Categorie: EDITORIALE

Bărbatul – om al rugăciunii

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, FAMILIE, MEDITAŢII

Bărbatul – om al rugăciunii

Vreau dar ca bărbaţii să se roage în orice loc, şi să ridice spre cer mîini curate, fără mînie şi fără îndoieli. 1Ti 2:8

Dacă ar fi să dau crezare marilor psihologi ai lumii (și tind să le dau) închinarea, îngenuncherea e mai ales pentru bărbați ceva nu foarte ușor de făcut ci foarte greu, e pus inconștient în joc rolul de mascul. Masculii nu se pleacă ușor, orgoliul lor îi ține mai degrabă în tălpi decât în genunchi, îi face gata de sacrificii și acte de bravură pe cei mai muți din ei nu prea se combină cu smerenia.

Asta e în firea bărbaților și așa se și explică cum de la întâlnirile specifice, dedicate rugăciunii bărbații sunt mai puțini, așa se explică de ce soțiile, mamele sunt de fapt cele care se roagă mai mult, cele care învață pe copii de obicei rugăciunea. Așa se explică și “stângăcia” , viteza și tonul scăzut al vocii rugăciunilor masculine în biserici. La noi în biserica în care slujesc bărbații o termină cam în 10 minute iar femeilor le trebuie măcar 25.

Acum încercând să revin la versetul care m-a motivat astăzi trebuie să spun că nu firescul trebuie să mă călăuzească. În fire, în adevăr fără să conștientizez poate voi încerca să evit închinarea dar porunca lui Dumnezeu e clară: bărbaţii să se roage în orice loc . Și sunt convins că nu de rugăciunea din biserică e vorba aici ci despre o viață de rugăciune. E un lucru necesar și deosebit se benefic pentru bărbați care vor să stea plini de putere și să poată face lucrări mari pentru Dumnezeu și pentru casa lor.

Un astfel de om era bunicul meu și tot așa este încă. El m-a învățat să mă rog și nu doar pe mine ci pe toți nepoții săi. El nu era predicator, rareori se ruga în biserică, dar acasă, dar pe câmp, dar pe tren, dar pe stradă, la masă, în casă era mereu în rugăciune. Îmi amintesc că eram pe stradă mergând spre un ogor unde trebuia încărcat ceva în car și a trecut pe lîngă noi o ambulanță și l-am văzut cum scoate pălăria din cap și zice rugăciunea. Nu am înțeles atunci, înțeleg acum. Anul trecut am fost acasă și am trecut și pe la el și prima dată: “Puișorilor hai să ne rugăm, adui și pe micuți” El a trăit și trăiește prin rugăciune.

Vreau dar ca bărbații să se roage e mai mult decât o simplă scriere, e o necesitate a viații de bărbat, e o necesitate a oricărui soț, e o necesitate a oricărui tată, e o necesitate a oricărui slujitor. Cum am putea altfel? Mă mănâncă degetele să scriu mai mult și mai ales despre eliminarea formalității din rugăciuni, eliminarea formulărilor învățate. E nevoie de rugăciune liberă și sinceră dar mai ales foarte conștientă. Nu mai putem să ne rugăm din obligație, nu mai putem să ne rugăm din reflex trebuie să fim treji la fiecare rugăciune pentru că trebuie să întrunim și condițiile următoare ale versetului  în ruga noastră.

Vreau dar ca bărbații să se roage în orice loc. Dispare granița obișnuinței, nu doar biserica , masa și patul sunt locurile de rugăciune. Este necesară o comunicare permanentă cu Dumnezeu asta înseamnă că în toate domemniile vieții avem nevoie de rugăciune: și la serviciu, și pe stradă și în tren, autobuz, mașină și oriunde. Fiind conectați cu Dumnezeu avem putere în lucrări și în ispite.

