Traim intr-o lume unde imaginea femeii este in fiecare zi tot mai distorsionata. Am ajuns sa modelam un prototip ce se axeaza pe sexualitate , vulgaritate si lipsa de simplitate! De ce simplitate? Pentru ca accentul cade pe cat de bine imbracata sau dezbracata esti, pe cat de fardata esti sau pe cat de inalte tocuri pasesti! Generatiile noastre au uitat ca frumusetea este un tot unitar, un echilibru absolut necesar intre interior si exterior! Barbatii arunca vina pe femei, pentru faptul ca se lasa modelate de societate, uitand ca ei, insisi, reprezinta o parte din societate si, ca femeile de azi sunt vazute prin ochii lor. Poate ca am uitat ce inseamna sa fii femeie! Una adevarata… una care vede lumea si viata altfel! O femeie care are curaj sa zica “Nu” societatii, care nu ar accepta sa fie murdarita de vulgaritate si mass-media. Pentru ca nu societatea face regulile jocului, ci noi! Noi ca femei avem puterea sa ne pastram menirea de a fi feminine! Bine zicea cineva, care a afirmat, ca o adevarata femeie va purta o rochie stramta pentru a fi o doamna , dar atat de larga astfel incat sa-si pastreze decenta. Iata, un prim pas catre o minte sanatoasa! Avem dreptul sa fim frumoase… si la interior si la exterior. Nu numai la interior cum zic unii, ci si la exterior! Noi trebuie sa stim cand trebuie sa fim tandre, cat de tolerante, cat de evlavioase si cand supuse. Nu, aceasta nu inseamna ca vrem sa fim rebele si puternice, asa cum se vad femeile din ziua de azi. Un barbat si o femeie depind unul de celalalt… pentru ca asa am fost creati! O femeie matura va sti sa creeze armonia perfecta intre vulnerabilitate si putere, va sti cand trebuie sa lase garda jos si cand sa riposteze.Va sti sa asculte, va oferi dragostea de care este nevoie si va fi ajutorul ideal pentru cel de langa ea. Multi barbati se plang ca nu inteleg femeile, dar eu cred ca nu vor sa le inteleaga! Nu cred ca este greu sa discerni o femeie de moravuri usoare de una serioasa! Nu cred ca poti gresi sa diferentiezi o femeie educata si inteligenta, de una care abia reuseste sa rapunda logic la o intrebare simpla. Sa nu mai vorbim de comportament… Cu toate acestea a fi “femeie” inseamna mult mai mult decat decat putem vorbi in cuvinte.Trebuie sa recunoastem ca ne-a fost luata inocenta, moralitatea, pana si naturaletea… si i-am lasat sa ne transforme in ceva grotesc si pervers! Si daca multe din noi, femeile, am uitat care este cu adevarat rolul nostru aici, pe pamant, ei, bine, nu este prea tarziu sa ne recastigam feminitatea. Eu vreau sa fiu femeia pe care o vrea Dumnezeu! Voi?
Categorie: EDITORIALE
Doamne, salveaza-mi caminul !
Este cu adevarat familia crestina in criza ? Se pare ca avem o imagine idilica si utopica despre familiile crestine: daca vedem tineri ( sau mai putin tineri ) casatorindu-se in fata altarului, in prezenta bisericii si cerand binecuvantarea lui Dumnezeu la inceput de drum, avem impresia ca totul ar trebui sa mearga ca pe roate. Daca ne-am intemeiat un camin in biserica, credem ca acest camin este un fel de zona interzisa pentru diavol, fiind feriti de o multime de probleme pe care le vedem in jurul nostru. Sa fie chiar asa ?
Cand vedem barbati imbracati in costume la patru ace, alaturi de sotiile lor elegante si de copiii care ii insotesc la serviciile divine, toate par in regula. Uneori insa ( in ultima vreme din ce in ce mai des ) apar surprize. Aflam, ca un trasnet cazut din cer, ca o familie respectabila din biserica , pe care o credeam unita si avand o temelie solida, este in pericol sa se destrame. Foarte grabiti, ca de obicei, le punem si eticheta:“E clar ! Au fost ipocriti. Au jucat doar o piesa de teatru.”
Cand o familie, despre care credeam ca este un model in biserica si societate, e pe cale de destramare, sa fie vorba de ipocrizie ? Oare cei doi nu au fost sinceri cand au venit in fata altarului pentru a cere binecuvantarea si ocrotirea lui Dumnezeu ?
Trist, dar adevarat! Sinceritatea nu este suficienta pentru reusita unei casnicii. Ea este o conditie necesara, dar nu si suficienta pentru ca o familie sa reziste tuturor vicisitudinilor vietii.
