Categorie: FAMILIE

Conflicte dintr-o altă viaţă

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, FAMILIE, MEDITAŢII

Ce mai titlu!?!?  Dar e o realitate. Scriam zilele trecute despre modul în care copiii ajung să trăiască o viaţă, de fapt ca o extensie a vieţii părinţilor şi trăirea asta în prizonierat aduce mari bătăi de cap. Teoretic, fizic, omul este liber să scape, practic, psihic şi spiritual îi este greu dacă nu imposibil. Asta duce la conflicte pe multe nivele: cu sine, cu părinţii, cu soţul sau soţia, cu generaţia de după şi mai ales cu Dumnezeu.

Una din  sursele clare de conflict între generaţii este tocmai dorinţa părinţilor de a trăi prin copiii lor. Conştient sau inconştient, direct sau indirect copiii vor dori în permanenţă să se scuture de o robie pe care cei mai mulţi dintre ei nici nu o identifică, dar o trăiesc din plin. Am avut ocazia să citesc şi să văd mulţi copii răzvrătiţi, dar la acea vreme nu am înţeles cauza răzvrătirii lor. Atunci o vedeam ca pe o inconştienţă. „Cum mă, să primeşti tot ce doreşti, să fii acceptat în casă şi să nu fii ascultător, să nu asculţi cerinţele părinţilor?”. Acum însă înţeleg o parte din „răzvrătiţi”. Prea adesea părinţii aplică „regula de aur”. Regula de aur e dominantă azi în aproape toate domeniile vieţii şi este: „Cine are aurul face regula”. Aţi auzit vreodată expresii „cât eşti în casa mea şi mănânci la masa mea faci cum spun eu” sau „măi nesimţitule, de asta bag eu bani în fundul tău?” sau „dacă nu te duci la medicină eu nu te mai ţin în şcoală, te duci la muncă”? Aţi auzit vreodată? Vă sunt cunoscute? Ei bine, ele fac parte din normele de aplicare ale „regulii de aur”.

Şi uite aşa ajung copiii adulţi făcând ceea ce nu au chemare să facă, trăind o viaţă care nu e a lor şi luptându-se să se înţeleagă pe ei, străinii, având mari dificultăţi de relaţionare, pentru că nu ştiu să se relaţioneze nici la soţ/soţie nici la copii ca să nu mai vorbim la Dumnezeu pe care, surpriză sau nu, îl asociază cu tata.

Cred şi sunt convins că părinţii trebuie să îşi îndrume copiii spre ce e mai bun, cred de asemeni că părinţii poartă o mare responsabilitate pentru ce plantează în mintea copiilor şi Scriptura spune că trebuie să-i învăţăm Calea Domnului ca la bătrâneţe să nu se abată de la ea. Interesant e că nu ne spune versetul acesta despre tinereţe ci despre bătrâneţe. Nu am cercetat, dar e un subiect interesant. Să fi prevăzut Dumnezeu că unii oameni o iau pe alte căi uneori, dar mai apoi, la bătrâneţe, când se maturizează aplică ceea ce din copilărie au învăţat?

Nu încurajez pe nimeni la răzvrătire şi la conflict, orice situaţie sau realitate neconformă trebuie discutată şi rezolvată amiabil. Doar aveţi mare grijă la ce stări trăiţi şi verificaţi dacă originea lor nu e cumva trăirea unei alte vieţi.

O altă zonă de conflict, bine semnalată de Romulus în comentariul său de aici este cea a conflictului marital. Păi ce treabă are, veţi spune? Uite că voi încerca să explic.

Primul aspect este modelul parental. Adică noi trăim cum am fost învăţaţi să trăim şi din aceasta facem standardul nostru de viaţă. Dacă toată viaţa am fost „robi” vom trăi în consecinţă şi vom impune modul acela de trai şi copiilor noştri considerându-l bun. Practic este singurul mod de viaţă cunoscut aşa că e cel mai bun pe care îl cunoaştem. Este dacă vreţi ca povestea elefantului, despre care am scris aici. Avem libertatea şi puterea să ne trăim viaţa dar ne educăm copiii şi cerem partenerului de viaţă supunerea la robie pentru că nouă asta ne este cunoscut.

Modelul parental de relaţionare ne dă mari bătăi de cap în căsnicie şi multe relaţii ajung să se rupă din cauza modelelor greşite, din cauza îngustimii unuia sau ambilor parteneri. Normal că ajungi la conflict dacă tu în căsnicie ajungi să împlineşti viaţa părinţilor tăi. Prin asta însă îi condamni şi pe copiii tăi tot la un astfel de stil de viaţă.

