Categorie: EDITORIALE

Temerile credincioșilor – I

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

Temerile credincioșilor - I

Viața de pe acest pământ e una tare nesigură. Ce avem azi putem pierde aproape instant și mâine să nu mai avem. Banii, bunurile, sănătatea, putințele, frumusețea, cunoștințele, relațiile și chiar viața stau mereu sub semnul incertitudinii și există mereu riscul să le pierdem. Nu putem avea siguranță absolută pe nimic.

Așa se face că s-au inventat asigurările. Se pot asigura casa, mașina, pensia, sănătatea dar și alte chestii mai puțin întâlnite în acest domeniu cum ar fi: buzele, vocea, sânii femeilor, picioarele, câinele, frumusețea și multe alte lucruri sau aspecte la care oamenii țin mult din cauză că le sunt dragi sau din cauză că le asigură un oarecare confort financiar sau material ori prestigiu. Unele  asigurări sunt obligatorii și vrei nu vrei ți se asigură sănătatea (ce bine ar fi) sau pensia dacă lucrezi (dar nu mai apuci să o încasezi).

De ceva vreme nouă ca români ne merge bine, nu perfect, nu ca în alte țări dar ne merge bine. Mult mai puțini oameni fac foamea, tot mai mulți s-au transformat din producători consumatori. Magazinele au multe case de marcat și o mare parte din timp ticăie scannerele continuu. Nu am avut conflicte militare iar conflicte interne deși au fost nu au răbufnit. Calamități naturale au fost puține și izolate nu au afectat decât puțini oameni sau gospodării. Cu alte cuvinte în ultima vreme nu prea am pierdut ci am adunat iar aceasta stare oferă un confort plăcut și nu am vrea să se schimbe.

În ultimii ani acea siguranță că totul va fi bine a fost atacată constant pe multe fronturi. Pe undeva datorită comunismului aveam ca națiune o încredințare că ne merităm și noi partea de bine, de progres, pe de altă parte acest progres a fost mic față de așteptările noastre dar ne-am obișnuit așa până la urmă. Probleme mai mare e că de ceva vreme ne simțim în pericol de a fi deposedați (daca am posedata vreodată) de bunuri, pace, prosperitate. Ne simțim amenințați de prezența tot mai vizibilă a islamiștilor în Europa, pe care o considerăm de ceva vreme a noastră. Ne simțim în pericol cu mișcările geopolitice vechi cum ar fi relația SUA – Rusia care se tot hârâie și tot își demonstrează potența una alteia fie prin mutări de trupe fie prin intervenții prin diferite țări. Tot acest cadru e completat de tot felul de alte conspirații mai mult sau mai puțin fondate cum ar fi cele legate de medicamente, vaccinuri, alimente modificate generic, digitalizarea diferitor documente, avansul extraordinar al tehnologiei etc. parcă ne transmit o sezație puternică de pericol.

Dacă privim la parcursul ultimilor ani vom constata că e foarte efervescent. Aproape nimic nu a mai rămas din calmul secolelor trecute. Totul se întâmplă repede și ne afectează fie că vrem fie că nu vrem. Asta ne injectează o cantitate periculoasă de stres și temeri în minte și ne face să devenim anxioși și temători. Eu recunosc că adesea mă trezesc că nu mă pot bucura de viață pe principiul că „oricum nu va rămâne”. Cineva spunea ceva de genul „cânt pare prea frumos să fie adevărat ori e minciună ori se va termina repede de tot”. Știu, nu sunt un model la acest capitol dar am si eu temerile mele de care nu mă tem (ce ciudat) dar care nu mă lasă să mă bucur de viață uneori pentru ca nu cumva bucurându-mă să fiu tare dezamăgit ulterior, așa că logica mea defectă zice: „decât să te bucuri și apoi să fii dezamăgit tare, mai bine las-o moartă” sau „una e să cazi de la etajul 10 si alta e să pici de la parter”.,

Și dacă aș avea doar eu temeri m-aș întări și îmbărbăta de la frați și surori, dar cam toată lumea e anxioasă. O anxietate că ne face să fin plouați mai tot timpul și iritați dacă cineva se ia de stilul nostru de viață. Asta face ca mulți să prefere izolarea și retragerea în locul socializării. Foarte vulnerabili devenim datorită fricilor și relațiile cu cei din jur ne pot provoca răni extraordinar de repede, ca la cei cu hemofilie, rana se face ușor și se vindecă greu.

Da da, dar cum stă treaba cu credința?

Ei bine credința se pare că ne este bolnavă întrucât cel puțin în mediile neoprotestante s-a predicat o credință care are de a face cu viața de după moarte și despre viața „de aici” numai rele, restricții, limitări etc. De fapt mesajele cel mai adesea predicate nu au abordat viața pământească decât la aspectul legal: ce să faci, cum să faci, de ce să faci și reversurile lor cu „nu” în față. Despre bucuria de a trăi pe acest pământ mai nimic, despre plăcerea de a trăi această viață rânduită de Dumnezeu iar puțin, despre plăcere în general se vorbește acuzativ și insuflând vinovăție. Așa se face că avem credință gata de jertfă când vine vorba de Dumnezeu, viața veșnică, mărturie dar care aproape nu ne ajută când e vorba de aici, azi, acum deși și astea fac parte din același plan măreț al lui Dumnezeu.

Avem o disperată nevoie să ne apucăm serios de studiu pe acesta temă. De regulă teama vine din neștiință și din necredință. Ca să dispară avem nevoie de informare din scriptură iar acolo unde nu ține de informații avem nevoie de o credință care să aibă incidență deopotrivă și asupra celor veșnice și asupra celor trecătoare. Prea am apucat o credință schizoidă și disproporționată în care se manifestă autismul spiritual, trăim în altă lume ignorând prezentul și uneori negându-l.

Nu închei înainte de a spune câteva din plăcerile pe care le am pe acest pământ pentru a înțelege cadrul mai bine: ceai, dimineață, rouă, adiere, prospețime, rufe spălate, cafea, lavandă, primăvară, cireșe, harbuz, munte, cascadă, zâmbet, mulțumire, flori de câmp, poze alb-negru, dantele, vintage, plimbare, simplitate, seară de vară, curăție, ploaie, ploaie, ploaie. (continuăm)

Sursa: https://www.filedinjurnal.ro/2017/04/19/temerile-credinciosilor-i/

Cronologie din Saptamana Patimilor – Miercuri – Revolta împotriva lui Mesia

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

Miercuri – Revolta împotriva lui Mesia

Autor: Johnathon Bowers

„Atunci Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, s-a dus la conducătorii preoţilor ca să-L dea pe mâna lor.” (Marcu 14:10)

Preoții cei mai de seamă L-au vrut mort. Dar ei nu-L puteau ucide în aer liber. Nu, oamenii L-au plăcut prea mult. Și imaginea lor publică era deja destul de fragilă. Isus a văzut asta.  Curățirea Templului. Pildele. Rezolvările Lui istețe la orice capcană verbală pe care ei ar fi putut s-o scoată înainte. Aveau nevoie de o modalitate de a se năpusti asupra Lui în particular. Și trebuiau să o facă rapid.

