Numai cu o generație în urmă, în bisericile evanghelice nici nu se vorbea despre divorț sau avort, fiindcă nu exista asa ceva în bisericile evangelice, chiar și-n societatea seculară, aceste cazuri erau foarte rare. Atunci când aceste lucruri se mai întâmplau în societatea contemporană, lumea era mirată și alertată, fiindcă și oamenii care aveau mai puțină educație religioasă, știau că aceste lucruri sunt rușinea familiei și a societății în general.
Dar ce s-a întâmplat în mai putin de 40-50 ani ? Care este explicația că astăzi, aproape că nu mai este nici o biserică evanghelica, în care să nu aibă loc, în fiecare an cel puțin un divorț, dacă nu mai multe… Apoi de avort, nici nu mai vorbim, nu că nu ar exista, dar este mai ușor de acoperit, așa că ne facem că nu există oameni care fac și lucrul acesta.
Sunt lucruri care se întâmplă, asistăm la o realitate devastatoare și de care trebuie să ne ocupăm. Dar cum putem să ne ocupăm și să rezolvăm o problemă, pe care nu admitem că o avem? Este clar că biserica este într-un impas spiritual cum n-a mai fost niciodată, incapabilă să gestioneze astfel de situații, cu care se confruntă. Excepție făcând puține biserici, care la rândul lor sunt considerate firești (liberale) și în unele cazuri – pe bună dreptate – numite așa.
Părerea mea personală este că, cei care se confrunta cu astfel de probleme, nu sunt nici pe departe atât de falimentari, precum cei care ignoră aceste plăgi care s-au abătut asupra bisericii contemporane.
1.Faptul ca divorțul și avortul se întâmplă și în Biserică, este o reală provocare și în multe cazuri îl putem numi un faliment.
2. Faptul că nu recunoaștem că aceste probleme există în bisericile noastre, și nu luăm nici o măsură și nu facem nimic pentru a rezolva problema, este adevăratul faliment.
1. Că există, este un fapt real. Cum s-a ajuns aici, este de discutat. Eu totuși, cred că lipsa de spiritualitate a bisericilor noastre, a atras și faptele lumești în biserici, lucru care este oarecum de înțeles, fiindcă biserica locală nu este Raiul lui Dumnezeu, ci un loc în care oamenii se pregătesc pentru veșnicie. Slujitorii fiind depășiți de multe ori de aceste lucruri s-au resemnat și se fac că nu știu că există.
Ce e de făcut? Din păcate, cei mai mulți slujitori se împacă cu gândul că ei sunt împotriva acestor lucruri și continuă să le condamne puternic de la amvonul bisericii, ori de câte ori au ocazia. Acest lucru îi face să se simtă mai puțin vinovați și totodată îi justifică și-n fața membrilor. Dar oare ignoranța face parte din rezolvarea acestor probleme atât de acute și actuale?
2. Eu cred că faptul că nu recunoaștem că suntem falimentari în această privință și continuăm să evităm discuția pe marginea acestor subiecte, ne fac bisericile și mai vulnerabile în fața acestei provocări, iar sute, sau poate chiar mii de credincioși care ar putea fi recuperați, sunt lăsați să meargă din rău în mai rău iar finalul va fi tragic.
Metoda Struțului (care își ascunde capul în nisip și crede că nu-l mai vede nimeni) nu funcționează.
1 Ascultă, poporul meu, învăţăturile mele! Luaţi aminte la cuvintele gurii mele! 2 Îmi deschid gura şi vorbesc în pilde, vestesc înţelepciunea vremurilor străvechi. 3 Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri, 4 nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui şi minunile pe care le-a făcut. 5 El a pus o mărturie în Iacov, a dat o Lege în Israel şi a poruncit părinţilor noştri să-şi înveţe în ea copiii, 6 ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii care se vor naşte şi care, când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor; 7 pentru ca aceştia să-şi pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu, şi să păzească poruncile Lui. 8 Să nu fie, ca părinţii lor, un neam neascultător şi răzvrătit, un neam care n-avea o inimă tare şi al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu!
Primul strat – Reguli
Deasupra apei se vad regulile de viata si obiceiurile de viata. Deasupra apei. Pana aicea, daca ne intalnim asa, eu nu pot sa-mi dau seama care sunt valorile dvs., principiile dvs., care sunt prioritatile dvs. Dar daca intram unii in casele noastre si de ex. ma invitati sa stau pentru 3 zile in casele dvs., imediat o sa-mi dau seama de regulile casei. Ba, dvs. chiar o sa mi le spuneti. O sa ziceti: “Frate, bine ati venit in casa noastra. Uite, cam astea-s regulile casei.” Eu asa fac cu cei care vin in casa noastra. Le spun: “Uite, bine ai venit in casa noastra, cam astea sunt regulile casei. Noi cam asa procedam. Cand vine seara, pe la ora 8:20, indiferent ce program aveti dvs., noi ne adunam aicea si citim Scripturile. Facem lucrul acesta de familie. Cand ne trezim dimineata, cam astea sunt regulile de familie: micul dejun este aicea.” Reguli. Clare. Avem nevoie de structuri, dragii mei. Tentatia generatiei noastre este sa avem un program fluid, in fiecare zi altceva, ce ne trece prin cap. Haotic. Ne vine o idee: “Hai sa plecam la tara.” Hai sa plecam la casa de vacanta. Sa facem altceva. Traim in virtutea impulsului, a pulsiunilor de moment. Daca ai o structura care nu se vede, de principii clare, de valori bine fixate, de prioritati bine randuite, vor rezulta reguli de viata care sa structureze familia si sa-ti tina familia laolalta.
Avem 6 copii- 3 pe pamant si 3 in ceruri. Fetita noastra nu mai este fetita, dar din reflex, scap, ii tot spun fetita. Are 22 de ani, se pregateste pentru casatorie. A terminat in anul acesta facultatea si in urma cu vreo 3 luni de zile am trait acel sentiment de spaima si in acelasi timp un sentiment dulce, ca am dus-o la prima ei slujba. Slujba temporara, deocamdata, dar prima ei slujba. Si am simtit cumva ca o povara care apasa mai usor, ca am terminat cu unu, dar in acelasi timp mai greu, ca trebuie sa o purtam in continuare in rugaciune, pentru familia ei pe care o va forma, probabil in urmatorii ani. Al doilea copil care ne este in viata, Naum, are o perioada dificila si v-as ruga si v-as lasa aceasta povara: purtati-ne in rugaciune pentru el. Familia Cosman au trecut pe aici. Mi-au fost o reala incurajare si in perioada aceasta ne-au sfatuit, ne-au incurajat si multumim Domnului ca sunt altii care au trecut pe acest drum inaintea noastra. Ne rugam pentru Naum si multumim Domnului pentru el. Si mai avem acuma inca un copilas care este pe drum. In urmatoarele 2 1/2 luni trebuie sa se nasca. E situatie foarte interesanta. Lucrul pe care l-am observat la Naum, fiul nostru, este ca lucrurile pe care le-a vazut in casa noastra s-au construit, desi ne-a spus: “Nu vreau sa va urmez caile voastre. Nu cred ceea ce credeti voi.” Structura aceasta de principii, de reguli, de valori, au ramas. Dragii mei, un lucru l-am invatat in perioada aceasta: noi nu ne putem mantui copiii. Dumnezeu ii poate mantui. Noi ne educam copiii. Dar Dumnezeu este responsabil cu mantuirea copiilor.
Daca n-am fi trecut prin aceasta experienta cu fiul nostru, probabil, in seara aceasta as fi venit cu multa mandrie inaintea dvs. si sa va spun ca exista retete, exista formule: faceti pasii 1, 2, 3, 4 si ca la carnat, bagi pe o parte si ce iese pe cealalta parte e mai bun, ca in mainile noastre stau procedurile. Nimic mai fals decat asta! Sunt lucruri pentru care nu-mi pare rau ca le-am pus ca reguli in casa. Sunt lucruri pentru care nu-mi pare rau ca le-am transmis mai departe copiilor nostri. Sunt lucruri pentru care-mi pare rau, am gresit. Dar sunt aceste lucruri care sunt reguli in casa si obiceiuri in casa, pe care as vrea sa vi le impartasesc in ultima parte si sa vi le las sa le incercati. Faceti ce tine de dvs. si restul este harul si mila Domnului. L-am vazut pe fiul nostru si i-am spus: “Te admir pentru onestitate.” Pot sa las banii, toti, portofelul pe masa. Nu se atinge. Cand discutam, imi spune: “Nu vreau sa mint. Vreau sa spun adevarul. Si chiar daca nu credem la fel, vreau sa raman in adevar.” In perioada aceasta, cat sunem in acest pasaj al unei vai intunecoase, ma bucur ca Domnul il tine si nu va pot da multe detalii. Am simtit puterea postului, a rugaciunii si Domnul il tine departe de rele pe care noi ni le putem imagina, dar nu dorim sa i se intample. Rugati-va pentru copiii dvs. rugati-va si pentru copilul nostru. Rugati-va pentru toti copiii care sunt departe de biserica. Rugaciunile vor primi raspuns, intr-un fel sau altul. Am incredere in Domnul, in acest lucru.