De la intrarea pacatului in lumea noastra, ne aflam intr-un razboi pe viata si pe moarte intre bine si rau, intre Christos si Satana. Si, ca in orice razboi, unii sunt victoriosi, altii supravietuiesc cu rani grave, iar altii pier. Cartea Apocalipsei ne prezinta o imagine care ar trebui sa ne puna serios pe ganduri, legat de aceasta mare lupta dintre bine si rau, in care, fie ca vrem, fie ca nu vrem, suntem si noi angrenati:
“…Vai de voi, pamant si mare ! Caci diavolul s-a coborat la voi cuprins de o manie mare, fiindca stie ca are putina vreme.” Apocalipsa 12, 12
Ce inseamna ca diavolul s-a coborat pe pamant cuprins de o manie mare ? Oare el e maniat pe scoarta terestra, pe marile si oceanele lumii ? Are el vreo rafuiala cu formele de relief, cu speciile de animale sau soiurile de plante ? Cu siguranta ca nu ! Mania lui are o tinta precisa: omul si tot ce e legat de el. Si pentru ca cel mai intim resort al existentei omenesti este viata lui de camin, aici tinteste in primul rand mania diavolului. Daca suntem biruiti aici, in viata de familie, Satana stie ca nu mai avem nevoie de o alta lovitura.
Oare de ce uraste Satana atat de mult familia ? Citind raportul biblic al Genezei, intelegem ca atunci cand omul cazut in pacat si a trebuit sa paraseasca Edenul, Creatorul i-a ingaduit sa ia cu el cel putin trei mari binecuvantari, care sa-l insoteasca pe parcursul vietii lui efemere: sabatul, casatoria si munca.Aceste trei mari binecuvantari aveau menirea sa usureze viata scurta si plina de truda a omului pe acest pamant. Daca omul ar fi apreciat aceste dovezi ale harului divin, lumea noastra ar fi aratat cu totul altfel. Odihna sabatului, tihna unui camin fericit si roadele aducatoare de satisfactii ale unei munci utile- iata trei comori apartinand lumii de dincolo de istorie a pacatului- o lume a Paradisului. Gustand din aceste binecuvantari, omul ar trebui sa-si aduca permanent aminte de Edenul pierdut si, mai ales, de Edenul cel nou fagaduit de Dumnezeu tuturor celor mantuiti.
Insa aceste trei comori edenice nu ne reamintesc doar noua, oamenilor, de unde venim si incotro mergem. Ele ii amintesc si lui Satana de fericirea pe care el insusi a trait-o inainte de revolta si alungarea sa din cer. Amintirea a ceea ce a fost si a pierdut, precum si perspectiva ca omul sa-i ia locul in locuintele ceresti definitiv pierdute pentru el, il umplu pe Satana de o manie de nedescris. Si pentru ca vulcanul urii nu poate ramane sub tensiune prea mult timp, el e gata sa-si reverse torentele spre acele caminuri fericite care-i aduc aminte de ceea ce el insusi a pierdut pentru totdeauna.
Atacand sabatul si facandu-ne sa nu-l traim la cotele dorite de Dumnezeu, Satana stie ca a rupt firul care ne leaga , pe verticala, de sursa vietii ceresti. Atacand caminul, el rupe , pe orizontala, firele ce ne leaga de semenii nostri, viata noastra devenind pustie, insingurata si neimplinita.
Asadar suntem in plin razboi ! Un razboi despre care apostolul Pavel scrie:
“Caci noi n-avem de luptat impotriva carnii si sangelui, ci impotriva capeteniilor, impotriva domniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii care sunt in locurile ceresti.” Efeseni 6, 12
Care sunt cateva din problemele unei familii crestine?
Probabil ca cele mai multe probleme intr-o familie de crestini nu sunt legate de violenta, de batai, injuraturi, alcoolism sau abandon familial, asa cum se intampla in cazul celor mai multe familii necrestine.Si acestea pot exista, din nefericire, insa ele nu predomina.
Problemele caminului pot aparea de la lucruri cat se poate de marunte:
– Un cuvant rostit din neatentie care poate rani profund si pentru mult timp persoana iubita. Doar un singur cuvant… Dar sa nu uitam ca orice cuvant este o forta: fie spre bie, fie spre rau.
– Neintelegeri de ordin financiar. Unul vede ca fiind prioritar un anumit lucru, in timp ce celalalt vede un alt lucru ca fiind urgent de realizat. De obicei, sotul vede masina ca fiind o prioritate pe lista cumparaturilor , in timp ce sotia vede mobila ca avand intaietate pe lista planurilor de viitor.
– Mici defecte de caracter, de care nu ducem lipsa niciunul dintre noi, dar pe care le vedem cel mai bine la cel de langa noi. Dupa ce le inventariem, facem adesea greseala de a incerca sa le inlaturam , uitand ca lucrarea aceasta nu ne apartine noua, ci Duhului lui Dumnezeu.
– Neintelegeri legate de preferinte. Unul ar dori ca dormitorul sa fie zugravit in alb, in timp ce celalalt doreste sa-l zugraveasca in galben. Lipsa intelegerii fata de dorintele partenerului de viata poate provoca, in timp, fisuri serioase in unitatea caminului.
– Amestecul parintilor in viata de cuplu a fost si va fi intotdeauna o cauza majora a multor tensiuni si esecuri ale caminurilor crestine.
