Ati spus ca totul este intre Dumnezeu si barbat, nu si femeie. Cum sta treaba cu femeile necasatorite? (37:00)
Daca femeia a fost structurata asa specific sa fie ajutor potrivit, de ce sunt asa de multe femei care-si iau soarta in maini? (39:00)
Ce poti sa faci atunci cand partenerul nu-si asuma responsabilitatile? Daca sotul nu-si asuma responsabilitatea cu care a fost creat, cum poate functiona familia? Cred ca stiti ca sunt multi barbati care lasa mult de dorit la aspectul acesta. (41:00)
PARTEA a III-a Intrebari si Raspunsuri
continuare din video #2 cu intrebarea nr. 3..
E o problema cand sotia are calitati? (5:00)
Daca deciziile barbatului ii duce intr-o criza financiara, trebuie femeia sa-l urmeze orbeste? (7:15)
Ce inseamna supunere din punct de vedere a lui Dumnezeu? Pana unde merge supunerea? (10:20)
***Ce poate face un cap de familie cand primeste un mesaj in casa Domnului si in schimb, ea ii spune ca vine de la el ca ei Domnul nu i-a spus asta. (11:10)
De regula se intra in casatorie cu multe multe asteptari dintre care cele mai multe raman neimplinite. Aceasta aduce frustrare. E gresit sa ai asteptari de la casatorie? Ar trebui sa lasi standardele jos?(14:30)
Sunt barbat si destul de greu imi asum responsabilitati. Ce ma sfatuiti sa fac? (19:00)
Care credeti ca este punctul critic a unei casnicie care a pornit frumos si corect, unde si anume transforma bucuria, implinirea si fericirea de la inceput in dezamagire, nerespect si lipsa entuziasmului intre cei doi? (21:00)
„Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Să nu vă înspăimântaţi, căci lucrurile acestea trebuie să se întâmple. Băgaţi de seamă să nu vă amăgească cineva. Căci vor veni mulţi în Numele Meu. Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşerte. Nimeni să nu vă înşele prin vorbiri amăgitoare. Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă. Să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră. Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip. Să nu vă lăsaţi amăgiţi de orice fel de învăţături străine. Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele!”
Iată câteva frânturi de versete, care se găsesc toate în Noul Testament, unele rostite de însuși Domnul Isus Hristos, altele robii săi, care vorbesc despre necesitatea unui creștinism ancorat bine în realitate. Toate sunt avertismente în privința probabilității ca noi creștinii să fim înșelați în convingerile noastre, pe baza deformării realității. Toate avertizează că, eu și tu, putem crede altceva decât realitatea. Și pentru că sunt așa de multe, trag concluzia că se dorește cu ardoare ca noi, creștinii, să fim înșelați să devenim din credincioși, creduli. (am mai scris aici despre credulitate)
Observ cu durere, în ultima vreme, o credulitate fenomenală a creștinilor. Oameni de la care mă aștept să fie cel mai bine ancorați în realitate, ajung să fie primii din cei amăgiți și păcăliți. Oamenii care ar trebui să contribuie la informarea obiectivă a semenilor, ajung să creadă minciuni evidente și să le și mai răspândească.
Cred cu tărie, că oamenii cu Duhul lui Dumnezeu în ei, trebuie să fie cei dintâi la perceperea realității, cei dintâi la a depista înșelăciunile. Noi, care ne numim uneori cu îngâmfare „copiii lui Dumnezeu”, dăm dovadă de o prostie fenomenală și asta e usturător și dureros, pentru că Îl necinstește pe Dumnezeu. Scriptura e o carte a înțelepciunii, e o carte a discernerii, e o carte cu foarte multe îndemnuri spre a deveni înțelepți, nu avem voie să fim proști sau „prostibili”. Nu avem voie să fim dezorientați și speriați mereu, de ceea ce vine spre noi din mass-media. Da, e drept, putem fi luați prin surprindere uneori, dar de la asta, până la a fi mereu, nonstop, dezorientați, duși încoace și încolo de orice fel de știre, e cale lungă. Nu trebuie să ne caracterizeze credulitatea.
Băgați de seamă să nu vă înşele cineva. Un avertisment teribil, care privește și viața spirituală, dar și realitatea care nu e deloc separată de viața spirituală cum credem noi. Viața spirituală se trăiește în realitate, încă nu se trăiește în cer, nu se trăiește cu capul în nori. Noi, credincioșii ar trebui să fim primii, care să deschidem oamenilor ochii la manipulările care au loc. Duhul lui Dumnezeu și cunoașterea Scripturii ne vor descoperi adevărul din spatele realității care ne este prezentată. Nu avem voie să credem tot ce ne dă media, e interzis, trebuie totul analizat dacă este valid.
