Categorie: DILEME

Cum să răspunzi băiatului necredincios căruia îi place de tine?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Adolescenţă, DILEME

Întrebare:

Unui băiat de la şcoală îi place de mine, dar este necredincios. Cum să scap de aceasta pentru că se vede că va fi pentru folosul lui?

Atât timp cât băiatul nu ţi-a spus nimic, nu trebuie să dai nici o atenţie ci să-ţi cauţi de responsabilităţile pe care le ai tu la şcoală şi anume, să le spui Evanghelia la toţi şi să înveţi bine.
Dacă băiatul s-a apropiat să-ţi propună prietenie sau întâlniri trebuie să-i răspunzi frumos şi să-i spui următoarele:

  1. Tu eşti creştină şi creştinii nu stau la întâlnire. De aceea, nici tu nu vei accepta nici odată întâlnirile pentru că vrei să trăieşti frumos înaintea Domnului Isus pe care Îl iubeşti şi ai încheiat legământ cu El. În caz că te va întreba de ce creştinii nu merg şi nu stau la întâlnire, este bine să-i spui adevărurile din articolul ”Intalnirile si Casatoria Reusita”
  2. Dacă acel băiat va înţelege de ce creştinii nu stau la întâlnire şi va dori să te ceară în căsătorie, va trebui să-i spui că Dumnezeu interzice crestinilor casatoria cu necredinciosi şi că crestini sa se casatoreasca doar in Domnul, adică doar cu creştini nascuti din nou, care au întrat în legământ cu Domnul Isus Hristos şi doar cu persoana pe care o iubeşti.
  3. Şi în primul şi în al doilea caz, când se va apropia acel băiat să vorbească cu tine, profită de această ocazie ca să-i faci o prezentare a mesajului Evangheliei şi să-l îndemnă să creadă în Domnul Isus, să se pocăiască şi să între în Noul Legământ, fără care nu va vedea viaţa veşnică şi mântuirea, lucruri mult mai importante pentru el decât prietenia sau chiar şi căsătoria cu tine.

Sursa http://www.moldovacrestina.net/tineri/cand-baiatul-necredincios-iubeste-crestina/

http://leacpentrutine.blogspot.ro/p/adolescentii.html

S-a întâmplat, din întâmplare…

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, DILEME

Ce ne puteţi spune despre apariţia lumii noastre? Se tot afirmă că suntem rezultatul unor întâmplări. Ce părere aveţi cu privire la acest subiect?

Ideea că am apărut, împreună cu tot ce ne înconjoară, dintr-o întâmplare fericită (big bang, coliziunea cu un asteroid etc.) este la “modă” în ziua de astăzi. Se învaţă şi în şcoală, iar, în cele mai multe dintre biserici se propovăduieşte deja ca şi o alternativă la Creaţiune.

 

 

Eu sunt destul de logic în modul meu de a gândi. Aşa că am să vă propun o chestiune de logică:

Să presupunem că, din întâmplare te afli într-un avion de linie – să zicem un Airbus A 380. Aeronava Airbus A380 este la ora actuală (2012) cel mai mare avion de pasageri din lume aflat în producție de serie și primul avion de mare capacitate cu două punți. Tu eşti pentru prima dată într-un avion. Ai urcat doar silit de nevoie. Avionul a plecat din Europa pentru a ajunge pe un aeroport din Japonia. Să presupunem că ar fi vorba de Aeroportul International Kansai din Japonia, aeroportul de pe… mare!

În timp ce stai liniştit, bucurându-te de o decolare perfectă, afli că, din întâmplare, botul avionului, cu tot ce înseamnă centru de comandă şi cu tot cu piloţi nu mai există. A fost un “mic” big bang.

Între pasageri nu există niciun pilot. Nu se află printre cei de pe aeronavă niciun priceput în domeniu. Pe deasupra nu mai există nici aparate de orientare şi nici mijloace de dirijare a avionului.

Din întâmplare, acesta totuşi zboară “bine”. Afară este noapte. nu te poţi orienta decât după stele – dar nu cunoşti acest “amănunt”. Pe deasupra, apar şi câteva goluri de aer – dar avionul rezistă. Tocmai trebuie survolată o zonă unde este o mare furtună – un taifun. Avionul, din întâmplare îşi cam păstrează direcţia şi înălţimea de zbor.

