Categorie: DILEME

Poți ajuta cu zeciuala ta o altă biserică decât cea din care faci parte?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în DILEME

Întrebare:

Eu zeciuiala o dau de obicei în biserica din care fac perte, dar știu că biserica din satul meu este în mare nevoie și nu au cu ce să cumpere de foc pe iarnă. Pot să dau la biserica din sat? Știu sigur că îi va ajuta. Nu știu cum să fac. Aici sunt într-o dilemă. Vă mulțumesc mult.

Subiectul zeciuelii am abordat în mai multe articole de pe acest portal și vă invit să le citiți pentru că am acoperit pe larg în ele această temă:

Trebuie să dăm zeciuielile doar la biserică?

Zeciuielile se dau din venitul brut sau din venitul curat?

Ce spune Biblia despre salarizarea pastorului (preotului) unei biserici locale? (9 adevăruri)

Cum se aplică învățătura despre zeciuială în viața creștinului?

Eu vă sfătuiesc să mergeți la păstorii bisericii din care faceți parte și să le povestiți despre situația bisericii din satul dumneavoastră și despre dorința pe care o aveți în inimă. Astfel, dacă va fi necesar, poate se va implica întreaga biserică și va fi acoperită integral nevoia creștinilor din satul dumneavoastră de baștină. Dumnezeu să-i binecuvânteze și pe creștinii din satul de baștină cu aceeași dărnicie ca să poată acoperi nevoile pentru întreținerea casei lor de rugăciune, ca să contribuie la înaintarea Evangheliei și ca să ajute și ei, la rândul lor, alte biserici.

Dragoste sau dorinţă trupească?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Adolescenţă, DILEME, FAMILIE

De Duncan Moore

Voi intra direct în subiect: am crescut într-un mediu ateu şi de-abia când am ajuns la facultate am făcut cunoştinţă cu mulţi credincioşi. Toţi păreau oameni de treabă şi, ca să fiu sincer, îi invidiam pentru prietenii lor. Cu toate acestea, mi se păreau îngrozitor de naivi, iar inocenţa lor, mai ales în sfera moralităţii sexuale, mă făcea să-i compătimesc… de pe o poziţie superioară, bineînţeles. A trecut timp de atunci şi… mi-am schimbat radical modul de a gândi. Tocmai de aceea în articolul de faţă vreau să analizez ce motive există pentru a lua în serios învăţăturile Bibliei despre relaţiile sexuale.

Contrar cu ceea ce cred cei mai mulţi oameni, credincioşii nu consideră actul sexual ca fiind rău… după cum nu se poate spune nici că doar îl tolerează. Dumnezeu este Cel care a avut ideea creării intimităţii sexuale şi înseamnă că dorea să fie ceva foarte bun pentru noi. De aceea actul sexual nu reprezintă doar un mod de a rămâne însărcinată, ci o manifestare a dragostei, pasională, intensă şi plină de bucurie. Dumnezeu a lăsat şi un cadru unde să se desfăşoare acest act sexual: în cadrul căsniciei pe viaţă între un bărbat şi o femeie. Cultura contemporană pare să fi abandonat acum această idee. Ar trebui şi creştinii să o considere nerelevantă pentru zilele noastre şi să renunţe la ea? Sau, dimpotrivă, această idee porneşte de la nişte principii imuabile şi atunci ar trebui luată în seamă?

Motive practice pentru adoptarea ideii lui Dumnezeu în ce priveşte relaţiile cu sexul opus

Din punct de vedere practic, există nenumărate motive pentru a adopta principiile biblice despre viaţa sexuală. Te protejează de bolile cu transmitere sexuală, lucru nu tocmai de neglijat, mai ales când vedem amploarea ravagiilor pe care SIDA le lasă în urmă – comunităţi întregi dispar, iar economia este distrusă. De asemenea, protejează de sarcinile nedorite din afara căsniciei.

