Categorie: EDITORIALE

Abuzul spiritual – V

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

abuzul spiritual36

Probabil aș putea scrie câteva luni, zi de zi, despre acest fenomen și despre întrebările pe care le ridică, însă trebuie să mă rezum la câteva meditări, întrucât fiecare din noi are responsabilitatea de a își purta bătăliile individual. Oricât s-ar scrie și explica, e nevoie ca cei abuzați, care conștientizează asta, să se apropie de Dumnezeu și mai mult, pentru a primi călăuzire. Și nu e vorba de acea falsă evlavie a apropierii fără acţiunile, ci e vorba de a acționa pe baza a ceea ce Dumnezeu recomandă sau cere.

Nu e totul să știm. Important este ce facem cu ceea ce știm. Asta face diferenţa dintre oameni religioși și oameni credincioși. De știut, știu mulți oameni, de văzut, vede multă lume, de constatat o poate face oricine. Totul stă în acțiune pe baza acestor dovezi. Ce faci tu ca persoană abuzată, dacă ai constatat că te afli în această situație?

După cum scriam și ieri, rugăciunea, citirea Scripturii și apropierea în acest fel de Dumnezeu, sunt esențiale și constituie vârful de lance al tuturor acţiunilor în acest domeniu. Fără ele, toate celelalte acțiuni care pot fi făcute, vor fi ineficiente sau puțin eficiente, pentru că abuzatorii au exercițiul abuzului de atâția ani, iar victimele au exercițiul supunerii de atâția ani. Avantajul, din punct de vedere omenesc este clar la abuzator. Numai puterea și călăuzirea divină poate face diferența și o face, pentru cei ce acționează scriptural, cu convingerea că Dumnezeu e alături de ei.

Iată alte lucruri foarte importante, care trebuiesc avute în vedere de cei se se simt și constată că sunt abuzați spiritual:

Examinează-ți temerile și destructurează-le. Da, de ce te temi? Care e cea mai mare frică a ta? Ce se poate întâmpla în realitate? De cine trebuie să te temi? David spune în psalmul 23:Domnul este păstorul meu, de cine să mă tem? Cele mai multe din temerile noastre, peste 95% din ele, sunt nefondate spun sociologii. Adică ne temem pentru mult prea multe lucruri decât în realitate avem dreptate să ne temem. Teama, este una din cele mai paralizante trăiri și care în cele mai multe cazuri sunt nefondate și ușor de destructurat prin autoanaliză. Nu te mai teme de nimic și nimeni în afară de Dumnezeu. Ce crezi că se poate întâmpla? Să mori? Să fii abuzat/ă fizic? Ce anume? Pune-ți întrebări și temerile se vor împuțina. Cere răspunsuri și caută-le în Scriptură și temerile aproape vor dispărea.

Acceptă chemarea lui Dumnezeu la vindecare. El se oferă să ne vindece rănile, inclusiv pe cele rezultate din urma abuzului spiritual, fie că sunt psihice, emoționale sau fizice. Asta nu e teorie, e practică. Să poți merge la Dumnezeu cu rănile tale și să ceri vindecare trece de nivelul vorbirii.

Fii pe fază. Abuzatorul poate scoate noi și noi metode de a controla. Situația se poate face și mai rea dacă nu ești foarte atent. De aceea e nevoie de lumină, călăuzire și putere divină. Fă planul de le început și ține-te de el, nu te abate, pentru că riști să fii sedus de abuzator.

Anunță abuzatorul de intențiile tale. Nu te teme de represalii sau de înrăutăţirea situației. De asta nu evoluăm de cele mai multe ori, pentru că nu alegem să mergem înainte. Abuzatorul, care poate fi bărbat sau femeie, nu are nevoie de mila ta, nu moare dacă tu te schimbi. Fiecare are nevoie să stea pe picioarele lui independent, asta și în căsătorie. Nu te da înapoi nici la amenințări nici la văicăreli sau la șantajul că „ce va zice lumea”.

Atenționează abuzatorul că trebuie să se schimbe. Desigur că nu poți schimba tu acel om, cel putin nu direct. Dar ai obligația sa îl anunți de necesitatea sa de schimbare.

