Categorie: EDITORIALE
Magii, semnele și actualitatea
Robiile eliberaților – Legalismul
Cineva mă întreba acum ceva vreme de ce am această atitudine aproape ostilă față de legalism, că legea trebuie respectată și ne ajută. Ei bine, legea e ceva iar legalismul e altceva. Legalismul în ceea ce privește viața noastră spirituală este elementul care se opune libertății pe care harul o dă, bucuriei mântuirii și tot legalismul întreține formele și stereotipurile religioase. Nu vorbesc despre lege ci despre legalism. Un alt dezavantaj al legalismului este acela că micșorează aportul lui Dumnezeu la planul de mântuire, care este total, complet și perfect și dă omului putințe, roluri și activități „de completare” unele din ele des exprimate prin sintagma greșită „dar și tu trebuie să-ți faci partea ta”.
Dacă „acrește” ceva pe credincios și îi face de nesuferit, scorțos și încruntat acela este legalismul. Se străduiește din toată ființa să se facă iubit lui Dumnezeu mai mult, deși Dumnezeu declară „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Său Fiu”. Deși creștinul acceptă că Dumnezeu face totul desăvârșit și bun, insistă totuși „să își aducă contribuția”. Deși declarăm sus și tare că singura cale de mântuire este Isus Hristos și că El a plătit toate păcatele omenirii, ne trezim încercând să ne mântuim prin faptele noastre și încercând să plătim și noi din datorie.
Legalismul e o robie a credincioșilor pentru că nu îi lasă să se bucure de eliberarea deplină și completă a Mântuitorului. Lanțurile sale sunt grele și ne irită și ne face irascibili de la purtarea îndelungată și inutilă. Face din acele ființe care ar trebui să trăiască cu bucurie, niște oameni plouați și nefericiți. Nefericiți nu din cauză că nu sunt mântuiți, ci din cauză că se uită la urmele lanțurilor cu care au fost legați și se comportă în continuare ca cei înlănțuiți.
Încercarea de a Îl înlocui pe Dumnezeu e treabă grea. Să faci „o parte” într-un plan așa de mare este împovărător. Să plătești „o parte” dintr-o datorie așa de mare e epuizant și frustrant dar cu toate astea insistăm „să ne facem partea”, insistăm să Îl înlocuim măcar puțin pe Dumnezeu.
Nu știu cât de mult obișnuiți să vă uitați și să analizați fețele oamenilor care pretind că Îl iubesc pe Dumnezeu, dar eu o fac adesea. Ciudat este că deși afirmă fericirea, bucuria, dobândirea comorii, sunt triști, apăsați și mult mai încruntați, anxioși și irascibili decât media celorlalți oameni. Ce ciudat este să pretinzi a fi copil de Dumnezeu dar să nu se vadă deloc asta și nu pentru că nu ai fi, ci pentru că nu știi cine ți-e Tatăl, nu cunoști ce a făcut El, ce putere are și câtă dragoste a investit. Să ai mereu mentalitatea că mai trebuie să faci ceva pentru mântuirea oferită în dar, că trebuie să te pedepsești, autoflagelezi, măcar verbal.
Un fiu sau o fiică de rege va ști cine este, își va cunoaște clar atribuțiile și statutul și va trăi conform rangului său. Nu va merge ca râma prin pulbere, nu va avea mentalitatea de victimă sau de datornic pentru că știe cine îi este tată și cunoaște că s-a născut din el. Asta îl face să fie prinț sau prințesă și nu se va comporta ca un curtean de rând, ci ca un fiu de rege. De multe ori, noi care ne naștem din Dumnezeu prin voia Sa, nu realizăm că suntem din El, că suntem fiii și fiicele Sale și ne comportăm ca și când am fi robi, deși suntem liberi. Uităm că unul din scopurile Mântuitorului a fost să facă ce le era imposibil oamenilor – să împlinească legea perfect. Uităm că Regele a plătit toată datoria cunoscând și trecutul și viitorul nostru și căutăm prin mentalitatea și comportamentul de robi să impresionăm pe Cel ce ne cunoaște deplin. Ce infantili spirituali putem fi…
Dragii mei. Robia legalismului este grea și inutilă. Cei care încearcă să își mai plătească din păcate, să își mai achite polițe vechi, să compenseze prin falsă evlavie comportamentul de rob pe care îl au își îngreunează viața spirituală și pământească degeaba. Își iau pe umeri poveri grele care nu trebuie cărate pentru că Hristos le-a purtat. Legalismul este o boală a religiei moderne și a fost pe religie de când este ea. Să te rogi doar în genunchi, să te rogi în picioare, să nu porți cravată, să nu ai aia, să nu faci aia, să stingi lumina la ora cutare, să spui așa, să nu spui așa, să porți fusta până la papuc, să faci un anumit număr de copii, să te însori la o anumită vârstă, să ai sau să nu ai barbă și alte și alte forme legaliste inutile. O boală care ne face să ne mișcăm greu, să avem dureri multe și să ne fie mutra acră. Boala aceasta poate fi vindecată doar în părtășie cu Tatăl în intimitatea cămăruței noastre. Dacă nu îl cunoaștem pe Tata, dragostea Sa, puterea Sa, statutul Său și al nostru nu avem cum să ne bucurăm de calitatea de fii. Vom fi fii și fiice dar ne vom comporta ca robii, ori ce Tată s-ar bucura să își vadă copiii încercând să îi cumpere dragostea?