Cei ce păstrează relaţia sexuală doar în cadrul căsniciei sunt feriţi de comparaţiile dureroase şi distrugătoare cu ceilalţi parteneri sexuali. Totodată se apără şi de situaţia foarte dureroasă când unul dintre parteneri este extrem de îndrăgostit, în vreme ce celălalt este interesat doar de plăcere.

Un ultim gând: dorinţele noastre sexuale creează dependenţă. Cineva spunea odată că dorinţele noastre sexuale au motor de Ferrari, dar frâne de bicicletă. Dacă ne stârnim şi ne hrănim dorinţele sexuale în mod nesănătos, ne va fi tot mai greu să fim credincioşi partenerului nostru de viaţă, iar necredincioşia noastră ne va face să trecem printr-o adevărată agonie afectivă. Statisticile divorţurilor reflectă rezultatele valorilor noastre sexuale.

Motive ideologice

Numai motivele practice enumerate mai sus sunt suficient de solide pentru a ne face să îmbrăţişăm învăţăturile biblice despre relaţia sexuală. Dar mai există câteva motive, chiar şi mai importante, pentru a păstra actul sexual doar pentru căsnicie. Mai întâi, Dumnezeu nu a conceput actul sexual pentru ca să ne bucurăm, pur şi simplu, de plăcere, ci pentru ca să ne exprimăm dragsotea şi intimitatea în mod fizic.

A avea o relaţie sexuală cu cineva este un lucru foarte important şi profund… şi tocmai de aceea poate avea urmări distrugătoare dacă nu are loc în condiţiile lăsate de Dumnezeu. Este cunoscută povestea bărbatului care a dat în judecată o companie producătoare de maşini de tuns iarba, fiindcă se rănise în timp ce folosea maşina pentru a fasona un gard viu. La proces a susţinut că în instrucţiunile de utilizare ale produsului nu era menţionat că nu poate fi folosit în acest scop. Cam la fel stau lucrurile şi cu actul sexual: are un scop în sine, dar, fiindcă are aşa de mare putere, poate provoca mult rău dacă nu este folosit conform instrucţiunilor Creatorului său.

Pentru a putea înţelege concepţia biblică despre actul sexual, trebuie să înţelegem diferenţa dintre dragoste şi dorinţă fizică. Dragostea preţuieşte şi cinsteşte persoana iubită şi doreşte ce-i mai bun pentru ea. Dragostea se concentrează asupra celuilalt; este lipsită de egoism, are spirit de sacrificiu şi nu poate să nu fie devotată celuilalt. Dorinţa fizică, pe de altă parte, caută să se folosească de oameni sau de diferite lucruri pentru a-şi satisface nevoile şi pentru a-şi împlini dorinţele. Se concentrează asupra propriei persoane, este, în mod firesc, egoistă şi respinge orice fel de dedicare în relaţie.

Dragostea este opusul dorinţei fizice; cele două se află în conflict direct. Întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem este dacă relaţia noastră sexuală este o expresie a dragostei sau o dorinţei fizice: „Vreau să-ţi arăt că te preţuiesc şi că te stimez şi de aceea mă dăruiesc ţie” sau „Am nevoie de tine pentru a-mi satisface dorinţa.” Dacă Dumnezeu a conceput actul sexual pentru a ne ajuta să ne exprimăm dragostea, atunci ne minţim tare mult şi ne distrugem singuri dacă o folosim pentru a ne satisface poftele fizice.

Rolul căsniciei

Căsnicia este o taină adâncă, este modul în care doi oameni devin una. Nici căsnicia nu garantează sau întăreşte dragostea, dar, dacă este luată în serios, ca un angajament necondiţionat de credincioşie pe viaţă, te va ajuta, cu siguranţă, să faci deosebirea dintre dragoste şi dorinţă fizică. După cum hârtia de turnesol este folosită pentru a testa prezenţa acidului, tot aşa şi căsnicia pune la încercarea dedicarea. Cum putem şti dacă iubim pe cineva suficient de mult pentru a face dragoste împreună? Avem răspunsul căsniciei: „Eşti gata să te dedici pe viaţă acestei persoane?”