Fii pregătit de înrăutăţirea situației pentru o vreme. Nimeni nu se bucură să scape o slugă din mâini. Niciunui abuzator nu îi place să fie contestat, descoperit sau să i se spună că a greșit. Abuzatorii urăsc să nu aibă dreptate și să nu fie ascultați. Totuși, e nevoie și de această fază. Vei trece prin ea neapărat, dacă vrei să ieși de acolo. Vei reuși să duci abuzatorul la exasperare.

Iată câteva sfaturi utile. Nu sunt complete, nu sunt în ordine și nu sunt obligatorii la fiecare caz toate. Totuși, e nevoie de acționare în baza Cuvântului Scripturii pentru  a scăpa de acolo. Nu avem dreptul să ne văicărim dacă nu acționăm conform cu ceea ce ne spune Biblia. Admit că până acum nu ai știut, dar vremurile de neștiință au trecut. Nu are dreptul să te abuzeze nici pastorul, nici preotul, nici soțul sau soția, nici părinții sau alte persoane cu autoritate spirituală. Dacă te supui lor, nu vei mai fi supus lui Dumnezeu. Ajungi robul acelor oameni. Ești chemat la libertate.

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/

ESTE CREDINȚA MEA, REALĂ, VIE!?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, DILEME, EDITORIALE

“Și fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută.”       Evrei 11:6

Credința este virtutea care definește hotărâtor însăși identitatea noastră creștină. Este imposibil ca cineva să fie creștin și să nu aibă credință.

photo (2)                 Tocmai legat de această virtute însă, Domnul Isus avertizează cu privire la vremurile din urmă spunând: “Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credință pe Pământ?” (Luca 18:8). Despre aceleași vremuri de pe urmă Cuvântul Lui Dumnezeu proclamă: “…căci Pământul va fi plin de cunoștința Domnului…”         (Isaia 11:9). Luând în considerare cele două pasaje nu poți să nu te întrebi: “Oare cum arată omenirea plină de cunoștința Lui Dumnezeu, dar nemaiavând credință?”

Probabil că aceste trăsături caracterizează din ce în ce mai mult lumea creștină a zilelor actuale, întrucât marca pregnantă a lumii creștine pare să-I definească pe credincioși ca fiind niște oameni având o formă de evlavie, dar lipsindu-le puterea schimbării.

Ca urmare, creștinii de astăzi mimează sau par a fi credincioși. Ei își declară dragostea pentru Dumnezeu, dar se pare că iubesc și în consecință aleargă mai mult după placeri, viață de lux, comoditate, confort, avantaje proprii, decât să alerge la Dumnezeu. Oare ce înțelege creștinul modern prin credință? Ce înseamnă pentru el actul credinței? Nu cumva așteptările noastre, izvorâte din fire, tind să redefinească credința în Cristos după standarde lumești, adică nebiblice?

Privind la Cuvântul Scripturii îmi exprim dorința de a redescoperi, împreună cu Dvs., definiția credinței din perspectiva Lui Dumnezeu. Pentru aceasta, vă îndemn să privim la primele 12 versete ale capitolului 11 din Evrei, cuvinte special atribuite credinței.

Cuvântul lui Dumnezeu prezintă credința urmărind o oarecare progresie. Observăm în acest pasaj o credință crescândă, o credință de diferite nivele. Aceste trepte ale credinței ne sunt prezentate dinamic în viața câtorva titani ai credinței, precum: Abel, Enoh, Noe și Avraam. Prima dintre treptele credinței este legată direct de Dumnezeu prin actul creației.

