Categorie: EDITORIALE

Proverbe 22:28

Nu muta hotarul cel vechi, pe care l-au aşezat părinţii tăi. –

Ce se intampla in biserica trebuie sa se intample si in familie. Cantam, ne rugam, vorbim din Cuvant. Ce se intampla in familie trebuie sa se intample si in biserica. Exista o legatura intre toti membrii familiei si fiecare se complecteaza reciproc, unul pe celalalt. Si toate aceste au perfecta funtionalitate atunci cand legatura frateasca exista. Am vazut foarte multe biserici. Si vreau sa va spun ca bisericile care au mers inainte, care au progresat, bisericile care au rezistat, bisericile care au trecut prin furtuni, convulsii si situatii grele, au fost bisericile unde legatura frateasca a fost puternica. Amintiti-va de cele zece valuri de prigoana  incepand cu Nero si terminand cu Diocletian din primele doua secole. Si, aduceti-va aminte cat de puternica era legatura frateasca. Erau in stare sa moara unul impreuna cu celalalt.[…..]

Invatatura apostolilor, legatura frateasca, frangerea painii, Cina Domnului si rugaciunea sunt cele patru dimensiuni in care Dumnezeu vrea sa vada intotdeauna biserica plasata. Nimeni in biserica si nici odata, pe principii straine de principiile Bibliei, nu poate organiza biserica. Biserica este propietatea Domnului Isus Hristos. Si, El a zis: „Eu zidesc biserica Mea – pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui. – Matei 16:18 Biserica este a Lui si biserica este situata peste principiile Lui. SOLA SCRIPTURA. NUMAI SCRIPTURA. 

Au fost oameni care au venit cu principii straine… uitati-va la ei cat au progresat. Uitati-va la cei cu evanghelia prosperitatii. Au mers departe? Uitati-va la apostolii zilelor din urma. Au mers departe? Sa nu incerc sa enumar o multime de situatii pe care sa-i las pe ei. Hai sa venim la noi in Romania.

In anul 1922, in 10 septembrie se deschide prima biserica oficiala in Romania si tot atunci incep inca doua miscari in Romania, asa zise crestine: Oastea Domnului sub conducerea preotului emerit Iosif Trifa si Crestinii dupa Evanghelie condusi de Tudor Popescu. N-am nimic cu asezamintele altor culte. Dar nu e greu sa-ti dai seama unde a fost prosperitatea atunci cand faci o analiza si vezi  cat au crescut penticostalii si cat au crescut ceilalti. Astazi, Biserica Penticostala se numara cu sutele de mii si este raspandita pe tot globul. Si, Biserica Penticostala Romana are credinciosi in toata Europa, in Asia, in Africa, , in Orient, in America, in Australia. Si as putea sa spun caci cu penticostali si in Bangkok, Tailanda, avem biserica penticostala romana. M-au sunta intr-o noapte si au zis: „Frate, nu poti sa vii aici?” Sunt bistriteni, cei ce sunteti bistriteni, bucurati-va ca bistritenii au cucerit si Tailanda.  „Frate, nu poti sa vii pana aici? Nu ne convine. Pastorul asta tailandez vine sa ne dea Cina si dupa aceea iasa afara si aprinde tigara.” Asta-i principiul lor acolo. Noi suntem obisnuiti sa ramanem in invatatura apostolilor, in invatatura Scripturii. Eu m-am bucurat sa vad biserica, ca intr-adevar creste. Si, creste. Si vreau sa va spun ca nu exista o cifra sau o statistica  exacta pentru ca se schimba numarul de la o zi la alta in toata lumea, cati penticostali romani sunt. Dar, va spun ca sunt multi. Si stiti de ce? Ca au ramas in invatatura apostolilor, in legatura frateasca si au inteles ca trebuie sa se roage.

Si, Pavel zice in 1 Tesaloniceni 5:17 – Rugaţi-vă neîncetat. Si, n-au lipsit de la Cina Domnului.

Pavel Rivis Tipei – Lasati biserica sa fie biserica
Biserica Penticostala Betania Londra
14.02.2016

VIDEO by BISERICA BETANIA LONDRA

https://rodiagnusdei.wordpress.com/2016/02/18/pavel-rivis-tipei-lasati-biserica-sa-fie-biserica-biserica-betania-londra/

Deşi cei mai mulţi creştini ştiu că au o responsabilitate în acest sens, cei mai mulţi dintre ei nu vorbesc altora despre evanghelie, arată un studiu care a dorit să afle nivelul de maturizare spirituală a credincioşilor protestanţi canadieni.

Deşi cei mai mulţi creştini ştiu că au o responsabilitate în acest sens, cei mai mulţi dintre ei nu vorbesc altora despre Evanghelie, arată un studiu care a dorit să afle nivelul de maturizare spirituală a credincioşilor protestanţi canadieni.

Dintre cei chestionaţi, 43% au confirmat că au o responsabilitate faţă de ceilalţi oameni de a le vorbi despre Dumnezeu şi Biblie. Însă 78% dintre aceştia nu au demarat niciun proiect personal şi nu au vorbit despre credinţa lor niciunei persoane în ultimele şase luni, relevă studiul realizat de Life way research.

Totodată, 58% dintre cei chestionaţi au declarat că nu simt vreo reţinere în a vorbi despre credinţa lor, dar numai puţin peste 40 de procente dintre aceştia au invitat pe cineva la biserica lor, în timp ce numai 10% au invitat trei sau mai multe persoane. Ed Stetzer, directorul Life Way Research, a explicat că motivul este lipsa de maturizare a creştinilor, care ştiu ce trebuie să facă, dar nu au făcut pasul următor – cel al aplicării cunoştinţelor pe care le au.

