Categorie: EDITORIALE

Valorile familiei se negociază de mii de ani. Ce trebuie să facă Biserica?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, FAMILIE, MEDITAŢII

Primul episod important din istoria omenirii: Adam și Eva în grădina Edenului. Rolurile au fost inversate și Edenul s-a topit în gura lor.

A urmat poligamia. Violentul Lameh își laudă mânia celor două soții la câteva sute de ani de la instaurarea căsătoriei de către Dumnezeu în grădina Edenului. În cele din urmă poligamia a ajuns norma. Chiar a ajuns să fie legiferată. Inclusiv în Legea lui Moise.

A urmat legiferarea divorțului. Deși nu ne este prezentat niciun caz clar și specific de divorț în Vechiul Testament, a fost nevoie de o legiferare și limitare a unei practici deja larg răspândite în Deuteronom 24. Poligamia și divorțul ajung să fie legiferate de Moise. Valorile căsătoriei vor fi mereu negociate de păcătoșenia umană. Dar știți că istoria prezintă și un scurt episod frumos?

Drumul înapoi nu e ireversibil. Din normă, poligamia a ajuns să fie întâlnită din ce în ce în mai puțin. În vremea Domnului Isus Hristos poligamia nu mai era norma(lă) (Istone-Brewer afirmă că existau și unele excepții)[1] în cultura romană, elenă, evreiască. Creștinismul a transformat culturile în care a ajuns reiterând adevărul că mariajul este între un bărbat și o femeie până la moartea unuia dintre cei doi, Dumnezeu fiind garantul legământului.

Nu numai că poligamia a fost privită cu alți ochi, dar și felul în care era perceput divorțul a fost schimbat. Relația dintre stat și Biserică din secolul al IV-lea a influențat preponderent legile privitoare la căsătorie. Dacă în primul secol î. Hr. romanii au legiferat divorțul prin acordul părților, în secolele IV și V d. Hr. legislația romană privitoare la divorț a devenit mult mai aspră. Apoi a urmat Evul Mediu în care divorțul era rar întâlnit (și doar printre cei „privilegiați”) ca urmare a anulării realizate doar de Biserica Catolică.

Reforma protestantă a adus o reformă și în ce privește divorțul și recăsătoria. Erasmus și Luther au avut un rol esențial în formarea teologică a opiniei despre divorț, iar Calvin a ajutat la formularea conceptului de legământ. Henry al VIII-lea, mânat de nesaționasa lui dorință după un moștenitor a dat frâu liber la negocierea valorilor căsătoriei. Timid, reformatorii nu s-au sfiit să vorbească despre divorț și recăsătorie și să le susțină chiar și în cazuri extrabiblice precum infertilitatea nemărturisită (Luther). De aici încolo granițele s-au extins tot mai mult ca la 400 de ani divorțul prin acordul părților să fie acceptat fără probleme în majoritatea societăților moderne. Luther nu și-ar fi închipuit că reforma sa va fi atât de deformată în pragul aniversării de jumătate de mileniu. S-ar răsuci în mormânt dacă ar ști.

Înainte ca să ne plângem că a fost acceptată căsătoria legală a homosexualilor ar trebui să ne uităm la trecut și să vedem cum valorile căsătoriei au fost treptat și ușor negociate și să învățăm din istorie. Căsătoria, instituția instaurată de Dumnezeu în grădina Edenului ce a supraviețuit și în lumea postedenică, nu va fi eradicată până la venirea Domnului cu siguranță. A vrut-o comunismul, dar nu a reușit. De aceea trebuie să avem mare grijă la pervertirile subtile ale acestei instituții divine.

Cu cât societatea noastră coruptă de păcat va lupta tot mai mult împotriva valorilor lăsate de Dumnezeu în Eden, Biserica va trebuie să stea tot mai tare păstrând Evanghelia lui Hristos așa cum a primit-o. Cum o păstrăm așa? Prin disciplina bisericească. Nenegociind cu păcatul. Unde societatea contrazice voia lui Dumnezeu, noi trebuie să reafirmăm și mai tare adevărul Scripturii plini de dragoste și pasiune.

Pentru a nu face un pas înapoi este nevoie să facem un pas înainte. Nu putem sta pasivi, Biserica trebuie să ia seama la istorie, iar valorile edenice ale căsătoriei trebuie predicate, trăite, văzute în disciplina Bisericii mai mult ca oricând.

Sursa: https://benicruceru.com

“Atentie, se-nchid usile !”

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

“Atentie, se-nchid usile !”

 

     “Atentie, se-nchid usile !”

Aceia dintre noi care calatoresc cu metroul bucurestean sunt familiarizati cu anuntul care poate fi auzit in difuzoare inainte ca garnitura de tren sa porneasca din statie: “Atentie, se-nchid usile ! Urmeaza statia… cu peronul pe partea …”

Pare un anunt banal, intrat in rutina angajatilor metroului, dar si a calatorilor, care par sa-l ignore total. Insa de acest anunt depind multe lucruri… Uneori chiar viata calatorilor. Cei care-l ignora, fie raman pe peron, pierzand trenul, fie raman in metrou, pierzand ocazia de a cobora in statia dorita.

“Atentie, se-nchid usile !” este o ultima avertizare inainte de a fi pecetluita o anume stare de lucruri , ducandu-ne cu gandul la numeroasele ocazii pe care le intalnim in viata, ocazii pe care fie le fructificam, fie le pierdem iremediabil. Si aceasta in urma deciziilor pe care le luam intr-un moment sau altul al vietii.

Atunci cand intarziem sau refuzam sa urcam la timp in “garnitura” de tren a vietii, urmeaza sa suportam niste consecinte uneori mai mici, alteori mai grave. Cu unele ocazii pierdute ne vom mai intalni in viata, oferindu-ne posibilitatea de a repara ezitarile si refuzurile din trecut. Exista insa si ocazii pe care le intalnim o singura data in viata si, daca le pierdem, ele vor ramane pierdute pentru totdeauna.

Fiecare oportunitate care se deschide inaintea noastra are timpul ei de “har”, uneori mai scurt, alteori mai lung, timp in care trebuie sa decidem daca o vom fructifica sau nu. Dupa ce timpul s-a scurs, “usile” de inchid pentru totdeauna si nu se mai poate face nimic. Omul ramane doar cu regretele…

 

     “Atentie, se-nchide harul !”

Ne-am gandit vreodata cu toata responsabilitatea ca mantuirea este o oportunitate oferita de Dumnezeu oamenilor pacatosi pentru un timp limitat ? Ne-am pus vreodata problema ca timpul de har, in care omul pacatos isi poate redirectiona viata spre Dumnezeu si spre valorile vesnice, nu este infinit si ca el are un sfarsit hotarat de cer ?