  1.          Credința care indică spre Dumnezeu. Aceasta este prima treaptă a credinței. Am mai putea-o numi și credința logică sau credința care vede. În Romani 1:19-20 Pavel zice: “Fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu… le-a fost arătat de Dumnezeu… însușirile Lui nevăzute, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui, se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El.” De pe această treaptă omul poate   să-l perceapă pe Dumnezeu – Creatorul. Omul îl poate “vedea” prin credință pe Dumnezeu, în creație! Acest nivel este primul exercițiu spiritual pe care trebuie să-l facă omul care-l caută pe Dumnezeu“…silindu-se să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare…” Până la un anumit loc, acest nivel de credință este atins deseori chiar și de oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu. Privind minunea creației, unii oameni vor atribui unei“puteri nedefinite” creația, fără a-L cunoaște însă personal pe Dumnezeu – Creatorul.
  2.         Credința închinării. Exponentul acestui nivel de credință este Abel. El nu doar că l-a identificat pe Dumnezeu care a creat toate lucrurile, ci a dorit să se închine acestui Dumnezeu, să aibă o relație personală cu El, să-i mulțumească din inimă pentru tot ce Dumnezeu i- dat. Abel a fost gata să-i aducă Lui Dumnezeu jertfa, nu doar de ochii lumii, ci din toată inima. Abel, prin credință, s-a închinat Lui Dumnezeu care vede în ascuns și care răsplătește în ascuns. Abel nu a căutat aprecierile nimănui pentru faptele sale, ci a adus din dragoste, Lui Dumnezeu, ceea ce a avut mai bun. Întâlnim destui creștini în zilele noastre care aduc darul lor, dorind să se închine Domnului, dar având o motivație greșită. Tot ce fac ei, fac de ochii lumii, iar motivația principală a jertfei lor devine aprecierea celorlalți oameni, nu închinarea inimii sincere înaintea lui Dumnezeu.
  3.         Credința umblării cu Dumnezeu. Enoh este omul care dă exemplul de credință la acest nivel. Fără să se raporteze la oamenii din generația lui, Enoh a umblat cu Dumnezeu toată viața. El a perseverat în credința sa. “A umbla cu Dumnezeu în fiecare zi”, presupune a fi sincer, a elimina orice fel de trăire duplicitară. Cu siguranță că, în viața sa, Enoh a trecut prin tot felul de probleme, poate necazuri sau chiar boli. Poate că, uneori, nu L-a înțeles pe Dumnezeu. Cu toate acestea, el a umblat cu Dumnezeu în fiecare zi! Ce pot răspunde oare în fața lui Dumnezeu credincioșii a căror credință este atât de depreciată încât, imediat după ce au ieșit pe ușa bisericii, își schimbă umblarea și principiile? Să fi fost oare credința lui Enoh o credință cu dublu standard? Cu siguranță că Enoh a umblat cu Dumnezeu și nu a mers deloc prin locuri pe unde Dumnezeu nu mergea. Probabil că nu a făcut afaceri fără Dumnezeu și nu a privit la lucruri pe care Dumnezeu nu le iubește. Faptele lui Enoh nu au tăgăduit niciodată credința lui!Acei creștini care sunt gata să umble cu Dumnezeu în fiecare zi, în fiecare ceas, trăind o viață plăcută Domnului la biserică, în familie, la serviciu, la tinerețe, dar și la bătrânețe, acolo unde sunt văzuți de alții, dar și acolo unde ei cred că nu îi vede nimeni, se pot aștepta să trăiască experiența lui Enoh. Într-o bună zi ei nu vor mai fi văzuți pentru că Dumnezeu îi va muta de pe pământ ca să nu vadă moartea. În felul acesta, însuși Dumnezeu va mărturisi că îi sunt plăcuți.Desigur că acest nivel de credință trebuie să fie atins de toți credincioșii care nădăjduiesc să fie răpiți. Probabil că aceste trei nivele de credință sunt un standard pe care trebuie să-l atingă toți cei mântuiți. După cum vom vedea mai departe, următoarele trepte par a fi rezervate celor ce sunt chemați de Dumnezeu la lucrări speciale de slujire.
  4.          Credința călăuzirii totale. Noe este omul pe care Dumnezeu l-a condus pe căi neumblate de alții din generația lui. El nu a discutat cerințele lui Dumnezeu cu privire la El. Desigur că ceea ce Dumnezeu i-a cerut lui Noe părea absurd, lipsit de sens și deplasat, pentru ceilalți care priveau la el. Cu toate acestea, Noe a perseverat, mergând în direcția indicată de Dumnezeu, fără a obiecta. Noe este omul care respectă întocmai schița planului divin cu privire la el. Noe nu s-a limitat doar la a recunoaște ce vrea Dumnezeu cu privire la el, ci a luat în serios voia lui Dumnezeu, fără a pune condiții.Privită din afară, credința lui Noe, pare o nebunie. Este de-a dreptul nebunește să te apuci să construiești o arcă, să investești o viață de om mergând pe o direcție indicată de o comunicare divină – ar putea obiecta cineva. “Oare chiar asta vrea Domnul de la mine?” Poate că la acest nivel ar putea fi încadrată și credința acelor oameni ai lui Dumnezeu care înțeleg călăuzirea Lui pentru lucrarea de misiune și părăsesc, prin credință, confortul de acasă, mergând să trudească printre străini, dormind chiar și prin păduri, riscându-și familia și sănătatea  pentru o cauză care, privită de la distanță, pare de cele mai multe ori un nonsens.
  5.         Credința sacrificiului suprem. Nivelul de credință la care a ajuns Avraam este, fără îndoială, o culme a credinței. Această credință, aparent, ajunge dincolo de orice logică, atât în dreptul lui Dumnezeu, cât și în dreptul lui Avraam. Ceea ce Dumnezeu i-a cerut lui Avraam este absurd de-a dreptul și am putea exclama:„Asta e prea de tot!”Ascultarea prin credință, de care dă dovadă Avraam, este deasemenea absurdă, curată nebunie am putea spune. Această credință dăTOTUL, ridicând pe omul lui Dumnezeu deasupra oricărei puteri de înțelegere omenească.Nivelul credinței sacrificiului suprem este cel al martirilor. În dreptul unor oameni se pare că însuși Dumnezeu cere parcă prea mult! Cu toate acestea, ei s-au ridicat la nivelul sublimului. Inima lor a reușit să bată în același ritm cu inima lui Dumnezeu. Lor nu li s-a părut “prea mult”, nici nu s-au gândit că “este absurd”. Astfel de credincioși sunt gata să-și urce propria viață, propriul destin, pe muntele unde numai Domnul poate purta de grijă. Odată ajunși aici, ei își abandonează propria viață, dar nu oricum, ci, în mâna lui Dumnezeu!Privind din această perspectivă credința creștină, este necesar să recunoaștem că întrebarea Domnului Isus: “Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credință pe Pământ?”trebuie luată în seamă mai mult ca oricând în aceste vremuri. Declarațiile de credință trebuie să aibe acoperire în fapte de credință. Trăim într-o lume extrem de materialistă. În zilele noastre, oamenii spun: “Eu mă descurc!” sau “ Eu am cunoștințe!” sau “Eu am destui bani pentru a rezolva orice problemă!” Însă toate acestea sunt afirmații ale necredinței care caracterizează vremurile în care trăim.Este ușor să-ți afirmi credința atunci când ești sănătos, când ești înconjurat de prieteni, când ai o afacere bună, când ești apreciat. De fapt, este simplu să fii creștin atunci când ai totul sub control, dar adevărata credință începe abia atunci când Dumnezeu începe să preia controlul.