Să ridice spre cer mâini curate. Ar fi simplu să facă Pavel referire la ritualul evreilor de spălare a mâinilor în semn de dezvinovățire, de detașare de o anumită problemă. Pavel face referire la curăția minții mai ales, la curăția vieții. Văd din păcate tot mai mulți oameni care nu au mâinile curate slujind în biserici pentru că cei curați, puri, cu mintea curățită în permanență sunt puțini. Văd prea des oameni robiți de pofte în funcții de conducere a bisericilor pe considerentul că altul mai bun de unde să pui. Este nevoie de bărbați curați, este nevoie ca eu și tu să ne curățim în sângele Domnului Isus de orice nu e în voia Sa, este nevoie de oameni cu coloană vertebrală, oameni curați și puternici în cuvânt precum Apolo care avea putere deosebită în dicuțiile pe care le purta. Fără curăție nu vom putea avea discuții precum Apolo. Fără curăție nu ne vom putea ruga pentru curăția copiilor noștri, fără curăție nu ne putem ruga pentru curăția celor pe care îi slujim, e nevoie să fim curați nu doar pe mâini ci din inimă.

Fără mânie. Vorbeam mai sus despre orgoliul masculin ca piedică înaintea închinării. Tot acest orgoliu masculin ne face adesea să ne mâniem. Biblia spune că mânia nu trebuie să ne stăpânească. Ce mare lucru este să vezi un bărbat care să se stăpânească bine. Mereu lucrez la asta dar am domenii în care mânia răbufnește, o controlez mult mai greu. Discuțiile pe anumite teme mă înfurie tare și mă aprind ușor acolo, mereu am muncit să restrâng aceste domenii și sunt convins că Dumnezeu îmi va da izbândă totală într-o zi. Problema apare însă  când trebuie să mă rog. Trebuie să nu am mânie. Îmi mai permit să stau mânios? Nu. Doamne iartă-ne pentru rugăciunile făcute cu patos la mânie prin biseirici, o câtă lipsă de înțelepciune să ne rugăm războinic, umilitor, jignitor, acuzator, Doamne iartă-ne!

Fără îndoieli. O altă mare problemă a noastră a bărbaților e credința. De multe ori confundăm credința cu credulitatea. Credulitatea e frivolă, e naivă, e pentru cei lipsiți de înțelepciune dar noi suntem chemați la credință care  e ceva total diferit față de credulitate. Credința e încredere neclintită. E nevoie de cunoaștere a lui Dumnezeu ca să îl credem și să nu ne îndoim. Tot în contextul rugăciunii și stărunței înaintea lui Dumnezeu apare și întrebarea: Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?” este o caracteristică a zilelor noastre ca oamenii să meargă la biserici, să se roage (uitați-vă la pelerinajele la moaște) și să se roage fără credință sau cu o credință falsă și asta afectează și biserica ta și a mea dar mai ales mă afectează pe mine și pe tine ca bărbați, soți și tați.

În concluzie eu și tu suntem chemați să fim oameni ai rugăciunii, să fim bărbați conectați cu cerul, să ne primim puterea din Dumnezeu și să ne lăsăm viața călăuzită tot de Dumnezeu. În acest fel vom avea eficiență în a ne trăi viața plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor, vom avea eficiență în a ne arăta dregostea ca a  lui Hristos soței noastre, vom avea eficiență în a ne călăuzi copii pe cale lui Dumnezeu, vom putea motiva oamenii spre Dumnezeu, vom putea dovedi cu tărie că Isus Hristos este Domnul. Doamen ajută-mă!

http://www.pocaitu.ro/barbatul-omul-rugaciunii/

Rai, copilărie şi cireşe

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, ESEURI

Cirese

Deşi vara mă invadează prin toate simţurile, cel mai mult o simt cu sufletul, când îmi bate la fereastra inimii cu cireşe coapte. Altfel n-aş putea nici să afirm că cireşele au gust de soare şi copilărie, nici să îmbrac cireşul cu pantaloni scurţi, trăgându-l de bretelele ramurilor încărcate.