Din întâmplare, are loc o coliziune cu un alt avion, tot de linie, şi tot mare – un Boeing 747. În urma împactului botul acelui avion se ataşează, la întâmplare, avionului în care te afli (deşi diferă total).

Din întâmplare, toate aparatele încep să funcţioneze – cu conexiuni perfecte. Excepţie fac mijloacele de comunicare cu cei de la sol. Deci nimeni de pe pământ nu te poate ajuta. Mijloacele mecanice şi cele electronice de zbor funcţionează, doar mai trebuie făcute câteva setări de mare precizie.

Tu vrei să te salvezi pe tine şi pe ceilalţi pasageri. Eşti plin de iniţiativă şi de voinţă. Aşa că te duci şi te aşezi pe scaunul căpitanului şi începi să setezi aparatele. Din greşeală opreşti alimentarea cu cherosen a motoarelor. Încerci toate butoanele pentru a reporni motoarele. Nu reuşeşti. Îţi vine o idee: să porneşti motoarele prin puterea produsă de viteza aerului ce intră în ele (cum ai porni o maşină împinsă – fără electromotor).

Din întâmplare…, reuşeşti să porneşti toate motoarele.

Şi ca să nu mai lungesc “întâmplarea” asta…

Tu, nepriceputul în aviaţie, te apropii de Japonia – deşi nu o vezi şi nu ştii unde te afli. Relieful Japoniei este foarte “cutat”, iar tu trebuie să aterizezi pe mare, pe o insula artificială făcută de Japonezi. Nu o ştii, nu o vezi şi nimeni nu te poate ajuta.

Aşa, din întâmplare, reuşeşti să te strecori printre zecile de avioane care zboară şi aterizezi perfect.

 

Aşa-i că e o prostie ceea ce am presupus eu aici?

Însă ceea ce am inventat eu e o microprostioară pe lângă megaprostia  evoluţionismului sfârşit perfect în lumea asta perfectă.

 

Cea mai bună concluzie este cea din Scriptură, din cartea lui Iov:

Iov 38:4  Unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune, dacă ai pricepere.
5  Cine i-a Hotărât măsurile, ştii? Sau cine a întins frânghia de măsurat peste el?
6  Pe ce Sunt sprijinite temeliile lui? Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului,
7  atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie, şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?
8  Cine a închis marea cu porţi, când s-a aruncat din pântecele mamei ei?
9  Când i-am făcut haina din nori, şi scutece din întuneric;
10  când i-am pus hotar, şi când i-am pus zăvoare şi porţi;
11  când am zis: „Până aici să vii, să nu treci mai departe; aici să ţi se oprească mândria valurilor tale?”
12  De când eşti, ai poruncit tu dimineţei? Ai arătat zorilor locul lor,
13  ca să apuce capetele pământului, şi să scuture pe cei răi de pe el?

http://www.intrebariimportante.ro/diverse/s-a-intamplat-din-intamplare

Mântuirea copiilor mici: Cum sunt mântuiţi şi pe ce bază?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, DILEME, FAMILIE

Când eram mic, mama mă lua cu ea la cimitir pentru a face curat la mormântul fratelui meu care a murit la vârsta de doi ani. De fiecare dată când mergeam, mama plângea foarte mult şi mă înduioşa atât de tare că plângeam şi eu. După ce am devenit creştin, am început să mă întreb ce s-a întâmplat cu el, unde a ajuns după ce a murit. A ajuns în cer sau în iad?
Întrebările mele sunt întrebările a milioane de oameni şi ceea ce a frămânatat mintea mea multă vreme o frământă şi pe a lor, poate chiar mai mult. Statisticile spun că 50 % dintre părinţii care pierd un copil devin foarte mânioşi, 90 % dintre femei şi 50 % dintre bărbaţi se simt foarte vinovaţi pentru pierderea unui copil, 65 % îşi pierd motivaţia de a trăi, 90 % au probleme de tulburare a somnului, iar aproape 100 % manifestă tristeţe profundă.

Ce le poate spune Dumnezeu acestor oameni despre copiii lor?