– Lipsa unei viziuni comune cu privire la educatia copiilor poate fi si ea cauza unor tulburari nedorite in camin. Daca unul din parinti crede ca trebuie aplicata o pedeapsa anumita copilului, pentru indreptare, iar celalalt se opune, insusi copilul va fi derutat, nestiind care din parinti are dreptate. Aceasta greseala frecventa in educarea copiilor creaza rupturi seriose nu doar intre parinti, dar si intre parinti si copii. Aceastia din urma vor avea tendinta de a-l iubi pe parintele mai tolerant, in timp ce parintele mai sever va fi privit cu rezerva.
Desigur, lista poate continua. Si nu cu lucruri deosebit de grave, ci cu lucruri aparent neinsemnate, dar care, daca nu sunt tratate cu seriozitate si rugaciune, pot submina fericirea si stabilitatea caminului. Faptul ca exista tot felul de probleme care ameninta fericirea caminurilor noastre nu este o noutate pentru nimeni. Importante sunt insa solutiile pentru ale depasi.
Da, solutii exista ! Trebuie numai sa le cautam si, dupa ce Tatal ceresc ni le descopera, trebuie , mai ales , sa le punem in practica.
Iata cateva dintre solutiile pe care un copil al lui Dumnezeu le are din belsug la indemana:
1. Rugaciunea pentru unitatea familiei. Poate suna didactic, rece, formalist, insa trebuie sa recunoastem ca fara sprijinul cerului, nu avem nicio sansa sa terminam casnicia cu bine. Oricat am fi de vigilenti si oricat l-am iubi pe partenerul de viata, daca nu suntem asistati de prezenta lui Dumnezeu pe parcursul casniciei noastre, oricand si fara sa ne asteptam, ea poate esua.
Solomon stia prea bine lucrul acesta atunci cand scria pentru noi Psalmul 127:
“Daca nu zideste Domnul o casa, degeaba lucreaza cei ce o zidesc; daca nu pazeste Domnul o cetate, degeaba vegheaza cel ce o pazeste.” Psalmul 127, 1
Rugaciunea pentru unitatea familiei nu este aceea pe care o facem adesea: “Doamne, schimba-l , te rog, pe sotul ( sotia ) meu ( mea )! Nu vezi cat de gresit este ?” Un crestin adevarat se roaga altfel: “Doamne, schimba-ma , te rog, pe mine ! Nu vezi cat sunt de pacatos ?”
2. Lecturi pe teme de familie, educatie si comunicare. Putem avea studii biblice din biografiile marilor oameni ai credintei ca Avraam, Isaac, Iacov, Samuel, David etc. In cursul acestor studii vom observa ca si acesti eroi ai credintei au avut probleme, uneori grave, in familiile lor. Cum le-au depasit ? Ce solutii au gasit ? In ce masura situatia mea se regaseste in experienta unuia din ei ? Prin studiu biblic, Duhul Sfant ne poate da nu doar incurajare de a continua lupta pentru o casnicie fericita, dar El ne poate oferi si solutii practice care ne pot scoate din impas.
Exista o multime de carti de specialitate care se adreseaza problemelor de familie. Am ramas surprins cand , citind introducerea unei lucrari apartinand cunoscutei autoare Nancy Van Pelt, ea marturisea ca, desi are o familie solida si armonioasa, la inceput au existat probleme si crize. Toate au fost insa deopasite cu ajutorul lui Dumnezeu, prin rugaciune.
Lecturile pe teme specifice familiei pot fi de un mare ajutor, insa cu o conditie: sa folosim cele invatate pentru propria indreptare si nu ca arme de atac impotriva celui de langa noi. Morala fabulei “Lupul moralist” ar trebui sa-i puna pe ganduri pe cei care procedeaza altfel.
3. O solutie ciudata la prima vedere, propusa de E.G.White in revista Review and Herald, din 21 iulie 1904, este citirea zilnica a imnului iubirii din 1 Corinteni cap. 13.
“Cititi acest capitol in fiecare zi si veti obtine din el mangaiere si intarire. Invatati din el ce pret pune Dumnezeu pe iubirea sfintita si de origine cereasca si luati la inima invataturile date de El.”
De ce afirm ca este o solutie ciudata ? Deoarece cap. 13 din 1 Corinteni nu este de o subtilitate prea mare. Este un capitol simplu, usor de inteles si de un copil. Il citesti odata si ai inteles totul.
De ce atunci suntem sfatuiti sa-l citim zilnic ? Pentru ca cele scrise acolo sa devina deprindere in viata noastra. Ii admiram pe oasmenii care au reflexe foarte bune ( soferii, de ex. ), dar aceste reflexe nu au aparut din senin. Ele au fost dobandite prin multa exersare, repetitii si efort. Dragostea adevarata, care sta la temelia oricarui camin solid, nu se dobandeste ocazional, ci prin exersarea zilnica a celor scrise in frumosul imn al iubirii.
In parabola judecatii finale, relatata in Matei cap.25, cei de la dreapta Mantuitorului intreaba: “Cand, Doamne ? Cand Te-am vazut noi flamand, insetat, gol etc ? “ Oare n-au stiut ei ca au facut bine in viata ? Desigur. Insa ei nu au contabilizat faptele lor bune. Pentru ei, manifestarea iubirii fata de semeni a devenit un reflex . Ei nu s-au chinuit sa faca faptele iubirii, ci le-au facut in mod natural, spontan. La fel ca respiratia sau bataile inimii.