Înșelătorul are treabă cu noi, el vrea să ne facă să credem baliverne, el vrea să ne facă să credem altceva decât realitatea, vrea să credem minciuni și lovitura mare o dă, când noi, oameni de încredere, răspândim minciunile pe care le credem. Se folosește de credibilitatea noastră, dată de Dumnezeu, să aibă eficiență în transmiterea minciunilor lui, că doar este tatăl minciunii.
Vă scriu câteva sugestii, simple, nepretențioase și nu uitați, sunt doar sugestii, aveți libertatea de a ține sau nu cont de ele:
Nu răspândiți o știre fără să o cercetați. Da, poate părea teribilă, sau fascinantă, sau senzațională și ați impresiona prin ea. STOP! Înainte de a o da mai departe, ai obligația de a o cerceta dacă este adevărată. Cum? Păi iaca bine. Pasul unu este să gândiți știrea în lumina Scripturii și sub călăuza Duhului Sfânt și pasul doi este să o verificați din mai multe surse. Ex: Se vorbeşte despre NASA că ar fi spus că Pământul o să fie lovit de asteroizi. Mergi dragul meu pe site-ul NASA si caută dacă chiar au spus. Mergi pe pagini de știri credibile să vezi dacă apare informația.
La știrile sau veștile care caută să vă prindă emoțiile, mila, compasiunea, excitarea fiți foarte suspicioși. Căutați să vedeți realitatea din spatele lor. De regulă, se apelează la imagini sau povești emoționante când deformatorii realității, caută să mascheze unele chestii urâte. E un fel de „cal troian”. E un fel de a vinde otravă ascunsă în ciocolată. Nu vă lăsați amăgiți și înșelați de reportajele sau știrile care vă emoționează puternic. Cercetați neapărat, cereți sfatul cuiva, cereți lumină de la Dumnezeu.
Documentați-vă. Trebuie să fim cei dintâi la fapte bune, și unele din cele mai bune fapte sunt acelea prin care descoperim minciuna și arătăm adevărul. Noi suntem chemați să fim incoruptibili, să fim fii ai luminii, să ne caracterizeze adevărul, suntem chemați să descoperim minciuna. Ce ar fi ca să existe în biserici un grup de oameni înțelepți care să ia la analizat știrile majore ale momentului, sub călăuzirea Scripturii și a Duhului Sfânt, pentru a ajuta credincioșii să vadă adevărul? Ar însemna efort, e mai ușor să crezi și să răspândești o știre care e dată de postul tău preferat de TV. Pe aia o iei de adevărată, lor le dai credit și e bai mare dacă cineva îți spune că ai fost mințit, poţi chiar să te înfurii rău, dacă cineva îndrăznește să afirme că postul tău TV de încredere, minte.
Una din caracteristicile vremurilor de azi e minciuna. Alta e prostia, și astea două sunt prietene bune, nu se despart una de alta. Se dorește ca oamenii să fie proști, altfel e imposibil să îi supui, așa că, le creezi o realitate pe care să o creadă. Oamenii ajung să creadă realități ireale, dacă le pot numi așa. Noi suntem chemați să analizăm totul în lumina Cuvântului. Mare atenție să nu dați crezare mai mare mass-mediei decât Scripturii, cum fac cei mai mulți. Cum faci asta? Iată un posibil punct de analiză, te uiţi la TV în aceeași proporție de timp cât citești Scriptura? E un barem minim cred, deși televizorul în 5 minute poate să îți verse în minte toate dejecțiile, prin metodele pe care le are la dispoziție. Totuși, care e timpul alocat Scripturii și care e timpul alocat informării din mass-media în viața ta?
As reveni putin in Geneza si as mai creiona cateva aspecte, legat de aceste distinctii. As incerca sa argumentez si mai mult si sa si arat putin ce inseamna barbat si ce inseamna femeie. Cap. 2 din Geneza reia ‘facerea’ si foarte rapid trece peste primele sase zile, ramanand la ultima parte, ziua a sasea, respectiv la facerea omului. Si e foarte interesanta relatarea lui Moise cu privire la facerea omului. Si e bine sa o studiati cu ceva mai multa atentie pentru ca ne spune ceva despre aceasta distinctie dintre barbat si femeie.
