Categorie: EDITORIALE

Aş dori să împărtăşesc cu voi o parte din o mărturie a unui om mântuit, care l-a servit o dată pe diavol. Când i-am auzit mărturia atât ma provocat încât nu puteam să-l cred.
A trebuit să postesc înaintea Domnului timp de zece zile, cerându-i: “Doamne, este cu putinţă aşa ceva?” Aceasta a fost în acea vreme, pe când Domnul a început să mă înveţe lucrurile care se desfăşoară  în domeniul spiritual, atunci când noi ne rugăm.
Acest om sa născut după ce părinții lui sau dedicat lui lucifer. Pe când era încă în pântecul mamei sale, s-au făcut multe ritualuri pentru a-l dedica în serviciul lui lucifer.
Când era la vârsta de doar patru ani, el a început să-şi exercite puterea lui spirituală, şi părinţii săi au început să se teamă de el. Când avea şase ani, tatăl său l-a dus la unele vrăjitoare pentru a-l îndeletnici cu lumea spirituală. Iar când avea zece ani, el făcea
extraordinare acţiuni pentru Împărăţia diavolului.
El era temut de vrăjitoarele comune. El era încă un băiat, dar era atât de teribil în lucrurile pe care el le-a făcut. El a crescut ajungând a fi un tânăr, de aproape douăzeci de ani având deja mult sânge pe mâinile lui.  El a ucis prin liberă voinţă. Avea capacitatea de aşi părăsi corpul prin meditaţie transcedentală. Putea să se ridice şi să plutească în aer; uneori trupul său se ridica de pe pământ şi rămânea suspendat în aer. Uneori, el intra în transă şi lăsa corpul; corpul său
rămânea în urmă în timp ce el ieşea în lume, printr-o practică numită “călătorie-astrală.”
A fost folosit de Satana pentru a distruge şi de a diviza multe biserici, şi de a  duce la ruină pe mulţi pastori.
“Dar căpetenia împărăţiei Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi
una de zile; însă iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor şi am ieşit biruitor acolo, lângă împăraţii Persiei.” Daniel 10:13.
Într-o zi, el a fost desemnat să distrugă o biserică, care era plină de viaţă şi de rugăciune. A existat  multă divizare în acea biserică, şi multă confuzie. A început să uneltească împotriva ei, dar la acel moment, pastorul chemă la un timp de post întreaga Biserică. Cum Biserica a început să postească, a rezultat prin urmare pocăinţă şi o reâmpăcare reală. Poporul s-a reunit şi au început să se roage iar Domnul a început să lucreze în mijlocul lor. Ei au continuat să mijlocească şi să strige la Dumnezeu ca să aibă milă de ei şi să intervină în viaţa lor.
„Dar acest soi de draci nu iese afară decât cu rugăciune şi cu post .”  Matei 17:21. Cu trecerea zilelor, omul a venit din nou şi din nou împotriva Bisericii însoţit de spiritele demonilor.
Dar, un cuvânt profetic  a fost rostit în mijlocul Creştinilor spunându-le să se ridice şi să declare război împotriva puterilor întunericului care atacau Biserica.
Într-o zi, omul lăsă trupul său în camera lui şi plecă într-o călătorie – astrală. El a adus cu el, o puternică forţă de spirite demonice împotriva Bisericii. Acum, aceasta este mărturia lui: duhul lui sa mutat în aerul de deasupra Bisericii şi a încercat să o atace, dar exista o cupolă de lumină asupra Bisericii. Dintr-o dată, o armată de îngeri i-au atacat şi a luptat împotriva lor în văzduh. Toţi demonii au fugit, dar el a fost arestat de către îngeri.
Da, arestat de către îngeri, aţi înţeles bine ! El a descoperit că era
deţinut de aproximativ şase îngeri. L-au adus prin acoperiş chiar înainte altarului Bisericii.
El apăru acolo când oamenii se rugau. Ei erau adânc
cuprinşi în rugăciune, angajaţi în războiul spiritual, legând, rupând şi
izgonind demonii. Pastorul era pe platformă unde conducea rugăciunile de luptă. Duhul Domnului a vorbit
pastorului: “Jugul a fost rupt, iar victima este acolo înaintea voastră.
Ajută-l prin eliberare.” Ca pastor a deschis ochii, şi a văzut tânărul culcat acolo jos. Corpul lui a fost cu el, el era în corpul său. Tânărul a declarat că el nu ştia cum corpul său i sa alăturat;căci el l-a lăsat în casa lui.  Dar acolo era în corpul lui. El nu ştia cum a intrat acolo, tot ceea ce ştia era că îngerii l-au purtat prin acoperiş.
Acum, aceste lucruri sunt greu de crezut. Pastorul Bisericii a cerut Bisericii să tacă şi le-a spus ceea ce Domnul a vorbit cu el, iar apoi l-a întrebat pe tânăr: “Cine eşti?”
Tânărul a început să tremure căci demonii au început să vină la el. Deci, s-au rugat pentru eliberarea lui, iar apoi el a început să mărturisească povestea lui. Tânărul şi-a predat viaţa în mâna Domnului, şi acum este un evanghelist predicând Evanghelia Lui
Hristos. El este folosit de  Domnul cu putere în stabilirea altor oameni prin intermediul eliberării.
Într-o noapte, eu (John Mulinde) am mers la o cină. Singurul motiv pentru care m-am dus a fost că cineva mi-a spus despre acest tânăr, şi am fost foarte curios să-l văd şi pentru a afla dacă povestea lui era adevărată. Deci am participat la aceea cină, şi în seara aceea lui i sa dat ocazia de aşi da mărturia lui. El a vorbit despre atât de multe
lucruri. Plângea oridecâteori amintea de lucrurile pe care le-a făcut.
După ce a  terminat, el a făcut un apel.
Erau mulţi pastori în cameră. El a spus: “Fac apel la voi, pastori.
Vă rog, învăţa-ţi poporul cum să se roage.“Oamenii care nu se roagă
pot fi prinşi în cu totul altceva, în orice altceva ce aparţine diavolului,
şi există moduri în care inamicul poate exploata viaţa lor şi rugăciunile lor. Inamicul ştie cum să exploateze rugăciunile celor care nu ştiu cum să se roage. “Învăţaţi-i pe oameni cum să folosească armura spirituală pe care Dumnezeu oferă. ”Apoi el a împărtăşit cum  a condus acţiuni în văzduh. El  mergea cu agenţi satanici şi cu multe spirite de demoni. Era ca şi cum ei lucrau în schimburi, în acelaşi mod în care trebuie să mergi şi să lucrezi schimbul tău. El avea o perioadă, timp în care era obligat să meargă şi să facă război în locurile cereşti. El a spus că, în locurile cereşti, în domeniul spiritual, în cazul în care terenul este acoperit cu o manta de întuneric, această manta este
atât de densă încât este ca şi o stâncă solidă. Şi acoperă întreaga suprafaţă.
Spiritele sunt capabile să meargă pe partea de sus şi pe cea de jos al acestei mantale, şi de acolo influenţează evenimentele pe pământ.
Când spiritele rele şi a agenţii satanici (oameni) termină activităţile lor, ei merg pe pământ, la punctele de legământ, pe apă sau pe uscat, pentru a reâmprospăta spiritele lor. Cum se reâmproaspătă spiritele lor? Prin sacrificiile care oamenii oferă la aceste altare.
