Categorie: EDITORIALE

De ce pleacă tinerii din biserici? … din perspectiva unui tânăr

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Adolescenţă, EDITORIALE, MEDITAŢII

jovenes

Mă prezint. Sunt un tânăr de 21 de ani, născut și crescut într-o familie de creștini. De mic copil am fost dus la biserică, am fost în tabere de tineret, am participat la concerte creștine, etc. De când am ajuns un adolescent și până în prezent, mulți din prietenii mei au decis să se îndepărteze. Tineri pe care i-am cunoscut dintotdeauna abandonau biserica. M-am întristat nespus pentru că aproape nu mai rămâneau tineri în biserica noastră. O întreagă generație pierdută

Din cauza aceasta am început să mă gândesc la mai multe lucruri. Ce poate să le dea lumea și nu le poate da biserica? Cine este de vină: părinții, biserica sau Dumnezeu? Am privit la mine însumi și m-am întrebat: cum se face că eu încă sunt aici, dar alții nu? Nu este o problemă de sfințenie, mi-am zis. Sunt un păcătos ca și ceilalți. Atunci?

Păcatul este foarte viclean și am putut verifica asta. Îl amăgește pe fiecare tânăr după cum îi sunt slăbiciunile. Petreceri, alcool, prieteni, prietene, etc. În cazul meu i-a fost mai greu pentru că sunt o persoană foarte liniștită. Întotdeauna am preferat să merg la cinematograf într-o sâmbătă în loc să merg la discotecă. Am avut noroc.

Dar așa cum v-am spus înainte, tentația vine acolo unde șchiopătezi. În cazul meu au fost prietenii. În biserica mea nu erau tineri, deoarece majoritatea au plecat. Eram fără nici un chef, stăteam multe sâmbete în casă fără să am nimic de făcut și unica soluție era să merg la alte biserici, dar la vârsta mea îmi era greu să mă deplasez. Mi-a mai rămas doar o opțiune: să ies cu prietenii de la școală. Și nu zic că a fost rău. Mă simțeam bine jucând fotbal, baschet, sau cu videoconsola, mă rog lucruri sănătoase. Dar am ajuns la vârsta la care prietenii mei au început să meargă la petreceri. Să bea, să fumeze, să iasă cu fetele, așa cum sunt toți. Și atunci a trebuit să decid: să urmez lumea sau să-l urmez pe Isus. Mulțumesc lui Dumnezeu că am ales calea Lui.

Sunt trei factori importanți, din cauza cărora tinerii abandonează sau rămân în biserici:

Părinții

Părinții au responsabilitatea să-și duce copiii, atât în cele lumești cât și în cele spirituale. Greșeala pe care o fac mulți părinți este de a fi prea permisivi. Am putut să-i văd pe mulți părinți cedând în fața capriciilor copiilor lor. Ca oricare persoană, aveam și eu zile în care nu aveam chef să merg la biserică, dar mulțumită insistenței părinților mei, am putut să mă așez tot mai mult, în fiecare duminică. Momentele de devoțiune din familie sunt o bună manieră de a inocula valori copiilor și de asemenea de a învăța mai  mult din Scriptură. Părinții trebuie să fie fermi, să știe să spună nu și chiar dacă noi copiii ne mâniem, trebuie să ne dăm seama că ei o fac pentru binele nostru.

Biserica

Este foarte greu să reușești a face un grup de tineri uniți în biserică, dar totuși cred că putem să-l obținem. Trebuie să numim lideri serioși, ce dau exemplu, ce îi unesc pe ceilalți și îi învață ca aceștia să lase conflictele dintre ei deoparte. Avem nevoie de unitate și seriozitate în biserici.

Să începem cu noi înșine. Noi tinerii avem nevoie să ne relaxăm, dar în același timp să învățăm lucrurile lui Dumnezeu. Multe biserici se duc la extreme. Mult divertisment și puțină spiritualitate sau altele în schimb se adună doar pentru a studia Cuvântul, unde tinerii se plictisesc și pleacă. Trebuie să căutăm echilibrul. Putem să învățăm și să ne relaxăm. Dumnezeu nu este plictisitor. Nu trebuie să ne centrăm doar pe muzică, ceea ce ne atrage mai mult. Avem nevoie să ne instruiască în slujirea din biserică, în predicare, la timpul de rugăciune, etc.

