Categorie: EDITORIALE

Dacă ar fi să vorbim cu marea majoritate a românilor, am observa cu lejeritate că mulți dintre ei se plâng de greutatea vieții, de taxe, de cât de mult trebuie să muncească, de lipsurile pe care le au, de bolile din palmares și de efectele diferitelor vicii din viața lor. Pe cei mai mulți i-am putea găsi cu GPS-ul vieții dereglat, crezând că sunt nenorociți, când de fapt au tot ce le este necesar pentru a trăi, dar am putea găsi și mulți oameni în situații jalnice, aflați într-o vale a plângerii. Ciudățenia este că, oamenii cu adevărat în nevoie vor fi acoperiți de țipetele celor care doar au GPS-ul vieții dereglat, așa că, resursele de care cei dintâi au nevoie nu vor ajunge la ei, pentru că nu sunt tot așa de vocali.

Dacă ar fi să ne mutăm privirea și în altă parte decât România, vom descoperi țări întregi în lipsuri majore, oameni care mănâncă doar o dată la săptămână și lipsurile nici măcar nu pot fi comparate cu ale românilor. Țări întregi localizate pe valea plângerii. Asta mă duce cu gândul rapid la lăcomia oamenilor, ale unor oameni, dar și la menirea noastră ca și copii de Dumnezeu, oameni care ne pretindem că ne-am pus încrederea în El.

Unul din textele care mă provoacă în dimineața asta este cel din Psalmul 84,  Ferice de cei ce-și pun tăria în Tine, în a căror inimă locuiește încrederea. Când străbat aceștia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare, și ploaia timpurie o acopere cu binecuvântări. Acest text mă face să mă cutremur, gândindu-mă că nu am efectul pe care ar trebui să îl am în viața celor din jur. Fii lui Core, spun că oamenii cu încrederea în Dumnezeu, pot influența și transforma locul prin care trec, adică pământul acesta, din pustiu, jale, plânset, teamă, lipsă în acel loc plin de izvoare și îmbelșugat.

Asta mă face să cred că, eu, creștinul, cel cu viața predată lui Dumnezeu, cel mântuit, cu încrederea pusă în Atotputernicul Dumnezeu. Eu cel care mă pretind a fi copilul Lui, sunt lăsat pe pământ să aduc o stare de bine, nu să mă stabilesc în vale să îmi „priponesc” viața aici, eu trebuie să „străbat” Valea Plângerii. Sunt încă lăsat pe pământ și pentru a aduce binecuvântare, prospețime, înviorare și belșug. Nu sunt luat acasă, pentru că Dumnezeu vrea ca prin mine să toarne ploaie timpurie și binecuvântare în valea plângerii. Eu sunt, sau ar trebui să fiu unul din canalele prin care Dumnezeu binecuvântează pe cei ce plâng, dă pâine celor ce nu au, mângâie pe cei ce jelesc, încurajează pe cei doborâți. Oare îmi împlinesc menirea?

Ce „parfum” las în urma mea prin vale? Ce vorbesc cu gura mea celor care plâng lângă mine? Oare din conversațiile mele oamenii se întăresc, se îmbărbătează, își șterg lacrimile cu gândul că vor reuși, sau se îngrozesc, plâng și mai tare datorită dorinței mele de câștig sau a neîncrederii mele în Dumnezeu. Ce vorbesc despre viața aceasta? Mă plâng și eu, sau pot vedea în mine încrederea în Dumnezeu, încredere molipsitoare și înviorătoare? Cum vorbesc despre politicieni, despre viața de zi cu zi? Despre preoți, religie, credință sau Dumnezeu ce spun? După ce ies dintr-un grup de colegi sau vecini, cum rămân oamenii din acel grup, întărâtați, doborâți sau înviorați și optimiști? Ooo, dacă am ști ce efect poate avea vorba noastră, câtă liniște poate aduce cuvântul nostru, dacă chiar ne-am încrede în Dumnezeu…