Căţăratul într-un cireş, reper crucial al copilăriei, este accesarea unui univers nou, în care timpul are altă curgere. Clipele devin palpabile, coapte, gustoase, iar infinitul pare atârnat de crengi. Nu aţi trăit o astfel de experienţă? Nu-i târziu să vă copilăriţi.

Las amintirile să mă copleşească, vii, strălucitoare, zgomotoase, dezbrăcate de taine, dar nu-mi pot refuza o variaţie pe această temă.

Şi iată-mă privind sfârşitul celei de-a treia zi a creaţiei, un amurg fără asfinţit, căci soarele nu fusese creat încă, în care Creatorul contempla mulţumit ceea ce tocmai plăsmuise: un ocean de verde în care se detaşau pomii de toate soiurile. „Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun”, ne spune Biblia, şi privirea Lui îmbrăţişase şi cireşul.

După ce l-a creat pe om, Dumnezeu i-a pregătit o grădină în care binele şi frumosul se îngemănau în chip armonios. Şi pentru că acolo erau „tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mâncare”, cu siguranţă că cireşul era printre ei. Nu-mi pot imagina Edenul fără cireşi.

Şi meditaţia mea continuă. Dacă omul s-ar fi lăsat sedus de cireş, aşa cum eu mă simt ispitit astăzi, istoria ar fi avut un alt curs. Dar Adam nu avusese copilărie. Nici Eva. Ei s-au „născut” adulţi şi pentru ei ispitirea venea şerpeşte din zona interzisă. Aşa că au fost izgoniţi din Rai, luând şi cireşul cu ei.

Personajele edenice au rămas în istorie, cireşul, însă, şi-a continuat drumul prin timp, inelându-şi anual calendarul sub coajă, ajungând până la noi. Venind din Rai poartă în el un rai. Un rai al copilăriei. Priviţi-l! E încărcat cu cireşe. Cu bucurie coaptă. E bucuria din ochii lui Dumnezeu, când Îşi vede copiii jinduind, însetaţi, după neprihănire.

Simion Felix Marţian

https://simfelixmarblog.wordpress.com/

Cum să rămâi îndrăgostit de soţia ta

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, FAMILIE

Cum să rămâi îndrăgostit de soţia ta

2. Realizează dragostea lui Dumnezeu

În Vechiul Testament, de multe ori Dumnezeu a comparat relaţia Sa cu poporul Israel cu una dintre un bărbat şi soţia lui. După ce soţia Lui iubită, poporul Israel, i-a întors spatele şi a păcătuit grav curvind după idoli străini, Dumnezeu a părăsit-o pentru o vreme, dar apoi i-a zis prin proorocul Ieremia:Domnul mi Se arată de departe: „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea! Te voi aşeza din nou, şi vei fi aşezată din nou, fecioara lui Israel! Te vei împodobi iarăşi cu timpanele tale şi vei ieşi în mijlocul jocurilor voioase. (Ieremia 31:3-4)Dacă aşa s-a purtat Dumnezeu cu soţia care i-a fost necredincioasă, cu atât mai mult orice bărbat care realizează dragostea lui Dumnezeu îşi va iubi soţia cu o iubire veşnică şi va păstra pentru toată viaţa bunătatea faţă de ea, ca să reflecte astfel caracterul şi slava lui Dumnezeu, căci pentru aceasta am fost creaţi.3. Reflectă caracterul Domnului Isus

Dumnezeu a institut căsătoria ca să fie o imagine a familiei cereşti. Epistola către Efeseni relatează că într-o căsătorie soţul reflectă pe Domnul Isus şi soţia reflectă biserica. În acest context Dumnezeu ne porunceşte tuturor bărbaţilor să ne iubim soţiile până la sacrificiu, pentru că numai în felul acesta vom reuşi să reflectăm caracterul Domnului Isus prin purtarea noastră. Şi este scris astfel:

Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţat-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană. Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta se iubeşte pe sine însuşi. Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica; pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui. „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi cei doi vor fi un singur trup.” (Efeseni 5:25-31)

4. Alege să rămâi îndrăgostit

Orice bărbat trebuie să înţeleagă că este responsabil să-şi păstreze dragostea şi pasiunile îndreptate spre soţia lui pentru toată viaţa, aşa cum spune în Sfintele Scripturi:

Bea apă din fântâna ta şi din izvoarele puţului tău. Ce, vrei să ţi se verse izvoarele afară? Şi să-ţi curgă râurile pe pieţele de obşte? Lasă-le să fie numai pentru tine, şi nu pentru străinii de lângă tine. Izvorul tău să fie binecuvântat, şi bucură-te de nevasta tinereţii tale. Cerboaică iubită, căprioară plăcută: fii îmbătat tot timpul de drăgălăşiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei! (Proverbe 5:15-19)

5. Nu te lăsa ispitit de alte femei

Imediat după ce relatează despre datoria unui bărbat să rămână îmbătat tot timpul de drăgălăşiile soţiei şi să fie necurmat îndrăgostit de dragostea ei, Cuvântul lui Dumnezeu spune:

Şi pentru ce, fiule, ai fi îndrăgostit de o străină şi ai îmbrăţişa sânul unei necunoscute? Căci căile omului sunt lămurite înaintea ochilor Domnului şi El vede toate cărările lui. Cel rău este prins în înseşi nelegiuirile lui şi este apucat de legăturile păcatului lui. El va muri din lipsă de înfrânare, se va poticni din prea multa lui nebunie. (Proverbe 5:20-23)

Fii un bărbat înţelept şi nu da voie inimii tale să admire o străină ca nu cumva să o pofteşti în inima ta. Învaţă să fii un om înfrânat şi să te porţi cu înţelepciune în orice împrejurări. Veghează asupra inimii tale. Presupun că citesc acest articol şi femeile şi vreau să le spun că felul cum apreciază şi răspund la dragostea soţului, joacă un mare rol în această înnoire continue a sentimentelor care este necesară în fiecare căsătorie.

http://www.moldovacrestina.net

Dezertorii bisericilor

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

5. De la exorciști iudei la biruința prin Isus Christos – Fapte 19:11-19

Există trei feluri de conflicte în lume:

– conflicte armate (războaie), duse la nivelul fizic al trupului
– conflicte ideologice, psihologice, duse la nivelul sufletului
– conflicte spirituale, duse la nivelul dimensiunilor duhului.

Observăm cu uimire că lumea contemporană este îngrozită de veștile de războaie, preocupată de conflictele ideologice, dar total indiferentă și inactivă în conflictele angelice dintre Dumnezeu și Lucifer, dintre îngerii lui Dumnezeu și duhurile răutății.

Întreabă-l pe creștinul de lângă tine; ,,Când a fost ultima oară când ai spus ,,Înapoia mea, Satano!“ și vei vedea ce privire mirată îți va arunca, de parcă între el și Satan relațiile ar fi dintre cele mai bune! (,,Eu n-am nimic cu el, el n-are nimic cu mine!“). Oare așa să fie?

Vă sugerez smerit, dar categoric o concluzie personală, bazată pe studiul Scripturii: ,,Războaiele și conflictele ideologice există doar pentru că sunt cauzate de marea înfruntare cosmică, dusă în lumea duhurilor între Dumnezeu și Satan. Războaiele există pentru că Satan este ucigaș, iar conflictele ideologice există doar pentru că Satan este ,,mincinos și tatăl minciunii“. Realitatea ultimă a existenței noastre nu sunt războaiele și conflictele ideologice, ci înfruntarea mortală care se dă la nivelul duhului pentru destinul nostru etern. Dumnezeu ne vrea în rai. Diavolul ne vrea alături de el în iad. Trăim în arena acestei încleștări telurice și nu există nicăieri un teren neutru, o tribună de spectator, un deșert în care să ne putem retrage ca pustnici.