Avem nevoie de buni consilieri, lideri care să-i ajute și să-i sfătuiască pe adolescenți în problemele pe care nu le spun părinților pentru că le este rușine. Acestea pot să fie rezolvate de un lider în care avem încredere, care să fie tânăr și care a trecut prin aceleași probleme. Mulți dintre noi dorim să ajutăm și din cauza tinereții noastre nu au încredere în noi. Tinerii avem nevoie să ni se dea oportunități, bineînțeles dacă dovedim că suntem credincioși în cele mici. Avem nevoie de biserici care să fie angajate cu cei mai tineri. Biserică ascultă-ne! Suntem viitorul!

Noi înșine

Ultima decizie întotdeauna o luăm noi. Părinții noștri ar putea să eșueze, biserica la fel, dar chiar și așa trebuie să ne încredem în Dumnezeu și să sperăm în El. Trebuie să înțelegem ca și tineri că drumul este dificil. Lumea ne atrage, credem că ne dă totul, dar nu este așa. Tinerii din lume sunt goi și unicul lor obiectiv este să-și trăiască sfârșitul de săptămână, iar restul zilelor rătăcesc prin viață, fără ca să-i găsească sensul. Oricare ar fi situația ta, încrede-te în Dumnezeu. Dacă în biserica ta nu sunt tineri, sau te simți singur, nu-ți pierde încrederea, totul va trece. Încearcă să cunoști alți tineri, du-te și asistă la diferite evenimente și nădăjduiește în Dumnezeu.

După mai mulți ani am reușit să trec proba, am reușit să cunosc mai mulți tineri, biserica mea a crescut și acum îi dau slavă lui Dumnezeu pentru aceasta. Știu că El are un plan special pentru fiecare din noi și totul sosește la timpul său. Dacă te afli între lume și biserică, trebuie să decizi care îți este drumul, așa cum spune Cuvântul: ori rece, ori în clocot. Sau apă dulce, sau apă amară, tu decizi.

Fiilor risipitori le dau un alt mesaj: încă mai aveți timp. Dumnezeu vă iubește și suferă ori de câte ori vă privește departe de El. Întoarceți-vă la El și nu vă va dezamăgi. Celor ce continuă să lupte, vă încurajez. Oricare ar fi problema voastră, studiile, familia, prietenii, nu vă descurajați, continuați să luptați lupta cea bună. Așa cum spune în Romani 12:2 Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.

Pablo Fernandez Obanos – student Programare și Aplicații Web, Eibar – Guipuzcoa.

Articol tradus și adaptat din Protestante Digital

http://benidradici.com/

CURĂȚENIE DE PRIMĂVARĂ ÎN SUFLET

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

49509941_ml

Era una dintre zilele acelea frumoase de primăvară, cu copaci înfloriți şi miros de magnolie în aer. M-am trezit devreme, m-am echipat corespunzător, am scos uneltele de lucru de la locul lor şi m-am apucat de treabă. Intâi am deschis larg ferestrele, să intre primăvara în cameră. Următorul pas a fost să dau perdelele jos. Aşa putea intra tot soarele în cameră, astfel încât să nu scape neobservat niciun colț pătat.A urmat scuturatul de praf al cărților, curățenia în şifonier şi pusul hainelor de iarnă la locul lor (Ah, de cand aşteptam momentul ăsta!), ştersul ferestrelor şi spălatul caloriferului. În timp ce frecam de zor fiecare element al caloriferului, mi-a trecut prin minte următoarea întrebare: Când a fost ultima dată când am făcut o curățenie atât de minuțioasă în camerele sufletului meu? Când a fost ultima dată când i-am şters de praf amintirile, când am pus în mijlocul lui sacul de gunoi în care să pun toate regretele, frustrăriile, supărările adunate peste timp, când l-am curățat cu un detergent „fresh“ ca să miroasă şi el a primăvară? Dar tu?

PRINCIPIUL CUTIILOR SAU CUM SĂ PUI TRECUTUL LA PUNCT

Perioadele în care facem curățenie generală sunt perioadele în care ne trezim că suntem înconjurați de multe lucruri pe care nu le-am mai folosit de foarte mult timp, care nu ne ajută cu nimic, pe care le ținem pentru că… nu ne îndurăm să le aruncăm.