 

Iubiți cititori! Este vremea să ne trezim cu toții și să venim la credința dată           sfinților odată pentru totdeauna!

Dumnezeu ne cheamă să urcăm treptele credinței, pas cu pas.

Fie ca ajutorul Domnului să rămână peste fiecare dintre noi!

Mike Olari.

http://family2fam.com/

Lucruri pe cale de dispariție din adunările evanghelice – SFINȚENIA

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

Holy_bible

Cel mai de preț lucru care există în Biserica lui Christos nu sunt nici boxele, nici pianul, nici stația, nici amvonul, nici video-proiectorul, nici chiar clădirea ci SFINȚENIA.

Psalmii 93:5 “…sfinţenia este podoaba Casei Tale, Doamne, pentru tot timpul cât vor ţine vremurile. “

Când sfințenia se pierde, foștii neprihăniți vor ține capul jos iar păcătoșii care vizitează adunarea respectivă îl vor ținea sus.

Când sfințenia se pierde cele mai bune acorduri de pian vor suna fals și cea mai frumoasă predică nu va mai avea puterea de a străpunge inima ci doar va atinge mintea.

Când sfințenia se pierde va lipsi focul. Oamenii vor merge la adunare ca la un concert și vor veni de acolo impresionați dar nu transformați.  Dacă Ilie nu ar fi fost un sfânt ar fi rămas fără foc pe muntele Carmel.

Când sfințenia se pierde două ore în adunare vor părea o veșnicie de care vrei să scapi cât mai repede.

Când sfințenia se pierde lacrimile vor lipsi. Iar fără lacrimi chiar și cea mai bună sămânță nu prinde în pământul neudat de multă vreme.

Când sfințenia se pierde băieții vor merge la adunare pentru a mai găsi o fată care se îmbracă ca să fie remarcată cât mai ușor. Că sunt multe astfel de fete azi mai ales în timpul verii… Dar totuși stăm bine și iarna, găsesc ele soluții ca să nu rămână în anonimat.