In lumea crestina circula tot felul de teorii cu privire la harul lui Dumnezeu oferit omului pacatos. Cercetate in lumina revelatiei Scripturii, acestea par sa apartina mai degraba domeniului SF-ului, decat domeniului teologiei biblice.

Universalismul – o teorie elaborata de Origene ( 185 –  254 d. Chr. ) – sustine ca, in final, toti oamenii vor fi mantuiti. Chiar si cei mai rai dintre ei ca: Hitler, Nero, Stalin, Pol Pot si altii. Chiar daca nu au vrut sa urce in timpul vietii in „garnitura” de tren a mantuirii, potrivit acestei teorii si ei vor fi mantuiti. Argumentul ? „Dumnezeu este dragoste” ( 1 Ioan 4,8 ), iar un Dumnezeu al dragostei nu Isi poate nimici copiii.

Alte teorii sustin ca, daca in aceasta viata un om neglijeaza sau refuza sa urce in „trenul” salvarii, va avea si alte ocazii sa o faca in timpul mileniului. Exista si invataturi care ii incurajeaza pe oamenii care au pierdut in aceasta viata ocazia mantuirii ca se vor intalni din nou cu ea in suferintele Purgatoriului.

Adevarul Scripturii este insa cu totul altul: Mantuirea este darul fara plata al lui Dumnezeu, un dar oferit tuturor celor care il accepta prin credinta.  Insa timpul in care putem intinde mana credintei pentru a beneficia de acest dar este limitat. Este asa-numitul „timp de har”, in care Dumnezeu mai poate fi gasit si dincolo de care nu mai exista mantuire.

Biblia este plina de indemnuri de a-L cauta pe Dumnezeu si mantuirea Lui cata vreme El mai poate fi gasit:

„Cautati pe Domnul cata vreme se poate gasi; chemati-L cata vreme este aproape. Sa se lase cel rau de calea lui si omul nelegiuit sa se lase de gandurile lui; sa se intoarca la Domnul care va avea mila de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseste iertand !” ( Isaia 55, 6.7 ).

„De aceea, orice om evlavios sa se roage Tie la vreme potrivita !” ( Psalmul 32,6 ).

„Caci El zice: „La vremea potrivita te-am ascultat, in ziua mantuirii te-am ajutat. Iata ca acum este vremea potrivita; iata ca acum este ziua mantuirii” ( 2 Corinteni 6,2 ).

     „Ci indemnati-va unii pe altii in fiecare zi, cata vreme se zice: „Astazi”, pentru ca niciunul din voi sa nu se impietreasca prin inselaciunea pacatului… Cata vreme se zice: „Astazi daca auziti glasul Lui, nu va impietriti inimile ca in ziua razvratirii” ( Evrei 3,13.15 ).

Scriptura ne arata clar ca exista un timp limitat acordat oamenilor pentru a lua decizia in privinta impacarii lor cu Dumnezeu si in vederea mantuirii lor. Istoria potopului este doar unul din exemple. Intreaga perioada in care a fost construita corabia pe uscat, fara sa existe un precedent al vreunei inundatii, timp in care Noe le-a predicat contemporanilor sai si i-a avertizat cu privire la iminenta unui potop universal, a constituit „timpul de har” acordat generatiei antedeluviene pentru salvare. Dupa ce timpul a expirat, nimic nu s-a mai putut face, decat acceptarea consecintelor propriilor alegeri.

Parabola Celor Zece Facioare ( Matei 25, 1-13 ) este un alt exemplu de limitare a timpului de har acordat oamenilor. Intrarea Mirelui in odaia de nunta impreuna cu fecioarele intelepte este urmata de incuierea usii, lasand fecioarele neintelepte pentru totdeauna in afara bucuriei nuntii Mielului, in afara mantuirii:

     „Pe cand se duceau ele sa cumpere untdelemn, a venit Mirele. Cele ce erau gata au intrat cu El in odaia de nunta si s-a incuiat usa. Mai pe urma, au venit si celelalte fecioare si au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne !” Dar El, drept raspuns, le-a zis: „Adevarata va spun, ca nu va cunosc !” ( Matei 25, 10-12 ).

Adevarul crud este acela ca timpul de har acordat oamenilor pentru a se impaca cu Dumnezeu nu este un elastic pe care oamenii il pot intinde cat vor. Iubirea lui Dumnezeu pentru omul pacatos este infinita in profunzimea ei. O dovedeste jertfa de pe Calvar a Mantuitorului. Insa aceasta iubire profunda are limite, pentru ca ea este o iubire morala. O iubire fara limite devine imorala, iar lumea in care traim ne ofera suficiente dovezi in acest sens.

 

     Cand „usa” harului se inchide pentru o persoana

Saul, primul imparat al lui Israel, desi a avut un inceput promitator, a sfarsit tragic. Nu doar faptul ca si-a incheiat viata sinucigandu-se este lamentabil, ci mai ales pentru ca si-a incheiat-o fiind in cea mai proasta relatie cu Dumnezeu.

Profetul Samuel inca mai spera si se ruga pentru el, desi nu se intrezarea nicio urma de pocainta in viata imparatului. Insa Dumnezeu ii vesteste clar: Saul a fost lepadat. „Domnul a zis lui Samuel: „Cand vei inceta sa plangi pe Saul pentru ca l-am lepadat, ca sa nu mai domneasca peste Israel?” ( 1 Samuel 16,1 ).

Ce poate insemna aceasta „lepadare” de la Fatza lui Dumnezeu decat o inchidere a usii harului pentru acest om ? Sau, cu alte cuvinte, o pecetluire a unei stari de lucruri la care s-a ajuns prin alegerei gresite din partea lui Saul.

Ce anume a dus la inchiderea harului ( „lepadarea” ) pentru primul imparat al poporului ales ? 1 Samuel cap. 15 relateaza despre razboiul purtat de Saul impotriva amalecitilor, un razboi castigat pe plan militar, insa pierdut pe plan spiritual. De ce ? Din cauza neascultarii lui Saul, care, sub diferite pretexte, a crutat din prada de razboi oile cele mai bune, precum si viata imparatului amalecit Agag, contrar poruncii precise a lui Dumnezeu.

Porunca lui Dumnezeu fusese implinita in proportie de 99,99%. Lipsea insa ceva, iar acel ceva l-a condus pe Saul pe panta decaderii spirituale, avand ca final inevitabil caderea din har. De fapt, ce a determinat teribila hotarare divina de a-l lepada pe imparatul lui Israel ? Marimea vinovatiei sale ? Repetarea pacatului savarsit ? Greutatea faptelor sale nelegiuite ?

Daca am putea cantari si compara vinovatia lui Saul cu cea a lui David, cu totii am considera ca vinovatia celui din urma a fost infinit mai mare decat a lui Saul. Insa lucrurile trebuie privite dintr-o alta perspectiva.