El era în Ierusalim, deci a sosit timpul. Dar Paștele urma să fie în două zile. Două zile. Ce vor face?

În acest moment, în Marcu 14, lăsăm preoții de seamă cu setea lor de sânge și cu mâinile pline de griji și ne îndreptăm atenția spre o casă din Betania, doar la câțiva kilometrii de Ierusalim. Simon leprosul găzduia o masă. Isus, ucenicii și alții ședeau în jurul mesei. Și apoi, a venit ea. Ioan 12:3 ne spune că femeia a fost Maria sora lui Lazăr, dar Marcu se mulțumește fără să-I spună numele: „A venit o femeie care avea un vas de alabastru, plin cu mir de nard curat, foarte scump. Ea a spart vasul de alabastru şi a turnat mirul pe capul lui Isus.” (Marcu 14:3)

Foarte costisitor. De fapt, pentru unii de la masă, era prea costisitor.

    Trădător printre cei doisprezece

Valoarea salariilor timp de un an a căzut din acel vas. Iar pentru unii dintre invitați, parfumul care a umplut sala a devenit duhoarea unei oportunități pierdute. „De ce a fost mirul irosit așa?” s-au plâns. „Căci mirul acesta s-ar fi putut vinde cu peste trei sute de lei, iar banii să fie daţi săracilor!” (Marcu 14:4-5) Prostii. Lor nu le păsa de cei săraci. Ceea ce vroiau cu adevărat era o pungă plină cu monede pentru bugetul de binefacere. Cel puțin, asta e ceea ce a vrut Iuda. Vânzarea mirului i-ar fi dat o pungă proaspătă de fonduri din care să fure (Ioan 12:6).

Isus a certat murmurul, mai mult decât a făcut certat Marea Galileii. Dar revolta era în mișcare. Marcu mută accentul său narativ din Betania înapoi la preoții cei mai de seamă. Iuda, spionul, fiind tărăgănat de cei doi kilometrii înapoi la Ierusalim, a găsit liderii religioși în vizuina lor. Poate că clocotea din cauza rușinii pe care a avut-o la casa lui Simon. Poate dragostea sa pentru bani i-a întunecat gândirea încât el nu a putut trece peste risipirea pe care tocmai o văzuse. Și nu doar risipire, ci risipirea pe care Isus a aprobat-o. „Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine!” a spus Isus. „Mi-a uns trupul mai dinainte, în vederea pregătirii Mele pentru îngropare.” (Marcu 14:6-8)

Poate că Iuda a fost atât de agitat de aceste cuvinte încât i-a sărit țandăra și s-a întors înapoi pe drumul spre Cetatea Sfântă. „Bine, Isus. Ești pregătit pentru înmormântare? Mă voi asigura că veți obține una. La urma urmei, mi-ar părea rău să văd acel mir irosindu-se.”

    Treizeci de arginți

Photo credit www.tawicolleges.com

Și așa, Iuda a oferit preoților soluția pe care o așteptau: își va trăda Stăpânul. Dar nu fără ceva în schimb. Marcu, pur și simplu, consemnează faptul că preoții cei mai de seamă au promis să dea bani lui Iuda (Marcu 14:11). Cuvântul „promite” sugerează că Iuda nu a fost surprins de ofertă. Se pare că el i-a presat pe preoți pentru plată. Matei ne spune la fel de mult, de fapt că: „Atunci unul dintre cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, s-a dus la conducătorii preoţilor şi i-a întrebat: „Ce vreţi să-mi daţi ca să-L dau pe mâna voastră?” Ei i-au plătit treizeci de arginţi.” (Matei 26:14-15)

Drama din Marcu 14 se învârte în jurul a două personaje – femeia și Iuda – și reacțiile lor opuse în fața lui Isus. Dar există un al treilea personaj, un potrivnic atât de sinistru cât și de ascuns.

Banii.

Observați cât de repede Iuda și colegii săi, oamenii nemulțumiți, sunt în măsură să aprecieze valoarea mirului la casa lui Simon. Fiind cămătari veterani, aceștia puteau intui dintr-o ochire cât de mult valora un lucru. Mirul de abia își părăsise vasul, iar ei deja calculau: „Mirul acesta s-ar fi putut vinde cu mai mult de trei sute de lei.” (Marcu 14:5)

    Orbi față de valoarea lui Hristos

Și totuși, ironia din Marcu 14 este că Iuda a putut vedea valoarea mirului turnat pe capul lui Isus, dar nu a putut vedea adevărata valoare a lui Isus. Iuda a fost un cămătar care suferea de cataractă. De aceea el a fost atât de ofensat pe acea femeie. Femeia, pe de altă parte, a putut vedea atât valoarea mirului cât și valoarea lui Isus. De aceea, ea a spart vasul de alabastru.

Miercurea dinaintea vinderii lui Isus este un memeto tragic al versetului din 1 Timotei 6:10: „Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor, iar unii, care au tânjit după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu multe dureri.”

Dar miercurea dinaintea vinderii lui Isus este, de asemenea, plină de speranță, pentru că ne arată că frumusețea lui Isus poate rupe vraja câștigului financiar. Acesta este mesajul femeii pentru noi, un mesaj pe care Isus a vrut ca noi să-l auzim din nou și din nou: „Adevărat vă spun că oriunde va fi vestită Evanghelia, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut această femeie, în amintirea ei.” (Marcu 14:9)

Sursa: www.desiringgod.org via Resurse Crestine

https://rodiagnusdei.wordpress.com

Născut Golanu… caut mântuire!

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, Interviuri

  • IMG_1860
  • Partea introductivă

Era într-o după amiază de noiembrie, când eram adunați vreo 50-60 deținuți în clubul de pe secția a V-a a penitenciarului. Predica cu putere un frate drag care, la rândul lui, L-a cunoscut pe Dumnezeu într-o pușcărie. La un moment dat, către finalul mesajului, a întrebat dacă este cineva care dorește să se roage pentru el înaintea Domnului. Din grupul de deținuți, cineva a ridicat o mână.

