Categorie: DILEME

Religia este un subiect extrem de controversat, însă are, în anumite privinţe, un aliat neaşteptat: ştiinţa. Oamenii se roagă încă de când au început să contempleze asupra existenţei lor pe pământ, iar ştiinţa demonstrează că rugăciunea are efecte benefice asupra psihicului uman şi sănătăţii. Unul din cele mai populare ritualuri religioase este rugăciunea.

O cercetare realizată în 2011 în România a arătat că 61% din români, indiferent de confesiunea religioasă de care aparţin, declară că rugăciunea sau meditaţia religioasă este o parte importantă din viaţa lor de zi cu zi, în timp ce doar 6% declară că merg la biserică de câteva ori pe săptămână, iar 25% o dată pe săptămână. Alte date interesante arată că 93% dintre neoprotestanţi se roagă zi de zi, pe când 70% din greco şi romano catolici au acelaşi ritual. Ponderea ortodocşilor care se roagă frecvent este de 59%, fiind cea mai scăzută dintre confesiuni. Clay Routledge, un doctor în psihologie de la Universitatea de Stat din North Dakota, Statele Unite, a analizat rezultatele mai multor studii care demonstrează efectele benefice ale rugăciunii. „Religia este complicată.

Poate fi atât bună, cât şi rea pentru sănătatea unei persoane, depinde de mai multe variabile. Totuşi, ştiinţa a dovedit în repetate rânduri că rugăciunea are efecte pozitive asupra indivizilor şi societăţii”, a consemnat doctorul psiholog.

1. Rugăciunea îmbunătăţeşte controlul de sine Studiile au demonstrat că stăpânirea de sine este precum un muşchi, iar „exerciţiul” rugăciunii antrenează autocontrolul.Aşa cum după mai multe flotări muşchii obosesc, la fel şi controlul de sine poate „obosi”. Acest lucru este posibil din cauză că activităţile care impun autocontrol sunt mari consumatoare de energie, psihic şi emoţional, ceea ce face ca deciziile corecte, bune, să fie cu atât mai dificil de luat, cu cât omul trebuie să-şi folosească mai mult autocontrolul. De exemplu, este mult mai probabil să mâncăm haotic, necontrolat, sau să ne ieşim din fire şi să devenim iraţionali atunci când suntem epuizaţi mental, punctează Routledge.

2. Ne face mai buni Routledge aminteşte de un alt studiu, în care subiecţii au fost supuşi unei experienţe neplăcute pentru a le creşte gradul de agresivitate. De exemplu, cei care au fost rugaţi să se roage pentru o persoană care i-a înfuriat, au fost mai puţin agresivi în reacţie decât cei care au fost rugaţi să se gândească la persoana care i-a scos din sărite. Cercetătorii au demonstrat că rugăciunea reduce stările agresive, făcându-i pe oameni mai calmi şi mai stăpâni pe propriile emoţii.

3. Devenim mai iertători Atunci când oamenii se roagă pentru partenerul de cuplu, un prieten sau o rudă, devin mai iertători faţă de persoanele care au greşit faţă de ei.

4. Sporeşte încrederea În cazul oamenilor care se roagă împreună, în cuplu sau alături de un prieten apropiat, sentimentul de încredere devine mai puternic, la fel şi legătura dintre aceştia. Această descoperire este foarte importantă mai ales pentru cuplurile care pot folosi rugăciunea ca metodă de terapie.

5. Ameliorează stresul Cercetătorii au descoperit că persoanele care se roagă pentru alţii sunt mai puţin vulnerabile când vine vorba de efectele stresului asociat, de obicei, cu problemele financiare. Interesant a fost că rugăciunea s-a dovedit eficientă în reducerea stresului numai atunci când nu a fost centrată pe propria persoană, ci pe binele altui individ. Rugăciunea centrată pe dorinţa de a obţine câştiguri materiale în folos propriu nu a dat rezultate în diminuarea nivelului de stres, ceea ce a dus la concluzia că pentru a obţine beneficii personale în urma rugăciunii, individul trebuie să-şi îndrepte gândul către fericirea şi bunăstarea altora.

