Categorie: EDITORIALE

Chiar dacă relația este foarte bună, soția ta este probabil marcată de o nesiguranță fundamentală cu privire la dragostea ta – și dacă această nesiguranță este activată, atunci, până nu o reasiguri de dragostea ta, este posibil ca reacțiile ei să fie de-a dreptul uimitoare și confuze pentru tine, afirmă Shaunti and Jeff Feldhahn, în cartea Doar pentru el.

Bărbații sunt obișnuiți să încheie afaceri, să facă târguri. Prima mașină, primul job, prima casă. Ei văd ceva ce le place, fac ceea ce trebuie și încheie târgul. Autorii cărții Doar pentru elfolosesc această analogie pentru a-i ajuta pe bărbați să înțeleagă, pe limba lor, că lucrurile nu stau la fel cu soția lor.

Deși bărbații tind, după căsătorie, să se relaxeze și să se odihnească de „truda” din timpul curteniei, căsătoria nu a încheiat târgul în mintea soțiilor lor. Deși atunci când el a spus „Da!” ea a înțeles că o iubește, femeile au nevoie periodic să fie reasigurate de dragostea soților lor.

De exemplu, te-ai întrebat vreodată de ce soția ta

– te întreabă „Mă iubești?” deși nu ai făcut nimic care să-i sugereze că nu o mai iubești?
– tinde să creadă că momentele în care vrei să rămâi singur sunt o dovadă că te-ai supărat pe ea și vrei să fugi?
– vrea să vorbească, să vorbească și iar să vorbească despre relația voastră, mai ales când tu nu pari a avea chef?
– devine critică sau insistentă fără niciun motiv aparent?
– devine urâcioasă, excesiv de sensibilă sau te îndepărtează și apoi e furioasă că ai rămas distant?

Bărbații tind să considere aceste comportamente ciudățenii tipic feminine pe care probabil nu le vor înțelege niciodată, după cum niciodată, își spun ei, nu vor reuși să-și mulțumească pe deplin soția.

Emerson and Sarah Eggerichs, vorbitori internaționali pe teme de familie, explică faptul că pe măsură ce timpul trece observațiile ei, motivate de percepția că el o iubește mai puțin, devin critici. Iar el începe să perceapă tot mai intens că acest comportament este un atac direct, că ea nu-l acceptă, nu-l aprobă, nu-l respectă în cele din urmă. Semințele unui conflict mai profund sunt sădite în felul acesta.

Bărbații ar fi uimiți să știe 3 aspecte, spune Shaunti, care reies din sondajul pe baza căruia autoarea și-a scris cartea: 1) Cât de frecvente sunt sentimentele de nesiguranță ale soției cu privire la dragostea soțului ei (fie ele și subconștiente), 2) Cât de dureroase sunt aceste sentimente, 3) Cât de rezistente la argumente logice sunt aceste sentimente.

Așadar, în loc să încerce să-și schimbe soția, bărbatul poate rezolva problema cu o soluție simplă și eficientă: s-o reasigure constant de dragostea pe care i-o poartă. Iată 12 căi prin care un soț poate să-și reafirme dragostea față de soția sa:

1. Spune-i că o iubești. Fă-o natural, nu de parcă ar fi un salut, spus din reflex.

2. Reasigur-o de dragostea ta chiar și când devine dificilă sau în timpul unui conflict – nu te bloca și nu renunța. Îmbrățișeaz-o când este supărată, nu o lăsa întâi „să-și revină”.

3. Explică-i că nu din cauza ei ai nevoie să petreci un timp singur.

4. Ascult-o fără să devii defensiv atunci când vrea să vorbească despre relație.

5. Recunoaște când ai greșit, nu fii ambițios și învață să-ți ceri iertare.

6. Nu îi da sfaturi când îți spune problema ei. Ascult-o și oferă-i sprijin emoțional. Apoi va veni și timpul să te întrebe ce sfat ai pentru ea.

7. Continuă s-o curtezi și după căsătorie. Micile tale atenții îi spun că e în gândurile tale mereu.

8. Petrece mai mult timp cu ea, în loc să fii excesiv preocupat de a aduce bani în casă. Ea se simte sigură când voi doi sunteți foarte apropiați și petreceți timp împreună.

