Categorie: EDITORIALE

Ori de câte ori este menţionată în Biblie homosexualitatea are o conotaţie negativă. Niciodată nu veţi găsi în Scriptură homosexualitatea având o conotaţie neutră sau pozitivă, ci întotdeauna negativă. Și totuși homosexualitatea nu este văzută mai rău decât alte păcate, ci e văzută la fel de rău ca toate celălalte păcate. Toate referinţele biblice condamnă comportamentul homosexual în mod clar împreună cu idolatria, hoţia, adulterul, minciuna, crima şi alte păcate. Sunt două întrebări provocatoare care, mai ales acum, necesită un răspuns.

1. Cum poate fi prevenită homosexualitatea?
În nici un caz doar prin marşuri de protest sau comunicări ştiinţifice, deşi acestea îşi au rostul mai ales dacă nu instigă la ură, ci la compasiune, la rugăciune şi la implicare pentru salvarea celor robiţi de păcatul acesta. Cu siguranţă nu poate fi combătută nici prin lecturi frumoase și nici măcar prin predici, deşi acestea sunt foarte importante şi este datoria noastră ca şi creştini să afirmăm cu orice risc:“Aşa vorbeşte Domnul!” Iar în cazul homosexualităţii Sfânta Scriptură spune că homosexualitatea este păcat, iar “plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică prin Isus Cristos, Domnul nostru” (Romani 6:23). Şi totuşi cum poate fi prevenită homosexualitatea?
Prin edificarea unui mediu familial sănătos.
Deoarece homosexualitatea este generată frecvent prin relaţiile incorecte şi nesănătoase dintre părinți şi copii, dar şi datorită relaţiilor nesănătoase dintre cei doi părinţi, prevenirea homosexualităţii trebuie să înceapă în familie. Nici un copil nu va deveni homosexual dacă se bucură de căldură şi de o relaţie emoţională sănătoasă cu ambii părinţi. Biserica trebuie să susţină modelul biblic fundamental al familiei în care tatăl şi mama au roluri definite foarte clar. Biserica nu trebuie să se teamă să spună că tatăl este liderul familiei, copiii trebuie să fie respectaţi, dar și disciplinaţi. În același timp părinţii trebuie să aibă o relaţie reciprocă satisfăcătoare. Familiile stabile şi sănătoase ajută copiii la a-şi dezvolta o gândire sexuală normală.
Prin informarea corectă asupra homosexualităţii.
Este cât se poate de clar că problema homosexualităţii trebuie discutată în Biserică şi nu negată. Apoi trebuie să ne ferim atât de atitudinea homofobă de condamnare, cât şi de atitudinea liberală de negare a păcătoşeniei actelor şi comportamentelor homosexuale. Atitudinea noastră ca şi creştini este aceea de a arăta ce spune Biblia despre controlul sexualităţii, despre dragoste, despre prietenie, despre sexualitate în general, inclusiv despre homosexualitate.
Prin dezvoltarea unei concepţii şi a unei imagini de sine sănătoase.
Unii dintre cei care au căzut în păcatul acesta al homosexualităţii au ajuns acolo şi datorită unei imagini de sine extrem de proaste. Părinții trebuie să aibă grijă ce imagine de sine proiectează în copiii lor. Fiecare trebuie ajutat să-și înțeleagă valoareaextraordinară în ochii lui Dumnezeu.

