Tu ești în tabloul de familie? – de Nicolae Geantă


happy family

John Maxwell povestea că o vetiță de clasa I a venit acasă plină de mãndrie, fluturând un desen de la școală. „Ce ai pictat acolo?”, o întrebă tata privind curios opera micului picasso. „Portret de familie, a spus micuța. Învățătoarea ne-a dat tema asta”. Tatăl se uită surprins călipsește din pictură. „Dar eu… nu sunt în tablou”. „Tati, asta este o imagine de familie cu noi acasă, iar tu nu ești aici niciodată!”, a replicat copila. Evident ca parcă Cerul i-a turnat plumb în cap bărbatului! A trebuit să facă o curbă de 180 de grade din seara aceea.

Mulți tați, ba chiar mame, nu sunt niciodată acasă. Nu doar călătoriile, concediile fără copii ori jobul, ci și televizorul, smartfonul – acest drac online cu care ne pierdem vremea și în pat!, discuțiile interminabile telefonice cu colegii de muncă sau frați de biserică, ne fac să nu prea fim niciodată acasă, deși de familie ne despart doar pereții! Un frate bătrân, din vechea noastră biserică, e acuzat și azi de cei 11 copii ai săi că, atunci cãnd ei erau mici, el lua Biblia la subțioară și pleca în misiune!”. Uneori, chiar și preocuparea intensă cu problemele bisericii ne pot ține departe de familie (vezi situația caselor lui Samuel ori David din Vechiul Testament și e suficient).

În America (pentru că ăștia fac tot felul de statistici), un cuplu obișnuit petrece cam 37 minute pe săptămână purtând o discuție plină de sens, și de cinci ori mai mult stând în fața televizorului, spunea Bob Gass. În Romãnia, cred că timpul pierdut în fața lăzii de gunoi virtual e dublat de timpul pierdut prin cârciumi. Văd o mulțime de copii singuri la televizoare sau pe internet, făra tata, fără mama. Mai mult, zeci de mii de copii cu părinții pribegind prin diaspora după adidași, lego și faianță. Și plozii? Singuri, ori cu babacii.

Știu, familii avem, dar întrebarea este mai suntem prezenți în ele? Mai facem parte din tablou? Familia ta fără tine e ca și cum ai face un selfie în care tu să nu apari! Se poate?

Ce-ar fi să schimbi puțin macazul? Schimbă-te tu și se vor schimba și ei!

Nicolae.Geantă
Tăuții Măgherăuș, MM

http://nicolaegeanta.blogspot.ro/2016/07/tu-esti-in-tabloul-de-familie-de.html

Credem în Dumnezeu sau în părinți?


cred in Dumnezeu sau in parinti

Una din cele mai mari provocări ale unui consilier este să aibă de a face cu convingeri greșite pe care persoana le-a căpătat din copilărie și care îi sabotează viața în prezent. Să ai de a face cu astfel de convingeri înseamnă multă muncă și de obicei nu se poate realiza o curățare decât parțială de ideile toxice care între timp au generat comportamente dăunătoare.

Prin credința în părinți nu mă refer doar la părinții biologici, ci la toate persoanele care au influențat valorile individului în perioada sa de formare, inclusiv la grupul religios din care face parte acea persoană. Părinte în acest articol înseamnă persoană sau grup care a pus tipare de gândire sau comportament în individ.

După cum probabil știți, noi suntem creați să ne adaptăm și adaptare înseamnă și crearea de tipare de gândire sau acțiune care ne permit să ne ușurăm activitatea decizională. Dacă facem de mai multe ori un lucru, acel lucru devine obicei. La nivel de gândire, dacă executăm o anumită logică de mai multe ori acea logică devine obicei. Dacă vorbim de partea biologică asta ajută foarte mult. Învățăm trasee, operații matematice, poezii, meserii plus alte abilități și teorii care ne ajută la trăirea unei vieți cât mai nestresate. Totuși, nu toate deprinderile noastre, nu toate șabloanele dezvoltate sunt constructive și benefice. De exemplu, dacă ne-a speriat un câine putem dezvolta frică de câini pe are să o păstrăm toată viața. Cunosc pe cineva care era să fie lovit de mașini de câteva ori din cauză că a sărit pur și simplu în stradă la auzul lătratului de câine. Aici mai putem adăuga obiceiuri nesănătoase privind alimentația, mersul, trezitul și culcatul și altele.

Când vorbim însă de tipare de gândire în ce privește psihicul lucrurile se complică mult iar dacă mai combinăm și cu spiritul e și mai greu de descurcat problema tiparelor. Tiparele de gândire pot ruina o viață sau o pot construi. Cine capătă o înțelegere a acestor tipare poate face aproape orice. De fapt, cele mai multe limite ale vieții sunt doar în mintea noastră. Sunt tipare pe care le-am primit ca atare de la părinții noștri sau pe care le-am dezvoltat ca urmare a unor condiții ale lor. Toată discuția se învârte în jurul mediului în care am crescut.