Când sfințenia se pierde programul de dimineața se va scurta încet-încet, cel de seară va dispărea în timp cu totul ca să facă loc unui film unde tinerii să se simtă bine, iar în loc de Duhul Sfânt vom avea nevoie de biscuiți și sărățele ca să “simțim unii cu alții”.

Când sfințenia se pierde s-ar putea ca numărul celor din adunare să crească în timp ce numărul celor din Biserică să scadă…

Când sfințenia se pierde nu mai contează cum trăiești ci cât de bine interpretezi piesa. Nu mai contează dacă trăiești cu Isus ci doar dacă știi să ții bine ritmul. Se sting becurile la închinare și se pornesc luminile care să bată pe starurile căzătoare. Noua modă: să te închini în întuneric celui care a spus:Eu sunt Lumina lumii…

Când pierdem sfințenia facem evanghelizări iar cei care ne vizitează spun: păi nu prea mai e vreo diferență între voi și noi… de ce să ne pocăim?

Când sfințenia se pierde… totul sună a gol. Și vasele goale potrivit cu Matei 25 rămân dincolo de ușă, adică afară…

Când sfințenia se pierde sintagma „Domnul este aici fraților” devine cea mai repetată minciună. Dacă Domnul ar fi aici, spunea Paul Washer, ar trebui să ne nimicească că el nu suportă păcatul. Isus nu coboară la jerfa păgânilor ci doar la jerfa sfinților. Și coborârea lui azi se vede tot mai rar.

Când sfințenia se pierde cei care merg spre altar să primească binecuvântarea își vor permite de toate înainte de nuntă că “oricum ne căsătorim”. Da, toți se căsătoresc dar nu toți rămân căsătoriți până la sfârșit. Isus binecuvintează puritatea și sfințenia nu serile prelungite prin parc și nopțile de (ne)veghere. În timp se vede binecuvântarea sfinților…

Când sfințenia se pierde dragostea dintâi pentru Dumnezeu este înlocuită cu dragostea pentru mașini, case, reviste auto-moto, reviste de modă, plăcerile lumii, patimile și poftele ei…

Când sfințenia se pierde ajungi ca la Cină să simți doar gustul rodului viței fără să mai simți gustul iertării…

Când sfințenia se pierde ai nevoie să încarci firea pământească cu tot felul de podoabe întrucât tocmai s-au schimbat prioritățile: de la omul ascuns al inimii s-a trecut la omul din afară. Iar dacă ai pierdut podoaba sfințeniei ai nevoie de alte podoabe… altfel nu ești remarcat/ă de cei care caută ce izbește ochiul…

Ai milă Doamne de noi! Ai milă Doamne de noi și dă-ne lacrimile pocăinței. Cea mai mare dovadă că am fost iertați într-o zi este că astăzi trăim în sfințenie!

Ai milă Doamne de noi! Că tot la mai multe artificii apelăm să simulăm prezența ta și totuși nu coboară focul ci doar fumul care iese din scena noastră omenească….

Ai milă de noi și nu ne lăsa să pierdem cel mai de preț atribut al Tău:sfințenia… Trece-ne prin cuptor, prin gropile cu lei, prin pustie, prin orice dorești ca să cadă de pe noi zgura și să rămână aurul curat pentru veșnicie…

Simți că în adunarea în care ești se pierde sfințenia? Nu ai altă soluție decâtsă fii tu un sfânt și să ii molipsești și pe cei din jurul tău… Iar când sfinții vor forma majoritatea, cea mai simplă cântare te va mișca, îndemnul celui mai neînsemnat frate din biserică îți va umple inima de bucurie și vei cânta cu lacrimi:

“când o clipă cu El e-o uimire,

Ce va fi, ce va fi-n veșnicii?”…

https://cristianboariu.wordpress.com/

Abuzul spiritual – IV

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

abuz spiritual in biserica

Așa cum bine observa cineva ieri, comentând la ceea ce scriam, abuzul spiritual este o parte a formelor de abuz și de obicei nu vine singur. Adică abuzatorul nu se folosește doar de autoritatea spirituală pe care o are, ci orice îi vine la îndemână, ca să abuzeze pentru a controla victima. Asta înseamnă că de cele mai multe ori abuzul spiritual vine la pachet cu cel emoțional, psihic și chiar fizic. Sau autoritatea spirituală e calea prin care se pot realiza oricare din celelalte forme de abuz.