Al doilea aspect este libertatea. Cu libertatea e mare discuţie şi tărăboi. Nu ştiu de unde şi până unde noi oamenii avem dorinţa asta de  a îi controla pe alţi oameni, de a le fi stăpâni dar această dorinţă macină mii de căsnicii. Am auzit ca şi voi adesea expresii „nu are cordonul ombilical tăiat, îl comandă mamă-sa” sau „ea face ce face şi tot la părinţii ei sună” sau „el mă compară mereu cu mama sa” sau „mama nu făcea aşa, tata nu făcea aşa” şi multe alte expresii care arată puternica legătură de dependenţă de părinţi. Multe cupluri nu „lasă pe tatăl său şi pe mama sa” şi se căsătoresc nu două persoane ci mai multe. Aşa se face că unele familii au mereu în casă la propriu şi/sau la figurat pe părinţii a căror viaţă trebuie să o trăiască. Aceste cupluri nu reuşesc să comunice bine, nu reuşesc să aibă intimitate de calitate, nu reuşesc să fie libere, nu reuşesc să se bucure unul de celălalt din cauză că nu sunt doar ei ci mai multe persoane în căsnicia respectivă. Cât de important devine dintr-o dată (dar aşa a fost din totdeauna) să lase omul pe tatăl său şi pe mama sa. E vital pentru creşterea unei familii sănătoase. E neapărat nevoie să ieşi din colivia aurită sau nichelată sau ruginită a părinţilor şi să trăieşti cu soţul/soţia ta doar. Cu cât vei învăţa mai repede asta, cu atât te vei bucura mai mult de viaţa de familie şi de binecuvântările pregătite de Dumnezeu pentru căsnicia voastră. Părinţii voştri nu trebuie să stăpânească peste voi şi mai ales peste partenerul vostru, voi nu sunteţi proprietatea lor. Aveţi datoria să îi respectaţi, puteţi să îi consultaţi, dar, pentru Numele lui Dumnezeu nu mai trăiţi viaţa lor.

Înţelegeţi care sunt conflictele „dintr-o altă viaţă” sunt conflicte care nu sunt ale noastre dar le trăim, sunt războaie care nu ne aparţin dar le purtăm, sunt poveri care nu ne privesc dar le cărăm, sunt reguli care nu sunt bune, dar le aplicăm. Aici nu este vorba de părinţi şi de judecata lor ci de noi şi responsabilitatea noastră de a ne trăi viaţa noastră. Ei ne-au educat cum au ştiut ei mai bine, noi însă trebuie să ne trăim viaţa noastră să avem căsnicia noastră şi să ne lăsăm călăuziţi doar de Duhul lui Dumnezeu. Altfel… vom trăi o viaţă străină, a conflictelor, a disputelor şi îi vom învăţa pe copiii noştri la fel.

Doamne, avem nevoie de eliberarea ta, avem nevoie ca Duhul Sfânt să ne călăuzească vieţile şi să putem trăi.

http://www.filedinjurnal.ro

Când părinţii trăiesc prin copiii lor

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, FAMILIE

„Dacă mă faci de râs, aşa îţi trag o mamă de bătaie…”, „ce spune acum lumea despre mine mă? Nu ţi-e ruşine? Ne distrugi. Nu ţi-e milă de noi?” Sunt afirmaţii pe care le-aţi auzit şi voi, nu doar eu. Fie că le-aţi auzit de la părinţii voştri, fie că le-aţi rostit copiilor voştri sau pur şi simplu le-aţi auzit la prieteni care discutau cu copiii lor. Da, intenţionez să scriu despre părinţi care trăiesc prin copiii lor.

Ştiu că e greu un asemenea subiect, pentru că e considerată lipsă de bun simţ să vorbeşti sau să scrii ceva „sensibil” despre părinţi, dar îmi asum riscul acesta pentru că intenţia mea nu este deloc să fiu judecător sau critic, ci doresc să atrag atenţia celor care sunt părinţi asupra unui pericol destul de mare, acela de a confisca viaţa copiilor lor. Deci din start vă spun că nu doresc să critic ceva ci să semnalez nişte realităţi faţă de care fiecare trebuie să se poziţioneze după cum Dumnezeu îl va lumina.

Marea majoritate a persoanelor din biserici pretind că „copiii sunt un dar de la Domnul”. Asta uneori e o teorie doar, pentru că în realitate ştiu persoane care nu-şi doreau atunci un copil, nu era în planurile lor, dar dacă tot a venit… „e un dar de la Domnul”. Alţii, chiar şi-au dorit copilul s-au rugat şi l-au aşteptat şi atunci a fost primit într-adevăr ca pe un dar. Problema cu marea majoritate dintre noi, este că facem din dar, o proprietate, un drept al nostru. Când e vorba de o maşină primită cadou e oarecum de înţeles, când e vorba de o cămaşă e iar de înţeles, dar când vine vorba de un om, nu mai este de înţeles. Ceea ce primim de la Dumnezeu, nu devine proprietatea noastră, ci ne este încredinţat spre administrare. Aici intră darurile spirituale, resursele financiare şi materiale, copiii, partenerul de viaţă şi viaţa însăşi. Adică „darul de la Domnul” va trebui „folosit” în condiţiile impuse de Domnul, pentru că nu devine proprietatea noastră, ci rămâne proprietatea Lui.