Nu memorarea mecanica a imnului iubirii ne va ajuta sa ne salvam caminurile, ci trairea zilnica a lucrurilor continute in el, pana ce acestea vor deveni reflexe ale sufletelor noastre. Vom face tot ce scrie Pavel acolo in mod spontan, natural, fara sforari si fara lupte interioare. Acesta este idealul vietuirii intr-un camin adevarat.
“Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate; dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul. Dragostea nu va pieri niciodata…” 1 Corinteni 13, 4-8 pp
Unde credeti ca este cel mai greu de trait principiile amintite de apostolul Pavel in acest imn al dragostei?
In lume ? E relativ usor: daca esti ironizat si dispretuit pentru credinta ta, suporti relativ usor. Stii ca oamenii lumesti nu stiu si nu pot mai mult si te resemnezi. Doar o faci pentru Domnul…
Dar daca ti se intampla sa fii ironizat si marginalizat in biserica ? Mai poti la fel de usor sa manifesti aceeasi iubire care sufera totul ? Ceva mai greu ! Daca treci cu usurinta peste o jignire adusa de un oarecare, nu la fel de usor treci peste ea daca e rostita de un frate de credinta.
Dar daca aceeasi jignire ti se aduce in familie? Atunci este cel mai greu de suportat. De ce ? Pentru ca in camin nu mai exista masti, restrictii sociale, probleme de imagine… In camin esti tu insuti, fara farduri si conventii.
Imnul iubirii ne invata sa nu ne parasim tovarasul de viata cand descoprim la el unele defecte pe care nu le cunoasteam inainte, ci sa sa fim rabdatori, pana ce Duhul Sfant i le va indeparta din caracter.
Imnul iubirii ne invata sa nu spargem farfuriile cand ne aflam intr-o criza de manie, ci sa rabdam cu bunatate orice neajuns al vietii.
Imnul iubirii ne invata sa nu-l jignim pe cel de langa noi, ci sa ne purtam cu respect, chiar daca el greseste.
Imnul iubirii ne invata sa speram chiar cand aparentele sunt contrare, sa avem incredere in tovarasul de viata, sa-i ocrotim imaginea inaintea celorlalti, sa-i acoperim lipsurile fara sa le popularizam in jurul nostru.
Imnul iubirii ne invata sa iubim cu adevarat. Ce se intampla cand imnul iubirii nu este “cantat” in caminurile noastre ? Iata doua scurte exemple:
O membra a bisericii, care avea mari probleme cu sotul, a intrebat odata pe o persoana cu autoritate, cerandu-i un sfat: “Eu nu pot fi o buna crestina din cauza sotului meu. Mereu ma provoaca, iar eu explodez. Ce sa fac ? Sa ma despart de el ?” Raspunsul a fost: “Domnul ti-a dat un asemenea sot tocmai ca sa-ti dai seama ca nu esti inca o buna crestina.”
Un pastor a povestit ca intr-o zi a venit la el un membru al bisericii care i-a spus foarte bucuros:
“Frate pastor, eu mi-am parasit sotia si copilul pentru ca sa fiu un bun crestin. Langa ei nu puteam sa fiu un crestin bun. Cand voiam sa ma rog, copilul plangea. Cand voiam sa studiez, sotia ma trimitea dupa cumparaturi. Nu se mai putea asa. Acum sunt liber si pot sa fiu un bun crestin.”
Ce iluzie sa crezi ca poti fi un crestin bun daca nu aplici intai in caminul tau principiile iubirii adevarate !
Concluzii:
Mantuitorul ne-a poruncit sa predicam Evanghelia la orice faptura. Lucrarea aceasta poate avea, sau nu poate avea succesul dorit de noi. Rezultatele nu ne privesc pe noi, ci pe Dumnezeu. Problema noastra este insa alta: sa ne salvam caminurile intr-un veac in care Satana ataca furibund familia.
Noe a predicat lumii antediluviene timp de 120 de ani. Cu ce rezultate ? Aparent a fost un esec total. Doar 8 oameni au fost salvati, dupa atatia ani de predicare neobosita. Si totusi, nu fost un esec. Noe si-a salvat familia… Mai mult decat atat, Noe a salvat omenirea.
Acum , cand ne aflam in pragul vesniciei, cu perspectiva revenirii in glorie a Mantuitorului, cand diavolul isi concentreaza toate fortele in distrugerea a tot ce ne-a mai ramas din Edenul pierdut ( sabatul, caminul si munca ), cand caminurile noastre sunt lovite crunt de valurile ispitelor de tot felul, sa strigam la Dumnezeu:
“Doamne, salveaza-ne caminul ! Pana ce vei aduce din nou la noi Edenul ceresc, apara Tu acest colt de rai de tot raul vazut si nevazut ! Fii Tu Domnul nostru si condu barca vietii noastre pana la limanul dorit, pana spre tarmul celalat, spre viata vesnica…”
http://www.loribalogh.ro/2010/11/al-doilea-paradis-pierdut-doamne-salveaza-mi-caminul-5/
Importanţa rugăciunii în viaţa adolescenţilor
Despre subiectul din acest articol vom vorbi în câteva rânduri şi voi încerca să explic de ce este nevoie şi chiar o prioritate rugăciunea pentru un tânăr adolescent.