Cea mai mare amăgire contemporană a Diavolului este semănarea ideii că el nu există și că ne-a lăsat de multă vreme în pace. Limbajul biblic despre ,,scoaterea duhurilor rele“ din oameni este condamnat de cultura și civilizația ,,umanistă“ contemporană la lada de gunoi a istoriei, ca un vestigiu din vremurile întunecate ale antichității și ale Evului Mediu (întunecat). Este o tactică parșivă a Diavolului și dă rezultate mortale.

Doar o comparație: Rusia duce astăzi un război intens cu statele occidentale pentru cucerirea țărilor lumii. Deși se înarmează din răsputeri pentru un război convențional, bătăliile nu sunt mai puțin intense în propaganda din spațiul virtual. Mii de salariați plătiți de stat sunt găzduiți în institute specializate de dezinformare și propagandă mondială. Ei intră pe majoritatea site-urilor politice și sociale și, sub pseudonime din țara respectivă, critică politica guvernului local, fără să uite să prezinte Rusia drept ultimul bastion în calea animalizării lumii și ai necruțătoarei Ordini Mondiale antichristice. O rusoaică a dat în judecată statul rus pentru că a fost folosită ca ,,mincinoasă de profesie“ timp de câțiva ani de zile. America se trezește abia acum la realitatea acestui atac teribil. Ea nu știa, ,,săraca“, cum să-și explice ,,reacțiile“ din presa scrisă și electronică prin care cetățenii lumii îi învinuiau că sunt responsabili de distrugerea moralei mondiale și se află la originea tuturor formelor de agresiune armată de pe glob. S-a spus și s-a scris că ei și-au dărâmat singuri turnurile din New York, că ei au înființat ISIS și că ei iau Europa sub stăpânire sub pretextul unei inventate amenințări a trupelor ruse … Și naivii lumii cred, iar America se vede din ce în ce mai izolată și mai disprețuită … Parșiva Rusie este specialistă la informații, contrainformații, zvonaci și răspândaci … Uitați-vă doar la ștreangul pe care li l-au vândut moldovenilor ca să se spânzure singuri cu el într-o uniune euroasiatică, departe de ,,dușmanii de neam“ din România …

Aceasta este și tactica Diavolului în războiul pentru sufletele oamenilor. Satan pozează drept un mare absent, răspândește teologii nimicitoare prin așa-ziși profesori și predicatori creștini, deschide ochii credincioșilor spre ,,idealuri de liniște, îngăduință, prosperitate, distracții, confort și concedii. Ni se golesc adunările de duminica și noi, ca America, nici nu știm de ce. Asta ca să nu mai vorbesc despre adunările din timpul săptămânii. Am intrat fluierând voios prin mall-uri și săli de distracții în epoca bisericii din Laodicea:

,,Pentru că zici: «Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic», şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti, şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale, şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi. Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar şi pocăieşte-te!“ (Apoc. 3:17-19).

Ne comportăm de parcă între Dumnezeu și Diavol a fost semnat un armistițiu sau chiar o pace mondială. Nu ne mai interesează războiul pentru suflete. Am părăsit linia frontului, ne-am luat (cu de la sine putere) o permisie pe termen nelimitat și ne vedem linșitiți de ,,treburile vieții“, fără să ne mai pese de părerea ,,Celui ce ne-a înscris la oaste“ (2 Tim. 2:4).