Si Moise incepe asa: „Dumnezeu a luat tarana pamantului si a facut o fiinta. A suflat o suflare de viata si astfel s-a facut un suflet si l-a numit om. Spuneti-mi, va rog, omul acesta, ce a fost? Om de toate? Om barbat? Om femeie? Sau si un barbat si o femeie? Ce a fost? Om barbat. Apoi, l-a luat pe acest om numit barbat si l-a pus in gradina Edenului. A sadit o gradina frumoasa cu tot felul de pomi, tot felul de vegetale pe acolo si l-a pus pe om in gradina Eden. Si i-a zis sa o lucreze si sa o pazeasca. Si apoi i-a mai spus ceva: Poti sa mananci cu placere din toti pomii, dar, din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci. Caci in ziua in care vei manca, vei muri.
Cu cine a stat de vorba Dumnezeu pana acuma? Cu Adam si Eva? Cu Adam? Sau cu Eva?
Cu Adam.
Uitati-va, va rog, la vers. 18. „Domnul Dumnezeu a zis: Nu este bine ca omul sa fie singur.” La ce s-a referit?
La barbat.
Daca ar fi ramas doar la atat, nu ne-ar fi ajutat. Ci, uitati-va ce urmeaza. „Am sa-i fac ajutor potrivit pentru el.”
Acuma, haideti sa analizam putin aceste fapte. Si, dupa ce a facut ajutor potrivit, ce a iesit? Femeie. Sa analizam acum putin aceste fapte. In ce consta distinctia intre cei doi? Ce este specific omului numit barbat? Si ce este specific omului numit femeie? Si haideti sa le luam inca odata.
A facut om.
L-a luat, l-a pus in gradina Eden.
I-a dat responsabilitatea sa o lucreze si sa o pazeasca.
Apoi, a dat o porunca si apoi s-a uitat Dumnezeu si a zis: Nu-i bine. Este prima data cand Dumnezeu a zis „nu-i bine”. ATENTIE: Nu spune ca nu-i bine ce-a facut. Deci, nu spune ca nu-i bine felul in care-i facut Adam, si femeile de aceea au dreptate, cand zic: „Sunt niste brute. Ceva nu-i in ordine cu voi. Noi suntem material prelucrat, de aceea suntem atat de fine.Dar, voi nu intelegeti multe.” Nu la asta sa referit.
Nu e bine ca omul sa fie singur. Singur, la ce? La implinire. De unde stim ca la implinire? Pentru ca [Dumnezeu] continua: „Am sa-i fac ajutor potrivit.” Ajutorul e ajutor cand cineva are nevoie de ajutor. Dar, daca ajutoru-i ajutor, inseamna ca exista ceva la care ajuta. Si este cineva ajutor, daca are cineva o lucrare de facut pe care nu o poate face singur. Si aceasta este esenta discutiei intre barbat si femeie. Cand Dumnezeu l-a facut pe om, l-a facut om. Doar ca unul este om barbat si unul este om femeie. Si cand l-a facut pe om, numit om barbat, l-a facut capabil sa poarte responsabilitate. De aceea, toata discutia legata de ce are de facut omul ca fiinta umana pe pamant, este doar intre Dumnezeu si barbat. Nu si femeie. Femeia a aflat despre ce are de facut, nu de la DumnezeuCi, a aflat ce are de facut de la om, de la barbat. Si aceasta este distinctia pentru omul barbat.
Barbatul a fost structurat din toate punctele de vedere : fizic, psihic, emotional, volitiv, din toate punctele de vedere a fost structurat pentru a purta poveri. Pentru a-si asuma responsabilitati. Pentru ca Dumnezeu sa-l incarce cu lucrari.
Si apoi, Dumnezeu spune: „e prea mult. Nu poate singur.” Si, ascultati ce urmeaza. Are nevoie de ajutor.Ce va spune aceasta? Care-i structura esentiala a femeii? Ajutor potrivit pentru barbat. Stiu ca va este teama sa spuneti, pentru ca noi de obicei cand spunem ‘ajutor’, spunem ‘inferior’. N-are nimic de-a face cu rolul, cu statutul. Femeia este om ca si barbatul. Si cand Dumnezeu face ajutor, nu face inferior, ci face om ajutor. Si nu face om inferior. Asa cum l-a facut pe Adam, om, pe barbat, om, la fel a facut-o pe Eva, om, pe femeie, om. Ajutor nu inseamna inferior. Ci, inseamna alta structura. Inseamna alt rol. Altceva de indeplinit in existenta lui pe pamant, care o face sa functioneze la parametrii maximi.
… a incarca femeia cu altceva, decat a fi ajutor potrivit, inseamna a o distruge.