Al doilea strat – Obiceiuri
Urmatorul strat dupa reguli sunt obiceiuri. Obiceiurile sunt acele lucruri care se repeta in fiecare zi si dau stabilitate, iterativitate vietii noastre si repetanduse dau echilibru familiei. O sa va dau in final 4 obiceiuri pe care noi le avem in casa. Dar inainte de asta, haideti sa ne uitam in Scripturi, sa vedem ce-am citit, inainte de-a ajunge la cele 4 obiceiuri:
Psalmi 78:1 – Ascultă, poporul meu, învăţăturile mele! Luaţi aminte la cuvintele gurii mele! Primul lucru pe care il observam in Psalmul 78 este ca acest cadru de invatatura pe care-l pomeneste Asaf este unul comunitar in poporul Domnului. “Asculta, poporul meu, niste invataturi.” Sunt niste principii care sunt enuntate aici. Luati aminte la cuvintele gurii mele. Imi deschid gura si vorbesc in exemple, in pilde. Vestesc intelepciunea vremurilor stravechi. Avem de-a face cu o traditie. Stiu ca acest termen ‘traditie’ este un termen care ne face sa tresarim imediat, ca neoprotestanti. Dragii mei, traditie este si sa-l invatam pe copil sa manance cu lingura si cu furculita. Este o traditie, ca ar putea sa manance cu mana. In momentul cand il invatam sa-si taie unghiile, sa se spele pe dinti, sa foloseasca speed-stickul (deodorant), sa-si faca patul, sa se trezeasca si dupa aceea sa faca singuri lucrurile pentru scoala sunt lucruri pe care le transmitem, sa faca lucrurile in randuiala.
“Vestesc intelepciunea vremurilor stravechi”. Luam ceva de la generatiile anterioare si purtam din generatie in generatie. Este aici o invatatura transgenerationala. Ce-am auzit, ce stim, nu zvonistica despre miturile generatiilor anterioare. Ce stim. Si aicea, cuvantul se refera la lucruri care sunt conceptualizabile. Nu spunem povesti, nu spunem mituri, nu spunem basme. Noi nu avem in Scriptura o traditie care trebuie transmisa din generatie in generatie formata din basme si povesti, ca si in cultura Toaregi. In cultura Toaregilor, spre ex. toate invataturile trebuie insotite de catre o naratiune. Scripturile care ni le da Domnul, legile si poruncile Domnului sunt conceptualizate. Sunt lucruri care incep cu ‘da’ si ‘nu’. Daca va uitati la toate cele 10 porunci, sunt lucruri care sunt afirmate clar: Sa nu faci cutare lucru, sa nu faci cutare lucru, sa nu faci cutare lucru, sa faci cutare lucru, ce am auzit, ce stim, ce ne-au povestit parintii nostri din istorie, lucrurile adevarate. Si acuma, as vrea sa fiti atenti la cate generatii sunt aici. “Nu vom ascunde de copiii lor, ci vom povesti neamului de oameni care va veni…” si acuma va rog sa vedeti care este continutul lucrului pe care trebuie sa-l vestim.
Ce sa le spunem copiilor nostri? Despre ce sa le vorbim? Care sa fie curiculum? Despre ce anume ar trebui sa le istorisim? Iata despre ce? Nu vom ascunde copiilor nostri, ci le vom vesti neamului de oameni care va veni:
1. Cantatile copiilor laudele Domnului
– Discutam saptamanile trecute despre copiii nostri si am intrebat-o pe sotia mea: “Uite, acuma ne da Dumnezeu inca un copil. Ne mai pune inca odata la test. Ne mai da o sansa. Ce-ti pare cel mai mult rau, ca n-am facut pentru copiii nostri?” Raspunsul ei m-a surprins, m-a socat si m-a facut sa imi curga lacrimi pe obraji. “Stii ce-mi pare rau? Imi pare rau ca n-am cantat mai mult cu ei. Tu ai atata talent la cantat, avem atatea carti de cantari. In casa avem 32 de instrumente de toate tipurile.” Am o intreaga colectie. “Imi pare rau ca n-am cantat mai mult.” Ce ispita celui rau a fost in viata noastra, ca avand atata de multa muzica in casa, intr-o familie de muzicieni n-am cantat mai mult? Stiti de ce? N-AM AVUT TIMP. Nu exista regret mai mare, cand iti vezi copiii zburand din cuib si o marturisesc toti care au peri albi aicea. Spuneti-mi care-i cel mai mare regret care-l aveti fata de copii? Stiti care? Va spun eu, va citesc pe fete. N-am avut timp mai mult cu ei, sa petrecem mai mult timp cu ei.
Vad mamele care-si conduc fetele si le pun parul pe moate la nunta si le trimit pe alee, sa mearga alaturi de tatii lor. “De ce plangi sora?” “Pleaca fata din casa mea.” “De ce plangi?” “Nu te bucuri ca se marita? Uite, altele si-ar dori sa se marite. Se marita. Bravo ei, se marita bine.” “Mi-ar fi placut sa mai stea un pic cu mine acasa. Sa mai petrecem timp ca mama si fiica.” “De ce plangi frate, ti-a plecat copilul la facultate.” “Am vrut sa mai pescuim impreuna. Sa-l invat eu sa mearga pe bicicleta impreuna. Sa-l tin eu de mana, sa-l imping. L-au impins bunicii, l-au impins unchii si matusile, ca noi am fost ocupati cu altceva. Le-am facut avere. Le-am facut betoane.” Si copiii o sa se uite in ochii nostri si o sa zica: “N-am nevoie de betoanele tale cu prost gust, ca nici nu mai imi plac. Imi fac eu betoanele mele. Am avut nevoie de tine. N-ai avut timp.” Stiti ce facem acuma cu acest copil care ne vine? Ii cantam din burta mamei. De la a 25-a saptamana deja aude copilul. Si cand ii cantam, incepe sa se foiasca. Cantatile copiilor laudele Domnului.
2. Vestiti puterea Domnului
Intotdeauna exista porunca: povesteste copiilor cum te-a scos, cum ai fost un Arameu pribeag. Si cum te-a scos Dumnezeu prin puterea Lui, cum te-a trecut prin marea despicata, cum ti-a dat mana. Povesteste neamului de oameni care va veni toata puterea Domnului, toate minunile pe care ti le-a dat. Povestiti-le copiilor cat de minunat este Domnul. Unul dintre lucrurile pe care le povestesc intotdeauna, peste tot pe unde merg si am timp si le-am povestit-o copiilor nostri de nenumarate ori este ca una dintre principiile pe care le-am avut, dupa cum va amintiti, este: niciodata sa nu depindem decat de resursele Domnului. Ca atare, in momentul in care eu vad banca- nu va condamn pe cei care ati imprumutat din banca- dar eu cand vad banca, trec pe partea cealalta, intotdeauna. Cand e vorba de imprumut, mama, vaduva la 27 de ani, care ar fi avut toate motivele sa se imprumute ca intotdeauna ramanea fara bani la sfarsit, avea acest principiu: niciodata sa nu va imprumutati, asta nu-i un lucru, intotdeauna intinde-te cat ti-e plapuma. Si am invatat asta de la mama, nu ma imprumut. Cand ne-am pus noi principiile si regulile si obiceiurile din casa, cu sotia, am zis: “Uite, draga mea, nu trebuie sa ne imprumutam. De acord? Deci, gata. Nu ne imprumutam.”
