Categorie: EDITORIALE

Doar mâncare şi haine?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

Consumism

Viaţa este mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea. Luca 12:23

Par vorbe simple, religioase şi pentru unii dacă tot au fost auzite de sute de ori nu mai spun mare lucru, le înţelegem sensul doar când alegem să privim cu atenţie viaţa, să medităm la ce facem şi pe unde ne umblă paşii. Le înţelegem sensul doar atunci când pentru o clipă alegem şi reuşim să privim viaţa din afara tumultului şi a vitezei cu care se desfăşoară. Înţelegem aceste cuvinte doar dacă ne rupem de „vrajă” de vraja materialismului.

Noi alegem să ne îngrijorăm, să ne temem, să fim fricoşi, să adunăm cât mai mult, să fim „în rând cu ceilalţi” şi prin asta nu realizăm că pierdem enorm cu fiecare obiect, lucru, posesiune adunată fără a ne fi de real folos. Nu realizăm că pierdem binecuvântarea de a petrece timp cu copiii, cu soţii sau soţi, nu realizăm cp pierdem din binecuvântările care se revarsă dintr-o relaţie vie cu Dumnezeu, nu realizăm că pierdem sute de zâmbete, de vorbe bune, nu realizăm că pierdem ocazii extraordinare de a face un bine, de a aduce zâmbete pe feţe întristate pentru că noi alegem să ne îngrijorăm de ce vom mânca mâine deşi până acum nu ne-a lipsit pâinea de pe masă.

Dumnezeu ne garantează hrana şi îmbrăcămintea dar oare cât avem peste ceea ce ne spune Dumnezeu că ne este de ajuns? Oare câţi dintre noi ne mai cârpim hainele? Câţi dintre noi mai luăm cea mai ieftină mâncare din magazin? Şi totuşi ne preocupăm tare de lucrurile materiale. Oare ştie Isus de pe acele vremuri ce vom trăi noi astăzi? Oare ştie că vom fi pur şi simplu îngroziţi de cuvântul „criză”? Oare ştia că noi vom deveni materialişti pierzând tone de binecuvântări?

Făceam ieri un exerciţiu de imaginaţie. Dacă noi oamenii am munci doar pentru necesarul decent al familiei noastre ce s-ar întâmpla? Am avea timp mult să ne împrietenim cu copii noştri, să îi educăm, să îi formăm, să ne jucăm cu ei. Am avea timp mai mult să discutăm ca soţi cu partenerele soţiile noastre şi invers, am avea timp de iubit mai mult (da la sex mă refer). Am avea timp să admirăm ce este în jurul nostru, am avea timp să ajutăm şi să aducem speranţă şi raze de soare în vieţi întunecate. Am avea timp să ne implicăm în societatea în care trăim mai mult decât cu comentariile efervescente despre lucrurile prost făcute, am avea timp să vorbim cu noi, să ne descoperim, să ne bucurăm de ce Dumnezeu ne-a dat, am avea timp de maturizarea noastră, de citit cărţi, de exerciţii fizice, de mers prin natură, de inspirat aer curat, am avea timp de omul spiritual. Şi mai ales am avea timp să comunicăm şi să ne împrietenim cu Dumnezeu, am avea timp de acea relaţie vitală pentru viaţa noastră, relaţia care ne-ar schimba din temelii viaţa şi traiul şi veşnicia. Dacă ne-am mulţumi cu necesarul decent…

Oare vom înţelege vreodată profunzimea expresiei citate la început?

Cât de mult alergăm în fiecare zi după mâncare si haine şi lucruri materiale care sunt mult peste necesarul nostru? Cât de mult alergăm în fiecare zi pentru relaţii, oameni, părtăşie, Dumnezeu, soţie? Cât alocăm celor materiale şi cât alocăm celor care nu vor pieri? La mine proporţia nu este tocmai îmbucurătoare, alerg mult pentru cele materiale şi mereu mă plâng de lipsa timpului pentru relaţia cu soţia şi copiii şi Dumnezeu. În fond, e vorba de priorităţile pe care le am, scuzele nu ajută la nimic oricât m-aş lamenta. Unde este comoara voastră acolo este şi inima voastră. Oare ne-a chemat Dumnezeu la toate lucrurile şi lucrările în care suntem implicaţi? Oare este chemarea Lui să fim „în rând cu lumea”? În dreptul meu nu sunt convins de asta, cred mai degrabă că trebuie să investesc mult mai mult în zona care a rămas „fără timp” din viaţa mea. De acolo vine binecuvântarea, de acolo vin bucuriile reale şi durabile.