Ele ar putea fi sacrificii prin vrăjitorie deschisă, sacrificii în vărsarea de sânge de toate tipurile, inclusiv avortul, războiul, şi sacrificiile umane şi a animalelor. Ele ar putea fi sacrificii ale imoralităţii sexuale, în care oamenii practică perversiuni sexuale şi tot felul de promiscuităţi. Astfel de acte întăreasc aceste puteri. Există multe tipuri diverse de sacrificii.
El a spus că, atunci când agenţii satanici sunt în tărâmul ceresc, şi creştinii încep să se roage pe pământ, rugăciunile creştinilor apar
demonilor în trei forme. Toate rugăciunile par ca un fum care se ridică sprecer.                                                                                                             Unele rugăciuni apar ca un fum care pluteşte lung şi dispare în aer.
Aceste rugăciuni provin de la oamenii care au păcat în viaţa lor şi care nu sunt dispuşi să se ocupe de ei însăşi. Rugăciunile lor sunt foarte slabe, ele sunt suflate departe şi dispar în aer. Un alt tip de rugăciune este, de asemenea, ca un fum. Acesta se ridică în sus până când  ajunge la acea pătură densă ca piatra, şi nu  poate rupe acea stâncă. Aceste rugăciuni, de obicei, vin de la oamenii care încearcă să se purifice, dar care nu dispun de credinţa suficientă cu care să se roage. Ei ignoră de obicei şi alte aspecte importante care sunt necesare atunci când se roagă .
Al treilea tip de rugăciune este asemenea fumului, dar care este
umplut cu foc. După cum se ridică în sus, este atât de fierbinte încât
atunci când ajunge la stâncă, stânca începe să se topească ca ceara.
Aceasta străpunge stânca şi trece prin ea.
De multe ori, când oamenii încep să se roage, rugăciunile lor arată
ca primul tip. Dar, aşa cum aceştia continuă să se  roage, rugăciunile
lor se schimbă şi devin la fel ca al doilea tip de rugăciune.Şi, dacă
aceştia continuă să se roage, aprind brusc rugăciunile lor în flăcări.
Rugăciunile lor devin atât de puternice încât  străpung stânca.
De multe ori agenţii satanici observă că rugăciunile s-au schimbat şi vin foarte aproape de a deveni foc. Aceşti agenţi vor comunica apoi cu alte spirite de pe pământ şi le vor spune: “Distrage-ţi acea persoană de la rugăciune. Opriţi-o de la rugăciune. Îndepărtaţi-o.”
De multe ori  creştinii cedează la aceste distrageri. Ele sunt apăsate prin, pocăinţă şi permit Cuvântului pentru a verifica spiritul lor. Credinţa lor creşte. Rugăciunile lor sunt din ce în ce mai concentrate. Apoi, diavolul observă că rugăciunile lor câștigă putere, și de aceea el începe distragerile.
Telefoanele apelează. Uneori, în mijlocul rugăciunii fierbinţi, foarte intense, sună telefonul şi credeţi că puteți merge ca să răspundeţi ca apoi să veniţi înapoi şi să vă continuaţi rugăciunea.
Cu toate acestea, atunci când te vei întoarce, vei merge înapoi de la început. Şi asta e ceea ce vrea diavolul.
Alte  distrageri vor apărea în drumul tău. Acestea pot atinge corpul tău, aducând durere pe undeva. Ei pot face să vă fie foame, făcându-vă să vreţi să mergeţi la bucătărie pentru a pregăti ceva de mâncare.
Atâta timp cât te pot scoate din locul acela, te-au învins. Dup
ă, el a spus pastorilor: “Învăţaţi-i pe oameni să pună deoparte ceva timp, nu doar pentru o rugăciune casuală, ei pot face asta tot restul zilei.
O dată pe zi, aceştia ar trebui să aibă un timp, atunci când se concentrează cu toată inima spre Dumnezeu, fără nici o distragere.”
În cazul în care oamenii persistă în acest tip de rugăciune şi se lasă inspiraţi în duhul lor şi dacă se menţin pe acest drum, ceva se întâmplă în spirit. Focul va atinge piatra, şi se topeşte. Omul a spus că, atunci când începe topirea, este atât de cald că nici un spirit
demonic poate suporta. Nici spiritul uman poate suporta. Toţi vor fugi. Ei vor fugi tot la mai mare distanță.
Vine o deschidere în domeniul spiritual. De îndată ce apare, toate aceste necazuri se opresc în rugăciune. Persoana care se roagă pe
pământ simte ca rugăciunea lui a devenit brusc atât de netedă, atât de plăcută, atât de puternică şi intensă. Am descoperit că, în acel moment, în mod normal, se va pierde toată conştientizarea de timp şi
de alte lucruri ce înconjuară. Nu că am devenit dezordonaţi; Dumnezeu are grijă de timpul nostru. Dar este ca şi cum ai stabili totul, şi
te contopeşti cu Dumnezeu. Omul a spus că, atunci când rugăciunile se dezlănţuie, din acel moment nu există nici o rezistenţă, iar persoana care se roagă poate continua atâta timp cât vrea.
Nu există nici o rezistenţă ca să-l mai poată opri.
Apoi, el a spus că, după  ce persoana termină rugăciunea, gaura rămâne deschisă. El a spus că, atunci când oamenii se ridică de la locul lor de rugăciune, pentru a se muta, gaura deschisă se mişcă odată cu ei. Ei nu mai sunt operativi sub pătură. Ei operează acum sub un cer deschis. El a spus că, în această stare, diavolul nu mai poate face ce vrea el împotriva lor. Prezenţa Domnului este ca un stâlp din cer odihnindu-se peste viaţa lor. Ei sunt protejaţi, şi există atât de multă putere în interiorul stâlpului în timpul în care se mișcă, şi prezenţa lor  atinge alte persoane. Ea discerne ceea ce inamicul a
făcut în alţi oameni. Şi cum stau de vorbă cu oameni care sunt în picioare cu ei, intră şi ei în interiorul stâlpului . Atâta timp cât ei stau în interiorul stâlpului, toate lanţurile robiei pe care le ridică inamicul slăbeasc.
Așa că atunci când oamenii care au experimentat această
descoperire spirituală împărtăşită de Iisus Hristos oamenilor, rezistenţa păcătoşilor este scăzută. Este foarte uşor să-i aduci la mântuire. Atunci când se roagă pentru bolnavi sau  se roagă cu privire la alte lucruri, prezenţa care este cu ei face toată diferenţa. Omul a spus că diavolul urăşte astfel de oameni. El a spus că, în locurile unde
rugăciunea erupe în mod regulat în acest fel, prezenţa vine asupra acelui loc şi nu îl lasă. Când oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu intră într-un astfel de loc, toate legăturile păcatului slăbesc pe loc.
Dacă cineva este dispus să slujească  cu răbdare şi dragoste, aceştia ar putea fi aduşi cu uşurinţă la mântuire, nu prin putere şi nici prin forţă, ci prin Duhul lui Dumnezeu, care este prezent. Dar el a spus că, dacă nimeni nu se preocupă pentru a ajunge la ei, ei vin doar în prezenţa Lui, se simt condamnaţi, şi încep să discute sau să nu cedeze. Dacă nu sunt aduşi până la mântuire, atunci când se depărtează de acel loc, sclavia păcatului lor devine tot mai puternică. Şi diavolul încearcă tot ce-i stă în putinţă pentru a-i
împiedica să intre într-un astfel de mediu nou.