Citeste mai mult: adev.ro/o4iz5u

Nu vreau să „tulbur apele” cu cine știe ce teorii controversate despre rolul femeii în biserici, pentru că e o temă delicată și oricât de echilibrat ar aborda-o cineva, tot provoacă pasiuni. Scopul meditării mele este de a identifica un fapt de necontestat și de a îl analiza sumar și anume: de ce tot mai multe femei predică sau chiar ajung „păstorițe” și ce se întâmplă cu bărbații? Un fapt care nu poate fi contestat și care ne spune câte ceva despre realitatea pe care o trăim.

Nu știu dacă ați observat, dar în ultima vreme, foarte des auzim despre femei care predică, chiar dacă se susține că nu fac asta ci doar „au o mărturie”. Intervine o eschivare de la realitate din cauza unor prejudecăți culturale sau religioase și o ambalare a unei realități de necontestat. Probabil problema mai mare este însăși eschivarea prin minciună de la recunoașterea unei realități contemporane. Le este teamă acelor femei sau bărbaților care sunt de acord cu vorbirea lor, să recunoască asta, pentru a nu fi ținta comentariilor extremiștilor. În realitate, orice femeie, ca și orice bărbat, când deschide gura să dea sfaturi, îi învață pe ceilalți chiar dacă nu merg la amvon ci doar la microfon, chiar dacă nu numesc asta predică ci doar mărturie. Și asta indiferent dacă se întâmplă într-o sală de cult sau acasă la cineva sau pe stradă.

Mulți contestă că femeia ar trebui să învețe pe alții, pe baza interpretării riscante prin scoatere din context a unor pasaje scripturale. Mulți se duc la extreme și spun că nu trebuie nici poezii sau cântări să zică în biserici ci să „învețe în tăcere”. E o interpretare de tipul „că așa vrea mușchiul meu” a Scripturii. În realitate, același Pavel recomandă femeilor mai bătrâne „să învețe pe alții ce este bine” și distinct „să învețe pe femeile mai tinere”. Oricum ar fi, extremiști tot vor exista. Unii vor ține mereu cont din Biblie doar de ceea ce le convine sau pică bine.

Realitatea e totuși dramatică. Eu aș spune mei degrabă că tot mai multe femei sunt nevoite să predice, nu neapărat că vor să predice. Avem o criză mare în multe biserici neoprotestante de bărbați gata să slujească. Mulți bărbați au abandonat acest capitol al vieții spirituale și au lăsat „posturile vacante”. Depărtarea de ceea ce ne cere Scriptura ne pune în situații foarte delicate ca și organizații religioase. „Pe vremea mea” era bătaie pe amvon, cine prindea era onorat și unii au făcut din sportul „frecatului colțurilor amvonului” un spectacol ieftin și jegos. Era opusul aceste stări de astăzi, tot la fel de periculos. Bărbați care se luptau să predice și nu-i mai putea da jos de acolo.

Unde sunt bărbații care să predice? Unde au dispărut? De ce sunt nevoite unele biserici să folosească femeile pentru asta? Dacă vreți, e ca la război, femeile ar trebui protejate nu interzise în astfel de bătălii, dar, în anumite cazuri și femeile pot lupta, uneori o vor face mai bine decât bărbații. Unde sunt cei ce ar trebui să slujească?

Mă consider unul din evadați. Da, eu sunt una din persoanele care am cerut să nu mai fiu inclus în lista de oameni care slujesc public în biserica din Mediaș, pentru a rămâne doar în slujirea mult mai simplă a bisericii din Agârbiciu. Sunt în consecință unul din cei care „au lăsat locul liber” și privesc puțin și „din afară” problema, așa că voi încerca să spun ce văd, cu riscul de a produce și disconfort. Iată câteva observații, fără a le putea clasifica într-o anumită ordine.

Bărbații s-au feminizat și femeile s-au masculinizat. Este un adevăr care nu poate fi contestat. Societatea contemporană a reușit să aducă diferențele dintre sexe aproape de inexistență. Nu mai există aproape deloc o clasificare a atribuțiilor, o diferențiere în funcție de sexul persoanei. Se consideră femeia concurentă bărbatului nu inferioară ca în cultura veche, nici egală ca în scrierile Noului Testament. Poate unii vor spune că noi ne orientăm după Scriptură nu după cultură, și le răspund: așa ar trebui, dar nu așa facem. Din păcate, cei mai mulți oameni rezumă „viața spirituală” la mersul la biserică deci pe acest principiu influența „lumii” e prezentă în 90% din timpul nostru pe când cea biblică doar 10% așa că, ne vom transforma în consecință.