9. Afirmă-i feminitatea. Observă cu ce se îmbracă sau ce e nou în înfățișarea ei și confirmă-i că este frumoasă.

10. Roagă-te pentru ea și întreab-o cum îi poți fi de ajutor în frământările ei spirituale.

11. Demonstrează-i că o prețuiești pentru tot ce este ea, că ai nevoie de ea, nu doar din punct de vedere fizic.

12. Fii dispus să recunoști că nu ești înclinat să îți manifești sentimentele așa cum are ea nevoie. Și cere-i lui Dumnezeu să te ajute să-ți schimbi predispoziția.

sursa Flacara Inchinarii

http://neclintit.com/2012/05/15/12-feluri-in-care-ii-poti-arata-dragoste-sotiei-tale/

Era spre sfarsitul anului 2004… Printr-un concurs de imprejurari, despre care acum am convingerea ca au fost sub directa calauzire a Providentei divine, am publicat timid primele articole pe un site de resurse crestine. Era vorba de un ciclu de prelegeri avand ca subiect “Noul Pamant”. Echipa tanara si entuziasta a website-ului respectiv a postat ciclul, atat in format Word, cat si in format audio, incurajandu-ma  sa continui sa scriu. Eu insa nu eram convins ca aceasta era lucrarea la care ma chema Dumnezeu.

In scurt timp, perspectivele s-au largit, devenind colaboratorul unui alt portal de resurse crestine. Dar tot nu eram convins ca ceea ce faceam era dupa voia lui Dumnezeu. In mod uimitor insa , perspectivele se largeau pe zi ce trece. Alte site-uri se bucurau sa posteze si sa gazduiasca materialele pe care le scriam, dar convingerea ca ceea ce faceam era cel mai bun lucru inca nu isi gasise loc in constiinta mea.

Rezervele pe care le nutream fatza de acest gen de lucrare erau legate de lipsa unui contact fizic, vizual si direct cu cei carora le transmiteam mesajul. Imi lipsea acel feed-back de care are nevoie orice om care face ceva pentru semenii lui si care ii da siguranta ca ceea ce face este folositor sau nu.

Eu ma aflam in fatza ecranului propriului calculator si scriam, dar exista oare cineva dincolo de acest ecran, la celalalt capat al “firului”, care sa ia aminte la acest mesaj? Era cineva  interesat de ceea ce scriam  eu ? Avea cineva nevoie de ideile pe care le prezentam, de modul in care intelegeam Biblia si adevarurile cuprinse in ea ? Acestea erau gandurile care ma framantau zile si saptamani de-a randul… Si chiar daca eram incurajat de oameni sa continui in aceasta directie , imi lipsea ceva esential: aprobarea lui Dumnezeu.

Imi aduc aminte ca intr-o seara, cu aceste framantari in suflet, m-am plecat inaintea Domnului in rugaciune, spunandu-i tot ce ma framanta: “Doamne, este  voia Ta sa continui in aceasta directie ? Este acesta planul Tau pentru mine? Crezi Tu ca pot face fatza volumului urias de lucru ? Va fi cineva dincolo de ecranul calculatorului meu care sa aiba nevoie de cele scrise de mine, cand internetul e suprasaturat cu tot felul de mesaje ? Doamne, arata-mi voia Ta ! Spune-mi, daca sunt pe o cale gresita, sa ma opresc la timp si sa ma ocup de altceva, de ceea ce ceea ce doresti Tu. “

Intr-un tarziu, am adormit cu aceste intrebari in suflet, dar marturisite inaintea Domnului. Dimineata devreme, pe la ora cinci, m-am trezit. Insa ca niciodata pana atunci, primul gand care mi-a venit in minte nu a fost legat nici de grijile zilei, nici de familie sau serviciu… Primul gand cu care m-am trezit a fost un text biblic:

“Nu te teme, ci vorbeste si nu tacea, caci Eu sunt cu tine… Vorbeste , fiindca am mult norod in aceasta cetate.” ( Fapte 18, 9.10 )

De ce oare din miile de versete biblice, in acea dimineata  mi-a venit in memorie exact acest verset ? Nu-l citisem de curand, nu ascultasem nicio predica cu acest subiect, nu citisem nicio carte in care sa fie aminitit respectivul text biblic. Si totusi, el imi staruie in minte si acum, desi au trecut de atunci mai multi ani. Schimabarea care s-a produs din acel moment a fost aceea ca am inteles ca drumul pe care mergeam deja de catva timp era cel pregatit de Dumnezeu si ca voia Lui era sa continui in aceasta directie. Am inteles atunci , si continui sa – mi intaresc convingerea pe zi ce trece, odata cu mesajele de incurajare primite de la cititori, ca exista mult “norod” in aceasta “cetate” a internetului, suflete care au nevoie de Evanghelie, de speranta, de valorile crestine si de mantuire.

Iata motivul pentru care scriu… Si o voi face pana ce Domnul imi va spune sa ma opresc, caci El are un alt plan cu mine.

