Categorie: EDITORIALE

Confruntarea în Biblie

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE

confruntarea in biblie

Confruntarea e evitată și neaplicată și din cauză că nu reușim să cunoaștem bine partea practică a Bibliei. Pe cea teoretică, pe parte de doctrină și teologie ne descurcăm, unii devin experți în cunoaștere, dar partea aplicabilă a Scripturii nu e foarte predicată pentru că necesită deranj, schimbare, tulburare a merului liniștit al bisericilor locale și chiar trăirea de emoții și sentimente intense. Puțini păstori ar confrunta un om greșit dacă acesta face parte din „elita” bisericii iar la polul opus, puțini păstori își fac timp să confrunte corect un om care e din cei mai neînsemnați din biserica sa, de regulă se ajunge mult mai repede la excludere sau punere deoparte. Prețul confruntării biblice e considerat prea mare ca să fie plătit. E mai avantajos să dai ultimatum-uri și să dai afară.

Vă provoc să privim puțin în Scriptură să vedem câteva modalități de confruntare folosite în viața celor care au trăit o relație cu Dumnezeu înaintea noastră. Unele din aceste confruntări sunt făcute direct de Dumnezeu, altele de oameni trimiși de Dumnezeu să facă asta. Voi folosi pentru asta un material scris de June Hunt care a surprins foarte bine aceste situații.

Confruntarea cu ajutorul întrebărilor. Probabil ați realizat că în Biblie, Dumnezeu pune întrebări al căror răspuns nu are cum să nu îl știe. Unde ești Adame? Ce faci tu aici Ilie? Unde erai tu când…? Lui Iov. La fel oamenii înțelepți adresează de multe ori întrebări la care deja știu răspunsul. Iov de exemplu se întreabă: Ce aș putea să fac, când se ridică Dumnezeu? Ce aș putea răspunde când pedepsește El?

Scopul întrebărilor înțelepte este de a îi provoca pe oameni să se gândească la faptele și comportamentul lor și eventual să reconsidere deciziile pe care le-au luat. E mai mult o provocare la meditare decât o întrebare care necesită un răspuns formulat. O astfel de metodă, de confruntare prin întrebări e foarte eficientă, mai ales la oamenii educați. La iov, întrebările lui Dumnezeu provoacă pocăința sa. ”Mi-e scârbă de mine și mă pocăiesc în țărână și cenușă.”

Confruntarea cu ajutorul unei pilde. Pilda e o scurtă povestire fictivă care are în centrul ei un adevăr moral sau spiritual. Ea prezintă interes pentru oamenii de toate vârstele și dintotdeauna au fost considerate a fi hrană pentru minte. De aceea pildele au rămas până în ziua de azi eficiente în transmiterea unor adevăruri. Ele au fot metoda folosită intens de Domnul Isus în vorbirile sale surprinse pe paginile Scripturii, pentru că au menirea să lumineze  în întunericul inimilor noastre.

Pilda vierilor e una foarte eficientă pentru confruntarea liderilor evrei de la acea vreme. Le-a povestit această pildă și ei „s-au prins” că vorbea despre ei, în consecință în Luca 20:19 e surprins cum căutau să pună mâna pe el întrucât: ”Pricepuseră că Isus spusese pilda aceasta împotriva lor”

Confruntarea cu ajutorul unei povestiri. Ei bine, aceasta e metoda mea preferată, mai ales dacă consiliez adolescenți sau tineri. O povestire, dacă este bine gândită sau spusă, poate schimba sentimentele de la mânie la pocăință, mai ales dacă e vorba despre propriul lor păcat. O astfel de povestire poate fi reală sau fictivă și are ca scop surprinderea unei situații similare dar în care s-a procedat corect sau în care „confruntatului” i se cere să decidă finalul.

Cel mai bun exemplu este al lui David când vine Natan și îi spune povestea cu oaia săracului. Natan, un povestitor foarte priceput, îl „prinde” pe David cu povestea sa și îi provoacă mintea să judece o situație similară cu a sa, fără să bănuiască nici o clipă că despre el este vorba. Doar la momentul potrivit află asta așa că se mânie împotriva omului nedrept și dă și sentința. Când a descoperit că de el este vorba David este foarte impresionat și realizează: ”Am păcătuit împotriva Domnului.”