Nu este o încurajare la lene scrierea mea de azi ci una la cumpătare şi „scăpare de vrajă”. Uneori chiar am impresia că „suntem vrăjiţi” de societatea consumistă în care trăim deşi Scriptura ne spune clar să nu ne potrivim chipului veacului acestuia, să nu ne conformăm stilului de viaţă ci să ne transformăm prin înnoirea minţii.

Mă bucur mult de fiecare ocazie în care am timp de petrecut cu Dumnezeu, de fiecare ocazie în care am timp de petrecut cu soţia mea, cu copii mei. Mă bucur de fiecare om pe care am putut să îl ajut, de fiecare cuplu care îmi zâmbeşte după ce s-a încheiat şedinţa de consiliere, de fiecare persoană care pleacă de la mine cu speranţă. Mă bucur când pot ajuta, când pot sprijini şi totuşi aloc considerabil mai mult timp celor care nu îmi dau aceste bucurii doar pentru un dram de confort în plus, doar pentru un dram de faimă în plus, doar pentru a fi în rând cu lumea şi nu mă înţeleg. Ajung să spun uneori ca Pavel „binele pe care vreau să îl fac nu îl fac şi răul pe care nu vreau să îl fac iată ce fac”.

Un lucru e sigur. Îmi voi schimba politica de viaţă. Voi munci mai puţin pentru cele materiale şi voi investi mai mult timp în cele care nu pier. Mă voi mulţumi cu mai puţin în ce priveşte posesiunile, dotările, avutul, renumele şi voi aloca mai mult timp pentru relaţia cu Dumnezeu, cu soţia, copii şi semenii. Până la urmă ce va rămâne după toată osteneala mea? Doar investiţiile în cele care nu pier.

Viaţa este mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea.

Sursa…http://www.filedinjurnal.ro/

Înlocuitori pentru Duhul Sfânt – Banii

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Duhul Sfânt, EDITORIALE

Prosperity-Gospel-2

Așa cum scriam ieri, oamenii caută înlocuitori nu doar pentru lucrurile materiale sau cele pământești, ci și pentru cele spirituale. Știm că Scriptura și abordează aspectul acesta al simulării credinței folosind termeni de genul: falsă evlavie, doar o formă de evlavie, după roade îi veți cunoaște, farisei (asociat co oamenii care sunt fățarnici și au o credință de ochii altora) și alții.

Mai mult ca niciodată se dorește o credință extraordinară, vizibilă, explozivă, senzațională și cum mulți sunt deștepți în felul lumii, au profitat de ceea ce se cere, pornind tot felul e curente ale prosperității și senzaționalului. Priviți cât spectacol este cu vindecările unora pe la televizor. Priviți cum predică tele-evangheliștii și ce sume colosale se învârt în jurul numelor lor. Credința care se caută trebuie să fie în trend, adică să fie zgomotoasă, vizibilă, să dea bine, să fie avantajoasă și nu în ultimul rând cool.

Ei bine, Dumnezeu nu promite o astfel de credință în Biblie, dau mai bine zis, ieșirile de acest gen, revărsări de putere ale Duhului Sfânt, vor fi vizibile doar în cazuri speciale, în rest, ca să fim în trend, trebuie să înlocuim Duhul Sfânt cu cineva, care să facă posibile toate astea în numele Lui, cineva care să poată purta haina Sfântului Duh sau una asemănătoare, iar banul este un înlocuitor perfect și mai este și acceptat și tolerat bine de credincioși.

În timpurile Vechiului Testament, toată viața evreilor era guvernată de Lege. Nu mișcau nimic fără să consulte și să respecte Legea. Legea era în tot și în toate, ea era coloana vertebrală și totul se petrecea cu respectarea legii. În același mod astăzi, viața credinciosului trebuie să fie ghidată de Duhul Sfânt. Scriptura ne spune că trebuie să umblăm călăuziți de Duhul și nu cum vrem noi. Doar că Duhul Sfânt, e așa cum îi spune numele, SFÂNT, și nu putem face tot ce voim. Una din variante este iar să ascultăm sau alta e să îi găsim înlocuitor.