Am primit din partea cititorilor unele mesaje de critica, pentru care le sunt recunoscator. Acest gen de mesaje ma ajuta sa-mi fac o imagine mai realista asupra nevoilor celor care viziteaza site-ul. Am primit insa si  mesaje intr-un limbaj vulgar, degradant… Pentru a nu transforma site-ul intr-o “lada de gunoi” a limbajului omenesc, am oprit publicarea lor.

Am primit insa si mesaje de incurajare de la oameni care au gasit in aceste articole ceva folositor pentru sufletul lor. Acestora din urma vreau sa le multumesc in mod deosebit, caci cuvintele lor m-au ajutat sa depasesc multe din obstacolele intalnite pe cale: oboseala, descurajarea, stresul, nesiguranta…

Va asigur ca, ori de cate ori dau ultimul click pentru postarea unui nou material, ma rog Domnului ca cel putin un singur suflet din marea “cetate” a internetului sa fie zidit sufleteste in urma citirii lui. Bucuria cea mai mare pe care o astept de la mult dorita zi a mantuirii, care se arata deja la orizont, este sa ma intalesc cu aceia pe care i-am putut ajuta, intr-un fel sau altul, sa-L cunoasca mai profund pe Iisus, Domnul mantuirii noastre.

http://www.loribalogh.ro

Recurs la morală, părinţilor!

În România 1 din 10 copii trăiesc fără un părinte. Dintre ceilalţi, deşi sub acelaşi acoperiş, mulţi trăiesc ca şi singuri. Mama, tata, de mult nu mai au timp de ei. Unii-s plecaţi de acasă de ani de zile. Iar lacrimile pruncilor au ros obrajii celor ce-i aşteaptă!Acum două zile, mergând spre casă am văzut un băieţel scormonind într-o grămadă de bălegar. Morfolit ca un mecanic de trolii, mi-a răspuns: “Caut râme să merg la pescuit”. Tatăl său, nepăsător, mânuia ceva sticle de ţuică. Beţia îl asurzise faţă de muzica stomacului pruncilor din curte.

Un alt băieţel de doi ani avea faţa vânătă. Mama lui, de 20 de ani, vopsită obligatoriu ruginiu, îl bate pentru orice mişcare. Tatăl e pe şantier. Copilul nu are voie să iasă pe drum, la joacă. Şi nici să mănânce prea des.

Doi băieţi şi o fetiţă sosesc la ziua unui nepoţel ce are mama în Italia. Le pun Coca-Cola în pahare. Nu vor. Le torn Fanta. Nu gustă. “De ce refuzaţi?”. “Are acid, ne înţeapă la limbă. Tata ne-a spus că sucul ăsta ne poate îmbolnăvi”. Părinţii lor au 9 copii. Dar servici nu şi-a luat niciodată.

Am visat într-o noapte că eram într-un parc de mână cu fetiţa mea cea mică. Pentru că nu mă asculta, i-am tras o castană. În frunte i-a apărut un cucui roşu. Apoi altul, şi încă unul. Cu batista murdară de sânge fetiţa mi-a strigat: “Tati, eu te iubesc, de ce mă baţi?”. M-am trezit îngrozit, în lacrimi. Visasem, dar am strigat la Dumnezeu să măierte. Ştiţi ce mi-a răspuns la 3 noaptea? “De câte ori mi-ai greşit, Eu te-am bătut?”.

În urmă cu 44 de ani, o tânără a încercat să avorteze. Nu i s-a permis la nici un spital. A băut otravă, s-a lovit cu burta în colţul şifonierului, a ridicat greutăţi, mari. Dar Domnul a vrut să-i trăiască copilul, chiar şi abandonat. Acel copil… sunt eu!

Un medic îşi întreabă studenţii: “Ce-aţi sfătui o femeie ce are sifilis, bărbatul ei e tebecist, are opt copii toti handicapaţi şi e însărcinată a noua oară?”. “Să avorteze!”, au strigat la unison. “Tocmai l-aţi ucis pe Beetoven!”

Dumnezeu ne-a lăsat copii deşi nu ştim cum să-i creştem. Uneori ne sâcâie, uneori ne încântă. Fac prostii şi-i iertăm. Ei ne înavaţă să fim părinţi. Fără copiii noştri, n-am înţelege dragostea lui Dumnezeu de Tată.

Iubiţi-vă copiii. Dumnezeu vi i-a dat să-i faceţi sfinţi, nu lemne de foc pentru iad! Nu-i abandonaţi. Nu ştiţi câţi dintre ei vor fi un Adi Gliga. Ori Nicu Geantă, sau chiar Barack Obama.