Căsnicia este şi o plasă de siguranţă; toţi suntem aşa fragili şi supuşi greşelii… Cum putem fi siguri şi încrezători în ce priveşte dragostea partenerului nostru tocmai având în vedere slăbiciunile şi căderile noastre? Răspunsul este din nou: dedicarea. Dacă lipseşte dedicarea, atunci nu există dragoste sinceră, iar actul sexual este doar plăcere fizică.

Concluzii

Dorinţa fizică te atrage cu putere, dar este egoistă în sine şi se opune dragostei. Dacă întreţinem dorinţa fizică din viaţa noastră, aceasta ne târăşte inevitabil spre izolare, singurătate, nesiguranţă şi uscăciune sufletească. Ce ne mai rămâne când plăcerea fizică începe să ne plictisească şi nu ne mai satisface? Ca să nu mai amintim şi durerea vinovăţiei şi a singurătăţii?

În mod clar, dragostea însoţită de dedicare presupune multe eforturi şi sacrificii. Totuşi, numai aşa poţi scăpa de singurătatea, suspiciunea şi disperarea care ne macină în zilele noastre. Dacă înlocuim dragostea cu dorinţa trupească, rămânem doar cu nişte senzaţii lipsite de sens care, în cele din urmă, îşi vor pierde noutatea şi nu ne pot satisface niciodată decât pe plan fizic.

Dumnezeu doreşte să fim eliberaţi din robia dorinţei fizice; doreşte să iubim cu adevărat. Oricum toţi păcătuim în ochii lui Dumnezeu, care consideră că e totuna să te culci cu diferiţi parteneri sau să cochetezi cu gândurile de senzualitate. Totuşi, El ne dăruieşte toată iertarea de care avem nevoie pentru a începe o relaţie personală profundă cu El. Apoi dragostea pe care o cunoaştem în relaţia cu Dumnezeu începe să se arate şi în relaţiile cu ceilalţi oameni.

Noi alegem: fie răspundem afirmativ la oferta lui Dumnezeu şi trăim o viaţă caracterizată de dragoste, prin iubirea Sa… fie îl respingem şi pornim singuri la drumul vieţii!

http://www.everystudent.ro/dragoste/

Cum să procedăm cu cei care păcătuiesc împotriva noastră?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în DILEME

Luaţi seama la voi înşivă! Dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, mustră-l!
Şi dacă-i pare rău, iartă-l! Şi chiar dacă păcătuieşte împotriva ta de şapte ori pe zi,
şi de şapte ori pe zi se întoarce la tine şi zice: „Îmi pare rău!” – să-l ierţi. (Luca 17:3-4)
Potrivit cu acest text, când cineva păcătuieşte împotriva noastră, noi trebuie în primul rând să-i mustrăm, adică să-i confruntăm, indiferent dacă au greşit împotriva noastră intenţionat sau. Dacă nu confruntăm pe cei care greşesc împotriva noastră, relaţia dintre noi se va răci treptat până se va rupe total. În al doilea rând, dacă, celor ce ne-au greşit, le pare rău pentru ceea ce au făcut, să-i iertăm. Dacă păcătuiesc de mai multe ori împotriva noastră, dar de fiecare dată îşi cer iertare şi le pare rău – la fel, să-i iertăm.

Deci, trebuie să-i iertăm pe cei care îşi cer iertare. Cum să procedăm cu cei care păcătuiesc împotriva noastră, dar nu-şi cer iertare şi nici nu le pare rău pentru ceea ce au făcut?

Cum procedează Dumnezeu cu cei care nu se pocăiesc?