Si, cand Dumnezeu a gandit-o pe Eva, cand a gandit-o pe femeie, a structurat-o din punct de vedere fizic, din punct de vedere psihic, din punct de vedere emotional, din punct de vedere rational, volitiv. A structurat-o ca si ajutor potrivit pentru barbat. Si de aceea, n-a fost facuta sa poarte poveri. Cand plec de acasa si ma intorc dupa, depinde, zile, saptamani.. unul din primele lucruri care le facem este sa stam de vorba. Si printre primele lucruri care le asteapta nevasta mea sa faca in discutia cu mine este sa spuna ce s-a intamplat. Dupa ce mi-a spus ce s-a intamplat, phew.. a scapat (s-a relaxat). De ce credeti ca face asta? Sa scape de responsabilitate. Nu-i facuta sa poarte responsabilitati. Este facuta sa ajute pe cel care poarta responsabilitatile. De aceea a incarcat femeia cu altceva, decat a fi ajutor potrivit, inseamna a o distruge. Si noi, ne distrugem, multi dintre noi, nevestele, femeile din societate, din biserica. Pentru ca le spunem ca pot sa fie si altceva decat ce le-a gandit Dumnezeu. [Ca] pot sa fie om barbat, cand Dumnezeu le-a structurat om femeie.
Si vreau sa mentioned cat pot de clar, drag surori, ajutor nu inseamna inferior. Ci, inseamna alt rol. Si ca sa ma intelegeti, dati-mi voie ca sa dau un exemplu. Dumnezeu Tatal este Dumnezeu? Da. Fiul este Dumnezeu? Da. Duhul Sfant este Dumnezeu? Da. Tatal, Fiul si Duhul Sfant sunt la fel de Dumnezeu? Da. De ce s-a supus Fiul, Tatalui? Pentru ca e inferior? Nu. Dar, de ce s-a supus atunci? Pentru ca avea alt rol. Exact. Nu pentru ca este inferior ca Dumnezeu, ci de o fiinta cu Tatal. Dar, desi e o fiinta cu Tatal, in istoria facerii si in istoria mantuirii, Fiul a jucat alt rol. A avut de indeplinit alt rol decat Tatal si de aceea s-a supus Tatalui. La fel, Duhul Sfant, se supune Fiului si Tatalui. Nu pentru ca este inferior. Ci pentru ca au alt rol. Exact despre asta discutam.
Sa nu uitam, cand Dumnezeu a facut om, l-a facut dupa chipul si asemanarea Sa. Si acolo-i pluraul: „Sa facem om dupa chipul nostru.” A vorbit Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Este pluralul. In ebraica este singular. Este dual si este plural. Si acolo [in acel verset] este plural. Cel putin trei persoane au vorbit acolo: Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Si sa fie o imagine a lui Dumnezeu, un Dumnezeu si totusi roluri diferite, totusi 3 persoane. Un om, si totusi doua persoane. Desi aceeasi natura, desi aceeasi structura ca si fiinta, acelasi caracter, totusi DISTINCTII. Exact asta este omul. Omul este unul, fiinta umana si cu toate acestea: om barbat si om femeie. Nu pentru ca unul este inferior si unul este superior, ci pentru ca au roluri diferite. Si de aceea sunt structurati diferiti. Si doar in masura in care noi, ca fiinte umane, ne traim rol de barbat, barbatii, nu-l putem trai plenar in plenitudinea fiintei noastre umane si vom primi rasplata plenar, ci doar in masura, cine este femeie, traieste cu rol de femeie, poate fi implinit in plenitudinea fiintei umane ca om-femeie.
As trece repede, doar sa subliniez acest adevar. Sa-l arat, ca nu-i doar un verset, doua, pe care le-am luat si m-am jucat cu ele, ca stiu teologie… le-am invartit textele si le-am servit pe tava, ci pentru a arata ca intreaga Scriptura este marcata de acest adevar. Spuneti-mi, va rog, dintre cei doi, Adam si Eva, cine a pacatuit primul? Sa fiu mai specific, cine a pacatuit primul, luand din pomul cunostintei binelui si raului? Eva. Spuneti-mi, va rog, pe cine il intreaba, primul, Dumnezeu despre pacatuire? Pe Adam. De ce? Observati? Sa nu aveti impresia ca Dumnezeu n-a stiut cine a mancat primul. Nici vorba Dumnezeu nu sta de vorba cu ajutorul. Ci sta de vorba cu cel caruia i-a incredintat responsabilitatea. Nu ca dispretuieste ajutorul. Dar, nu lui Eva i-a dat porunca. Si de aceea era normal. Daca ar fi pacatuit prima Eva, spuneti-mi, din pricina cui este blestemat pamantul? A carui om? Barbat sau femeie? Ia uitati-va in cap 3 din Geneza vers. 17 – 7Omului i-a zis: „Fiindcă* ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat** din pomul despre care† îţi poruncisem: ‘Să nu mănânci deloc din el’, blestemat†† este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă*† să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale; De ce din pricina lui (a lui Adam) si nu din pricina ei? Ca Eva a mancat prima. Lui i-a dat responsabilitatea pazirii pamantului. SI pentru ca nu si-a indeplinit-o, din pricina lui a venit blestemul peste intregul pamant. ADAM ERA RESPONSABIL.