Urmarind viata lui Saul, vom observa ca el nu s-a cait niciodata de pacatele lui, chiar daca au fost mai mici decat cele savarsite de David. Oare de ce n-a scris si Saul un psalm al pocaintei, asa cum a facut mai tarziu David, urmasul sau la tron ?

Intelegem din acest amanunt ca inaintea lui Dumnezeu nu conteaza atat de mult marimea pacatului, ci mai ales atitudinea de perseverare intr-un pacat anume. „Errare humanum est,  perseverare autem diabolicum” – spuneau latinii ( „A gresi este omenesc; a persevera intr-o greseala este diabolic” ). Cat adevar contin aceste cuvinte !

Istoria poporului evreu a cunoscut imparati mult mai vinovati decat Saul. Ahab si Manase sunt doar doi dintre acestia. Desi au comis pacate mari, ei le-au marturisit si, ca urmare, au fost iertati de Dumnezeu si au fost reabilitati ( vezi 1 Imparati 21,27-29; 2 Cronici 33,12.13 ).

In cazul lui Saul nu s-a intamplat asa ceva. El a continuat sa persevereze in pacatele sale pana ce a trecut dincolo de limita harului si a rabdarii lui Dumnezeu. Este demn de remarcat ca inchiderea harului pentru Saul nu a insemnat si incheierea vietii sale. El a mai trait inca 23 de ani in postura unui om lepadat de la Fatza lui Dumnezeu.

Sa retinem: Inchiderea harului pentru persoana nu este legata nici de gravitatea pacatului, nici de frecventa pacatuirii, ci mai degraba de continuarea vietuirii in acel pacat cunoscut. Aceasta perseverare constienta intr-un pacat anume este alegerea omului, nu a lui Dumnezeu. De aceea, cand usa harului se inchide pentru o persoana, de fapt omul singur isi inchide usa harului.

 

     Cand „usa” harului se inchide pentru o familie

Si nu o familie oarecare din Israel, ci una de preoti, destinata a fi un model de vietuire pentru poporul de rand. Probabil ca pe paginile Bibliei nu poate fi intalnita o sentinta mai grava si cuvinte mai cutremuratoare ca cele rostite de Dumnezeu impotriva familiei preotului Eli:

     „Atunci Domnul a zis lui Samuel: „Iata ca voi face in Israel un lucru care va asurzi urechile oricui il va auzi. In ziua aceea voi implini asupra lui Eli tot ce am rostit impotriva casei lui; voi incepe si voi ispravi. I-am spus ca vreau sa pedepsesc casa lui pentru totdeauna din pricina faradelegii de care are cunostinta si prin care fiii lui s-au facut vrednici de lepadat, fara ca el sa-i fi oprit. De aceea, jur casei lui Eli ca niciodata faradelegea casei lui Eli nu va fi ispasita, nici prin jertfe, nici prin daruri de mancare” ( 1 Samuel 3, 11-14 ).

Dupa o astfel de sentinta divina, este evident ca nimic nu mai poate schimba lucrurile. Insusi Eli constientizeaza  acest lucru, raspunzand resemnat: „Domnul este acesta, sa faca ce va crede” ( 1 Samuel 3, 18 ).

Care a fost pacatul casei lui Eli, astfel incat el sa conduca la sentinta atat de grava a lepadarii de la Fatza Domnului ? Istoria sacra consemneaza faptele nelegiuite ale celor doi fii ai lui Eli: Hofni si Fineas. In calitate de preoti ai lui Dumnezeu, acestia pangareau jetfele aduse in sanctuar. Nu era vorba doar de pangarirea unor jertfe de animale, ci mai ales o pangarire a Jertfei lui Christos, simbolizata prin aceste jertfe ( vezi 1 Samuel 2,12-17 ).

La aceste nelegiuiri ale fiilor sai, Eli a mai adaugat una, probabil mai grava decat a lor: lipsa de atitudine fatza de pacatele acestora. Eli a comis „culpa in omitendo” ( „pacatul prin omisiune” ) caci, in calitate de sef al preotilor, si nu atat in cea de parinte, el trebuia sa ia atitudine de partea adevarului si dreptatii. Insa Eli nu a luat atitudinea cuvenita fatza de pacatele copiilor lui si intreaga familie a cazut in disgratia divina, inchizandu-se harul pentru toti.

Ca si in cazul lui Saul, este de retinut faptul ca inchiderea harului pentru familia lui Eli nu a insemnat si incheierea concomitenta a vietii. Membrii familiei lui Eli au trait pana la razboiul cu filistenii, cand chivotul Legii a fost capturat, iar Eli si cei doi fii ai sai au murit ( vezi 1 Samuel 4 ). Finalul dramatic familiei lui Eli poate fi concentrat intr-un singur cuvant teribil, rostit de nora lui Eli pe patul de moarte: „I-Cabod!” – „Nu mai e slava !”

 

     Cand „usa” harului se inchide pentru un popor intreg

Porunca data de Dumnezeu imparatului Saul era clara si fara echivoc: „Asa vorbeste Domnul ostirilor: „Mi-aduc aminte de ceea ce a facut Amalec lui Israel, cand i-a astupat drumul la iesirea lui din Egipt. Du-te, acum, bate pe Amalec si nimiceste cu desavarsire tot ce-i al lui. Sa nu-i cruti, ci sa omori barbatii si femeile, copiii si pruncii, camilele si magarii, boii si oile” ( 1 Samuel 15, 2.3 ).

Porunca lui Dumnezeu suna a genocid, nu-i asa ? Cum putem intelege uciderea copiilor si a femeilor in conditiile in care Israel era poporul ales, iar porunca venea direct de la un Dumnezeu despre care Biblia afirma ca este dragoste ( 1 Ioan 4,8 ) ?

Pentru a inlatura dilema, sa ne intoarcem cu circa patru secole mai inainte, pe vremea Exodului. La Refidim, poporul acela de robi de abia eliberati din crunta robie egipteana si obosit de calatoria prin pustie, este atacat pe neasteptate si miseleste de amaleciti. Lupta este apriga, Moise mijlocind necurmat inaintea lui Dumnezeu pentru biruinta. In final, Israel biruieste cu ajutorul Domnului.

In urma acestui razboi nedrept, pe care amalecitii l-au pornit impotriva israelitilor ( desi cele doua popare erau rude, Amalec fiind un nepot al lui Esau – vezi Geneza 36,9-12 ), Dumnezeu rosteste o sentinta teribila asupra acestui popor:

     „Domnul a zis lui Moise: „Scrie lucrul acesta in carte, ca sa se pastreze aducerea aminte, si spune lui Iosua ca voi sterge pomenirea lui Amalec de sub ceruri… Pentru ca si-a ridicat mana impotriva scaunului de domnie al Domnului, Domnul va purta razboi impotriva lui Amalec din neam in neam” ( Exodul 17, 14.16 ).