Cum recunoaștem dacă avem fructele sau efectele unei victime a a abuzului? Cum putem cunoaște această stare și la alții? Sunt două grupuri de efecte ușor de observat. Unele pot fi comune cu a altor probleme, dar când cumulăm multe din ele, e foarte posibil să indice că suntem sau acea persoană este victima abuzului spiritual, cu toată gama sa de efecte asupra psihicului, sentimentelor, emoțiilor și chiar fizicului.

Reacțiile. Prima grupă e cea a reacțiilor pe care le are o persoană abuzată. Existenţa multor emoții puternice exterioare cum ar fi: furia, aroganța, agresivitatea și atacarea oamenilor, care sunt vizibile din afară. Dar și unele vizibile doar pentru persoana abuzată cum ar fi: ascunderea emoțiilor, izolarea de oameni, minciuna sau hai să-i zicem comunicarea necinstită.

Cuvintele. Aici e nevoie de ascultare, analiză și discernere. O persoană abuzată va folosi o anumită gamă de cuvinte sau expresii, despre care nu pot scrie explicit pentru că nu sunt formulări standard. Totuși, din cuvinte se poate depista abuzul sau situația abuzivă în care trăiește. Hai să încerc câteva scenarii. Dacă discutați cu o femeie și vine vorba de soți iar ea e agitată de subiect, e enervată și folosește cuvinte critice la adresa bărbaților, poate indica o stare abuzivă care trebuie verificată. Atenție, poate fi în oricare din sensuri acea stare abuzivă in acest caz, nu neapărat acea persoană este victima, poate fi invers, să ai în față abuzatorul. O altă situație este în discuţia cu un membru al bisericii, când orice vorbă despre păstor sau prezbiter sau preot e aleasă cu mare grijă și rostită cu teamă și când se oficializează dintr-o dată toată discuția. Un alt scenariu este acela în care, bărbatul devine sarcastic când discuți despre soție. Un alt scenariu este cel în care, un copil îți vorbește despre părinții săi și arată un respect exagerat față de ei sau din contră un dezgust total. Acestea pot fi semne care să indice spre o situație abuzivă. La fel, dacă vorbești cu o familie și soția sau copiii nu pot spune nimic sau se tem să vorbească în prezența tatălui.

În biserică, semnele abuzului spiritual diferă de cele din familii. Oamenii abuzați se tem non-stop de iad, nu au nici un pic de siguranță privind soarta lor eternă, muncesc pentru a își cumpăra mântuirea prin împărțit pliante, slujit în stradă, dând bani și câte și mai câte acțiuni activiste, oamenii vorbesc mai des de păstor sau preot și ce zic aceștia, decât de Dumnezeu și ce scrie la Scriptură, se tem să lipsească de la biserică, pentru a nu fi răpirea chiar atunci și să rămână pe pământ și alte și alte scenarii și efecte.

Ce putem ști despre vindecarea de traumele abuzului spiritual?

Una din condițiile esenţiale și fundamentale este să ne dăm seama de abuz, să îl conștientizăm pe baza Scripturii și să admitem că am fost abuzați. Fără această conștientizare și admitere, nu vom putea face nici un pas spre vindecare pentru că vom fi legați. E nevoie ca să citim Scriptura și să cerem Duhului Sfânt să ne descopere realitatea în care trăim.

După această conștientizare trebuie făcut un plan de ieșire. Dacă nu te descurci singur e foarte bine să cauți pe cineva care să te ajute. Atenție, să nu te trezești că intri în aria unui alt abuzator. Dacă soțul e cel ce a folosit greșit autoritatea spirituală pe care o are și mergi la păstor să te ajute, e foarte posibil să sari din lac în puț. De ce? Pentru că de regulă un păstor plin de Duhul lui Dumnezeu, va vedea un astfel de abuz pe parcursul anilor. Dacă nu l-a văzut și sancționat în soțul tău, atunci e posibil ca el, păstorul, să fie la rândul său abuziv pe baza autorității sale.