Dumnezeu a dat pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru întreaga omenire (Ioan 1:29; 1 Ioan 2:2), dar această jertfă este valabilă doar pentru cei care se pocăiesc, adică îşi recunosc păcatul, le pare rău pentru ceea ce au făcut şi îşi cer iertare. Cei care nu se pocăiesc, vor fi judecaţi şi “partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.” (Apocalipsa 21:8)

Cum să ne raportăm faţă de cei care păcătuiesc împotriva noastră, dar nu-şi cer iertare şi nu le pare rău pentru ceea ce fac?

Iată instrucţiunile pe care le dă Apostolul Pavel credincioşilor din Roma:

„Dacă este cu putinţă, întrucît atîrnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii. Prea iubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: ,,Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti”, zice Domnul. Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinşi pe capul lui.” Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine. (Romani 12:18-21)

Iertarea fără pocăinţă este o justificare a păcatului, fără justificarea păcătosului.

Ce se întâmplă atunci când iertăm pe oameni fără ca să-i mustrăm, adică fără ca să-i confruntăm cu păcatul lor? Dietrich Bonhoeffer, un mare teolog, martirizat de către nazişti într-un lagăr de concentrare în 1945 numea o astfel de iertare:

… Iertare ieftină… care duce la justificarea păcatului fără justificarea păcătosului pocăit.

Prin faptul că nu mustrăm pe cei care păcătuiesc şi-i iertăm fără ca ei să-şi ceară iertare, noi justificăm sau încuviinţăm modul lor de viaţă şi îi lipsim de şansa de a se pocăi pentru a fi justificaţi înaintea lui Dumnezeu.

http://neclintit.com/2012/10/07/cum-sa-procedam-cu-cei-care-pacatuiesc-impotriva-noastra/

Este îngăduit creștinului să participe la Cina Domnului în altă confesiune?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în DILEME

Întrebare:

 Pace. Eu mă aflu în Italia și aici unde sunt, până nu demult nu era nicio biserică baptistă rusă sau română. Fiind în căutarea Bisericii, am întâlnit mulți baptiști din Moldova și Ucraina, care frecventau diferite biserici italiene sau ruse, dar de altă confesiune. De la început am frecventat o biserică harizmată, unde se vorbea în limba rusă. Acolo am întâlnit baptiști (în majoritatea lor femei), care de ani de zile frecventau această biserică și luau și Cina Domnului împreună cu harizmații. Eu, însă, nu am putut sta mult acolo, fiindcă învățătura acestei biserici se contrazice cu Biblia. Am plecat într-o biserică evangelică (nu penticostali) italiană. Acolo multe lucruri sunt practic ca la noi. Dar, am rămas uimit, că ei nu socot ca păcat fumatul, întrebuințează băuturi alcoolice (vin), femeile poartă haine bărbătești, nu-și acoperă capul nici măcar în timpul adunării, la Cina Domnului pot participa și copiii (personal am văzut cum o mamă a dat copilului său de vreo 10-12 ani pâine, iar slujitorul care dădea Cina nu a zis nimic), nu explică ce semnifică Cina și cine are dreptul să participe, etc. Și în această biserică am întâlnit surori de ale noastre, care frecventează adunarea de 5-10 ani și mi-au mai spus și alte lucruri “interesante”.  Am încercat să vorbesc cu unul din presbiteri (la ei este conducere presbiteriană și sunt 3 presbiteri)) privitor la fumat și mi-a zis că în Biblie nicăieri nu scrie că e păcat să fumezi. Am mai fost și la biserica baptistă italiană, dar acolo e și mai și. Chiar episcopul Uniunii BB, atunci era o femeie, am văzut femei-pastori și femei-predicatori. Ba mai mult, la o biserică pastorul a fost de 3 ori căsătorit, prima căsătorie înregistrată oficial și divorțat, a 2-a a trăit în concubinaj și cu a 3-a soție tot în concubinaj trăiește. Întrebarea mea este următoarea: SE POATE SĂ PARTICIP LA CINA DOMNULUI ÎN UNA DIN ACESTE BISERICI? Dacă “DA”, în care anume? Cum de procedat în caz, daca nu este nici o biserică în împrejurime, dar suntem vreo câțiva creștini și nici un slujitor, care are împuterniciri de a face Cina? Putem să facem Cina singuri? Vă mulțumesc.