Confruntarea cu ajutorul mustrării. E cea directă metodă dar nu e cea mai dură. Se aplică de obicei în situații limită în care nu e timp de povestire sau pildă. Una din situațiile de acest gen e când Domnul Isus, confruntă pe oamenii care au prins femeia în preacurvie. Confruntarea oamenilor care au adus femeia păcătoasă a fost directă: Cine este fără păcat să arunce primul cu piatra. Această confruntare a făcut ca într-un mod destul de calm oamenii să își vadă starea lor de păcat și să plece toți condamnați de propria lor conștiință.

Confruntarea cu ajutorul certării. Această metodă e cea mai aspră, directă și dificil de aplicat. Certarea are scopul de a convinge pe om să facă ce este bine. E metoda cel mai greu de suportat de către cel confruntat, dar și cel mai greu de făcut de către cel care alege să confrunte întrucât necesită un echilibru permanent între răbdare, adevăr, respect și dragoste. O astfel de metodă e aleasă de Pavel care îl ceartă pe Petru în public deoarece cel din urmă compromitea mesajul lui Dumnezeu și unitatea bisericii.

Astea sunt cele cinci metode găsite în Biblie, dar nici cunoașterea lor nu ne califică să confruntăm, pentru că să cunoști aceste metode de poate ușor transforma într-un îngâmfat și deja faci confruntarea de pe o poziție greșită. Puțini oameni știu cât de important este să faci confruntarea fiind inundat de dragoste și respect față de omul confruntat. Confruntarea oricum este dureroasă, dar dragostea și respectul celui care confruntă, pune balsam pe rana celui confruntat.

Nici să nu îți treacă prin minte să confrunți doar ca să arăți că ești mai bun. Să nu îți treacă prin cap să confrunți doar ca să descoperi păcatul. Să nu îți treacă prin cap să confrunți doar ca să arăți că tu ai aflat sau știi. Să nu confrunți pentru a arăta altora mizeria vieții unui om. Să nu confrunți dacă dragostea pentru acel om nu depășește dorința ta de afirmare. Să nu confrunți dacă ai același păcat în viața ta. Să nu confrunți dacă nu respecți acel om. Așteaptă, pregătește-te, roagă-te și mai apoi fă asta.

O poveste :)

O mamă, a adus pe copilul său la un înțelept de la câteva localități depărtare ca să îl convingă înțeleptul că nu e bine să mănânce așa de mult zahăr că îi strică dinții și îi dăunează sănătății. S-a prezentat cu el la înțelept și i-a spus:

  • Înțeleptule, spune-i te rog fiului meu să nu mai mănânce așa de mult zahăr.

Acesta l-a Întrebat?

  • Mănănci mult zahăr?
  • Da
  • Mergeți acasă și revenit peste două săptămâni ca să mă pot gândi ce răspuns să vă dau.

A plecat mama și fiul acasă încurcată și gândită și au venit peste două săptămâni. Atunci înțeleptul îi spune:

  • Fiule, mama ta are dreptate. Nu e bine să mănânci așa de mult zahăr. Strică dinții, face rău trupului. Toate trebuie consumate cu înțelepciune. Ai înțeles?
  • Fu răspunsul copilului.

Mama contrariată îl întreabă pe înțelept:

  • Bine înțeleptule, dar de ce nu i-ai spus asta atunci? De ce ne-ai chemat iar peste două săptămâni?
  • Pentru că atunci și eu mâncam zahăr în mod neînțelept.

http://www.filedinjurnal.ro/category/meditatii/

Iertarea Pacatelor [Exista iertare pentru cel cazut de la credinta?] – Nelu Brie

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, DILEME, EDITORIALE

Nelu Brie

Una din cele mai profunde nevoi pe care sufletul omenesc le are este nevoia dupa iertarea pacatelor. Bucuria sta in iertarea pacatelor. Pacea sufletului sta in iertarea pacatelor. Mantuirea sta in iertarea pacatelor…. In ceea ce ne priveste, noi oamenii, suntem in stare sa pacatuim, dar nu mai suntem in stare sa ne iertam singuri pacatele. E nevoie ca cineva din afara noastra sa vina si sa ne elibereze de vina, de povara, sa ne izbaveasca de sub condamnarea sub care am ajuns prin comiterea pacatelor savarsite. In aceasta seara vom vorbi despre iertarea pacatelor.

[….] Domnul Isus mijloceste pentru noi. El nu ne abandoneaza. Nu ne lasa. Sigur ca nu trebuie sa ne facem baza, temei, pe aceasta mijlocire a Domnului Isus ca sa justificam o viata traita in pacat. VAI DE CEL CARE TRAIESTE IN PACAT! VAI DE CEL CARE NU VREA SA SE POCAIASCA! Dar, ferice de acela care desi a cazut, se pocaieste si se intoarce la Dumnezeu! Ferice de acela care isi vede vina si cere indurarea lui Dumnezeu. Ferice de acela care zdrobit de vinovatie, se increde in jertfa lui Hristos si se bizuie pe mijlocirea Domnului Hristos. Acela gaseste viata. Acela gaseste indurare. Dumnezeu nu ne lasa.