La un moment dat, student fiind, ea insarcinata, n-am mai avut nimic de mancare. O poveste lunga, mi s-au furat toti banii… La un moment dat, am luat salariu, munceam la un liceu. Un hot ne-a taiat geanta, ne-a luat de acolo salariile pe trei luni, 6.000 de lei pe vremea aia. Am ramas fara niciun ban. Prima zi ne-am descurcat. A doua zi, cu cea mai fost prin frigider, a treia zi, nimic. A patra zi, postim. Eu am vazut-o, cu o saptamana inainte lesinase din cauza anemiei, sotia mea este anemica din cauza unei boli genetice. Si am zis: “Fata, gata. Asculta-ma. Dumnezeu ne-a dat principii, dar ne-a dat si ratiune. Eu sunt capul familiei, trebuie sa ne imprumutam.” “Nu.” “Sotie, eu sunt capul familiei.” “Marius, ai zis ca nu ne imprumutam. Nu ne imprumutam.” Se face ora 22:00. Zic: “Gata. Uite, noi ne-am rugat: painea noastra cea de toate zilele, da-ne noua astazi. Dupa ceasul politetei din Romania, eu nu mai pot deranja pe nimeni la orele 22:30, ca sa ma duc si sa cer imprumut, 22:30 este ultimul termen in care mi-as putea deranja cei mai buni prieteni, sa le cer vreun 10 lei imprumut, sa cumparam o paine.” Ajungem la 22:29 si ea spune: “Nu.” Eu, frustrat, stau: “No, acuma sa vedem ce facem. Tu infometata, eu infometat, in hipoglicemie amandoi.” Auzim o bataie in usa. Deschid usa si cand vad in fata usii, sora care ne era gazda. Stateam in gazda la ea. In topul zgarcitilor, pentru mine, este asa: Hagi Tudose si apoi urmatorul loc, aceasta sora. Cand ii dadeam chiria, intotdeauna ne cerea la centima. Deci, schimbat din marci in lei, la centima. Nici mai mult, nici mai putin.
Cand o vad s-a nascut in mine gandurile acestea: Asta vine sa-mi ceara chiria. Acum. La 22:30. O vad si pe ea incruntata si suparata. Se uita la mine. Eu: “Pace.” “Pace. Imi pare rau ca va deranjez asa tarziu, nici eu n-am vrut sa va deranjez asa tarziu, dar o sora de la biserica noastra m-a trimis.” Si de langa usa, dinspre lift, era liftul, intuneric pe scara si usa noastra. Trage doua plase cu greu. Si se vede ca era frustrata, ca ea le-a carat pana acolo. Ni le-a pus, cu tot ce doriti dvs. in vremea aia: salam de Sibiu, baghet din aceea Dambovita, zahar, ulei, conserve, tot ce doriti. De putine ori am imbratisat o femeie, dar am sarit si am imbratisat-o amandoi pe sora respectiva si i-am explicat istoria din spate si cum a folosit-o Dumnezeu si cum a lucrat Dumnezeu. Din ziua aceea, dupa ce am fost umilit in fata nevestei, prin extraordinarului simt de umor pe care-L are Dumnezeu n-am mai vrut sa depindem de alte resurse decat de resursele lui Dumnezeu. Povestiti-i copilului puterile Domnului. Este parte din puterile Lui. Ca el ofera resursele- Al Domnului este pamantul cu tot ce este pe El. Si noi suntem turma pasiunii Lui. Si in momentul cand Domnul umple pasiunea, o umple si stie El de ce o goleste cand o goleste. Si suntem turma pasiunii Lui. “Povestiti neamului de oameni care va veni puterea Lui, minunile pe care le-a facut. El a pus o marturie in Iacov.” Dragii mei, dar istoriile de genul acesta, fara lege si fara Cuvant, te ingrasa emotional, dar te usuca intelectual. De aceea, intotdeauna trebuie sa cuplam, dar intotdeauna trebuie sa cuplam in educatia copiilor nostri valoarea Cuvantului lui Dumnezeu. Cuvantul lui Dumnezeu, studiul Scripturilor si o sa revin imediat, pe final, la acest lucru.
3. Transmite-ti Cuvantul lui Dumnezeu mai departe
‘5 El a pus o mărturie în Iacov, a dat o Lege în Israel şi a poruncit părinţilor noştri să-şi înveţe în ea copiii, 6 ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii care se vor naşte şi care, când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor;’ Patru generatii, cel putin, aveti enumerate aici: parintii nostri sa ne invete pe noi, noi sa-i invatam pe copii si copiii nostri sa-si invete copiii, ca cand se vor face mari si ei, a cincea generatie sa poata povesti. Ceea ce vedeti in Psalmul 78 a lui Asaf este aceasta transmisie a invataturii, a bunei traditii, a Cuvantului lui Dumnezeu, laudele Domnului, puterea Domnului, minunile Domnului, dar toate imbracate in acest ambalaj extraordinar – Cuvantul lui Dumnezeu conceptualizat, transmis mai departe. ‘e copiii care se vor naşte şi care, când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor;’ Observati cate generatii sunt insiruite aici? Din generatie in generatie, esenta, sangele care trece dintr-o generatie intr-o generatie, ADN-ul nostru spiritual, ADN-ul nostru intelectual, principiile, valorile, toate se aduna in jurul acestui lucru, Cuvantul lui Dumnezeu care trebuie transmis mai departe.
Si urmeaza motivatia in vers. 7 – 7 pentru ca aceştia să-şi pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu, şi să păzească poruncile Lui. Finalmente, ceea ce trebuie sa facem, ca vom reusi sau nu sa-i vedem pe copiii nostri e treaba lui Dumnezeu, sa-i vedem pe copiii nostri urmandu-ne pe carari, pentru ca isi aleg sa-si puna increderea in Dumnezeu. Sa nu uite lucrarile lui Dumnezeu si sa pazeasca poruncile Lui. Sa-si puna increderea in Dumnezeu- o relatie personala cu Domnul, sa nu uite lucrarile lui Dumnezeu, o traditie personala cu Domnul si sa pazeasca poruncile Lui- o cunoastere profunda a poruncilor, a conceptelor, modelelor de lucru a lui Dumnezeu. Si vers. 8, o avertizare cumplita- 8 Să nu fie, ca părinţii lor, un neam neascultător şi răzvrătit, un neam care n-avea o inimă tare şi al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu! Ce cumplit. Ce cumplit avertizment.
4 Stalpi de Rezistenta
V-am spus despre aisbergul nostru, acestea au fost temeliile pe care ne-am fundat casnicia. Acuma, dati-mi voie sa va impartasesc foarte pe scurt, in ultimele minute 4 stalpi de rezistenta pe care i-am pus in casa si nu-mi pare rau ca i-am pus.
1. Iosua 1:8 – Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu înţelepciune. In urma cu 13 ani, in biserica din Alesd, am pornit un program de citire a Scripturii. Il am tot timpul in Biblie si este un program simplu. Dimineata se citeste din Vechiul Testament, seara din Noul Testament. Dimineata e timpul privat a fiecaruia din familie, seara este timpul comunitar. Cititi Biblia cu voce tare. De ce cu voce tare? Pentru ca atunci cand ajungem la pasaje cunoscute, cum ar fi Psalmul 23: “O, pe asta-l stiu. Ma grabesc, Trebuie sa schimb uleiul la masina.” Cand ajungem la Cronici: “Pfff…” Avem familia Achim, cu 8 copii, in biserica noastra. Iulia, cea mai mica, in urma cu cativa ani, abia invatase sa vorbeasca, se plictisea la cititul Bibliei si intreba: “Tati, dar de ce trebuie sa pronunti tu toate numele astea care sunt asa de greu de pronuntat?” Duhul lui Dumnezeu i-a dat pe moment raspunsul, tatalui. Zice: “Draga Iulia, uite, noi cand vom fii in ceruri, este o cantare despre ceruri, care spune ‘Cand se vor citi numele, acolo-i fii. Acolo, Domnul are niste carti cu nume, asa ne spune Scriptura in Apocalipsa si va trebui sa citeasca numele. Imagineaza-ti ca trebuie sa citeasca numele chinezilor si numele japonezilor si numele altor natii. Trebuie sa avem rabdare. Noi, de fapt, cand citim Cronici, ne cultivam rabdarea pentru cer. Copilul a inteles si a stat cuminte, ca daca acolo vor fii atatea miliarde, trebuie sa aiba rabdare, ca trebuie sa ajunga in cer.