Foamea după emoții. Da, se caută din ce în ce mai mult predicile care dau emoții și bărbații de regulă nu predică la emoții sau o fac mult mai greu decât femeile. Nu doar predicile ci întregul program se duce din sfera rațională în cea emoțională. Oamenii vor „să simtă” și dacă nu simt consideră că nu a fost bună predica. Vor să se simtă învăluiți, vor să simtă emoții, vor să simtă palpabil, vor într-un fel dovezi ale puterii vorbitorului, nu cuvinte ale lui Dumnezeu. Se caută mai presus de toate senzația, de regulă senzația de bine, de plăcere. Uneori orbește se caută, cu mâinile întinse și cu ochii închiși, vrem să pipăim pentru a simți, ne întindem „senzorii” vrem să palpăm și puțini bărbați sunt în stare să ofere astfel de dovezi deși mulți încearcă.

Depărtarea bisericilor de la Scriptură. Da, e o altă cauză pentru care bărbații se retrag. Când biserica locală o ia în direcție greșită unii încearcă să o mențină pe direcția bună, dar nu reușesc și în cazurile riscante, unii sar din barcă. Din păcate tot mai des aud despre organizații religioase care au deraiat de la Cuvântul lui Dumnezeu. În această situație e valabil principiul „tu și casa ta”. Astfel unii dispar din viața organizațiilor locale pentru a se slava. Aici e mult de scris pentru că unii insistă că ar fi abandon și lașitate. În realitate e responsabilitate întrucât prima obligație a unui bărbat este soția sa și copiii, mai apoi biserica locală. Doamne, te rog să cercetezi tu orice grup care se numește biserică locală.

Păcatul din viața personală sau familială. Din păcate, pentru bărbați e din ce în ce mai ușor să păcătuiască. Unele din păcate pot fi tăinuite de oameni, dar nu și de Dumnezeu. Pot fi ascunse, dar efectele lor vor fi vizibile și unul din efectele păcatului este tocmai pierderea puterii spirituale. Asta se traduce și prin pierderea chefului de a sluji prin cuvânt. Știu că mulți nu sunt de acord cu afirmația asta, dar tot o repet: astăzi e mult mai ușor și la îndemână să păcătuiești decât era înainte. Ei bine, dacă e mai ușor, pică mai mulți, în consecință și dintre slujitori vor pica mai mulți. Și nu mă refer neapărat la pornografie (că e ușor de accesat) și în aceeași măsură la lăcomie, iubirea de lucruri și posesiuni, iubirea de bani, iubirea de poziție socială și altele. Doamne te rog adu vindecare.

Problema slujirii pe bani. Aici sunt vizate unele culte care își angajează slujitorii. Omenii zic: „doar plătim păstor” să-și facă treaba. Așa că, ne trezim cu predicatori profesioniști și credem că ne putem vedea de treburi, că doar plătim nu? Vedem slujirea apanajul unor oameni cu anumite studii, o vedem ca pe o meserie și dacă noi nu avem calificare, ne tragem îndărăt. Tot mai mulți cred, că plătind un păstor, acesta va fi omul orchestră, va face față tuturor situațiilor ce necesită slujire și că ei pot veni la biserică liniștiți fără a mai fi nevoie „să citească biblia duminică dimineața devreme pentru a găsi ceva de predicat”. Dacă sunt doi păstori, atunci chiar ne-am scos.

Infantilismul spiritual. Mulți băiețași au predicat sau mai predică. Oameni care predică pentru apreciere, faimă, laudă, renume și care nu predică pentru că aste le e chemarea, care nu predică pentru că aceasta le este responsabilitatea. Omeni imatur spiritual care au sperat că predicarea le va aduce avantaje, când au văzut câtă muncă, seriozitate, rugăciune și responsabilitate implică predicarea s-au tras într-o parte. Pe de o parte e bine, pentru că nu se mai rostesc predici infantile, nebiblice, pe de altă parte sper să devină bărbați cât mai curând.