Un alt amănunt important este scopul pentru care Dumnezeu îngăduie copiii. Aici e mult de gândit şi nu asta îmi propun în meditarea de azi. Sunt mulţi creştini care înţeleg că li s-a dat copii ca să lupte cu ei „ca săgeţile în mâna unui războinic” este un text foarte folosit în lupta „spirituală” din biserici. Mult au suferit cei care aveau „puţine săgeţi” şi tare ar fi vrut să deţină mai multe „ca să-i dea peste nas viteazului care i-a luat-o înainte”. O înţelegere total greşită a textului, a declanşat adevărate războaie, injurii, umiliri şi lupte crâncene în biserici. Nu e cu nimic diferită situaţia asta faţă de omul filmat acum doi ani pe internet, care ca să scape de la o altercaţie şi-a apucat copilul de picioare şi lovea în adversari cu el. Nu era săgeată dar „avea pe ce pune mâna”. E o interpretare total eronată a Scripturii şi abuzivă şi nu din neştiinţă ci din răutate voită.

Războiul acesta nu s-a dat doar pe numărul de copii ci şi pe performanţele acestora şi aici reuşeau „să se afirme cumva” şi cei cu „puţine săgeţi” adică, da, am puţine, da e marfă de marfă, una de a mea face cât 10 de ale tale. Bătălia era în toi, luptătorii erau viteji şi dârji şi nimănui nu-i trecea prin cap să se ocupe de săgeţi. Săgeţile trebuiau să servească scopul şi să-l ferească Dumnezeu pe vreun „săgeţel” să nu ajungă la ţintă că era bai mare.

Am prezentat câteva idei cam brutale, foarte vizibile, dar situaţia are multe alte faţete de mare fineţe. Nu toţi părinţii au procedat şi procedează aşa. Unii greşesc din neştiinţă, alţii greşesc având intenţii bune, alţii pentru că aşa au fost şi ei educaţi. Oricum celor cu „multe săgeţi” nu am cum să le spun ceva, că păcătosul de mine, are doar două deocamdată şi nici alea nu le folosesc la bătălie ci le lustruiesc, le îngrijesc ca să-şi ducă eficient lupta lor, să-şi poarte bătăliile cât mai victorioşi. Deşi la început am fost indignat şi supărat când câte un „erou naţional” mă întreba după mesaj câţi prunci am, acum am o deosebită pace în inimă şi nu mă mai mânie atitudinea lor. Eu am menirea mea, am chemarea mea şi copiii mei sunt binecuvântarea Domnului şi proprietatea Domnului. Dacă voi fi găsit credincios în puţine lucruri Dumnezeu mă va răsplăti şi promit să nu fiu invidios în cer pe premiile sau coroana celor care acum au „tolba burduşită” . Iertaţi-mi uşoara ironie vă rog şi înţelegeţi că aici nu e vorba de cantitate, ci de mentalitate şi maturitate în împlinirea menirii.

Acum revenim la „săgeţile noastre”, revenim la copii, la oameni de fapt. Copiii nu ne sunt daţi să ne servească afirmării sociale sau religioase. Cu toate că îmi doresc ca ai mei copii să Îl cunoască şi să aibă o relaţie personală şi vie cu Dumnezeu, şi mă preocup de asta, admit că e posibil ca ei să nu dorească acelaşi lucru când ajung mari, sau că nu o vor face atunci când vreau eu. Câtă vreme sunt în casa mea sunt dator să-i tratez cu respect, cu grijă, cu milă, dragoste şi mai ales cu mare prudenţă. Sunt dator să le fac de cunoscut pe Dumnezeu şi asta preponderent prin faptul că eu îl cunosc pe Dumnezeu, nu prin faptul că cunosc despre Dumnezeu. Pe copii nu-i pot duce. Pot eventual păcăli toată biserica locală prin falsă evlavie şi făţărnicie, dar pe copiii mei nu-i pot păcăli. Ei vor fi transformaţi de viaţa mea nu de vorbele mele. Ei nu dau doi bani pe teoriile mele frumos rostite de mine de la amvon sau de la microfon. De asemeni e foarte posibil să nu le pese de reputaţia mea, de statutul meu, de pretenţiile mele. Copiii mei vor fi transformaţi de viaţa mea, nu de vorbele mele indiferent cât de meşteşugite ar fi ele.

Desigur că predicatorul din mine, consilierul din mine, pocăitul din mine, preşedintele din mine, bunul familist din mine ar dori ca şi copiii mei să fie o parte din „succesul spiritual” cu care să se laude „aşa umil” în faţa altora, dar Duhul lui Dumnezeu  mă ajută să îmi observ dorinţa firii şi să mă pocăiesc. Nu mi-ar părea deloc rău să fiu grăit ca fiind un bun părinte, m-aş simţi onorat ca ai mei copii să-mi facă cinste şi să-l onoreze pe Dumnezeu, dar am aflat că acesta nu este scopul în sine. Scopul meu nu este să am copii „spre slava şi onoarea mea” scopul meu este să cresc copiii pentru slava lui Dumnezeu şi pentru a da sare şi gust lumii în care vor trăi. Trebuie să consider copiii oameni şi să mă comport cu ei cu teamă, dragoste şi dedicare, pentru că sunt ai Domnului nu ai mei, ei vor servi Domnului şi nu mie.

Mâine continuăm să vorbim despre copiii care trebuie să renunţe la viaţă pentru a deveni o extensie a vieţii părinţilor sau bunicilor.

http://www.filedinjurnal.ro

Voi fi mereu lângă tine

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în EDITORIALE, FAMILIE

În 1989, în Armenia a avut loc un puternic cutremur de pământ de 8,20 pe scara Richter. În urma acestei catastrofe naturale şi-au pierdut viaţa câteva zeci de mii de oameni.