Banul a devenit azi în biserici și în inimile multor oameni cel mai căutat și râvnit element spiritual. Multe lucruri au fost setate sau schimbate ca să se potrivească acestui înlocuitor. În cele mai multe biserici, oamenii plini de Duh au fost înlocuiți din forurile de decizie, cu oamenii plini de bani. Regula de aur e valabilă și în biserici ”cine are aurul face regula”. Așa se face că deciziile duhovnicești, cele ce țin de viață spirituală, le iau oamenii cu bani nu cei cu Duh. În consecință, multe, cele mai multe biserici se conduc după principiile profitabilității, nu după cele ale slujirii. Biserica devenind o afacere, o firmă, o organizație în cel mai bun caz, închizându-se imediat ce nu mai este profitabilă. Nu am nimic cu oamenii cu bani, Dumnezeu îngăduie unora să poată administra bani, dar nu toți cei cu bani, sau mai bine zis, puțini din  cei cu bani pot administra obiectiv interesele unei biserici, fără a uza de potența lor financiară.

După asta, slujirea păstorului, preotului sau predicatorilor se face tot pe bani. Numai puțin să priviți pe internet și realizați cam ce sume se învârt. E adevărat că e criticată doar biserica ortodoxă pentru că, fiind majoritari, învârt sumele cele mai mari. Dar nici celelalte biserici nu sunt departe. Oamenii, slujitorii, se simt îndreptățiți să lucreze pe sume mari de bani și au pretenția să fi numiți tot slujitorii Domnului. Așa se face că se iau oameni simpli din slujire, sunt trimiși la teologie și nu mai vin înapoi decât dacă e profitabil. Banul fiind cel care dictează unde să slujească și dacă să slujească, Duhul Sfânt va trebui să se conformeze.

Banii din afară sunt iar o mare capcană. Ei dictează în multe cazuri ce să se predice și care să fie strategia. Românii neoprotestanți, adesea au primit cu mare bucurie, ca din partea Domnului, ”bani din afară” și au ”slujit pe bani” ducând mari comunități de oameni în direcțiile dorite de ”sponsor”. Ascultare de Duhul Sfânt? Nicidecum, mai degrabă ascultare de bani. Când am refuzat o sponsorizare pentru slujire, am fost considerat ciudat, că se obținuse cu mare greutate, dar am liniște și cel mai mare câștig, am șanse mai mare să mă las călăuzit de Duhul Sfânt.

Samuel, robul lui Dumnezeu, a proorocit de la 10 ani, deci de copil, până la o vârstă respectabilă și la acea vârstă, a ieșirii din slujire cheamă poporul și le spune: în 1 Samuel 12:2-4: „Iată-mă! Sunt bătrân, am albit… am umblat înaintea voastră din tinereţe până în ziua de azi…Mărturisiţi împotriva mea, în faţa Domnului şi în faţa unsului Lui: – Cui i-am luat boul? Sau, cui i-am luat măgarul? Pe cine am apăsat şi pe cine am năpăstuit? De la cine am luat mită ca să închid ochii asupra lui? Mărturisiţi şi vă voi da înapoi! Ei au răspuns: – Nu ne-ai apăsat, nu ne-ai năpăstuit şi n-ai primit nimic din mâna nimănui”. Ce siguranţă pe omul acesta… cine ar putea spune la fel astăzi din preoți, păstori, predicatori? Ar fi un test important.

(va continua – deci, nu trageţi concluzii încă)

http://www.filedinjurnal.ro/

Înlocuitori pentru Duhul Sfânt – Muzica

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Duhul Sfânt, EDITORIALE

concdert in biserica

Una din constantele lumii moderne este ”ÎNLOCUIREA”. Avem înlocuitori aproape pentru orice. De la zahărul, care poate fi înlocuit și este înlocuit cu aspartam sau altele, până la inimi care pot fi înlocuite cu mini-pompe. Aproape totul are și înlocuitori și cum lumea actuală e orientată spre profit mai mult da niciodată, există varietăți de înlocuitori în funcție de posibilitățile financiare ale fiecăruia. Putem găsi înlocuitori pentru alimente, substanțe, electronice, piese, mașini, case etc. Mii de alternative, așa de multe, încât îți trebuiesc instrucţiuni de alegere a înlocuitorilor. Uneori se caută înlocuitori pentru că sunt mai ieftini decât originalul, alteori de nevoie, că originalul e defect sau în unele cazuri, din cauză că e nevoie de senzații tari.