Da, trebuie să trăim frumos înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor. Trebuie să fim sfinți pentru că El este Sfânt. Trebuie să trăim moral și curat dar nu pentru a ne plăti păcatele, nu pentru a primi iertare, nu pentru a ne face mai plăcuți și mai iubiți, ci pentru că suntem de viță nobilă. Noi trebuie să trăim cu bucurie viața aceasta. Bucuria aceasta poate veni doar dacă îl cunoaștem pe Tata și dacă ne asumăm identitatea trăind asemenea Lui și Fratelui nostru mai mare. Nu mai trăiți pentru a plăti păcate, că sunt deja plătite. Nu mai trăiți ca să fiți iubiți mai mult, pentru că sunteți deja iubiți deplin. Nu mai trăiți ca să „vă faceți partea” pentru că totul a făcut El. Nu încercați să îl completați pe Dumnezeu, ci să Îl cunoașteți și cunoscându-L să trăiți asumându-vă acea identitate de fii sau fiice. Trăiți cu bucuria că sunteți Copiii Celui Prea Înalt. Vrem să Îl cunoască oamenii pe Dumnezeu și să fie eliberați? Foarte bine, atunci să ne asumăm identitatea și să trăim ca atare.
Ești liber, nu mai ești rob, trăiește deci cu bucurie onorând și glorificând pe Dumnezeu. Legalismul nu înseamnă robie față de Hristos ci față de noi înșine.
Sursa: https://www.filedinjurnal.ro/2016/07/17/robiile-eliberatilor-legalismul/
Judecăm ca să nu facem
Judecăm ca să nu facem
Judecăm săracul doar ca să nu-i dăm un leu sau un covrig.
Judecăm bolnavul doar ca să nu ne deranjăm să-i vindecăm sufletul cuprins de deznădejde, deși, dacă am avea inimă și credință, am putea să-i vindecăm chiar și trupul.
Judecăm pe cel care a realizat ceva doar pentru a nu pune și noi mâna la muncă sau pe carte pentru a ajunge la fel sau mai sus.
Judecăm pe cel slab că nu mai are nicio șansă doar pentru a nu investi în el.
Abia aștept Cerul pentru că știu că acolo nu vor mai fi judecători. Când vom da ochii cu Marele Judecător, nimeni nu va mai avea curajul să privească de sus la altul.
Îmi aduc aminte când ucenicii au făcut pentru prima dată echipă cu fariseii în a judeca o femeie, care I-a uns picioarele lui Cristos cu parfum scump și cu lacrimi. A fost ușor pentru ei să judece pentru că nici nu au sacrificat, nici nu au vărsat o lacrimă pentru Cristos, nici nu și-au murdărit mâinile cu praful de pe picioarele Lui.
Cristos a zis: “Nu am venit să vă judec…” Cum de noi, urmașii Lui, judecăm înainte de a face bine, de a vindeca pe cel căzut?
Cine stă degeaba judecă, cine muncește nu are timp de așa ceva. Vindecă și nu vei mai avea ce să judeci?
Tony Berbece
Sursa: https://rodiagnusdei.wordpress.com/2017/12/09/judecam-ca-sa-nu-facem-de-tony-berbece/
Zăbala rușinii
Prin natura activității mele am ajuns să știu multe rele din multe biserici, probabil de asta și ultimele scrieri de pe blogul meu par oarecum critice privitor la astfel de medii. Cunosc din păcate preponderent partea negativă din aceste comunități și recunosc mâhnirea și deznădejdea simțită când aceste comunități doar cu puțină bunăvoință ar putea deveni veritabile surse de vindecare dar nu fac asta, ba chiar preferă manipularea și abuzul spiritual ca metode de control al membrilor.
Rușinea e una din modalitățile excelente de a conduce oamenii dar ea nu este nici biblică nici morală. De regulă cei cu autoritate o folosesc pentru a căpăta putere de control asupra oamenilor. Omul rușinat e ușor de cârmuit pentru că acționează previzibil. Cu alte cuvinte, e mult mai ușor să pui zăbala rușinii în gura unei persoane, care deja o acceptă pentru că are probleme cu ea, decât să investești în creșterea și maturizarea acelei persoane. Nu te simți vinovat ca lider religios pentru că omul oricum e învățat precum un cal să deschidă gura pentru a primi acea zăbală a rușinii chiar dacă nu îi face nici o plăcere, este o obișnuință.