După cum vă puteţi imagina, stăteam toţi holbându-ne la acel om cât el ne spunea lucrurile pe care el obişnuit le făcea şi le vedea. “Apoi ne-a spus ce le vor face acelora care au izbutit (au reuşit să pătrundă dincolo) în rugăciuni. El a spus ca însemnau (marcau) astfel de oameni şi îi studiau. Cercetau tot ce puteau să afle despre ei în aşa fel încât le cunoşteau toate slăbiciunile. Când cineva îi biruia prin rugăciune şi aveau izbândă, ei comunicau cu alte duhuri zicând:” Însărcinează-l cu asta şi asta şi asta. Acestea sunt slăbiciunile lui.”      Deci, atunci când persoana iese afară din camera rugăciunii sale, spiritul de rugăciune este asupra lui, prezenţa este cu el, buna dispoziţie îi este mare, şi bucuria Domnului este tăria lui. Cu toate acestea, după cum el merge inamicul încearcă să aducă lucrurile pe care pot să-l distragă de la concentrarea pentru Domnul.
Dacă slăbiciunea se trage din temperamentul său, inamicul va face pe oamenii din compania acestuia  să facă lucruri să-l facă furios. Dacă el nu este sensibil la Duhul Sfânt, şi el îşi permite să-şi piardă cumpătul, el se depărtează de privirea lui Domnul. El devine furios, el se simte furios. De ce? În timp ce el ceda tentaţiei, se lucra din greu
pentru a închide golul de deasupra lui. După ce sa restabilit bariera de stâncă, prezenţa Lui este întreruptă.
Dar persoana nu încetează a fi un copil al lui Dumnezeu. Dar în plus ungerea asupra vieţii sale, prezenţa care a lucrat în afară de propriul său efort, se taie. Ei caută să cunoască domeniile lui de slăbiciune.
Dacă slăbiciunea lui este tentaţia de a comite imoralitate sexuală, inamicul va pregăti persoane sau evenimente, ceva care să stârnească pasiunea brusc şi să o îndrepte spre ispită. Şi dacă persoana respectivă cedează tentaţiei şi deschide mintea pentru a primi şi
întreţine gândurile sale, când el este deja cu totul înăuntru şi mai vrea să se mute din nou în ungerea Lui Dumnezeu, el descoperă că nu mai este acolo. Aţi putea spune: “Asta nu e corect!” Amintesc doar ceea ce spune Biblia: “uneţi-vă coiful mântuirii. Puneţi-vă pe voi platoşa neprihănirii. “Noi nu înţelegem în mod normal, care parte din aceste arme joacă în război. Dar amintiţi-vă ceea ce Isus ne-a spus să ne rugăm spre sfârşitul Rugăciunii domneşti: “nu ne duce în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.”
De fiecare dată după ce aţi avut un progres în rugăciune, amintiți-vă că sunteţi încă o fiinţă umană slabă. Aminteşte-ţi că încă nu ai fost făcut desăvârşit. Spune Domnului: “Doamne, m-am bucurat de acest timp de rugăciune, dar cum merg în această lume, te rog nu mă duce în ispită. Nu-mi permite să cad în capcana diavolului. Ştiu că inamicul îmi pregăteşte în afară o capcană acolo. Nu ştiu sub ce formă va fi, dar eu ştiu că  sunt încă slab în multe domenii. Având în vedere circumstanţele date, nu voi ceda ispitei. Apără-mă, Doamne, Tu, te rog frumos. Când mă vezi că merg spre calea unde mi-a fost întinsă capcana, Te rog întoarce-mă spre direcţia opusă. Intervin-o, Doamne. Nu mă lăsa să merg doar prin puterea mea proprie şi prin  capacităţile mele. Izbăveşte-mă de cel rău.” Dumnezeu este capabil să o facă. El este capabil. Aşa este de ce lucrurile se întâmplă uneori. Tot ceea trebuie să spui este: “Mulţumesc, Isuse.” Acesta este motivul pentru
care Apostolul Pavel a scris în prima sa  carte a Tesalonicenilor, „Slavă lui Dumnezeu în orice lucru, pentru că aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos pentru voi.
” Unele lucruri nu sunt bune. Ele sunt dureroase, şi ne întrebăm de ce Dumnezeu le permite. Dar dacă am şti de la  ceea ce El ne scapă, noi i-am mulțumim fără preget. Când învăţăm să avem încredere în Domnul, Îi mulţumim în toate. Preaiubiţilor, nu ştiu dacă ar trebui să merg mai adânc, pentru că eu nu vreau să încep ceva ce nu pot termina. Dar vreau să încerc doar să merg un pas mai departe. Omul a spus că, atunci când rugăciunea străpunge în genul acesta, răspunsul va veni negreşit. El a spus că nu ştie de un singur caz în care rugăciunea să erupă şi răspunsul să nu fi venit. El a spus că răspunsul a venit întotdeauna, dar că, în cele mai multe cazuri, nu a ajuns persoana care a cerut-o.  De ce? Bătălia este în locurile cereşti. El a spus că după ce au reuşit să întrerupă cerul deschis şi să restaureze  stratul de stâncă,  privesc  persoana şi aşteaptă pentru că  ştiu că răspunsul va veni cu siguranţă.
Atunci omul a spus ceva care a zguduit într-adevăr credinţa mea. A fost din cauza de ceea ce era în comun după ce eu am postit timp de zece zile cerându-I: “ Doamne, e adevărat? Poţi să-Mi dovedeşti? “  Omul a spus că fiecare creştin are un înger care le serveşte. Acum ştim că Biblia ne spune că îngerii sunt duhuri slujitoare care se îngrijesc de noi. El a spus că, atunci când oamenii se roagă, răspunsul este în mâinile îngerului lor. Îngerul duce răspunsul, la fel cum citim în cartea lui Daniel.“ Şi iată că o mână m-a atins şi m-a aşezat tremurând pe genunchii şi mâinile mele. Apoi mi-a zis: „Daniele, om
preaiubit şi scump, fii cu luare aminte la cuvintele pe care ţi le voi spune acum şi stai în picioare în locul unde eşti; căci acum sunt trimis la tine!” După ce mi-a vorbit astfel, am stat în picioare tremurând.El mi-a zis: „Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele
tale au fost ascultate din cea dintâi zi când ţi-ai pus inima ca să înţelegi şi să te smereşti înaintea Dumnezeului tău, şi tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum!” Daniel 10:10-12. Apoi a spus ceva care mi-a fost dificil să ascult: dacă cel care se roagă cunoaşte
armura duhovnicească şi este îmbrăcat cu ea, răspunsul, deasemenea, vine printr-un înger, care este, îmbrăcat în armură completă. “Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept
împotriva uneltirilor diavolului.Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.De aceea, luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în
picioare, după ce veţi fi biruit totul.Staţi gata, dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora,
luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este
Cuvântul lui Dumnezeu. Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii.” Efeseni 6:10-18
Totuşi, în cazul în care cel care se roagă nu-i pasă de îmbrăcămintea spirituală, îngerul lor vine  la ei, fără armura spirituală. Atunci când creştinii sunt nepăsători cu privire la gândurile felurite care intră în mintea lor şi nu luptă bătălia pentru mintea lor, îngerii lor
vin la ei, fără coifurile de protecţie. Indiferent de arma spirituală ce se ignoră pe pământ, îngerul tău nu o are când vine la tine şi te serveşte. Cu alte cuvinte, armura noastră spirituală nu este numai protejarea corpurile noastre fizice, este şi protejarea spirituală de