Mulți oameni pretind că sunt credincioși. Aproape toți își declară credința în Dumnezeu dar foarte puțini din ei cred cu adevărat în Dumnezeu și devin făpturi noi. Cei mai mulți din credincioși cred de fapt în doctrinele și șabloanele părinților lor de la care nu au curajul sau dispoziția să se abată. Nu este o credință a lor personală în existența și prezența lui Dumnezeu, ci o credință a cuiva care a trăit cu ceva vreme înaintea sa, de cele mai multe ori nu e nici măcar credința părinților lor biologici, ci a cuiva mai îndepărtat. Asta fac cei mau mulți oameni religioși indiferent de cultul din care fac parte. Deși neoprotestanții acuză oamenii din ortodoxie sau catolicism de „credința în tradiții” și ei se află în aceeași situație doar că sunt alte tradiții, tipare, stereotipuri.

Să încerci să gândești în afara cutiei religioase e o treabă grea și necesită sinceritate și efort. E tare ciudat să-ți pui întrebări împotriva tiparelor pe care deja ți le-ai asumat. E greu să gândești măcar o secundă critic despre „înaintașii credinței” e aproape un sacrilegiu să pui la îndoială teoriile emise de un „stâlp al credinței” de parcă acei oameni nu ar fi putut greși. Pe asta de fapt se bazează rezistența religiilor, pe neanalizarea informațiilor. Așa se face că sunt religii care numără imens de mulți membri au la origine oameni îndoielnici, imorali sau hedoniști cu acte în regulă.

Nu afirm că ceea ce credeți e greșit dar vă provoc la un efort mare. Încercați să răspundeți la întrebarea: Cred eu în Dumnezeu sau cred ce cred părinții mei? Apoi completăm: Credința părinților mai este bună? A fost o credință a lor în Dumnezeu sau le-a fost impusă?

Nu toate credințele noastre privitoare la Dumnezeu sunt „credință” unele din convingerile noastre nu au fundament Biblic, altele sunt exagerări, altele sunt diminuări. Avem nevoie de o credință personală în Dumnezeu care vine doar din relația noastră cu El. Avem nevoie ca El să fie în noi ca să putem umbla noi cu El. Asta ne dă anxietate și teamă, faptul că nu îl cunoaștem direct ci cunoaștem și credem într-un Dumnezeu al altcuiva, care poate fi Dumnezeul bun dar necunoscut de noi.

Tema asta este vastă și îmi propun să mai scriu, mai ales pentru faptul că eu însumi sunt în procesul descotorosirii de tipare nesănătoase și de construirea de tipare noi pe care Dumnezeu le construiește. Întreaga mea viață religioasă fusese construită pe tipare eronate deși principiile erau corecte, care îmi acordau mie însumi puterea de a trăi sfânt, tipare care m-au dus la eșec lamentabil și care m-au dus la prăbușire. Acum știu sigur că am credință în Dumnezeu și am credință în Hristos Isus Fiul Său, e credința pusă în mine de El nu de părinții mei. Dar tiparele vechi nu sunt ușor de destructurat și implică durere, renunțare, zdrobire. E greu să accepți că ani de zile ai crezut și ai acționat greșit. E greu să recunoști eșecul dar asta aduce eliberare. Tu în care Dumnezeu crezi?

Ioan 20:31  Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui.

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/category/meditatii/

Există sau nu există divorţ în planul lui Dumnezeu?


Privesc cu îndurerare la prietenii, colegii de şcoală, de universitate, care, mai mult de 50% dintre ei,  sfârşesc căsătoria cu divorţ.  Mă doare faptul că în societatea noastră se vorbeşte atât de uşuratic despre divorţ. Prezintă divorţul ca o ieşire din situaţie, o alternativă a căsătoriei nereuşite.  Oamenii caută să se justifice, aşa că divorţul pentru ei a devenit o practică normală şi uneori necesară – mulţi spun conştient că vor trece prin 2 căsătorii, până vor putea să-şi formeze o căsnicie “reuşită”.

Divorţul a luat amploare în zilele noastre, “dar la început ne fost aşa!” Fariseii au venit la El (ISUS), si, ca sa-L ispiteasca, I-au zis: „Oare este ingaduit unui barbat sa-si lase nevasta pentru orice pricina?“ Drept raspuns, El le-a zis: „Oare n-ati citit ca Ziditorul, de la inceput i-a facut parte barbateasca si parte femeiasca,  si a zis: „De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa, si se va lipi de nevasta sa, si cei doi vor fi un singur trup?“ Asa ca nu mai sunt doi, ci un singur trup.