Uitati-va, va rog, in cap. 5. Nu stiu cum e pe vremea asta, dar, uitati-va pe vremea aceea, cine nasteau copii. ‘La varsta de 130 de ani, Adam a nascut pe…’. Putin mai jos, ‘Set a nascut pe…’ Intrebare: Nasteau barbatii? Nu. Atunci, de ce spune „Adam a nascut pe…” pentru ca responsabilitatea se transmite de la barbat la barbat, nu ca nu s-au nascut si femei. Dar, din perspectiva aceasta a transmite responsabilitati, femeia nu avea nici un rol. Rolul se transmitea de la barbat la barbat.
Mergem mai departe si spuneti-mi cateva legaminte pe care le stiti, pe care Dumnezeu le-a incheiat cu omul: Cu Avram, cu Isac, cu Iacov, cu poporul Israel prin Moise, cu David… Cate dintre ele (legaminte) sunt incheiate cu femei? Nici unul. De ce? Pentru ca nu poti incheia legamant cu ajutorul. Ci, trebuie sa inchei legamant cu liderul. Cu cel care-i responsabil, cel care poarta responsabilitati. Si de aceea, absolut toate legamintele sunt incheiate cu barbati.
Mergeti mai departe, luati imparatii. Luati capeteniile, luati preotii, marii preoti, luati judecatorii, cu exceptia Deborei. Spuneti-mi, cati dintre ei au fost femei? Atalia, dar nu cred ca vreti sa o puneti. Estera n-a fost imparateasa in Israel, ci a fost sotie de imparat in Imperiu Medo-Persan. Deci, n-are nici o legatura in treaba asta. Toti au fost barbati.
Haideti sa mergem in Noul Testament. Cati dintre apostoli au fost femei? Desi, daca vom citi cu atentie Scriptura, vom observa ca multe femei au umblat cu Dumnul Isus si au fost foarte mult timp impreuna cu Domnul Isus in lucrarile pe care le-a facut. Si cu toate acestea, cand a trebuit sa aleaga apostoli, Domnul Isus n-a ales nici o femeie. Cati dintre prezbiterii pusi de catre apostoli in biserici au fost femei? Nici una. Usoare raspunsuri pentru ca Dumnezeu este consecvent cu Sine. Fiind adevar fudamental, Dumnezeu se comporta la fel, din Geneza pana in Apocalipsa. Intotdeauna, Dumnezeu sta de vorba cu barbatul, pentru ca pe el l-a pus responsabil. Femeia intra in popor, toate numaratorile scot afara femeile. Adica, nici o femeie nu-i numarata. Adica, cum, in poporul Israel nu erau femei? Femeile nu vor mosteni imparatia? Femeile nu au intrat in Canaan? Atunci, de ce nu le numara acolo? De ce nu le pune in popor? Pentru ca ele intra automat prin barbat. Fie ca barbatul e barbat, fie ca barbatul e tata. Ele intra in popor pentru ca tin de barbat.
Dragi frati si surori, Dumnezeu a facut om si toti suntem om. Dar a facut om barbat si a facut om femeie. Suntem egali, dar nu identici. Avem roluri diferite pentru ca Dumnezeu ne-a creat cu distinctii. Si doar in masura in care noi traind ca fiinte umane in primul rand, dupa cum ne-a gandit Dumnezeu, si apoi ca fiinta umana barbat si ca fiinta umana femeie, abia in masura aceea, noi traim plenar. Si dispar frustrarile. Frustrarile vin din pricina pacatului si poate discutia aceasta cu alta ocazie. Pentru ca pacatul le-a intors pe dos. Femeia vrea sa fie barbat si barbatul vrea sa fie femeie. Si vai de casa in care canta gaina, pentru ca niciodata nu stii ce canta si ce-a cantat dimineata nu se mai potriveste cu ce canta seara, pentru ca nu-i facuta.. In schimb, ferice de casa unde barbatul e barbat si-si asuma responsabilitatea, nu dominand femeia: „Tu, mi-e gata cafeaua? Da, nu vezi ca am venit obosit?” Nu in sensul acesta. Ci barbat responsabil, care-si asuma responsabilitatea. Si ferice casa unde femeia traieste ca ajutor pentru ceea ce face barbatul. Eu ma opresc aici si acuma va las intrebari. Nu exista intrebari tabu, orice intrebare ce vine din fraatarile dvs este buna si voi incerca sa raspud atat cat ma pricep.