Una din caracteristicile înlocuitorilor este că seamănă sau au efecte similare cu originalul. Dacă îmi este sete, pot cumpăra o sticlă de apă, dar am și varianta să cumpăr un suc ieftin. Un suc ieftin e mai avantajos la preţ decât o sticlă de apă și e tot îmbuteliat, e tot lichid, se poate bea, dar are ceva în plus și ceva în minus. Nu e apă, e ceva derivat din apă.

Acest fenomen vast, care merită analizat cu atenție, este găsit și în viața spirituală. Oamenii apelează la înlocuitori, pentru că nu sunt dispuși să plătească prețul aferent unor stări sau pentru că vor să obțină ce Dumnezeu întârzie să le ofere sau pentru că vor să simtă ceva ce simt doar alții.

Duhul Sfânt trebuie să fie o constantă a vieții credincioșilor. Fără El suntem pierduți. E singurul semn după care suntem recunoscuți de Dumnezeu ca fiind ai Lui, ca fiind spălați în sângele Mielului. Duhul Sfânt e pecetea după care vom fi selectați la răpire și El este prezent în viața fiecărui om care l-a acceptat pe Isus Hristos ca Mântuitor. De la acest adevăr pornind, credincioșii se împart în multe categorii. Nu ajunge promisiunea lui Dumnezeu, oamenii vor să simtă puteri, stări, senzații. Oamenii vor să dovedească celorlalți ceea ce dețin, vor să dețină o telecomandă a duhului prin care să îl activeze și să îl comande și pentru că Duhul Sfânt nu se conformează acestor dorințe, este înlocuit cu altceva. Unii din înlocuitori sunt răi din start, alții sunt doar folosiţi rău, în esență fiind buni la locul lor.

Așadar, Muzica – Înlocuitor pentru Duhul Sfânt. Momentele de închinare devin uneori adevărate ”beții spirituale”. Oamenii sunt în transă la anumite cântări, unii aproape de orgasm spiritual. Se caută senzații intense și plăcute. Se urmărește găsirea acelor stări intense de spiritualitate, ceva ce caută religiile care pun omul în centru și nu pe Hristos, ceva gen yoga, unde cel mai important e să simți plăcere până la urmă. În cazul acesta muzica este un înlocuitor super. Merg oamenii la biserică și cei de la ”laudă și închinare” le oferă momente de relaxare totală, momente de plăcere intensă. Când ies din biserică se simt, cum altcumva decât, ”extraordinar” crezând că Duhul Sfânt e cel ce le-a dat senzația.

E la modă să închizi ochii și să ridici mâinile, căutând febril senzația prin colțurile minții, căutând acel ”g-spot” spiritual și dacă ”echipa de laudă și închinare” se știe cu meseria, nici nu mai e nevoie de predică, plăcerea e garantată și omul poate ieși pe hol în timpul predicii , că oricum a atins plăcerea spirituală. Se caută înlocuitor pentru Duhul Sfânt și muzica e unul bun și acceptat. Nu? Ce e rău în muzica de închinare? Ce dacă repetă ca la incantații acel dute-vino halucinant, ritmic și senzitiv? Ce dacă ritmul sau melodia sunt împrumutate de la muzica demonică? Ce dacă sună mai degrabă a melodie pe care dansează cadânele? Dacă e spre slava Domnului, hai să ne bucurăm, că ne dă senzații plăcute.

Avem impresia că, dacă ne simțim bine la biserică e de la Duhul Sfânt. Dar impresia asta, poate fi falsă în cele mai multe cazuri. Nu găsim în Scripturi că Duhul Sfânt se angajează sau e trimis să ne ofere plăcere. Zac Poonen spunea într-un mesaj de acum câțiva ani, că unii folosesc biserica și muzica de acolo ca pe un bar. Se duc să își ”înece amarul” care îl au acasă sau în viață, se simt tare bine acolo, ”în prezența Duhului”, iar când se întorc acasă zbiară, țipă, se poartă urât cu cei dragi, consumă substanțe sau imagini, etc. Asta nu e lucrarea Duhului Sfânt, dacă ar fi, s-ar menține, pentru că El ne locuiește nu e doar la biserică.