 

– „Cum te numești?”, a întrebat fratele.

– „Golanu”, a răspuns deținutul.

Fratele a deschis larg ochii și l-a întrebat din nou:

– „Golanu te cheamă; ăsta e numele tău?”

– „Da”, a răspuns deținutul.

– „Bine atunci”, zise fratele; „spune-mi celălalt nume”.

– „Gheorghe”, zice colegul meu iar fratele a ridicat mâinile spre cer și a început să se roage, zicând: „Doamne, ai milă de Gheorghe”.

Ne-am rugat cu toții pentru el. Câteva luni mai târziu, Golanu Gheorghe îl mărturisea pe Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor personal în apa botezului. Dumnezeu a lucrat și încă o face la inima colegului meu. Mai multe detalii despre viața lui și cum Dumnezeu i-a vorbit personal, vă las să citiți în rândurile care urmează. Este bine să le aflați direct de la el.

Am încercat așa cum am făcut-o și altădată, să pun mărturia acestui frate într-un interviu. Făcând lucrul acesta, este mai ușor atât pentru el cât și pentru mine, și de asemenea, pentru voi cei care citiți aceste rânduri. Nu pot spune dacă a ieșit bine sau rău, pentru că nu am experiența unui jurnalist, însă am încercat din toată inima să scriu ceva care să fie de folos, iar ceea ce nu am putut face, știu că va face Domnul Iisus Hristos în care mă încred. Am auzit această replică și o voi folosi și eu: „Dacă a ieșit, dați slavă lui Dumnezeu; dacă a ieșit rău, dați vina pe mine”.

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Ghiță Ignat: Cum te numești, câți ani ai și de unde vii?

Golanu Gheorghe: Mă numesc Golanu Gheorghe, am 38 ani și sunt născut în comuna Ungureni, jud. Botoșani. În acest moment, mă găsesc încarcerat în penitenciarul Botoșani.IMG_1864

Ghiță Ignat: Pare să ai un nume predestinat. Când spui Golanu unui om care se află în detenție, pare că ai spus totul.

Golanu Gheorghe: Ce-i drept, am avut mult de suferit din cauza acestui nume. Dar, este numele meu de familie pe care l-am moștenit de la părinții mei și-l voi duce mai departe.

Ghiță Ignat: Crezi că acest nume ți se potrivește? – Gheorghe a zâmbit pentru o clipă, apoi a încruntat sprâncenele și mi-a zis:

Golanu Gheorghe: A fost o vreme când acest nume mi se potrivea ca o mănușă. Asta se întâmpla cu ceva timp în urmă. Acum vreau să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru că Golanu a rămas doar un nume în cartea de identitate.

20161106_122417

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ghiță Ignat: Spune-mi, te rog, câte ceva despre locul de unde vii, familia ta, despre copilărie …

Golanu Gheorghe: Am crescut la câțiva km de Botoșani, în satul Borzești, fiind al doilea copil al familiei Golanu Gheorghe și Elena. În total, suntem 6 frați (doi băieți și 4 fete) crescuți într-o familie modestă, de doi părinți care ne-au iubit și ne iubesc și astăzi. Nu a fost ușor; dimpotrivă, chiar foarte greu de multe ori. Părinții s-au sacrificat mult pentru noi, dorindu-ne doar binele în viață.

Țin minte că mama suferea de mai multe boli și stătea mult internată în spital, tot greul gospodăriei fiind pe umerii tatălui meu. Însă, el fiind angajat la stat era plecat mai tot timpul cu munca, așa că ne-am crescut între noi copiii, unii pe alții.

Ghiță Ignat: Să înțeleg că copilăria nu a fost tocmai ușoară. A trebuit să muncești de copil.

Golanu Gheorghe: Mama fiind prin spitale iar tata plecat mai tot timpul la serviciu, trebuia să am grijă de cei mai mici, împreună cu fratele meu mai mare. Spălam rufele, făceam curățenie, făceam mâncare, îi schimbam pe cei mici, tot ceea ce era de făcut la o gospodărie. Țin minte că odată s-a îmbolnăvit vaca pe care o aveam și de unde ne hrăneam. Tata a dat-o la abator, dar pentru că era bolnavă, a primit puțini bani pe ea. Neavând să pună alți bani pentru diferență, nu am reușit să cumpărăm o altă vacă. Pentru că surorile mele mai mici încă aveam nevoie de lapte, am început să muncesc cu ziua prin vecini, fiind plătit în litri de lapte. După o zi de muncă, primeam cam 2 litri de lapte.

Ghiță Ignat: Spune-mi, te rog, cum au decurs lucrurile mai departe.20161106_122424

Golanu Gheorghe: La vârsta de 14 ani am primit buletinul în mână. Când am văzut acel act de identitate, am răsuflat ușurat știind că din acel moment, pot pleca oriunde. Aveam de ceva vreme în minte să plec cât mai departe în lume, să muncesc și să-mi fac un viitor pentru a-mi putea ajuta mama bolnavă și surorile mai mici. La scurt timp, am aflat că lângă Ploiești este nevoie de forță de muncă la cules de struguri și că era bine plătită. Câțiva vecinii noștri plecaseră deja acolo. Cu buletinul în mână mă simțeam deja bărbat, așadar am luat decizia de a pleca la Ploiești. Părinții mei au aflat că sunt acolo la muncă printr-o scrisoare câteva săptămânii mai târziu. După ce s-a încheiat sezonul, m-am întors cu ceva bănuți acasă. Mi-am cumpărat pentru prima dată haine noi și am dat ceva bani și părinților din câștigul meu. Eram atât de bucuros și mulțumit de mine și simțeam că în sfârșit pot face și eu ceva util.

Ghiță Ignat: Te-ai întors după aceea la cules de struguri?

Golanu Gheorghe: Nu m-am întors la Ploiești, ci am plecat spre Ardeal, din dorința de a câștiga mai mult. Prinsesem deja gustul banilor, auzisem că lucrând în construcții, în vestul țării ești plătit mult mai bine ca la culesul strugurilor.

Ghiță Ignat: Ce a urmat după ce ai luat această hotărâre?

Golanu Gheorghe: Am ajuns la Arad. Acolo aveam o verișoară primară din partea mamei mele și ea s-a oferit să-mi ofere găzduire și, de asemenea, m-a ajutat să găsesc un loc de muncă. Lucrurile au început să intre pe un făgaș normal. Munceam mult în condiții foarte grele, dar eram plătit bine ceea ce mă bucura și mă ambiționa să continui.