Mulţumim Hristoase pentru că ne-ai dat prunci! Creşte-i, păzeşte-i, şi urcă-i la Cer!

LA MULŢI ANI! tuturor copiilor, oriunde v-aţi afla!

Sursa: Nicolae Geantă             http://www.fiti-oameni.ro/cpt_news/1-iunie-si-sfaturi-pentru-parinti

“Eu si casa mea…”

“Cat despre mine, eu si casa mea vom sluji Domnului”

( Iosua 24,15 up. )

Unul din imnurile crestine care storc lacrimi unora dintre noi are cateva versuri care ne pun in fatza unei intrebari tulburatoare: “Esti pe calea mantuirii, dar copiii unde-ti sunt ?”

Refrenul acesteti cantari spirituale este un indemn potrivit tuturor parintilor ai caror copii au ales sa stea , cel putin pentru moment, departe de Dumnezeu:

“ Voi parinti, va luati copiii,

Ei de Domnul v-au fost dati !

Spre izvorul mantuirii,

Sa-i intoarceti va luptati !”

Multi ani de zile a trebuit sa cant aceasta cantare cu refrenul putin modificat:

“Voi copii, va luati parintii…”

Stiti de ce cantam refrenul modificat ? Pentru ca mai bine de 30 de ani tatal meu a stat departe de Dumnezeu. In tot acest timp mama s-a rugat cu lacrimi fierbinti pentru ca el sa se intoarca la Dumnezeu. Tarziu, dupa trecerea a mai mult de trei decenii, rugaciunile ei au fost ascultate.

Astazi nu mai cant refrenul modificat al acestei cantari, ci asa cum l-a compus autorul. Am devenit si eu  parinte si, ca orice crestin, simt o neliniste permanenta cu privire la soarta vesnica a copiilor nostri.

Acesti copii, care sunt cu noi in biserica, spunem ca sunt “nascuti in credinta”, dar ei nu sunt inca nascuti din nou… Ei intra cu noi pe portile locasurilor de inchinare, dar inca nu sunt pregatiti sa intre pe portile Noului Ierusalim… Ei sunt cu noi in odihna zilei sfinte, dar nu cunosc inca pe deplin ce inseamna odihna mantuirii. Ei pot fi atat de aproape, si totusi, pot si atat de departe de Dumnezeu…

Aceia dintre noi care suntem parinti ne intrebam adesea: “Oare copilul acesta pe care mi l-a daruit Dumnezeu, pe care-l iubesc mai mult decat propria mea viata si pentru care sacrific timp, bani si mai ales suflet, va alege calea care-l va duce spre mantuire, sau va alege calea cea larga ce duce la moarte? Va fi el destul de intelept sa aleaga valorile vesnice, sau va alege sa dea curs chemarilor seducatoare ale acestui pamant ? “

Doar un parinte responsabil poate intelege aceasta permanenta neliniste sufleteasca a unui tata, sau a unei mame.

“Ce am auzit, ce stim, ce ne-au povestit parintii nostri, nu vom ascunde de copiii lor; ci vom povesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui si minunile pe care le-a facut. El a pus o marturie in Iacov, a dat o lege in Israel, si a poruncit parintilor nostri sa-si invete in ea copiii, ca sa fie cunoscuta de cei ce vor veni dupa ei, de copiii care se vor naste si care, cand se vor face mari, sa vorbeasca despre ea copiilor lor, pentru ca acestia sa-si puna increderea in Dumnezeu, sa nu uite lucrarile lui Dumnezeui si sa pazeasca poruncile Lui.” ( Psalm 78, 3-7 )

Pasajul biblic citat ne vorbeste despre responsabilitatea pe care o are un parinte crestin de a transmite copiilor sai adevarurile mantuirii. Aceasta responsabilitate a fost inteleasa de toti parintii consacrati pe care ii cunoastem din istoria biblica.

Imi imaginez cum Adam si Eva, nu departe de gradina Edenului din care au fost izgoniti, si in jurul altarului de jertfa, povesteau copiilor lor cu durere , dar si cu speranta, despre drama caderii lor in pacat, dar si despre mantuirea promisa si speranta reintoarcerii in Edenul pierdut. Cu toate acestea, Cain a fost pierdut…

Acelasi lucru il faceau cu siguranta si Noe si sotia lui cu cei trei copii ai lor, pe coastele muntelui Ararat, inca umezi de apele potopului. Avraam, la randul sau, isi cunoastea responsabilitatea, caci Dumnezeu marturisise despre el: “Caci Eu il cunosc si stiu ca are sa porunceasca fiilor lui si casei lui dupa el sa tina Calea Domnului , facand ce este drept si bine” ( Geneza 18,19 ).