Biblia ne spune categoric că, în fiecare zi, în fiecare situație, Diavolul ne dă târcoale și vrea să ne distrugă, iar duhurile rele sunt o realitate. Ele nu ne mai pot stăpâni, ca pe ceilalți oameni, dar ne pot ispiti, se pot agăța de mâinile noastre, de picioarele noastre, de ochii noștrii, de umerii noștri și ne trezim dintr-o dată că ,,am obosit“, nu mai avem ,,râvna de altădată“, nu ne mai atrage postul și rugăciunea, nu ne mai place să mergem la adunarea sfinților, ci abea ne târâm din pat în mașină, din mașină în fotoliu, din casă în parc, din parc la plajă, din tribuna stadioanelor în fața micilor sau marilor ecrane ale fetelor morgane moderne, mereu mai departe de linia frontului, mereu mai indiferenți și ignoranți de ,,marile lupte“ spirituale, mereu mai rătăciți în liniștea mortală a pustiului.

Altă dată, sub asaltul frontal al persecuțiilor ateului Ceaușescu umpleam până la refuz casele de rugăciune, clădeam fără autorizație (cine ar fi așteptat ca Satan să dea autorizație?!) alte case de rugăciune mai mari, mai încăpătoare. Astăzi. ne-am pus aer condiționat la casa de rugăciune, avem scaune tapițate și .. stăm acasă sau mergem ,,la plimbare cu familia“. De ,,soarta eternă a celor din jurul nostru“ să se intereseze Dumnezeu! Noi nu vrem să deranjăm pe nimeni. Ne-am pus lacăt la gura mărturisitoare. Realitatea este că suntem dominați de un duh care ne face muți și orbi, ca în cazul din Matei 12:

,,Atunci, I-au adus un îndrăcit orb şi mut şi Isus l-a tămăduit, aşa că mutul vorbea şi vedea“ (Mat. 12:22).

În războiul care se dă pentru izbăvirea sufletelor, Evanghelia Domnului Isus și lucrarea Duhului Sfânt au puterea de a-i scoate pe oameni de sub stăpânirea diavolului și a îngerilor lui (Efes. 6:12-20). Repet, una din marile amăgiri ale vremurilor ,,moderne“ este că suntem mai atenți la războaiele duse corp la corp și la luptele ideologice ale psihologiei sociale, dar am uitat că esența înfruntărilor de pe planetă este de natură spirituală!

Exorciștii iudei din Fapte 19:13-20 au observat repede că Evanghelia Domnului Isus propovăduită de Pavel are o putere deosebită (v.11-12) și s-au gândit că n-ar fi rău să imite și ei lucrarea marelui apostol. I-au învățat predicile și și-au însușit afirmațiile de cuceritor pe care le folosea marele apostol. Mare eroare! Au pățit-o rău pentru aceasta. Din răspunsul dat de duhurile rele reiese foarte clar că în lumea spirituală se cunoaște foarte bine cine este și ce face fiecare.

,,Pe Isus Îl cunosc și pe Pavel îl știu; dar voi cine sunteți?“ (Fapte 19:15).

Cât erau ei de renumiți în sistemul religios iudaic, doi dintre cei șapte fii ai foarte însemnatului preot Sceva, au fost luați la bătaie strașnic de un singur om îndrăcit, care ,,le-a rupt hainele de pe ei și i-a schingiuit“:

,,Şi omul în care era duhul cel rău a sărit asupra lor, i-a biruit pe amândoi şi i-a schingiuit în aşa fel că au fugit goi şi răniţi din casa aceea“ (Fapte 19:16).

Vă închipuiți ce impresia au produs în jur acești doi oameni care fuceau ca apucați pe străzi, în pielea goală și cu sângele curgând șiroaie pe ei? Luca ne spune că toți locuitorii Efesului, Greci și Iudei, au aflat lucrul acesta și i-a apucat o mare frică, dar nu de omul îndrăcit, ci de Numele Domnului Isus:

,,Lucrul acesta a fost cunoscut de toţi iudeii, de toţi grecii care locuiau în Efes, şi i-a apucat frica pe toţi, şi Numele Domnului Isus era proslăvit. Mulţi din cei ce crezuseră veneau să mărturisească şi să spună ce făcuseră. Şi unii din cei ce făcuseră vrăjitorii şi-au adus cărţile şi le-au ars înaintea tuturor; preţul lor s-a socotit la cincizeci de mii de arginţi. Cu atâta putere se răspândea şi se întărea Cuvântul Domnului.“ (Fapte 19:17-20).