Dragii mei, este important sa citim Biblia cu voce tare pentru ca asta ne ajuta sa evitam, sa trecem cu usurinta peste Scripturi. In cei 13 ani de lectura a Scripturilor, am descoperit ca de fiecare data cand citesti cu voce tare Scripturile, parca o alta fateta a diamantului care este Scriptura ti se reveleaza. Este asa de frumos, cand erau copiii mici, le citeam noi si ei ascultau. Si dupa ce au invatat sa citeasca, au inceput sa ne citeasca ei noua. Timp de 11 ani ne-au citit ei Scriptura. Acum, cand fiul nostru nu mai vine cu noi sa citeasca Scriptura, cand fiica noastra se pregateste sa citeasca Scriptura copiilor ei, stim ca vom tanji dupa cea mai frumoasa melodie pe care am ascultat-o si nu-i sunte mai dulce decat sa-ti asculti copiii citindu-ti Scriptura. Puneti-i sa citeasca Scriptura. Poate ca regret faptul ca in unii ani, mergand dupa alte programe, am tinut sa ne facem portia, sa citim seara si din Vechiul Testament si din Noul Testament si n-am facut timp sa discutam. Cand copiii ne puneau intrebari, ii fugaream: “Stai, stai, stai sa citim. Bifam portia.” Asta regret. Ce nu regret este ca am citit Scriptura impreuna cu ei. Stiti care este nadejdea mea, acuma, pentru fiul nostru? Cuvantul lui Dumnezeu nu se va intoarce fara rod. El are in mintiuca lui, de 13 ori cel putin, trecut Cuvantul lui Dumnezeu. Si mai este un aspect.
Am observat un lucru. In momentul cand am incercat in Biserica din Alesd sa punem acest lucru, au fost unii care au zis: “Da frate, lasa-ne d-le, ca popa sa citesc in familie? Lasa ca o sa citeasca fiecare pentru el, ca acuma avem Scripturi destule. Eu n-o sa fac aceste lucruri.” Si unii au ales sa n-o faca. Copii care au avut atunci 7 ani, acum au 20. Copiii care au avut atunci 13 ani, acum au 26 samd. Si dupa 13 ani se vad rezultatele si se vad doua feluri de cai- a familiilor care si-au luat Scripturile inauntru si familiile care au lasat, ca: “Noi nu avem timp pentru asta.” Cititi Scripturile cu voce tare. Este un prim pilon de rezistenta in viata familiilor.
2. Rugati-va cu voce tare
Rugati-va cu voce tare, sot si sotie. Rugati-va cu voce tare cu copiii. Uneori nu stiam ce se intampla cu copiii nostri. Si nu ne spuneau. Noi nu aveam timp sa investigam foarte mult. Dar in momentul rugaciunii: “Doamne, ajuta-am sa fiu mai bun si iarta-ma ca am mintit pe mami si pe tati.” Auzi. La un moment dat, m-am rugat o rugaciune pe care am facut-o de la inceputul casniciei, dar m-am scapat cu voce tare. Eram eu, sotia, cei doi copii. Si ma rugam: “Doamne, te rog frumos, ajuta-ma sa mor impreuna cu Natalia. Amin.” Ea imi da un ghiont. Am spus: “Terminam cu Dansul (Dumnezeu) si dupa aia discutam noi doi.” M-a luat: “Mai, tu nu-ti dai seama ce te rogi? Cum adica, sa murim noi? Dar cui raman copiii? Raman orfani de amandoi parintii?” I-am explicat. De unde sa stie femeia ce-mi trece mie prin cap, daca nu afla prin rugaciune?” Noi, barbatii, avem orgoliile noastre. Nu vii acasa sa spui: “Stii? Am fost umilit de sef. Nu prea imi convine. Sunt foarte suparat.” Vii acasa: “Iara e prea fierbinte. Iara …” In momentul cand ne rugam impreuna, creem un triunghi comunicational, prin care varsandu-ne inimile inaintea lui Dumnezeu, comunicam lucruri pe care nu le-am putea comunica altfel cu ceilalti. Rugati-va cu voce tare.
3. Postul si Rugaciunea
In cei 13 ani, de cand impreuna cu cei din Biserica din Alesd am pus o zi de post, Vinerea, am vazut minuni, dragii mei. Am vazut cancer de stadiu 3 oprit de Dumnezeu si persoana este in viata. Am vazut un accident de motocicleta la care medicii au spus: “Ne pare rau, prea multe sanse de supravietuire nu sunt, cam 20% si daca va supravietui, va fii o leguma toata viata. Va trebui sa-l duca sotia, va trebui sa-l poarte. Ne pare foarte rau, nici nu stiu ce sa va zicem.” Ne-am rugat, am postit cu biserica. Omul s-a ridicat, a lucrat pana la pensie, si-a castorit amandoi copiii si acuma isi vede nepotii. Va pot povesti nenumarate experiente despre post si rugaciune. Dragii mei, este o arma care Dumnezeu ne-o da la dispozitie si este modalitatea in care te cunosti mai bine pe tine, in momentul in care te constrangi si te pui in lanturile postului si a rugaciunii. Isaia 58 este o lectura foarte buna, s-o luati acasa, sa vedeti ce fel de post ii place lui Dumnezeu.
4. Biserica
Si al patrulea lucru: Biserica- Comunitatea Duhului, Comunitatea sfintilor in inchinare. V-am povestit despre socrul meu. Un om care a crescut 10 copii si toti cei 10 copii umbla cu Domnul. E meritul Domnului, e harul Lui. Nu cumva sa confundam lucrurile. Dar cred ca este ceva, pe care Domnul foloseste si din ceea ce putem face noi pentru copii. Unul din lucrurile pe care le-am vazut la socrul meu este ca in momentul in care era Duminica dimineata, la 7:30, isi lua baietii de guler, ii planta in bocanci si hai la biserica. Sa nu parasiti adunarea, cum au unii obicei. Dragii mei, nu cred ca ma cunoasteti sau cei care ma cunosc, ma cunoasteti ca un legalist. Cred ca am destula libertate a cugetului si a Duhului si cred ca inteleg libertatile altora. Insa, mi se rupe inima cand vad ca unii decid ca e prea frumos afara ca sa mai vina la biserica. Am putea sa ne plimbam prin parc. Am putea sa facem altceva. Pretuiti inchinarea. Intrebati-i pe crestinii din China, care tanjesc sa se intalneasca in subteran, sa vina in adunare la inchinarea sfintilor si sa celebreze unirea Duhului. Intrebati-i pe cei din Irak si Iran, care tanjesc. Intrebati-i pe cei din Sudan, care pentru ca se aduna la adunare sunt macelariti de ceilalti. Pretuiti, atata vreme cat se mai poate, cat mai avem voie si cat putem faptul ca Domnul este in mijlocul nostru si putem sa ne inchinam in mod atat de liber. S-ar putea ca odata si odata, copiii copiilor nostri sa nu mai aiba aceste libertati.
Concluzie:
Patru stalpi care ne sustin cumva, ca structuri, ceea ce incercam sa punem in continutul familiei. Citirea Scripturii cu voce tare, un obicei pe care cred ca-l poate adopta oricine. Nu-ti trebuie nici masterat in teologie, nici doctorat in filosofie religioasa ca sa poti face lucrul acesta. E atat de simplu. Rugaciunea cu voce tare. Postul si rugaciunea. Si Biserica, frecventarea bisericii. S-au schimbat multe lucruri de la batranii nostri in Psalmul 78. S-a schimbat arhitectura caselor noastre.
As vrea sa inchei cu o amintire dulce pe care o am din copilarie. Unchiul meu a plecat la Domnul in aceasta toamna. In iarna, Domnul l-a luat acasa. Mi-a fost mentor, mi-a fost inlocuitor de tata. Mi-a fost cel care mi-a ascultat confesiunile si cel care mi-a fost un sprijin spiritual in toata perioadele dificile prin care am trecut. Si mi-aduc aminte cu placere, cand in copilarie, intram in casa lor si nici macar nu era tras curentul in casa aceea. Lavita, lavita si cerga prinsa in patru cuie in perete, ca sa nu fie rece de la perete. In mijloc, o masa. Pe masa, o sticla cu apa, acoperita cu un stergar. Un cos cu paine, acoperit cu un alt stergar. Si deschis mare, o Biblie cu ochelarii deasupra si lampa cu petrol. Abia astepta sa vina aprinsul lampilor, cum se spune in Oltenia si in aprinsul lampilor, sa intre in casa sa se hraneasca cu Scriptura, dupa o zi intreaga de coasa. Si mi-l aduc aminte si pe el si pe bunicul, citind rar Scriptura, cu voce tare. Cand intrai in casa aceea micuta, cu cele doua lavite, centru de atentie era lampa cu lumina Scripturii in centru. Mergeti cu gandul la dvs. acasa. Vizitati-va mental, acum, locuinta. Si ganditi-va, care este principalul centru de atentie. Cand intri la tine in sufragerie, care este lucrul care iti atrage prima data atentia? Este acesta Scriptura? Probabil, nu. Probabil nu mai avem acel obicei de-a fi ostentativi deschizand o Scriptura pe masa.