Oare nu a ajuns muzica din biserici un înlocuitor al Duhului Sfânt pentru mulți? Ritm, bas, perfecțiune, lumini specifice din ce în ce mai des, repetiție obsedantă, apel la deconectare, urcare pe culmi. Cam seamănă cu acte sexuale, deși comparația s-ar putea să deranjeze pe mulți. Ce căutăm în închinarea de la biserică? Plăcerea noastră? Senzația noastră? Înlocuitori pentru ceva? Cine e beneficiarul închinării? Noi? Ce facem dacă ”grupa de închinare” nu ”se mișcă mai cu talent”… iată întrebări de meditat. Nu, nu am ceva cu închisul ochilor, cu ridicatul mâinilor, cu cântatul, ci cu folosirea lor pentru plăcerea personală și pentru a găsi senzații care să ne amăgească că suntem ce o cale bună.

Păna una alta, muzica nu va putea înlocui niciodată Duhul Sfânt, nici măcar la închinarea din biserici. Muzica are rostul, rolul și locul ei, nu poate fi folosită aiurea. Prea este folosită greșit, ca fundal sonor emoționant la seri de evanghelizare, ca momeală să chemăm oamenii ”la Domnul”, ca băutură care să ne ofere satisfacție prezenței Duhului Sfânt, ca motiv de frecventat biserica etc. Muzica poate fi un păcat, dacă nu e folosită adecvat, Duhul Sfânt nu poate fi înlocuit de muzică.

http://www.filedinjurnal.ro/

Bârfesc, deci mă înjosesc

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

Cu greu s-ar găsi ceva nou de spus despre bârfă. Poate fiindcă a fost cu noi de la începutul istoriei, iar moraliști de toate profesiile s-au străduit în mii de chipuri să ne convingă să renunțăm la ea. Şi tot aici e. Însă am rezonat puternic cu o pistă pe care am (re)descoperit-o recent.

Un ghid pentru arta conversației publicat în anii ’70 și readus în atenția publicului de Brain Pickings admonestează, sub semnătura Barbarei Walters, practica viciată și vicioasă a bârfei.

Walters radiografiază un motiv dureros pentru care bârfa continuă să fie un hobby pentru mulți: „Uneori oamenii bârfesc doar pentru că simt că trebuie să o facă pentru a fi interesanți.” Altfel spus, bârfești atunci când, pentru că te simți inadecvat, începi să iei la disecat detalii din viața altora, punându-te pe tine, și detaliile din viața ta, la un loc sigur.

Bârfa este rudă apropiată cu complexul de inferioritate. Rareori îi bârfim pe cei pe care îi considerăm inferiori nouă. De cele mai multe ori îi bârfim pe cei pe care îi invidiem (chiar dacă din alt punct de vedere decât cel analizat la șuetă). Adevăratele noastre motive rămân necunoscute interlocutorului, care se bucură de luxul de a pătrunde gratis în intimitatea celuilalt, fără să se preocupe prea tare de faptul că e probabil ca, în curând, să fie chiar el subiect pe agenda vreunei discuții.

Așadar bârfim în ciuda faptului că știm că nu e frumos, pentru că intuim că măcar ne e util. Dar sunt cel puțin două motive pentru care ne înșelăm.

Primul apare în ghid și spune că „bârfa nu e greșită doar moral, ci și strategic, pentru că aproape întotdeauna se întoarce împotriva persoanei implicate”, scria Walters.

Pe al doilea l-am găsit în substratul unui citat de pe TED, și aici este pista nouă. Noi, zice citatul, suntem cei care ne menținem relațiile la un nivel mediocru, pentru că ne fixăm ca obiectiv ținerea lor pe linia de plutire, fără să luăm în calcul că ne-am putea propune să ne avântăm ambițioși spre culmi (de împlinire). De ce să ne hrănim relațiile cu conversații de tip junk, care ne blochează mereu la același nivel (bârfa nu împlinește în mod real pe nimeni)? De ce să nu vedem în fiecare conversație o ocazie de aprofundare a relației și să nu renunțăm până nu scoatem ceva semnificativ din ea? Măcar ca acest „semnificativ” să fie faptul că nu am denigrat pe nimeni pe parcursul ei.

