Categorie: FAMILIE

Apreciază pe cel de lângă tine

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, FAMILIE

Business agreement - Senior and young executives shaking handsSunt sigur că măcar odată în viaţă, dacă nu de sute de ori, ai dorit să schimbi ceva în felul de a fi al celor de lângă tine. Fie că e vorba de copii, soţ, soţie sau alţi cunoscuţi am dorit la un moment dată fie să corectăm ceva, fie să îi încurajăm când erau la pământ sau chiar să îi motivăm spre performanţă. De regulă, cea mai rapidă şi mai la îndemână metodă, dar şi cea mai bine ştiută de noi din exemplele anterioare este critica şi competiţia. Tradus: îl criticăm pe cel le lângă noi pentru rezultatele slabe obţinute şi îl comparăm cu ceilalţi mai performanţi decât el în speranţa că luptătorul din el se va trezi şi va vrea să se ridice deasupra celorlalţi.

Logica asta uneori dă rezultate, este cea cu care mulţi dintre noi am fost crescuţi şi o ştim, este metoda cea mai la îndemână şi mai uşoară de a motiva, desi nu este nici cea mai eficientă nici cea mai corectă. Într-adevăr o asemenea abordare ar putea da rezultate satisfăcătoare le cei extroverţi dar când vorbim de introvertiţi poate însemna distrugere. Educaţia competitivă este baza educării cel puţin în România. Clasamentele nu ne sunt deloc străine şi motivarea copiilor spre a obţine un loc fruntaş e meserie veche. În cuplu, familie am auzit foarte des expresii de genul „ăla uite ce a făcut”, „ăla cum poate”, „familia cutare a mers in concediu, noi de ce sa nu mergem” etc, etc. Cu alte cuvinte compararea cu alţii este considerată în multe cazuri factor motivant spre realizarea unor scopuri mai ales spre schimbare.

Acesta este motivul pentru care apare aşa de des cearta. Ceartă pentru note, ceartă pentru fapte, ceartă pentru că a uitat, ceartă că nu te ajută, ceartă pentru că nu faceţi sex, ceartă pentru că nu e sensibil, ceartă pentru că nu mergeţi în concediu, ceartă că nu aveţi libertate, ceartă pentru lipsuri, ceartă pentru bani etc, etc. Toate se produc datorită mentalităţii concurenţiale şi datorită modului greşit de a stimula pe oameni. În acest fel se realizează uşor o rupere a relaţiei şi ruperea aceasta nu este neapărat însoţită şi de o despărţire fizică cât mai ales de o despărţire emoţională şi o imposibilitate de sudare a relaţiei. Cu alte cuvinte oficial suntem soţi dar emoţional nu ne putem uni, oficial suntem părinţi si copii dar emoţional nu suntem uniţi etc.

Deşi cea mai folosită metodă este compararea azi vreau să scriu şi despre una mai constructivă după părerea mea şi cu potenţial mai mare de fortificare a relaţiei şi aceasta este aprecierea.

Aprecierea este una din cele mai eficiente şi mai necesare metode care poate fi folosită la a motiva oamenii şi la  a lega relaţiile mai puternic. Într-un fel sau altul aprecierea la un moment dat dispare „din cauze naturale” pentru că am descoperit cam tot ce se poate descoperi la o persoană şi deci nu mai avem motive să apreciem ceva. Atâta vreme cât nu mai există factorul de „nou” avem tendinţa să nu mai apreciem pentru lucruri sau aspecte cu care deja ne-am obişnuit. Asta e  o capcană periculoasă întrucât ne răpeşte resurse preţioase necesare relaţiilor într-un mod nedrept. De ce să apreciem calităţile cuiva doar când le-am descoperit şi nu le mai apreciem la un an după asta? Nu mai sunt aceleaşi calităţi? Sau „dacă nu scoate ceva nou” nu mai este vrednică persoana de apreciere? Lipsa aprecierii după momentul obişnuinţei cu acea persoana e nedreapta şi ar trebui corectată.