Dar in arhitectura mentala a ta? Dar in inima ta? Cum ti-ai aranjat casa inimii? Care sunt acele lucruri care ocupa spatiul central? Ma rog Domnului sa intelegem ca nu putem construi noi o viata de familie, fara sa-L chemam pe Domnul sa fie centrul vietii noastre, fara ca toata viata noastra sa nu graviteze in jurul Lui, fara sa-L facem pe El inceputul si sfarsitul, Alfa si Omega, fara sa apelam la harul Lui, la indurarea Lui si la mila Lui.
Daca luati aceste lucruri care vi le-am spus, s-ar putea sa fiti ispititi, cum am fost si eu ispitit in anul trecut, sa credeti ca daca avem reteta asta- ‘Am aflat in seara asta o reteta minunata! Daca o sa fac cu copiii mei (1) citirea Scripturii in fiecare zi (2) rugaciune cu voce tare, ii duc la biserica si postesc si ma rog impreuna cu ei, o sa iasa neaparat crestini pe banda rulanta.’ Sper sa nu fi inteles acest lucru. Sper sa fi inteles, din tot ce v-am spus in aceasta seara, ca prinicapul operatiei pe care trebuie sa o facem este sa ne deschidem inima, sa ne ancoram de inima lui Dumnezeu. Sa ne legam de Dumnezeu si dupa aceea sa ne lasam in mila, harul si indurarea Lui. Aceasta am vrut sa intelegeti. Sa intelegeti ca El ne este capul nostru, al barbatilor, si daca Il luam pe El ca si cap si intelepciune, El ne da si vointa si infaptuirea si toate miscarile mentale, care ne sunt necesare pentru a ne conduce familiile pe calea Lui.
Si probabil, probabil, vom avea dezamagiri si probabil vom avea fii risipitori. As vrea sa citez un frate care mi-a dat o incurajare mare in ultimul timp. Daca ar fi sa ne consideram tati ratati cu totii si eu cred ca am ratat ca tata, ma uit la Dumnezeu si imi este un foarte bun coleg de banca. Daca ma judec pe mine dupa rezultate, sunt un tata ratat. Haideti sa ne uitam la Dumnezeu, cum spunea fratele respectiv: “Daca ne uitam la Dumnezeu, ce fel de tata este, daca-L judecam dupa rezultate? Un tata ratat. Dar, hai sa-L judecam pe Dumnezeu dupa investitii, ce fel de tata este: un Tata atat de iubitor, care a dat pe singurul Sau Fiu pentru tine si pentru mine.” Judecati-va, frati si surori, dupa investitii, nu dupa rezultate. Lasati-L pe Dumnezeu, ca a Lui sunt rezultatele, a Lui sunt concluziile si El trage linia finala de judecata. Dar sa fim si noi cu atentie, ce anume investim in familiile noastre? Faceti in asa fel ca ai nostri copii sa vesteasca copiilor lor si copii lor, copiilor lor, ca si copiii lor sa stie, sa ramana credinciosi Domnului. Amin.
Nu putem construi noi o viata de familie, fara sa-L chemam pe Domnul sa fie centrul vietii noastre.
Dumnezeu ne-a vorbit si ne-a dat intelepciunea de-a intelege ca nu este indeajuns ca doi oameni sa fie impreuna, pur si simplu. Ca in momentul cand aduci doua firi pamantesti impreuna, oricat de credinciosi, oricat de bine intentionati ar fi cei doi, cele doua firi pamantesti se intalnesc si de acolo nu poate iesi decat rau. Oricare doua fiinte umane se pot certa. Oricare doua fiinte umane pot intra in conflict. ‘In pacat m-a zamislit mama mea’, spune Psalmistul. Asa ca, daca aduci o fire pamanteasca neconvertita si o alta fire pamanteasca neconvertita este o combinatie exploziva. Si daca aduci doi oameni pocaiti, care nu raman langa principiile Scripturii, de asemenea, pot iesi probleme.
TEXT Psalmul 78:1-8
1 Ascultă, poporul meu, învăţăturile mele! Luaţi aminte la cuvintele gurii mele! 2 Îmi deschid gura şi vorbesc în pilde, vestesc înţelepciunea vremurilor străvechi. 3 Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri, 4 nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui şi minunile pe care le-a făcut. 5 El a pus o mărturie în Iacov, a dat o Lege în Israel şi a poruncit părinţilor noştri să-şi înveţe în ea copiii, 6 ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii care se vor naşte şi care, când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor; 7 pentru ca aceştia să-şi pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu, şi să păzească poruncile Lui. 8 Să nu fie, ca părinţii lor, un neam neascultător şi răzvrătit, un neam care n-avea o inimă tare şi al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu!
As vrea sa va povestesc cate ceva, ce s-a intamplat cu familia noastra in acesti 23 de ani de cand suntem casatoriti. Sunt multe regrete pe care le am ca sot si ca si tata si nu va voi impartasi regretele. Sunt unele lucruri pe care nu le regret, nu-mi pare rau ca le-am facut si pe acelea vreau sa vi le impartasesc. Poate cuiva in aceasta seara, poate unui cuplu ii este de folos, poate unei familii, poate unor copii care doresc sa se casatoreasca in curand, le va fi de folos cele spuse in aceasta seara.
Am crescut intr-o casa de pastor. Am fost dus de mic la biserica si stiu ce inseamna sa fii crescut in biserica. Stiu ce inseamna sa fii copil de pastor; copiii de pastori sunt foarte alintati. Cel putin erau, nu stiu cum sunt acuma; dar atunci, toata lumea ne lua in brate, ne purta pe umeri, ne razgaia in toate felurile. Asa ca am crescut cu atentie speciala, pana in un moment. In 1975 in 17 decembrie, la ora 17:30, tatal meu a fost asasinat de fosta Securitate si mama a ramas vaduva la 27 de ani. Copii, greutati, nu s-a mai recasatorit niciodata. Si dintr-o data, la varsta de 5 ani, m-am trezit in casa cu o vaduva plangand, Mama era intr-o anestezie emotionala. Statea cu privirea in gol, pana cand o sora din biserica din Ploiesti a luat-o de umeri, a ridicat-o in picioare, i-a facut cu mana pe dinaintea ochilor si a spus: “Lenuto, ai copii de crescut. Trezeste-te! Radu-i in pamant (tatal meu), Dumnezeu ii sus si Dumnezeu a spus ca este aparatorul vaduvelor si tatal orfanilor. Asa ca, trezeste-te! Ai de lucru.”
A fost foarte terapeutic, pentru mama mea, acel soc. S-a trezit si intr-adevar a mers ca un tanc prin viata, crescandu-ne, fiindu-ne si mama si tata. Dar am crescut intr-o familie disfunctionala. M-am apropiat de varsta adolescentei si Domnul a lucrat in viata mea. In 1 septembrie 1975 l-am marturisit pe Domnul in apa botezului, la varsta de 14 ani si i-am cerut Domnului inca din momentul convertirii doua lucruri. Si in amandoua m-a ascultat. I-am cerut ca sa nu fac o meserie care sa nu-mi placa. Sa fac ce-mi place si sa mai fiu si platit pentru asta. A fost un moft pe care Dumnezeu mi l-a facut, pentru ca nu e obligat Dumnezeu sa ne dea asemenea binecuvantari. Al doilea lucru pe care l-am cerut, i-am cerut lui Dumnezeu o familie dupa voia Lui. In putin timp dupa aceea am cunoscut-o pe actuala mea sotie, Natalia. Intr-o familie de 10 copii, ea era a doua. Cei care ati crescut in familii mari, mama mea vine dintr-o familie mare de 12 copii, au trait doar 9. Sotia mea vine din familie de 10 copii. Eu n-am vazut pana acuma familii numeroase, credincioase si nefericite.