Deci, ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta.“  „Pentru ce dar“, I-au zis ei, „a poruncit Moise ca barbatul sa dea nevestei o carte de despartire, si s-o lase?“  Isus le-a raspuns: „Din pricina impietririi inimilor voastre a ingaduit Moise sa va lasati nevestele; dar de la inceput n-a fost asa. Eu insa va spun ca oricine isi lasa nevasta, afara de pricina de curvie, si ia pe alta de nevasta, preacurveste; si cine ia de nevasta pe cea lasata de barbat, preacurveste.“  (Biblia, Evanghelia după Matei, 19.3-9) Ne apare şi nouă acum o întrebare: “Este îngăduit oare să lase bărbatul nevasta pentru orice pricină?” Nu vrem să dăm această întrebare ca să ispitim pe Dumnezeu, dar vrem să ne lămurim ce se întâmplă în societatea noastră şi care e planul lui Dumnezeu cu privire la căsătorie.

Din acest text, putem primi următorul răspuns de la însăşi Fiul lui Dumnezeu: De la început, Dumnezeu a făcut parte bărbătească şi parte femeiască –  încă de la crearea omului, Dumnezeu avea în planul său familia De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi cei doi vor fi un singur trup – planul lui Dumnezeu era ca partenerii să devină una. Încearcă să ei două bucăţi de plastelină, să le amesteci împreună aşa că să fie nu două, dar una. Încearcă acum să le desparţi.

Ce ţi-ar ieşi? Aşa este şi cu căsătoria… Omul se face una cu soţia sa, acesta este planul lui Dumnezeu!De ce totuşi există divorţ?! Isus le-a răspuns: “Din pricina împietririi inimii voastre  a îngăduit Moise să vă lăsaţi nevestele… dar la început n-a fost aşa! –  divorţul este rezultatul împietririi inimilor oamenilor. Nu este planul lui Dumnezeu. Oricine lasă nevastă afară de pricină de curvie şi ia pe alta de nevastă, preacurveşte. Şi cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurveşte. (A spus Isus). “Căci Eu urăsc despărţirea in căsătorie, zice Domnul, Dumnezeul lui Israel, si pe cel ce îşi acoperă haina cu silnicie, zice Domnul oştirilor. De aceea, luaţi seama in mintea voastră, si nu fiţi necredincioşi!“ Dumnezeu urăşte divorţul şi în planul Lui  nu era preconizat loc pentru despărţirea dintre bărbat şi femeie. Planul lui Dumnezeu era ca omul să trăiască în credincioşie faţă de partenerul său, toată viaţa.  Nu exista divorţ. Căsătorie pentru toată viaţa – iată planul lui Dumnezeu.

Când au înţeles ucenicii lui Hristos adevărul despre căsătorie, ei au spus: Ucenicii Lui I-au zis: „Daca astfel sta lucrul cu barbatul si nevasta lui, nu este de folos sa se insoare.“  El le-a raspuns: „Nu toti pot primi cuvantul acesta, ci numai aceia carora le este dat. Fiindca sunt fameni, care s-au nascut asa din pantecele maicii lor; sunt fameni, care au fost facuti fameni de oameni; si sunt fameni, care singuri s-au facut fameni pentru Imparatia cerurilor.

Cine poate sa primeasca lucrul acesta, sa-l primeasca.“   (Biblia, Matei 19.10-12) Căsătoria este un lucru foarte serios! Dacă e atât de serios, ne este de folos ca omul să se însoare! Abia atunci au înţeles ucenicii planul lui Dumnezeu: Căsătoria este pentru toată viaţa!  Întrând în legământul de căsătorie, trebuie să înţelegi că înapoi nu este drum. Nu ai cum să te întorci înapoi! Dacă nu vrei să mergi la risc, mai bine nu te căsători. Dar nu toţi pot primi acest lucru.

Doar famenii care sunt născuţi aşa, care i-au făcut, care s-au făcut aşa, pot să primească acest lucru.  (Dacă nu ştii care este însemnătatea cuvântului famen, caută într-un dicţionar explicativ, cel mai bine Biblic, căci limbajul dat este biblic). Fii conştient de faptul că căsătoria este pentru toată viaţa! În planul lui Dumnezeu nu există divorţ! El a creat omul cu gândul ca bărbatul şi femeia să fie împreună pentru toată viaţa. Încearcă să înţelegi care este responsabilitatea ta   când intri în legământul de căsătorie.