Când ne formăm un mod de gândire şi acţiune corect din acest punct de vedere vom vedea şi rezultate remarcabile. Totuşi, un astfel de mod de gândire nu trebuie să apară datorită avantajelor sale pentru noi ci datorită preocupării noastre pentru binele celorlalţi. Adică, nu aplic o asemenea metodă doar pentru ca să obţin eu anumite rezultate, anumite avantaje de la soţ sau soţie ci pentru că am o inimă plină de dragoste pentru oameni şi prin această metodă îmi pot arăta o dragoste de care celălalt are nevoie.

În ce constă aprecierea, sau tiparul acesta? În principal într-o refocalizare a modului de a privi lucrurile. Dacă până acum, prin critică, observam şi spuneam ce lipseşte şi nu este bine sau făcut, acum prin apreciere alegem să observăm şi să apreciem pentru tot ceea ce este făcut. Exemplu: În loc să critic copilul pentru nota 6 de la şcoală, adică pentru punctele care lipsesc de la 10 până la 6, îl apreciez pentru punctele care le-a luat peste minimul necesar adică pentru un punct peste 5. În loc să critic soţul că a uitat să ungă uşa să nu mai scârţâie sau pentru că a uitat să cumpere flori de ziua soacrei lui îl apreciez pentru că a dus gunoiul şi pentru că s-a gândit să cumpere pâinea când a venit acasă. Focalizarea pe lucrurile făcute deja are două avantaje majore şi altele mai mici.

Primul avantaj major îl priveşte pe omul care primeşte aprecierea că se simte bine, e motivat, e  energizant scapă de critică şi asta îl provoacă să fie mai atent data viitoare când i se solicită ceva. Al doilea avantaj e la cel care face aprecierea pentru că nu se mai enervează, nu se mai consumă, nu mai ceartă şi poate alege să găsească împreună cu celălalt soluţii eficiente pentru a nu mai repeta greşeala sau pentru a performa data viitoare.

Aprecierea este unul din instrumentele care pot face minuni în relaţiile interumane şi data viitoare vom vedea câteva moduri de a acţiona şi vom înţelege mecanismele de acţiune. Până atunci… apreciază-l pe cel de lângă tine pentru puţinul sau multul de care este in stare şi rezultatele nu vor întârzia să apară.

http://www.filedinjurnal.ro/

Salvează-ţi căsnicia (2)

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Consiliere, FAMILIE

salveaza-ti casicia singur

Odată ajunsă în criză relaţia maritală devine dureroasă indiferent dacă intenţia este de a o repara sau de a o distruge şi mai tare. Cel puţin unul din soţi suferă într-o asemenea fază, de cele mai multe ori însă, suferinţa este de ambele părţi chiar dacă unul din ei pare a fi cauza. Şi dacă tot doare, măcar să doară cu folos, le zic eu la mulţi. Adică dacă tot trebuie să treacă acel cuplu prin durere să existe dorinţa de reparare a relaţiei şi durerea respectivă să aibă un final şi finalul ei să fie o victorie a voii lui Dumnezeu şi a dragostei.

Mulţi soţi sau soţii sunt în postura lui Toma despre care ne amintim azi, în prima duminică după sărbătoarea învierii. Ar vrea să creadă că relaţia lor poate fi şi bună, dar au nevoie să vadă semne palpabile. Nu mai au speranţa învierii relaţiei până nu au dovezi. Pe de altă parte indiferent dacă Toma ar fi crezut sau nu în învierea Domnului Isus, aceasta tot era reală, însă Toma a fost binecuvântat cu unele dovezi palpabile ale învierii dar în căsnicie nu toţi au parte de asemenea dovezi şi trebuie o „cantitate” mare de credinţă. Nu o credinţă în puterea personală sau a partenerului de căsătorie, ci  o credinţă în puterea lui Dumnezeu de a repara şi restaura relaţii.

