema cu poporul Său şi cum a reuşit să restabilească relaţia cu el.

Am văzut mai sus că Dumnezeu nu tolerează infidelitatea, dar acum să vede
m ce a făcut Dumnezeu până a rupe legământul cu poporul Său Israel şi ce a făcut după.

Mai întâi de toate Dumnezeu, prin proroci, a confruntat poporul şi i-a arată la faptele lui nelegiuite, l-a chemat la pocăinţă şi i-a arătat ce se va întâmpla dacă nu se va opri din căile lui. Dumnezeu aşteaptă ca poporul să se pocăiască şi să se întoarcă din căile lui aşa ca El să-lpoată ierta.

Dacă privim de-a lungul istoriei vedem ce a însemnat pentru evrei faptul că Dumnezeu i-a lepădat. Şi totuşi, Dumnezeu Îşi iubeşte poporul Său, după cum este scris: ,,Domnul mi Se arată de departe: Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!” (Ieremia 31:3). Şi chiar când poporul era în robia Babilonului, iată ce-i spune Dumnezeu:

Căci Eu ştiu gândurile, pe cari le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde. Voi Mă veţi chema, şi veţi pleca; Mă veţi ruga, şi vă voi asculta. Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima. Mă voi lăsa să fiu găsit de voi, zice Domnul, şi voi aduce înapoi pe prinşii voştri de război; vă voi strânge din toate neamurile şi din toate locurile, în cari v-am izgonit, zice Domnul, şi vă voi aduce înapoi în locul de unde v-am dus în robie.” (Ieremia 29:11-14)

Cum o va face?

,, … o voi ademeni şi o voi duce în pustie, şi-i voi vorbi pe placul inimii ei. Acolo, îi voi da iarăşi viile, şi valea Acor i-o voi preface într-o uşă de nădejde, şi acolo, va cânta ca în vremea tinereţii ei, şi ca în ziua când s-a suit din ţara Egiptului. În ziua aceea, zice Domnul, Îmi vei zice: „Bărbatul meu!” şi nu-Mi vei mai zice: „Stăpânul meu!” (Osea 2:14-16)

Care a fost preţul care L-a plătit Dumnezeu pentru a-Şi întoarce înapoi nevasta necredincioasă? Dumnezeu S-a întrupat şi în persoana Domnului Isus şi a murit pe cruce pentru păcatele poporului Său. Apoi le-a dat din Duhul Său cel Sfânt ca să poată trăi o viaţă fără păcat.

Eşti gata să depui tot eforul pentru a-l câştiga pe soţul tău necredincios pentru tine şi pentru veşnicie?

Dumnezeu a plătit preţul cel mai scump posibil şi, totuşi, nu toţi s-au întors…

http://moldovacrestina.md

Se poate restabili creștinul care a fost biruit de păcat?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în DILEME

Întrebare:

Frate Vasile, am văzut că în 2 Petru 2:20-21 spune că ,,În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăşi şi sunt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi”. Sunt puțin nelămurit aici. Chiar nu poate un creștin, care, da, dintr-un motiv sau altul a fost biruit de păcat sau de întinăciunile lumii acesteia – acestea începând să își facă loc în viața lui – să revină pe calea Domnului, cu toate că acel om își dorește acel lucru și dorește să fie dupa voia Domnului? Ori eu nu am înțeles bine aceste versete?

Tot în Epistola II a lui Petru este scris că Domnul nu întârzie în împlnirea făgăduinței Lui cum cred unii, ci are o îndelungă răbare petru voi și dorește ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință. (2 Petru 3:9) Pentru orice păcătos care dorește să se întoarcă la Dumnezeu există șansa să fie iertat și restabilit, doar să se grăbească să vină la Dumnezeu. În alt loc din Scriptură Dumnezeu spune:

Dar dacă cel rău se întoarce de la toate păcatele pe care le-a săvârşit şi păzeşte toate legile Mele, şi face ce este drept şi plăcut, va trăi negreşit, nu va muri. Toate fărădelegile pe care le-a făcut i se vor uita! El va trăi din pricina neprihănirii în care a trăit. Doresc Eu moartea păcătosului – zice Domnul Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui şi să trăiască? (Ezechiel 18:21-23)