Ce răspunsuri are Biblia la această întrebare?
O sarcină din patru se încheie înainte ca embrionul să ajungă la douăzeci de săptămâni şi trei sfeturi din aceste cazuri se întâmplă în primele douăsprezece săptămâni. Cu toată tehinica medicală super-sofisticată a secolului XXI, 4.350.000 de decese infantile au loc în fiecare an. În Afganistan, 15 % dintre copii nu vor apuca vârsta de majoratului iar în Angola 20 %. Unii mor în atacurile armate, alţii de foame, alţii din cauza diferitelor boli. Ce mângâiere oferă Biblia părinţilor lor? Orice părinte are nevoie să ştie care este destinul veşnic al copilului lui.
Punctul de vedere Ortodox şi Romano-Catolic este că orice copil care moarte nebotezat să duce, fie în iad, fie în limbus infantis, care este un fel de purgatoriu pentru copii. Dar ce spune Biblia? De unde începem?

În analizarea unei probleme atât de sensibile, trenuie să ne asigurăm că lăsăm Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu să vorbească.

A. Mai întâi, trebuie să spunem că Dumnezeu ştie toate zilele unei fiinţe omeneşti. Nicio persoană nu moarte mai repede decât a hotârât Dumnezeu şi nimeni nu trăieşte mai mult decât a rânduit El. David spune: „Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite mai înainte de a fi vreuna din ele” (Ps. 139:16). În înţelepciunea Sa infinită, Dumnezeu ştie absolut totul despre noi.
B. Apoi, Dumnezeu determină destinul nostru pământesc şi veşnic. Versetul citat anterior spune că înainte de naşterea nostră, Dumnezeu a completat în cartea Lui când ne vom naşte, câte zile vom trăi, când vom muri şi unde ne vom duce. În suveranitatea Sa, Dumnezeu a hotărât şi unde vor merge copiii, născuţi sau nenăscuţi. Viaţa unui om este atât de preţioasă înaintea lui Dumnezeu încât fiecare zi este sub atenta Sa supraveghere.
C. În al treilea rând, fiecare om conceput vreodată, a fost conceput în păcat. Tot David spune: „Iată că sunt născut în nelegiuire şi în păcat m-a zămislit mama mea” (Ps. 51:5). Aici încep să apară adevăratele probleme, care generează cele mai dureroase întrebări. Dacă orice copil este conceput în păcat şi plata păcatului este moartea, înseamnă că şi copilul meu a mers în iad? Atunci, de ce l-a mai creat Dumnezeu, doar ca să aibă conmbustibil pentru focul iadului?