O femeie a declarat la capătul unei lupte grele pentru căsnicia sa, luptă în care dragostea a biruit, că „Însuşi termenul divorţ ar trebui şters complet din mintea a două persoane care se căsătoresc” şi mare dreptate avea. Atâta vreme cât divorţul şi despărţirea sunt unele din opţiuni, nu mai eşti atât de determinat să lupţi pentru salvarea căsniciei. O altă femeie care se afla în aceeaşi situaţie, după un an de muncă pentru a îşi „aduce soţul înapoi în relaţie prin dragoste” declara „Ştiţi, totul a fost un câştig pentru mine. Sunt un alt om. Parcursul acesta a fost umilitor pentru mine dar a meritat!”

Lupta de unul singur pentru a reface căsnicia e un demers greu şi costisitor emoţional dar finalitatea e una binecuvântată. Ştiu multe persoane care efectiv au fost umilite în încercarea lor de restaurare a căsniciei. Un bărbat declara că în încercarea sa de a ţine familia laolaltă, să îşi ţină soţia acasă, ajungea atât de obosit de respingerea continuă, încât nu mai simţea nimic în afară de hotărârea de a face ce spune Biblia şi de a lăsa rezultatele în seama lui Dumnezeu. El spunea „singurul lucru de care eram sigur era că Dumnezeu va lucra într-un fel spre binele meu pentru că El a promis asta prin Cuvântul Său. Niciodată însă nu mi-am imaginat ce aventură de dragoste ne va fi dăruită de El. El face într-adevăr mai mult decât putem cere sau gândi noi!”

Ce vreau să spun cu aceste mărturii ale unor victorii câştigate este că, finalul poate fi unul binecuvântat. Nu vreau să spun nicidecum că parcursul e unul uşor, ci că, lupta pentru salvarea căsniciei e una care poate fi câştigată. Cei care acum treceţi printr-o asemenea bătălie probabil vedeţi aşa de îndepărtat finalul acesta dar vreau să vă încurajez să îl anticipaţi. Dumnezeu e de partea voastră, El poate da mai mult decât cereţi sau gândiţi voi.

Mulţi descurajează când văd că partenerul lor nu mai vrea să repare relaţia dar până la urmă, aproape toate relaţiile care ajung la consiliere sunt în postura asta. Puţini sunt cei care vin şi rămân împreună în procesul de consiliere. Cei mai mulţi luptă de unii singuri şi aduc victoria în această bătălie. Bătălia se pierde doar atunci când renunţăm. Cazurile în care nu  mai este speranţă sunt puţine şi vizează relaţiile deteriorate grav, una din ele este când divorţul s-a pronunţat şi partenerul s-a recăsătorit deja. Însă, atâta vreme cât sunteţi în aceeaşi casă, atâta vreme cât nu aţi divorţat încă, atâta vreme cât nu s-a recăsătorit niciunul din voi există speranţă, merită să lupţi, chiar dacă în lupta asta eşti doar tu cu Dumnezeu şi nu e şi partenerul. În meditarea de mâine vom face primii paşi împreună spre un asemenea demers ajutaţi de diferiţi autori în domeniu, dar în princpal de dr. Ed Wheat prin  cartea sa Viaţa de dragoste, din care vom cita adesea.

Nu uitaţi, Dumnezeu are soluţii pentru problemele noastre. Dumnezeu e de partea celor care vor să rămână în voia Sa, aşa că victoria e asigurată pentru cei care doresc salvarea căsniciei şi care îl ascultă pe Dumnezeu în coordonarea acestui demers.

http://www.filedinjurnal.ro/

Salvează-ţi căsnicia (1)

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Consiliere, FAMILIE

salveaza-ti casnicia

Grea temă am mai primit săptămâna trecută de la o doamnă la o şedinţă de consiliere. „Domnu Teo, spuneţi-mi ce pot face ca să îmi salvez singură căsnicia,că soţul nu mai vrea să facă nimic pentru salvarea ei. Nu vrea să divorţeze dar o lasă să se autodistrugă. Vreau un ghid ceva care să mă ajute să fac din dezastrul în care trăiesc o căsnicie binecuvântată.”