Blogurile care tratează subiecte legate de administararea sau simplificarea vieții recomandă principiul cutiilor atunci cand vine vorba de curățenie. 4 cutii etichetate în felul următor: Iubeşte, Foloseşte, Donează, Aruncă. Fiecare dintre ele trebuie umplute pe baza etichetei si apoi duse acolo unde trebuie.

Cum ar fi dacă am folosi acelaşi principiu al cutiilor şi in materie de curățenie… sufletească? Fiecare dintre noi ne-am umplut sufletele de-a lungul timpului cu amintiri frumoase, gânduri bune, dar şi cu regrete, frustrări, conflicte nerezolvate, resentimente.

Pune în cutia cu Iubeşte: toate gândurile luminoase, amintirile plăcute, cuvintele de încurajare şi apreciere pe care le-ai primit de-a lungul timpului. Ţine-o la îndemână şi deschide-o în zilele grele, când ai nevoie de o încurajare sau de o motivație în plus pentru a merge mai departe.

Cutia cu Foloseşte destineaz-o pentru darurile şi talentele pe care le ai. Cele pe care le foloseşti în fiecare zi sau cele pe care nu le-ai mai folosit demult. Este bine să fii mereu conştient de atuurile şi calitățile pe care le ai. Ziua în care te hotăreşti să umpli cutia „Foloseşte“ poate fi chiar ziua de care aveai nevoie, mai ales dacă treci prin perioada în care ți se pare că nu te pricepi la nimic.

Greşelile şi experienţele neplăcute fac parte din biografia noastră. Acesta este un lucru care nu poate fi schimbat. Poate fi schimbat însă felul în care le lăsăm să ne influenţeze prezentul şi viitorul. De aceea este atât de important să faci curăţenie în sufletul tău.

Este bine ca la sfârşitul fiecărei experiențe neplăcute să nu rămâi doar cu un gust amar şi o inimă ciobită, ci şi cu o lecție pe care să o iei cu tine mai departe şi să o foloseşti într-un fel sau altul. Mai devreme sau mai târziu va veni un moment în care o vei folosi. Lecţii despre când e bine să vorbeşti şi când e bine să taci, lecţii despre a le oferi celor din jur libertatea de care au nevoie, lecții despre respect de sine, despre a-ţi face partea ta şi a-i lăsa pe alții să şi-o facă pe a lor. Lecţii despre minunile care pot apărea atunci când te aştepți mai puțin. Strânge toate lecțiile şi pune-le în cutia: Donează.

Pentru că sunt lecțiile tale pe care le vei aplica în relațiile tale cu alții sau cu tine. În plus, gândeşte-te că alții s-ar putea să aibă de învățat din lecția ta. Aşa că, atunci când ți se oferă ocazia, doneaz-o.

Poate că cea mai importantă cutie atunci când vine vorba de curățenie, din toate punctele de vedere este cutia Aruncă. Nu este niciodată uşor să renunți la ceva în care ai investit timp, bani, sentimente. Poate un vis care refuză să se împlinească, poate o relație care nu mai merge de mult oricât de mult te-ai luptat, dar ai rămas blocat în ea, poate un obicei care îți afectează sănătatea. E bine să arunci unele lucruri pentru a putea face loc pentru ceva nou. Nu ezita să pui în cutia cu „Aruncă„ frustrările, resentimentele, regretele.

Solomon, înțeleptul rege al Israelului, spunea că există un timp al plânsului, dar şi unul al râsului şi al bucuriei (Eclesiastul 3). Ia-ţi timp să plângi, să analizezi situaţia pe toate fețele, să accepţi că ai greşit. Dar când ai terminat de despicat firul în toate variantele posibile şi ai învăţat tot ce aveai de învăţat, pune punct, iartă-te şi mergi mai departe. Ai grijă de asemenea să inchizi bine cutia pentru ca regretele şi resentimentele să nu vină după tine.

TRECUTUL EXISTĂ PENTRU A FI FOLOSIT

Psihologii spun că există cel puţin patru modalități în care ne putem raporta la trecut: îl putem nega, îl putem folosi ca pe o medalie pentru a atrage compătimirea celorlalți, îl putem pune mereu în seama celor de lângă noi sau îl putem folosi. Probabil că bănuiți deja că cea mai sănătoasă metodă de raportare la trecut este aceea a folosirii lui.

Trecutul, cu bunele şi relele lui, a avut un rol important în formarea omului care suntem astăzi. Omul care a învățat să nu se dea bătut, pentru că a trecut prin momente dificile. Omul care este mai sensibil la suferința celor din jur pentru că a suferit mult. Omul care este creativ pentru că a învățat să caute soluții în cele mai imprevizible situații.