Priviti la Moise, la cei peste 80 de ani ai sai, cat de ferm este el inaintea lui faraon cand este vorba de copii poporului Israel ! El nu are timp sa se targuiasca cu privire la subiectul copiilor, spunandu-i infumuratului rege: “Vom merge cu copiii si batranii nostri, cu fiii si fiicele noastre…” ( Exod 10.9 ).

Da, avem o mare responsabilitate fatza de copiii nostri inaintea lui Dumnezeu. Poate ca nu vom fi trasi la raspundere atat de mult pentru ca nu am putut conduce la izvoarele mantuirii alti oameni, dar cu siguranta ca va trebui sa dam socoteala pentru copiii nostri. E fericit acel parinte care, asemenea lui Moise, spune hotarat: “Vom merge spre Imparatia lui Dumnezeu cu copiii nostri, cu batranii nostri , cu fiii si fiicele noastre”.

Statisticile arata ca nu in cimitire si pe campurile de lupta curg cele mai multe lacrimi, ci in familie. Aici se duce cel mai mare razboi civil pe care l-a cunoscut lumea, caci, de cand familia omeneasca s-a desprins de cea cereasca, exista un permanent conflict in sanul ei.

Primele invinovatiri si dezvinovatiri au aparut chiar in Eden, intre Adam si Eva, la scurt timp dupa ce au pacatuit. La portile Edenului a fost comisa si prima crima, primul fratricid, si de atunci, familia omeneasca a devenit scena unor conflicte uneori dramatice. Pentru ca nu ne putem razboi cu cerul, deoarece el nu accepta provocarea noastra, ne razboim intre noi: popoare, rase, nationalitati, rude, parinti si copii.

Nu intamplator ultimele doua versete ale Vechiului Testament vorbesc despre acest razboi civil din cadrul familiei omenesti – cel dintre parinti si copii:

“Iata, va voi trimite pe prorocul Ilie, inainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare si infricosata. El va intoarce inima parintilor spre copii, si inima copiilor spre parintii lor, ca nu cumva la venirea Mea sa lovesc tara cu blestem” ( Maleahi 4,5.6 ).

Instrainarea inimii copiilor de cea a parintilor lor este, potrivit acestui pasaj biblic, un semn al sfarsitului. Textul vorbeste despre o realitate dureroasa: desi locuiesc sub acelasi acoperis, intre parinti si copii exista o prapastie pe care doar interventia lui Dumnezeu o poate acoperi.

Problemele acestui inceput de mileniu si sfarsit de istorie sunt atat de mari si grave incat ele vor zdrobi atat inimile parintilor, cat si pe cele ale copiilor, daca ele nu vor fi unite prin legatura  iubirii. Nu-mi pot imagina cum Mantuitorul ii va lua la Sine in Imparatia Sa pe niste copii si parinti instrainati unii de altii. Daca inimile lor nu bat la fel aici, cum vor bate ele in armonie in cer ?

De obicei, parintii sunt conservatori, iar copiii, liberali. Si unii si altii gresesc. Parintii pentru ca tin prea mult la tot ce este vechi, iar copiii pentru ca accepta prea usor tot ce e nou. De aici si pana la conflictul dintre generatii nu mai este decat un pas.

Acest conflict nu se poate rezolva la masa tratativelor, intreband cine are si cine nu are dreptate. El poate fi rezolvat doar prin impacare, insa impacarea nu se poate realiza niciodata decat prin sacrificiu. Intoarcerea inimilor nu se face doar dintr-o singura directie, ci din ambele sensuri. Totusi, inceputul impacarii trebuie sa porneasca de la parinti, dupa cum primul care a facut pasul impacarii dintre omul cazut si Creatorul sau a fost Insusi Creatorul.

Cateva sfaturi pentru parinti:

– Nu frangeti aripile copiilor vostri. Ei sunt plini de initiativa si energie, de aceea nu le taiati elanul. Decat sa faceti lucrul acesta printr-o severitate gresit inteleasa, mai bine supravegheati-i delicat. Nu ucideti visele copiilor vostri, caci visurile sunt o parte din universul lor interior.

– Nu incercati sa-i maturizati prea repede, rapindu-le copilaria. Nu le pretindeti sa gandeasca asemenea unui om matur, ci mai bine coborati-va la nivelul lor de intelegere, jucati-va cu ei, si, in timpul jocului, strecurati-le cu tact marile adevaruri ale mantuirii.