Mulţi din cei care ajung la consiliere vin singuri şi nu împreună deşi pentru probleme de relaţie ajung. Multe cupluri sunt în postura aceasta în care doar unul din parteneri doreşte repararea relaţiei iar celălalt ori este dezinteresat, ori este resemnat, ori este descurajat ori deja a înaintat actele de divorţ, aşadar, de foarte multe ori ne aflăm în situaţia în care doar unul din parteneri are dorinţa de a repara relaţia. Ce e de făcut în asemenea cazuri? Ce putem spune unor astfel de oameni? Avem şanse? E de ajuns doar rugăciune sau poate fi făcut mai mult?

Nu îmi propun să elaborez eu un ghid acum deşi probabil ar fi necesar însă pe baza cărţilor citite şi a experienţei acumulate puse ambele în lumina Scripturii sub călăuzirea Duhului Sfânt voi încerca să scriu câteva lucruri în acest sens care să fie utile celor care trebuie să lupte singuri pentru salvarea căsniciei.

În primul rând felicit pe toţi cei care decid să lupte singuri pentru salvarea căsniciei lor. Îi consider oameni de mare caracter, oameni curajoşi, maturi şi cu respect faţă de Dumnezeu şi valorile sale. Apoi vreau să vă spun că se pot salva căsnicii, multe din ele şi doar dacă numai unul din soţi vrea la început. Există cazuri şi nu sunt nicidecum rarităţi.

O căsnicie care merge prost are doar trei variante spune psihiatrul creştin Paul Meier in cartea Viaţa de dragoste scrisă de Ed Wheat, şi care îmi va ajuta mult la scrierea materialul acesta. Opţiunile sunt: divorţ, abandonarea căsniciei fără divorţ şi confruntarea matură cu problemele personale şi decizia de a zidi o căsnicie plină de afecţiune pe baza celei existente. Până nu demult în cazul căsniciilor care nu mergeau bine între creştini se adopta general valabil a doua opţiune, respectiv rămânerea într-o relaţie rece, fără afecţiune, fără perspectivă în care erau prezente şicana, răceala, cearta, necomunicarea, tachinarea şi chiar ura. De ceva vreme însă mulţi creştini iau în calcul şi prima variantă considerând că sunt mai demni dacă divorţează aşa că aud tot mai des cazuri de divorţ la creştini şi respectiv de recăsătorire. În acest caz, al divorţului, despre care cineva spunea că „este mai dureros decât moartea, pentru că nu se termină niciodată”, avem de a face cu cel puţin patru oameni nefericiţi nu doar cu doi. Oricât de bune ar fi intenţiile celor care divorţează, odată ajunşi într-o altă relaţie vor ajunge la aceleaşi tipuri de relaţie cum au avut înainte. Studiile psihiatrice confirmă această ipoteză şi este şi logică situaţia. Dacă în loc să ne rezolvăm problemele noi fugim de relaţie în alta vom avea aceleaşi probleme şi acolo pentru că le luăm cu noi, de aceea varianta corectă este confruntarea şi rezolvarea acelor probleme nu fuga spre un alt partener care, să ne îngăduie cu problemele noastre cu tot.

Vindecarea unei căsnicii nu este un proces uşor sau simplu nici când ambii parteneri sunt gata să lupte pentru asta, cu atât mai puţin în situaţiile în care doar unul din ei se angajează la bătălia asta. Totuşi, cu toată greutatea, nu există o altă opţiune pe care un copil de Dumnezeu să o ia în calcul. Relaţiile rupte implică durere orice manevră ai încerca să faci cu ele. E ca un braţ fracturat, orice încerci să faci ca să îl pui în poziţia corectă pentru vindecare implică durere intensă cu toate că intenţia este să îl poziţionezi cât de bine se poate pentru o vindecare corectă. Petru spune că e mai bine să suferi pentru că faci binele decât pentru că faci răul şi în acest caz e aplicabil. Divorţul e dureros, implică suferinţă, repararea relaţiei e iarăşi dureroasă şi implică suferinţă aşa că dacă urmăm Cuvântul lui Dumnezeu mai bine e să suferim pentru repararea situaţiei decât pentru ruperea ei definitivă. Tratarea problemelor din căsnicie după principiile Scripturii însă, va da roade binecuvântate pe când despărţirea, dacă ar fi să ţinem cont de cei care au trecut pe acolo: „este mai dureroasă decât moartea, pentru că nu se termină niciodată”.