Am cunoscut-o pe Natalia si lucrul care m-a impresionat cel mai mult, in ceea ce am vazut acolo in familia lor, era atmosfera, atmosfera din familie. Tatal, cu o pozitie foarte autoritara si blanda in acelasi timp. Un om care a muncit din greu, petrolist fiind, tamplar, apicultor. A trecut la Domnul in acest an si l-am pierdut. L-am pierdut cu greu fiindca l-am iubit. Mi-am iubit amandoi parintii din partea sotiei, intotdeauna am spus la nunti, sa nu cumva sa faceti glume cu soacra si socrii, pentru ca odata este necrestineste, nepoliticos si daca sunt credinciosi, oamenii acestia pot sa aiba mari beneficii pentru viata ginerilor si a nurorilor. L-am vazut traind alaturi de Domnul in simplitate si aducand binecuvantare in casa, prin felul in care se purta in casa. Si in mintea mea s-a nascut acest gand: vreau sa fiu ca el. Ne-am casatorit in anul 1991 si am rugat-o pe sotia mea urmatorul lucru. Imediat dupa ce am fost singuri, am zis: “Draga mea, uite, ce te rog. Eu am crescut intr-o familie disfunctionala. Eu n-am vazut cum se comporta un barbat in casa. Eu nu stiu, barbatii trebuie sa duca gunoiul sau nu? Trebuie sa spele vasele sau nu? Care ar trebui sa fie atributiile unuia si altuia. Asa ca te rog, pana Dumnezeu ne daruieste primul copil, sa ma inveti biblic, in discretie si uitandu-ne amandoi in Scripturi, ce inseamna sa fiu sot bun si tata bun?”
Cei care o cunoasteti pe sotia mea, stiti ca este foarte discreta, foarte tacuta si nu are o personalitate din asta histrionica, sa iasa la iveala. Si in discretie am facut scoala amandoi. Ne-am uitat in Scripturi si am incercat sa intelegem impreuna ce inseamna sa fim soti buni (sot, sotie buni) si parinti buni. Scriptura ne-a fost ghid, manual, busola si harta in acelasi timp. In acel prim an de casnicie, pana s-a nascut Neria fetita noastra, primul nostru copil. Am stabilit niste lucruri. Dumnezeu ne-a vorbit si ne-a dat intelepciunea de-a intelege ca nu este indeajuns ca doi oameni sa fie impreuna, pur si simplu. Ca in momentul cand aduci doua firi pamantesti impreuna, oricat de credinciosi, oricat de bine intentionati ar fi cei doi, cele doua firi pamantesti se intalnesc si de acolo nu poate iesi decat rau. Oricare doua fiinte umane se pot certa. Oricare doua fiinte umane pot intra in conflict. ‘In pacat m-a zamislit mama mea’, spune Psalmistul. Asa ca, daca aduci o fire pamanteasca neconvertita si o alta fire pamanteasca neconvertita este o combinatie exploziva. Si daca aduci doi oameni pocaiti, care nu raman langa principiile Scripturii, de asemenea pot iesi probleme.
In primul an de casnicie am incercat sa ne construim piramida lucrurilor pe care le vom da mai departe copiilor nostri. Ne-am dat foarte curand seama ca una suntem cand iesim in public si alta este cand suntem noi, numai de noi, in casa. Ca viata are doua aspecte. Are o parte vizibila si o parte nevazuta. Ca putem face foarte frumos cand mergem la biserica, ca putem sa parem foarte fericiti in public. Putem sa pozam un cuplu perfect, dar in viata nevazuta, de sub valuri, de sub apa, poate sa fie foarte mari probleme, pot sa fie foarte mari complicatii. Si-am asemanat viata de casnicie cu un aisberg. Trebuie sa fie o parte nevazuta, foarte consistenta, ca partea vazuta sa fie spectaculoasa. Si cu cat este mai grea partea de jos nevazuta, cu atata se ridica mai sus si este mai usor sa pluteasca ceea ce se vede deasupra. Asa ca ne-am uitat in Scripturi si am descoperit in Genesa 39:9 un pasaj in care un tanar este ispitit. Si intrebarea noastra a fost: Cum oare, un adolescent, care pleaca din casa lui, trece printr-o drama personala, este vandut de fratii lui, este facut rob si la un moment dat sta in fata unei ispite extrem de tentante pentru a ceda si spune, da urmatorul raspuns. Iosif, vorbeste despre stapanul sau in casa aceasta, in Genesa 39:9: El nu este mai mare decât mine în casa aceasta şi nu mi-a oprit nimic, afară de tine, pentru că eşti nevasta lui. Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” Dintr-o data, vezi ca Iosif se ancoreaza in cu totul altceva decat relatiile pe care tocmai le-a invocat. Esti tu ispititoarea; e el cel care m-a incredintat. Putem fi prinsi, sunt ceilalti robi…
Si dintr-o data, vezi ca toata motivatia lui Iosif se ancoreaza in cu totul alta parte, in relatia lui cu Dumnezeu. Iosif are principii. Ne uitam in Scriptura, in alta parte. Ne uitam in Daniel 6:10. Intre Iosif si Daniel este o asemanare. Amandoi au fost rapiti din familiile lor inca de cand erau adolescenti. Amandoi au fost sub presiune extrem de mare din partea celorlati. Amandoi au fost emigranti, traind in culturi diferite decat cultura lor, imbracati diferit, pusi sa manance diferit, presati de o cultura care avea obiceiuri cu totul diferite, presati sa se inchine diferit. Iata ce face Daniel – Când a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim, şi de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai înainte. Multe s-au schimbat in viata lui Daniel si a lui Iosif:
au capatat nume de imprumut
le-au schimbat buletinul
le-au schimbat imbracamintea si coafura
N-au putut sa le schimbe ceva fundamental: principiile.
Dragii mei, prima mea experienta de munca n-a fost la birou. Am o munca de birou si am o munca de catedra. Prima mea experienta de munca, la 14 ani, plecat de acasa si m-am dus, am spus mamei mele: “Mama, ma duc sa-mi adun si eu bani. Acuma, daca tu n-ai barbat, vreau si eu sa fiu barbat in casa, sa aducem bani, sa-i vedem, sa-i cheltuim impreuna. Sa vedem cum putem sprijini familia. Si daca adun destul de multi, imi cumpar un Mobra Hoinar (motoreta).” Mama, cand a auzit, a inceput sa se roage sa nu castig atat de multi bani, sa-mi ramana in urma. M-am dus si prima mea angajare a fost pe un santier unde se construia , tocmai se turnau stalpi, centura si placa. Deci, munca la ciment. Asa ca, maiestru mi-a dat sa torn la ciment. Atunci am invatat primele mele lectii despre constructie. Si una dintre lectiile importante au fost ca, in momentul cand este crapata temelia, orice ai zidi deasupra se va crapa. Temelia trebuie sa fie intacta. Si o sa revin la acest lucru.
Maestru a zis: “Mai baiete, poti sa ridici tu o roaba pana sus?” Era o rampa pe care se urca pana la 2.4 metri. Zice: “Iti faci vant cu roaba si duci sus cimentul.” Zis si facut. Eu? Sportiv, atlet, nicio problema. Ca sa impresionez colegii mai in varsta de munca si pe maestru deopotriva, am umplut cu varf roaba. Am vazut ca se clatina. Mi-am facut vant cu tot cu roaba. Am ajuns pe la mijlocul rampei si rampa a inceput sa vibreze. M-a aruncat pe mine intr-o parte, slava Domnului. Roaba in cealalta parte s-a rasturnat. Intotdeauna cu fata in jos se rastoarna o roaba si s-a varsat totul acolo. Atunci am invatat ca si pe santier injuraturile tin loc de punct si virgula. M-a fugarit un pic maestru prin jurul ispravei mele. Am salvat totusi cimentul ala, am pus niste placi din astea pe care se calca, dar in perioada aceea am invatat cateva lucruri despre structuri.
Dragii mei, oricat de pocaiti am fi si oricat de mult am vrea noi emotional sa fim aproape de Domnul si unul fata de altul, oricat de romantica ar incepe o casnicie , o casnicie fara sa aiba un fundament solid, o structura solida, stalpi si centura solida, nu poate rezista. De aceea, la baza casniciei si cel mai profund strat al ceea ce ne tine casnicia la suprafata sunt principii foarte clare.
Construind peste temelie – Primul Strat: Principiile
Ce sunt principiile? Principiile pe care le-am pus impreuna in urma cu 23 de ani, impreuna cu sotia mea au fost cateva fraze. La inceput au fost 5. Cinci fraze care aveau unul dintre cele doua adverbe: niciodata si intotdeauna.