Poate că există lucruri în trecutul nostru de care nu suntem întotdeauna mândri. Poate sunt minciuni pe care ne dorim să nu le fi spus, cuvinte pe care am fi dorit să nu le fi răstit, lucruri pe care am fi dorit să nu le fi luat, promisiuni pe care am fi dorit să nu le fi încălcat. Însă dincolo de gravitatea ei, fiecare greşeală poartă cu ea şi o lectie. Lecţia preţului uriaş plătit pentru unele gesturi. Lecţia iertării din partea celui afectat. Lecţia iertării de sine.

Greşelile şi experienţele neplăcute fac parte din biografia noastră. Acesta este un lucru care nu poate fi schimbat. Poate fi schimbat însă felul în care le lăsăm să ne influenţeze prezentul şi viitorul. De aceea este atât de important să faci curăţenie în sufletul tău.

Şterge-i ferestrele rămase uneori cu dâre de sare din cauza lacrimilor, repară-i instalaţiile ca să poată să încălzească bine, deschide-i larg ferestrele proaspăt şterse ca să intre parfum şi culoare de cireş. Când ai terminat, pune pe măsuţa din mijlocul lui, o vază cu un buchet mare de lalele galbene.

Sursa: http://respirotime.ro/

Curățenie de primăvară în suflet

Când minţi şi te minţi cu Scriptura

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

Când minţi şi te minţi cu Scriptura

Aţi întâlnit vreodată oameni care se mint singuri în privinţa vieţii spirituale? Eu am întâlnit mulţi şi uneori am făcut-o şi eu. Am întâlnit mulţi oameni care şi-au adormit conştiinţa cu expresia „unde se vor duce toţi mă voi duce şi eu” deşi ştiau că nu e nici o siguranţă că cei mulţi merg în direcţia bună. Am întâlnit oameni care sperau ca după moarte cineva să le mute sufletul din iad în rai dacă este cazul, deşi nu credeau în adevăr că este posibilă o asemenea manevră. Am întâlnit oameni care se amăgeau că sunt plăcuţi lui Dumnezeu „că doar nu au dat în cap la nimeni” şi multe alte minciuni.

Acum probabil unii din voi vă bucuraţi că nu sunteţi din acele categorii dar şi pocăiţii din păcate se mint de multe ori cu Scriptura şi fac din standardul lor lege pentru toţi. De prea multe ori alegem să ne adormim conştiinţa cu versete scripturale să ne amăgim cu porţiuni de Scriptură. Iată câteva metode folosite de a ne minţi şi de a minţi cu Biblia:

  1. Postul. Mulţi dintre creştini postesc şi cred că prin post se iartă păcate, deşi conceptul nu este Scriptural deloc. Postul poate ţine în frâu mai bine firea păcătoasă dar postul nu a iertat şi nu va ierta niciodată păcate. O altă minciună este că postul aduce puteri magice, unii postesc pentru a fi ei văzuţi bine de alţi oameni şi a avea în acest fel avantaje.
  2. Jertfa. Aici intră şi postul şi binefacerea, zeciuiala, prezenţa la biserică etc. De multe ori am  întâlnit oameni având o neprihănire a lor despre care Biblia spune „…pentru că,întrucât n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s-au supus astfel neprihănirii pe care o dă Dumnezeu.” Am întâlnit oameni care postesc mult şi cumva se aşteaptă ca postul să acopere o sumedenie de păcate pe când Biblia spune prin apostolul Petru „Mai pe sus de toate, să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii, căci dragostea acopere o sumedenie de păcate.” Poate te-ai amăgit şi tu ca şi mine crezând că dacă jertfeşti ceva pentru Dumnezeu, acesta va trece cu vederea anumite greşeli, crezând că îţi speli păcatele cu jertfă, post, bani, eforturi sau crezând că ţi se cuvine mai multă îngăduinţă, proporţional cu numărul de zile de post. Minciuna asta însă e combătută direct de Dumnezeu prin Osea unde precizează: „Căci bunătate voiesc, nu jertfe” aspect întărit prin gura Domnului Isus în Evanghelia după Matei unde El le reproşează că nu au înţeles importanţa expresiei „Milă voiesc, iar nu jertfe” dar şi în multe alte locuri în Scriptură.
  3. Scorul şi diplomele. Mulţi creştini se zbat pentru ele. Pentru mulţi credinţa este o competiţie între oameni. O competiţie in care contează scorul, darurile şi numărul lor, studiile şi importanţa lor şi oamenii se amăgesc că fac Voia lui Dumnezeu . Folosesc aceste lucruri pentru slava personală şi pretind cinste şi respect oamenilor dar în acelaşi timp cred că îl pot obliga pe Dumnezeu la a avea aceeaşi consideraţie faţă de ei cum au oamenii. Dragii mei, este bine să avem daruri, este bine să studiem, este bine să fim de top dar este greşit să o facem pentru slava personală. Cu ce drept judeci tu pe altul care nu le are? Cu ce drept te ridici tu deasupra celor mai puţin dotaţi ca tine? De ce înjoseşti pe cei mai neştiutori sau mai slabi? Dumnezeu într-o zi te va întreba „Ţi-ai închipuit că Eu Sunt ca tine. Dar te voi mustra, şi îţi voi pune totul sub ochi!” Dacă vrea cineva să facă performanţă personală nu este oprit dar nu pretindeţi cu asta că aveţi drept de stăpânire asupra celor care sunt sub nivelul vostru.
  4. Momentul pocăinţei. De-a lungul timpului s-au organizat multe evanghelizări şi mulţi oameni s-au întors la Dumnezeu dar au fost şi mulţi care doar s-au botezat şi nu au avut viaţa atinsă de Dumnezeu, nu au avut acea predare în mâna lui Dumnezeu. Astfel de oameni se mint că vor fi în rai cu Dumnezeu doar pentru că într-o zi au făcut baie în baptistiera unei biserici. Nu vă înşelaţi singuri dragii mei „Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului.”
  5. Postura înaintea altora. Da, aici de multe ori minţim. Ne dăm alţii decât suntem, am vrea să părem mai sfinţi, mai neprihăniţi decât suntem. Facem tot ce putem ca spiritual să dăm mai bine în ochii celor care ne înconjoară. Ne lăudăm chiar şi cu cel mai mic lucruşor făcut pentru Dumnezeu, ne lăudăm cu fiecare zi de post, cu fiecare ban dat bisericii sau săracilor, cu fiecare dar primit, cu orice, numai să părem mai mari decât suntem, să părem mai sfinţi decât suntem. Alţii aleg metode diversiunii, un fel de „hoţul strigă prindeţi hoţul” crezând că acuzând, disciplinând, atacând nu se vor mai vedea păcatele lor sau ale lor vor părea nevinovate.Întreabă-te care e statura ta spirituală şi care e imaginea pe care ai clădit-o în ochii altora? Este diferenţă? Te dai mai sfânt decât eşti? Ai lăsat impresia că tu eşti mai bun? Ei bine, ar fi corect să fii sincer cu tine, cu ceilalţi dar mai ales cu Dumnezeu? Nimeni nu e perfect şi tocmai asta e cauza pentru care aveam nevoie de mântuire. Construim o imagine falsă îi motivezi şi pe alţii la asta. Construind falşi titani ai credinţei se opreşte comunicarea şi mărturisirea păcatelor unii altora.

Durerea mare este că la toate aceste minciuni se foloseşte şi Scriptura, versete scoase din context, interpretări eronate, chiar şi adăugiri sau scoateri din scriptură despre care Dumnezeu zice că le va pedepsi drastic.

Ce minciuni crezi? Ce minciuni transmiţi din Scriptură? Trebuie să ne cercetăm fiecare şi să ne vedem starea. Doar aşa vom putea să ne pocăim de păcatele din viaţa noastră. Amăgirea nu a fost niciodată bună iar în viaţa spirituală e foarte periculoasă întrucât poate duce la moarte.

Haideţi să nu mai folosim Scriptura pentru alte scopuri decât Dumnezeu a lăsat-o, haideţi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu să ne lucreze nu să îl folosim la a ne construi noi statui spirituale. Haideţi să ne deschidem inima la cercetarea Cuvântului şi să ne lăsăm transformaţi şi schimbaţi de Adevăr.