Poate fi salvată căsnicia chiar dacă doar unul din parteneri vrea asta? Categoric DA atâta vreme cât respectăm principiile Inventatorului căsniciei în demersul nostru şi vom continua cam o săptămână cu meditări utile în acest sens.

http://www.filedinjurnal.ro/

Cum reconstruiești încrederea pierdută în cuplu

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, FAMILIE

Încrederea este atât de greu de construit și totuși atât de ușor de pierdut. O minciună, o promisiune încălcată sau infidelitatea pot duce la slăbirea și ruperea încrederii dintre parteneri. Uneori reconstruirea încrederii poate părea imposibilă. Vestea bună este că echilibrul relației poate fi recâștigat!

„Încrederea este fundația oricărei relații”, susține Stephen Hedger, consilier în probleme de căsnicie. Aceasta contribuie la construirea siguranței partenerilor unul în celălalt, lucru care întărește conexiunea emoțională dintre cei doi și intimitatea.

Atunci când, prin acțiunile sale, unul dintre parteneri distruge această fundație și realizează că l-a rănit pe cel pe care îl iubește de fapt cu adevărat, el poate reconstrui încrederea în interiorul cuplului și uneori lucrurile pot deveni chiar mai bune. Întregul proces este însă unul dificil și de lungă durată, punctează dr. psiholog Sheri Meyers, terapeut pe probleme de familie și căsnicie și autorul cărții Vorbim sau înselăm: Cum detectezi infidelitatea, reconstruiești dragostea și îți protejezi relația de aventuri (Chatting or Cheating: How to Detect Infidelity, Rebuild Love, and Affair-Proof Your Relationship), în articolul său pentru Huffington Post.

1. Asumă-ți responsabilitatea pentru faptele tale! Analizează motivele pentru care ți-ai înșelat partenerul și cum ai putea evita aceste situații pe viitor, sfătuiește Myers în cartea sa.

2. Cere-i iertare partenerului tău! Oferă scuze sincere jumătății tale, nu doar pentru că așa ți pare corect să procedezi, notează Before it’s News. „Păcatul recunoscut e pe jumătate iertat” și ajută la reconstruirea încrederii.

3. Află de ce are nevoie partenerul pentru a trece peste incident! Din păcate nu poți șterge cu buretele cele întâmplate, oricât ți-ai dori, dar poți să îți arăți interesul vizavi de nevoile partenerului pentru a merge mai departe în relația voastră. Ascultă cu atenție ce are el sau ea de zis.

4. Fă lucrurile care trebuie! Uneori nu numai cel care a greșit, ci ambii parteneri trebuie să facă schimbări în comportament și în acțiuni, astfel încât să evite repetarea acelei situații care a condus la ruperea încrederii, sugerează The Trust Ambassador. De asemenea, încrederea se costruiește în timp și se bazează pe fapte care să îi inspire celuilalt siguranță și sprijin, subliniază pastorul baptist Ron Edemondson, de la Biserica Baptistă Immanuel, în articolul său pentru Christian Post.

5. Fii transparent! Dacă fapta pe care ai săvârșit-o este atât de gravă, încât a dus la pierderea încrederii în cuplu, este necesar să îi demonstrezi celuilalt că nu ai nimic de ascuns, punctează Before it’s News. În plus, fii sincer, chiar dacă asta înseamnă ca uneori să intri în conflict cu partenerul. Dacă îi ascunzi sau omiți lucruri doar pentru a evita momentele tensionate, adu-ți aminte că acestea sunt tot forme ale minciunii. Încearcă să prezinți acele detalii mai puțin plăcute într-o manieră drăguță.