Primii creștini nu s-au confruntat cu diferențe confesionale

Biblia nu abordează direct întrebarea participării la Cina Domnului cu cei ce fac parte din alte confesiuni creștine. Nu mă refer la erezii, ci la alte confesiuni. Domnul Isus a lăsat Cina Domnului ca să fie un semn al Noului Legământ în care am intrat noi prin credință în El și prin care am căpătat mântuirea și viața veșnică. Despre primii creștini ai Bisericii din Ierusalim se spune că se adunau în curtea Templului pentru ora de rugăciune și ca să fie învățați de Apostoli. Ei stăruiau în frângerea pâinii, dar făceau aceasta pe la casele lor. (Fapte 2:44) Când relatează despre aflarea apostolului Pavel în Troa (cazul cu învierea lui Eutih), ni se spune că atunci era prima zi a săptămânii și toți erau adunați laolaltă pentru frângerea pâinii. (Fapte 20:7) Deci, nici în Ierusalim și nici în Troa nu existau diferențe confesionale între acei creștini.

Participarea la Cina Domnului este identificare cu Hristos și cu ceilalți creștini

Când le-a scris creștinilor din Corint în legătură cu pericolul idolatriei la care ei erau expuși zilnic locuind într-un oraș păgân, Apostolul Pavel i-a învățat astfel:
Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem, nu este ea împărtăşirea cu trupul lui Hristos? Având în vedere că este o pâine, noi, care suntem mulţi, suntem un trup; căci toţi luăm o parte din aceeaşi pâine. Uitaţi-vă la Israelul după trup: cei ce mănâncă jertfele nu sunt ei în împărtăşire cu altarul? Deci ce zic eu? Că un lucru jertfit idolilor este ceva? Sau că un idol este ceva? Dimpotrivă, eu zic că ce jertfesc Neamurile jertfesc dracilor, şi nu lui Dumnezeu. Şi eu nu vreau ca voi să fiţi în împărtăşire cu dracii. Nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul dracilor; nu puteţi lua parte la masa Domnului şi la masa dracilor. Sau vrem să întărâtăm pe Domnul la gelozie? Suntem noi mai tari decât El? (1 Corinteni 10:16-22)
Textul acesta biblic arată clar că participarea la Cina Domnului este nu doar o amintire a jertfei Domnului Isus Hristos, ci o identificare cu această jertfă și cu ceilalți creștini care au intrat în Noul Legământ. Apostolul îi avertizează pe creștinii din Corint că participarea la masa idolilor este identificare (părtășie) cu idolii. Nicicum nu vreau să spun că participarea la Cina Domnului cu oameni de alte confesiuni este idolatrie, etc. Tot ce vreau să arăt este doar că participarea la Cina Domnului este identificare cu jertfa Domnului Isus în primul rând, dar și cu oamenii care participă. De aceea, creștinul adevărat născut din nou va dori să participe la acest act sfânt împreună cu alți creștini născuți din nou care au fost sfințiți prin sângele Domnului Isus Hristos.  În același timp, trebuie să știm că…

Cina Domnului este pentru cercetarea personală (nu a altora)