Mai mult, există mulți oameni în lipsuri, oameni cărora cu puțin, le-am aduce bucurii mai mari decât ale noastre. Există oameni la care le poți însori o lună întreagă cu resurse puține. Dacă vrei de exemplu să susții o familie prin Africa, poți cu 200 de lei să ții un copil la școală o lună întreagă, în unele cazuri ajung 50 de lei. Dar nu Africa e prima strigare, deși e o opțiune, există oameni lângă noi care pot experimenta bucuria când treci prin viața lor. De la vorbe de încurajare, optimism și încredere, până la implicare prin muncă fizică sau intelectuală sau chiar implicare financiară eu ca și creștin, pot aduce apă în valea seacă și stearpă a plângerii. Pot face pe cei de acolo să spună „mare este Dumnezeu”. Nu, nu este nevoie de miliarde, este nevoie de nimic uneori, dar o inimă încrezătoare în Dumnezeu, o inimă care vede tăria lui Dumnezeu poate binecuvânta cu nimic și binecuvântarea să fie mare.

Provocarea acestei zile pentru mine și pentru tine este: Ce lăsăm în urma noastră după ce trecem prin vale? Ce va rămâne diseară în viața celor cu care am interacționat azi? Va fi jalea și mai mare? Va fi greață de viață, stres mai mare? Sau poate vor fi mai mângâiați, binecuvântați, întăriți, optimiști? Vor putea cei pe care îi întâlnim azi să fie mai bine din cauza noastră? Vor putea beneficia de binecuvântările ploii divine din cauza noastră? Doamne, te rog să mă ajuți

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/

Ultimele postări pe acest blog au foste despre gârbovie. Formele descoperite în urma analizei au fost: gârbovia fizică, gârbovia religioasă și gârbovie spirituală. Toate fiind caracterizate la modul sumar de neputință, de o stare anormală în care „pacientul” nu se mai poate folosi eficient de trupul său, fie că vorbim de cel fizic fie că vorbim de psihic sau spiritual. Așadar, gârbovie e acel „duh de neputință” despre care spune însuși Mântuitorul. Astăzi încerc să scriu despre soluțiile care s-ar putea ivi pentru prevenire sau tratament.

Prevenirea gârboviei fizice. Cel mai des, gârbovia fizică e cunoscută sub denumirea modernă de cifoză. Una din cele mai corecte abordări a vieții în vederea evitării gârbovirii este cea prin care omul se mișcă mult și mănâncă sănătos. Un om care vrea să nu fie prins de gârbovie, trebuie să fie unul activ moderat și atent la ce mănâncă. Nu vorbesc de excese aici, ci de o viață normală. Oamenii care se opresc brusc la un moment dat, când ies la pensie de exemplu, din toate activitățile, riscă să se gârbovească mai mult decât cei care continuă să fie activi. Dacă nu mai au activități, măcar minime exerciții de gimnastică, mers alergare, ajută foarte mult, mai ales combinat cu un regim alimentar echilibrat. Așa a creat Dumnezeu omul, să poată, în condiții de viață normale, să țină departe bolile și afecțiunile care îl pot îngenunchia. Așadar, cea mai bună prevenire pentru gârbovie este trăirea echilibrată a vieții.

Vindecarea gârboviei fizice. Ei bine, dacă la prevenire veștile sunt îmbucurătoare, la vindecare, situația nu e tot așa fericită. Gârbovia nu se vindecă, sau mai bine zis doar minunile o mai rezolvă. Ce se poate face în schimb este să se frâneze evoluția ei. Se poate ameliora prin fizioterapie, kinetoterapie și tratament medicamentos combinat, bineînțeles, cu un stil de viață cât mai sănătos cu putință. Cu cât se acționează mai repede, cu atât se limitează mai tare „aplecarea”. În lumea modernă a medicinei s-au făcut totuși progrese mari și în privința vindecării dar acestea sunt acte medicale foarte scumpe de regulă care implică programe alerte de recuperare, operații pe coloană, implantare de dispozitive medicale și altele.