Cand s-au implinit aceste profetii in dreptul amalecitilor ? Ca si in cazurile amintite anterior, a existat un timp de har, in care poporul amalecit a avut ocazia sa-si revizuiasca atitudinea. Timp de patru sute de ani, generatie dupa generatie, acest popor a perpetuat aceeasi atitudine ca cea a inaintasilor lui.

Dar de ce au fost ucisi si copiii si femeile ? Ce vina aveau ei ca sa aiba parte de aceeasi soarta cu a intregului popor ? Raspunsul poate fi gasit intr-o contraintrebare: Se asteapta oare cineva ca din buruieni sa iasa grau ?

Timp de patru secole, din poporul amalecit au iesit doar „buruieni”. Iar acestea, fie ca au fost mari, fie ca au fost mici, tot „buruieni” au fost prin natura lor. Este de mirare atunci ca Dumnezeu, in calitatea Lui de Suveran al intregului Univers, smulge si „buruienile” mari, dar si pe cele mici ?

Si totusi, istoria consemnata pe paginile Scripturii ne arata ca o „buruiana” a reusit sa scape pentru o perioada de sentinta divina. Este vorba de Haman Agaghitul, un urmas al regelui amalecit Agag si mare demnitar la curtea imparatului persan Ahasveros.

Ce putem observa la acest om, dupa secole de istorie si de lectii pe care ar fi trebuit sa le invete ? Nimic nou. Aceeasi atitudine ostila fatza de poporul ales al lui Dumnezeu, aceeasi dorinta de a-l nimici cu desavarsire si acelasi caracter iremediabil inclinat spre rau.

Soarta lui Haman Agaghitul, ultimul reprezentant al unui popor lepadat de Dumnezeu, o cunoastem. Haman si-a sfarsit viata atarnat in streangul spanzuratorii pe care o ridicase pentru Mardoheu, dusmanul lui de moarte ( vezi Estera 7, 9.10 ). Haman, ultima „buruiana” a unui popor intreg de „buruieni”, a dovedit inca o data ca acela care nu invata nimic din istorie, risca sa o repete.

 

     Cand „usa” harului se inchide pentru lumea intreaga

Istoria potopului este fascinanta, dar cutremuratoare in acelsi timp. Dupa aproximativ 15 secole de la actul Creatiei, Dumnezeu a privit spre pamant, constatand o stare de fapt dureroasa:

„Domnul a vazut ca rautatea omului era mare pe pamant si ca toate intocmirile gandurilor din inima lui erau indreptate in fiecare zi numai spre rau. I-a parut rau Domnului ca a facut pe om pe pamant si S-a mahnit in inima Lui. Si Domnul a zis: „Am sa sterg de pe fatza pamantului pe omul pe care l-am facut, de la om pana la vite, pana la taratoare si pana la pasarile cerului; caci Imi pare rau ca i-am facut” ( Geneza 6,5-7 ).

Insa hotararea de nimicire a unei intregi civilizatii nu a fost aplicata pe loc. A existat, ca si in toate celelalte situatii amintite, un timp de har si indreptare, un timp in care oamenii au fost avertizati cu privire la sfarsitul iminent al lumii de atunci. Este evident ca Noe a avut nevoie de mult timp pentru a construi corabia, timp in care fiecare lovitura de ciocan pentru construirea navei era in acelasi timp si un avertisment cu privire la hotararea Creatorului de a nimici lumea antediluviana.

Insa cati oameni au luat seama la aceste avertismente ? In afara de familia lui Noe, compusa din opt persoane, nimeni nu a luat in serios avertismentul.  Aparent, Noe a predicat in zadar, fara niciun rezultat. Dar sa nu uitam un amanunt: salvandu-si familia, Noe a salvat in realitate lumea.

Istoria potopului nu ne este redata pe paginile Scripturii doar pentru a ne imbogati cultura generala. Nimicirea unei intregi civilizatii antedeluviene ne este revelata pentru a vedea in ea un prototip al sfarsitului acestei lumi. In predica Sa despre semnele revenirii Sale, Mantuitorul spunea:

„Cum s-a intamplat in zilele lui Noe, aidoma se va intampla si la venirea Fiului omului. In adevar, cum era in zilele dinainte de potop, cand mancau si beau, se insurau si se maritau, pana in ziua cand a intrat Noe in corabie, si n-au stiut nimic, pana cand a venit potopul si i-a luat pe toti, tot asa va fi si la venirea Fiului omului” ( Matei 24, 37-39 ).

Ca si pe vremea lui Noe, si astazi exista un timp de har acordat oamenilor, cu scopul de a-si indrepta caile si a se impaca cu Dumnezeu. Hotararea divina de a pune capat istoriei pacatului este deja luata in sfatul ceresc, insa nimeni nu cunoaste ziua, ceasul si clipa in care harul acordat lumii noastre se va inchide.

Insusi Mantuitorul ne avertizeaza in aceasta privinta: „Despre ziua aceea si despre ceasul acela nu stie nimeni, nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal… Vegheati dar pentru ca nu stiti in ce zi va veni Domnul vostru… De aceea, si voi fiti gata, caci Fiul omului va veni in ceasul in care nu va ganditi” ( Matei 24, 36.42.44 ).

 

     „Urmeaza statia… cu peronul pe partea…”

Inchiderea harului pentru lumea nelegiuita in care traim si revenirea in glorie a Domnului Iisus Christos nu reprezinta doar sfarsitul unei stari de lucruri. Mai mult decat un sfarsit, aceste evenimente marcheaza un nou inceput. Inceputul vesniciei…

Atunci cand mecanicii metroului anunta: „Atentie, se-nchid usile !” nu inseamna ca cei care au urcat in garnitura de tren vor fi blocati acolo pentru totdeauna. Calatorii au garantia ca vor fi condusi la destinatia pe care o doresc. Cu o conditie insa: anuntul sa ii gaseasca in tren. Pentru cei ramasi pe „peronul” vietii, pentru cei indecisi sau fricosi, nu mai exista nicio speranta a unui viitor mai bun.

Cine este cel ce inchide usa harului: Dumnezeu sau omul ? Privind la istoria potopului, intelegem ca cel care ia decizia finala de inchidere a harului pentru omenire este Insusi Dumnezeu. Dupa ce s-a incheiat constructia corabiei, iar Noe, familia sa si vietuitoarele randuite de Creator au intrat in ea, Scriptura ne spune: „Apoi Dumnezeu a inchis usa dupa el” ( Geneza 7,16 up. ).