Ȋn primul rând, adolescenţa este aceea perioadă de transformare a unui tânăr sau a unei tinere atât fizic cât şi psihic. De asemenea, adolescenţa mai poate fi clasificată ca şi o etapă de mijloc între copilărie şi maturitate, etapă în care, de cele mai multe ori, din cauza cunoştinţelor minime pe care adolescenţii le au cu ceea ce se întâmplă cu ei, dau greş.
Un posibil răspuns la câteva dintre întrebările adolescenţilor le găsim pe paginile Sfintei Scripturi, şi vom prezenta câteva versete care ne vor ajuta să înţelegem mai bine.
Ȋn Pslamul 119 cu versetul 9 găsim scris următoarele: “Cum îşi va ţinea tânărul curată cărarea?”, iar răspunsul vine tot în acest verset cu partea a doua care spune aşa: “Ȋndreptându-se după Cuvântul Tău”, adică după Cuvântul Domnului, după Biblie.
“Ascultă, fiule, învăţătura tatălui tău, şi nu lepăda îndrumările mamei tale” (Proverbe 1:8). Din cauza rebeliunii şi a transformării lor (adolescenţilor), ei cred că lumea devine cumva “pe dos”, iar adeseori sfaturile părintilor şi îndrumările devin doar nişte vorbe aiurite spuse de nişte “babaci”, iar din această pricină nevoia de rugăciune devine importantă.
O altă cauză pentru care un adolescent are nevoie de rugăciune, este rugăciunea pentru a-l feri de ispite. Ȋn Proverbe 1 versetul 10 spune: “Fiule, dacă nişte păcătoşi vor să te amăgească, nu te lăsa câştigat de ei!” iar în versetul 15 aflăm sfatul următor “fiule, să nu porneşti la drum cu ei, abate-ţi piciorul de pe cărarea lor!”
Fiindcă ispitele, problemele şi nevoia de a afla răspunsuri la tot felul de întrebări, cei care sunt în perioada adolescenţei, trebuie să înţeleagă căci rugăciunea este o prioritate în viaţa lor. Fără acest scut, războiul în care au intrat îl vor pierde cu siguranţă.
Dumnezeu să te binecuvânteze şi să te ocrotească, drag adolescent!
http://totalschimbat.ro/2012/06/15/importanta-rugaciunii-in-viata-adolescentilor/
“Cine n-are sabie…sa-si cumpere”
“Cine n-are sabie…sa-si cumpere”
( Luca 22, 36 up. )
In Biblie exista cuvinte care ne socheaza si pe care nu le intelegem nici la prima citire, nici la a doua, poate nici la a zecea lecturare. In asemenea situatii, simtim cum increderea noastra in Cuvantul lui Dumnezeu scade, intrebandu-ne daca nu cumva scepticii au dreptate atunci cand afirma ca Biblia este o carte plina de contradictii.
De ce oare a ingaduit Dumnezeu ca scriitorii Bibliei sa foloseasca uneori un limbaj atat de socant ? De ce uneori chiar Domnul Iisus in persoana a rostit cuvinte care ne pun in incurcatura si al caror inteles ne e greu sa-l deslusim ?
As raspunde cu o contraintrebare: Daca Dumnezeu ne-ar vorbi intotdeauna folosind un limbaj normal, obisnuit, oare am mai reactiona corect la indemnurile Sale ? Incercati sa vorbiti bland si linistit unui om cazut in lesin. Credeti ca va va auzi ? Daca insa ridici tonul, daca ii dai cateva palme si torni peste el putina apa rece, cu siguranta ca acel om se va trezi din lesin.
Incercati sa vorbiti bland si linistit unui om aflat in moarte clinica… Daca acelui om nu i se fac manevre specifice de resuscitare, care ni se pot parea dure uneori, nu va exista nicio sansa ca acel om sa ne mai auda vreodata. Situatiile limita cer solutii limita. Or din punct de vedere spiritual, noi, ca oameni pacatosi, suntem de multe ori in situatia limita de a nu mai auzi glasul bland si linistit al cerului. De aceea, in unele cazuri, Dumnezeu considera ca , pentru a ne trezi, e nevoie de “socuri” verbale care sa ne aduca la realitate.
Un exemplu de limbaj care il socheaza pe cititorul Bibliei il reprezinta pasajul din Luca 22,35.36.38: “Apoi le-a mai zis: “Cand v-am trimis fara punga, fara traista si fara incaltaminte, ati dus voi lipsa de ceva ? “De nimic”, i-au raspuns ei. Si El le-a zis: “Acum, dimpotriva, cine are o punga, s-o ia; cine are o traista, de asemenea s-o ia; si cine n-are sabie, sa-si vanda haina si sa-si cumpere sabie…” “Doamne”, I-au zis ei, “iata aici doua sabii”. Si El le-a zis: “Destul.”
Pentru a patrunde mesajul pe care Mantuitorul a vrut sa-l transmita cu acea ocazie, ne va fi de mare folos sa intelegem contextul in care Iisus a spus aceste cuvinte.