– Iertati-i pe copiii vostri de zece, de o suta, de o mie de ori pe zi, caci daca nu faceti asa, nici voi nu veti fi iertati de Tatal ceresc.

– Nu urmariti in primul rand realizarea materiala a copiilor vostri, ci dobandirea unui caracter care sa fie aprobat de cer.

– Nu-i impodobiti prea mult in exterior, cultivandu-le vanitatea, ci impodobiti-i in interiorul sufletului lor  cu roadele unui caracter nobil.

– Invatati-i sa fie respectuosi, modesti, economi, saritori, buni, milosi, dar mai ales invatati-i sa-L iubeasca pe Iisus, singurul izvor al fericirii si neprihanirii.

“Zachee, da-te jos de graba, caci astazi trebuie sa raman in casa ta”, i-a spus Mantuitorul sefului vamii din Ierihon  ( Luca 19, 5 ). Iisus insa doreste sa intre in casa fiecaruia dintre noi, in caminul meu si al tau, pentru  a ne cunoaste asa cum suntem in realitate.

Caminul este locul in care directorul nu mai e director, functionarul nu mai e functionar, vanzatoarea de la boutique nu mai e vanzatoare, ci fiecare dintre noi devenim ceea ce suntem in realitate: soti, sotii, parinti, copii, bunici, nepoti…

Caminul este un fel de stat in stat, avand granitele sale, si propriile sale legi. De obicei, tatal este regele, mama e regina, iar copiii sunt printii si printesele. In camin nu exista slugi, caci toti sunt de neam de familie regala.

Intre granitele caminului nostru se desfasoara cea mai mare parte a vietii noastre, insa depinde de noi daca in interiorul acestor granite exista un rai sau, dimpotriva,  un iad. Cu totii avem defecte, si acestea sunt sursa celor mai multe conflicte din camin. Ce ar fi daca atunci cand suntem pe punctul de a-i  reprosa celui de langa noi un defect de caracter pe care inca nu l-a biruit, ne-am aduce aminte ca Iisus ar putea zilnic sa intocmeasca o lista lunga de defecte in dreptul nostru ? Si totusi, El nu face acest lucru…

Exista o regula de aur care va transforma orice camin intr-un colt de rai: Nu incerca sa indrepti defectele sotului sau sotiei tale, caci nu vei reusi. Fa-l ( fa-o ) fericit ( a ) si se va indrepta de la sine.

“Zachee, astazi trebuie sa raman in casa Ta”. Ce vrea sa spuna Domnul prin aceste cuvinte ?

“Zachee, vreau sa te cunosc asa cum esti tu in familie. Stiu cum esti la biroul tau, in societate, la biserica… Insa vreau sa stiu cum te porti cu sotia si copiii tai. Vreau sa stiu cat timp le acorzi ca sa-i conduci pe calea mantuirii. Vreau sa cercetez legile caminului tau, daca ele nu sunt cumva nedrepte. Vreau sa verific daca nu cumva sunt porti deschise si lasate nesupravegheate, pe unde vrajmasul ar putea intra, transformandu-ti caminul intr-un iad. Si apoi, vreau sa raman in casa ta pentru totdeauna…                     Ma primesti ?”

Lori Balogh

http://www.loribalogh.ro/2012/03/%E2%80%9Ceu-si-casa-mea%E2%80%A6%E2%80%9D/

Daca am intra pentru cateva minute in rolul unui reporter si am face o ancheta pe strada, punandu-le trecatorilor aceasta intrebare, am ramane surprinsi de varietatea raspunsurilor. Unii vor raspunde ca datoria parintilor este aceea de a le asigura copiilor hrana, imbracamintea  si un acoperis deasupra capului. Altii, cu o viziune mai larga, ar raspunde ca, pe langa cele amintite, datoria lor este sa le asigure copiilor o cariera in viata. Altii vor spune ca vor sa faca din copiii lor oameni adevarati pentru societate, de care sa fie mandri.

Prea putini insa se gandesc la prima si cea mai mare datorie a unui parinte: sa cladeasca in copiii lor uncaracter pregatit sa mosteneasca vesnicia, acel pasaport pentru Univers care le va permite sa traiasca in societatea curata si sfanta a cerului.

Implinirea acestei datorii este insa ingreunata de o multime de piedici: unele, dependente de noi, altele , independente de vointa noastra. Influenta scolii, a colegilor de clasa, a profesorilor, a colegilor mai mari, a strazii si a prietenilor de joaca, apoi literatura citita si programele TV, muzica ascultata si site-urile accesate pe internet reprezinta o provocare majora pentru parintii care si-au inteles datoria fatza de copiii lor.