În capitolul următor din Epistola I către Corinteni, Apostolul Pavel scrie:
Când vă adunaţi, dar, în acelaşi loc, nu este cu putinţă să mâncaţi Cina Domnului. Fiindcă atunci când staţi la masă, fiecare se grăbeşte să-şi ia cina adusă de el, înaintea altuia; aşa că unul este flămând, iar altul este beat. Ce? N-aveţi case pentru ca să mâncaţi şi să beţi acolo? Sau dispreţuiţi Biserica lui Dumnezeu şi vreţi să faceţi de ruşine pe cei ce n-au nimic? Ce să vă zic? Să vă laud? În privinţa aceasta nu vă laud. Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat; şi anume, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine. Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.” Tot astfel, după Cină, a luat paharul şi a zis: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el.” Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El. De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului. Fiecare să se cerceteze, dar, pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta. Căci cine mănâncă şi bea îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului. Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm. Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi. Dar, când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea. Astfel, fraţii mei, când vă adunaţi să mâncaţi, aşteptaţi-vă unii pe alţii. Dacă-i este foame cuiva, să mănânce acasă, pentru ca să nu vă adunaţi spre osândă. Celelalte lucruri le voi rândui când voi veni. (1 Corinteni 11:20-34)
Priviți cu atenție și veți vedea că creștinii bisericii din Corint erau departe de a fi perfecți și veneau să ia parte la Cina Domnului cu problemele lor. Unii veneau cu mâncarea pe care o mâncau singuri în fața altora, alții veneau cu vinul pe care îl beau singuri și plecau beți de acolo, iar cei ce nu aveau nimic erau în felul acesta dați de rușine. Cu mult regret spune Pavel că ei se adunau ca să se facă mai răi, nu mai buni. Ce trebuia să facă un creștin din acel oraș care dorea și credea că trăiește după Adevărul lui Hristos? Să ia parte cu ceilalți la Cina Domnului sau să se abțină ori să caute o altă soluție? Apostolul Pavel le-a dat un îndemn tuturor și fiecăruia în parte să se cerceteze bine fiecare pe sine însuși. Cina Domnului este un prilej să ne judecăm singuri pe noi. Atenție! Singuri pe noi. Nu pe alții. Dacă cineva ia parte la Cina Domnului fără să înțeleagă toate implicațiile acestui act sfânt, prin aceasta își atrage asupra lui osânda lui Dumnezeu care va veni în formă de neputință, boală sau chiar moarte fizică, căci la aceasta se referă apostolul când spune “nu puțini dorm”.
Din moment ce ați vizitat biserici la care v-ați confruntat cu situații când oamenii nu mai recunosc păcatul și nu realizează toate implicațiile actului sfânt al Cinei Domnului, este bine să le vorbiți despre aceasta, dar să o faceți cu dragoste și tot respectul. Dacă vă ascultă, ați câștigat pe frații voștri. Dacă nu doresc să vă asculte, atunci cred că este înțelept să vă adunați împreună cu cei care se tem de Dumnezeu și să invitați un slujitor din altă localitate sau poate chiar din Moldova, care să vă călăuzească și să vă dea învățătură sănătoasă din Sfintele Scripturi și care să oficieze și Cina Domnului. Așa să vă ajute Dumnezeu.

Cum să te porți cu familia dacă nu mai împărtășești religia lor?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în DILEME

Întrebare:

De vreo câțiva ani am început să studiez Biblia și alte cărți spirituale, chiar și ezoterice. Toate astea m-au făcut să încep a pune la îndoială adevărul revelat în Biblie, învățăturile date de preoți (nu de toți). Sunt ortodoxă, botezată și de acasă am primit educația și învățătura conform Bisericii. Sinceră să fiu, mereu am adresat întrebări, încă de mică, în legătură cu religia și la multe dintre ele nu mi s-a dat răspuns. Acum, după ceva studiu mi-am format idei, am meditat, m-am rugat și am ajuns la un echilibru interior. Mă simt împăcată, dar, ce să răspund și cum să mă comport cu restul (inclusiv propria familie), care mă văd diversă acum, care consideră că m-am îndepărtat de religia primită prin botez? E considerat ăsta un păcat și de ce? Ar trebui să mă simt vinovată? Mulțumesc anticipat!