Iar atunci cand Dumnezeu inchide o usa, nimeni nu o mai poate deschide, caci El este „Cel Sfant, Cel Adevarat, Cel ce tine cheia lui David, Cel ce deschide si nimeni nu va inchide, Cel ce inchide si nimeni nu va deschide” ( Apocalipsa 3,7 ). Insa intotdeauna, fara exceptie, Dumnezeu inchide doar usa pe care omul o tine mereu inchisa fatza de El, fatza de adevar si Evanghelie.

Apocalipsa 3,20 zugraveste unul din cele mai emotionante tablouri: un Dumnezeu care sta in fatza usii inimii omului, asteptand sa I se deschida: „Iata Eu stau la usa si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el si el cu Mine”.

Care este aceasta usa inchisa inaintea Mantuitorului ? Poate fi „usa” inimii mele, sau „usa” inimii tale, in fatza careia Mantuitorul asteapta cu rabdare sa I se deschida. Ea are maner doar pe dinlauntru si doar omul, prin propria lui vointa libera, o poate deschide Creatorului sau. Daca aceasta usa va ramane inchisa mereu, Dumnezeu nu are alta optiune decat sa respecte alegerea omului, pecetluind-o pentru vesnicie.

Insa pentru cei care-si deschid inima si viata lui Iisus Christos, anuntul: „Atentie, se-nchid usile !” nu se opreste aici. Anuntul continua cu ceva foarte important si incurajator: „Urmeaza statia Noul Pamant cu peronul pe partea dreapta”. Iar „partea dreapta” este locul unde ne va intampina Iisus cu bratele deschise. Caci este scris: „Atunci Imparatul va zice celor de la dreapta Lui; „Veniti binecuvantatii Tatalui Meu de mosteniti Imparatia, care v-a fost pregatita de la intemeierea lumii” ( Matei 25, 34 ).

Timpurile pe care le traim sunt solemne. Acum se aude anuntul: „Atentie, se-nchid usile harului !” Inca putin, foarte putina vreme si usa harului va fi inchisa pentru totdeauna…

Tu unde vei fi cand lucrul acesta se va intampla: in „trenul” mantuirii sau pe „peronul” pierzarii ?

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Semnele timpului. Salvează legătura permanent

Prezența lui Dumnezeu ne conștientizează în mod specific de păcatele noastre

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

Când ajung în prezența lui Dumnezeu nu realizez că sunt păcătos într-un sens nedefinit, ci înțeleg deodată și-mi concentrez atenția asupra păcatului dintr-un anumit domeniu al vieții mele. Omul poate spune ușor:”O, da sunt un păcătos”, dar când ajunge în prezența lui Dumnezeu, nu se poate descurca cu o astfel de afirmație generală și nedefinită. Vinovăția lui se concentrează asupra unui păcat anume și ne dăm seama, ca și isaia, cum suntem în realitate. Acesta este întotdeauna semnul că un bărbat sau o femeie se află în prezența lui dumnezeu. Acolo nu există niciodată un sens vag al păcatului, ci concentrarea atenției asupra păcatului dintr-un domeniu specific, personal. Dumnezeu începe convingându-ne de vinovăție exact în acel lucru fixat în mintea noastră care ne este arătat de Duhul Sfânt; dacă ne vom recunoaște vinovăția în acea problemă, El ne va conduce mai adânc, unde ne va arăta marea noastră dispoziție de a păcătui care se află la baza acesteia. Așa procedează Dumnezeu întotdeauna cu noi când ne aflăm în mod conștient în prezența Lui.
Această experiență a concentrării atenției asupra păcatului este la fel de valabilă pentru oricine: atât pentru cei mai mare sfinți, cât și pentru cei mai mari păcătoși. Când un om este pe prima treaptă a experienței, el poate spune: „Nu știu unde am greșit”, dar Duhul lui Dumnezeu îi va arăta acest lucru. Efectul viziunii sfințeniei Domnului asupra lui isaia a fost să-l facă să-și dea seama că el este de fapt „un om cu buze necurate”. „Mi-a atins gura cu el și a zis: „Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată și păcatul tău este ispășit.” (6:7). Acolo unde s-a concentrat păcatul trebuie aplicat focul curățitor.

Preluat din Ce am mai bun pentru Cel Preaînalt de Oswald Chambers, 3 iulie

Sursa: https://benicruceru.com/

Comunicarea si viata paralela de pe Facebook – Vieti distruse pe retele sociale

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

Facebook Photo credit Illustration by Pawel Kuczynski

..Vieti distruse pe retele sociale si chatting – In acea retea si-au format un profil, si-au luat o alta identitate diferita de cea reala, un alt nume. Era o viata paralela de la care au asteptat mai mult decat de la cea reala. Acum, multi au realizat ca au fost inselati si ca nu numai ca nu au primit ceea ce doreau, dar, chiar au pierdut si chiar ceea ce au avut.

..Multi ar vrea sa fie curati, dar sa umble in continuare in mocirla. Opreste-te! Nu mai vorbi toata ziua prostii. Incepe sa vorbesti cu Dumnezeu in rugaciune. Spune-i Lui nevoile tale, nu celor pe Facebook (Hi5, skype, chat rooms, messenger, etc.), care nu te pot ajuta cu nimic si care sunt crestini tot atata de firesti ca si tine.

….Asa zisi crestini comunica de se inrosesc firile de la calculator si se destrabaleaza pe aceste retele de socializare, dar au uitat sa se mai roage, sa vorbeasca cu Dumnezeu. Au ajuns tari, la concurenta cu cei din lume, care vorbesc fara sens pe internet, la vorbe usuratice si la ipostaze rusinoase. Dar, Dumnezeul, in care spui ca crezi, avertizeaza ca vei da socoteala de fiecare cuvant nefolositor pe care il vei folosi. Cu atat mai mult prostiile care le scrii si le vorbesti, intristand fata Lui.

Urmeaza transcrierea integrala de la video (de mai jos):

photo from http://offroadmlmprofits.com

Desi promisiunea acestor retele sociale este ca folosindu-le vei fi mai implinit prin legaturile noi pe care le vei avea, prin posibilitatea de a avea contact permanent cu cei cu care ai ceva in comun, prin posibilitaea de a te exprima, etc… se constata ca, de fapt, se produce o instrainare fata de tot ceea ce inseamna viata reala.

Problema mare a internetului tocmai aceasta este: Te smulge din lumea adevarata si te arunca intr-o lume falsa, care te atrage la inceput, dar in final se dovedeste a fi o mare deziluzie.