Uneori parintii sunt surprinsi sa constate ca chiar acele lucruri care par nevinovate, cum ar fi desenele animate, au un efect devastator asupra caracterului si personalitatii copiilor. Studii facute de specialisti demonstreaza ca “nevinovatele” benzi desenate si desene animate contin un numar nepermis de mare de acte de cruzime, violenta, furtisaguri si inselatorii, prezentate insa intr-o maniera nostima. La varsta frageda a copilului care se “hraneste” zilnic cu astfel de imagini, influenta lor spre rau este covarsitoare.

Daca la toate cele amintite mai adaugam si ispitele directe ale Diavolului , precum si propriile inclinatii spre rau ale copiilor nostri, realizam cat de dificila este misiunea unui parinte responsabil de a cladi un caracter integru in copiii sai.

Cand este timpul optim pentru ca parintii sa faca aceasta lucrare ?

Unii afirma ca primii sapte ani sunt esentiali pentru ca temeliile unui caracter sa fie in buna masura stabilite. Altii sustin ca primii doi sau trei ani sunt cei mai importanti, iar altii afirma ca inca din viata intrauterina se pun bazele caracterului.

Cred insa ca lucrarea aceasta trebuie inceputa mult mai devreme, chiar inainte de casatoria viitorilor parinti, prin stabilirea valorilor morale la care acestia vor adera tot restul vietii. Daca parintii nu au un set de valori morale bine stabilite inca din perioada de curtenie si casatorie, oare ce educatie vor putea primi copiii lor in viitor ?

Necesitatea unui plan

In orice domeniu al vietii e nevoie de planificare. Sculptorul nu loveste cu dalta la intamplare, constructorul nu cladeste la intamplare, brutarul nu face painea la intamplare… Daca nimic in aceasta viata nu se realizeaza fara un plan bine gandit, oare in domeniul spiritual al formarii caracterului trebuie sa mergem la intamplare ? Oare trebuie sa-i educam pe copii nostri pe nimerite, facand incercari dupa incercari ?

Mantuitorul spunea: “Cine dintre voi, daca vrea sa zideasca un turn, nu sta mai intai sa-si faca socoteala cheltuielilor, ca sa vada daca are cu ce sa-l sfarseasca ?” ( Luca 14,28 ) Or, caracterul copiilor este mult mai important decat un turn, o casa, o masina, o sculptura sau orice altceva.

Cum am dori sa fie copiii nostri la varsta maturitatii: realizati din punct de vedere material si social, dar departe de Dumnezeu, sau langa El, avand un caracter nobil si integru, chiar daca nu sunt genii, vedete sau politicieni cunoscuti ? Cand ne punem cu sinceritate astfel de intrebari, in mod firesc vor aparea si planurile cele mai bune si metodele cele mai eficiente pentru a cladi in copii un caracter demn de a mosteni eternitatea.

Metode la indemana tuturor

1) Invata-l pe copil prin Cuvant

Metoda e sugerata in Deuteronom 6,6.7: “Si poruncile acestea, pe care ti le dau astazi, sa le ai in inima ta. Sa le intiparesti in mintea copiilor tai si sa le vorbesti de ele cand vei fi acasa, cand vei pleca in calatorie, cand te vei culca si cand te vei scula”

Dumnezeu ne indeamna la perseverenta in a-i invata pe copii “calea Domnului”. Nu doar ocazional, nu doar prin eforturi izolate, ci prin repetare regulata, neintrerupta. Aici se pune in valoare abilitatea parintelui de a folosi orice ocazie prielnica pentru a semana ceva cu valoare vesnica: uneori joaca, iesirile in natura, sau orice alta activitate de care copilul este interesat.

Biblia ne ofera exemplul pozitiv al lui Avraam, despre care Insusi Dumnezeu afirma: “Caci Eu il cunosc si stiu ca are sa porunceasca fiilor lui si casei lui dupa el sa tina Calea Domnului, facand ce este drept si bine, pentru ca astfel Domnul sa implineasca fatza de Avraam ce i-a fagaduit” ( Geneza 18,19 )

Sa tragem de aici concluzia ca Avraam era un dictator in familia sa ? Nicidecum ! Scena jertifirii lui Isaac ne dovedeste ca nu forta statea la temelia educatiei pe care i-o daduse filui sau, ci altceva mult mai important.

Pe de alta parte, exemplele negative ale lui Eli si Samuel in privinta educarii copiilor ar trebui sa ne dea de gandit. Oamenii acestia, de o credinciosie rara, au avut un esec total in educarea copiilor lor. Cei doi au fost atat de mult ocupati cu lucrarea lui Dumnezeu incat au neglijat porunca clara din Deuteronom de a-si invata permanent si perseverent copiii.