atacurile satanei.
Omul a spus că, îngerul venea şi că cerceta acele zone care au fost descoperite, iar apoi ataca acele zone. Dacă el nu ar avea coiful, i s-ar trage în cap. Dacă el nu ar avea o platoşă, i s-ar trage în pieptul lui. Dacă el nu ar avea încălţăminte, ei ar face un foc, făcându-l să meargă prin foc. Acum, eu doar repet ceea ce a spus omul. De fapt, l-am întrebat: “Pot îngerii să simtă focul?” Ştiţi care a fost  răspunsul lui? “Amintiţi-vă că acesta este tărâmul spiritual. Ei sunt duhuri care se ocupă cu duhurile. Lupta este acerbă (aprigă). Când dominează un înger al lui Dumnezeu, primul lucru pe care ei îl urmăresc, merg după răspunsul pe care acesta îl duce, ca să i-l ia. Ei dau apoi la oamenii care sunt implicaţi în culte sau vrăjitorie, aşa că oamenii ar putea spune: “am primit acest lucru prin vrăjitorie.”
Amintiţi-vă ce spune Biblia în cartea lui Iacov? Toate lucrurile bune vin de la Dumnezeu:“orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este
de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră demutare.” Iacov 1:17. Atunci, de unde ajunge
diavolul lucrurile pe care Domnul le dă Poporului Său? Unii oameni care nu pot avea copii merg la vraci şi satanişti şi după aceasta, pot avea copii! Cine le-a dat copilul? Este creator satana? Nu! El fură de la cei care nu se roagă până la capăt. Isus a spus:“Vegheaţi, dar, în tot timpul şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile
acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului.” Luca 21:36. Şi apoi El a spus: “Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă?” El va găsi pe aceia ce încă îl aşteaptă? Sau sa renunţat, şi inamicul a furat ceea ce pentru tu te-ai rugat? Atunci omul a zis că nu erau mulţumiţi de faptul că doar au furat răspunsul. Ei,
deasemenea, erau interesaţi să reţină îngerul. Ei încep lupta împotriva lui. Şi el a spus că, uneori, ei (demonii) reuşesc să reţină şi să lege îngerul. El a spus că, atunci când se întâmplă acest lucru, Creştinul de pe pământ devine victimă, de asemenea. Nu se poate face nimic pentru acel creştin, deoarece el este lăsat în totalitate, fără lucrare în domeniul spiritual am întrebat: “Vrei să spui că un înger poate fi ţinut în captivitate de către forţele demonice? ” Omul nu ştia Scripturile în timp ce spunea toate astea. El nu ştia foarte multe versete. El, doar îşi spunea experienţa sa. El a spus că nu puteau ţine îngerul mult
timp, deoarece alţi creştini se rugau în altă parte, şi că întărituri veneau să pună îngerii reţinuţi în libertate. Cu toate acestea, Creştinul este responsabil dacă nu se roagă mijlocind, pentru acela care a rămas prizionier. Apoi, inamicul va trimite îngerul său la ei ca şi un înger de lumină.
Acesta este modul în care înşelăciunea vine prin false — viziuni şi false profeţii, de orientare falsă de conducere sau în spirit, ori prin procesul de luare a deciziilor de toate tipurile greşite. Şi de multe ori această persoană este vulnerabilă la diverse atacuri şi legături demonice.
Şi am întrebat pe Domnul,  plecând de la acea cină, extrem de tulburat. I-am spus:“Doamne, nici nu vreau măcar să încerc să cred acest lucru.” Ceea ce am auzit îmi lua toată încrederea şi siguranţa mea. Pe parcursul celor zece zile în care am căutat pe Domnul, Domnul a făcut două lucruri: El nu doar că a confirmat lucrurile pe care le-am auzit, a deschis, de asemenea, mintea mea de a înţelege mai mult din ceea ce se întâmplă în domeniul spiritual pe care omul nu ne-ar fi putut spune. Şi doi, El ma condus pentru a vedea ce noi supunem să facem dar lucrurile se întâmplă în modul că nu suntem învinşi, dar putem depăşi. Avem nevoie să ştim şi cu adevărat să ne ocupăm de trei lucruri.
Primul: Cum de a folosi armele războiului nostru. Biblia le numeşte armura lui Dumnezeu. “De aceea, luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul. Staţi gata, dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. “(Efeseni 6:13-17) Nu este armura noastră, este armura lui Dumnezeu. Când le folosim, permitem Lui Dumnezeu să lupte în numele nostru. În al doilea rând: înţelegerea relaţiei dintre duhuri
—  îngeri — şi viaţa noastră spirituală, şi să fim sensibili la ceea ce se întâmplă în inimile noastre ca un lider în ceea ce priveşte de ce trebuie făcut în domeniul spiritual în numele nostru. Asta ne aduce la al treilea lucru: Duhul Sfânt. “Totuşi vă spun adevărul: vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi;
dar, dacă Mă duc, vi-L voi trimite. Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare. El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi. Tot ce are Tatăl este al Meu; de aceea am zis că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.”  ( Ioan 16: 7,13,14,15) Noi nu ar trebui să considerăm pe Duhul Sfânt ca pe slujitorul nostru, care ne serveşte şi ne aduce lucrurile. El nu aleragă înainte şi înapoi între noi şi Tatăl să-I spună de ceea ce noi avem nevoie.  Aceasta este treaba îngerilor .
El stă alături de noi. Făcând ce? Călăuzindu-ne, învățându-ne, conducându-ne, ajutându-ne să ne rugăm în mod corect. Iar atunci când aceste lucruri se întâmplă în domeniul spiritual, El ne permite să ştim. Uneori El te trezeşte în mijlocul nopţii şi-ţi spune: „ Roagă-te, acum.” Dar tu spui: „Nu este timpul meu, acum.” Şi El spune: “ Roagă-te, acum!” De ce? El vede ceea ce se întâmplă în lumea spirituală. Uneori El spune: “mâine repede!” Dar tu spui, “Oh, nu, voi
începe de Luni!” Însă El înţelege ceea ce se întâmplă în lumea spirituală. Noi trebuie să învăţăm să fim sensibili la Duhul Sfânt. El ne îndrumă pe cărările neprihănirii. Iubiţilor am trebui să ne oprim aici. Poate că mâine dimineaţă vom vorbi despre modul în care ne putem ruga prin cunoaşterea — luptelor din lumea spirituală şi cum putem erupe prin intermediul rugăciunii. Şi cum ne putem menţine descoperirea noastră odată ce am realizat-o. După ce vom învăţa acest lucru, ea devine plăcută. Apoi, vom învăţa un singur lucru: lupta nu este a noastră, lupta este a Domnului! Aleluia!
Să ne ridicăm în picioare. Uită-te în ochii cuiva, şi gândeşte-te de câte ori acea persoană a putut pierde ceea ce Dumnezeu a avut pentru el. Luaţi-vă de mâini, dacă puteţi, cu două sau trei persoane, şi spuneţi-vă reciproc: “Nu e nevoie de nici o înfrângere mai mult!
Putem învinge! Există suficientă energie pentru a birui! Isus a terminat deja lucrarea “Rugaţi-vă  pentru altul ca Domnul să-L ajute să biruiască. Noi nu trebuie să pierdem. Există în deajuns harul, putere suficientă, pentru victorie.