Aceasta a fost problema omului inca de la inceput. Adevarul era Dumnezeu si oamenii trebuiau sa comunice in conditiile si termenii stabiliti de El. In comunicarea El era o nevoie reala, pentru ca Biblia omul a fost creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Si ca, la inceput, inainte de caderea in pacat, Dumnezeu cobora in gradina si vorbea cu Adam. Avea o relatie foarte apropiata. Dupa caderea in pacat, insa si dupa izgonirea omului din Eden si de la fata lui Dumnezeu, omul nu a mai avut posibilitatea sa stea de vorba cu Dumnezeu.

Dar, nevoia de comunicare a ramas. Si omul a inventat religia: Adica, un fel de a se inchina si a comunica cu Dumnezeu. Cain a fost primul si apoi au fost altii. Dar, erau o lume falsa care au condus catre idolatrie, lume condamnata de Dumnezeu.

Vazand dorinta omului cazut de a comunica cu Dumnezeu, Creatorul a initiat cu omul si i-a dat repere prin care aceasta comunicare sa se poata realiza in termenii lui Dumnezeu. De-a lungul timpului insa lupta s-a dus pe aceasta directie a falsei si a adevaratei comunicari. Prima aducea omului dezastru si nenorocire. Iar a doua aducea binecuvantare. Idolatria este atat de tare condamnata de Dumnezeu, pentru ca duce omul intr-o directie gresita, intr-o lume falsa care il instraineaza pe om tot mai mult de Dumnezeu. In loc sa-l apropie, singurul fel in care omul poate fi binecuvantat, ii desparte tot mai tare.

De-a lungul timpului, pe langa falsa comunicare si inchinare lui Dumnezeu, au aparut tot felul de mijloace prin care omul a fost blocat sa comunice cu Dumnezeu, cu cei din lumea reala: Ocultismul, alcoolul, drogurile, muzica, felul in care iti petreci timpul liber. Putem include sportul, televizorul, cinematograful, calatoriile, etc.

Si in ultimul timp internetul a facut ca aceasta comunicare cu Dumnezeu sa fie practic inexistenta. Satan a folosit nevoia de comunicare omului ducandu-l pe o directie gresita. Inselatoria amara tocmai in aceasta consta: Sa-l faci pe om sa creada ca e o nevoie reala poate fi implinita intr-un mod gresit.

Cum am spus- multi dintre utilizatorii acestor retele socialer ealizeaza ca au gresit si nevoia lor de comunicare, de a interactiona nu le-a fost satisfacuta. Dimpotriva, au pierdut chiar si ceea ce aveau inainte de a intra in aceste retele. Si-au pierdut familia adevarata si prietenii adevarati in schimbul unor discutii interminabile, fara rost care le-au consumat tot timpul si viata, in schimbul unor promisiuni care nu s-au implinit niciodata si incep sa iasa din acele retele sociale.

In acea retea si-au format un profil, si-au luat o alta identitate diferita de cea reala, un alt nume. Era o viata paralela de la care au asteptat mai mult decat de la cea reala. Acum, multi au realizat ca au fost inselati si ca nu numai ca nu au primit deea ce doreau, dar, chiar au pierdut si chiar ceea ce au avut.

De obicei primii si cei mai afectati, cand cineva se hotareste sa isi creeze un astfel de profil si sa interactioneze in spatiul virtual sunt cei de langa el- sotul sau sotia si copiii. Se poate ajunge la situatia aberanta in care toti din casa sa aibe un profil la aceste retele, sa comunice intens dar sa fie straini intre ei si tot mai straini de Dumnezeu. Dar, cine se mai gandeste la Dumnezeu? Insa, unii au realizat pericolul si au hotarat sa se sinucida- sa-si omoare profilul creat si sa revina la viata reala. Au hotarat sa lichideze conturile pe care le-au avut si sa  revina la viata reala.

Numai ca lucrul acesta nu este asa de usor. Unii au reusit. Dar, cand administratorii de retele au constatat ca actiunea aceasta capata proportii, si ei nu sunt interesati de un astfel de demers, au intrat in alerta, hotarand sa blocheze IP urile conturilor implicate si toate informatiile din retea. Asa ca tot ce utilizatorii au adaugat de-a lungul timpului acelui profil, toate discutiile toate contactele, pozele, gandurile, etc. vor fi acolo pentru totdeauna. Si cine stie cand vor fi date din nou la iveala?

Situatia aceasta este izbitor de asemanatoare cu ce se intampla cu omul la nivelul spiritual.

El isi cauta tot felul de inlocuitori la Dumnezeu. Din aceasta cauza, atitudinea lui fata de Dumnezeu este una de indiferenta. Dumnezeu este langa om si vrea sa comunice cu El. Dar omul se intoarce cu spatele, cochetand cu pacatul, crezand ca in felul acesta va fi mai fericit. Tot felul de idoli isi face omul. Idolul este orice lucru care ii produce omului o bucurie mai mare decat Dumnezeu. Orice lucru care-l poate face fericit, mai mult decat il poate face Dumnezeu. Este doar un spatiu virtual, o amagire. Dar omul continua sa creada in acel lucru pana intr-o zi decopera goliciunea acestor idoli si hotareste sa renunte la ei. Problema mare este insa ca descopera ca nu poate renunta la ei, ca ceva a blocat accesul a sterge si trebuie sa traiasca in continuare in acea lume care acum a devenit un chin.

In Romania si peste tot in lume, practicile oculte nenorocesc multi oameni Am cunoscut in ultimul timp tot mai multi oameni care au de a face cu ocultismul. Includem aici, orice forma de vrajitorie, de descantec, de contact cu spirite, ghicit in palma sau cafea, horoscop, magie alba sau neagra, slujbe facute de preoti la miezul noptii, legat si dezlegat de farmece, etc. Cei ce au apelat la astfel de practici au avut anumite probleme si au crezut ca si le pot rezolva prin aceasta cale. Au constatat insa ca in timp, problemele au devenit mai mai mari si tot mai apasatoare. Boala, ganduri de sinucidere, divort, certuri, etc. au ruinat si ruineaza viata si famillile celor ce au intrat in acest teren deosebit de periculos. Este o modalitate de a-ti rezolva problemele cu ajutorul lui Satan, o modalitate gresita. Si chiar daca oamenii care au intrat in acest joc murdar ar vrea sa iasa din el, constata ca numai pot. Sunt legati si disperati. Daca merg tot pe directia aceasta si apeleaza tot la acesti falsi binevoitori, se vor afunda tot mai rau. Am dat acest exemplu pentru ca in Romania si peste tot in lume, practicile oculte nenorocesc mai multi oameni.