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/cand-minti-si-te-minti-cu-scriptura/

Te iubesc… cu timpul – III

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, FAMILIE, MEDITAŢII

te iubesc cu timplul3

Jertfa supremă pentru persoana iubită este să-ți dai viața trăită pentru ea. E o mare jertfă să mori fizic pentru cineva, dar o și mai mare jertfă este să trăiești pentru ea. Pentru a muri fizic pentru un om, ai nevoie de iubire, dăruire, curaj și puțină nebunie. Pentru a trăi pentru cineva înseamnă toate acestea plus dedicare, luciditate, renunțare, perseverență, iertare și o luptă zilnică pentru continuare în ciuda defectelor sale, a firii sale, a păcatelor sale. E o moarte zilnică față de tine. Uneori e plăcută o astfel de jertfire, dar de multe ori, de cele mai multe ori nu e deloc plăcută jertfirea asta, e nevoie de renunțare, iertare, sforțare a dedicării și iubirii.

O iubire reală trebuie să își aibă originea în ceva divin altfel nu prea are puteri să reziste. Omenește nu găsim logică, sens și nici putere pentru a ne dedica unui om în așa măsură. De altfel puțini oameni reușesc să iubească precum Hristos. Cei mai mulți dintre noi dobândim această viziune mult mai târziu în căsnicie deși teoretic asta ne dorim și afirmăm că facem. Partea benefică este că, Dumnezeu are milă și nu ne supune la teste de mare intensitate, ci doar la testele aferente nivelului nostru. Nu ne dă la mulți o soție sau un soț cu boli complicate pe care trebuie să o/îl îngrijim. Sau nu ne separă fără perspectivă de unire iar. Totuși, știu oameni care iubesc în condiții în care eu nu ași rezista acum, oameni care iubesc în condiții pe care noi ceilalți le-am considera imposibile.

Mulți oameni se scuză, să iubească soția sau soțul, motivând că nu vor să facă competiție iubirii de Dumnezeu, că nu vor să facă din soție sau soț un idol, ceea ce e o scuză evlavioasă excelentă, trebuie să recunosc. În realitate astfel de oameni în rare cazuri îl iubesc pe Dumnezeu cu o dedicare a vieții. Da fapt, să iubesc soția mea „cum a iubit Hristos biserica” înseamnă să urmez „pilda lui Hristos” deci să trăiesc așa cum Dumnezeu m-a învățat, să trăiesc așa cum îi place Lui. Dacă îmi iubesc soția în acest mod arăt de fapt că îi iubesc pe Dumnezeu așa de mult încât mă jertfesc cum El m-a învățat. Nu, nu e idolatrie să îți iubești soția sau soțul așa de tare, e de fapt împlinirea Scripturii și o declarație de dragoste față de Dumnezeu care nu poate fi contestată de nimic și de nimeni. Dar vedeți voi, ne este mult mai ușor „să îi iubim pe Domnul” decât pe cea/cel din casa noastră pentru că e mult mai  greu de dovedit o astfel de iubire sau neiubire. Din păcate, în cele mai multe situații în care se folosește acest „truc” se folosește pentru a scăpa de diferite obligații maritale. Frate dragă, dacă te-ai căsătorit, cel mai eficient mod de a îl iubi pe Dumnezeu este ascultând cerința Sa privitoare la iubirea soției. Soră dragă, dacă te-ai căsătorit, cel mai eficient mod de a îl iubi pe Dumnezeu este ascultând cerința Sa privitoare la iubirea soțului. Nu mai folosiți pe Dumnezeu ca paravan pentru sustragerea de la împlinirea obligațiilor maritale niciodată, că e ofensat de o astfel de strategie. Să nu faci vreodată greșeala să crezi că e mai ușor de iubit Dumnezeu decât soția ta sau decât soțul tău, pentru că nu e deloc așa. Dumnezeu e mult mai greu de iubit decât cel de lângă tine.

Acum te provoc la o mică evaluare personală: Cât de mult jertfești din timpul tău exclusiv pentru soția/soțul tău? Cât de mult o/îl ai în minte zilnic? Cât te rogi pentru ea/el în fiecare zi? Cât de mult iubești ca Hristos acel om, după modelul lăsat de El? Cât te poți jertfi? De ce mai ești căsătorit/ă, pentru că iubești ca Hristos sau pentru că nu poți divorța? E căsătoria o viață de jertfă pe care o trăiești din dragoste sau o pușcărie în care te-ai închis accidental? Îți consideri partenerul „crucea ta” sau îți consideri soția/soțul, omul care există în viața ta pentru a vă ajuta unul pe altul în procesul sfințirii?