Imediat după cutremur, un tată, supravieţuind catastrofei, se îndreptă spre şcoală, unde se afla fiul său. De altfel îi promisese că va fi mereu alături de el. Când ajunse acolo observă că totul era aproape una cu pământul. El nu disperă, ci se apucă numaidecât să sape printre dărâmături, dar lumea prezentă încerca să-l oprească spunându-i că şi-aşa de acum totul este în zadar. Şi împotriva opreliştilor din toate părţile, el se puse pe treabă. A săpat două ore, zece, 20, 30 de ore, şi nu dădu de nimic. După vreo 38 de ore de muncă continua să-l strige întruna pe fiul său, pe nume Armand. Deodată veni şi răspunsul: „Tată, aici sunt! – Scăpase ca prin minune cu câţiva din colegii săi de clasă, deoarece plafonul formase cu peretele lateral un triunghi salvator – Le-am spus colegilor mei de clasă să nu se înspăimânte, fiindcă dacă trăieşti vei veni să mă salvezi, şi împreună cu mine şi pe ei. Ştiam eu că nu vei uita promisiunea făcută.”

Daca un tata firesc are atata dragoste, cum poate crede cineva ca Dumnezeu -Tatal, care este Dragoste, ne va lasa de izbeliste atunci cand noi ne punem increderea in El?

http://radioava.blogspot.ro

Care este problema copiilor de astazi?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în FAMILIE

 

„Nuiaua si certarea dau intelepciunea, dar copilul lasat de capul lui face rusine mamei sale” (Proverbe 29:15).

 

CELOR MAI IN VARSTA le place sa judece solemn si aspru tanara generatie.  Foarte des ii auzi pe cei batrani spunand ca cei tineri „nu sunt buni de nimic”, ori ca sunt „sortiti iadului”.  Pentru a-si dovedi spusele, cei in varsta arata spre acesti delicventi juvenili cu parul lung, slampeti, iubitori de lux, nespalati, fumatori de marijuana, in haine de piele, care hoinaresc pe strazile noastre.  Parintii atrag atentia asupra copiilor care au note slabe, folosesc un limbaj vulgar si abunda in lipsa de respect pentru toti cei ce reprezinta autoritatea.  Cu oroare si spaima, generatia care conduce lumea acum se intreaba: „Care este problema atator copii din zilele noastre?”          Raspunsul este simplu: Problema majoritatii copiilor sunt parintii lor.  Copiii sunt produsul caminului care i-a conceput.  In timp ce scoala si biserica ajuta intr-o anumita masura parintii in educarea copiilor, este in primul rand responsabilitatea lor sa-si creasca cum se cuvine copiii.  Dumnezeu a pus aceasta responsabilitate acolo, si ea nu poate fi transferata bisericii sau statului.

 

 

Lipsa educatiei

 

CAND UN COPIL este conceput, existenta sa incepe pentru eternitate.  Speranta a cel putin doua generatii depinde de educarea corecta a unui copil.  Proverbe 22:6 spune: „Invata pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, si cand va imbatrani, nu se va abate de la ea.”  Parintii trebuie sa inceapa devreme sa dezvolte fortele intelectuale si morale ale sufletului copilului.  Copilaria este perioada speciala pentru aceasta.  Educarea corecta a unui copil nu poate fi supraaccentuata.

Fiecare copil nascut in lume are o natura total depravata.  Isaia 48:8 spune copilului ca: „din nastere ai fost numit razvratit.”   Acel mic copilas care arata asa dulce si inocent vine in lume cu o puternica inclinatie spre rau, cu tendinta spre formarea obiceiurilor rele, dorinta spre o conduita neevlavioasa si determinarea de a se revolta impotriva oricarui fel de autoritate.  Contrar gandirii liberale, el nu se naste alb si pur (Psalmul 51:5).  Inima lui mica este plina de rautate.  Proverbe 22:15 ne spune: „Nebunia este lipita de inima copilului, dar nuiaua certarii o va dezlipi de el.”  De aceea tu nu trebuie sa inveti un copil sa fie rau, sa minta, sa se bata, sa fie lenes, ori sa spuna cuvinte urate.  Tu trebuie sa-l inveti sa nu faca aceste lucruri!

Proverbe 22:6: „Invata pe copil…”   Nu spune sa inveti un adolescent sau un adult.  Copacul se indreapta cand este un mic vlastar, sau calul cand e inca un manz; la fel este si cu copilul.  Nu poti incepe prea devreme, dar poti amana pana este prea tarziu.  Un copil trebuie sa fie castigat de parinti inainte ca el sa implineasca 10 ani.  Daca nu este invatat obedienta, respectul pentru autoritate, importanta religiei si frica de Dumnezeu in acest timp, dupa aceea poate fi prea tarziu pentru realizarea educatiei potrivite.