Teologii oferă câteva răspunsuri acestei întrebări.
i). Primul este cel mai simplu şi lipsit de implicaţii biblice şi sentimentale, şi anume: copiii se nasc puri, fără păcat. Există sămânţa de păcat în orice fiinţă umană, dar ea începe să încolţească abia când săvârşeşte primul păcat. Omul devine păcătos prin săvârşirea păcatului şi prin nimic altceva. (Aceasta este poziţia promovată de Pelagius undeva spre sfârşitul secolului al IV-lea d. Cr., şi, deşi a fost condamnată ca erezie în conciliile bisericeşti, ea continuă să fie promovată de unii arminieni până în zilele noastre). Însă această perspectivă, nu ia în considerare afirmaţia lui David din Psalmul 51:5, conform căreia toţi suntem zămisliţi în păcat. Noi suntem păcătoşi înainte de a ne naşte, pentru că moştenim o natură adamică păcătoasă şi, prin urmare moştenim şi vina adamică. Sămânţa păcatului este plantată în ADN-ul nostru spiritual: „Cei răi sunt stricaţi încă din pântecele mamei lor, mincinoşi se rătăcesc odată cu ieşirea din pântecele mamei lor” (Ps. 58:3).
ii). Al doilea face referire la o vârstă a responsabilităţii, vârstă la care copilul în mod conştient alege să păcătuiască. Dar care este vârsta aceea a responsabilităţii morale? Răspunsul celor mai mulţi este că această vârstă diferă de la copil la copil, în funcţie de dezvoltarea lui psihică, intelectuală şi emoţională. Or, dacă aşa stau lucrurile, atunci problema se complică şi mai mult pentru că intră în scenă şi categoria celor care nu se dezvoltă din punct de vedere mental (oligofrenii şi imbecilii). Majoritatea teologilor sunt de părere că cei cu un grad ridicat de retard se înscriu din punct de vedere al responsabilităţii morale în aceeaşi categorie cu copiii.
Personal, nu m-aş grăbi să iau de bună această teorie, pentru că nu are niciun suport biblic; nu întâlnim nici măcar o singură dată în Biblie o astfel de teorie. La urma urmei, cine este responsabil de vârsta la care copilul devine responsabil din punct de vedere moral? El însuşi? Nu cred, pentru că nu a ales el ca la 4, 5 ani sau 10 ani să devină responsabil. Părinţii? Nici atât? Dumnezeu? Se prea poate! Atunci, de ce nu e Dumnezeu cel vinovat pentru că acel copil a murit înainte de a avea posibilitatea de a se pocăi şi de a-şi cere iertare pentru păcatele sale? Pe lângă faptul că este nebiblică, această poziţie complică şi mai mult lucrurile.
iii). Cel de-al treilea răspuns deşi nu apare explicit în Scriptură, poate fi cel mai veridic dacă punem cap la cap mai multe pasaje care vorbesc despre Dumnezeu, copii şi mântuire. Spurgeon, omul care a încercat să reformeze teologia baptistă din Anglia, spunea că: „Doar un criminal sadic şi-ar putea închipui că Dumnezeu condamnă la pedeapsa eternă copiii mici. Din contră, Dumnezeu iubeşte atât de mult copiii, încât i-a ales din veşnicie pe toţi copiii care mor înainte de a-l putea mărturisi pe Cristos ca Domn şi Mântuitor”.
Are suport biblic o astfel de poziţie? Explicit, nu, imlicit, da. Cristos a spus: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei” (Matei 19:13-14). Împărăţia cerurilor este a celor ca ei. Punct! Cristos a spus-o! „Tot aşa, nu este voia Tatălui vostru cel din ceruri să piară unul măcar din aceşti micuţi” (Mat 18:14). Niciunul! Deşi sunt păcătoşi din momentul conceperii, Dumnezeu nu doreşte ca să piară, ci îi mântuieşte pe aceeaşi bază a mântuirii noastre: harul Său nemărginit. Ştiind toate zilele lor şi ştiind că vor fi puţine, că nu vor avea niciodată posibilitatea să-l mărturisească pe Cristos ca Mântuitor şi Domn, Dumnezeu i-a ales din veşnicie pentru mântuire şi i-a mântuit prin har, pe baza meritelor Domnului Isus Cristos de Golgota. Comentând aceste versete, marele teolog A.H. Strong (1836-1921) spune:
Cu toate că aceste cuvinte ale Domnului Isus par să vorbească despre ideea că pruncii sunt salvaţi prin neprihănirea lor naturală şi prin sfinţenia lor, fără imputarea ispăşirii binecuvântate, dată prin Cristos, ele vorbesc despre faptul că aceşti copii au parte de binecuvântările dumnezeieşti. Cu alte cuvinte, dragostea lui Cristos pentru copii este atât de mare, încât îi numeşte deja drept beneficiari ai binecuvântării şi ispăşirii Lui, iar prin aceasta, deja cetăţeni ai Împărăţiei Cerurilor.
D. Harul lui Dumnezeu este singura metodă de mântuire. Cum sunt oamenii mari salvaţi? Doar prin har! Cum sunt copiii mici salvaţi! Exact prin aceeaşi metodă! Unii ar vrea ca adulţii să fie mântuiţi prin har, iar copii pe baza legii. Dar Dumnezeu are acelaşi metodă pentru toţi, fie mari, fie mici. Dacă Dumnezeu ţi-a luat copilul la El, acesta este un har, pentru că nu l-a lăsat să vadă toate mizeriile acestui pământ supus deşertăciunii şi robiei stricăciunii. Mântuirea copiilor este cea mai mare dovadă a harului lui Dumnezeu. Domnul Isus a venit să caute şi să mântuiască (Luca 19:10), numele Lui este: Mântuitor (Matei 1:21), prin urmare ceea ce ştie şi poate să facă cel mai bine este să mântuiască. Chiar şi copiii foarte mici sau chiar nenăscuţi.
B.B. Warfield, marele teolog de la Princeton, spunea că: „Destinul copiilor mici este detrerminat de Dumnezeu prin alegerea Sa suverană, prin harul Său nelimitat… Poate vei spune: «Dar ei n-au crezut în Cristos!» E adevărat! Ei n-au crezut, pentru că nu puteau să creadă în pântecele mamelor, aşa că rămâne doar harul lui Dumezeu”.
Nu există nici măcar un singur pasaj în Scriptură care să vorbească despre condamnarea copiilor mici. Ştiţi de ce? Pentru că orice om care va fi condamnat la pedeapsă veşnică, va fi condamnat pe baza faptelor lui. Suntem mântuiţi prin har, dar judecaţi după faptele noastre. Ioan spune în Apocalipsa 20: „Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise.