Mulţumesc, Isus.
P.S.
Traducerea am făcut-o prin acordul autorului. De fapt, aveam o altă lucrare în lucru, dar răsfoind în una din săptămânile trecute site’ul cu care lucrez, am dat de acest titlu a mărturiei de mai sus. La prima
privire, mi-am spus că trebuie să las ceea ce lucram şi să mă apuc la traducerea aceasta. Gândul inimii mele a fugit la un bun prieten de al meu care întâmpină greutate de a înainta pe Calea Domnului şi astfel
m-am pus la treabă. Nu ezit să vă mărturisesc, că pasaje din această lucrare mi-au dat mult de gândit. Mă întrebam, întocmai ca şi Mulinde, dacă ele pot fi demne de crezare? Dar Domnul m-a ajutat să-mi amintesc din multele experienţe pe care le-am avut în viaţă, mult asemănătoare celor spuse de pastorul Mulinde despre tânărul de mai sus. Aşa mi-am dat seama că Isus doreşte mult scoaterea la lumină al acestor mărturii, care par la prima vedere şocante dar care de fapt aduc multă binecuvântare tutror celor care o vor citi-o.
Vă doresc tutrora binecuvântarea Domnului.
Marian Doloris ANDRONACHE

http://crestiniactivi.ro/

Trei persoane ne înpărtăşesc unde au găsit împlinire, aceptare şi un scop în viaţa reală.

Ai avut vreodată sentimentul că trebuie să fie ceva mai mult? Ceva dincolo de a supravieţui doar? Ceea ce urmează sunt nişte relatări sincere, care ne prezintă opinii cu privire la viaţa reală şi la rolul pe care îl are Dumnezeu în această viaţă.

Împlinire în viaţa reală
(de John G.)

Poate ai auzit despre acel om al cărui scop în viaţă era să urce pe un anumit munte. Când în cele din urmă a ajuns în vârf, a fost extraordinar de dezamăgit. Nu mai avea unde să se ducă şi ceva lipsea încă din viaţa lui. Este ca şi în cazul jucătorului de fotbal american, care intră în depresie după ce câştigă trofeul ligii.

Experienţa mea din facultate este asemănătoare cu cele relatate mai sus. Până în ultimul an, realizasem tot ceea ce mi se spusese că mă va împlini – eram membru într-o frăţie şi în alte organizaţii din cadrul facultăţii, mă distram la petreceri, luam note decente şi îmi petreceam timpul cu fete de care eram foarte atras.

Am realizat tot ce mi-am pus în gând să fac şi să dobândesc în facultate. Şi totuşi, când am ajuns „pe vârful muntelui”, mă simţeam tot neîmplinit. Ceva încă lipsea şi nu mai aveam încotro să mă îndrept.

Bineînţeles că nimeni nu ştia ce simt – în afară nu arătam acest lucru. Ca o ironie, am simţit că mulţi dintre băieţii din frăţie se uitau cu admiraţie la mine. Poate că îşi doreau ca vieţile lor să se asemene mai mult cu a mea. Nu ştiau cât de neîmplinit mă simţeam.

Totuşi, mai era un grup de băieţi în frăţia noastră. I-am numit „fraierii Bibliei”. Deşi râdeam de ei şi căutam mereu motive să îi condamn, era ceva legat de ei ce nu puteam uita… păreau că nu le lipseşte nimic. Păreau că au acea împlinire reală pe care o căutam eu. Păreau că ştiu care este sensul vieţii.

