Categorie: DILEME

Întrebare:

Ce spune Biblia despre bogăţie? Isus, cât a trăit pe pământ, a fost bogat? Sunteți de acord cu teoria că noi suntem copii de împărat şi trebuie să arătăm cel mai bine, să avem ce-i mai bun în această lume (cea mai frumoasă mașină, casă) pe care, desigur, le folosim la răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu? Prin aceasta să arătăm oamenilor bogaţi că Dumnezeu este cu noi?

Ce spune Biblia despre bogăţie?

Dumnezeu abordează foarte mult acest subiect în Cuvântul Său şi nu se poate de cuprins într-un articol toată învăţătura Bibliei despre avere. Totuşi, vreau să citez câteva lucruri pe care le găsesc importante. Înţeleptul Solomon, care a fost un on foarte, foarte bogat, a scris:

Iată ce am văzut: este bine şi frumos ca omul să mănânce şi să bea, şi să trăiască bine în mijlocul muncii lui cu care se trudeşte sub soare, în toate zilele vieţii lui pe care i le-a dat Dumnezeu; căci aceasta este partea lui. Dar, dacă a dat Dumnezeu cuiva avere şi bogăţii şi i-a îngăduit să mănânce din ele, să-şi ia partea lui din ele şi să se bucure în mijlocul muncii lui, acesta este un dar de la Dumnezeu. Căci nu se mai gândeşte mult la scurtimea zilelor vieţii lui, de vreme ce Dumnezeu îi umple inima de bucurie. (Eclesiastul 5:18-20)

Învăţăturile acestui pasaj biblic despre bogăţie sunt următoarele:

• Dumnezeu este cel care dă omului avere şi bogăţii şi nu toţi care lucrează mult au şi avere sau bogăţii. Este o binecuvântare să ajungă să te bucuri de rezultatele muncii tale.
• Dacă Dumnezeu îţi dă bogăţie şi avere, să-ţi iai partea ta, adică ceea ce ai nevoie pentru necesităţile tale şi ale familiei şi să continui să lucrezi.
• Să nu uiţi niciodată că averea este un dar de la Dumnezeu.
• Este un pericol să nu te mai gândeşti la scurtimea zilelor tale şi să nu-ţi mai investeşti viaţa corect din moment ce devii un om bogat şi uiţi că aceasta vine de la Dumnezeu.

Ce atitudine trebuie să avem faţă de bogăţie?

În Epistola I către Timotei, Apostolul Pavel a scris astfel:

Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig. Căci noi n-am adus nimic în lume, şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns. Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd şi pierzare. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri. Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea. Luptă-te lupta cea bună a credinţei; apucă viaţa veşnică, la care ai fost chemat şi pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire înaintea multor martori. (1 Timotei 6:6-12)

Dumnezeu ne învaţă prin Apostolul Pavel următoarele:

• Un câştig mai mare decât averea materială este evlavia însoţită de mulţumire.
• Noi nu am adus în lumea aceasta nici un fel de avere şi nu vom lua de aici nimic cu noi.
• Averea care ne este strict necesară este deja la dispoziţia noastră pentru că avem cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, de aceea, să-i fim mulţumitori lui Dumnezeu pentru această avere fără care nu am putea să trăim.
• Dorinţa de îmbogăţire este o ispită, un laţ care îl prinde pe om în pofte nesăbuite şi vătămătoare şi apoi îl cufundă în prăpăd şi pierzare.
• Iubirea de bani (şi de avere) este rădăcina tuturor relelor. Atenţie!!! Nu banii şi averea, ci iubirea de bani şi de avere este rădăcina tuturor relelor. La români există proverbul “Banul este ochiul dracului” care nu totdeauna este adevărat. Scriptura spune că iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor.
• Oamenii care s-au lăsat controlaţi sau influenţaţi de iubirea de bani au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.
• Omul lui Dumnezeu este îndemnat să fugă de această atitudine – de iubirea de bani şi avere.
• Prioritate pentru copilul lui Dumnezeu trebuie să fie nu agonisirea de lucruri materiale şi bani, ci să caute neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea şi toate celelalte calităţi sfinte. Acesta este sensul luptei cele bune a credinţei.