Textul meu spune foarte clar: „…copilul lasat de capul lui face rusine mamei sale.”  Un copil nu trebuie crescut in rautate, sau chiar sub influenta unui exemplu negativ, ca sa devina rau.  El trebuie doar sa  fie „lasat de capul lui”.  „Lasat” fara educatia potrivita a parintilor.  Copilul lasat de capul lui, urmeaza impulsurile naturii sale depravate, propria-si mandrie si obstinatie, pentru a-si face parintii de rusine in fata lumii.  Ce neglijare mai mare a responsabilitatii poate exista, decat lasarea unui copil de capul lui?  Tatal ramane mut de confuzie si durere.  Cel mai iubit obiect al afectiunii tandre a mamei aduce lacrimi si teroare ochilor ei.

Fie vointa copiilor, fie inimile parintilor vor trebui frante.  Fara educarea timpurie a copilului, parintele va fi cu inima franta, iar copilul va fi ruinat pentru intreaga viata si eternitate.  Un copil lasat de capul lui va duce spre cele mai triste lacrimi pe care un ochi le poate vreodata varsa!  Rusinea este prea publica pentru a fi ascunsa.  Despre Eli si fiii lui se spune: „fiii lui… s-au facut vrednici de lepadat, fara… ca el sa-i fi oprit”  (1 Samuel 3:13). Pacatele lor au fost asa de mari incat oamenii din Israel „dispretuiau darurile Domnului” (1 Samuel 2:17).1  Pacatele fiilor lui David i-au adus acestuia rusine in fata intregului Israel (2 Samuel 13:12; 16:22; 18:33; 1 Regi 1:5-9).

Prea des parintii se bazeaza pe altii in indeplinirea responsabilitatilor date de Dumnezeu lor.  Ei asteapta ca invatatorul de scoala duminicala, pastorul, educatorul, ori profesorul din scoala publica sa le educe copiii in locul lor.  Unii parinti isi pleznesc sau bat copiii pentru ca aceasta este mult mai usor decat a-i invata sau educa.  Responsabilitatea de a invata si educa copiii apartine parintilor.  Dumnezeu a pus-o acolo, si acolo va ramane pentru totdeauna.  Deutronom 6:6-7 spune: „Si poruncile acestea, pe care ti le dau astazi, sa le ai in inima ta.   Sa le intiparesti in mintea copiilor tai, si sa vorbesti de ele cand vei fi acasa, cand vei pleca in calatorie, cand te vei culca si cand te vei scula” (comp. cu Geneza 18:17, 19; Deutronom 4:9; 11:18-21, Psalmul 78:1-8).  Efeseni 6:4 declara: „Si voi, parintilor, nu intaratati la manie pe copiii vostri, ci cresteti-i in mustrarea si invatatura Domnului.”        Educarea copiilor cere timp, rabdare si perseverenta.  Copiii trebuie educati pana cand invataturile devin o parte a caracterului lor.  Caracterul contine maniere sociale si culturale. Ei trebuie invatati cum sa-si dezvolte trupurile si mintile.  Unii parinti au o multime de timp pentru a-si dresa cainii si caii, dar nu gasesc timp liber cand este vorba de educarea copiilor lor.

Copiii nu sunt inzestrati cu capacitatea de a lua decizii corecte fara o educatie corespunzatoare.  Parintii trebuie sa cunoasca bine Biblia pentru a fi capabili sa o impartaseasca eficient copiilor lor.  Tatal si mama ar trebui sa-si avertizeze copiii cu privire la urmarile daunatoare ale sexului premarital si sarcinilor nedorite.  Ei ar trebui sa le explice consecintele daunatoare ale fumatului, abuzului de droguri, furatului si mintitului, vizionatului de filme proaste, citirii de literatura proasta si ascultatul muzicii rock.

O buna parte din parinti isi lasa copiii ca prada Diavolului.  Acesti copii sfarsesc in arest sau puscarie.  Ei se apuca de droguri sau bauturi tari.  Acesti copii neglijati sunt teroarea cartierului in care traiesc.  Ei sunt rusine si dezonoare pentru parintii si bunicii lor.  Cand aud de baieti sau fete care merg la inchisoare pentru incalcarea legii, eu stiu ca in mare parte ei sunt baieti si fete ce nu au fost crescuti in mod corespunzator de parintii lor.  Ma intreb cateodata, cine ar trebui cu adevarat sa mearga in celula inchisorii sau pe scaunul electric?!  Statul ar trebui sa aiba vreo forma de pedeapsa pentru parintii care neglijeaza educarea si invatarea copiilor lor.  Poate ca statul nu pedepseste parintii neglijenti, dar Dumnezeu o va face cu siguranta!

In copilarie, copiii sunt educati fie bine, fie rau.  Acest proces merge inainte si nu poate fi oprit.  Nu exista o prea mare speranta pentru un copil care este educat in rautate.  Ieremia spune: „Sa ne culcam in rusinea noastra, si sa ne invelim cu ocara noastra, caci am pacatuit impotriva Domnului, Dumnezeului nostru, noi si parintii nostri, din tinereta noastra si pana in ziua de azi, si n-am ascultat glasul Domnului, Dumnezeului nostru” (Ieremia 3:25).  Un copil crescut pe o cale gresita nu se va departa de aceasta nici cand va imbatrani.  Acest copil va frange inimile parintilor sai si-i va „omori cu zile”.  „Un fiu nebun aduce necaz tatalui sau, si amaraciune celei ce l-a nascut”                  (Proverbe 17:25)…