În Epistola care îi poartă numele, sfântul Iuda a abordat același subiect ca și Apostolul Petru în epistola II și anume –  căderea unor creștini în erezie și desfrânare. Spre sfârșitul epistolei, sfântul Iuda le adresează destinatarilor următorul indemn și sfat:

Mustraţi pe cei ce se despart de voi; căutaţi să mântuiţi pe unii, smulgându-i din foc; de alţii iarăşi fie-vă milă cu frică, urând până şi cămaşa mânjită de carne. (Iuda 1:22-23)

Dacă nu ar mai fi fost iertare la Dumnezeu pentru cei căzuți în păcat, niciodată nu ar fi scris Iuda aceste cuvinte. Sfântul Iacov a scris în epistola care îi poartă numele astfel:

Fraţilor, dacă s-a rătăcit vreunul dintre voi de la adevăr, şi-l întoarce un altul, să ştiţi că cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui un suflet de la moarte şi va acoperi o sumedenie de păcate. (Iacov 5:19-20)

Există iertare la Dumnezeu pentru păcătosul care se întoarce de la rătăcirea căiii lui. Nu știu ce v-a motivat să-mi adresați întrebarea, dar presupun că păcatul personal sau poate păcatul cuiva care vă este drag. Persoana care a păcătuit trebuie să  se pocăiască azi și să trăiască de acum înainte în neprihănire. Așa să vă ajute bunul Dumnezeu.

http://moldovacrestina.md

Ce este prietenia cu lumea? (Iacov 4:4)

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în DILEME, EDITORIALE

Întrebare:

Aș dori să știu la ce se referă Biblia în Iacov 4:4, unde spune că ”prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu”? Se referă la prietenia cu cei nepocăiți sau la prietenia cu păcatul? 

Contextul imediat

Ca să înțelegem mai bine ce este prietenia cu lumea, voi cita în continuare întreg capitolul care cuprinde versetul menționat:

 1 De unde vin luptele şi certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre?
2 Voi poftiţi, şi nu aveţi; ucideţi, pizmuiţi, şi nu izbutiţi să căpătaţi; vă certaţi şi vă luptaţi, şi nu aveţi, pentru că nu cereţi.
3 Sau cereţi, şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre.
4 Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.
5 Credeţi că degeaba vorbeşte Scriptura? Duhul pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi ne vrea cu gelozie pentru Sine.
6 Dar, în schimb, ne dă un har şi mai mare. De aceea zice Scriptura: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.”
7 Supuneţi-vă, dar, lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi.
8 Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi. Curăţaţi-vă mâinile, păcătoşilor; curăţaţi-vă inima, oameni cu inima împărţită!
9 Simţiţi-vă ticăloşia; tânguiţi-vă şi plângeţi! Râsul vostru să se prefacă în tânguire, şi bucuria voastră în întristare:
10 smeriţi-vă înaintea Domnului, şi El vă va înălţa.
11 Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii, fraţilor! Cine vorbeşte de rău pe un frate sau judecă pe fratele său, vorbeşte de rău Legea sau judecă Legea. Şi, dacă judeci Legea, nu eşti împlinitor al Legii, ci judecător.
12 Unul singur este dătătorul şi judecătorul Legii: Acela care are putere să mântuiască şi să piardă. Dar tu cine eşti de judeci pe aproapele tău?
13 Ascultaţi, acum, voi care ziceţi: „Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie şi vom câştiga!”,
14 şi nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel, şi apoi piere.
15 Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceţi: „Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru.”
16 Pe când acum vă făliţi cu lăudăroşiile voastre! Orice laudă de felul acesta este rea.
17 Deci cine ştie să facă bine, şi nu face, săvârşeşte un păcat!

Privind întregul capitol, se vede că, atunci când autorul spune să nu prietenim cu lumea, nu se referă la lume în sens de oameni, ci la păcatele care domnesc în lume și pe care ceilalți oameni le fac în mod obișnuit, dar care nu trebuie nici măcar să fie pomenite printre creștini. Iată care sunt aceste păcate conform capitolului 4 din Epistola lui Iacov:

  • lupte și certuri între creștini (cum vedeți, prietenia cu lumea se manifestă în relațiile dintre ei, dintre creștini și nu în relația lor cu oamenii din lume…)
  • se lasă conduși și controlați de poftele lor care se luptă în mădularele lor și generează aceste lupte și certuri între ei (între așa-zișii creștini)
  • pentru că poftesc și nu au, ucid, pizmuiesc și nu pot să capete
  • nu au o viață de rugăciune, dar și dacă se roagă, o fac nu pentru a cere lucruri spirituale, ci cer lucruri materiale, pe care doresc să le risipească în plăcerile lor și nu primesc răspuns la rugăciuni
  • acești oameni parcă au ales să-I slujească lui Dumnezeu, dar interesele și pasiunile lor au rămas tot mai mult pentru lucrurile materiale decât pentru viața cu Dumnezeu
  • nu dau importanța cuvenită cuvintelor lui Dumnezeu spuse în Sfintele Scripturi și nu se supun Duhului Sfânt, ci poftei lor pământești păcătoase
  • mâinile le sunt pătate cu păcate și inima le este împărțită (vor și cu Dumnezeu, dar și „în rând cu lumea”…)
  • se vorbesc de rău unii pe alții (ca toți ceilalți oameni din lume, cum este obișnuit în lume)
  • fac planuri pentru câștig material fără să se gândească la Dumnezeu
  • se fălesc cu lăudăroșeniile lor
Ca să înțelegem mai bine ce este „prietenia cu lumea” de care trebue să se ferească orice creștin va trebui să mai privim și…

Alte texte din Sfintele Scripturi

Primul capitol al Epistolei lui Iacov sfârșește cu aceste cuvinte:
Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşală inima, religia unui astfel de om este zadarnică. Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume. (Iacov 1:26-27)

Conform acestor versete, omul care este prieten cu lumea nu se teme de întinarea lumii, ci chiar se întinează cu atitudinile și păcatele care domnesc acolo. Astfel, el se mulțumește să aibă o religie formală și se crede religios, dar fără să se deosebească de ceilalți oameni necredincioși din lume. El nu-și înfrânează limba și își înșeală inima.

În Epistola lui Pavel către Romani este dată o foarte bună definiție a prieteniei cu lumea care constă în umblarea după lucrurile firii pământești și nesupunere față de Cuvântului lui Dumnezeu.
Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună. (Romani 8:7)

În Epistola I a Apostolului Ioan iar ne sunt date îndemnuri cu privire la felul cum trebuie să ne raportam față de lume:

Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume. Şi lumea şi pofta ei trec; dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac. (1 Ioan 2:15-17)

În acest text ni se dă și definița a ceea ce este în lume și acestea sunt pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții – toate prezente în capitolul 4 din Epistola lui Iacov. Nici aici autorul nu se referă la oamenii necredincioși din lume, ci la atitudinile păcătoase  care există în lume și faptele care sunt generate de acestea.

În contextul studierii acestui subiect, se cere o clarificare din Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la felul…

Cum trebuie să ne raportăm noi la oamenii necredincioși și până unde poate merge prietenia cu ei?

Dumnezeu ne-a chemat să fim o preoție împărătească ca să vestim puterile minunate ale Celui ce ne-a cheamt din întuneric la lumina Sa minunată. Trebuie să le vestim tuturor oamenilor Evanghelia, ca ei să fie mântuiți. În același timp, în Epistola lui Pavel către Efeseni este scris:
Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşarte; căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători. Să nu vă întovărăşiţi, dar, deloc cu ei. Odinioară eraţi întuneric; dar acum sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii. Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire şi în adevăr. Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le. Căci e ruşine numai să spunem ce fac ei în ascuns. (Efeseni 5:6-12)

Să ne ferim de orice fel de prietenii prin care oamenii păcătoși ne pot influența ca să preluăm atitudinile sau practicile lor păcătoase. De aceea a mai scris Apostolul Pavel și în Epistola II către Corinteni:

Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem templul Dumnezeului celui Viu, cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.” De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul cel Atotputernic.” (2 Corinteni 6:14-18)

Să luăm bine seama până unde merge prietenia noastră cu cei necredincioși și să nu uităm că în această relație noi avem chemarea și datoria să vestim Evanghelia și să arătăm o purtare frumoasă creștinească. Iată zilele acestea un tânăr credincios care este elev la școală m-a întrebat cum să procedeze când toți colegii lui hotărăsc să fugă de la lecții? Dacă vrei să fii solidar cu ei, atunci te vei conforma păcatului lor și iată atunci începe prietenia cu lumea. Iar dacă mergi la lecții și le spui și lor să meargă la lecții și să se poarte cu toată ascultarea și respectul față de profesori și față de părinții lor, în așa caz vei arăta o purtare creștinească, precum este scris:

Să aveţi o purtare bună în mijlocul neamurilor, pentru ca, în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării. (1 Petru 2:12)

Dumnezeu să ne ferească de orice fel de prietenie cu lumea, care este vrăjmășie cu Dumnezeu. Să-L iubim pe El cu toată inima, cu tot sufletul și cu toată puterea noastră și să umblăm după lucrurile de sus, unde Domnul nostru Isus Hristos stă la dreapta Tatălui. Așa să ne ajute Dumnezeu

Vârsta la care să fiu botezat

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în DILEME

Am fost botezat de mic copil. Atunci nu ştiam nimic despre mine, despre alţii şi nici despre credinţă. Sunt unii care îmi spun că acel botez nu este valabil. Contează vârsta la care o am fost botezat? Ce spune Biblia despre botez, în această privinţă?

Botezul este un legământ între om şi Dumnezeu. Este un angajament personal, pe care îl face omul. El promite lui Dumnezeu că va merge pe calea credinţei.

 

Biblia are mai multe pasaje care vorbesc despre botez, dar nu există niciunul care să specifice clar o vârstă a celui ce doreşte să fie botezat.

Domnul Isus Hristos a fost botezat la vârsta de treizeci de ani (Luca 3:21-23) Din punctul acesta de vedere, Mântuitorul nu stabileşte VÂRSTA la care cineva trebuie să fie botezat, ci argumentează faptul că, toţi cei ce vor să intre în legământ cu Dumnezeu,  TREBUIE să fie botezaţi.

 

Să vedem câteva versete care aduc lumină cu privire la factorii strict necesari ca cineva să poată fi botezat:

– Matei 28:19-20  Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezîndu-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului. Amin.

– Marcu 16:15-16  Apoi le-a zis: “Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza, va fi mîntuit, dar cine nu va crede, va fi osîndit.

Fapte 2:38 „Pocăiţi-vă“, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

– Fapte 8:35-37  Atunci Filip a luat cuvîntul, a început de la Scriptura aceasta, şi i-a propovăduit pe Isus. Pe cînd îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: “Uite apă, ce mă împiedică să fiu botezat?” Filip a zis: “Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns: “Cred că Isus Hristos este fiul lui Dumnezeu.”

– Fapte 10:47  “Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfînt ca şi noi?”  Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos. Atunci l-au rugat să mai rămînă cîteva zile la ei.

 

Câteva date istorice:

Prima menţiune ce se referă la botezul pruncilor este datată în anul 370. Ea justifică faptul că această acţiune a fost determinată de teama că pruncul nebotezat şi apoi decedat ar fi nemântuit (pentru că nu are botez).

Analizând Sinodurile sfinţilor părinţi vedem că practica botezului copiilor mici este recunoscută oficial la Sinodul din Carthage, în anul 419 AD, însă nu este practicat de restul episcopiilor pâna mai târziu. (sursa: http://www.voxdeibaptist.org/botezul_copiilor_mici.htm)

Botezul copiilor mici a fost legiferat (impus prin lege) abia în anul 416 în imperiul Roman. Astfel biserica creştină a acelor vremuri (ca şi astăzi) s-a umplut de oameni neconvertiţi, necredincioşi, care nu şi-au dorit lucrul acesta, ci au fost victimile deciziilor altora.

 

Ce spune Biserica Catolică despre acest subiect?

“Dacă este în pericol de moarte, copilul să fie botezat fără întârziere, lucru care este permis chiar dacă părinţii nu sunt de acord, chiar şi atunci când este vorba despre un copil ai cărui părinţi nu sunt catolici,…” (sursa: http://www.ercis.ro/liturgie/botez.asp?botez=3)

 

Concluzie:

Biblia ne învaţă că botezul trebuie să fie un rezultat al credinţei, al pocăinţei, al cunoaşterii şi al ataşamentului personal faţă de Dumnezeu. Toate acestea nu pot fi îndeplinite de un copil care nu are nici un sistem de valori şi voinţă. El nu alege şi nu poate decide – alţii decid pentru el.

http://www.intrebariimportante.ro