Categorie: DILEME

Prin căsătorie omul stabileşte o nouă prioritate: partenerul său. Ne îngrijim pentru partenerul nostru, nu pentru noi! (1 Corinteni 7:34). Nu mai suntem noi centrul, importanţa numărul unu. Din nefericire erupem cu atâta narcisism spiritual, cu atâtea păreri bune despre noi, despre arborele nostru genealogic, avem atâta grijă pentru persoana noastră, investind numai în noi. Întâlnim atâtea cazuri de exploatare a celuilat, de subestimare, de nepreţuire. Evaluari care inevitabil produc rupturi. Aşteptările irealiste faţă de celălalt partener constituie una dintre cele mai serioase probleme care pot interveni într-o căsnicie creştină, şi pot produce unele dintre cele mai îndelungate şi mai adânci frustrări. Ele încep să distrugă armonia şi legătura familială. Ca un adevarat iceberg(cea mai mare parte a gheţarului se gaseşte în apă!), se dezvoltă în timp, undeva sub interfaţa altor conflicte, fără să fie totdeauna vizibile. Să evităm astfel de comportamente, pentru că ele nu numai că „îngheaţă apele”, dar distrug şi „nava”. Dacă nu, ne autocondamnăm să trăim filosofia lui Helen Rowland : „În antichitate, sacrificiile se făceau în faţa altarului. Şi în prezent e la fel”. Noi dorim să avem o căsnicie nu o căznicie! Dumnezeu a pregătit partenerului nostru un ajutor, nu trebuie să ne transformăm într-o povară! Familia trebuie să fie o binecuvântare nu un blestem.

Înţelegem acum de ce nu mai sunt căsătoriile binecuvântate? Pentru că nu se respectă standardele impuse de Cel ce le-a orânduit. Talmudul spune că înainte să ne naştem, Dumnezeu stă în cer şi pregăteşte un partener pentru noi. Unul singur. Iar aici, în viaţa pământească după ce îl acceptăm ca „din mâna Sa”, la scurt timp ne declarăm nemulţumiţi şi încercăm să-l substituim. Dar nu mai este altul! Nu e garantat succesul, bucuria, sentimentul de iubire, decât cu partenerul nostru unic. Aventurile, infidelitatea sunt plăceri trecătoare cu urmări dezastruoase. Oare degeaba a fost îngăduit lui Solomon – cel mai înţelept şi mai bogat om care a existat vreodată pe Pământ, să experimenteze „iubiri amăgitoare”, „aventuri” cu femei din toate castele sociale? Viaţa sa a fost torpilată de o mică „plăcere” care a rupt digul, apoi un potop de alte compromisuri i-au inundat inima: întâi fiica Faraonului, apoi caii, haremul de ţiitoare, averea, aurul şi argintul, luxul, flota, carele de război… Toate au condus la închinarea la idoli. L-au depărtat de Dumnezeu! Nu e valabil şi pentru noi?

Nu avem spaţiu în aceată revistă pentru a umple golurile apărute în pereţii casei binecuvântate. Prin care şuieră diavolul frig. Astăzi fetele nu mai roşesc la faţă când întâlnesc băieţii, nu îşi mai ascund sânii sub cămaşă ci îi lasă jucăuşi sub body-uri cu decolteuri, poartă blue-jeanşi strânşi pe corp, vin seara târziu acasă, pierd ore-ntregi la oglindă aranjându-şi şuviţele nărăvaşe, dorm cu reviste de modă sub pernă… Iar băieţii… Ies cu maşinile la plimbare, merg cu prietenii la o pizza, ascultă muzică rock creştină (!?), au Biblia pe telefon cu mp3. Nu mai citesc literatură creştină, nu mai vin la studii premaritale, nu mai ştiu să ofere flori, nu mai aşteaptă o fată s-o conducă acasă, nu mai au maniere de sfinţi. Ne îngrozim de aceste comportamente? Cine le permite? Ori, cine le ascunde? Nu cumva, noi?

Articol scris de Nicolae GEANTĂ

http://crestintotal.ro

Fenomenul generatiilor multiple care convietuiesc sub acelasi acoperis este global. Traversam o perioada grea din punct de vedere economic, iar lucrurile par sa degenereze. Tot mai multi oameniraman fara job si sunt pe cale sa-si piarda si casele din cauza faptului ca nu mai au cum sa-si achite datoriile. Pentru a evita acest deznodamant, cei mai multi dintre ei aleg sa se mute cu parintii, iar propriile locuinte sa le inchirize pentru a putea sa-si achite ratele la banci.