Îndepărtarea lor intenționată sau neintenționată. Da, unii din cei care slujeau, pentru că nu mai sunt comozi pentru direcția în care merge biserica locală sau cea națională, sunt excluși discret sau direct. Dacă nu predici în conformitate cu ceea ce cultul dă ordine, ești îndepărtat. E una din realitățile de necontestat ale zilelor noastre. Nu ai cum să vii cu o altă perspectivă, dacă cultul nu e de acord cu acea perspectivă zbori, fie că pe furiș, fie direct. Cultul „de la București” decide dacă ai libertatea sau nu.

Extenuare. Aha, sunt unii care pică și rămân în urmă. De regulă sunt cei care o vreme au tras de au rupt hamul și la un moment, dar au picat pe brazdă. De regulă ei sunt lăsați în urmă dacă nu mai sunt „plini de râvnă” și alții le iau locul. De cele mai multe ori, aceștia nu mai sunt nici măcar încurajați să se ridice de jos, sunt lăsați acolo și chiar condamnați pentru lipsa lor de implicare. Nu contează că până atunci și-au depășit capacitățile. Nu ești cu noi, ești împotriva noastră.

Punerea în slujire după bani. Nu știu cum să o numesc această problemă, dar e vorba de punerea în slujire nu pe criteriile Scripturii, ci pentru că frații respectivi sunt oameni care contribuie mult cu bani la biserică. Se întâmplă în mai toate bisericile locale. Cine vine cu mulți bani, se consideră „by default” că ar fi bun și de slujire publică și în cele mai multe cazuri nu este așa. Darul unor oameni e să facă bani, asta e chemare lor și prin asta pot sluji biserica locală. Când sunt puși în slujirea prin învățătură nu sunt potriviți. Dar „regula de aur” spune: cine are aurul face regula.

Activismul religios. Uf, că de ce scriu, de ca apar tot mai multe. Vedeți voi, activismul religios e cauza slujirii multor oameni. Ei cred (și eu am crezut o vreme) că slujind biserici locale, slujesc lui Dumnezeu, dar descoperă la un moment dat că, poți sluji bisericii locale dar nu înseamnă neapărat că îl slujești pe Dumnezeu. La un moment dat se maturizează, realizează că au slujit din dorința de a face activități religioase și nu din chemarea pe care au primit-o și se retrag, uneori la polul opus.  Activistul religios e folosit mult în biserici și dacă cei ce conduc biserica au câțiva din ăștia se bucură tare de ei, deși nu au neapărat respect pentru ei, dar „au pe ce pune mâna la nevoie”.

Înțelegeți de ce uneori femeile sunt nevoite să predice? Astea sunt unele din motive, deși există și unele exclusiv ale lor. Sunt destule cazuri în care răzvrătirea sau mândria le face să predice. Dar în prea multe situații problema nu este a lor ci a noastră a bărbaților. Am încercat să scriu în așa fel încât să nu stârnesc pasiuni. Sper să fi reușit.

Voi ce credeți? Care sunt motivele?

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/category/meditatii/page/2/

Aici e delicat, pentru că puțini reușesc să folosească corect cea mai eficientă metodă de confruntare și anume confruntarea față în față. Eu de exemplu, prefer scrisoarea (de mână sau electronică) apoi telefonul și ultima metodă, folosită e cea față către față. Nu e neapărat greșit, dar uneori durează mai mult și e mai ineficient. Are totuși și unele avantaje despre care voi scrie mai încolo.

Așadar, dacă e să vorbim de confruntarea personală, acel prim pas din cei recomandați de Scriptură, găsim câteva variante posibile și logice și anume: întâlnirea față în față, telefonul și scrisoarea (electronică mai modern) dar și o combinație dintre acestea.

Confruntarea față în față.

Spuneam că de regulă este prima alegere și o consider cea mai eficientă și rapidă dintre ele. Nu în toate cazurile e cea mai bună, dar în cele mai multe e recomandată. De exemplu, nu e recomandată dacă vrei să confrunți o persoană dominatoare sau intimidantă sau un om care obișnuiește să nu recunoască ce ai discutat, care minte de regulă.