Dar, nu numai in felul acesta oamenii ajung sa fie legati. Asa cum am spus: alcoolul, tutunul, drogurile, sportul, filmele, televizorul, inetrnetul, pornografia, muzica, etc. sunt acelasi idol care fac aceiasi lucrare de instrainare de Dumnezeu si de legare in legaturile Satanismului. Uneori, oamenii ajung sa inteleaga dezastrul in care au intrat si doresc sa scape, dar nu stiu cum. Devin prizonieri in spatiul in care atata vreme au crezut ca sunt liberi. Nu stiu cum se poate sterge tot profilul tau dupa Facebook sau alte parti pe internet, dar stiu cum se poate sterge tot trecutul tau murdar, cum poti scapa de consecintele ocultismului si a oricarei forme de instrainare de Dumnezeu. Biblia, pe care cei mai multi o neglijeaza are raspuns clar si simplu la aceasta problema. Iti pot cita multe pasaje care vorbesc despre solutia lui Dumnezeu pentru ca trecutul de care am vrea sa scapam poate fi sters. Si consecinta pacatelor pe care le-am comis sa fie anulata, indiferent daca este vorba de ocultism, sau de betie, pornografie sau orice altceva.

Coloseni 1:13-14 El, Dumnezeu ne-a izbavit de sub puterea intunericului si ne-a stramutat in imparatia Fiului dragostei Lui, a lui Isus Hristos. Noi avem rascumpararea, prin sangele Lui iertarea pacatelor. Sangele lui Isus Hristos curata tot trecutul murdar si anuleaza consecinta pacatelor grele. Prin Isus Hristos, prin credinta in El, Dumnezeu ne da eliberare si rupe blestemul care a fost asupra noastra si care ne condamna la o moarte vesnica. DIn nefericire, atat de putini cred acest lucru si din nefericire atati de putini stiu despre aceasta solutie a lui Dumnezeu la problema noastra. Video publicat de Alyn LPT 12 Ianuarie 2013:

Unele nevoi sunt reale si nu sunt rele in sine,

dar felul in care ni le implinim este rau. 

Asa cum spuneam, prin creearea acestor profile, oamenii vor sa comunice, crezand ca in felul acesta vor fi mai fericiti. Diavolul stie ca noi avem nevoia aeasta sa comunicam. Si atunci, cauta sa ne-o implinim intr-asa fel incat sa nu ne fie de folos. El s-a dus la Domnul Isus in pustie ca sa-L ispiteasca si a venit la El cu o nevoie reala, aceea de a manca. Numai ca din aceasta nevoie reala, el a dorit sa aiba un castig in dreptul Domnului Isus. Unele nevoi sunt reale si nu sunt rele in sine, dar felul in care ni le implinim este rau.

A comunica este o nevoie reala si poate fi o realizare atat de minunata, atunci cand aceasta nevoie se implineste asa cum vrea Dumnezeu. Diavolul vrea sa comunici dar nu cu cine trebuie si vrea sa comunici cat mai mult. Niciodata nu s-a comunicat atat de mult ca azi. Niciodata oamenii nu au fost mai singuri, mai nefericiti, mai predispusi la sinucidere, la depresie- semn ca felul in care comunicam este o cale gresita inspre implinire. Numele de minute alocate in retelele de telefonie, sau numarul de mesaje acordate  nu te vor face fericit. Viteza si calitatea internetului nu te vor ajuta sa comunici. Toate acestea sunt minciuni.

Daca nu comunicam cu Dumnezeu suntem nenorociti si ne paste dezastrul. Aceasta s-a pierdut prin caderea omului in pacat- comuniunea cu Dumnezeu, comunicarea cu El. Aceasta la facut pe Adam fericit, nu telefonia mobila, sau internetul, sau noul profil de pe facebook. Alungarea din prezenta lui Dumnezeu, din cauza pacatului ne face goi si pustii si tristi. Restaurarea se face prin relegarea noastra cu Dumnezeu, prin Isus Hristos si sangele legamantului sfant. Ni se ofera sansa sa intram din nou in gradina Edenului, sa fim dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, adica a lui Isus- „Cine M-a vazut pe Mine, a vazut pe Tatal,” ii spunea El odata lui Filip. Ne spune si noua, dar aceasta nu se va face daca nu vorbim cu Dumnezeu, daca nu ne recunoastem starea decazuta. Daca nu ne pocaim de relele care le-am facut. Daca nu suntem hotarati sa renuntam la ele, glorificand in felul acesta pe Dumnezeu. Abia daca hotaram aceasta, sangele lui Isus Hristos ne curateste de orice pacat.

1 Ioan 1:7 Dar daca umblam in lumina, dupa cum insusi El este in lumina, avem partasie unii cu altii si sangele lui Isus Hristos, Fiul lui, ne curateste de orice pacat. Abia daca incepem sa ne dorim sa umblam in lumina, abia atunci sangele lui Isus ne curateste de orice pacat.

Multi ar vrea sa fie curati, dar sa umble in continuare in mocirla. Opreste-te! Nu mai vorbi toata ziua prostii. Incepe sa vorbesti cu Dumnezeu in rugaciune. Spune-i Lui nevoile tale, nu celor pe Facebook (Hi5, skype, chat rooms, messenger, etc.), care nu te pot ajuta cu nimic si care sunt crestini tot atata de firesti ca si tine.

Tot sunt bune la ceva aceste retele sociale. Politia mai afla unele informatii despre rau facatori. Iar noi crestinii aflam adevarata fata a celor ce spun ca sunt crestini, dar se dau in petec pe internet si scot in evidenta firea care-i stapaneste, la care nu vor sa renunte cu nici un chip. Ba, inca, o hranesc din belsug. Asa zisi crestini comunica de se inrosesc firile de la calculator si se destrabaleaza pe aceste retele de socializare, dar au uitat sa se mai roage, sa vorbeasca cu Dumnezeu. Au ajuns tari, la concurenta cu cei din lume, care vorbesc fara sens pe internet, la vorbe usuratice si la ipostaze rusinoase. Dar, Dumnezeul, in care spui ca crezi, avertizeaza ca vei da socoteala de fiecare cuvant nefolositor pe care il vei folosi. Cu atat mai mult prostiile care le scrii si le vorbesti, intristand fata Lui.

Oamenii au nevoie si se duc la oameni pentru a gasi solutii. Si aici Satana a reusit sa insele. Sa faca pe oameni sa isi planga necazul acolo unde nu exista alinare.Auzi pe cineva spunand ca atat de mult s-a linistit supa ce si-a spus necazul unui om. Altii, abia asteapta sa rabufneasca cand se intalnesc cu cineva si isi varsa amarul inaintea ei. Prin internet, acum o pot face nonstop. Tot timpul este cineva mai nenorocit decat tine, care-ti da un sfat care nu te va ajuta la nimic. Va fi o mangaiere falsa. Dar, mai mare folos este sa iti spui necazul lui Dumnezeu.