Era cu putin timp inainte de Ghetsemani si cu cateva ore inainte de rastignirea Domnului. In dorinta de a-i pregati pe ucenici pentru ceea ce urma sa se intample, Iisus le vorbise deja de cateva ori despre suferintele, judecarea si moartea Sa. Rezultatul acestor dezvaluiri ? Ucenicii n-au inteles nimic. Un voal era coborat peste mintea lor preocupata de cu totul alte lucruri, si nu puteau crede ca ei se indreptau spre Ierusalim nu pentru a-L introna pe Domnul lor ca rege al lui Israel, ci pentru a asista la moartea Sa rusinoasa pe cruce.
Mai mult decat atat, pe drum ei se certau pentru intaietate. In timp ce Iisus se indrepta spre Ierusalim cuprins de o “intristare de moarte”, ei se gandeau la locurile care li se cuveneau in noua imparatie mesianica pe care o vedeau deja instaurata.
Putea oare Mantuitorul sa-i lase in aceasta stare deplorabila? Desigur ca nu ! De aceea, El incearca sa-i aduca pe ucenici cu picioarele pe pamant, incepand cu navalnicul Petru, pe care-l instiinteaza ca doar peste cateva ore urma sa-L tradeze pe Domnul sau.
“Doamne”, i-a zis Petru, “cu Tine sunt gata sa merg chiar si la temnita si la moarte.” Si Iisus i-a zis: “Petre, iti spun ca nu va canta astazi cocosul pana te vei lepada de trei ori ca nu Ma cunosti.” ( Luca 22,31-34 )
Cuvintele lui Iisus sunt ca un dus rece pentru ucenicul cuprins de febra asteptarii instaurarii noului regat. Apoi, dupa ce ii spune lui Petru ce avea de spus, Mantuitorul se intoarce spre ceilalti ucenici si ii indeamna, printre altele: “Cine n-are sabie, sa-si vanda haina si sa-si cumpere sabie.” ( vers. 36 )
Ceea ce ne socheaza pe noi astazi, si ceea ce probabil i-a socat si pe ucenici atunci, este un singur cuvant: sabie. Ce cauta sabia in predica si lucrarea lui Christos ? Ce cauta sabia – simbol al varsarii de sange, al razboiului si al violentei – in viata unui crestin invatat sa fie un om al pacii, al dragostei si nonviolentei ? Acest singur cuvant pare sa anuleze toate invataturile, predicile si minunile savarsite de Iisus printre oameni.
Cand a rostit “Fericirile”, in cunoscuta predica de pe munte, Domnul nu a facut nicio referire la sabie, spunand: “Ferice de voi cand veti lua sabia si va veti razbuna pe vrajmasii vostri”. Dimpotriva, El a spus:“Ferice de cei prigoniti din pricina neprihanirii, caci a lor este Imparatia cerurilor.” ( Matei 5,10 ).
Oare ce semnificatie are acest indemn al Mantuitorului ? Este oare acesta un semnal de a incepe “jihadul” ( razboiul sfant ) ? Si apoi, dupa ce ii indeamna pe ucenici sa-si vanda hainele pentru a-si procura sabii, iar acestia Il asigura: “Domane, iata aici doua sabii” , ce inseamna cuvantul “Destul” pe care-l rosteste El ?
In urmatoarele ore, dilema creste si mai mult. Ajunsi in gradina Ghetsemani, ucenicii se trezesc inconjurati deodata de o gloata condusa de insusi Iuda, care venise sa-L prinda pe Iisus cu scopul de a-L trimite in fatza Soborului. Dezorientati, ucenicii Il intreaba pe Domnul: “Doamne, sa lovim cu sabia ?” ( Luca 22,49 ). “Fiii tunetului” abia asteptau sa inceapa macelul.
Petru nici nu mai asteapta aprobarea lui Iisus, lovind cu sabia in primul care ii iese in cale. Vrea sa-i spintece capul, gandind plin de manie: “Cum indraznesc acestia sa se lege de Domnul lor, Cel care in curand va fi Imparat al lui Israel?” Insa omul se fereste, iar sabia lui Petru nu intalneste in cale decat o biata ureche de rob care cade ca o frunza desprinsa din pom.
Ceea ce urmeaza ne pune si pe noi, dar cu siguranta ca si pe ucenici, intr-o mare dilema. Iisus se pleaca spre robul ranit si face ultima Sa minune inainte de rastignire. Mantuitorul repara astfel greseala ucenicului Sau, greseala care putea sa-i coste viata pe toti, si sa compromita intreaga Sa lucrare. Mai mult decat atat, intorcandu-se spre Petru, ii spune cat se poate de solemn: “Pune-ti sabia la locul ei, caci toti cei scot sabia, de sabie vor pieri” ( Matei 26,52 ).
Sa facem acum o suma a tuturor celor intamplate. Iisus a predicat intotdeauna nonviolenta, atat prin cuvinte, cat mai ales prin exemplul propriei vieti. El ar fi putut apela la forta, dar nu a facut-o niciodata, desi ar fi fost pe deplin justificat sa procedeze astfel: “Crezi ca n-as putea sa rog pe Tatal Meu, care Mi-ar pune indata la indemana mai mult de douasprezece legiuni de ingeri?”, il intreaba El pe Petru.