2) Invata-l pe copil prin exemplu

“Ce ati invatat, ce ati primit si auzit de la mine, ce ati vazut in mine, faceti !” ( Filipeni 4,9 ) Un proverb spune ca “faptele se aud mai bine decat cuvintele” , ceea ce ne arata ca adevarata educatie trebuie sa inceapa in viata parintilor.

Copiii vor avea un respect mult mai mare pentru o invatatura traita de parinti, decat pentru o simpla teorie, fie ea si de natura morala. Daca vrem sa avem copii iubitori, noi insine trebuie sa le aratam iubire. Daca vrem sa avem copii modesti, cinstiti si integri, noi insine trebuie sa ne ridicam la acel nivel moral. Altfel, totul este o simpla teorie morala, fara niciun impact asupra caracterului lor.

3) Descopera inclinatiile personalitatii copilului tau

Este deosebit de important ca sa descoperim aceste inclinatii si sa ne adaptam instrumentele educationale in functie de acestea. Nu exista tipare, de aceea nu trebuie sa-i fortam pe copii sa intre in aceste tipare. Dupa cum fiecare fiinta umana este un unicat in Univers, la fel si metodele de lucru in educatie trebuie sa fie unice si adaptate la personalitatea fiecarui individ.

Cum putem descoperi inclinatiile copiilor ?

“Copilul lasa sa se vada inca din faptele lui daca purtarea lui va fi curata si fara prihana. Urechea care aude si ochiul care vede, si pe una si pe cealalta Domnul le-a facut.” ( Proverbe 20, 11.12 )

Pentru a descoperi inclinatiile copiilor nostri e nevoie de timp petrecut in compania lor. Doar astfel vom sti care sunt lucrurile care ii intereseaza, care sunt inclinatiile, punctele tari , dar si cele slabe din personalitatea lor.

4) Invata-l pe copil sa gandeasca

In multe familii educatia copiilor se rezuma doar la a le spune acestora ce e voie si ce nu e voie sa faca, fara ca acestia sa si inteleaga de ce . Desi, in cele mai multe cazuri, copilul se supune vointei parintilor, el nu va sti de ce trebuie sau nu trebuie sa faca un anumit lucru. Unui astfel de copil ii va lipsi convingerea interioara si hotararea de a face un anumit lucru din convingere.

Lasati-l pe copil sa invete din consecintele hotararilor lui. Nu-l protejati mereu de suportarea acestor consecinte. Avertizati-l de la inceput, insa daca el doreste sa ia o anumita decizie, lasati-l sa aleaga. La fel procedeaza si Tatal ceresc cu fiecare dintre noi. Daca deciziile copilului vor fi gresite, lasati-l sa plateasca pentru ele. Cele mai pretioase lectii sunt cele invatate din propria experienta de viata.

5) Incredintati copilului raspunderi reale

Acestea ii vor dezvolta spiritul responsabilitatii in multe domenii: ingrijirea lucrurilor personale, efectuarea temelor, castigarea banilor de buzunar dupa o anumita varsta si doar prin munca, supravegherea unui frate mai mic, ingrijirea unui animal din gospodarie, , participarea la treburile gospodaresti, economisirea de bani pentru o cauza nobila, etc.

Aceste raspunderi trebuie incredintate copilului inca de la varste fragede. Educati in acest fel, copiii vor avea un simt al datoriei foarte ascutit, fiind binevoitori cu ceilalti, in loc sa-si pretinda mereu drepturile.

Concluzii

Prima si cea mai mare raspundere a unui parinte fatza de Dumnezeu nu vor fi nici vecinii, nici prietenii sau colegii de munca, ci copiii. Daca cea mai mare bucurie in cer va fi ca intreaga familie sa fie mantuita, putem intelege, prin contrast, ca cea mai mare durere va fi aceea cand dintr-o familie va  lipsi o parte din ea.

Nimeni nu doreste sa repete experienta lui Samuel sau a lui Eli in privinta educatiei. Daca-i vom invata prin cuvant si exemplu, daca vom descoperi inclinatiile lor si-i vom invata sa gandeasca, si daca le vom incredinta raspunderi pe masura varstei si capacitatilor lor, atunci Dumnezeu va putea implini promisiunile Sale. Avand un caracter pregatit pentru cer, ei vor obtine “pasaportul” pentru eternitate.

http://www.loribalogh.ro/2012/05/un-caracter-pentru-eternitate/