Din păcate mult prea des se uzează de zăbala rușinii pentru a cârmui masele și acest aspect e unul real și de necontestat. Dacă nu sunt eu credibil faceți o mică cercetare realistă printre membrii bisericilor și vă veți convinge.
RUȘINE SAU VINOVĂȚIE
Trebuie să facem și această diferențiere pentru a putea înțelege fenomenul. Rușinea și vinovăția chiar dacă sunt asemănătoare sunt tare diferite. Vinovăția are de a face cu un comportament, omul care a făcut ceva neconform, ceva greșit simte vinovăția și aceasta poate fi chiar motivantă spre schimbare pe când rușinea are de a face cu a fi. În rușine omul respectiv e paralizat de ideea că e rău și asta îl face să facă tot ce poate pentru a se integra, chiar dacă acele lucruri nu sunt neapărat sănătoase sau poate sunt chiar distructive, ca să nu mai spun că sunt o piedică în calea evoluției emoționale și spirituale.
O paranteză aici e falsa vinovăție care e iar folosită ca armă de manipulare a maselor în sistemele religioase. O vinovăție indusă pentru a asigura conformarea maselor ideii unei religii. Nu fac referire la o astfel de vinovăție când spun că vinovăția poate fi motivantă, o astfel de vinovăție e motivantă în sensul dorit de manipulator doar, nu în sensul evoluției personale, fie ea spirituală sau emoțională.
E RUȘINEA CEVA RĂU?
Hm… aparent nu pare a fi. Ba chiar e de dorit parcă. Parcă părinții fac adesea un obicei din a induce rușinea copiilor lor cu scopul de a îi îndepărta de rău. Dar stai… nu cumva asta încearcă să facă și biserica ta? Cultivă rușinea pentru a te îndepărta de posibilitatea de a face ceva rău? Nu cumva generic mesajele predicilor fac de rușine pe oamenii care greșesc (la modul general) tocmai ca tu ascultătorul și nu fii tentat? Oare nu vedem adesea făcuți de rușine în predici pe cei ce lipsesc de la biserică tocmai ca tu să nu fii tentat la o asemenea atitudine? Oare nu se predică adesea despre faptul că oamenii care fac anumite fapte sunt vrednici de a fi făcuți de rușine?
„Atunci când suntem rușinați sau ne temem să nu fim făcuți de rușine , noi suntem, mai predispuși să ne angrenăm într-un comportament auto-distructiv și să îi atacăm pe ceilalți oameni, încercând să îi facem de râs. De fapt, rușinea este direct legată de violență, agresivitate, depresie, dependență, tulburări alimentare și de orice comportament răutăcios.”Spune Brené Brown în cartea sa Darurile imperfecțiunii.
Oare nu tocmai lăsarea de astfel de comportamente înseamnă evoluție spirituală sau sfințire? Oare nu respectul față de propria persoană, buna conviețuire cu alții, calmul lipsa compulsiilor sunt stări spre care trebuie să tânjim și spre care ca lideri religioși trebuie să motivăm oamenii? Oare de ce se apelează totuși la zăbala rușinii pentru a cârmui mase de oameni și nu se cultivă mai degrabă un mediu sigur în care oamenii să își poată mărturisi și aborda rușinea în vederea vindecării?
Oameni buni, rușinea nu este deloc constructivă și nu duce la sfințire. Rușinea duce la ascundere, la izolare, la autoapărare, la tăinuire și asta înseamnă o urcare în caruselul de neoprit al autodistrugerii. Asta aduce o imagine greșită despre Dumnezeu și iertare, o imagine greșită despre biserică și părtășie și mai ales propagă spre generațiile următoare o variantă înrăutățită a acesteia îndepărtând tot mai tare pe tinerii de azi de biserică.
Dacă îți e rușine vreau să îți dau o veste bună, există rezolvare. E necesar să îți abordezi rușinea și poate veni vindecarea. Dacă îți e rușine de sau cu rușinea ta nu poți evolua, vei rămâne prizonier. Dacă îți e rușine cu păcatul tău, dacă îți e rușine cu greutatea ta, dacă îți e rușine cu înfățișarea ta niciodată nu vei fi liber. Vinovăția e mult mai constructivă pentru că privește comportamentul nu sinele.
Nu sta cu rușinea nerezolvată. Caută ajutor. Poți fi eliberat. Iar dacă liderul tău spiritual folosește rușinea ca metodă de manipulare confruntă-l și ia atitudine. Oprește manipularea spre binele celor ca tine. Dumnezeu vrea să fii vindecat nu să fii îngropat în rușine. El vrea să te simți vinovat pentru fărădelege, vinovăție care duce la schimbarea comportamentului dar nu te vrea îngropat de rușine și paralizat în neputința ta.
Sursa: https://www.filedinjurnal.ro/2017/06/11/zabala-rusinii/
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 