 

Si nu doar in Romania. Mai multe generatii sunt nevoite sa traiasca sub acelasi acoperis, tinerii nemaigrabindu-se sa plece din casa parinteasca, bunicii vin sa aiba grija de nepoti, iar copii adulti trebuie sa-si ingrijesca parintii batrani. Cum noi nu avem cifre, vom aminti despre ce se intampla in SUA, o tara in care tineri sunt incurajati sa-si ia viata in propriile maini imediat ce au depasit adolescenta, uneori chiar mai devreme. Dupa declansearea crizei, 49 milioane de americani sau peste 16% din totalul populatiei traiesc intr-o casa cu cel putin 2 generatii de adulti. Iar numarul continua sa creasca.

 

Nu este un lucru usor sa convietuiesti sub acelasi acoperis cu parintii si bunicii, fiecare generatie avand conceptii diametral opuse despre viata. In plus, la noi exista vorba: „Cat stai la mine in casa faci cum spun eu”, ceea ce ingreuneaza si mai mult lucrurile. Iar sa locuiesti in aceeasi casa cu socri nu este chiar visul unor tineri insuratei, dar vremurile grele cer masuri disperate. Pentru ca lucrurile sa n-o ia razna este indicat ca fiecare generatie sa se preocupe de problemele sale si sa nu intervina in nici un fel in discutiile celor mai tineri. Oricat de bune le-ar fi intentiile mai bine este sa-i lase fiecare cuplu sa-si traiasca propria viata, chiar si daca gresesc uneori. Este adevarat ca se spune ca este indicat sa inveti din greselile altora, dar totodata este bine sa gresesti cand ai de rezolvat probleme marunte, iar experienta te ajuta sa depasesti momentele mai grele in viitor tocmai datorita greselilor de acum.

Insa orice moneda are doua fete asa ca exista si lucruri bune atunci cand traiesti alaturi de persoane mai in varsta. Mai jos vom aminti cateva dintre lucrurile pozitive traiului in comun a catorva generatii, precum si partile negative ale unui astfel de trai.

 

 

Plusurile convietuirii mai multor generatii sub acelasi acoperis

 

1. Financiar

Veti putea economisi ceva in perioada in care veti locui impreuna cu familia. Absolut toate cheltuielile legate de intretinere si asa mai departe vor fi impartite, astfel ca toata lumea va avea de castigat.

 

2. Veti avea toti membrii familei in jurul vostru

Astfel legaturile dintre membrii familiei vor deveni mult mai stranse.

 

3. Copiii mici

In cazul in care aveti copii mici atunci nu trebuie sa va mai faceti griji, are cine sa se ocupe de ei cand sunteti plecati. In plus, generatiile mai in varsta pot oferi sfaturi pretioase, mai ales in cazul in care copilul abia a venit pe lume.

 

4. Suport reciproc

Toti cei care stau in casa vor oferi si, in acelasi timp, primi ajutor. Spre exemplu, cei mai in varsta vor fi scuti de muncile mai grele sau de cararea cumparaturilor de la piata, o activitate solicitanta pentru ei.

 

5. Antidot impotriva singuratatii

Persoanele mai in varsta se pot simti izolate mai ales daca partenerul de viata a plecat dintre cei vii. Traind alaturi de copii si de nepoti ii poate ajuta sa depaseasca aceste momente, pentru ca au mereu pe cineva aproape pe care se pot baza.

 

 

Minusurile traiului in comun:

 

1. Lipsa independentei

Unele persoane ar putea simti ca nu au spatiu suficient, ca nu pot fi nici o clipa singuri

 

2. Intruziune in viata altora

Parintii si bunicii ar putea simti ca le controlezi viata, sau tu ai putea avea aceeasi parere: ca se baga in viata ta si incearca sa te faca asemeni lor.

 

3. Copiii

Nepotii le-ar putea da mari batai de cap bunicilor mai ales daca acestia sunt bolnavii, iar cei mici au prea multa energie si se manifesta zgomotos.

 

4. Relatii prea stranse

O relatie prea stransa intre copil si parinti nu este intotdeauna un lucru excelent (femeile urasc din tot sufletul sa fie comparate cu soacrele – mda, nimeni nu poate gati la fel de bine ca mama).

 

5. Conceptii diferite

Diferite generatii inseamna conceptii diametral opuse despre viata iar ajungerea la un numitor comun poate fi imposibila. Insa, cat timp fiecare se margineste la enuntarea propriilor pareri fara sa incerce sa-l determine pe celalat sa-si schimbe optica, lucrurile nu vor degenera in scandaluri.

http://sfatulparintilor.ro/familie-parinti

Unde nu se schimbă partenerii ca pantofii, unde conversaţiile nu se bazează pe ţipete reciproce iar soţii nu se evită dând declaraţii de iubire sub acoperirea ochelarilor de soare? Atunci, înapoi la Biblie creştine! La standardele divine morale.