Studiul, efectuat pe baza sondajului de opinie la care au participat o mie de respondenţi, face parte dintr-un proiect de cercetare a uceniciei creştine, care pune accentul, cu această ocazie, pe măsurarea maturităţii spirituale. În afară de vestirea Evengheliei, creştinii maturi trebuie să dea dovadă şi de altruism, ascultare şi o viaţă trăită în conformitate cu Biblia.

http://semneletimpului.ro/religie/teologie/evanghelie/de-ce-nu-vorbesc-crestinii-despre-evanghelie-cu-cei-din-jur.html

Mă uitam oarecum surprins și încercam să privesc „din afară” la ceea ce înseamnă azi pentru oamenii din jurul meu termenul de „pocăit” și am descoperit câteva lucruri interesante. Cel puțin în ultimul timp, ultimele luni, cuvântul pocăit a devenit foarte apropiat de cuvântul protestatar. Da, cu un altfel de protest de cât e obișnuită lumea, unul „pocăit”, dar acești termeni încep să se apropie în optica oamenilor.

Desigur că mulți din „protestatari” se bucură și chiar am citit texte laudative că avem ocazia să arătăm lumii cât de civilizat protestăm noi, că avem ocazia să cântăm „cântările Domnului” în centrele marilor orașe, că avem ocazia „să ne facem vizibili și auziți” și alte câteva argumente considerate destul de puternice de unele persoane. Atât de puternice încât să merite asocierea cu politicieni, ziariști și anumite organizații. Mi se pare că am lunecat periculos de mult spre extrema popularității izvorâtă dintr-o stimă de sine proastă.

Azi, ochii mi-au căzut pe pasajul din epistola lui Petru, care scrie: „Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare Sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului?”

Un text care nu are cum să nu te pună pe gânduri, care nu se poate să nu te provoace la meditare. Un text care are impact în viața oricărui copil de Dumnezeu. Ce fel de om ar trebui să fiu eu? Care trebuie să fie identitatea mea, imaginea mea, amprenta mea, relația mea? Ce fel de imagine trebuie să transmit? Ce fel de om ar trebuie să fiu eu când mulțimea procedează într-un anumit fel? Pot să fiu „la fel” doar pe baza recomandărilor cuiva sau trebuie să cercetez „pe cont propriu”?

Uneori noi creștinii, vrem să ne impunem regulile noastre. Știm că ele sunt bune, biblice și ne dorim să facem din ele legi ale statului și chiar avem speranța uneori că vom reuși. Invocăm puterea lui Dumnezeu și de multe ori visăm irealist și nebiblic. Credem că avem puterea, sub imperiul emoțiilor, să „facem regula” în curtea în care „toate lucrurile au să se strice”. Noi credem că putem să le reparăm, chiar dacă Dumnezeu ne-a avertizat că au să se strice.

Ne dorim societățile prospere, organizate pe reguli deloc biblice de la fundamentarea lor. Vrem prosperitatea acelor societăți, beneficiile lor, confortul lor, dar nu vrem să plătim prețul pe care ele îl cer. Uneori pentru acel confort, stare de bine, civilizație și condiții prețul e familia noastră. Ne sesizăm dacă ne ia copiii, dar nu ne alarmăm de loc că răpirea grosolană și mare e cea de părinți. Părinții sunt răpiți toată ziua de lângă copii, la munci dar nu protestează nimeni. O asemenea răpire e considerată acceptabilă deși e un lucru tot așa de grav. Dar ne place să ne amăgim, ne place să credem că dacă copiii sunt la noi acasă, deși noi nu suntem, totul este în regulă.

Acum un an, predicam într-o biserică din Belgia și le spuneam celor de acolo că în România va fi mai bine de trăit decât la ei, într-o perioadă de câțiva ani și pentru un timp. Ei au zâmbit și au spus unii în mintea lor, alții cu glas tare „niciodată”. Mă întrebau dacă prorocesc și am zis că nu, doar îmi dau seama că toate aceste condiții vor trebui plătite și pentru un copil de Dumnezeu, care ar trebui să fie un „altfel de om” va deveni insuportabil prețul. Nu că România ar fi ferită, dar suntem mai înapoiați.

Oare de ce avem tendința asta după confort, dotări, avuții, tehnologii, bani și altele din lucrurile care vor arde? Oare de ce alegem să plătim un preț așa de mare pentru ele? Oare de ce credem că putem pune noi reguli? Oare de ce ne înșelăm singuri crezând că prin „încordarea noastră” putem face regula în „casa lor”? Oare astfel de oameni ar trebui să fim noi?

Și dacă statele occidentale, criticate tare acum, sunt mai corecte decât noi? Dacă noi ne-am dus la ei și ei deja aveau acele reguli, iar noi le-am acceptat implicit, oare nu suntem nedrepți? Oare nu suntem noi suciți? Am acceptat prețul ca să beneficiem de condiții, apoi vrem să nu îl plătim… Oare ce fel de oameni ar trebui să fim noi?

Nu mă deranjează ideea de protest dar mă deranjează principiul „fă-te frate cu dracu până treci puntea”. Nu mă deranjează ideea de protest dar mă deranjează principiul „dacă nu ești cu noi, ești împotriva noastră”. Nu mă deranjează ideea de protest dar mă deranjează lipsa de corectitudine, manipularea și populismul.

Oare astfel de oameni ar trebuie să fim noi? Oare așa așteptăm și grăbim venirea zilei lui Dumnezeu? Oare e bine dacă ne găsește Isus la protest? Oare nu mergem într-o direcție  periculoasă? Oare suntem oamenii care ar trebuie să fim? Mă întreb fără ironie sau superioritate, mă întreb sincer și dus pe gânduri.

Sursa:   http://www.filedinjurnal.ro/ce-fel-de-oameni-ar-trebui-sa-fim-noi-2/