Confruntarea față în față e forma cea mai eficientă de comunicare și e de mare ajutor faptul că pori vedea și reacțiile, trăsăturile feței, limbajul trupului. Poți auzi tonul vocii, poți vedea lacrimi dacă este cazul și clarifici mult mai repede și ușor neînțelegeri. Mai mult, poți să îți exprimi îngrijorarea, suportul și bucuria când este cazul mult mai clar, repede și vizibil.

Dacă ar fi să arătăm și câteva dezavantaje, ele sunt mai accentuate pentru persoanele timide, cele care renunță ușor și care discută cu intimidanți. Persoana confruntată are mai puțin timp la dispoziție să își formuleze răspunsurile și dacă scopul confruntării este corect și anume restabilirea adevărului și repararea relației, nu acuzarea și doborârea, trebuie să îi dăm timp să formuleze cu înțelepciune răspunsurile. Oferă mai puțin control și dovezi asupra a ceea ce se aude și spune. Din start nu e recomandată dacă e vorba de confruntarea între victimă și agresor la abuzuri fizice, emoționale sau sexuale.

Confruntarea prin telefon

Și asta e o metodă ce discuție și este o opțiune în cazul de față. Nu oferă tot atâtea avantaje ca cea de mai sus, dar în unele contexte și cu unele caractere, e mult mai recomandată.

Dintre avantajele acestei metode aș aminti formalismul mai scăzut, de regulă e mult mai ușor și simplu să stabilești o astfel de întâlnire decât una față în față, că se poate desfășura și dacă cealaltă persoană nu e în localitate. Un alt avantaj este că, oferă de multe ori mai multă intimitate decât confruntarea față către față. Mia mult, securitatea e mai mare, mai ales în cazuri de abuz cum specificam mai sus. Ai avantajul auzirii vocii, auzi reacțiile imediate și poți stabili destul de ușor dacă confruntarea a dat roade sau nu.

Dintre dezavantaje: Caracterul imediat sau urgent al telefonului poate fi intimidant pentru cel confruntat de aceea trebuie programată și o astfel de convorbire cu un telefon prealabil în care ceri acordul pentru o astfel de discuție. Ca și cea de mai sus, lasă puțin timp de reacție celui confruntat și limitează exprimarea și prin limbajul trupului și respectiv citirea reacțiilor nonverbale și paraverbale. Un ultim dezavantaj e că te poți trezi vorbind singur, cel confruntat poate întrerupe foarte ușor discuția.

Confruntarea prin email sau scrisoare

E preferata mea, pentru că eu mă exprim mult mai corect și echilibrat în scris. Eu sunt mai ușor de influențat de emoții, agresivitate, dominanță și aleg ca măcar startul confruntării să îl fac în scris.

Avantajele unei astfel de metode sunt și ele importante. Faptul că poți acorda atenție fiecărui detaliu e preferatul meu. Poți verifica, șterge, reformula, până te asiguri că te exprimi cum trebuie. Dacă ai ca scop restaurarea acelei persoane trebuie să alegi cu grijă expresiile și modul de adresare și poți face asta, pentru că nu ești presat de timp ca la celelalte metode. Mai mult, oferă o distanță sigură față de persoanele dominante, intimidante sau față de agresori și rămâne o dovadă a confruntării. Mare atenție să nu facem astfel de confruntări publice, cum de altfel se obișnuiește în ultimul timp în România unde în public se spală rufele pocăiților.

Există și dezavantaje, cel mai dezavantajos lucru fiind lipsa totală a contactului sau auzirii cu confruntatul. Nu știi deloc ce reacție a avut și nici nu poți aduce argumente dacă e nevoie. Cel confruntat poate alege să nu răspundă și să întrerupă tot, de aceea e bine ca să se citească și recitească acel mesaj și să fie cât mai complet cu putință.