Niciodata, resursele noastre nu vor fi ancorate in alta parte decat in Dumnezeu insusi.
Intotdeauna, centru inchinarii noastre, centru de gravitatie in inchinarea noastra va fi Dumnezeu insusi.
As vrea sa va provoc la o tema de casa. Indiferent de cati ani de casnicie veti fi avut fiecare, chiar daca sunteti prieteni/prietene si in relatii de curtare sau chiar daca sunt printre noi tinerei din acestia nu au prieteni si prietena, ce-ar fi sa faceti acest exercitiu cand ajungeti acasa si pe o foicica de hartie sa puneti 5 fraze care sa fie de necalcat si de nenegociat. Niciodata- (cuvantul) trebuie sa fie acolo intr-o fraza. Intotdeauna- trebuie sa fie in cealalta fraza. Niciodata si intotdeauna, care sunt acele niciodata ale tale, ca-n viata lui Iosif si a lui Daniel? Care sunt acele lucruri pe care nu le vei negocia cu orice pret? Care sunt lucrurile pentru care odata, daca va trebui, esti gata sa stai in fata unei macete, sa te tina cineva de scalp si sa-ti taie jugulara? Cum se intampla acuma cu crestinii din Irak si din alte parti ale lumii. Pentru ce esti gata sa mori? Pentru ce esti gata sa intri 14 ani in puscarie? Pentru ce esti gata sa suporti o nedreptate? Pentru ce esti gata sa fii dus la groapa cu lei? Acestea sunt intrebarile fundamentale.
Mark Twain citea un politician care spunea cam asa: “Eu am un set de principii. Daca nu-s bune, mai am si altele,” modelandu-si fundamentul ca plastelina dupa orice relief pe care-l intalnesti . Dragii mei, unul din lucrurile pe care le-am invatat de la inaintasii nostri si de la batranii nostri este ca au avut acel gen de drum drept si au putut sa spuna si ei in urma ap. Pavel: “Calcati pe urmele noastre ca si noi calcam pe urmele Domnului.” Si cand m-am uitat in viata credinciosilor in varsta am vazut o linie dreapta pe care poti s-o urmezi, usor de urmarit. Va provoc sa va ganditi, totusi: care sunt principiile din viata noastra? Care sunt lucrurile nenegociabile din vietile noastre? Iosif si Daniel au rezistat. Si daca va uitati in Scripturi, Iosif si Daniel sunt doua personaje care au dosarele de caderi extrem de subtiri. Daca va uitati la Moise, daca va uitati la David, au caderile lor. Dar Iosif si Daniel sunt cu dosare curate. Pentru ca a avut Iosif: “Niciodata nu voi face asa ceva lui Dumnezeu.” Si Daniel: “Intotdeauna ma voi inchina, indiferent de regimul politic, indiferent de circumstante.
Construind peste temelie – Al Doilea Strat: Valorile
Al doilea strat peste care construim peste temelie sunt valorile. Valorile sunt acele lucruri pe care le pretuim. Non-valorile sunt acele lucruri pe care le dispretuim. Exista lucruri pe care un credincios trebuie sa le dispretuiasca? Sigur ca da, exista la un moment dat in Scripturi, un text care spune: ,,El dispretuieste pe cel care este vrednic de dispretuit.” Exista lucruri pe care trebuie sa le dispretuiesti. Trebuie sa dispretuiesti arivismul, trebuie sa dispretuiesti lacomia, trebuie sa dispretuiesti lipsa de caracter, trebuie sa dispretuiesti minciuna pentru ca il are ca tata pe diavolul. Care sunt lucrurile pe care le pretuiesti? As putea sa va dau cateva idei? Trebuie sa pretuiesti:
onestitatea
prietenia
ospitalitatea…
Vedeti? Valorile sunt niste cuvinte. Daca principiile sunt niste fraze, valorile sunt niste cuvinte care arata sistemul tau de comori launtrice pe care le impartasim impreuna. Imaginati-va ca sotul si sotia au valori diferite. Ce sa mai vorbim de principii diferite care fractureaza temelia casei? Dar unul pretuieste ceva, altul pretuieste altceva. Eu i-as sfatui pe tineri, de asemenea, sa discute despre aceste lucruri si s-ar putea, daca ne deschidem gura si petrecem timp discutand despre aceste lucruri, sa-ti dai seama ca setul de valori care vin dintr-o parte in alta si alta a familiilor celor doua sunt cu totul diferite. De ce sa descoperi asa de tarziu? Va provoc de asemenea la tema de casa, oricati ani de casnicie veti fi avand si o sa ziceti unii dintre dvs.: “Eh, daca stiam lucrurile astea in urma cu 25 de ani, frate. Acuma, lasa. A trecut. Am inceput sa ne plictisim impreuna deja, lasa. Bine ca ne mai tin copiii impreuna.”
Exista pana la un moment dat in casnicie, cand poti sa spui: Niciodata nu-i prea tarziu. Exista un prea tarziu in casnicie. Prea tarziu este cand stai langa sicriul celui iubit. Si am vazut soti care-si smulg parul din cap langa sicriul sotiei pentru ca n-au pretuit-o, n-au fost iubitori, n-au fost amabili. Dragii mei, exista un prea tarziu. Dar mai exista inca sanse :
Ca Dumnezeu sa recupereze ceea ce vi se pare imposibil de recuperat.
Ca Dumnezeu sa lege ceea ce vi se pare imposibil de legat.
Ca Dumnezeu sa reaprinda o flacara pe care n-ati experimentat-o niciodata.
..pentru ca spune Scriptura ca dragostea este o flacara a cui? Crezi ca o aprinzi tu? Crezi ca depinde de tine? Crezi ca stai si strangi din pumni si din dinti si spui: “Vreau sa ma indragostesc de cutare?” Nu. Este o flacara a Domnului. Lasati-L pe Domnul sa reaprinda flacara dragostei si se poate folosi si de aceste chibritele: principii, valori si…, si urmatorul lucru sunt prioritatile.
Construind peste temelie – Al Treilea Strat: Prioritatile
Dificil lucru, prioritatile. Era un joc cu totul lipsit de minte si de sens. Sper ca nu se mai joaca la revelioanele tinerilor, dar il jucau tinerii din vremea noastra, in urma cu vreo 25 de ani. Jocul sinceritatii se numea. Il deconspir acum ca sa nu-l mai jucati niciodata. Asa ca sper sa nu mai fie nimeni care sa mai treaca prin capsa, ca am vazut aproape tragedii in urma acestui joc. Ieseau aia care nu stiau afara, si ramaneau astia care stiau despre ce-i vorba. Invitau pe cate unu si ziceau: “Uite, noi jucam aicea un joc al sinceritatii. Trebuie sa ne raspunzi absolut sincer, Dumnezeu ii sus, absolut sincer sa ne raspunzi la orice intrebare.” Si se asezau pe scaun cei care nu stiau si erau intrebati:
“Unde locuiesti?”
“Strada Vitejilor 23.”
“Bun. Sincer. In ce clasa esti?”
“Clasa 11-a.”
“Bun. Sincer. Ei, acuma vine o intrebare mai dificila. Spune-mi pe cine iubesti.”
Dintr-o data, tinerii se inroseau. Se framantau. Se uitau in stanga, se uitau in dreapta.”
Dragii mei, este dificil pentru ca unii se scapau. Spuneau: “Pe Gicu.” Sau: “Pe Lenuta.” Si Lenuta era de fata si ieseau curate tragedii de-acolo. Plans!
Dar, erau cei mai rapizi, asa ca mine: “Pe Domnul Isus.” Si ai scapat. Cand jucam jocul acesta al prioritatilor, intotdeauna cand noi ne gandim, spunem- pe cine iubesti? Pe Domnul Isus! Cine-i prioritatea nr. 1 in viata ta? Domnul Isus! Va propun un exercitiu foarte simplu, ca sa va dati seama cu adevarat care sunt prioritatile din viata dvs. :
Luati o foaie de hartie
Impartiti in 24 de casute pe verticala, 7 casute pe orizontala. Va ies 168 de casute. Astea reprezinta tezaurul de timp pe care-l avem in mod democratic fiecare dintre noi – 168 de ore din saptamana. Dintre care, majoritatea dintre noi le dormim 56 dintre ele. Mai raman 112.