Ghiță Ignat: Câți ani ai muncit acolo?

Golanu Gheorghe: În jur de 2 ani de zile am muncit pe brânci. Pusesem bani deoparte, trimisesem și acasă ceva bănuți, învățasem meserie… așadar, mi se întrevedea un viitor bunicel.  Toate acestea până într-o zi …

Ghiță Ignat: Pare că obținusei ceea ce îți doreai când erai copil. De ce toate până într-o zi? Ce s-a întâmplat?

Golanu Gheorghe: Departe de casă, fără cineva matur lângă mine care să mă sfătuiască, am simțit nevoia să îmi fac prieteni. Așadar, am cunoscut câțiva băieți tineri din acea zonă. Ne-am împrietenit și am început să ies cu ei prin baruri și discoteci. Eu nu fumam și nici nu consumam alcool, dar a trebuit să intru în horă, nu puteam rămâne în urmă. Așadar, în scurt timp, bănuții mei agonisiți prin muncă, s-au risipit pe distracții. Începusem să lipsesc de la muncă, petrecând mult timp cu gașca de prieteni. În cele din urmă, cel pentru care munceam a fost nevoit să renunțe la serviciile mele.

A început o nouă etapă a vieții mele alături de acești „noi prieteni”. Îmi petreceam timpul prin baruri și pe la ștranduri, căutând mereu noi distracții. Făceam banii foarte ușor, spărgând locuințe și furând tot ceea ce prindeam în cale. Totul se împărțea în mod egal între noi cei din gașcă. Găsisem parcă o familie în acei băieți cu care mă împrietenisem.

Anii au trecut repede. La fel și banii obținuți pe căi necinstite. Nu reușeam să mai pun un leu deoparte, deși câștigul era mai mare ca atunci când munceam. La un moment dat, realizând că tot ceea ce făceam nu putea avea decât o singură destinație, și anume pușcăria, am hotărât să mă rup de acel anturaj, să las în urmă acea perioadă și mă retrag măcar pentru un timp acasă, în Moldova. Zis și făcut, dar acasă nu am găsit decât ceea ce lăsasem. După un timp, am hotărât să plec către București pentru a munci iarăși legal. Aveam nevoie de bani, însă nu mai vroiam să fur. Știam că pot mai mult de atât.

 

Ghiță Ignat: Ai realizat că trebuie să schimbi ceva și te-ai apucat din nou de muncă. Cum se face că astăzi scriem împreună această scrisoare într-un penitenciar? Cum ai ajuns în pușcărie până la urmă?

Golanu Gheorghe: Eram la Snagov, lângă București. Munceam din nou în construcții. De data aceasta, făceam echipă bună cu tatăl meu și cu fratele meu. Aveam de lucru, eram solicitați pentru diferite lucrări. Toate păreau să mergă strună, până într-o zi…

Ghiță Ignat:  Ce s-a întâmplat în acea zi?

Golanu Gheorghe:  Am sunat-o pe mama să-i spun că îi pusesem niște bani la poștă și că trebuie să meargă să-i ridice. Toată discuția a fost în ordine, doar că am simțit în vocea ei o oarecare întristare. Era supărată și vroiam să știu de ce. Am insistat și până la urmă mi-a zis că în acea zi un consătean a făcut scandal și i-a vorbit foarte urât, acesta fiind cunoscut ca un scandalagiu. M-am mâniat la culme și fără să gândesc prea mult, i-am zis mamei: „Când ajung acasă, îl omor”.

În acea săptămână am ajuns acasă, eram plin de amărăciune și doream mult să mă răzbun, să-i dau o lecție acelui consătean, fiind a doua oară când se lua de cineva din familia mea. Spusesem că am să-l omor, dar nu asta îmi doream în realitate. Vroiam doar să-i dau o lecție pe care s-o țină minte toată viața. Așadar, după ce luasem câteva pahare de vodcă cu un prieten, l-am întâlnit pe cel care îmi supărase mama, undeva pe drumul spre casă. Mânia și alcoolul m-au făcut să nu mai gândesc limpede, l-am lovit cu pumnii și picioarele până a rămas inconștient acolo jos, în drum. A fost dus de urgență la spital, însă după 6 zile a decedat.

Ghiță Ignat: Ce a urmat apoi?

Golanu Gheorghe: Am fost șocat când am auzit că a murit. Chiar nu îmi dorisem să se întâmple lucrul acesta, însă cel rău a făcut ca vorbele spuse mamei mele la telefon, să se întâmple în realitate. Am stat fugar vreo două luni, însă în cele din urmă am fost arestat și condamnat la 16 ani de închisoare.

Ghiță Ignat: În ce an se întâmplau toate acestea?

Golanu Gheorghe: În anul 2006.

Ghiță Ignat: De atunci ești închis?

Golanu Gheorghe: Da, din anul 2006 și mai am un timp de stat după gratii. Însă știu un lucru: că viața nu are preț și că oricât aș sta în închisoare, niciodată nu voi putea răscumpăra acea viață.

Ghiță Ignat: Cum e conștiința ta? Ai mustrări?

Golanu Gheorghe: Mustrările de conștiință au început din primul moment când am aflat că omul pe care îl bătusem, murise. Cei care au comis astfel de fapte, cunosc greutatea vinei care apasă pe conștiința criminalului.

Ghiță Ignat: Cum ai acceptat pedeapsa?

Golanu Gheorghe: Nu mi-a fost ușor, însă de fiecare dată când cădeam în depresie, știind că 16 ani nu voi mai vedea libertatea, îmi aduceam aminte de fapta comisă, puneam în balanță totul și mă gândeam că meritam mai mult. În primele luni de pușcărie, diavolul îmi șoptea mereu să îmi iau viața. Mereu îmi venea în minte lucrul acesta. Într-una din zilele când eram în curte, la plimbare, mi-a venit gândul de a evada. Știind că nu am șanse de reușită și știind că dacă voi face lucrul acesta gardianul va trage cu arma, mă gândeam că așa voi scăpa de pedeapsă și de vina care apăsa conștiința mea. În momentul în care cercetam gardul, să văd pe unde aș putea urca, în spatele meu s-a oprit un deținut care mi-a zis: „Ceea ce vrei să faci, aveam de gând să fac și eu când am primit 22 ani de condamnare. Te sfătuiesc să nu faci asta, timpul trece și vei trece și tu peste asta”. Atunci nu știam, dar astăzi știu că nu la voia întâmplării a venit acel om pe care nu-l cunoșteam, ci Dumnezeu l-a trimis ca să-mi scape viața.