A fost Isus bogat când a trăit pe pământ?

Evanghelia ne relatează următorul caz din viaţa lui Isus:

Isus a văzut multe noroade împrejurul Său şi a poruncit să treacă de cealaltă parte. Atunci s-a apropiat de El un cărturar şi I-a zis: „Învăţătorule, vreau să Te urmez oriunde vei merge.” Isus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini, şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul.” (Matei 8:18-20)

În felul acesta, din start, Domnul Isus i-a spus acelui cărturar că nu vrea să fie urmat pentru profit materiale şi este important să înţeleagă acest lucru toţi cei care doresc să-L urmeze azi. După ce a înmulţit pâinile şi a hrănit mulţimea din 5000 de oameni, ei L-au urmat pe Isus şi doreau să-L facă împărat numai ca să aibă belşug de pâine. Domnul Isus a plecat de la ei şi când L-au găsit din nou le-a spus să lucreze pentru pâinea care le poate da viaţa veşnică, adică să creadă în El din toată inima. Creştinilor din Corint Apostolul Pavel le-a mai scris:

Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi. (2 Corinteni 8:9)

Întreg Universul este bogăţia Domnului Isus. Totuşi, Mântuitorul a ales să se facă sărac pentru noi ca să putem fi mântuiţi. Să fim şi noi motivaţi de această atitudine.

Cum trebuie să gândească creştinii bogaţi?

Tot în aceeaşi Epistolă I către Timotei Apostolul Pavel mai scrie:

Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia să nu se îngâmfe şi să nu-şi pună nădejdea în nişte bogăţii nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele. Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alţii, aşa ca să-şi strângă pentru vremea viitoare, drept comoară, o bună temelie, pentru ca să apuce adevărata viaţă. (1 Timotei 6:17-19)

Apostolul îl sfătuieşte pe Timotei să le comunice creştinilor bogaţi următoarele adevăruri importante despre avere şi atitudinea faţă de ea:

• Bogăţiile materiale sunt nestatornice
• De aceea, să nu ne punem nădejdea în ele, ci în Dumnezeu pentru că…
• Dumnezeu ne dă toate lucrurile din belşug ca să ne bucurăm de ele.
• Cu bogăţiile pe care le primim de la Dumnezeu să facem bine altora şi să ne facem bogaţi în fapte bune, să fim darnici şi gata să simţim împreună cu alţii.
• Numai atunci când folosim bogăţiile materiale pentru a face bine altora ne strângem pentru vremea viitoare o comoară în ceruri.

Exemplul Apostolului Pavel de raportare la bogăţiile materiale

În Epistola către Filipeni, Apostolul Pavel a făcut următoarea mărturie personală:

Am avut o mare bucurie în Domnul, că, în sfârşit, aţi putut să vă înnoiţi iarăşi simţămintele voastre faţă de mine. Vă gândeaţi voi la aşa ceva, dar vă lipsea prilejul. Nu zic lucrul acesta având în vedere nevoile mele; căci m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc. Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos care mă întăreşte. Dar bine aţi făcut că aţi luat parte la strâmtorarea mea. Ştiţi voi înşivă, filipenilor, că, la începutul Evangheliei, când am plecat din Macedonia, nicio biserică n-a avut legătură cu mine în ce priveşte „darea” şi „primirea” afară de voi. Căci mi-aţi trimis în Tesalonic, o dată, şi chiar de două ori, ceva pentru nevoile mele. Nu că umblu după daruri. Dimpotrivă, umblu după câştigul care prisoseşte în folosul vostru. Am de toate şi sunt în belşug. Sunt bogat de când am primit prin Epafrodit ce mi-aţi trimis… un miros de bună mireasmă, o jertfă bine primită şi plăcută lui Dumnezeu. Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos. (Filipeni 4:10-19)