Cea mai mare problema a copiilor de azi este ca tatal si mama sunt prea ocupati cu lucrurile lumii pentru a avea timp sa-si invete si educe proprii urmasi.  Tata trebuie sa se duca la munca, sa repare casa, sa tunda iarba, sa joace golf, sa urmareasca meciul la televizor si sa citeasca ziarul.  Mama trebuie sa curete casa, sa spele rufele, sa mearga la intalnirile de la club, sa faca cumparaturile, sa vorbeasca la telefon si sa barfeasca cu vecinii.  Nu mai este timp pentru copii!  Seara, tata si mama ies pentru a-si petrece noaptea in oras, lasand copiii sa terorizeze cartierul, sau sa se uite la televizor pentru a invata cum se comit infractiuni.  Copiilor mai mari li se permite sa se duca la discoteca sau la „ruga”!  Salile de biliard, cluburile de noapte, discotecile, cinematografele pentru masini, si alte locuri pacatoase inspirate de Diavol, fac in mod fals ceea ce parintii nu au reusit sa faca!

Majoritatea parintilor nu vad pericolele neglijarii copilului.  Niciodata responsabilitatea cresterii corecte a copilului nu a fost asa de mare.  Niciodata nu au renuntat parintii la autoritatea si educatia parentala asa cum renunta in aceasta generatie.  Ambii parinti vor lucra zi si noapte pentru a procura haine la moda, televizor color, masini, si chiar pizza; dar ei nu vor misca un deget in ceea ce priveste morala si educatia spirituala a copiilor lor.  Aceasta este problema copiilor!

Lipsa unui exemplu

 

AUZIM DE MULTE ori despre copii ca fiind victimele unei influente nesanatoase si a unui anturaj rau.  Aceasta este adevarat pentru ca ii include si pe parintii lor!  Exemplul parental este un factor critic in dezvoltarea corecta a copilului.  Nimic nu face mai ineficient efortul parintilor in educare, decat ipocrizia lor.  Copiii nu vor adopta standarde pe care parintii nu vor sa le puna in practica.

Astazi, de prea multe ori un tata incearca sa-si corecteze fiul prin ceva de genul: „Vreau ca tu sa incetezi  sa-mi mai fumezi tigarile!” sau „Sa nu te mai prind ca bei din tuica mea!” sau „Incetineste!  Vad ca tu conduci la fel de tare ca mine!” sau „Fiule, du-te la biserica si fii baiat cuminte.  Tata o sa stea acasa si o sa citeasca ziarul.  Te rog sa ii spui predicatorului ca tata e bolnav.”

O mama va cauta sa-si corecteze fiica asa: „Te-ai machiat ca o prost crescuta.  Nu mai umbla cu rujul si cosmeticele mele!” sau „Fusta ta e la fel de scurta si stramta ca a mea!  Du-te si schimba-ti-o in minutul asta!” sau „Tortul tau este si mai nereusit decat al meu!  Pur si simplu trebuie sa inveti sa gatesti!” sau „Ai uitat sa citesti in Biblie azi!  Incepi sa uiti la fel ca mine!”

Cei mai multi copii sunt josnici si rai pentru ca ii imita pe cei in varsta.  Ei urmeaza exemplele rele puse inaintea lor de parinti.  Un copil invata mai mult cu ochii decat cu urechile.  El urmeaza exemplul mai mult decat preceptul.  Ezechiel 16:44 spune: „Cum este mama asa si fata!”  Copiii sunt mimi naturali.  Un copil este reflexia parintilor lui.  Manierele, vocabularul, obiceiurile  si opiniile copiilor sunt adesea oglinzi ale parintilor; mai bune sau mai rele.

Parintii care fumeaza marijuana si consuma alcool in exces se pot astepta de la copiii lor sa faca la fel.  Daca copiii ii aud pe mama si pe tata certandu-se, criticandu-se si ridiculizandu-se unul pe altul, se pot astepta ca ei sa urmeze acelasi exemplu.  Daca un om este onest si muncitor, el se poate astepta ca fiul sau sa fie la fel.  Daca o sotie e loiala si supusa sotului ei, ea poate conta pe fiica sa ca va fi la fel.  Daca parintii neglijeaza Biblia si biserica, copiii le vor urma pasii tot drumul pana la iad.  Daca parintii sunt implicati in sex extraconjugal, atunci copiii vor fi implicati in sex premarital!

Parintii culeg ceea ce seamana.  Exista un bun exemplu pe care il putem vedea in viata lui David, regele Israelului.   El a comis adulter si crima in fata copiilor sai si in fata poporului Israel.  El a trait sa vada cum unul din fiii sai si-a violat sora iar altul a comis adulter cu concubinele sale.  David de asemenea a trait sa vada pe unul din fiii lui injunghiindu-l  pe celalalt.  Exemplul rau al lui David a putut fi vazut in fiii lui.  Exista ceva adevar in vechea zicala: „asa tata, asa fiu”.