Prevenirea gârboviei religioase. Ei bine, dacă la cea fizică e cercetat de știință ce se poate face, la cea religioasă treaba e mai greu de lămurit. Specialiști în religie sunt foarte mulți și se mai fac. Toate religiile cer gârbovire, scopul lor este să gârbovească, să țină oamenii în superficialitate, să îi determine să fie obedienți de oameni și de regulile impuse de ei. Nu îmi vine în minte un alt act preventiv decât mișcarea. Cu cât ne „mișcăm” mai bine prin paginile Scripturii, cu atât putem preveni gârbovirea religioasă. Cu cât mergem mai departe în relația cu Dumnezeu, cu atât scad șansele ca gârbovia religioasă, cea mai urâtă dintre ele, să se instaleze.

Vindecarea de gârbovire religioasă. Ei, dacă te-a prins gârbovirea religioasă e bai mare. Mulți nici nu își dau seama că sunt forțați să meargă aplecați. Cred că, așa e normal, au senzația că asta e relația pe care Dumnezeu o cere. Au senzația că totul e în regulă dacă dau la biserică „ce e cu dreptul”, dacă frecventează biserica, dacă ascultă atenți ce zice popa sau pastorul, dacă mai fac și milostivire, tot unde zic mai marii religioși. Vindecarea e grea, nu pentru că nu există antidot, ci pentru că omul nu știe că e bolnav, nu acceptă nicicum că ar putea suferi de gârbovie religioasă. Vindecare există în acest caz, dar tratamentul e dureros. Să fii dezrădăcinat de toate convingerile tale, de ancorele pe care ți le-ai prins prin faptele tale, de convingerile puse de alții în mintea ta și asumate de tine prin necercetare e cumplit de dureros. De  aceea unii după ce văd boala lor, încearcă să scape dar din cauza durerii aleg să nu continue.

Prevenirea gârboviei spirituale. Ei, aici se pot face multe dragii mei. La fel ca în cazul gârboviei fizice, mișcarea e foarte importantă, exercițiul spiritual. Adică să aplici ceea ce citești în Scriptură. Dacă citești să ierți, iartă, dacă citești să fii credincios nevestei, fii credincios, dacă citești să nu furi, înfrânează-te, dacă citești să iubești, iubește și tot așa. Orice citești, trebuie aplicat. Asta înseamnă exercițiu spiritual. Asta înseamnă ca omul cel nou să se dezvolte, să crească armonios și să se mențină în formă. Dacă e în formă, nu îl poate cocoşa păcatul. Cu cât mâncăm mai sănătos (Scriptură) și facem mai multă mișcare (aplicăm Scriptura) cu atât ținem mai departe gârbovia și alte boli asemenea ei. Mai mult, tot din aplicare face parte și încrederea că Dumnezeu ce a spus va împlini.

Vindecarea de gârbovie spirituală. Aici e ceva de muncă, dar tratamentul nu e la noi. Noi putem doar să mergem la Cel ce are doctoria: „te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii, şi să vezi.” Farmacie este, oferta este valabilă și de plată… a fost plătit în avans, se iau medicamente pe baza cardului de sănătate cerească. De gârbovie spirituală ne vindecă doar Dumnezeu prin cuvintele Scripturii în combinația corectă, de aceea să mergem spre El, să ne spunem durerea bolii și să cerem vindecare, apoi să ne luăm tratamentul prescris.

După cum am spus, gârbovia, indiferent de forma ei, fizică, religioasă sau spirituală e o afecțiune gravă și necesită abordare urgentă, fie în vederea prevenirii fie în vederea vindecării sau măcar a limitării evoluției ei. Sănătate vă doresc. Atenție mare la coloana vertebrală, se poate cocoșa iremediabil uneori.

http://www.filedinjurnal.ro/