Nu, deși au văzut ce le-au făcut omul îndrăcit celor doi exorciști de ocazie, cetatea nu s-a temut de duhurile rele, ci de Domnul Isus pe care-l vestea Pavel! Cum să nu te temi de Acela de care până și duhurile rele se tem? Cum să nu fii convins de existența Aceluia pe care până și demonii îl predică?

(Contra-performanța aceasta este reușită astăzi de unii ,,oameni de cultură“ care regretă autodafe-ul de atunci, spunând că, din cauza convertirilor la creștinism, prin cărțile arse atunci în Efes, omenirea a pierdut o serie întreagă de cunoștințe din patrimoniul universal … Patrimoniul universal al vrăjitorilor și al lumii stăpânite de cel rău!)

Să ne grăbim să ne întoarcem înapoi cu pocăință la Domnul! El are leacuri și pentru cei din biserica din Laodicea. Are leacuri și nu numai leacuri … Domnul Oștirilor are o răsplată pentru toți aceia care fac parte din ,,armata izbăvirii“:

,,Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el, cu Mine. Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domni“ (Apoc. 3:20-21).

https://barzilaiendan.com/2015/06/01/razboiul-spiritual/

Bărbatul ca tată

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, FAMILIE

Bărbatul ca tată

„N-ai decât această singură binecuvântare, tată? Binecuvântează-mă şi pe mine, tată!”Geneza 27:38

Abordez cu teamă şi această temă dar nu o pot ocoli. Noi bărbaţii trebuie să fim şi taţi şi din păcate în foarte multe cazuri bărbaţii au fost sau sunt doar cei care concep copii nu sunt şi taţii lor sau sunt într-un mod denaturat.

Nu ştiu dacă şi în alte ţări dar în România profilul tatălui e unul relativ simplist: munceşte, aduce bani şi aplică pedeapsa. Nu e minimalistă munca sau banii ci aportul în viaţa copiilor. Suntem tentaţi noi bărbaţii adesea să facem capitolele astea bine şi considerăm că cea mai mare parte deja e realizată de noi iar mamele au doar detaliile de pus la punct ceea ce nu este prea aproape de adevăr. Credem că dacă le oferim copiilor ce îşi doresc material ne-am făcut datoria, i-am câştigat.

Vedem mulţi taţi pe care nu îi interesează de copii lor, ştiu pe cineva care are trei copii dar nu stie care şi în ce clasă e, vin de la servici şi se consideră îndreptăţiţi să se odihnească, să meargă la fotbal, la pescuit să stea la TV şi nu acordă din acel timp pentru copiii lor decât foarte rar, dacă au fost cumva incidente. Dar în aceeaşi casă vedem mame epuizate şi stoarse de puteri care probabil au aşteptat cu nerăbdare să vină soţul acasă să îşi poată trage sufletul şi ele.

Dragii mei, una din cele mai mari responsabilităţi şi provocări a noastre a bărbaţilor este să fim taţi şi asta e o treabă extraordinar de grea, cel puţin pentru mine. Dacă privim responsabil ne dăm seama că noi – taţii şi soţiile noastre – mamele suntem cei care formăm caracterul copiilor noştri, le trasăm drumul pe care trebuie să meargă şi le dăm filosofia asupra vieţii. Rar se întâmplă ca după copilărie o persoană să scuture tot ce a învăţat de la părinţi şi să construiască o viaţă fără a ţine cont şi a privi în urmă. De regulă noi călătorim prin viaţă pe direcţia pe care ne-au trasat-o părinţii noştri fie că au trasat-o voluntar, calculat, fie că au trasat-o inconştient noi mergem pe drumul acela.