2. Care ar trebui să fie atitudinea noastră ca şi creştini în mijlocul acestei controverse create de către susţinătorii homosexualităţii?
Să nu acceptăm niciodată să vorbim despre sexualitate fără să vorbim despre căsătorie.
De ce este importantă această abordare? Pentru că Biblia aşează căsătoria în centrul existenţei umane. După ce Dumnezeu i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască şi i-a adus împreună,le-a spus: creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi stăpâniţi-l. Pentru că fiecare căsătorie, fiecare familie trebuie să fie o imagine a Împărăţiei lui Dumnezeu, pentru că noi am învăţat din Scriptură că relaţiile sexuale au sens numai în contextul căsătoriei, orice altceva este perversiune, este păcat. De aceea, spune Geneza 2:24: “va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa şi cei doi vor fi un singur trup.” Orice este în afara a ceea ce spune Dumnezeu, în Cuvântul Său, este păcat.
Ar trebui să fim atât de fascinaţi de căsătoria heterosexuală încât să refuzăm să acceptăm până şi posibilitatea căsătoriei homosexuale.
Este foarte posibil ca în următorii ani sau zeci de ani Biserica să fie ultima comunitate de pe pământ care să ştie cu adevărat ce este căsătoria. Tot mai mult astăzi se redefineşte ce înseamnă căsătoria, ce înseamnă familia. Biblia a spus deja demult ce este şi Biserica are mesajul acesta. De aceea trebuie să înţelegem că relaţiile noastre de căsnicie sunt adevăratele teste ale uceniciei noastre creştine şi o puternică armă misionară. Noi putem să câştigăm toate bătăliile politice (din păcate nu se întâmplă așa) cu cei care susţin homosexualitatea, putem să câştigăm la vot împotriva rezoluţiilor lor, dar dacă pierdem în familie, nu avem nici un mesaj de transmis şi am pierdut deja bătălia. Noi trebuie să ne învăţăm copiii să admire căsătoria atât prin exemplul nostru personal, cât şi prin relaţiile dintre noi şi să-i facem pe copii noştri să înţeleagă că noi suntem cei mai fericiţi oameni de pe pământ. Nu vor dori copiii noştri să întemeieze familii dacă noi nu-i vom convinge că nu există ceva mai extraordinar în universul acesta, aici pe pământul acesta unde ne-a lăsat Dumnezeu, decât o familie formată dintr-o mamă, un tată şi copiii adunaţi lângă ei.
Ar trebui să îi iubim pe homosexuali mai mult decât iubesc homosexualii homosexualitatea. Orice păcătos îşi iubeste păcatul, dar Biserica trebuie să-i iubească pe păcătoşi mai mult decât iubesc păcătoşii păcătoşenia. Aşa ne-a iubit Cristos pe noi şi noi trebuie să ne iubim unii pe alţii şi să iubim pe alţi păcătoşi aşa cum ne-a iubit Cristos pe noi. Cu cât mizeria morală este mai mare cu atât va trebui să ne păstrăm calmul şi să arătăm tot mai mult dragostea lui Dumnezeu.

Samy Tuțac

https://rodiagnusdei.wordpress.com/

Fie că oamenii frecventează o biserică fie că vin „din an în paşti”, fie că biserica e ortodoxă, catolică sau din cele neoprotestante slujitorii bisericii se confruntă cu o problemă comună care e tot mai evidentă, oamenilor nu le mai plac predicile. Drept urmare unii le critică, alţii nu le împlinesc iar alţii le ocolesc. Predicile au devenit partea plictisitoare din slujba de la biserică.

În bisericile neoprotestante oamenii preferă tot ce se întâmplă până la predică: închinare, cântare, poezii, meditaţii, programe de copii, coregrafie etc şi când vine timpul de predică unii ies şi duşi sunt, alţii stau pe hol cu copiii, alţii butonează telefoanele sau cei mai evlavioşi citesc continuu în biblie sau cartea de cântări. Oricare ar fi ocupaţia în timpul mesajelor asta arată o „neplăcere” faţă de predici.

În bisericile ortodoxe şi catolice predicile capătă alte valenţe. Datorită stilului lor de slujbă accentul cade pe sacralitatea actului în sine şi mai puţin pe mesaje pe care cunoscuţii îmi mărturiseau că nici nu se străduiesc să le înţeleagă (nu generalizez) oamenii merg la biserică şi iau totul în ansamblu nu se focalizează pe fiecare element al slujbei ci pe slujbă ca ansamblu. Aşa că absenteismul e foarte ridicat şi cei ce merg la slujbe nu „notează” preotul ci iau totul „la pachet” unii aleg să nu vină deloc alţii vin dar nu disecă nimic dar există şi oameni care sunt apropiaţi bisericii sau peoţilor şi sunt interesaţi de ceea ce se predică pentru că vor să-şi corecteze viaţa.

Una peste alta, oamenii cărora le plac predicile sunt tot mai puţini. De ce oare?

Dacă privim în scriptură vom descoperi unele cauze, dacă privim în cotidian vom confirma aceste cauze dar vom găsi şi altele. Una dintre ele este plictiseala din biserică care este cauzată de mass-media prezentă în viaţa noastră extra bisericească despre care am scris aici. Este acel nivel ridicat de serotonină care îl atingem când suntem stimulaţi la nivel înalt de mass-media şi cu care ne obişnuim şi îl facem standard. La slujbele din biserică stimularea nu este la acelaşi nivel, sau mai bine zis nu este de aceeaşi origine deci nu atingem acea stare de bine şi de fericire pe care o trăim în faţa televizorului sau calculatorului. Predicile devin de 100 de ori mai interesante la TV sau calculator pentru că sunt rostite de „nume mari” şi în plus nu te obligă nimeni să asculţi tot, dacă te plictiseşti „dai înainte”. Ei bine în biserică dacă te plictiseşti, cu toată dorinţa unora, nu se poate „da înainte” ca să ajungă mai aproape de sfârşit şi nici nu poţi „da pe alta”.