În funcție de credințele noastre privitoare la partenerul de viață vor veni și trăirile și faptele. Dacă nu am credințe corecte, dacă nu am o imagine Biblică a soției mele în mintea mea, nu voi putea să mă comport Biblic cu ea? Dacă o consider crucea mea, o voi târâi după mine din obligație, dar dacă o consider partener pe calea devenirii ca Hristos, pe calea asemănării cu El, o voi prețui și stima, o voi iubi până la jertfă, așa cum mi se recomandă.

Timpul trăit pentru altul, în primă instanță pentru soție sau soț, e dovada iubirii pe care o poți acelui om și lui Dumnezeu în aceeași măsură, oricât de firesc și păcătos ar fi acel partener de viață. Intensitatea iubirii poate fi măsurată destul de eficient prin calcularea timpului jertfit pentru ce iubit și prin calitatea acelui timp. Poate nu ar fi deloc o idee rea să discuți puțin cu soția ta sau cu soțul tău despre asta. Vei avea parte de surprize.

Iubirea înseamnă jertfă. Așa înțelegem noi oamenii că suntem iubiți, dacă cineva jertfește ceva pentru noi sau mai presus de asta, dacă cineva se jertfește pe sine pentru noi. Înțelegând asta, voi alege eu oare să mă jertfesc pentru soția mea? Vei alege tu să faci la fel? Ești gata să jertfești din secundele alocate ție, minutele, orele, zilele pe care le ai pentru soția sau soțul tău? Mai mult, ești gata ca să faci din acel timp unul de mare calitate înțelegând prin asta că de fapt îi declari dragoste șui Dumnezeu? Doamne, ajută-mă!

Foto: Time.com

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/category/meditatii/

Toma- Ucenicul îndoielnic

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE

 

Unul dintre cei mai cunoscuți apostoli după Petru și Ioan este Toma. De obicei este numit ”Toma necredinciosul”, dar poate că nu aceasta era eticheta cea mai potrivită pentru el. În multe aspecte ale vieții, Toma s- a ridicat mai presus de această supranumire.Îndoiala lui Toma s- a văzut atunci când ceilalți ucenici i- au spus vestea că Domnul Isus a înviat dintre cei morți. Ei erau în culmea fericirii pentru că- L văzuseră pe Domnul, dar când i- au împărtășit lui Toma vestea cea bună, el nu era dispus să creadă. Îi era foarte dor de Domnul și gândul învierii îi părea prea frumos ca să fie adevărat. De aceea, el le- a spus: ”Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.” (Ioan 20: 25). Încercând să cumpănim starea ucenicilor, ne dăm seama că nici ceilalți nu au crezut în înviere până nu L- au văzut pe Cel înviat (Marcu 16: 9- 11). Prin urmare, toți ucenicii au fost înceți în a crede. Toma îl iubea pe Domnul și nu putea suporta gândul de a renunța la speranțele lui în legătură cu învierea.
Când l- a văzut pe Toma după înviere, S- a uitat la el și a zis: ”Adu- ți degetul încoace, și uită- te la mâinile Mele; și adu- ți mâna, și pune- o în coasta Mea; și nu fi necredicios, ci credincios. ” (Ioan 20: 27).

Ca răspuns, Toma a făcut probabil cea mai măreață declarație care a ieșit vreodată din gura apostolilor: ”Domnul meu și Dumnezeul meu !” (v. 28). Și, în clipa aceea, el a fost transformat într- un mare evanghelist. O serie de mărturii antice sugerează că Toma a ajuns cu Evanghelia până în India. În sudul Indiei sunt biserici care își trasează rădăcinile până la începutul epocii Bisericii, iar tradiția spune că ele au fost fondate prin lucrarea lui Toma. Sursele cele mai demne de crezare afirmă că el a fost martirizat pentru credință prin străpungerea cu o suliță- o formă potrivită de martiraj pentru unul a cărui credință s- a maturizat când a văzut semnul lăsat de suliță în coasta Învățătorului și pentru unul care dorea fierbinte să fie reunit cu Domnul său.

Dumnezeu dă har, îndurare și iertare păcătoșilor pocăiți și le transformă viața în vase folositoare care Îl glorifică. Și noi suntem în raza de acțiune a harului Său transformator.

Slavă Lui !

Pastor Ioan Cocîrțeu

Sursa….