Nu avem pretenţia de a ne considera atotştiitori terapeuţi care fac radiografi ale moravurilor altora. Nu avem pretenţia că realizăm satire vindecătoare. Articolul de faţă dorim să fie pentru noi toţi un punct practic în călătoria vieţii. Aici e vorba de autoflagelarea pe care ar trebui să o practicăm toţi cei care pretindem a iubi pe Domnul. Noi nu împărtăşim opiniile cuiva, ci pe cele ale Domnului Hristos. Noi nu urmăm o idee, ci  o persoană. Noi nu dorim desacralizarea Bisericii, coborârea ei la standard de club, unde cuplului nu îi e permis să fie deranjat, unde fiecare vrea să se simtă bine, să stea comod, să fie măgulit, tratat cu linguşeli, să asculte istorii din trecut dar nu cu referire la ei. Noi nu dorim să venim cu pretenţiile noastre, cu indicii umane, etice, logice, sociale, cu sfaturi argumentate din experienţe trăite, din eşecuri sau din succese, pentru că astfel de principii nu trec dincolo de oameni, nu ajung la Dumnezeu. Noi dorim să prezentăm Biblia, „aşa cum a fost de la-nceput”. Să ne întoarcem la ea şi să redescoperim valorile divine şi felul în care să mergem spre cer.

Căsătoria binecuvântată înseamnă să-ţi respecţi soţul şi să-ţi iubeşti soţia, să înţelegi că eşti dependent de „jumătatea ta”, să ai copiii sănătoşi, să-ţi fie casa plină de pace, să simţi căldura unui cămin, siguranţa lui, să te jertfeşti pentru partenerul de viaţă, să-i slujeşti, să ai încredere în el, să-l stimulezi, să plângi şi să râzi odată cu acesta, să-mparţi binele şi răul…

Căsătoria este un război declarat singurătăţii. Când un bărbat şi o femeie se unesc prin căsătorie, umanitatea cunoaşte o restaurare sau o întregire a ei. Mândria bărbatului este de a recunoaşte că femeia a fost creată pentru el (Geneza 2:22), pe când mândria femeii este  de a recunoaşte că bărbatul ar fi incomplet fără ea (Geneza 2:18). Umilinţa femei este de a înţelege că a fost făcută pentru bărbat, umilinţa bărbatului este că el e incomplet fără ea (dr. Dwight Small). Ambii parteneri împărtăşesc demnitatea, onoarea şi valoarea căsătoriei într-un mod egal. Nici unul nu e complet fără celălalt. Pentru asta ne căsătorim. Ca să fim un întreg. Singuri, nu suntem decât o parte. De aceea este scris : „Ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă” (Matei 19:6). Căsătoria este indisolubilă. Fiecare divorţ distruge unitatea întemeiată de Dumnezeu dintre soţ si soţie, fiecare divorţ fiind prin urmare, contrar creaţiei, o încălcare a poruncii Lui Dumnezeu. N-avem voie să ne părăsim partenerul. În relatarea Domnului Isus din Marcu 19 (oricine îşi va lăsa nevasta… preacurveşte), cuvântul grecesc pentru adulter – moicatai, îşi are rădăcinile în Vechiul Testament, unde era folosit pentru idolatrie şi necredinţă, precum şi pentru infidelitate sexuală.  Mai mult decât atât nu e permisă nici recăsătorirea cu „o femeie lăsată de un altul” (Matei 19:9), şi nici măcar cu o fecioară (1 Corinteni 7: 10-11). Atunci de unde moda divorţului la creştini, a recăsătoriei, a refacerii unui cămin din bucăţi? Mai îndrăznim să ne abandonăm partenerul dacă Biblia nu permite? Avem tupeul să dăm binecuvântarea unui cuplu care trăieşte în curvie, să găsim portiţe de permisivitate pentru recăsătorie, pentru divorţ? Unde e teama de Dumnezeul Cel Sfânt, de argumentele Scripturii, de pierderea veşniciei, de iazul de foc? Căsătoria nu e un puzzle, dacă-l stricăm nu-l mai refacem. ..

Articol scris de Nicolae GEANTĂ

http://crestintotal.ro/

Matei 19: 8 „… de la început n-a fost aşa.”