În vara de după ultimul meu an la facultate, am fost invitat pentru un studiu biblic la o biserică. Fără să ştiu de ce, m-am dus. Cred că eram mai deschis faţă de lucrurile spirituale decât de obicei. Când cineva de acolo a început să ne vorbească din Biblie, am fost uimit. „Stai puţin, chestiile pe care le spune el sunt adevărate.” Am fost copleşit de cât de adevărată era Biblia şi de cât de relevantă părea pentru viaţa mea.

Era ca şi cum Dumnezeu bătea la uşa inimii mele… dar eu nu vroiam încă să-L las înăuntru. Mă tot gândeam că viaţa mea se va schimba şi că prietenii mei vor crede că sunt ciudat. Mi-era frică. Dar cu cât mă gândeam mai mult la acest lucru, cu atât mai mult Dumnezeu mă ajuta să înţeleg că era bine să intru într-o relaţie cu El. Aşa că I-am spus că vreau în mod sincer să intre în viaţa mea.

Este greu de descris ce a urmat apoi. Pot doar să spun că „L-am întâlnit” pe Dumnezeu. Şi când L-am întâlnit, am dscoperit adevărata împlinire. Am simţit o împlinire pe care nu o mai experimentasem niciodată înainte. A fost ca şi cum o părticică goală din adâncul sufletului meu a fost umplută. Am trăit o împlinire care a devenit parte a vieţii mele din acea zi înainte.

Am aflat că experienţa mea nu era unică, ci era ceea ce Iisus Cristos se oferă să facă în viaţa oricui. El a spus (şi încă spune): „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată”¹. Iisus ne oferă o relaţie cu El.

Viaţa încă îşi are urcuşurile şi coborâşurile ei, dezamăgirile şi luptele ei. Dar ceea ce dă sens vieţii mele şi o face plină de mulţumiri este adevărata împlinire pe care am experimentat-o cunoscându-L pe Iisus Cristos.

Acceptare în viaţa reală
(de Robert C.)

Când eram copil şi mă uitam la televizor la Vrăjitorul din Oz, era mare sărbătoare. Poate că îţi aminteşti şi tu povestea. Dorothy pleacă din Kansas şi aterizează forţat în Oz, unde, în mod convenabil, o omoară pe vrăjitoarea cea rea şi devine peste noapte celebră. Omagiul şi bunăvoinţa locuitorilor din Oz nu pot împlini dorinţa ei arzătoare: aceea de a fi acasă. Din fericire însă Dorothy nu trebuie decât să meargă la Vrăjitor… minunatul Vrăjitor din Oz. Deci, înainte de a se dezmetici, era deja pe drum împreună cu trei noi tovarăşi, nerăbdătoare să întâlnească această celebritate.

Mai ţii minte ce s-a întâmplat apoi? În locul vrăjitorului bun şi grijuliu, Dorothy şi prietenii ei sunt întâmpinaţi de o voce furioasă şi înfricoşătoare, care, pentru a-şi dovedi aptitudinile, le cere să îndeplinească o sarcină aproape împosibilă: să obţină mătura vrăjitoarei rele.

Cam atât despre minunatul Vrăjitor din Oz.

După mai multe încercări periculoase, Dorothy şi prietenii ei stau din nou înaintea Vrăjitorului din Oz (de data aceasta cu mătura), când căţelul lui Dorothy, Toto, trage cortina pentru a desoperi un bătrânel amabil, care nu semăna deloc cu Vrăjitorul de dinainte.

Copil fiind, pentru mine Dumnezeu era ca acest Vrăjitor din Oz. Credeam că era rău şi furios şi că de fapt ştia foarte puţine lucruri despre mine. Puţinele imagini despre Dumnezeu, pe care le-am văzut în biserică, în copilărie, L-au făcut să pară şi mai distant, din altă lume, de neatins. Moartea Lui pe cruce – o imagine constantă – am înţeles-o ca pe un sacrificiu măreţ, pe care însă părea că l-a făcut cu ezitare. Mă gândeam că ceea ce conta cu adevărat pentru El era modul în care mă purtam şi cât de mult mă ridicam la înălţimea standardelor Lui. Dacă ar fi să mă accepte vreodată, ar trebui să arăt mai întâi că merit acest lucru. După cum îţi poţi imagina, pentru mine Dumnezeu nu era o persoană importantă. Nu aş fi folosit cuvântul minunat pentru a-L descrie pe Dumnezeu.

Apoi, în primul meu an de facultate, toate acestea s-au schimbat. Cortina a fost trasă. Pentru prima dată în viaţa mea, cineva mi-a arătat din Biblie – o carte despre care crezusem întotdeauna că e plină de vorbe goale – cine era cu adevărat Dumnezeu. El nu era mânios sau rău – din contră. Era iubitor şi plin de milă. Ştia că nu pot să trăiesc o viaţă perfectă şi să mă ridic mereu la înălţimea standardelor Sale. În consecinţă, din cauza dragostei Sale măreţe, a devenit acea fiinţă perfectă şi a atins acele standarde în locul meu.

Am învăţat că Iisus Cristos nu a fost exemplul meu, ci înlocuitorul meu. Nu trebuia să imit suferinţele Sale, ci să profit de ele. În moartea Sa pe cruce – despre care am descoperit că a suferit-o de bună voie – au fost judecate păcatele şi greşelile mele. Pe cruce, Dumnezeu Şi-a demonstrat dragostea Sa măreaţă pentru mine. Acolo mi-a arătat cât de bine mă cunoaşte. Acolo m-a acceptat. După cum spune Biblia: „Pe Cel care n-a cunoscut niciun păcat [pe Iisus], Dumnezeu L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptatea lui Dumnezeu în El”².

Am descoperit că adevărata acceptare se află în Acel cineva din spatele cortinei. Te provoc să tragi cortina, să Îl descoperi pentru tine şi să te gândeşti la oferta Lui de acceptre şi iertare.

Un scop în viaţa reală
(de Marilyn A.)

Întotdeauna am crezut că viaţa trebuie să aibă sens, deşi nu neapărat în fiecare moment din zi. Adică, câtă semnificaţie este în a spăla hainele? Şi am crezut că viaţa nu trebuie să fie întotdeauna serioasă. Cu toţii avem nevoie de momente în care să ne simţim bine!

Dar viaţa trebuie să fie mai mult decât căutarea plăcerii – în parte pentru că distracţia nu durează. Este aici pentru o clipă, apoi dispare. Autorul Ravi Zacharias a exprimat acest lucru foarte bine: „Dacă viaţa nu are un sens mai larg… atunci nu are forţă motrice, nu are substanţă sau explicaţie”.