Ghiță Ignat: Gheorghe, astăzi suntem frați în credință. Tu ți-ai predat viața în mâinile lui Dumnezeu, mărturisindu-L pe Domnul Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor personal. Eu cunosc aproape toate detaliile împăcării tale cu Dumnezeu, pentru că am fost martor la schimbarea pe care a făcut-o Dumnezeu în viața ta. Însă, vreau să scriem împreună ceea ce a făcut Dumnezeu în viața ta, pentru ca acei care citesc aceste rânduri să-L slăvească și să-L glorifice pe Dumnezeu, care prin bunătatea Lui este singurul care poate schimba cu adevărat viețile oamenilor.

Golanu Gheorghe: În anul 2010 am fost trasferat la penitenciarul de maximă siguranță Iași. Acolo, am fost scos la muncă la blocul alimentar, fapt pentru care m-au mutat la o cameră de munci. Acolo, l-am întâlnit pe fratele Ilie Moroșanu care frecventa întâlnirile fraților creștini. Am luat și eu parte la aceste întâlniri pe care le consideram foarte plictisitoare, dar din prietenie pentru Ilie, participam și eu. Tot fratele Ilie Moroșanu mi-a dat pentru prima dată un Nou Testament  și, deși a insistat să mai vin, mă simțeam stingher în acel loc și am renunțat să mai merg, căutând de fiecare dată să fiu ocupat când era vremea pentru adunare. Timpul a trecut și, în toamna lui 2015, am fost transferat la Botoșani întrucât mi-a schimbat regimul de executare a pedepsei, din închis în semi-deschis.

Ghiță Ignat: Ce a însemnat pentru tine revenirea la penitenciarul Botoșani?

Golanu Gheorghe: Am venit mai aproape de locurile natale, întrucât părinților le-a fost mai ușor să mă viziteze. Aici am întâlnit vechi prieteni pe care i-am cunoscut cu ani în urmă tot în penitenciar, dar mai important decât toate aceste lucruri este faptul că v-am întâlnit pe voi (Gheorghe zâmbește) iar prin voi, L-am întâlnit pe Domnul Iisus Hristos, slăvit să fie Numele Lui.

Ghiță Ignat: Dar până să te întâlnești în mod personal cu Domnul Iisus Hristos, care era relația ta cu Dumnezeu?

Golanu Gheorghe: Despre Dumnezeu știam doar vag câteva lucruri auzite de la părinți și de la întâlnirile cu pocăiții din penitenciarul Iași. Însă, nici măcar acele lucruri puține pe care le știam, nu le puneam în practică. Trăiam exact ca un om fără Dumnezeu, biruit de toate lucrurile murdare cu care diavolul îi ispitește astăzi pe majoritatea tinerilor. Lucrurile din trecutul meu, de care îmi pare rău, sunt multe. Însă, regret în mod special două dintre ele: primul, că i-am luat viața acelui om și, al doilea, că atunci când am primit prima Biblie din viața mea, în pușcărie fiind, în loc să mă apuc de citit și studiat, eu am început să rup foaie cu foaie din Cuvânt și să le folosesc pentru a-mi face țigări.

Ghiță Ignat: Revin la momentul când erai deja la Botoșani și veneai la întâlnirile zilnice de studiu biblic și rugăciune. Cine te-a invitat, sau cum ai aflat că noi ne întâlneam zilnic la clubul de pe secție?

Golanu Gheorghe:  Alți doi deținuți, Alin și Sami, care deja mergeau de ceva vreme la întâlnirile voastre, m-au invitat și pe mine, zicându-mi că este frumos și că voi cântați Domnului și Îl lăudați, și că astfel de momente sunt unice și benefice nouă care suntem în pușcărie.

Ghiță Ignat:  Ce s-a întâmplat în continuare?

Golanu Gheorghe: Am venit la club pe la ora 10 dimineața, când mi-au spus băieții că veți fi adunați acolo. V-am găsit pe toți, vreo 15-20 deținuți, cântând. Mi s-a părut deosebit de frumos. Erați toți în jurul acelei mese mari și deși vă cunoscuserăți toți de curând, aveam senzația că vă cunoașteți de o viață. Erați ca o familie mare.

Ghiță Ignat: Îți amintești când Dumnezeu ți-a mișcat cu adevărat inima?

Golanu Gheorghe:  Am continuat să frecventez întâlnirile, chiar și la cele de vineri și sâmbătă când vin frații din afară. A început să-mi placă foarte mult să fiu cu voi. Mi-a plăcut că nu se înjura, nu se vorbea urât și nu se fuma, deși eu aveam o mare problemă cu acest viciu. Într-un cuvânt, deși Dumnezeu încă nu vorbise clar inimii mele, cred că El este Cel care m-a făcut să-mi fie drag de voi și să-mi placă să fiu în prezența voastră.

Ghiță Ignat: Ok. Însă, vreau să scriem în mod special despre momentul acela când te-ai hotărât pentru Domnul Iisus Hristos?

Golanu Gheorghe: Era într-o vineri la amiază și eram vreo 50 deținuți adunați pentru a asculta din Cuvântul lui Dumnezeu. Veniseră frați din afară. După ce s-au cântat câteva cântări și frații au vestit Evanghelia, unul dintre ei a avut și o scurtă mărturie a întoarcerii lui la Domnul. Am fost oarecum mișcat de mărturia lui pentru că și acest frate trecuse prin închisoare. La urmă, tot el a întrebat dacă este cineva care dorește să își predea viața Domnului Iisus Hristos, să ridice o mână sus pentru a se putea ruga pentru el.

Îmi amintesc că, deși mă încerca un sentiment de rușine, totuși am simțit un impuls mai puternic decât frica sau rușinea, și în timpul ce capul era plecat, mâna dreapta aproape involuntar s-a ridicat deasupra capului, semn că doream din toată inima ca ei să se roage pentru mine, iar Dumnezeu să lucreze în viața mea, să o schimbe așa cum a făcut-o cu mulți alții, inclusiv cu acel frate care făcuse pușcărie. Mi-am zis în inima mea că dacă cu el a putut, sigur și cu mine va putea.

Și așa a fost, slăvit să fie Dumnezeu! La câteva săptămâni când te-am auzit vorbind de botezuri, am știut din prima secundă că acesta este următorul pas. Ți-am spus acest lucru și te-ai bucurat foarte mult. M-ai trecut pe o listă. Atunci încă nu știam dacă conducerea penitenciarului va aproba un botez nou-testamentar aici în penitenciar.