 

 

Lipsa disciplinei

 

O ALTA PROBLEMA a copiilor de astazi este lipsa disciplinei din camin.  Totul in locuintele moderne functioneaza pe baza de intrerupator, cu exceptia copiilor.  Timpurile cu siguranta s-au schimbat de pe vremea cand eram eu copil.  Pe atunci, copiii veneau la biserica si stateau linistiti din cauza strictei discipline administrata de parinti.  In acele zile, nu aveam „incaperi ale copiilor” asa cum au azi bisericile moderne.  In zilele noastre, parintii, ajutati si asistati de bunici, nu-i pot opri pe micuti sa faca istericale in biserica.  Unii parinti nu vin la biserica, ci stau acasa pentru ca nu isi pot controla copiii si le este teama sa nu se faca de rusine in public.

Copiii de astazi fac ceea ce generatia mai in varsta ar fi facut daca nu ar fi fost disciplinati.  Generatia tanara nu a fost tinuta in frau asa cum au fost generatiile trecute.  In loc sa fie „atinsi” sau „plezniti” pentru a fi supusi parintilor, generatia actuala este victima psihologiei de felul: „trateaza cu bunatate,” „fa cum vrei”.  Mai degraba decat sa pedepseasca copilul pentru neascultare, parintii de astazi incearca sa-l mituiasca cu bomboane, daca va fi „bun”.

Parintii dau copiilor prea multa libertate.  Ei sunt prea permisivi.  Niciodata parintii prea permisivi nu vor ajunge sa fie respectati cand copiii vor creste.  „…Copilul lasat de capul lui face rusine mamei sale.”  Multi copii au nevoie sa-si auda parintii spunand un „nu” hotarat.  Cand semanam o disciplina si un exemplu gresit in mintea copiilor, va trebui sa culegem consecintele negative.  Si aceasta e ceea ce facem chiar acum!  Noi culegem bogata recolta de copii imorali, chiulangii, hipioti, tineri rebeli care urasc Biblia.

Biblia ii invata pe parinti sa-si disciplineze copiii pentru fapte rele.  Ea ofera patru motive pentru aceasta: (1) Pentru ca ii iubim:  „Cine cruta nuiaua, uraste pe fiul sau, dar cine-l iubeste, il pedepseste indata.” (Proverbe 13:24); (2) Pentru ca ei au nevoie de aceasta: „Nebunia este lipita de inima copilului, dar nuiaua certarii o va dezlipi de el.” (Proverbe 22:15); (3) Pentru ca le va imbunatati comportamentul: „Nuiaua si certarea dau intelepciunea, dar copilul lasat de capul lui face rusine mamei sale.” (Proverbe 29:15); (4) Pentru ca disciplina este o modalitate de scapare a sufletelor copiilor din iad: „Nu cruta copilul de mustrare, caci daca-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri.  Lovindu-l cu nuiaua, ii scoti sufletul din locuinta mortilor.” (Proverbe 23:13-14).

Disciplinarea potrivita nu trebuie sa ia niciodata forma abuzului.  Nu-ti pierde cumpatul si nu-ti lovi copilul in cap sau in organele vitale.  „Parintilor, nu intaratati pe copiii vostri, ca sa nu-si piarda nadejdea” (Coloseni 3:21).  Dar nu va fie frica sa-i „atingeti” la „locul pe care stau jos”.  „Atingeti-i” corespunzator, asa incat copiii sa raspunda si sa le para rau pentru conduita lor gresita.  Disciplinarea copiilor mai mari poate fi interzicerea unor privilegii.

Copilul trebuie facut sa inteleaga justetea disciplinarii.  Cand disciplina este corecta si este administrata consecvent, nu va dura mult pana cand copilul te va imbratisa si va recunoaste ca a meritat bataie.  El va fi mai sigur de dragostea si preocuparea ta sincera fata de el decat inainte de a-l disciplina.

Nu doar ca unii din parinti esueaza in administrarea disciplinei, ci sunt hotarati sa nu permita nimanui s-o aplice.  Sorina poate fi mai rea decat „Izabela”, sau Ion poate fi un pericol pentru societate, dar ar fi bine ca nimeni sa nu indrazneasca macar sa sugereze ca nu sunt perfecti.  Ceilalti copii sunt cei ce creeaza toate problemele.  Vai de biserica ce indrazneste sa disciplineze asa un tanar pentru conduita nepotrivita.  Vai de invatatorul care „atinge” asa un copil!  Vai de politistul ce trebuie sa aresteze pe unul din acesti delicventi minori rasfatati de parinti!  Parintii vor raspunde cu alibiuri, amenintari, mita si cautiune.

Lipsa dragostei

 

O ALTA PROBLEMA a copiilor de astazi este ca ei nu sunt iubiti de parintii lor.  Nici o fiinta din univers nu cere si nu are nevoie de dragoste mai mult decat copiii.  Biblia invata aceasta: „sa ne iubim unii pe altii” (1 Ioan 3:11).  Mai invata si ca: „dragostea, deci, este implinirea Legii” (Romani 13:10).  Parintii iubitori produc copiii iubitori.  Copilul nu va fi niciodata prea mare pentru ca parintele sa inceteze sa-i arate afectiune.

Imi place micul semn care spune: „Ti-ai imbratisat copilul azi?”  Este bine pentru parinti sa le spuna copiilor: „Scumpule, tata si mama te iubesc mult.  Suntem mandri ca Dumnezeu ne-a binecuvantat cu un copil ca tine. Suntem onorati sa te avem in familia noastra!”