În fine, în funcție de situații, metodele pot fi folosite separat sau împreună. Dacă este o confruntare ce necesită mai multe interacțiuni, pot di combinate. Preferata mea, după cum spuneam este scrisoarea și scenariul perfect e scrisoare plus întâlnire sau telefon. Dar ce merge la mine, nu e regulă, diferă de la persoană la persoană. Important este să stabiliți clar care din metodele de comunicare se potrivește situației în care vă aflați. Trebuie să analizați faptele, felul dumneavoastră de a fi și felul celuilalt de a fi, apoi să decideți cum e cel mai bine

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/

Scriam anterior că sunt situații în care trebuie să confruntăm o persoană sau un grup cu greșeala sau păcatul în care stau cu scopul suprem de a stabili adevărul și de a restaura relația, tot procesul fiind guvernat de dragoste și respect. Situațiile despre care am scris nu sunt neapărat toate, dar sunt cele mai des întâlnite, celelalte, nemenționate, vi le va descoperi Duhul Sfânt fiecăruia. Totuși, dincolo de situațiile în care trebuie să confruntăm, există și situații în care nu trebuie să confruntăm. Asta fie din cauză că nu suntem persoana cea mai potrivită, fie din cauză că nu suntem într-o poziție corectă față de cel păcătos sau uneori din cauză că nu e timpul și locul potrivit. Iată câteva din aceste situații:

Nu confrunta când nu ești persoana potrivită pentru a confrunta. În cartea Proverbe, înțeleptul Solomon amintește despre pericolul ca un om să se amestece în cearta altora și îl aseamănă cu un om care apucă un câine de urechi. Nu „te băga” în cearta altora, nu confrunta pe un om dacă l-a jignit pe altul, decât dacă acea persoană afectată sau cea care a jignit sunt sub răspunderea ta. Mai adăugăm aici și cazurile în care e vorba de persoane fără apărare, cum ar fi orfanii sau văduvele. Dacă în schimb e vorba de două persoane care nu sunt „sub jurisdicția ta” nu ești persoana potrivită să confrunți. Evită să fii tu justițiarul, omul dreptății, avocatul sau omul cu disciplina. Nu îți băga nasul în cearta altora dacă nu ești persoana potrivită să faci asta.

Nu confrunta când nu ești sigur de fapte. Confruntarea are la bază adevărul. Pe de o parte adevărul Scripturii, pe de cealaltă parte adevărul în privința a ceea ce s-a întâmplat. Nu confrunta pe baza a ceea ce îți spun alții, be baza a ceea ce ți se pare ție, pe baza unor zvonuri. Înainte de a confrunta documentează-te, confruntarea este foarte serioasă întrucât de ea poate depinde continuarea vieții acelor oameni. Dacă nu știi faptele bine, nu e bine să confrunți un om. Da, e frustrant să trebuiască să muncești ca să afli detalii, e frustrant că uneori nu le afli, dar e vital să nu confrunți ba baza a altceva decât a faptelor reale.

Nu confrunta când și tu cedezi aceluiași păcat. Pasajul din Matei despre pai și bârnă e unul foarte profund și plin de învățătură. Uneori, ni se pare că noi nu am mers totuși așa departe în acel păcat, deci, concluzia ar fi că avem dreptul să confruntăm pe cei care „exagerează”. Nu, nu avem autoritatea necesară să confruntăm pe cineva care face același păcat ca noi. Sau o vom avea, după ce noi înșine ne pocăim și ne corectăm (nu pentru o zi). Mai mult, o altă extremă e cea a indulgenței, când avem tendința de a considera acceptabil păcatul cuiva, dacă și noi îl facem. E iar un risc. În cazul în care vedem pe cineva păcătuind la fel ca noi, putem totuși să ne facem un proces al conștiinței și să reparăm la noi ce se poate, cel mai probabil de asta ne-a îngăduit Dumnezeu să descoperim păcatul în aproapele nostru.

Nu confrunta când ești motivat de dorința de răzbunare. Nu întoarceți nimănui rău pentru rău ne spune Scriptura. O doamnă de aproape treizeci de ani, a ales să confrunta pe o alta, puțin mai mică, în privința relației ei cu soțul. Deși aparent totul era legitim, în realitate dorința re răzbunare era arzătoare. Ultima, cea confruntată, îi luase iubitul și se căsătorise cu el. După ani cea dintâi a ajuns în postura de a o mustra pe „hoață” pentru bănuite infidelități. Ce a ieșit a fost furtună, ba mai bine seamănă cu un torent. Nu confrunta când dorința de răzbunare încă arde. E foarte riscant și poți face scrum totul, nicidecum să repari și să sudezi.