6. Iartă! Chiar dacă tu ești cel care a săvârșit fapta ce a dus la pierderea încrederii în cuplu, există posibilitatea ca și partenerul să fi avut o contribuție la cele întâmplate. Recunoaște dacă îl/o învinovățești în vreun fel, dar iartă-l/o. Nu în ultimul rând, iartă-te pe tine însuți pentru ceea ce ai făcut, făcând un legământ cu tine însuți că nu vei mai repeta fapta și că vei face tot posibilul să nu îi mai rănești pe cei din jur sau chiar pe tine.

7. Ai răbdare! În funcție de gravitatea faptei, procesul de reconstruire a încrederii poate dura mai mult decât crezi. Uneori îți poți pierde răbdarea, alteori speranța că vei mai câștiga vreodată încrederea persoanei iubite. Însă dacă simți că relația voastră merită salvată, demonstrează-i celuilalt că vei rezista și vei fi acolo fără să te gândești cât va mai dura până când echilibrul dintre voi va fi restabilit. Așa cum punctează pastrorul Edemondson, această etapă pare a fi cea mai dificilă dintre toate. Uneori poate vei simți că după cei ai făcut un pas înainte, parcă dai doi înapoi, subliniază dr. Meyers. Este foarte important să nu te lași descurajat sau încărcat de gânduri negative, ci să alegi să acționezi în mod pozitiv în astfel de situații.

http://semneletimpului.ro/

Temerile și regretele femeilor creștine, în privința căsătoriei

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Adolescenţă, FAMILIE

Greu de imaginat că un articol cu titlul „10 tipuri de bărbați cu care femeile creștine nu ar trebui să se căsătorească” ar putea ajunge viral. Și totuși, s-a întâmplat. Peste 2 milioane de utilizatori au citit materialul publicat de Charisma Magazine. Cei mai mulți au fost femei. De ce?

Autorul articolului este Lee Grady, director al Proiectului Mordecai, un serviciu de intervenție în favoarea femeilor abuzate. El însuși a rămas surprins de faptul că 2 milioane de persoane au citit articolul și aproape 1,5 milioane l-au distribuit.

Comentând pe marginea acestui succes neașteptat, Steve Strang, editor la Charisma Magazine și prieten cu Grady, spunea că inițial crezuse că articolul a fost preluat de site-uri mainstream, cu scopul de a face haz pe marginea concepțiilor pe care le au femeile creștine.

Când like-urile Facebook vizibile în pagina articolului au depășit 300.000, unul dintre editori i-a scris lui Strang un e-mail în care îi spunea că e convins, în proporție de 90%, că un site laic trebuie să fi contribuit la asta, deși nu putea să identifice sursa.

Între timp, editorii de la Charisma Magazine (unde a fost publicat articolul) s-au lămurit. Nu site-urile de satiră au viralizat materialul, ci chiar publicul lui țintă: femeile creștine. Editorii au fost surprinși de acest rezultat și privind la comentariile de site, aparținând aproape în întregime unor persoane care se declară creștine.

Cum ar putea fi explicat impactul în cadrul mediului creștin feminin? „E ca și cum femeile care sunt dezamăgite din cauza viciilor, divorțurilor, standardelor compromise încearcă să rezoneze cu o figură paternă ca cea a autorului, care să le spună lucruri pe care tatăl lor sau pastorul ar fi trebuit să le rostească”, încearcă să explice Strang. Practic, femeile respective resimt într-un for ascuns al vieții că ceva nu funcționează în propria viață de familie, spune el.

O recunoaște și Lee, confirmând că nu persoanele seculare l-au contactat, „mulți creștini însă au făcut-o”. De asemenea, a primit „tone de mesaje private”, cea mai mare parte de la femeile care doreau sfaturi. Tocmai au realizat că s-au căsătorit cu persoane cu care fuseseră avertizate să nu se căsătorească.