Celor mai creativi, articolul TED le propune un principiu de upgradare a conversațiilor: treci de la oglindirea celuilalt la depășirea așteptărilor privind răspunsul. Și, zic ei, de exemplu, atunci când cineva îți spune „vai, ce cald e afară!” nu oglindi afirmația doar confirmând „da, să știi că!” ci fă și o conexiune, du mai departe conversația, uneori poate apelând și la un soi de umor mucalit pentru asta: „cică e la fel de cald ca atunci când japonezii au atacat Pearl Harbor. Dacă așa o fi fost.”

Autorii continuă sugestiile recomandând să înlocuim întrebările închise cu întrebări deschise, care fac loc poveștilor:

În loc de:
„Ce mai faci?”
„Cum ți-a fost ziua?”
„De unde ești?”
„Cu ce te ocupi?”
„În ce domeniu lucrezi?”
„Cum te cheamă?

Întreabă:
„Care e povestea ta?”
„Ce ai făcut azi?”
„Zi-mi cea mai ciudată chestie despre locul în care ai crescut.”
„Ce s-a întâmplat interesant la lucru azi?”
„Cum ai ajuns să lucrezi unde ești acum?”
„Ce înseamnă numele tău? Tu ce ai vrea să însemne?”

Poate că aceste sugestii par copilărești, însă cu puțină creativitate, principiul poate fi adaptat astfel încât să reflecte numeroase tipuri de personalitate, fără să mai fie nevoie să apelezi la ridicolul mai mare al bârfei.

Se știe: oamenii iubesc poveștile pentru că îi ajută să se dezvolte. Atunci când îți asumi riscul de a-ți spune propria poveste, te simți mai motivat să îți construiești una care să poată fi spusă. Și, când îți iese, ești mult-mult mai fericit decât atunci când spui povestea altuia.

http://semneletimpului.ro/

Cel mai important mesaj biblic pentru oamenii din zilele de pe urma

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

mayan apocalypse

Daca stam o clipa sa gandim logic, ne dam seama de un adevar esential pentru salvarea noastra. Oare Dumnezeul Atotputernic si Sfant, Cel care a parasit cerul de dragul creatiei Sale supreme-omul, si ne-a rascumparat cu pretul Sangelui Sau Sfant, este un Dumnezeu care nu avertizeaza cu privire la evenimentele viitoare, care sa ne pregateasca pentru viata vesnica?

Nicidecum. Intotdeauna Dumnezeu a vorbit omului, l-a atentionat ca sa fie gata pentru intalnirea cu El. Potopul nu a venit din senin, cu mult inainte oamenilor li s-a facut cunoscut prapadul ce urma sa aibe loc.

Si in vremea de acum este exact la fel. Dumnezeu a descoperit ceva deosebit prin ingerii Sai oamenilor din acest veac extrem de agitat. In Apocalipsa 14, Dumnezeu ne descopera niste solii infricosatoare pentru ultimele zile, codificate prin simbolul a trei ingeri care zboara.

Ingerii sunt fapturi reale. Uneori numiti heruvimi sau serafimi, aceste duhuri slujitoare, pline de putere, apar de-a lungul intregii istorii a Bibliei. Deseori, sunt vazuti ocrotindu-i si calauzindu-i pe copiii lui Dumnezeu si uneori chiar pedepsind raul, dar una din cele mai importante misiuni ale lor este sa dezvaluie si sa explice profetiile.

Numele „Apocalipsa” inseamna „descoperire”, „deschidere” sau „dezvelire”, exact opusul de a fi sigilat. Intotdeauna a fost larg deschisa. Se rosteste o binecuvantare deosebita asupra acelora care citesc Apocalipsa si iau aminte la sfaturile ei. Apocalipsa descrie poporul lui Dumnezeu de la sfarsitul timpului si biserica cu o claritate uimitoare.

Atat de importante sunt aceste solii, ca atunci cand se vor implini, Domnul Isus va reveni! Care sunt acestea?

Prima solie ingereasca (Apocalipsa 14:6,7): Si am vazut un alt inger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie vesnica, pentru ca s-o vesteasca locuitorilor pamantului, oricarui neam, oricarei semintii, oricarei limbi si oricarui norod. El zicea cu glas tare: „Temeti-va de Dumnezeu si dati-I slava, caci a venit ceasul judecatii Lui; si inchinati-va Celui ce a facut cerul si pamantul, marea si izvoarele apelor!”