Un alt aspect important este rugăciunea de eliberare. Da, ai citit bine, dacă ai stat o viață sub biciul unui abuzator, nu vei ști să trăiești liber și vei ajunge repede în mrejele altuia sau înapoi, situația înrăutățindu-se mai tare. E nevoie ca Duhul Sfânt să te elibereze, să te învețe și să te ajute să îți vezi responsabilitățile și să le împlinești. Când ești în mrejele unui abuzator nu mai decizi tu, ci el. Dacă deci scapi de acolo, nu ai exercițiul luării deciziilor și al asumării responsabilităților, asta te va face să îți fie frică.

Ai nevoie să te înconjori de oameni temători de Dumnezeu și iubitori. Ai nevoie de acceptare așa cum ești și de un grup de la care să înveți să trăiești liber sau liberă. Oamenii maturi spiritual pot furniza direct, sau indirect prin traiul lor, exemple de comportament și trăire.

Fii conștient de cele trei nevoie interioare ale oricărui om, deci și ale tale: nevoia de dragoste, de însemnătate și de siguranță. Dumnezeu declară pentru cele trei următoarele: Eu te iubesc cu o iubire veșnică, apoi, ”Stiu gândurile care le am cu privire la tine: gânduri de pace și nu de nenorocire”, apoi, El însuși va fi cu tine și nu te va părăsi și nu te va lăsa”. De ce face Dumnezeu oferta asta?

Pentru că Domnul Isus a fost abuzat și rănit spiritual de mai marii vremii, de cei religioși și abuzul spiritual exercitat asupra Sa, a fost prezent în toate formele și la intensitate maximă. Până acolo că a fost ucis. În baza a ce? În baza autorității spirituale pe care o aveau preoții. Acolo a fost un abuz de putere spirituală, care a constituit canalul perfect pentru toate abuzurile posibile la acea dată.

Abuzul spiritual se vindecă. Dumnezeu îl vindecă, dar trebuie descoperit și acționat.

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/

Abuzul spiritual – III – Familia

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

abuzul spiritual in familie

Abuzul spiritual are atâtea variante și fațete, încât este greu de depistat la timp și în fiecare instanță unde poate apărea. Unul din locurile cele mai vulnerabile este familia. După biserici, al doilea loc unde au loc cel mai adesea abuzuri spirituale e „acasă”. Acolo, abuzatori pot fi soții, soțiile, părinții și în unele cazuri chiar și copiii.

Acum câteva zile am avut o discuție cu cineva care a fost martorul unei relaţii spirituale abuzive și mă întreba, ce să înțeleg eu din ce am văzut și auzit? Fusese în vizită la cineva și acea familie, își trimiseseră fata în camera ei, fără drept de comentarii, pe un ton ridicat întrucât ea „trebuie să rămână în supunere”. Era vorba de căsătorie, fata se gândea să își urmeze viitorul soț, după căsătorie, acolo unde va sta el. Părinții au considerat asta lipsă de supunere și au zbierat efectiv la ea, să dispară în camera ei, deși „fetița” are pe aproape de 30 de ani.

Veți zice, bine, bine, dar fata de ce e bleagă? E bleagă pentru că a fost abuzată spiritual. Ea toată viața a știut că trebuie să stai în supunere oarbă față de tata, că și mama tot așa stă și pentru că toți frații și surorile ei, chiar si cei căsătoriți, cu familii cu tot, stau în supunere față de tata. Asta e un exemplu de abuz grosolan, fără pic de finețe și demn de dat exemplu la categoria „așa nu”.

Totuși, cum spuneam deja, abuzul spiritual are multe forme și în familii poate lua sute de nuanțe. Abuzurile sunt orice formă de presiuni negative făcute prin: gânduri, vorbe sau fapte care aduc consecințe negative asupra emoțiilor, psihicului, fizicului sau spiritului unei persoane. Există  familii în care partenerii sau părinții  își folosesc autoritatea lor spirituală, pentru a-i controla si a-i domina pe cei din familiile lor, încercând  în acest fel să-și satisfacă propria lor sete de importanță, de putere, de intimitate și de satisfacție. Aspectul foarte grav este că nu suntem pregătiţi să recunoaștem abuzul pentru a ne putea apăra sau păzi.