Mi-aduc aminte cu durere si tulburare oridecateori imi amintesc aceasta intamplare. O intamplare adevarata, de altfel. S-a petrecut in biserica in care eu m-am intors la credinta. O tanara s-a intors la Dumnezeu. A fost botezata in apa. Dupa o vreme, prinsa in anturajul de la scoala, s-a racit in credinta. S-a indepartat de Dumnezeu tot mai mult. In final, a luat decizia sa se casatoreasca cu un baiat necredincios. Dupa o vreme, inima ei a inceput sa fie tulburata de starea rea in care a ajuns. Se indepatase de Dumnezeu. Cazuse de la credinta. Tulburata in cugetul ei, s-a apropiat de mama ei si i-a pus o intrebare: „Mama, eu as vrea sa revin la adunare. Dar, oare pe mine, Dumnezeu ma mai poate primi? Ma mai poate ierta?” Si mama ei i-a raspuns: „Nu stiu, dar, ma voi duce sa intreb.”

S-a dus sa intrebe. Si, a intrebat pe un frate. Ca raspuns, fratele a deschis Evanghelia la epistola catre Evrei cap. 6 unde scrie ca cei care au cazut nu mai pot sa fie inoiti si adusi la pocainta. Cand fata a auzit acest raspuns, a zis: „Macar de lumea asta sa ma bucur. Daca pentru mine, pe lumea de dincolo, nu mai este nici o nadejde, macar in lumea aceasta sa ma bucur.” S-a indepartat cu totul si nici astazi nu este in poporul lui Dumnezeu. Oameni buni, nu v-as dori vreunuia sa fiti in preajma in Ziua Judecatii cand Dumnezeu va vere socoteala acelui invatator pentru felul cum s-a purtat cu un suflet care a vrut sa se intoarca la Dumnezeu. Cine suntem noi sa masuram adancimile harului lui Dumnezeu? Cine suntem noi sa citim in fata unei persoane, a unui suflet, judecata lui Dumnezeu din Evrei capitolul 6? Da, in dreptul unor oameni, Dumnezeu ia aceasta hotarare. Dar, daca o ia, este treaba lui Dumnezeu. Si daca vreodata s-ar intampla sa descopere vreunuia dintre noi o asemenea hotarare, ca in dreptul unui suflet, Dumnezeu a decis lepadare si pierzare de la fata Lui, misiunea noastra nu e aceea de a face declaratie ca asa a hotarat Dumnezeu. Ci misiunea este sa ne angajam in lupta rugaciunii si a mijlocirii, daca-i cu putinta, Dumnezeu sa dea indurare acelui suflet si viata si mantuire.

TEXT 1 Ioan 1:5 – 2:1-1-2; 12

Predica incepe la minutul 1:02:00

VIDEO by Biserica Emanuel Sibiu

https://rodiagnusdei.wordpress.com/2015/12/15/nelu-brie-iertarea-pacatelor/

Confruntarea – Ce este?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, DILEME, EDITORIALE

confruntarea 1

Încă de la începutul omenirii a fost nevoie ca omul să fie confruntat cu ceea ce a făcut sau nu a făcut pentru a realiza starea în care a ajuns și să poată lua decizia de a se îndrepta și pocăi. Întrebările pe care Dumnezeu le adresează lui Adam și Evei „Unde ești?” sau ”Cine ți-a spus că ești gol?” întrebări la care Dumnezeu avea deja răspuns, fac parte din procesul confruntării. La fel și întrebarea adresată lui Ilie: ”Ce faci tu aici Ilie?”. Le fel întrebările adresate lui Iov, unele din pildele noului testament, povestea spusă de Natan lui David și altele.

Uneori, când oamenii au greșit Dumnezeu i-a confruntat direct, alte ori indirect, alte ori prin povestiri sau parabole iar oamenii, după cum vom vedea au acționat sau reacționat foarte diferit. Confruntarea este acea acțiune de a întâlni o persoană care a greșit sau păcătuit, cu scopul de a stabili adevărul, acțiune care ar trebui să aibă ca rezultat bun schimbarea vieții celui greșit. Confruntarea în sine, pentru a fi biblică trebuie să împlinească trei condiții majore despre care vom discuta ulterior. Să aibă scopul de a reabilita persoana, să fie făcută sub guvernarea dragostei și să fie obligatoriu făcută cu respect profund față de cel confruntat indiferent de starea socială, vârsta sau fapta acelui om.