Temeti-va de Dumnezeu: Asta inseamna ca trebuie sa-L cinstim pe Dumnezeu si sa privim la El cu iubire, incredere si respect gata sa-I urmam voia. Asta ne va feri de rau. Dati-I slava.Implinim aceasta porunca atunci cand ascultam de Dumnezeu, Il laudam si Ii multumim pentru bunatatea Lui fata de noi. Unul din marile pacate ale ultimelor zile este si nerecunostinta (2 Timotei 3:1, 2). A venit ceasul judecatii Lui!Aceasta indica faptul ca toti vor da socoteala in fata lui Dumnezeu si reprezinta o declaratie clara ca judecata are loc chiar acum.Inchinati-va Creatorului. Aceasta porunca respinge idolatria de tot felul incluzand si inchinarea la sine.

A doua solie ingereasca (Apocalipsa 14:8) Apoi a urmat un alt inger, al doilea, si a zis: „A cazut, a cazut Babilonul, cetatea cea mare, care a adapat toate neamurile din vinul maniei curviei ei!”

Cel de-al doilea inger declara solemn „A cazut Babilonul!”, iar glasul din cer ii îndeamna pe toti copiii lui Dumnezeu sa iasa imediat din Babilon. Daca nu stiti inca ce este Babilonul, s-ar putea sa sfarsiti cu usurinta in el. Mai ganditi-va. S-ar putea oare sa va aflati acum in Babilon? … Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Iesiti din mijlocul ei, poporul Meu.” Apocalipsa 18:1-4.

A treia solie ingereasca (Apocalipsa 14:9,10) Apoi a urmat un alt inger, al treilea, si a zis cu glas tare: „Daca se inchina cineva fiarei si icoanei ei si primeste semnul ei pe frunte sau pe mana, va bea si el din vinul maniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat in paharul maniei Lui; si va fi chinuit in foc si in pucioasa, inaintea sfintilor ingeri si inaintea Mielului.”

Solia celui de-al treilea inger ii avertizeaza pe oameni impotriva inchinarii la fiara si la chipul ei si impotriva primirii semnului fiarei pe fruntea sau mana lor. Primul inger porunceste adevarata inchinare. Cel de-al treilea inger vorbeste despre urmarile teribile legate de o falsa inchinare. Trebuie sa stim sigur cine este fiara pentru ca sa nu sfarsim prin a ne inchina ei fara sa ne dam seama.

Ce se va intampla pe Pamant imediat dupa propovaduirea intreitei solii ingeresti tuturor oamenilor?

„Apoi m-am uitat si iata un nor alb si pe nor sedea cineva care semana cu Fiul omului; pe cap avea o cununa de aur, iar in mana o secera ascutita.” Apocalipsa 14:14.

Imediat dupa propovaduirea intreitei solii ingeresti la orice faptura, Domnul Isus va reveni pe nori (cea de-a doua venire a Sa) pentru a-Si lua poporul in patria cereasca. La aratarea Lui, va incepe perioada de o mie de ani din Apocalipsa, capitolul 20.

Avand in vedere ca exista miliarde de oameni in viata, cum s-ar putea realiza asa ceva, cum va ajunge solia la orice om de pe pamant inainte ca Domnul sa revina?

Da, se va realiza deoarece Dumnezeu a promis-o (Marcu 16:15). Apostolul Pavel a declarat ca Evanghelia a fost propovaduita „oricarei fapturi de sub cer” in vremea sa (Coloseni 1:23). Iona, prin harul lui Dumnezeu, a propovaduit intregii cetati Ninive in mai putin de 40 de zile (Iona 3:4-10). Biblia declara ca Dumnezeu Isi va sfarsi lucrarea si o va scurta (Romani 9:28). Contati pe asta. Se va intampla foarte repede si in zilele noastre.

Insusi Domnul Isus Isi descopera solia pentru timpul sfarsitului (Apocalipsa 1:1) Domnul Isus numeste aceste solii in versetul 6 „Evanghelia vesnica”. Mantuitorul aminteste ca ele trebuie aduse la cunostinta oricarui om de pe pamant inainte ca El sa Se intoarca spre a-Si lua copiii.

Amin!

http://afirmativ.com/