O altă cauză a neplăcerii faţă de predici e neatenţia. Fie că e cauzată de oboseală pentru cei care muncesc mult fie că e cauzată de plictiseală pentru cei care folosesc mult TV neatenţia îţi scade apetitul pentru predici. Dacă nu prinzi firul mesajului şi ai momente de neatenţie nu îi mai găseşti rostul, nu mai are sens mesajul. Mai mult, un lucru cu care mă confrunt pentru că predic într-o biserică de la ţară unde oamenii muncesc mult, oamenii aţipesc şi unii chiar adorm. Deşi rareori am mesaje mai mari de 30 de minute unii adorm şi gata. Vin la biserică „rupţi de oboseală” şi la căldură, cântare sau murmurul rugăciunilor mai scapă câte unul capul de bancă. Nu am obiceiul ca să predic ca Pavel când a adormit Eutih şi nu a picat niciunul de la catul al treilea  dar cu capul de bancă au mai dat unii.

Oamenilor nu le mai plac predicile pentru că nu mai au cerul ca ţintă sau nu mai au dorinţa arzătoare să ajungă acolo. Cerul s-a estompat undeva, e ceva neclar, depărtat, ceva pur religios şi pe care doar preoţii şi pastorii înţeleg. Şi dacă nu îţi mai doreşti să ajungi acolo nu mai eşti interesat nici despre cum se ajunge acolo. Dacă pământul acesta a devenit suficient, dacă viaţa asta oferă tot ce îşi doresc oamenii de ce ar mai dori cerul? De ce ar mai vrea să ajungă acolo. Suntem educaţi altfel, evoluţionismul forţat nu „ne-a prins” însă consumerismul acesta ne prinde şi ne leagă de pământ, predicile nu mai au sens, citirea scripturii nu mai este o prioritate, părtăşia cu alţi fraţi sau surori nu mai merită investiţia (excepţie face când ai cu ce te lăuda). Consumerismul ne vrea pentru pământ, predicile nu mai sunt interesante şi relevante pentru că vorbesc despre cer.

Oamenii nu mai găsesc plăcere de predici pentru că „îi gâdilă urechile” să audă lucruri plăcute. Oamenii vor păstori care să predice „bine” acest bine însemnând „plăcut pentru ureche” vor predicatori care să respecte realitatea şi focalizarea pe pământ. Aşa se face că „mega-pastorii” care predică despre prosperitate şi sănătate au milioane de ascultători. Oamenii vor predici despre pământ, despre îmbogăţiri sau însănătoşiri miraculoase, despre minuni, oamenii vor predici senzaţionale.

Oamenilor nu le mai plac predicile pentru că „Îşi vor întoarce urechea de la adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.” Deja sunt sute de curente „creştine” teologia şi doctrina variază foarte mult de la unul la celălalt, oamenii sunt pe piste greşite şi vor predici senzaţionale, povestiri, profeţi falşi, minuni dubioase, teorii nesusţinute de scriptură ci bazate pe experienţele unor oameni.  Odată ce ai schimbat macazul devine foarte greu să mai găseşti plăcere pentru cuvântul curat predicat, vei vrea doar senzaţional, paranormal, extraordinar.

Oamenii nu mai găsesc plăcere de predici pentru că predicatorii nu sunt ce i-a chemat Dumnezeu să fie. Predicile sunt tot mai puţin gândite, predicatorii stau tot mai puţin înaintea Domnului ca oameni dar şi ca slujitori, predicatorii au o viaţă neconformă cu statutul de predicator sau ei nu aplică ceea ce predică. În multe biserici se folosesc predicatori care nu ar trebui să facă asta dar din lipsă de oameni sunt acceptaţi. Slujitorii adesea sunt piedica în calea ascultării predicii datorită proastei lor relaţii cu Dumnezeu cu familia şi sau cu semenii. Bineînţeles că acesta nu e motiv să nu primim cuvântul sau să nu îl cercetăm.

Sunt tare interesat de cum văd şi alţii problema aceasta.

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/