Intrebari la minutul 36:55
Ati spus ca totul este intre Dumnezeu si barbat, nu si femeie. Cum sta treaba cu femeile necasatorite? (37:00)
Daca femeia a fost structurata asa specific sa fie ajutor potrivit, de ce sunt asa de multe femei care-si iau soarta in maini? (39:00)
Ce poti sa faci atunci cand partenerul nu-si asuma responsabilitatile? Daca sotul nu-si asuma responsabilitatea cu care a fost creat, cum poate functiona familia? Cred ca stiti ca sunt multi barbati care lasa mult de dorit la aspectul acesta. (41:00)
De aceea si nevoile noastre ca fiinte umane sunt comune tuturor: nevoia de Dumnezeu, nevoia de relatie si de semnificatie. Nici unuia dintre noi nu ne place sa fie nimeni in drum. La toti ne place sa fim cineva. Cand cineva spune o vora care te desconsidera, iti vine sa-l strangi de gat: „Dar, ce? Cine esti tu, sa ma consideri inferior tie?” Pentru ca toti avem aceeasi nevoie de semnificatie. Nici unuia dintre noi nu-i place sa traim in conflict. Cand esti in conflict, te consuma, pentru ca n-am fost facuti pentru aceasta. Si toti tanjim dupa Dumnezeu. Nevoi fundamentale oricarei fiinta umana si sunt aceleasi.
Dar textul nostru mai spune ceva. Vers. 27 – 27Dumnezeu a făcut pe om după* chipul Său, si apoi vine o precizare – parte bărbătească** şi parte femeiască i-a făcut. Daca l-a facut pe om parte barbateasca si daca la facut pe om parte femeiasca, care-i omul? Daca si unul si altul, este om, de ce pe noi ne-a numit parte barbateasca? Singura explicatie e ca desi amandoi sunt om, nu sunt om la fel. Nu ca nu sunt om la fel, ca fiinta umana. Ci, ca exista anumite distinctii specifice unuia si specifice celuilalt. Exista om-barbat si exista om-femeie. Amandoi sunt om, dar unul e om-barbat si unul e om-femeie. Daca n-ar fi asa, textul n-ar avea sens, sa spuna: l-a facut pe unul barbat si pe unul l-a facut femeie.
Trebuie sa intelegem foarte bine lucrul acesta. Pentru ca Dumnezeu n-a facut om si pe urma a zis: „Oh, trebuie sa-l creez pe unul asa, pe unul altfel.” Ci, Dumnezeu a facut un om barbat si un om femeie. Si de aceea exista distinctii. Exista anumite caracteristici umane pe care le are doar barbatul si femeia nu le are. Si altele, care le are doar femeia si barbatul nu le are. Cei care sunteti casatoriti, n-aveti probleme: „Tu nu intelegi!” „Tu nu pricepi”. Sau, asteptari de la celalalt, care nu se implinesc. Pentru tine e clar si ala se uita la tine, te priveste si zice: „Esti dus cu pluta.” De unde credeti ca vin? O parte dintre ele, nu toate, ca unele dintre ele vin de aici, din incapatanarea noastra. Dar, o parte dintre ele vin de la aceste diferente. Unul este parte barbateasca, celalalt este parte femeiasca. Asa l-a facut Dumnezeu pe om.
Din nefericire, de-a lungul istorie si in zilele noastre se spune ca aceste distinctii sunt doar culturale. Ca tin doar de traditie. Asa am mostenit si-am dus-o si am lasat si o fi ea sef, dar noi conducem… Dar, acuma s-a emancipat si gata, gata barbatilor. S-a terminat cu epoca patriarhatului pe care voi ati facut. Si-a pornit miscarea femenina si ne pun la colt. Si ne pun la locul nostru, ca noi barbatii… si din nefericire, se intampla. Intrebarea este, aceste distinctii sunt doar culturale sau sunt fundamentul fiintei noastre ca fiinta umana- fiinta umana barbat si fiinta umana femeie. Si acum, va rog sa reveniti in textul din Efeseni. Pavel da porunci distincte. „Nevestelor, fiti supuse barbatilor vostri, ca Domnului. Asa cum biserica e supusa lui Hristos, asa, femeie, fii supusa barbatului tau.” Cand vorbeste barbatului, nu spune lucrul acesta. Si barbatului ii spune: „Barbatilor, iubiti-va nevestele, asa cum a iubit Hristos Biserica.” Cand iti iubesti nevasta, te iubesti pe tine.
Pavel n-a stiut ce spune? Sau, a fost doar vocea culturii?