Ştiaţi că tatăl poate hotărâ prin comportamentul său cum îl vede copilul său pe Dumnezeu? Ştiaţi că dacă tatăl e abuziv copilul acela va avea aceeaşi imagine despre Dumnezeu? Ştiaţi că fetele când se căsătoresc vor avea un soţ ca tata? Chiar dacă tata e alcoolic şi nu doresc asta, psihologii au dovedit prin studii că acea tânără va fi foarte atrasă de un tânăr alcoolic sau care va deveni alcoolic. Ştiaţi că ce le spunem noi despre viaţă are o valoare foarte mare pentru ei? Ştiaţi că noi le suntem modele?

Sunt multe lucruri care trebuiesc ştiute şi pentru că nu sunt conştientizate facem greşeli. Uitaţi-vă la versetul citat când favoritismele între copii crează conflict în casă, uitaţi-vă la fii lui Eli care erau neascultători, la David care este urmărit de fiul său etc. E foarte uşor să greşim faţă de copiii noştri şi să la nenorocim viaţa. Ştiaţi că mulţi dintre oamenii anxioşi în viaţă, fără curaj şi temători sunt aşa pentru că tata şi mama i-au făcut aşa? Folosim adese cuvinte ca: Nu eşti bun de nimic. Eşti prost. Eşti cel mai neîndemânatic şi aceste cuvinte îl formează pe copilul nostru pentru viaţă. Va ajunge aşa cum îl programăm noi să ajungă. Şi aşa societatea de azi vrea să îi facă pe toţi la fel să îi uniformizeze să mai contribuim şi noi la eşecul vieţii lor?

Îmi place totuşi modelul lui Iov. Spune scriptura că: Iov chema şi sfinţea pe fiii săi: se scula dis-de-dimineaţă şi aducea pentru fiecare din ei câte o ardere de tot. Căci zicea Iov: „Poate că fiii mei au păcătuit şi au supărat pe Dumnezeu în inima lor.” Aşa avea Iov obicei să facă. Iov 1:5 Un om care se gândea şi se implica în viaţa copiilor săi nu doar material ci şi spiritual, un om care ştia ce fac copii săi, care era la curent cu ce planuri au şi unde se află copii lui. E cumva contrar cu bărbaţii creştini de astăzi care când e duminică pun biblia sub braţ şi merg înainte la biserică că doar au de făcut lucrarea Domnului lăsând în urmă soţia şi copiii.

Mai am un exemplu pozitiv din Luca 11:4 „Nu mă tulbura; acum uşa este încuiată, copiii mei Sunt cu mine în pat, nu pot să mă scol să-ţi dau pîini”  un om care era împreună cu copiii, îi ţinea lăngă el, îi ştia în siguranţă la dreapta şi la stânga lui. Unde sunt copiii mei? Dar ai tăi? Îi ai în siguranţă? Doamne ajută-ne!

Nu e deloc uşor să fii tată cum nici mamă nu va fi uşor dar e o datorie a noastră să creştem copii în teamă de Dumnezeu. Şi aşa diavolul va lupta să  ii înşele dar dacă învăţăm pe copil calea dreaptă, spune Biblia că nu se va abate de la ea, numai că învăţarea asta ca să rămână tebuie să se facă prin exemplul personal nu prin cuvinte.

Haideţi să cercetăm să ne vedem locul nostru în creşterea, formarea şi educarea copiilor noştri, haideţi să le dăm un exemplu de viaţă, să le oferim prin mediul din casa noastră înceredera în Dumnezeu şi curajul de a aborda viaţa, să le arătăm prin prietenia noastră că le suntem prieteni de nădejde, să le arătăm prin relatia dintre noi şi soţie cum trebuie să se respecte şi să se iubească când vor fi căsătoriţi. Hai să le dăm binecuvântarea nu să le-o luăm. Haideţi să le fim taţi!

http://www.doarimpreuna.ro/