Nu confrunta când nu e rentabil. Uneori, e mai bine să ierți lucruri minore decât să faci un parcurs foarte laborios și costisitor. Dacă ofensa e minoră alege să uiți. Dacă prevezi că acea confruntare nu aduce nici un câștig, mai bine alege să uiți. Nu mă refer aici la păcate grave ci la greșeli care ni se fac și pe acre e mai rentabil să le uităm. Uneori e mai bine să așteptăm pentru a putea confrunta un comportament greșit nu să confruntăm fiecare greșeală separat.

Nu confrunta o persoană certăreață și încăpățânată. Sau cel puțin nu confrunta fără dovezi solide și ajutor sin partea cuiva foarte priceput. Cu astfel de persoane „nu trebuie să-ți pui mintea”. Dacă confruntarea riscă doar să tulbure apele și să nu rezolve nimic, nu fă asta. Persoanele puse pe harță și mincinoase nu sunt ușor de confruntat și necesită un efort și o perseverență aparte. Pavel îi transmite lui Timotei să se ferească de întrebările nebune și nefolositoare care dau naștere la certuri întrucât robul Domnului nu trebuie să se certe.

Nu confrunta când confruntarea nu ar da rezultate iar represaliile ar fi grave. Nu te încăpățâna să crezi că faci voia Domnului atrăgându-ți degeaba dispreț și represalii apoi stârnind mila altora. Uneori e bine să nu confrunți oameni violenți sau oameni au puterea de a îți face rău ție și alor tăi. „Cine mustră pe un batjocoritor își trage dispreț și cel ce caută să îndrepte pe cel rău se alege cu ocară” ne spune tot Solomon.

Nu confrunta când nu e timpul potrivit de confruntare. Toate lucrurile își au vreme a lor spune tot Solomon. Confruntarea are un timp ale ei când e și eficientă și primită și găsește ambele persoane în cea mai corectă dispoziție. Puține situații necesită o confruntare imediată, cele mai multe ne permit o pregătire temeinică și o aducere înaintea lui Dumnezeu în rugăciune. Nu confrunta când omul e furios, nu confrunta când omul e sub efectul păcatului său (când e beat de exemplu). Confruntarea, pentru a fi eficientă, trebuie făcută la momentul potrivit.

Iată câteva situații în care NU e bine să confrunți. CU siguranță mai există câteva dar tot așa, vi le va descoperi Duhul lui Dumnezeu la momentul potrivit. E vital să fim stăpâniți de El, de Duhul Sfânt, pentru a evita extremele. Pentru a evita să confruntăm când nu trebuie și pentru a evita să nu confruntăm când de fapt ar trebui să o facem.  Duhul Sfânt să ne îndrume pe fiecare.

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/confruntarea-cand-nu-trebuie-sa-confrunti/

Pentru că ne-am pierdut exercițiul și pentru că e dificil de estimat ce și când trebuie confruntat, am ales să scriu și unele din stările care necesită confruntare astăzi, pentru ca mai apoi data viitoare să vedem când nu e bine să confruntăm. Ne întrebăm uneori când vedem că celălalt greșește: Oare e bine să îl/o confrunt? Oare fac bine spunându-i sau fac mai mult rău? Oare se merită efortul? Și multe alte întrebări care de altfel sunt corecte și îndreptățite. Iată o listă cu situații în care oameni cu experiență în consiliere creștină spun că e necesară și recomandă confruntarea.