Acuma, o intrebare iarasi se ridica. Pavel n-a stiut ce spune?Sau, a fost doar vocea culturii? Vocea educatiei? Vocea societatii? Sau tine de adevar? Si as vrea sa intoarceti pagina inapoi, in Efeseni, si sa va uitati in versetul 1, al cap. 4. Vă sfătuiesc dar eu*, cel întemniţat pentru Domnul, să vă purtaţi** într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o, Pana in capitolul 3, ap. Pavel a prezentat chemarea. Din cap. 4 vine si ne spune: Acuma, daca aceasta este chemarea, trebuie sa traiti vrednici de aceasta chemare. Si spune ce-i de facut. Si in prima parte da invataturi comune tuturor, ca fiinte umane din biserica. „In dragoste, ingaduiti-va, uniti-va, unitate…” samd. Si apoi, incepe sa vorbeasca specific: „Nevestelor, barbatilor, robilor, stapanilor, parinti, copii… ” si le ia pe rand, pentru ca exista aspecte distincte fiecarei categorii, a purtarii vrednice de chemare.
Intrebarea este: care-i chemarea? Daca va uitati mai sus, in cap. 3, Pavel se roaga in vers. 14 – …Iată de ce, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos, si incepe o rugaciune foarte frumoasa, foarte adanca, a carei finalitate este aceasta, in vers. 19: să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de* toată plinătatea lui Dumnezeu. Acest „iata de ce”, ne trimite la sfarsitul cap. 2, pentru ca daca va uitati la inceputul cap 3, incepe la fel. Revine la „iata de ce..” Efeseni 2:19 – Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună-cetăţeni* cu sfinţii, oameni din casa** lui Dumnezeu,20fiind zidiţi* pe** temelia apostolilor† şi prorocilor,Si eu ma rog ca sa deveniti, sa ajungeti plini de toata plinatatea lui Dumnezeu.
Omul a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu, capabil sa fie locuit de Dumnezeu in toata plinatatea lui Dumnezeu. Esenta chemarii noastre ca si crestini este sa ajungem locuiti de Dumnezeu in toata plinatatea lui Dumnezeu, prin Duhul Sfant. Dar, ca sa se poata intampla acest lucru, spune ap. Pavel, trebuie sa te porti vrednic. Nu se intampla oricum, a ajunge la plinatatea plinatatii lui Dumnezeu. Ci, trebuie sa implinesti anumite lucruri, sa traiesti intr-un anumit fel. Unele, comune noua tuturor. Iar altele, specifice. Supunerea femeii si iubirea barbatului sunt lucruri cerute de ap. Pavel care tin de purtarea vredniciei de chemare. Nu poti ajunge plin de toata plinatatea lui Dumnezeu, daca nevasta nu se supune barbatului, si barbatul nu-si iubeste nevasta.
De aceea, poruncile acestea, aceste distinctii dintre barbat si femeie, nu sunt culturale, ci tin de ceea ce suntem noi. Felul in care am fost facuti, de esenta infiintarii noastre. Si de aceea, implinirea noastra, ca fiinte umane, e data de doua lucruri. (1) A avea tot ceea ce a dat Dumnezeu, sa aiba orice fiinta umana si (2) a trai specific cu ceea ce te-a facut Dumnezeu- barbat sau femeie. Nu poti fi plin de toata plinatatea lui Dumnezeu ca femeie, daca nu traiesti ca femeie. Nu poti fi plin de toata plinatatea lui Dumnezeu ca barbat, daca nu traiesti ca barbat, asa cum te-a facut Dumnezeu. Pentru ca Dumnezeu a creat parte femeiasca si parte barbateasca.
Faptul că Dumnezeu nu poate suferi păcatul, nu mai este de mirare pentru nici un credincios și nu este pentru niciunul din noi o noutate. Dumnezeu condamnă păcatul și îl va distruge pentru totdeauna, odată cu inițiatorul său dar împreună cu ei, vor fi distruși și oamenii care nu acceptă să fie spălați în sângele Mântuitorului de păcatele lor. Deși iadul a fost pregătit pentru cel care a inițiat păcatul și pentru slujitorii lui, vor ajunge acolo și mulți oameni, din cauza respingerii salvării venite prin Isus Hristos Mântuitorul.
Totuși, adesea văd oameni care cred că, dacă Dumnezeu nu îi trăsnește, fac un lucru acceptat de El. Știu credincioși, și eu am fost unul din ei, care continuă în starea lor neconformă, din cauză că Dumnezeu nu intervine să le dea vreo pedeapsă când greșesc. Acesta este și motivul sau mă rog, unul din motivele pentru care creștinii moțăie sau chiar sforăie de-a binelea, în ce privește omul spiritual.