Şi a fost deschisă o altă carte, care este Cartea Vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea” (Apoc. 20:12).

Orice om va fi judecat după faptele lui, înregistrare fiecare în parte în cărţile cereşti.

Dar copiii mici şi nenăscuţi nu au nici o faptă înregistrată în cărţile acuzării.

În dreptul lor scrie doar: „Mântuit prin har”.

Articol de la  http://www.gtgospel.wordpress.com

Generatia iPHONE

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, DILEME, EDITORIALE

Suntem acum oamenii ecranului. Suntem înconjuraţi de ecrane, monitoare şi alte maşinării care pâlpâie şi fiecare dintre ele cer atenţia noastră. Ceea ce a început cu televiziunea s-a răspândit spre celelalte tehnologii

Am ales acest subiect pentru ca pe langa site-ul de socializare Facebook, I-phone.ul este unul din cele mai dezbatute subiecte, si unul din cele mai “must have” lucruri.

Stii ca daca nu ai Iphone nu esti la moda? Aha.. si ce daca?

Oare numai mie mi se pare ca lumea a evoluat prea mult?

Este începutul unei schimbări importante. Părinţii le oferă din ce în ce mai des iPhone-urile lor copiilor de 1 an, 1 an şi jumătate, ca pe o jucărie care să îi facă să tacă, ceea ce nu e bine!

Inca din primele clase copiii au telefoane mobile, dar nu orice fel de telefon.. de ultima generatie, cu Touch-Screen si alte chestii.

Si asta de ce? Pentru ca au vazut la parinti cum isi verifica si de 3 ori mailurile inainte sa ajunga la serviciu, prin trolee si prin gari circula oameni prinsi si captati in ecranele Ipad.urilor si Iphonurilor circuland pe Facebook, iar copiii isi doresc din ce in ce mai mult sa detina si ei o astfel de “jucarie”.

Generatia aceasta s-a obişnuit să obţină orice îşi doreşte, oricând îşi doreşte, indiferent de urmări.

Tehnologia ofera prea mult!

Studiul, publicat de Common Sense Media, o organizaţie non-profit din San Francisco, arată că cei mici care provin din familii înstărite sunt au acces la jocuri educative pe telefoanele mobile sau pe tabletele lor, în timp ce copiii din familii cu venituri reduse se uită la televizoare în camerele lor.

Copiii se cauta pe harta telefonului, sa vada unde este colegul/colega, daca vine invataoarea sau nu, daca colegul ei de banca are cartela Frog sau Vodafone, cat a costat tabla sau ce salarii au profesorii lor.

Care este diferenta intre iPHONE 3 sau iPHONE 4 sau 5?

Va spun eu.

Diferenta este  timpul pierdut.

iPhone 3 nu are atatea aplicatii ca iPhone 5, ceea ce te face sa ai mai mult timp pentru tine, insa iPhone 4 este mai dotat fata de iPhone 3 ceea ce te face mai captabil in fata lui, iar timpul tau se scurge mai repede si te ajuta sa iti golesti mai repede buzunarele.

Specialiştii recunosc că sunt lucruri pe care le cumpărăm şi care chiar ne pot face mai fericiţi, dar trebuie să fim atenţi pentru că, în ziua de azi, putem cumpăra lucruri cu bani pe care nu îi deţinem la propriu.

Ce sa mai zic de “Generatia tigaretelor” .. ar fi un alt subiect care l-am putea atinge.

„Dacă această generaţie nu-şi schimbă comportamentul până ajunge la pensie, vom avea nevoie de un semnal de alarmă, care să trezească generaţiile următoare”, spune Simonne Gnesses, fondator al Wise Monkey Financial Coaching

De ce atata agitatie?