Când cineva este prins în păcat. Uneori avem situații în care surprindem sau observăm oameni păcătuind. Si nu mă refer la ai îi prinde precum evreii pe femeia adusă la Domnul Isus pentru că a preacurvit, ci multe alte păcate. De obicei, cei ce fac păcatul se ascund, sunt prinși în lanțul lui și descoperirea unui păcat de către tine este îngăduită de Dumnezeu doar pentru salvarea acelui om. În nici un caz pentru deconspirarea lui, deși uneori legea ne obligă la asta și Biblia la fel. Un pasaj biblice pentru o înțelegere clară a acestei situații este Ezechiel 3:18

Când alții sunt insultați. Când există oameni care au parte de jigniri și nu se pot apăra sau când sunt prejudiciați, nedreptățiți sau chiar au parte de violență. Dumnezeu ne lasă să observăm acesta situații pentru a interveni, confruntând abuzatorul și mângâind victima. Nu treceți pe lângă astfel de situații fără să interveniți pentru că săvârșiți un păcat. Nu spuneți „nu e treaba mea” Dumnezeu ne descoperă astfel de abateri pentru ca noi să luăm atitudine.

Când cineva este în pericol. Și situația de mai sus vorbește despre situații în care cineva e în pericol, dar aici e vorba despre oameni care au viața sau sănătatea pusă în pericol. Dumnezeu se opune comportamentelor abuzive și ne cere și nouă o astfel de atitudine. O situație, des întâlnită din păcate e aceea în care afli că cineva își bate soția sau când afli că părinții sunt abuzivi, sau când o persoană se automutilează sau își face rău. Situații nu chiar așa de rare, pe care fiecare din noi le putem repera în prezentul sau trecutul nostru. Ce atitudine avem când observăm pe cineva în pericol? Ce faci dacă mergi pe stradă și un om de condiție modestă își lovește soția sau copii? Știu, ești tentat să nu intervii, dar este oare corect?

Când o relație este amenințată. Pavel scrie un îndemn către două femei care aveau un conflict, Evodia și Sindichia și le sfătuiește să fie „un gând”, să nu se ajungă la ceartă și dezbinare. Ce faci când știi de existența unui pericol iminent într-o relație? Ce faci când știi că un soț cu soția sa au relația în pericol? Când știi că el sau ea trișează? Biblic este să confrunți nu să treci ca și cum nu ai văzut. În astfel de cazuri e necesară confruntarea. Sau poate e nevoie să confrunți soțul sau soția ta, tot despre același pericol vorbim. Când este amenințată o relație este nevoie de confruntare.

Când există separare într-un grup.  Una din metodele preferate și brevetate de satan pentru a strica ce este bun și frumos este să stârnească neînțelegeri, invidie și certuri. Pe de cealaltă parte Dumnezeu ne cheamă să fim una, să trăim în pace și înțelegere unii cu alții și suntem provocați să păzim relațiile. În acest sens Pavel le scrie celor din Corint: „Vă îndemn fraților, pentru numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveți același fel de vorbire, să n-aveți dezbinări între voi, ci să fiți uniți în chip desăvârșit într-un gând și o simțire.” Este un caz care necesită confruntare nu atitudine indiferentă.

Când cineva păcătuiește împotriva ta sau te jignește. Aici e vorba de soț sau soție, de copii sau părinți, de frați sau surori, de păstor sau slujitori și alte categorii de oameni cu care intrăm în contact. Când cineva păcătuiește față de noi, trebuie să îl confruntăm pentru a stabili adevărul, pentru a reabilita persoana și relația, nu pentru „a avea dreptate”.

Iată câteva situații care necesită confruntare. Știu din experiență că e mult mai ușor, de cele mai multe ori să avem o atitudine nebiblică din marea gamă de variante existente. Ne e mai ușor să suportăm durerea decât să confruntăm sau la extrema cealaltă ne e mai ușor să răbufnim decât să confruntăm.

Confruntarea este acum un lux pentru cei mai mulți dar ar trebui să devină o practică bine aprofundată a fiecăruia, întrucât este una din dovezile maturității spirituale, una din dovezile că suntem profunzi și nu superficiali. Confruntarea corectă poate fi făcută doar de acei oameni care au o relație bună cu Dumnezeu și care nu mai trăiesc pentru bunurile acestei lumi, ei prețuiesc mai mult sufletele, relațiile și adevărul.

Data viitoare, vom descoperi câteva cazuri în care NU trebuie să confruntăm. Vom observa că suntem tentați mult să facem chiar „pe dos” și de asemenea vom putea afla când suntem expuși acționării ilegitime.

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/category/meditatii/