Ghiță Ignat: Continuă, te rog. Nu pentru mine; au am fost aici și am văzut. Însă, spre slava lui Dumnezeu, vreau să citească și alții.

Golanu Gheorghe: Botezul a fost fixat pe data de 25 Martie 2016. Trebuie să spun că din momentul în care m-am hotărât să-L urmez pe Domnul Iisus Hristos și până în clipa când am pășit în apa botezului, au fost câteva săptămâni de război lăuntric. Colegii de cameră nu au privit cu ochi buni decizia mea, nici faptul că începusem să nu mai iau parte cu ei la tot felul de lucruri murdare, pe care altădată le săvârșeam cu plăcere. Dumnezeu vorbise inimii mele iar eu am hotărât că, dacă doresc cu adevărat să fiu creștin, trebuie să renunț la tot ceea ce era rău. Am început să am biruință după biruință, deși eram zilnic bombardat cu vorbe de ocară. Dumnezeu îmi dădea putere să renunț la vechiul Golanu.

Ghița Ignat:  Cum a fost acea zi, când ai intrat în apa botezului și L-ai mărturisit pe Domnul Iisus Hristos ca Mântuitor și Domn personal al vieții tale?

Golanu Gheorghe: Pe de-o parte, așteptam ziua aceea,  iar pe de-altă parte eram foarte zbuciumat în mintea mea. Erau parcă două voci care îmi vorbeau constant. Una îmi zicea să mai amân acest pas pentru că nu sunt pregătit, iar alta să intru în apa botezului și să Îl mărturisesc public pe Iisus Hristos ca Mântuitor personal cu toată inima pentru că aceasta avea să fie singura mea șansă.

Țin minte cum în acea dimineață, în timp ce eu mă frământam, am primit îndemnul de care aveam nevoie ca să pot face ceea ce trebuia. Ghiță Ignat a intrat în celula mea, a salutat pe toată lumea și mi-a zis că vrea să vorbim câteva minute. Am mers împreună la club, unde se spăla pe jos și se făceau pregătirile pentru botez. Ghiță Ignat mi-a pus mâna peste umăr, și mi-a zis: „Gheorghe, Dumnezeu mi-a zis să-ți spun că Te iubește, că Te iartă de tot trecutul tău și că Te așteaptă în împărăția Lui!” Am simțit aceeași cercetare a Duhului Sfânt ca atunci când am ridicat mâna pentru a-mi preda viața Domnului Iisus Hristos. Am fost convins că sunt pregătit, dar nu pentru că eu eram pregătit să fac pasul acesta, ci pentru că Dumnezeu a hotărât că sunt. Slăvit să fie Numele Său.

Am mers la celulă cu fața senină, zâmbind. Parcă pluteam și nici nu atingeam pământul. Eram atât de bucuros că Dumnezeu ștersese și ultima urmă de îndoială din inima mea. Nu am vrut să mai vorbesc cu nici un coleg de celulă, am trecut pe lângă ei cu un zâmbet larg pe față, am făcut o baie, m-am bărbierit, mi-am pus hainele cele bune pe mine și am ieșit din celulă la fel cum intrasem, zâmbind larg. Mergeam să mă împac cu Dumnezeu iar nimeni nu mă mai putea opri să fac lucrul acesta. Am intrat în apa botezului împreună cu alți 12 deținuți. A fost o zi minunată, de care îmi voi aduce aminte mereu cu mare drag. Zilele acestea s-a împlinit un an de atunci, slăvit să fie Domnul Iisus Hristos pentru tot ceea ce a făcut și face cu viața mea.

Ghiță Ignat: Cum s-a schimbat viața ta?

Golanu Gheorghe:  S-a schimbat enorm de mult. Am reușit să biruiesc țigara, limbajul urât, multe alte lucruri care mă robeau de foarte mulți ani. Am înțeles care este rostul meu pe acest pământ. Înainte nu aveam o țintă și un scop în viață, însă acum țința mea este Împărăția lui Dumnezeu și mă lupt ca nimic să nu mă oprească să ajung la țintă. Dumnezeu își face simțită prezența zilnic aici în pușcărie. Ne întâlnim în Numele Lui în fiecare zi, cântăm, ne rugăm, citim Scriptura… într-un cuvânt, este minunat. Suntem ca o familie, formată din deținuți care-L iubesc pe Domnul Isus Hristos. Fac pușcărie de peste 10 ani, am fost în multe penitenciare din țară, dar nicăieri nu am întâlnit ceea ce a făcut Dumnezeu aici.

Ghiță Ignat:  Cum vezi viitorul?

Golanu Gheorghe:  Atâta timp cât sunt în brațul Domnului Iisus Hristos, viitorul meu va fi cu adevărat strălucitor. Dacă Domnul se va îndura de mine, în 2018 voi fi eliberat. Nu știu ce mă va aștepta afară, însă dorința mea sinceră este să-L slujesc pe Dumnezeu. Nu îmi doresc altceva decât să rămân credincios Domnului. Știu că de restul se va ocupa El.

Ghiță Ignat: Dumnezeu să te binecuvânteze!

Golanu Gheorghe: Și pe tine. AMIN!

Aceasta este, în mare, ceea ce a trăit Golanu Gheorghe. Cred că ar fi fost mai multe de spus dar deja ne-am întins mai mult decât plănuisem. Nu vrem să punem la încercare răbdarea celor ce citesc, cu toate că mă rog ca Dumnezeu să ducă aceste rânduri acolo unde știe El că este nevoie, pentru a încuraja cât mai mulți oameni să caute la El ceea ce nu pot găsi nicăieri.

Viața de pușcăriaș este lipsită de multe lucruri, însă nu poate fi lipsită de dragostea nespus de mare a lui Dumnezeu. Asta nu se poate niciodată. Personal, Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce face în viața mea, a familiei mele și a multora dintre colegii mei deținuți.

Lăudat și glorificat să fie Numele Domnului Iisus Hristos în veci!

Sursa: https://georgeignat.com/2017/04/07/nascut-golanu-caut-mantuire/

Despre trădare, dezamăgire și caracter.