10 provocări pentru femei

Ce recomandări făcea materialul? În primul rând, că alesul inimii nu ar trebui să fie necredincios. Deși acest criteriu nu trebuie să fie unicul avut în vedere. Pe lista „bărbaților nerecomandați” a lui Grady se găsesc și mincinoșii și agresorii. De la sine înțeles că necinstea și violența nu sunt tolerabile, însă mai greu de depistat și uneori mai lesne tolerat este „bărbatul playboy”, acel Cassanova instabil, dar plin de șarm. Pe lista neagră sunt incluși și „paraziții”, adică cei care au și-au distrus prin iresponsabilitatea personală prima căsnicie și acum doresc să se recăsătorească. Sigur, spune Strang, a doua căsătoriei nu e obligatoriu să fie un eșec, însă succesul e posibil doar dacă bărbatul a devenit între timp responsabil.

Dependenții sunt de evitat, de asemenea. Drogurile sau băutura nu pot fi eliminate după nuntă. De asemenea, nici codependența nu este mai sănătoasă. „Nu intra într-o relație de codependență cu cineva care pretinde că are nevoie de tine ca să rămână calm. Nu-l poți schimba”, susține Grady. Nici vagabonzii nu au șanse mai mari de schimbare. Cineva care nu obișnuiește să muncească, nu merită nici să se căsătorească, notează mai departe autorul. La fel, nici narcisiștii. Aceștia sunt mai îndrăgostiți de mușchii lor și mai preocupați de nevoile proprii decât de cele ale partenerei de viață.

Spre finalul listei apare și „bărbatul-copil”. Femeile care se căsătoresc cu acest gen de bărbați riscă să își asume probleme, sperând că vor putea deveni soții pentru niște tipi care încă nu au crescut. Dacă mamele lor încă le gătesc, le spală și le calcă hainele, atunci nunta este riscantă. Iar dacă toate aceste tipuri de bărbați au fost evitate, rămâne ultimul obstacol: dominatorii religioși. Cine intenționează o căsătorie cu o persoană extrem de spirituală, dar care dorește să își impună punctul de vedere, ar face bine să se răzgândească. Fiindcă, spune Strang, „femeile care se căsătoresc cu persoane ce impun un control religios de multe ori ajung în depresie”.

Familii cu probleme (ne)creștine

Faptul că femeile creștine au constituit audiența predominantă a materialului constituie un paradox pentru cei care s-ar aștepta ca acestea să fie protejate de valorile lor și să nu aibă aceleași tipuri de probleme în căsnicie ca femeile care nu țin neapărat cont de un ideal creștin atunci când își aleg partenerul. O privire atentă asupra unor evidențe statistice ar putea explica acest paradox. Conform unui studiu, rata divorţurilor este mai mare chiar în Bible Belt, adică în spațiul american în care se citește cel mai intens Biblia. Surprizele nu se opresc aici. Un alt studiu relevă că cei mulți copii proveniți din familii distruse de divorț sunt în aceeași „centură biblică”. O concluzie firească ar fi că Biblia nu ajută la consolidarea unei relații de familie. Concluzia ar fi însă pripită, deoarece există și studii care demonstrează contrariul.

Cei care au fost preocupați să înțeleagă acest fenomen ciudat au concluzionat că cea care afectează viața de familie nu este Biblia, ci tocmai lipsa ei. „Creștinii nu își practică credința în familie”, a declarat  Pat Fagan, director al The Family Research Council’s Marriage and Religion Research Institute, cu trimitere la situația îngrijorătoare din statele cu afirmare religioasă din sudul SUA.

Cu alte cuvinte, nu religia este problema, ci nepracticarea ei de către cei care se consideră a fi totuși creștini. Sau practicarea ei într-o formă greșită. Așa cum reiese și din lista lui Grady. Convingerea că o persoană care frecventează biserica este și bună s-ar putea să fie înșelătoare. Practic, totul se rezumă la autenticitatea unei vieți în care valorile sunt așezate într-un mod armonios și echilibrat. Chiar și cele religioase. Dincolo de acestea, orice eșec poate deveni previzibil.

http://www.semneletimpului.ro/