Totusi, Mantuitorul nu S-a folosit de forta, nici pentru a Se apara, nici pentru a raspandi Evanghelia in lume. Cum se explica atunci indemnul dat ucenicilor de a-si vinde hainele pentru a-si cumpara sabii ?
Cred ca dorinta Mantuitorului a fost aceea de a-i trezi pe ucenicii Sai printr-un soc verbal. La cuvintele Sale, prin care-i indemna sa-si cumpere sabii, ei ar fi trebuit sa sara ca arsi si sa spuna: “Doamne, dar nu ne-ai invatat Tu sa fim blanzi si impaciuitori, sa suferim prigoana, sa ne rugam pentru vrajmasii nostri, sa-i iubim si sa ne rugam pentru cei ce ne bleastama ?”
Dar nu ! Nici macar aceste cuvinte socante nu au avut rezultatul de a-i trezi. Au luat indemnul Domnului nu ca pe un mesaj profund si plin se semnificatii, ci l-au luat ca atare, asigurandu-L pe Iisus : “Avem aici doua sabii.”
Oare ce semnificatie are cuvantul “destul !” pe care-l rosteste Domnul ca o concluzie la discutia dintre El si ucenicii Sai ? Dorea El sa le confirme ca erau suficient de inarmati ? Nicidecum !
Biblia ne transmite cuvintele rostite de o persoana fara incarcatura lor emotionala, fara sa stim tonul care le-au insotit atunci cand au fost rostite, fara sa vedem mimica celui care le-a rostit. Sunt convins ca, daca am fi fost martorii acelui dialog si am fi auzit tonul care a insotit cuvantul “destul” rostit de Domnul, daca am fi vazut trasaturile chipului Mantuitorului in acele momente, am fi observat cu cata tristete a rostit El acel cuvant. Acest singur cuvant “destul !” ascunde in el o durere profunda. Iisus pare sa le spuna: “O, nepriceputilor si zabavnici cu inima cand e vorba sa pricepeti cuvintele Mele !”
Daca vom reciti cu atentie Luca 22,35.36, vom observa un contrast izbitor intre doua situatii cu totul deosebite:
“Cand v-am trimis fara punga, fara traista si fara incaltaminte, ati dus voi lipsa de ceva ?” De nimic”, i-au raspuns ei. “ ( vers. 35 )
“Acum, dimpotriva, cine are o punga, s-o ia; cine are o traista, de asemenea s-o ia; si cine n-are sabie, sa-si vanda haina si sa-si cumpere sabie.” ( vers. 36 )
Observati contrastul intre “atunci” si “acum” ? E vorba nu numai de doua momente diferite, ci si de doua situatii diferite. Ce vrea sa spuna de fapt Domnul Iisus ?
Cuvintele Sale par sa spuna: “Pana acum am fost cu voi ceas de ceas si zi de zi. In toate greutatile si luptele am fost alaturi de voi. Eu Insumi v-am ocrotit ca sa nu se piarda credinta voastra. Dar acum voi pleca. Va trebui sa luptati pentru credinta voastra fara sa fiu langa voi. Eu, Cuvantul intrupat, voi pleca la Tatal, ca sa va pregatesc un loc in Imparatia Mea. Dar va las ceva in schimb: sabia.”
La ce fel de sabie face referire Iisus ? La sabia de otel ? Nicidecum ! Iisus are in vedere o alta sabie, cea a Cuvantului lui Dumnezeu, care are menirea sa dea viata, nu sa o ia.: “Caci Cuvantul lui Dumnezeu este viu si lucrator, mai taietor decat orice sabie cu doua taisuri: patrunde pana acolo ca desparte sufletul si duhul, incheieturile si maduva, judeca simtirile si gandurile inimii” ( Evrei 4,12 ).
Este acea sabie pe care vizionarul Ioan, exilat pe insula Patmos, o vede iesind, in mod simbolic, din gura calaretului cu ochii ca para focului, cel incununat cu multe cununi imparatesti si al carui nume este Cuvantul lui Dumnezeu ( Apocalipsa 19, 11-15 ). Este acea “sabie a Duhului” ( Cuvantul lui Dumnezeu ) de care aminteste apostolul Pavel ca facand parte din armatura crestinului ( Efeseni 6,17 ).
Cu alte cuvinte, Mantuitorul vrea sa spuna: “Eu, Cuvantul intrupat, voi pleca curand dintre voi. Dar va las in schimb sabia Cuvantului scris, cu care trebuie sa va inarmati zi de zi in lupta credintei.”
Ce semnificatie are “haina” pe care trebuie sa o vindem pentru a procura aceasta “sabie” ?
Pentru un locuitor al Orientului din acele timpuri, haina insemna ocrotire de arsita zilei, dar si de frigul noptii. Haina era un simbol al comoditatii. A “vinde” haina inseamna renuntarea la comoditatea noastra pentru a ne putea inarma cu sabia Cuvantului lui Dumnezeu.