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

maxresdefault

Sunt în viața noastră lucruri pe care nu le înțelegem, anumite acțiuni a celor de lângă noi care ne uimesc, sau anumite momente care ne marchează pentru perioade lungi, sau poate pentru totdeauna.
Oamenii nu devin mereu ceea ce își impun să fie, și nu totdeauna ceea ce pozează în fața noastră este potrivit cu realitatea.
De cele mai multe ori asemenea situații, pot să ne dea peste cap modul în care gândim, sau să afecteze într-un fel sau altul felul nostru de a fi.
Depinde la fiecare de caracterul care îl are.
Dacă caracterul este format pe baza unor principii sănătoase, principii Divine, Biblice, Spirituale, atunci este posibilitatea aproape 100% să fii de neclintit în poziția ta față de asemenea situații.
Dacă caracterul tău este fără principii, sau e construit pe principii murdare, cum ar fi să trăiești pe baza minciunii, a manipulării, a înșelătoriei, a răutății în general, atunci sigur o situație pe care nu o înțelegi sau la care nu te aștepți din partea celor din jur, te va da peste cap.
Probabil te va împinge la acțiuni greșite.
Deci, chiar dacă nu înțelegem ce se întâmplă când suntem de exemplu dezamăgiți de oameni la care ținem, sau când suntem folosiți de cei pe care îi credem prieteni apropiați sau dragi, chiar dacă rămânem surprinși de acțiunile lor care ne dezamăgesc sau ne lasă un gust amar, este foarte important cum ești construit ca și persoană … mă refer la caracter.
Mai întâi de toate, e important să fii REALIST.
Extrem de realist. Așa faci față la orice vine.
Te șochează probabil sau te surprinde o acțiune acelui delângă tine, dar daca ești suficient de realist ve ști următoarele:

Nu există oameni buni.
Toți sunt oameni care înceracă să devină mai buni în toate domeniile, dar când vine vorba de caractere, e important să știi că toți oamenii dezamăgesc mai devreme sau mai târziu.
Deci prețuiește-i, dar fii deschis la posibilitatea că toți greșim.
Că e imposibil să nu greșim.
Fii deschis la posibilitatea că fiecare om, când vine vorba de imaginea lui, este posibil mai mult ca sigur, să renunțe numai decât la orice principiu.
E adevărat că sunt excepții. Aici vorbesc de oameni care sunt iubitori de Dumnezeu în modul cel mai sincer. Oameni care au un caracter extrem de puternic sau să zic de bine format din pricina dragostei față de Dumnezeu, care se reflectă în relațiile cu oamenii.
Dar și aici, realitatea este următoarea:

„Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea. Cine poate s-o cunoască?” Ieremia 17:9

Nu știi când se poate schimba toată situația din bine, într-o stare dramatică.
Una din “calitățile” omului este chiar aceasta: INFIDELITATEA.
Deci, dacă ești suficient de realist, vei accepta următorul adevăr;

Ieremia 9:4-6
– “Fiecare să se păzească de prietenul lui şi să nu se încreadă în niciunul din fraţii săi, căci orice frate caută să înşele şi orice prieten umblă cu bârfeli.
Se trag pe sfoară unii pe alţii şi nu spun adevărul; îşi deprind limba să mintă şi se trudesc să facă rău.
Locuinţa ta este în mijlocul făţărniciei şi, de făţarnici ce sunt, nu vor să Mă cunoască, zice Domnul.”

– Stiu că sună șocant și că pare extrem dar așa este.
Amintește-ți cele mai mari drame. Vei descoperi că dezamăgirile cele mai mari sunt făcute chiar de cei pe care îi iubești mai tare.
Nu e nimic greșit în a fi realist. Prețuiește-i pe oameni, iubește-i, dar fii totdeauna cu inima legată de Dumnezeu.
Ește singura persoană din univers care nu te va dezamăgi.
Dacă nu ești prieten cu Dumnezeu, atunci regret.

A fi precaut sau responsabil, nu înseamnă că ești împotriva celor de lângă tine. Pur și simplu asta este natura omului.
Să înșele, să fie fățarnic, să bârfească, să își aprere interesele când e cazul.
Asta înseamnă că interesele lui, uneori nu vor ține cont de tine.

Foarte mulți oameni nu pot renunța la un posibil câștig, pentru a păstra prietenia sau relația cu cei apropiați.

– “Aşa vorbeşte Domnul: „Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijină pe un muritor şi îşi abate inima de la Domnul! “
Ieremia 17:5

– În final … după a fi realist, sfatul cel mai important este să fii loial, fidel, credincios lui Dumnezeu. Să ai toată certitudinea că El nu înșeală.
Atunci când oamenii te vor trăda, adu-ți aminte că sunt doar oameni și că probabil ai dezamăgit și tu pe alții. Mai mult ca sigur ai făcut asta.
Adu-ți aminte că Dumnezeu vrea să te bazezi pe El 100% și vei vedea că situațiile care apar, neînțelese sau neplăcute, vor avea rezolvare tot în El. În Dumnezeu.

– Să nu te părăsească bunătatea şi credincioşia: leagă-ţi-le la gât, scrie-le pe tăbliţa inimii tale.
Şi astfel vei căpăta trecere şi minte sănătoasă înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.
Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!
Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.
Nu te socoti singur înţelept; teme-te de Domnul şi abate-te de la rău!
Aceasta va aduce sănătate trupului tău şi răcorire oaselor tale.
Proverbe 3:3-8

– Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra,
El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina şi dreptul tău ca soarele la amiază.
Taci înaintea Domnului şi nădăjduieşte în El. Nu te mânia pe cel ce izbuteşte în umbletele lui, pe omul care îşi vede împlinirea planurilor lui rele.
Lasă mânia, părăseşte iuţimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău.
Fiindcă cei răi vor fi nimiciţi, iar cei ce nădăjduiesc în Domnul vor stăpâni ţara.
Încă puţină vreme şi cel rău nu va mai fi; te vei uita la locul unde era şi nu va mai fi.
Cei blânzi moştenesc ţara şi au belşug de pace.
Cel rău face la planuri împotriva celui neprihănit şi scrâşneşte din dinţi împotriva lui.
Domnul râde de cel rău, căci vede că-i vine şi lui ziua.
Psalmul 37:5-13

 Sursa: http://www.adigliga.ro/despre-tradare-dezamagire-si-caracter/

Scrisoare către băieţi: cum îţi aşterni, aşa dormi!

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Adolescenţă, EDITORIALE

Dragi băieţi,

După lungi ezitări, am hotărât să scriu acest articol pentru a trage un semnal de alarmă în privinţa uşurinţei cu care trataţi interacţiunea cu fetele. Trăim într-o perioadă în care chiar relaţiile şi căsătoriile au ajuns o chestiune de „instant” şi de preferinţă. Fac un lucru pentru că îmi place, pentru că pur şi simplu aşa mi-a tunat mie în acel moment. Din păcate, această mentalitate mutată pe domeniul relaţiilor a ajuns să devină o adevărată otravă. Să mă fac mai explicită, deci. Fiecare persoană recunoaşte, în adâncul sufletului, oricât de rău sau bun ar fi, că vrea să îşi petreacă viaţa întreagă alături de o persoană stabilă, cu scaun la cap. Doar un om cu probleme la „mansardă” ar nega acest lucru spunând că vrea să aibă o viaţă de iad lângă cineva pentru toată viaţa!