Mărturia aceasta scoate în evidenţă următoarele adevăruri despre atitudinea pe care trebuie să o aibă lucrătorul creştin, dar şi orice creştin, faţă de avere şi starea materială în care se află:

• Bogăţiile materiale sunt un fel de a simţi cu alţii atunci când le folosim ca să-i ajutăm pe cei ce sunt în nevoie şi în cazul acesta Pavel era în temniţă şi avea nevoie de ajutorul ucenicilor săi.
• Filipenii au folosit prilejul care li s-a ivit şi au trimis un ajutor lui Pavel.
• Pavel s-a deprins să fie mulţumit cu starea materială în care se găseşte şi această atitudine este foarte importantă. Mai mult decât bogăţia sau sărăcia este important să avem această atitudine de mulţumire cu starea în care ne găsim.
• Apostolul Pavel s-a confruntat continuu cu stări de belşug şi de smerire (cum numeşte el sărăcia sau lipsurile) şi s-a deprins să fie mulţumit în aceste stări în totul şi pretutindeni.
• Fiind Apostol al lui Hristos, Pavel s-a confruntat cu belşug şi cu lipsă, a fost sătul şi flămând, dar în toate aceste stări a propovăduit Evanghelia cu aceeaşi râvnă şi pasiune.
• Apostolul Pavel nu a umblat după câştig material, nu aceasta a fost motivaţia slujirii lui, dar a folosit averile primite pentru câştigul care a prisosit în folosul ucenicilor pe care i-a iubit şi le-a slujit în Evanghelie.
• Apostolul Pavel s-a rugat ca Dumnezeu să se îngrijească de toate trebuinţele ucenicilor săi.

Despre Evanghelia prosperităţii

Teoria adepţii cărora spun ca noi suntem copii de împărat şi  trebuie sa arătam cel mai bine, să avem cei mai bun in aceasta lume cum ar fi cea mai bună casă, maşină, etc. este numită “Evangheliei prosperităţii” şi aceasta nu este o învăţătură biblică. Sfântul Iacov, în epistola care îi poartă numele scrie:

Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. (Iacov 1:2-3)

Una din aceste felurite încercări sunt şi lipsurile materiale prin care treceau creştinii şi el scrie în continuare:

Fratele dintr-o stare de jos să se laude cu înălţarea lui. (Iacov 1:9)

Apoi, în capitolul 2 îi mustră pe creştini pentru atitudine de dispreţ pe care o aveau faţă de săracii din adunările lor şi zice:

Fraţii mei, să nu ţineţi credinţa Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, căutând la faţa omului. Căci, de pildă, dacă intră în adunarea voastră un om cu un inel de aur şi cu o haină strălucitoare, şi intră şi un sărac îmbrăcat prost; şi voi puneţi ochii pe cel ce poartă haina strălucitoare şi-i ziceţi: „Tu şezi în locul acesta bun!”, şi apoi ziceţi săracului: „Tu stai acolo în picioare!” sau: „Şezi jos la picioarele mele!” Nu faceţi voi oare o deosebire în voi înşivă şi nu vă faceţi voi judecători cu gânduri rele? Ascultaţi, preaiubiţii mei fraţi: n-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia, ca să-i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc? Şi voi înjosiţi pe cel sărac! Oare nu bogaţii vă asupresc şi vă târăsc înaintea judecătoriilor? Nu batjocoresc ei frumosul nume pe care-l purtaţi? (Iacov 2:1-7)

Scriptura ne spune aici că cei care sunt săraci în ochii lumii, adică în lucruri materiale, sunt bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei pentru că ei îl iubesc pe Dumnezeu. În capitolul 5 autorul spune şi de ce unii se confruntau cu aşa sărăcie – pentru că erau exploataţi de cei bogaţi. De aceea, Iacov se adresează bogaţilor astfel:

Ascultaţi acum voi, bogaţilor! Plângeţi şi tânguiţi-vă, din pricina nenorocirilor care au să vină peste voi. Bogăţiile voastre au putrezit, şi hainele voastre sunt roase de molii. Aurul şi argintul vostru au ruginit; şi rugina lor va fi o dovadă împotriva voastră: ca focul are să vă mănânce carnea! V-aţi strâns comori în zilele din urmă! Iată că plata lucrătorilor care v-au secerat câmpiile, şi pe care le-aţi oprit-o prin înşelăciune, strigă! Şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oştirilor. Aţi trăit pe pământ în plăceri şi în desfătări. V-aţi săturat inimile chiar într-o zi de măcel. Aţi osândit, aţi omorât pe cel neprihănit care nu vi se împotrivea! (Iacov 5:1-6)

Apoi, le spune celor săraci şi asupriţi cum să se raporteze la situaţia şi starea lor materială şi le scrie:

Fiţi, dar, îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată că plugarul aşteaptă roada scumpă al pământului, şi îl aşteaptă cu răbdare, până primeşte ploaie timpurie şi târzie. Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape. (Iacov 5:7-8)

Este foarte adevărat că Sfintele Scripturi ne învaţă să lucrăm în linişte şi să nu trăim în neorânduială sau pe spatele altora. Ne mai învaţă Dumnezeu că trebuie să lucrăm ca să avem pentru nevoile noastre şi ca să putem ajuta pe cel lipsit sau care este în nevoie. Dar, în nici un caz nu ne învaţă Scriptura că trebuie să devenim cei mai bogaţi ca să le dovedim altor oameni că noi suntem copiii lui Dumnezeu. Nu averea, ci calitatea caracterului nostru arată dacă suntem copiii lui Dumnezeu sau nu. Credinţa noastră trăită în fapte este cartea noastră de vizită înaintea oamenilor. În aceeaşi Epistolă către Filipeni, Apostolul Pavel le-a mai scris:

Faceţi toate lucrurile fără cârtiri şi fără şovăieli, ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume, ţinând sus Cuvântul vieţii; aşa ca, în ziua lui Hristos, să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar. (Filipeni 2:14-16)

Deci, noi strălucim ca nişte lumini a lui Dumnezeu în lume atunci când trăim în conformitate cu voia lui Dumnezeu scrisă în Cuvântul Său indiferent de starea noastră materială. Aşa să ne ajute Dumnezeu să trăim.

http://www.moldovacrestina.net/doctrina/atitudine-fata-de-avere-evanghelia-prosperitatii/

Întrebare:

 Am văzut că în 2 Petru 2:20-21 spune că ,,În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăşi şi sunt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi”. Sunt puțin nelămurit aici. Chiar nu poate un creștin, care, da, dintr-un motiv sau altul a fost biruit de păcat sau de întinăciunile lumii acesteia – acestea începând să își facă loc în viața lui – să revină pe calea Domnului, cu toate că acel om își dorește acel lucru și dorește să fie dupa voia Domnului? Ori eu nu am înțeles bine aceste versete?

Tot în Epistola II a lui Petru este scris că Domnul nu întârzie în împlnirea făgăduinței Lui cum cred unii, ci are o îndelungă răbare petru voi și dorește ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință. (2 Petru 3:9) Pentru orice păcătos care dorește să se întoarcă la Dumnezeu există șansa să fie iertat și restabilit, doar să se grăbească să vină la Dumnezeu. În alt loc din Scriptură Dumnezeu spune:

Dar dacă cel rău se întoarce de la toate păcatele pe care le-a săvârşit şi păzeşte toate legile Mele, şi face ce este drept şi plăcut, va trăi negreşit, nu va muri. Toate fărădelegile pe care le-a făcut i se vor uita! El va trăi din pricina neprihănirii în care a trăit. Doresc Eu moartea păcătosului – zice Domnul Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui şi să trăiască? (Ezechiel 18:21-23)

În Epistola care îi poartă numele, sfântul Iuda a abordat același subiect ca și Apostolul Petru în epistola II și anume –  căderea unor creștini în erezie și desfrânare. Spre sfârșitul epistolei, sfântul Iuda le adresează destinatarilor următorul indemn și sfat:

Mustraţi pe cei ce se despart de voi; căutaţi să mântuiţi pe unii, smulgându-i din foc; de alţii iarăşi fie-vă milă cu frică, urând până şi cămaşa mânjită de carne. (Iuda 1:22-23)

Dacă nu ar mai fi fost iertare la Dumnezeu pentru cei căzuți în păcat, niciodată nu ar fi scris Iuda aceste cuvinte. Sfântul Iacov a scris în epistola care îi poartă numele astfel:

Fraţilor, dacă s-a rătăcit vreunul dintre voi de la adevăr, şi-l întoarce un altul, să ştiţi că cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui un suflet de la moarte şi va acoperi o sumedenie de păcate. (Iacov 5:19-20)

Există iertare la Dumnezeu pentru păcătosul care se întoarce de la rătăcirea căiii lui. Nu știu ce v-a motivat să-mi adresați întrebarea, dar presupun că păcatul personal sau poate păcatul cuiva care vă este drag. Persoana care a păcătuit trebuie să  se pocăiască azi și să trăiască de acum înainte în neprihănire. Așa să vă ajute bunul Dumnezeu.

http://www.moldovacrestina.net/doctrina/restabilire-crestin-cazut-in-pacat/

 Omul a fost numit  religios. “Enciclopedia Religiei si Eticii” da o lista cu sute  de feluri in care oamenii au incercat sa-si manifeste  sentimentele si dorintele lor religioase. Ei s-au inchinat soarelui, lunii si stelelor; pamantului, focului si apei; si-au facut idoli de lemn, de piatra si de metal. S-au inchinat la pesti, la pasari si animale. Ei s-au inchinat la nenumarati dumnezei si spirite care au fost produsele imaginatiilor lor pervertite. Altii au incercat sa se inchine Dumnezeului adevarat printr-o varietate vasta de sacrificii, ceremonii, sacramente si servicii religioase. Dar “religia” , oricat de sincera ar fi,  nu poate sa rezolve niciodata problema pacatului omului, pentru cel putin trei motive.

1.Religia nu poate niciodata sa il satisfaca pe Dumnezeu.

Religia este incercarea omului de a se indreptati pe sine inaintea lui Dumnezeu, dar orice astfel de incercare  ese zadarnica caci chiar eforturile cele mai mari ale omului sunt imperfecte si, deci, de neacceptat lui Dumnezeu. Biblia nu poate sa fie mai clara cand spune : “toate faptele noastre bune sunt o haina manjita”. Dumnezeu cere perfectiune; religia esueaza incercand sa raspunda acestei cerinte.

2.Religia nu poate sa inlature niciodata pacatul.

Virtutile tale nu pot  sa anuleze niciodata  pe cele rele. Daca o persoana devine dreapta inaintea lui Dumnezeu, aceasta se face nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni. Nici un efort sau experienta religioasa ca : botezul unui copil mic, confirmarea unui adolescent in biserica, botezul,cina, mersul la biserica, rugaciunile , darurile, sacrificiile de timp si efort, citirea Bibliei sau orice altceva – nu pot sa anuleze nici macar un pacat.

3.Religia nu poate niciodata sa schimbe natura pacatoasa a omului.

Comportarea unei persoane nu este problema, ci doar simptoma. Inima problemei omului este problema inimii omului si din natura, inima omului este corupta si depravata. Mersul la biserica si participarea la ceremoniireligioase, pot sa te faca sa te simti bine, dar ele nu te pot face bun. “Cum ar putea sa iasa dintr-o fiinta  necurata un om curat? Nu poate sa iasa niciunul”.

   Unele din activitatile religioase mentionate mai sus  sunt evident bune.  Este bine sa mergi la biserica , sa citesti Biblia si sa te rogi, pentru ca Dumnezeu ne spune sa facem aceste lucruri. Dar nu indrazni sa te rezumi la ele in a te face drept inaintea lui Dumnezeu.

Referintele biblice dupa care s-a dat raspunsul la aceasta intrebare sunt:

• Isaia 64:6

• Efeseni 2:9

• Iov 14:4

• http://neclintit.com/2011/07/06/8-poate-ajuta-religia/