Dumnezeu ne-a spus sa fim lumini,

Nici de cum nu s-a referit la ecranele luminate ale telefoanelor sau Smart.phoanelor, in diferite culori, care mai de care mai colorate sau mai puternice. Nici macar la calculatoarele care le detinem, laptopuri sau tablete.

S-a referit la inima, la caracter, la personalitate, la gandire!

Nu zic ca e rau sa ai, insa zic ca e rau cand le ai si  pun stapanire pe tine. Pune stapanire fara sa iti dai seama, la fel ca un tic nervos.

Dumnezeu cauta placerea in oameni, insa ce placere gaseste daca toata ziua suntem cu nasul in ecranele multicolore sau a imaginilor de pe Facebook?

Ce gaseste Dumnezeu la noi daca noi nici macar nu il bagam in seama decat noaptea inainte sa dormim, ca un ritual ce-l avem, sau cate un “Domane-ti multam de masa!”

Luati aminte, si nu va inselati singuri, Satana este smecher.

Cauta sa ne ademeneasca cu tot felul de lucruri.

Nu ne zice “renunta la Dumnezeul tau si urmeaza-ma” pentru ca daca ne-ar zice asta, e constient ca nu il urmeaza nimeni. Satana cauta sa ne ademenasca cu tot felul de maruntisuri care ne costa intreaga viata.

Ne schimba gandirea si ne umple mintea cu toata tehnologia asta IT si ne imbrobodeste cu tot felul de inventii si noi accesari ca nu mai avem timp pentru Dumnezeu, pentru rugaciune, pentru o cantare crestina sau pentru prietenii care au nevoie  sa ii vizitezi real, si nu pe internet!

Tu cum stai cu timpul tau?

Nu uita ca se scurge..

de Calina Ch.

http://neclintit.com/2012/10/31/generatia-iphone/

Cum stingem “focul de paie” din familie?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în DILEME, FAMILIE

Nu este o surpriză că și familiile creștine trec prin crize. Surpriza este că nu uneori nu știm să le rezolvăm într-un mod biblic și duhovnicesc. Unele crize sunt doar un “foc de paie”. Dar și “focul de paie” poate fi periculos dacă nu știm cum să-l stingem. Sunt doar câteva cuvinte care atunci când sunt rostite cu curaj dar sincer pot stinge într-o clipă, “focul” din căsnicie:

1. “Am greșit”.

Unul din cele mai mari obstacole în calea fericirii din familie este atitudinea “eu nu am greșit”. Bărbați, trebuie să recunoaștem că suntem mai predispuși la acest sindrom. Recunoaștem? Nu aud nimic …. Bravo, așa-i mai bine 🙂 Ăsta-i adevărul. Nu ne place să recunoaștem că am gafat. Nici vorbă să recunoaștem că am greșit drumul și că ocolim vreo 30 de km aiurea. Și asta doar pentru că am vrut să demonstrăm cât de grozavi suntem la orientarea în spațiu.
Recunoașterea imediată poate stinge focul care s-a aprins în familia noastră. Nu te culca până nu s-a stins “focul de paie”.

2. “Te rog să mă ierți”.

Este vorba despre umilință. Nu este același lucru cu recunoașterea că am greșit. Unii recunoaștem că am greșit pentru că nu mai avem argumente. A stinge “focul” înseamnă să poți spune: “Am greșit. Și te rog să mă ierți!” Adevărata pocăință este mai mult decât regret și remușcare. Înseamnă schimbarea atitudinii și a inimii.

3. “Te iert”.

Atunci când iertarea este cerută, ea trebuie oferită imediat. De la Dumnezeu învățăm asta. El nu ne mai lasă să “fierbem în suc propriu” și apoi după vreo 3 zile să ne spună că suntem iertați. Ne iartă și se poartă cu noi ca și cum nu s-a întâmplat nimic. Iertarea nu înseamnă că vom uita ce s-a întâmplat. Iertarea nu dizolvă automat toate consecințele greșelii comise.

Ați avut ocazia să experimentați forța vindecătoare a acestor cuvinte în familia voastră ?

http://opiniisimarturiidefamilie.blogspot.ro/