Așadar, aproape orice convertire a timpului în altă valută pentru a acoperi nevoile copiilor noștri e taxată și impozitată. La conversie se pierde mult timp, efort, emoții, gânduri, vise și putere. Când timpul îl folosesc pentru a cumpăra bunuri, bani, obiecte, servicii copilului meu, eu pierd o cantitate însemnată de timp. Când am aflat asta mă gândeam cum pot face pentru a fi pierderea mai mică și singura concluzie la care am ajuns a fost că e mai eficient să îi dau lui/lor timp brut, neconvertit în altceva. Timp de calitate maximă, timp încărcat de emoții puternice, de valoare și de putere.
Am văzut că muncind îmi arătam egoismul față de copii. Alegeam varianta cea mai comodă pentru mine. Munca e grea, dar tot era mai ușor de suportat decât ceva nou. E mult mai comod se pare să muncești 12 ore pe zi, decât să îți faci timp zilnic să stai câte două ore cu copiii și doar cu ei. Asta o spun pe baza mărturiei unei mari părți din părinții care au venit la consiliere. E mai comod chiar de suportat depărtarea de casă și munca în străinătate decât investirea timpului direct în viața copiilor.
Hai să dau un exemplu la extreme pentru a ilustra situația: Dan (cel din meditarea trecută) se caracterizează a fi muncitor, dedicat dar neștiutor în a relaționa cu copiii. Pentru el e mai simplu să muncească și să aducă bani mulți acasă și astfel să poată încredința formarea copilului celor mai buni profesioniști. Așa se face că la 5 ani are și dădacă cu facultate și meditatoare care vine separat pe engleză și germană iar de la anul va tocmi pe cineva pentru matematică. Privit din afară, acest tată vrea și dă ce e mai bun pentru copiii săi. Investește în formarea lor. Mulți părinți poate și-ar dori să aibă posibilitățile sale sau să le fi avut. În realitate situația nu e foarte roz. Dorința lui Dan e ca pruncii lui să nu ducă lipsurile de care el a avut parte, ci să aibă tot ce își doresc în viață. Motivația sa e construită problematic, pe lipsurile sale din copilărie și procedura urmată e fix ca a lui. Părinții au lucrat în uzine toată viața și le-a simțit dramatic lipsa. El trece dincolo de limitele lor și după cum mărturisește își vede copiii de cele mai multe ori deja adormiți. Dan e speriat de varianta în care ar avea doar un serviciu de 8 ore și apoi să se ocupe el de copii. Ce să le spun? Ce să îi învăț? Cum să mă joc cu ei atât? Nu e pierdere de vreme? Nu mai bine muncesc și plătesc pe cineva „care se știe”? Dacă mă vor judeca copii că puteam să le ofer mai multe și nu am făcut asta?
În realitate, copii lui Dan numai biologic și legal vor fi ai lui dacă continuă așa. Emoțional nu prea vor avea legături cu el. Mai mult, șansa de a le eșua viața este imensă. Copii când au de-a gata lucrurile nu mai învață să le prețuiască. Dacă vreți mai e un pericol, acela de a pune copii pe drumul pe care vrea tata în viață, asta poate aduce multă nefericire și frustrare pentru că riscul de a nu mai trăi ei, ci tatăl lor prin ei este imens.
Dragii mei, timpul este cea mai mare declarație de dragoste pe care o putem face copiilor noștri. Ei au nevoie de prezența mamei și tatălui în viața lor zilnică, nu de prezența banilor și bunurilor cu miros de mamă și de tată. EI au nevoie să se joace cu părinții, să învețe cu părinții, să muncească cu părinții, să își observe părinții, să copieze părinții și să îi simtă fizic să se arunce în brațele lor când sunt exuberanți, să vină să li se pupe mânuța sau piciorul rănit de la căzătură. Să se cuibărească în brațele lor când tună afară sau bate vântul, să se urce „după capul lor” ca să vadă lumea ca un om mare. Au nevoie să își vadă mama și tata rugându-se, citind biblia, plângând și bucurându-se.
Copiii noștri au nevoie să ne tragă în jocurile lor, să le citim povești sau dacă sunt mai mari să le explicăm cărțile pe care tocmai le-au citit. Au nevoie să muncească cot la cot cu mama și tata ajutându-i la diferite treburi pe care mai târziu vor trebui să le facă. Din păcate copiii de azi știu la vârste fragede 2-3 limbi străine dar se tem să treacă strada să meargă la magazin să cumpere ceva. Ei au nevoie de cât mai mult timp brut, neprelucrat investit în viața lor. Ei trebuie să vadă cum trăiește mama, cum trăiește tata pentru a se antrena pentru viață.
Timpul investit direct în viața copiilor noștri este cea mai bună declarație de dragoste pe care le-o putem face. Nu vă lăsați înșelați crezând că telefonul cumpărat vă va apropia de copii, în realitate vă vor depărta după sărutarea de mulțumesc veți constatat că tocmai ați mai bătut o mare scândură în gardul de separare între voi. Nici laptopul performant nu produce apropiere ci mai degrabă să împartă același calculator cu tata sau cu mama. Nici hainele de brand nu produc apropiere, nici meditatorii plătiți. Apropierea o produce timpul brut investit în relație. Asta va face din copii noștri oameni echilibrați, oameni dezvoltați emoțional, oameni cu o inteligență emoțională mare.
Vrei să priceapă copilul tău că îl iubești? Joacă-te cu el, ia-l cu tine la cumpărături, treburi, spălat rufele sau mașina. Vrei să priceapă adolescentul sau tânărul iubirea ta? Ieși cu el în oraș la un suc, vorbește cu el, fă-l parte din viața ta, povestește-i de adolescența ta, fă temele sau proiectele cu el, condu-l până la școală sau așteaptă-l când iese. Iată câtva modalități de a investi timp brut în relația cu copiii. Astea sunt declarații de dragoste care nu se vor uita. Puțini din ei își vor aminti peste 10 ani că au avut un super telefon la 12 ani dar faptul că tata juca fotbal cu el sau tenis, faptul că îl aștepta când ieșea de la școală sau că a reparat mașina de spălat împreună cu el îi vor rămâne în amintire.
Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/timpul-si-iubirea-copiilor-ii/
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 