 Aproape zilnic auzim, involuntar ori ba, persoane  ce-şi descarcă nemulţumirea faţă de partenerul cu care împart patul conjugal. Uneori pe peronul gării ne intersectăm cu maldăre de geamantane, iar în spatele lor, chircite,  stau ascunse femei drăguţe, cu ochii roşii de plâns. Pe sala tribunalului, ţâncii îşi trag de mânecă părinţii încruntaţi, implorându-le clemenţă. Împăcare. Regrete. Într-o odaie spaţioasă, cu feţe tăioase ca lama de brici, el şi ea îşi împart aragazul, frigiderul, televizorul, canapeaua…

De ce ne-am căsătorit şi mariajul nu merge bine? De ce doi oameni care stau împreună într-un apartament nu îşi mai vorbesc? De ce există amăgire în familie, în „colţul de rai” de pe pământ? De ce sunt sufocaţi avocaţii de persoane care divorţează? De ce atâta nefericire, lipsă de dragoste, de devotament, de slujire şi ascultare faţă de partenerul de viaţă? De ce atâta agresitate dobermanică, generatoare sigură de vieţi sfâşiate? A devenit căsătoria – cea mai sfântă legătură dintre un el şi o ea, un subiect atât de complicat încât nu mai există soluţii? A intrat societatea în colaps moral? Care-i factorul determinator ce a instaurat haosul drept normaliate?

Un tânăr, care mă simpatiza, a evitat să mă invite la căsătoria sa prematură în urmă cu ceva timp. Zilele trecute am aflat şi motivul: soţia sa a născut după … două luni şi jumătate! Mama unui coleg de arme îmi declara, nu de mult, că fiul său, care s-a căsătorit cu o fată de altă denominaţiune decât a dânsei, dacă nu se înţelege cu soţia are şi soluţia… divorţului?! O elevă sfioasă, al cărei diriginte eram, a fugit în Spania cu prietenul. La numai 16 ani! O femeie întoarsă la Domnul, a divorţat de bărbat (pentru că el nu-i permitea să vină la biserică) şi s-a recăsătorit! O nepoată de-a mea şi-a abandonat soţul (şi copilul) pentru că îi permitea să se… prostitueze!!! Persoanele de mai sus nu sunt dintre cele care n-au auzit niciodată despre planul de mântuire al Lui Dumnezeu, despre vestea Evangheliei, bunătatea şi îndurarea divină, har şi binecuvântare etc, ci provin din medii unde Biblia a fost cartea de căpătâi. Au asistat la zeci de ore de predici, de programe, au stat în genunchi la rugăciuni. Au auzit că viaţa de familie nu e joacă. Şi totuşi…, au falimentat.

La două mii de ani de la canonul biblic, familia trăieşte eşecuri nemărginite. Familia, prima instituţie creată (apoi decăzută), prima instituţie restaurată de Hristos, nu mai ţine cont de învăţăturile sfinte pentru că ghidul ei nu mai este Biblia, ci sfaturile băbeşti de la colţ de stradă, din scara blocului, de la rând de la pâine, din reviste ori telenovele. Viaţa spirituală e confruntată cu relaţia cu biserica, cu tradiţia. Cu confuzii. Cartea Sfântă nu mai e privită ca porunca Lui Dumnezeu absolută, ci ca un adevăr relativ. Se poate, şi aşa şi aşa… Unii cred că se poate mariaj şi cu patul întinat la căsătorie şi cu mirii curaţi, că se poate şi să divorţezi şi să nu divorţezi, că se poate şi să te recăsătoreşti şi să nu te recăsătoreşti, că se poate şi să fi fidel şi să fi şi infidel. Cred ei, au auzit, şi… practică. Dar neschimbata Biblie, sfânta şi unica Scriptură, nu e de această părere. „De la-nceput n-a fost aşa” (Matei 19:8), spune Domnul Hristos unor ispititori care doreau să upgradeze morala divină, să se îndreptăţească legal liberalizându-şi plăcerile. Rabini de renume, precum Sammai, Hillel, Akiba, au adus tot felul de amendamente adiţionale Torei, pentru a îndreptăţii desfrâul bărbatului. Astăzi, batalioane de preoţi sau pastori trec cu nepăsare peste învăţăturile Lui Hristos, legând căsătorii nelegitime, închizând ochii la divorţ, răstălmăcind problema recăsătoririi. Dar, „de la început n-a fost aşa”, ne sună încă în urechi, după două milenii, declaraţia mesianică. Câţi mai luăm aminte?

Dorim căsătorii binecuvântate?

 

Articol scris de Nicolae GEANTĂ