El, Dumnezeu ne spune ce sa facem cand avem un necaz. Psalmul 50:15 Cheama-ma in ziua necazului si Eu te voi izbavi, iar tu ma vei proslavi. Si omul lui Dumnezeu, imparatul David a stiut bine lectia. El nu a avut nevoie de sfatuitor pe Facebook, desi a avut mai multe incercari decat noi toti la un loc. In Psalmul 27 el a scris:

Domnul este lumina şi mîntuirea mea: de cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieţii mele: de cine să-mi fie frică?

2 Cînd înaintează cei răi împotriva mea, ca să-mi mănînce carnea, tocmai ei-prigonitorii şi vrăjmaşii mei-se clatină şi cad. 3 Chiar o oştire de ar tăbărî împotriva mea, inima mea tot nu s’ar teme. Chiar război de s’ar ridica împotriva mea, tot plin de încredere aş fi.

4 Un lucru cer dela Domnul, şi -l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului, ca să privesc frumuseţea Domnului, şi să mă minunez de Templul Lui.

5 Căci El mă va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului, mă va ascunde supt acoperişul cortului Lui, şi mă va înălţa pe o stîncă. 6 Iată că mi se şi înalţă capul peste vrăjmaşii mei, cari mă înconjoară: voi aduce jertfe în cortul Lui în sunetul trîmbiţei, voi cînta şi voi lăuda pe Domnul. 7 Ascultă-mi, Doamne, glasul cînd Te chiem: ai milă de mine şi ascultă-mă! 8 Inima îmi zice din partea Ta: ,,Caută Faţa Mea!„ Şi Faţa Ta, Doamne, o caut! 9 Nu-mi ascunde Faţa Ta, nu îndepărta cu mînie pe robul Tău! Tu eşti ajutorul meu, nu mă lăsa, nu mă părăsi, Dumnezeul mîntuirii mele! 10 Căci tatăl meu şi mama mea mă părăsesc, dar Domnul mă primeşte.

11 Învaţă-mă, Doamne, calea Ta, şi povăţuieşte-mă pe cărarea cea dreaptă, din pricina vrăjmaşilor mei. 12 Nu mă lăsa la bunul plac al protivnicilor mei! Căci împotriva mea se ridică nişte martori mincinoşi, şi nişte oameni, cari nu suflă decît asuprire. 13 O! dacă n’aş fi încredinţat că voi vedea bunătatea Domnului pe pămîntul celor vii!… 14 Nădăjduieşte în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ţi inima, şi nădăjduieşte în Domnul!

Internetul a devenit o alternativa a comunicarii cu Dumnezeu, o uraciune inaintea Lui. Trebuie sa fie o sinucidere a profilului vechi, al omului vechi, asa cum il numeste Biblia. Efeseni 4 :17

Iată dar ce vă spun şi mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăiţi cum trăiesc păgînii, în deşertăciunea gîndurilor lor, 18 avînd mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor. 19 Ei şi-au perdut orice pic de simţire, s’au dedat la desfrînare, şi săvîrşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie.

20 Dar voi n’aţi învăţat aşa pe Hristos; 21 dacă, cel puţin, L-aţi ascultat, şi dacă, potrivit adevărului care este în Isus, aţi fost învăţaţi, 22 cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă desbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare; 23 şi să vă înoiţi în duhul minţii voastre, 24 şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul. 25 De aceea, lăsaţi-vă de minciună: ,,Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul,

Internetul, insa descopera ca sunt multi crestini care nu vor sa moara, sa se dezbrace de omul cel vechi. Si se strica, se strica din cauza poftelor inselatoare. Daca nici pe Facebook sau pe Twitter, sau pe Hi5 nu poate fi o viata noua fara moartea profilului vechi, cine ne-a fermecat pe noi, cei ce spunem ca-L avem pe Isus Hristos sa credem ca putem fi ai lui Dumnezeu, fara sa murim fata de lume si poftele ei?

Sursa: https://rodiagnusdei.wordpress.com/

Când pâinea dospește în planul secund

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

paine

Apostolii se întorseseră dintr-o misiune încheiată cu succes. Dacă oboseala drumului, a multelor mile care au curs pe sub sandalele lor, nu i-a doborât, era pentru că bucuria împlinirii le dădea puteri. S-au dovedit vrednici urmași ai Învățătorului. Au făcut minuni. Au poruncit duhurilor.

Și totuși trupul își cerea dreptul la odihnă. Isus le-a înțeles această nevoie și i-a îndemnat să urce în corabie și să traverseze lacul, căutând un loc liniștit pentru odihnă. Undeva departe de mulțimile care îi îmbulzeau. El îi însoțea.

Dar atunci când strălucești nu poți să te ascunzi. Mai cu seamă când cei din jur caută lumină. Și Isus strălucea. Iar noroadele erau în căutarea luminii. Așa că, în timp ce ei traversau Ghenezaretul spre răsărit, oamenii mânați de foame spirituală au făcut un marș forțat pe malul de la miazănoapte și au ajuns înaintea lor lângă Betsaida.

Aveau nevoie de cuvintele vieții. Și Isus le avea. Foamea lor de adevăr era atât de mare încât au neglijat total merindele. Nu s-au mai gândit deloc la hrana necesară trupului. Au ascultat cuvintele Învățătorului până când i-a îmbrățișat înserarea. Și locul era pustiu.

Oamenii, aflați departe de casele lor, trebuiau săturați. Pentru Isus aceasta nu constituia o problemă, dar nu poți să nu te întrebi: ce era în inimile acestor oameni încât să o ignore la modul absolut?

Isus a spus într-o împrejurare: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” Și, vorbind despre „aceste lucruri”, făcea referire la hrană și îmbrăcăminte. Că le erau sau nu cunoscute aceste cuvinte, oamenii au procedat întocmai.

Și ochii lor au văzut miracolul. Cinci pâini și doi pești, peste care Isus a cerut binecuvântarea, au săturat cinci mii de bărbați, la numărul lor adăugându-se femeile și copiii. Ba au mai și rămas douăsprezece coșuri de resturi.

Pentru că oamenii au făcut o prioritate din a căuta hrană pentru suflet, Dumnezeu s-a îngrijit să aibă și pentru trup. Ba au mai avut parte și de un miracol menit să le marcheze viețile pentru totdeauna. Simplu. Chiar dacă-ți taie respirația. Pentru că acesta este Dumnezeu. Și împlinirea promisiunilor Lui.

Cunoaștem această istorie în toate detaliile, încât am fi în măsură să o recităm. Dar de câte ori medităm la stabilirea priorităților? Și la credincioșia lui Dumnezeu.

Haideți să o facem, spre îmbelșugarea vieții noastre. Cu minuni
și veșnicie.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 14 februarie 2017

Sursa: https://simfelixmarblog.wordpress.com/