Si incepi, pentru 3 saptamani, si pentru cei care vor sa faca acest exercitiu, este realmente un bun test de sinceritate si de onestitate inaintea Domnului si a dvs. insiva. Luni, bifati asa, de la 1 noaptea pana la 7 dimineata – dormit, igiena personala, timp de partasie cu Dumnezeu, drum – 1/2 ora pana la servici, servici, servici, servici (8 ore), venit acasa, masa, suparata cu familia. Dupa aia, TV, TV, TV, TV, TV, TV, somn. Si mai departe.
In paranteza fie zis: unul dintre lucrurile pe care le inteleg foarte greu este genul de barbati care stau si clocesc fotoliile cu telecomanda in mana, dupa ce vin si spun: “Da, e o valoare importanta pentru mine si o prioritate pentru mine este familia. Nu este dragul meu; nu este familia pentru tine. Sunt alte lucruri pentru ca imaginea corecta a prioritatilor tale va fi, la sfarsitul saptamanii si daca esti un bun utilizator de escel, vorbesc mai ales pentru tineri, vei putea sa-ti construiesti un grafic de genul acela pi graphic, prin care vei vedea exact cate ore ai petrecut si unde le-ai petrecut. Si aceea va fi imaginea prioritatilor din viata ta. Acestea sunt lucruri mai greu de vizualizat in viata noastra.
Care sunt prioritatile din viata ta? Da, Dumnezeu ar trebui sa fie pe primul loc. Dupa aia, probabil familia. Si dupa aia, probabil lucrarea Domnului si nu invers, pentru ca familia este ceea care legitimeaza pentru lucrarea Domnului. Dupa aceea sa fie celelalte lucruri din viata ta: prietenii crestini, prietenii necrestini, undeva pe acolo trebuie sa se strecoare profesia, ca o prioritate importanta. Tu stii mai bine. V-as putea da inca o tema de casa? Sa mergeti acasa si impreuna cu sotul si sotia sa stabiliti care este ordinea prioritatilor.
„Planurile nu izbutesc, când lipseşte o adunare care să chibzuiască. Dar izbutesc când sunt mulţi sfetnici.“ Proverbe 15:22
Un soţ şi o soţie şi-au săpat şi semănat grădina. Un strat a rămas însă nesemănat. Acolo soţul a semănat, în ascuns, salată, pentru a-i face astfel o bucurie soţiei. A doua zi soţia s-a gândit şi ea la stratul nesemănat şi a pus, în ascuns, fasole, pentru că soţul ei o mânca cu plăcere.
Cei doi mergeau mereu, independent unul de altul, la acel strat şi fiecare smulgea ceea ce considera a fi buruiană: soţia salata, iar soţul fasolea. S-au străduit însă în zadar, pentru că fiecare a distrus sămânţa celuilalt.
Ceva asemănător se petrece în „grădina căsniciei şi a educaţiei“. Dacă soţul şi soţia nu sunt de acord, şi nu discută ceea ce intenţionează să facă, la sfârşit nu vor vedea roade. Strădania lor va fi zadarnică. Înţeleptul Solomon a exprimat aceasta în cuvintele:
„Planurile se pun la cale prin sfat“.
Într-o căsnicie discuţia unul cu altul este indispensabilă. Să ne luăm timp pentru a discuta împreună! Dar nu numai atât, ci şi să ne rugăm împreună!
Tot ceea ce am discutat putem să aducem cu îndrăzneală înaintea luiDumnezeu şi să discutăm împreună cu El. Dumnezeu stă cu ajutorul Său la dispoziţia noastră şi El ştie orice cale de ieşire, chiar şi acolo unde cei doi parteneri, în ciuda faptului că au discutat împreună, nu văd nicio soluţie.
“Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El(D-zeu), L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” 2Cor.5:21
Inteligenta fara dragoste, te face pervers.
Justitia fara dragoste, te face implacabil.
Diplomatia fara dragoste, te face ipocrit.
Succesul fara dragoste, te face arogant.
Bogatia fara dragoste, te face avar.
Supunerea fara dragoste, te face servil.
Saracia fara dragoste, te face orgolios.
Frumusetea fara dragoste, te face ridicol.
Autoritatea fara dragoste, te face tiran.
Munca fara dragoste, te face sclav.
Simplitatea fara dragoste, isi pierde valoarea.
Vorbele fara dragoste, te fac introvertit.
Legea fara dragoste, te supune.
Politica fara dragoste, te face egoist.
Credinta fara dragoste, te face fanatic.
Crucea fara dragoste, reprezinta tortura.VIATA FARA DRAGOSTE…ISI PIERDE SENSUL.
“DUMNEZEU ESTE DRAGOSTE”. 1 Ioan 4:8
Cu multa stima si respect
Viorel Balaian
Nicolae Geanta cu mama care l-a crescut si sta cu familia lui si astazi.
În urmă cu câteva săptămâni am ieşit să iau cina în oraş cu… o altă femeie! Şi culmea, a fost ideea soţiei mele! “Ştim amândoi că o iubesti !” – mi-a zis jumătatea mea, luându-mă prin surprindere. “Viaţa e foarte scurtă, dedică-i şi ei puţin timp”.
Cealaltă femeie era… Mama, vaduvă, singură de câţiva ani. Din nefericire, jobul, copiii, obligaţiile familiale, nu-mi permiteau s-o văd decât ocazional. La câteva zile după întâlnire, bătrâna a plecat singură la o plimbare fără întoarcere. La cer. (Nu mama mea a murit, dar m-a şocat o astfel de mărturisire.
Nicolae Geanta cu mama care l-a nascut.
Fugozitatea vieţii cotidiene ne împinge să trăim un regim de fast-food, o întâlnire instant cu cele ce ne-au crescut pe braţe. Uneori, zile sau săptămâni întregi nu le auzim glasul, deşi telefoanele noastre au multe minute gratuite.
Ne petrecem timpul sporovăind cu prieteni plictisiţi, iar mamelor noastre nu le mai spunem de mult nici o poveste, deşi urechile lor bătrâne, sunt deschise să audă glasurile copiilor iubiţi. Intrăm pe atâtea uşi în fiecare zi, dar pragul mamei dragi nu l-am mai trecut de multă vreme.
Stau mamele noastre la ţară, lipite cu nasul de geamul rece al iernii, cu ochii pironiţi la drumul trecătorilor. Dar fiul sau fiica, drăguţii ce umpleau gălăgios odinioară casa, nu se ivesc deloc. Coboară atâţia din autobuze, din autoturisme. “Ai noştrii, nici azi n-au venit!”. Şi, mai şterg încă odată lacrimile cu colţul basmalei. Apoi, cu mâinile zbârcite de ţărâna colhozului sau a prafului din uzine, duc doi dumicaţi spre gura ce încă ştie să sărute. Doi dumicaţi, căci pită este din belşug, căci pofta…, pe apa sâmbetei s-a scurs. Dar nodurile, au rămas în gât.
Aşteaptă mamele noastre prin garsoniere cu pereţii reci, învelite cu trei pături şi-ncălţate în ciorapii groşi de lână. Le-ar fi puţin mai cald căci afară miroase a ghiocei, dar indiferenţa noastră coboară termometrele sufletului. Răscolesc timide albumele cu fotografii, şi în perete agaţă cu bolduri o poză sepia de vreme, când băietul era premiantul clasei, iar copila a avut rolul Zânei bune.
Sunt mame singure, pitite printre munţi de medicamente şi candele ce ard şi ziua la doişpe, pentru cei pe care casa sau ţara asta n-a mai putut să-i încapă. Iar peste kilometrii depărtării s-a aşternut plumbul dezinteresului nost’ cel de toate zilele.
Sunt mame care ne-aşteaptă cu genunchii tociţi pe podelele bisericii din sat, cu psaltirea pe colţul mesei încărcate cu muşcate, care ne pun proptele la Domnul prin rugăciuni. Iar vorbele lor sărace, dar izvorâte din inimi bogate, aduc perdele de protecţie divină, zilnic, peste noi.
Sunt mamele noastre dragi care aşteaptă rătăcitorii, cu braţele deschise, la poartă. Şi ele, şi Dumnezeu. Sunt femeile acestea din viaţa noastră de care trebuie să nu mai uităm. Sau măcar nu aşa de des…
Azi, e 8 martie. E ziua mamelor noastre! Nu ştim dacă vor mai prinde alta… Ce facem pentru ele? (nu numai azi !!!).
Ţineţi minte prieteni, Dumnezeu iartă, dar timpul nu!
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 