Pe abuzatori, de cele mai multe ori, nici nu îi interesează de ce simte persoana abuzată, de ce gânduri are. Abuzatorul trebuie să dețină dreptatea și puterea. Pretinde doar să faci ce spune el sau ea și pentru asta e gata să aplice orice presiuni este nevoie. Iată câteva scenarii care probabil nu vă sunt străine. Obligarea unui copil să se roage la masă sau seara, obligarea soției să poarte un anumit tip de haine, privarea soțului de relații intime „pentru că postesc”, obligarea familiei să meargă la biserică, pretinderea de performanțe spirituale cum ar fi constrângerea partenerului și sau a copiilor să postească sau să cânte, neacceptarea de critici sau alte variante sugerate, biciuirea cu Scriptura a soției sau copiilor, amenințarea cu iadul, solicitarea de supunere oarbă din partea soțului pentru soție, deși el nu are de gând niciodată să iubească cum a iubit Hristos, folosirea de superioritate din cauza unei aşa zise descoperiri și altele.

Abuzul spiritual inclusiv cel realizat în familii, are ca scop manipularea, controlarea și impunerea puterii indiferent de opiniile, cerințele sau sentimentele unei alte persoane. Acest abuz se realizează de regulă de persoane care sunt în poziții de autoritate, prin faptul că acestea înțeleg sau aleg să folosească eronat, în scop egoist, autoritatea pe care o au. Acea autoritate ar trebui să aducă pace, liniștire, siguranță, protecție dar se transformă în bici și asuprire. Persoana controlată și abuzată își va suprima emoțiile, își va îngropa amintirile dureroase și se va proteja conștient sau nu, de orice alt om. Astfel de persoane ajung închise, rigide, critice, acide din dorința de a nu mai suferi. Mai mult, un abuzat va deveni de cele mai multe ori abuzator la rândul său din două motive. Primul e că doar asta știe, asta a învățat. Așa se face că un copil abuzat, deși nu i-a plăcut lucrul acesta și a spus că el nu îl va face, va ajunge un părinte abuzator întrucât asta a văzut, acest model l-a avut. Al doilea motiv e că, cea mai bună metodă de apărare e atacul, în acest cazuri. Dacă mergi spre un cățel agresat și lovit, el va încerca să se apere atacând, pentru că are răni, pentru că îl doare. Așa se va întâmpla cu o soție abuzată, cu un soț abuzat, cu copiii abuzați și cu membrii bisericii abuzați, mă refer la abuz spiritual.

Mă repet, așa cum spuneam și în prima și a doua parte a acestei meditări. Singura șansă de a detecta și a ne apăra de abuzuri spirituale este să cunoaștem Scriptura și să avem o relație vie și permanentă cu Dumnezeu. Așa putem simți abuzul spiritual și putem să ne poziționăm cât mai corect față de un eventual abuzator. De ce spun asta? Pentru că la abuzurile spirituale, armele abuzatorilor sunt: Biblia folosită pe post de ghioagă și așa pretinsele „descoperiri”, „vise”, „profeții”, „lucrări” sau „înțelegeri superioare ale Scripturii”. Singura șansă de descoperire a abuzurilor este prezența Duhului Sfânt și cunoașterea Cuvântului.

Rănile provocate de abuz sunt vindecabile, dar cu cât trece mai mult timp petrecut în relația abuzivă, cu atât durează mai mult vindecarea. Mai mult, abuzurile spirituale sunt căi bune prin care duhurile necurate pot lega persoane, cu toate că acestea și-au predat inima lui Dumnezeu. Vor fi legate și secătuite de bucurie, dorință de lucrare, energie spirituală și vor fi oameni de decor în biserici, nu vor acționa în nici un fel. Au fost învățați că abuzatorul știe ce e cel mai bine și vor face, doar ceea ce abuzatorul le dă voie. Dacă abuzatorul a dispărut, ei riscă să stea inerți, inactivi și neimplicați tot restul vieții lor, pentru că sunt legați și nu știu asta.

În fine, problema e mult mai complexă decât ne imaginăm noi. E așa de gravă, încât bisericile si familiile suferă enorm. E așa de prezentă, că nu vom găsi ușor un loc „liniștit în care să ne plecăm capul”, pentru că e mai ușor să pretinzi și să uzezi de putere, decât să câștigi autoritatea prin slujire și jertfă. Așa că cei mai mulți oameni aflați în poziții de autoritate, vor fi tentați să folosească metoda mai ușoară. Mâine, dacă Dumnezeu ajută voi scrie câte ceva despre semnele vizibile ale abuzului spiritual și despre anumite lucruri care pot fi făcute de către cei care conștientizează că sunt abuzați.

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/category/meditatii/