Sursa: patheos.com

Ei bine, marea provocare pe care ne-o aduc sub nas reţelele de socializare este dacă noi, proveniţi din mediul creştin, avem voie să interacţionăm în forţă cu persoane de sex opus. Desigur, a cunoaşte oameni pe internet nu este un lucru rău. Până la urmă, omul a fost setat să caute compania, interacţiunea, armonia. Dar, băiat drag, tu îţi doreşti o căsnicie fericită, nu? Doreşti să te vezi peste câţiva ani alături de o soţie minunată şi de copii frumoşi? Doreşti ca Dumnezeu să îţi binecuvânteze viitorul? Doreşti ca în viitorul tău cămin să existe armonie, înţelegere, linişte şi pace?

Atunci de ce îţi spulberi visele cu propriile-ţi mâini? De ce consideri că ţi se cuvine totul în viaţa asta? De ce eşti atât de egoist, în dorinţa ta de a cunoaşte pe cineva sau de a te răzbuna pe o ea, încât laşi în drumul tău suflete rănite? Crezi că dacă acum îţi faci de cap vorbind cu câteva fete într-o săptămână, iar în cealaltă cunoşti altele, peste noapte o să îţi revii din nebunie şi, pac, devii un sfânt în faţa viitoarei tale soţii? Ştiu că voi sunteţi atraşi de ceea ce vedeţi, vă place să intraţi în vorbă cu fete de vârsta voastră cu speranţa că, poate-poate, o veţi cunoaşte chiar pe EA. Ştiu că distracţia este de moment, te simţi bine conversând cu persoane noi; e o oportunitate binevenită. Poate mai schimbi şi numere de telefon. Cuvintele frumoase nu încetează să apară de pe tastatura ta la adresa acestor noi cunoştinţe. Schimbul de like-uri şi comentarii captivante cu siguranţă leagă oameni! Doar că nu îi leagă pe veci, însă lasă efecte pe termen lung. Te trezeşti că ai investit din timpul tău unei persoane cu care…ups…nu ai aproape nimic în comun (sau poate ai avut doar la început). Ajungi să îţi dai seama că ai investit din tine! Da, ai citit bine. Când vorbeşti cu oameni, inevitabil dai din tine. Şi de ce să oferi o părticică din inima ta azi, mâine o alta, ca în ziua când îţi vei cunoaşte aleasa inimii să fii efectiv cu mâinile goale şi cu inima secătuită?

Acum o să spui: „Păi, ştii, eu nu i-am promis marea cu sarea! Cred că exagerezi, între noi nu s-au înfiripat sentimente puternice, suntem doar amici!” Oare?! Dacă, printr-o revelaţie supranaturală, ai descoperi ce aşteptări are viitoarea ta soţie (încă neîntâlnită) de la tine, cum ai reacţiona? Dacă ea, în marea ei listă de aşteptări mature, detestă oamenii ieftini care nu îşi protejează inima şi merg din floare în floare? Dacă, ipotetic, ea îţi cunoaşte caracterul şi decide să spună NU unui om împărţit ca tine? Ce vei face atunci? O să Îl învinovăţeşti pe Dumnezeu pentru viaţa mizerabilă pe care o ai? O să dai cu piciorul în El şi în credinţă pentru că viaţa ta nu e aşa cum ţi-ai făcut socotelile de la început?

Dumnezeu este sfânt şi drept. Dar în acelaşi timp este un Dumnezeu credincios! Un Dumnezeu care binecuvântează curăţia inimii, dedicarea şi punerea deoparte pentru EL şi pentru viitoarea ta soţie. Revin cu întrebarea: doreşti să ai un cămin fericit? Dacă DA, atunci opreşte-te din nebunia minţii tale. Nu ai dreptul să te joci cu inima nimănui! Nu toate fetele sunt aşa cum crezi tu: puternice, care nu iau în serios conversaţia cu un băiat! Există fete delicate, gingaşe, cu inima inocentă, care ajung să şi pună la suflet manevrele tale aparent serioase. Ştiu că Dumnezeu are puterea să vindece rănile profunde ale inimii, dar NU ţi se dă dreptul să profiţi de această calitate a Domnului!

Dacă nu eşti de acord cu ceea ce am scris aici, eşti liber să crezi ce doreşti. Dar nu uita: tot ce faci se va întoarce asupra ta. Nu doresc rău nimănui, de aceea este bine să învăţăm din greşeli la timp. Chiar dacă nu eşti un băiat atât de spiritual, te îndemn să îţi analizezi viaţa. Acum vorbim despre binele tău în primul rând. Abia apoi despre binele fetelor din jurul tău. Fii prudent în relaţiile pe care le ai cu fetele din jurul tău, fie pe internet sau în realitate. Nu te juca cu focul doar pentru a vedea până unde ţine limita amicală. O să te arzi rău de tot. Dar nu acum, ci pe viitor. Acum nu o să simţi nicio pişcătură; efectul o să îl vezi în timp, când vei ajunge să plângi şi să vezi cât te-ai nenorocit. Când îţi vei da seama că te-ai îndrăgostit pe bune, dar că eşti gol pe dinăuntru şi nu te ştii raporta la fiinţa iubită.

Nouă ne place să stăm de vorbă cu băieţi. Recunoaştem. Nu am fost create să fim singure. Dar ne plac băieţii cu simţul responsabilităţii, oamenii maturi care să fie în stare să recunoască atunci când au greşit faţă de cei din jur, aceia care să aibă puterea de a spune „iartă-mă”, dar şi aceia care să îndrepte greşelile, nu să fugă de mizeria pe care au lăsat-o în urmă. Pentru că dacă acum, când eşti singur, fugi de responsabilităţi minore, cum o să faci faţă problemelor cu adevărat grele din viaţa de căsnicie? O să stai să lupţi sau vei alege calea cea mai uşoară, fugind, aşa cum ai făcut până acum? Când te înveţi cu un obicei, e nevoie de timp să te laşi de el. La partea asta suntem raţionale şi e bine. Ne dorim ca şi voi să fiţi ca noi. Totuşi, decizia este a voastră.

Ioana Heredea

Sursa: https://www.stiricrestine.ro/2016/04/01/scrisoare-catre-baieti-cum-iti-asterni-asa-dormi/