Timp de mai mulţi ani am studiat filozofia lui Dostoievsky, a lui Sartre, Nietzsche, Socrate şi mulţi alţii – căutând un scop prioritar şi motivator pentru viaţa mea. La intervale de câteva săptămâni, „încercam” o nouă filozofie pentru a vedea dacă funcţionează. Dar, după ce le-am aplicat situaţiilor actuale din viaţă, toate m-au dezamăgit. Căutarea mea a continuat.

Un corespondent pentru ştiri internaţionale de la revista TIME, Dr. David Aikman, a adus ceva lumină asupra acestui subiect. El are câteva diplome post-universitare, este expert în istoria rusă şi chineză, în afaceri comuniste, a lucrat în mai mult de 30 de ţări, vorbeşte fluent 6 limbi şi este un analist serios al problemelor de viaţă. El a spus: „Fiecare dintre noi are un scop, un motiv pentru care există, pe care nimeni nu ţi-l poate spune, dar pe care îl poţi afla de la Dumnezeu”. Dr. Aikman mi-a recomandat să încep o relaţie cu Iisus Cristos.

Dr. Aikman a spus aşa: „Când am auzit cuvintele lui Iisus [din Biblie], am avut impresia că vorbea inimii mele şi că îmi spunea: «Eu sunt calea spre viaţă. Dacă mă urmezi pe Mine şi dacă faci ce spun Eu, viaţa ta se va schimba»”. Apoi a povestit cum a făcut primul pas în relaţia cu Iisus Cristos, cerându-I să intre în viaţa lui. Dr. Aikman a concluzionat: „Îţi promit… că oricine care face acest prim pas spre Iisus Cristos va avea o viaţă foarte fericită”.

La fel ca Dr. Aikman, şi eu proveneam dintr-un mediu ateu. Şi la fel ca el, am descoperit că afirmaţiile lui Iisus cu privire la Sine erau de-a dreptul unice. Iisus nu i-a îndreptat pe oameni spre filozofia Sa de viaţă, ci i-a îndreptat spre Sine Însuşi. Iisus a spus că ne poate ierta păcatele, că ne poate da pace interioară în mijlocul circumstanţelor dificile şi că ne poate conduce spre o viaţa de libertate.

Am hotărât că, dacă realmente exista un Dumnezeu, aş fi interesată să Îl cunosc. Dar încă eram sceptică. Am discutat şi i-am provocat pe creştinii pe care îi cunoşteam. Vroiam dovezi că Iisus era Dumnezeu. Într-o zi am analizat cu sinceritate dovezile care susţin existenţa lui Dumnezeu şi dumnezeirea lui Iisus şi am fost şocată să descopăr aşa de multe fapte logice şi istorice. Apoi am ştiut că trebuie să iau o decizie. Urma să Îi cer să intre în viaţa mea şi să mă schimbe aşa cum dorea El sau urma să închei acest capitol din viaţa mea şi să refuz să mai iau vreodată în calcul varianta „Dumnezeu”?

După ce am revizuit motivele intelectuale concrete pentru care să cred în Iisus, L-am rugat să intre în viaţa mea. Şi chiar în acea zi s-a încheiat, pentru mine, căutarea unui sens în viaţă.

Mă uimea faptul că puteam avea o relaţie cu Dumnezeu. Vorbeam cu El, iar El îmi arăta că mă ascultă prin circumstanţele pe care le schimba. Apoi, m-a condus spre o carieră care este mult mai vastă şi mai palpitantă decât am visat eu vreodată. I-am pus întrebări, iar El mi-a dat răspunsurile potrivite şi de ajutor din Biblie.

Aceste lucruri nu s-au petrecut doar într-o zi obscură şi furtunoasă. La bază era o relaţie adevărată cu Dumnezeu, de care mă bucuram regulat şi de care încă mă bucur. Şi aceasta nu pentru că eu devenisem o sfântă, ci pentru că Iisus Cristos intră în viaţa oricărei persoane care vrea cu adevărat să-L cunoască şi să-L urmeze.

Dacă Îl urmezi pe Dumnezeu, experimentezi o bucurie profundă. Spre deosebire de orice altceva şi de oricine altcineva, cunoaşterea lui Iisus Cristos a dat un scop real vieţii mele.

În viaţa adevărată…

Viaţa adevărată este o viaţă plină de împlinire, de acceptare şi de scop. Găsim această viaţă într-o relaţie cu Iisus Cristos. Nimeni din istoria omenirii nu a făcut afirmaţiile pe care le-a făcut Iisus şi numeni nu a adus dovezi atât de importante pentru a le susţine. El a pretins că este Dumnezeu, că poate ierta păcatele şi că este singura cale prin care putem să Îl cunoaştem pe Dumnezeu Tatăl. Iisus a întărit toate aceste afirmaţii prin învierea Sa din morţi. El este cu adevărat cea mai unică persoană care a trăit vreodată… este mai mult decât un mare învâţător.

Biblia ne spune că Iisus a fost Dumnezeu care a devenit om – „Cuvântul a devenit trup şi a locuit printre noi”³. El a fost „reprezentarea exactă a Fiinţei Lui [Dumnezeu]”⁴. Pe scurt, Iisus Cristos ni L-a descoperit pe Dumnezeu aşa cum este El. Prin urmare, cum începem o relaţie cu El?

Nu începem o relaţie cu Dumnezeu încercând să fim mai buni. El nu vrea să trăim încercând din greu să câştigăm aprobarea Sa. Ai avut vreodată o relaţie cu cineva, în care trebuia să încerci să câştigi aprobarea acelei persoane? Nu este deloc plăcut.

Dumnezeu ne iubeşte cu o dragoste atât de autentică, încât a pregătit El calea pentru ca noi să ne apropiem de El… numai că este o problemă. Păcatul nostru (egoismul arătat prin mânia noastră, prin cuvinte care rănesc, prin nerăbdare, lăcomie, etc) este cel care ne stă în cale şi ne împiedică să intrăm într-o relaţie cu Dumnezeu. Dacă te-ai întrebat vreodată de ce rugăciunile tale nu ajung nicăieri, iată răspunsul. Păcatele nostre ne-au separat de Dumnezeu, care este sfânt.

Deci ce a făcut Dumnezeu pentru ca noi să putem avea o relaţie apropiată cu El? Iisus Cristos („Dumnezeu întrupat”) a luat asupra Lui toate păcatele noastre atunci când a murit de bună voie pe cruce. El a făcut acest lucru pentru ca noi să putem fi pe deplin iertaţi şi acceptaţi înaintea Lui.