O femeie măritata este legată de lege câtă vreme îi trăieşte bărbatul; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegata de legea bărbatului ei. Daca deci, când ii trăieşte bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema preacurvă; dar daca-i moare bărbatul, este dezlegatade Lege, aşa ca nu mai este preacurvă, daca se mărita după altul. (Biblia, Romani 7.2-3)

ÎN PUȘCĂRIE ȘI TOTUȘI LIBERI !!!


Vineri, ne-am convins încă odată dacă mai era cazul, de faptul că și în pușcărie poți fi liber. Nouă deținuți din Penitenciarul de Minori și Tineri din Craiova, au făcut legământ cu Isus în apa botezului.

Prin harul și dragostea lui Dumnezeu, acești tineri au adus numărul celor ce au încheiat legământ cu Dumnezeu în apă în interiorul acestui penitenciar, la aproape 60.

Dumnezeu a fost prezent într-un mod deosebit pentru aproximativ două ore, de parcă cerul s-a mutat în acest Penitenciar. Au fost alături de noi și au slujit în cântare Cătălin Ciuculescu și Frații, niște tineri dedicați în totalitate lucrării lui Dumnezeu de mântuire a oamenilor.

Dovada acestui fapt a făcut-o unul dintre deținuți, care a cerut să fie botezat după ce botezul în sine se finalizase. A mărturisit faptul că după mărturiile și mesajele ascultate de el și datorită faptului că a participat de mai multe ori la întâlnirile noastre săptămânale, el crede din toată inima în jertfa lui Isus de pe Calvar și că vrea să-și schimbe și el viața; a decis că nu mai vrea să trăiască fără Isus.

Dar, vă las pe dumneavoastră să urmăriți filmarea programului, pentru a vă edifica cu privire la această măreață lucrare de mântuire a unora dintre cei mai păcătoși oameni. Dumnezeu are puterea și dragostea necesară ca să dea mântuire oricărui păcătos, indiferent cât de jos a ajuns.

Slăvit să fie Dumnezeu!

Cu dragoste,

Mike Olari
Botez Penitenciarul de Minori și Tineri – Craiova, Iunie 2016

Sursa: https://family2fam.com/2016/06/07/in-puscarie-si-totusi-liberi/

Prorocul Iona și harta maritimă


Iona

Se numea Iona și era fiul lui Amitai. Era omul lui Dumnezeu. Tocmai de aceea șochează neascultarea lui. Răzvrătirea a dat lăstari în inima omului încă de la începuturi, și neascultarea a făcut casă bună cu poporul ales, în multe perioade din istoria sa zbuciumată. Dar Iona era în „organigrama” cerului. Era mesagerul lui Dumnezeu.

Stăpânul a hotărât să mai ofere o șansă unei cetăți care se afla pe calea pierzării. Ninive, cetatea cea mare. O somație în acest sens ar fi fost îndeajuns, a decretat Cel Atotputernic. Prin cine să-i avertizeze? Prin Iona, bineînțeles. O sarcină trasată ar fi trebuit să rezolve lucrurile.

Aici apare neprevăzutul: Iona o ia în direcția opusă. El, mesagerul? Precum se vede. N-a invocat nici busolă defectă, nici „gipies” virusat, ci a fugit pur și simplu de fața Domnului. Și-a abandonat misiunea.

Dar Dumnezeu avea nevoie de el, de aportul lui. Și intervine. Ce-a urmat? Furtuna. Aruncarea în mare. Singurătatea în mijlocul valurilor. Și…peștele salvator.
Salvare venită, însă, după trei zile de beznă. De groază. De strigăte disperate.
Când Dumnezeu a considerat că lecția a fost însușită, Iona a ajuns la țărm. Acum mergi, Iona? Da, Doamne!

A rămas, oare, Iona un caz izolat în istorie? Nicidecum. Iona s-a multiplicat în mijlocul nostru. Oare n-am înțeles trimiterea lui Dumnezeu? Oare nu știm că trebuie să ducem mesajul salvator la cei aflați pe cala pierzării? Oare n-am învățat nimic din „corecția” lui Iona? Oare…? Oare…?

Dumnezeu nu se lasă fără mărturie. Putem să ne îndeplinim misiunea bucuroși, fără cârtire, sau s-o amânăm. Pentru un aperitiv. Nu amărui, ci amar de-a dreptul. Și întunecat. Iona așa a procedat și nu cred că i-a lăsat un gust plăcut.
E de preferat atitudinea lui Isaia: „Iată-mă, trimite-mă!” Cu răsplătiri pe măsură.

Să stăm, așadar, la dispoziția lui Dumnezeu, îndeplinindu-ne misiunea. Ducând lumină spre salvarea semenilor. Amin!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 29 iunie 2016

https://simfelixmarblog.wordpress.com/