 

Continuare

RELIGIA nu poate salva. Trebuie să ne MĂRTURISIM păcatele și să CREDEM în HRISTOS…

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

Evanghelistul Franklin Graham a transmis un mesaj despre ceea ce inseamna sa fii crestin si a dezvaluit ca afilierea denominationala nu are nici o relevanta in aceasta privinta.
Intr-un mesaj postat pe Facebook la sfarsitul saptamanii, presedintele Asociatiei Evanghelistice Billy Graham si al Samaritan’s Purse a recunoscut ca au fost o „multime de discutii” in ultimele zile despre ceea ce inseamna sa fii crestin.
Fiul lui Billy Graham a facut probabil referire la recentul schimb de replici intre Papa

Francisc si candidatul la presedintia SUA Donald Trump, care declarase ca va construi un zid la granita sudica a tarii pentru a tine departe imigrantii ilegali.
In timp ce candidatul la presedintie si liderul religios continua sa dezbata despre ceea ce defineste un crestin, Graham sustine ca raspunsul este simplu: un crestin este o persoana care este un urmas al lui Hristos, relateaza Gospel Herald.

Graham merge chiar mai departe, facand o marturisire pentru cititorii sai de pe Facebook: „Aveam varsta de 22 de ani cand L-am rugat pe Dumnezeu sa ma ierte de pacate si mi-am pus toata credinta si increderea in Fiul Sau Isus Hristos. L-am primit pe Mantuitor in inima mea si de atunci viata mea a fost transformata. De la 22 de ani Il urmez pe Isus.”
De asemenea, Graham a afirmat ca a fi crestin „nu are nimic de a face” cu afilierea denominationala, fie ca este vorba de presbiterianism, baptism, catolicism sau oricare alta denominatiune.

„Religia singura nu ne poate salva. Trebuie sa ne marturisim pacatele, sa renuntam la ele si sa credem neabatut in Isus Hristos, care a luat asupra Lui pacatele noastre, a murit pe cruce in locul nostru si Dumnezeu L-a inviat din mormant.
Aceasta este vestea buna, pe care ne-o da Evanghelia: Si dragostea sta nu in faptul ca noi am iubit pe Dumnezeu, ci in faptul ca El ne-a iubit pe noi si a trimis pe Fiul Sau ca jertfa de ispasire pentru pacatele noastre. (1 Ioan 4:10)„

Graham a citat de asemenea versetul din 1 Ioan 1:9 care spune: Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept ca sa ne ierte pacatele si sa ne curete de orice nelegiuire.
„Sunteti cu adevarat urmasi ai lui Hristos?” a intrebat la finalul mesajului sau.

https://dininimapentrutine.wordpress.com/2016/02/25/religia-nu-poate-salva-trebuie-sa-ne-marturisim-pacatele-si-sa-credem-in-hristos/

Sursa: http://afirmativ.com/2016/02/24/evanghelistul-franklin-graham-religia-singura-nu-ne-poate-salva-trebuie-sa-ne-marturisim-pacatele-si-sa-credem-isus-hristos/

Vreau acasă, nene Barnevernet!

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în EDITORIALE, ESEURI

Avatarul lui sfmartianLa moara lui Felix

OKMă aude cineva, nene? Sau ești tanti? Căci pe aici lucrurile sunt tare încurcate în privința asta. Cum am ajuns aici? Și de ce? Și unde-mi sunt părinții? Dar frățiorii?

Am înțeles că cei care se învârt în jurul meu, în această casă total străină, sunt „părinți surogat”. După logica mea infantilă (poți să mă contrazici dacă te ține „procesorul”), un surogat, adică înlocuitor, se folosește atunci cînd ceva nu mai funcționează. Sau lipsește.

Dar să înlocuiești părinții iubitori cu surogate este un gest criminal. Și tot după logica mea de copil, astfel de prostii uriașe fac adulții care nu au primit nicio pălmuță la fund când au făcut prostioare.

Nene Barnevernet, mata ai avut mamă? D-aia de-adevăratelea, nu surogat. Dacă da, trebuie să-ți amintești cum se percepe mama, cu un simț special. Al șaselea, căci de cinci simțuri am învățat la școală.
Este simțul prin care atmosfera „ca la…

Vezi articolul original 341 de cuvinte mai mult