Problema noastră este ilustrată de studentul acuzat de o infracţiune. Pedeapsa pentru infracţiunea sa este fie 30 de zile de închisoare, fie o amendă de 1000 de dolari. Studentul nu are nici banii, nici timpul să stea în închisoare. Ştiind acest lucru, judecătorul îşi dă jos haina de judecător, vine în faţa boxei de acuzare şi plăteşte amenda folosind propriul carnet de cec-uri. De ce? Pentru că, fiind un judecător drept, nu poate trece cu vederea ofensa făcută. Dar pentru că este tatăl studentului, alege să plătească el amenda.

Exact aşa a făcut Iisus pe cruce pentru fiecare dintre noi. El a înfăptuit marele sacrificiu, a fost bătut, umilit, biciuit şi crucificat în locul nostru. Acum El ne cere să răspundem sacrificiului Său, invitându-L în vieţile noastre.

Cum putem fi în viaţa adevărată

El vrea să Îl cunoaştem şi să experimentăm dragostea, bucuria şi pacea Lui. Când Îi cerem să intre în viaţa noastră, primim iertarea Lui şi începem o relaţie cu El, care este menită să dureze o veşnicie. Iisus a spus: „Eu stau la uşă (uşa inimii tale) şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra înăuntru”⁵.

Dacă aceasta este dorinţa inimii tale acum, îţi sugerez să spui următoarea rugăciune (atitudinea inimii este mai importantă decât cuvintele):

Dragă Dumnezeule, mărturisesc că am păcătuit împotriva Ta. Îţi mulţumesc că la cruce ai luat asupra Ta toate păcatele mele. Vreau să primesc iertarea Ta. Vreu să întru în relaţie cu Tine. Îţi cer să intri în viaţa mea ca Mântuitor şi Domn. Te rog, dă-mi adevărata viaţă care vine numai de la Tine.

Pentru a descoperi mai multe despre sensul vieţii, te rog, citeşte articolul Sursa unei vieţi schimbate sau alte articole de pe acest site.

Din Biblie…

„Cine-L are pe Fiul are viaţa; cine nu-L are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa” (1 Ioan 5:12).

„Tuturor celor care L-au primit, adică celor care cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să devină copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12).

„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3:16).

„Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:8-9).

„Dacă este cineva în Cristos, este o creaţie nouă; cele vechi s-au dus; iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Corinteni 5:17).

„Viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Cristos pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3).

http://www.everystudent.ro/viatareala/

Vă rugăm, nu ne mai deghizați în demoni!
Dragi părinţi, stimaţi profesori, vă scriu eu, copilul anului 2013, dintr-o Românie de import, cu sărbători de import, legi de import, programe TV de import, suflete de import. În fiecare an, pe data de 31 octombrie, se schimbă ceva în viaţa mea. Celebrez moartea. Întunericul. Groaza. Sub tutela voastră, încep pregătirile intense pentru Halloween, un fel de “sărbătoare”, de fiecare data parcă mai înspăimântătoare.
În preajma acestei zile, vă văd pe voi, cei mari, comportându-vă ciudat, de parcă n-aţi mai fi voi înşivă. Cheltuiţi bani pentru a pregăti hainele de gală ale morţii, iar pe noi, cei mici, ne invitaţi să luăm parte, alături de voi, la acest carnaval terifiant.
Pe rând, noi devenim: draci, vampiri, monştri, vârcolaci şi vrăjitoare, întrecându-ne în sadism, răutate, cruzime şi cinism. Cum de nu înţelegeţi, dragi educatori şi părinţi, că noi ne îmbrăcăm aidoma şi sufletele? Colegii noştri de clasa a IV-a din SUA au mărturisit, după o petrecere de Halloween, că simt nevoia acută să ucidă pe cineva. De fiecare dată, după Halloween, se înmulţesc crimele şi violurile, creşte consumul de droguri şi alcool, se petrec accidente grave. Ce vreţi să faceţi voi din noi?
De ce nu serbăm viaţa, iubirea şi frumuseţea? De ce avem nevoie de surogate, când Dragobetele, o sărbătoare a iubirii populare de pe meleaguri autohtone, îmbină atât de frumos tradiţiile şi cultura poporului român? Nimeni nu ne poate impune ce să iubim şi ce să urâm! Dacă am ajuns să iubim întunericul şi moartea atât de mult, încât să le celebrăm cu fast în şcoli şi grădiniţe, înseamnă că suntem un popor mort. Aidoma sărbătorii de Halloween, care nu reprezintă decât o invocare a forţelor răului şi a întunericului.
Am vrea şi noi, copiii din România, să ne îmbrăcăm o dată pe an în îngeri luminoşi. Sau în zâne bune. Sau în personajele din basmele noastre româneşti. Vrem o sărbătoare a poveştilor. Nu vrem să ne mai trezim noapte plângând, fiindcă voi ne-aţi fabricat coşmaruri, în industria numită Halloween. Vrem să învăţăm să iubim, nu să urâm. Să ocrotim viaţa, nu să ne ucidem semenii. Să Îl iubim pe Dumnezeu, nu să invocăm puterile iadului.
An de an, suntem instruiţi, încă de la grădiniţă, cum să ne confecţionăm garderoba de Halloween, alcătuită din pelerine, coarne de draci, coifuri de vrăjitoare, măşti groteşti, costume cu capete de fiare, mumii, schelete. Educatoarele ne învaţă să ne pictăm feţele cât mai odios, mulţi dintre noi purtând pe frunte cruci răsturnate. Ni se spune că totul este o glumă, dar să fie oare aşa?!
Cu sufletele noastre nu-i de glumit, dragi părinţi! Opriţi acest joc periculos de-a moartea, stimaţi educatori! Vă rugăm, nu ne mai deghizaţi în demoni!
Domnilor inspectori şcolari, domnilor profesori! Nu transformaţi şcoala în platou de filmare pentru producţii horror! Sunteţi creştini, urmaşi ai unor oameni care s-au jertfit pentru ţară! Nu le întinaţi memoria, nu pătaţi obrazul ţării, implicând cele mai curate şi mai nevinovate fiinţe în manifestări care nu au nimic de-a face cu tradiţiile şi credinţa neamului nostru şi nici cu procesul instructiv-educativ. Menirea dumneavoastră este aceea de a forma caractere, nu de a le deforma, schilodind sufletele copiilor după măsura unui pat al lui Procust, impus de puteri străine. Căci pentru fiecare suflet distrus în acest fel, veţi avea cu toţii de dat un răspuns.   By Mia Marin Paslaru

http://strainisicalatori.wordpress.com