Facem cumva adesea greșeala, de a arunca vine pe Dumnezeu în ce privește păcatul din viața noastră. Credem că Dumnezeu e cel care are datoria de a ne pune frâne și de a ne opri. Credem greșit că e interesul lui Dumnezeu să ne păstreze curați și să ne pună limite. Am vrea cumva să ne tragă de lesă și să nu ne lase să păcătuim. În realitate, Dumnezeu a făcut deja lucrarea de mântuire și oricum nu este îndatorat în vreun fel față de noi.
Nu știu de ce avem așteptarea ca Dumnezeu să intervină și să spună STOP, de fiecare dată când vede păcat. Unul din oamenii lui Dumnezeu spunea că era să își piardă credința, când vedea că sunt oameni care păcătuiesc și totuși le merge foarte bine, Dumnezeu nu le pune frâne, Dumnezeu nu îi distruge. Cei care făceau răul erau observați de acest om al lui Dumnezeu de ceva vreme probabil și omul lui Dumnezeu se aștepta, ca la un moment dat, Dumnezeu să îi oprească pe cei ce fac răul. Nu a fost așa.
În scrisoarea către cei din Roma, Pavel spune la un moment dat un lucru înfricoșător „Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.” Adică, sunt situații în care Dumnezeu nu intervine deși omul păcătuiește, Îl sfidează, Îl dezonorează și Îl insultă. El, Dumnezeu, nu are o gândire omenească și la El calculele se fac altfel. Nu știu acum cine este lăsat spre a se pocăi și cine este lăsat spre a fi condamnat, dar cred că, atâta vreme cât încă mai este viață, fiecare om este chemat să se întoarcă de la căile lui rele.
Eu, ca om care vreau să trăiesc plăcut înaintea lui Dumnezeu, aș prefera să intervină Dumnezeu de fiecare dată când păcătuiesc, pentru a fi convingător și pentru a mă determina să nu mai păcătuiesc. Cumva aș prefera ca toată responsabilitatea înfrânării mele, să o dau Lui, pentru ca eu să nu mai fiu tras la răspundere, ci paznicul meu. Uneori iau tăcerea lui Dumnezeu ca pe aprobare sau acceptare dar nu este așa.
Totuși, de ce nu intervine Dumnezeu să zică STOP?
Biblia. În primul rând pentru că avem la dispoziție legile și limitele impuse de Dumnezeu. Nu ne sunt străine, nu ne sunt necunoscute, ci chiar suntem experți în cunoașterea lor. În Scriptură sunt trasate clar limitele pe care ni le-a impus Dumnezeu și nu suntem în necunoștință de ele. Acesta e principalul motiv pentru care Dumnezeu nu stă „cu joata” pe noi. În pilda cu bogatul și Lazăr, la solicitarea bogatului să fie trimis Lazăr înapoi, de mărturie, replica e clară. Nu e nevoie, au tot ce e nevoie deja.
Problema nu se pune la a ști sau a nu ști, ci la a face ceea ce știm sau a nu face. A ne supune sau a nu ne supune.
Harul. Iată al doilea motiv pentru care Dumnezeu nu spune STOP, deși urăște păcatul. Sunt oameni cărora li se acordă har, așa cum mie mi s-a acordat har ca să ne pocăim, să ne recunoaștem vina și să cerem iertare. Mila lui Dumnezeu e ce acare primează acum, deși nu înseamnă că dreptatea Sa e „pe pauză”. Dacă Dumnezeu nu a intervenit ca la Anania și Safira în viața ta sau a mea, este pentru că ne iubește și ne dă șanse. Dumnezeu urăște păcatul, dar în același timp vrea să dea șanse oamenilor să accepte salvarea Sa.
Cu toate acestea Dumnezeu va spune STOP păcatului odată pentru totdeauna la un moment dat. Va fi un moment al judecății și condamnării și sper ca până atunci, tu și eu, să fim cu păcatul acoperit. Însă, nu doar la acel moment al finalului acestui pământ, Dumnezeu poate spune stop păcatului, ci oricând dorește El. Pentru unii acest moment poate fi azi sau mâine.
Concluzia acestei scrieri este că, neintervenția lui Dumnezeu nu ne poate scuza să păcătuim. Faptul că Dumnezeu „nu ne trântește”, nu trebuie luat ca o aprobare pentru ceea ce facem noi. E posibil ca unii oameni să persiste în păcat toată viața și Dumnezeu să nu le spună STOP, asta nu înseamnă că le aprobă sau acceptă păcatul.
Trebuie să ne analizăm viața conform Scripturii și să spunem noi STOP oricărei neascultări de Cuvântul Lui. Doamne ajută-ne!
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 