In viata practica, aceasta inseamna renuntare la tot ce ne rapeste timpul de a fi intr-o mai stransa comuniune cu Dumnezeu, prin Cuvantul Sau. Aceasta inseamna, poate, mai putine ore de somn, mai putina munca, mai putin timp petrecut in fatza calculatorului sau televizorului, mai putine distractii… In schimb, aceasta inseamna mai mult timp petrecut cu Dumnezeu in studiul Scripturilor, in meditatie, in rugaciune si in slujirea semenilor.
Se teme cineva ca daca va renunta la haina comoditatii ii va fi frig? E o temere nejustificata, caci cel obisnuit sa manuiasca zi de zi “sabia Duhului” se va incalzi si se va inviora, iesind din starea de incropeala spirituala.
De aceea, sa ascultam indemnul Mantuitorului: “Cine n-are sabie, sa-si vanda haina si sa-si cumpere o sabie!”
Lori Balogh
http://www.loribalogh.ro/2012/06/%E2%80%9Ccine-n-are-sabie%E2%80%A6sa-si-cumpere%E2%80%9D/
Stresul şi programele de studiu
La începutul fiecărui semestru, monstrul îşi arată încă o dată colţii. În primele câteva zile, aflăm subiectele care se vor studia la fiecare materie. La prima vedere, programa nu pare foarte ameninţătoare. La urma urmei, nu e atât de încărcată, nu-i aşa? Conţine doar câteva pagini. La sfârşitul săptămânii, fiecare materie evidenţiază un lucru îngrozitor. Nici unul dintre profesori nu arată că înţelege că noi avem mai mult decât o singură materie.
Nevoia de detensionare
Având tot semestrul în faţă, ceea ce trebuie să învăţăm pare dificil, dar nu imposibil. Aproximativ şaisprezece săptămâni par suficiente pentru a ne îndeplini toate sarcinile. Însă adesea nu este chiar aşa. Orele de curs nu sunt singurul lucru din viaţa noastră. Unii dintre noi lucrăm, mulţi avem responsabilităţi în diferite organizaţii studenţeşti. Ah, să nu uităm că avem şi o viaţă socială. Încet, dar sigur, se pare că nu putem ţine pasul cu tot ceea ce trebuie să facem. Dacă spunem numai într-o zi „O să învăţ asta mâine”, acest lucru va face să avem de două ori mai mult de învăţat a doua zi. Pe la mijlocul semestrului, suntem într-o grabă fanatică de a ne termina de citit cărţile şi de scris eseurile, sperând că vom mai avea timp şi pentru a învăţa pentru examene. Bem litri întregi de cafea şi de băuturi carbogazoase doar pentru a ne păstra suficient de treji pentru a continua cititul sau scrisul. Pe când se apropie ultima săptămână de şcoală, suntem la un pas de a ne termina eseurile şi de a ne pierde echilibrul mintal. Deci, ce să facă săracul student?
Paşi către detensionare
Ei bine, eu am găsit un răspuns, iar numele lui este Iisus. Iată ce spune El: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, pentru că Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară”. El ştie cât de grea poate fi viaţa şi doreşte să-ţi întindă o mână de ajutor. Când ne încredem în El, Iisus promite că ne va ajuta să găsim acea odihnă de care au nevoie cu disperare sufletele noastre.
Nu vreau să par că spun: „Crede în Iisus şi toate problemele tale vor dispărea”, pentru că acest lucru nu este adevărat. Totuşi, Iisus Cristos ne dă o perspectivă diferită asupra lucrurilor. Când mă apropii de ultimele examene, ştiu că studiul este important, dar se va sfârşi. Relaţia mea cu Dumnezeu este însă veşnică. Da, examenele şi eseurile sunt importante, dar ele nu sunt sfârşitul vieţii mele, nici întreaga mea existenţă.
Soluţia pentru detensionare
În loc de a mă concentra asupra mediei mele finale, mă concentrez asupra lui Iisus şi a relaţiei mele cu El. Luând timp în fiecare zi să citesc Biblia şi să mă rog hrăneşte această relaţie şi păstrează priorităţile în ordine. În timpul rugăciunii Îi dau lui Dumnezeu povara, stresul şi tensiunea mea. Şi aşa cum a promis, El ia o parte din acea povară şi mă ajută să o port.
Rezultatele detensionării
Îmi aduc aminte că, în timp ce învăţam într-un an pentru ultimul examen, am avut sentimentul că trebuie să îmi petrec timpul studiind Biblia, nu să învăţ. Am petrecut probabil jumătate din timpul de studiu rugându-mă şi citind Biblia. Iar cealaltă jumătate am petrecut-o învăţând ca de obicei. Nu e uşor să explici ce înseamnă o rugăciune ascultată, dar dă-mi voie să spun că memoria mea funcţiona mai bine ca oricând. Mi-era mai uşor să-mi aduc aminte ce am învăţat. Acest lucru nu mi s-a întâmplat la fiecare examen pe care l-am avut de dat, dar cred că Dumnezeu a fost acela care m-a ajutat în acea perioadă foarte stresantă şi că Iisus realmente ne dă odihnă sufletelor noastre atunci când răspunem invitaţiei Sale de a veni la El.
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 