Realizați deosebirea dintre Biblie și celelalte cărți spirituale și ezoterice

Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu și în ea este scrisă revelația lui Dumnezeu și adevărul absolut cu privire la viață și la mântuire pe care trebuie să-l cunoască fiecare om. Este trist că acasă nu ați fost învățată Bibliași că nu vi s-a răspuns la întrebările pe care le adresați părinților sau preoților la care v-ați referit. Îmi dau seama că tocmai această lipsă de învățătură sănătoasă din Sfintele Scripturi v-a făcut să căutați răspunsuri în cărțile spirituale și ezoterice. În Biblie este cuprins adevărul lui Dumnezeu, dar în foarte multe din cărțile ezoterice  și spirituale sunt prezentate și transmise învățături eretice, păgâne și nimicitoare, care aduc nimicirea sufletului. Faptul că după citirea acestor cărți ați ajuns să puneți la îndoială adevărul revelat în Biblie este cea mai convingătoare dovadă că ați citit cărți care cuprind învățături diabolice, oricât de frumoase, temeinice sau pașnice ar arăta ele. Și să nu vă lăsați înșelată de acest “echilibru interior” aparent, pentru că adevărata mântuire și pace cu Dumnezeu poate fi realizată doar prin intrarea în Noul Legământ cu Domnul Isus Hristos.

Verificați-vă relația cu Dumnezeu

Mai important decât relația cu familia este relația cu Dumnezeu. Dacă respingeți adevărul Bibliei și nu-l mai credeți, nu mai puteți avea pace cu Dumnezeu și mântuire. Aceasta trebuie să vă alarmeze cel mai mult. De aceea, sfatul pe care vi-l dau este să lăsați la o parte toate cărțile ezoterice și spirituale care v-au îndepărtat de adevărul Sfintelor Scripturi și să începeți a studia Biblia. Urmați exemplul creștinilor din Efes, despre care este scris astfel:

Mulţi din cei ce crezuseră, veneau să mărturisească şi să spună ce făcuseră. Şi unii din cei ce făcuseră vrăjitorii şi-au adus cărţile şi le-au ars înaintea tuturor: preţul lor s-a socotit la cincizeci de mii de arginţi. Cu atâta putere se răspândea şi se întărea Cuvântul Domnului. (Faptele apostolilor 19:18-20)

Oamenii aceștia au luat atitudine față de cărțile care aduceau învățătură spirituală contrară Sfintelor Scripturi. Eu mă rog ca să vă revizuiți atitudinea față de cărțile ezoterice și spirituale pe care le aveți și să vă deziceți de cele care v-au pus în inimă îndoială față de Sfintele Scripturi.

Este păcat să nu mai urmezi religia părinților?

Dacă religia părinților nu a fost adevărată, în sens că nu a mers după adevărul Sfintelor Scripturi, nici nu trebuie urmată. Dar dacă părinții au urmat și urmează învățătura Evangheliei este mai mult decât păcat să o părăsiți pentru că aceasta vă va aduce nimicirea sufletului, pentru că este scris că toți cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, vor fi nimiciți. Grăbiți-vă să înțelegeți adevărul Evangheliei, să credeți din toată inima în Domnul Isus și să deveniți o adevărată ucenică a Lui.

Începeți să studiați Sfintele Scripturi. În privința aceasta chiar vreau să vă recomand cursurile de studiu biblic inductiv al Bibliei cu ajutorul cărora veți putea pătrunde înțelesul adânc al Scripturilor și veți primi răspuns la întrebările pe care le-ați avut și le aveți. Vă recomand să începeți cu cursul “Dumnezeule, exiști?” de Kay Arthur, care  este un studiu profund și interesant al Evangheliei după Ioan.

Cum să vă purtați cu părinții și cu familia? 

Căutați să înțelegeți bine ce vă vorbesc ei și să treceți cuvintele lor prin prisma Sfintelor Scripturi. Aveți răbdare în discuție, ca să ascultați argumentele lor și ca să le vorbiți ce credeți și de ce credeți așa. Nu vă piedeți niciodată respectul pentru părinți și pentru ceilalți membri ai familiei. Dumnezeu să vă dea tuturor membrilor familiei lumină ca să vedeți și să înțelegeți adevărul Evangheliei și prin credință în Domnul Isus să căpătați mântuire și darul vieții veșnice.

http://www.moldovacrestina.net