Intotdeauna lasa-ti copiii sa stie ca ii iubesti si vrei sa ii ajuti.  Chiar si in disciplinare aminteste-ti de dragoste!  Dumnezeu ii educa doar pe cei pe care ii iubeste: „Eu mustru si pedepsesc pe toti aceia pe care-i iubesc. Fii plin de ravna dar, si pocaieste-te!” (Apocalipsa 3:19).  Ce bun exemplu pentru parinti!

Este un fapt cunoscut ca majoritatea parintilor nu-si iubesc copiii asa cum ar trebui!  Noi traim intr-un timp cand chiar si parintii sunt „fara dragoste fireasca” (2 Timotei 3:3).  In prea multe cazuri copiii sunt conceputi in desfrau si se nasc in lume nedoriti.  Auzim mult despre „sarcini nedorite” si despre copii pe care parintii i-au abandonat.  Nou-nascutii sunt abandonati in camere de motel, statii de autobuz si tren, pe treptele caselor, pe marginea drumului sau in containere de gunoi.  Ei sunt neglijati si uitati pentru ca stau in calea placerilor lumesti.  Copiii care cresc lipsiti de dragoste, in general nu au dragoste nici pentru parintii lor, nici pentru altcineva.  De ce sunt atatea delicte comise de tineri si delicventa juvenila este la apogeu?  De ce se intreaba autoritatile ce ar trebui sa faca cu toti adolescentii escroci?  De ce in timpul noptii copiii hoinaresc pe strazile oraselor noastre?  De ce baieti si fete fug de acasa?  De ce se drogheaza asa multi copii?  Care este problema reala?  In cele mai multe cazuri aceasta se datoreaza lipsei dragostei parintilor fata de copii!  Chiar si un animal stie cand il iubesti, iar un copil are cu mult mai mult discernamant decat un animal!

Ce se poate face cu privire la infractiunile comise de adolescenti?  Bastonul politistului si celula inchisorii nu vor rezolva problema.  Nici „interdictia de a iesi din casa dupa ora noua”, nici scolile de corectie, nici orfelinatele. Petrecerile sau divertismentul sponsorizat de vreo biserica nu sunt solutii.  Avem nevoie de parinti care sa-si iubeasca copiii, care isi vor face timp sa-i invete ce e bine si rau, care sa ii invete Biblia si care sa ii disciplineze atunci cand gresesc.  Avem nevoie de parinti care sa fie un bun exemplu inaintea copiilor lor si care cu regularitate sa mearga cu ei la biserica, la „scoala duminicala”.  Jos cu psihologia moderna seaca ce Il respinge pe Dumnezeu si Biblia si ne spune ca noi nu ar trebui sa ne disciplinam copilul!

 

Concluzie

 

TINERII SI TINERELE nu pot invinovati generatia mai in varsta pentru toate problemele lor.  Acesti hipioti si huligani sunt responsabili de propria purtare.  Ei nu sunt obligati sa ii urmeze pe cei mai in varsta atunci cand acestia gresesc.  Tinerii s-au adus pe ei insisi in acest mod de viata „hippy”, si sunt responsabili pentru purtarea lor inaintea lui Dumnezeu.  „Asa ca fiecare din noi are sa dea socoteala despre sine insusi lui Dumnezeu”(Romani 14:12).

Este timpul pentru tinerii acestor zile sa se hotarasca sa-si canalizeze vietile pe un curs productiv.  Este timpul ca ei sa alunge ipocrizia si pretinsa fericire hippy.  A venit timpul pentru ei sa se intoarca la Dumnezeu si la Biblie pentru a avea ajutor in planurile lor de viata.  Este timpul ca ei sa asculte Evanghelia.

 

„Pocaiti-va, si credeti in Evanghelie!”

(Marcu 1:15).

http://www.abaptistvoice.com

Cum sa nu-ti distrugi casatoria –Vladimir Pustan

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în FAMILIE

A te casatori e usor, a ramane casatorit e mai dificil, iar a fi fericit in casatorie e o arta.

 Cand vorbim despre casatorie, despre institutia aceasta a familiei, vorbim intr-un timp in care mai mult de cat oricand e atacata. Stiti de ce are nevoie o femeie? De un sot dependent de sfanta Scriptura, dependent de Dumnezeu. Cand sunt probleme, barbatul zice, “Haidem, inchidem totul si dam drumul la Biblie, toti pe genunchi, barbatul conduce inchinarea in casa. Femeia are nevoie de un barbat dependent de Dumnezeu.Pastorul Pustan da cateva sfaturi practice:
O casatorie care nu va tine:
1. casatoria facuta inainte de fi matura o persoana.
2. casatoria cu un necredincios. Eu trebuie sa imi iau sot sau sotie din poporul lui Dumnezeu.

3. casatoria facuta cu acest sindrom de boala ciudata, care la noi se numeste ‘dragoste la prima vedere’, desi dragostea la prima vedere are mai mult de a face cu biochimia. Biblia spune ca omul ascuns al inimii, cel din interior este important.

4. casatoria implicata cu relatii sexuale dinainte.

5. casatoria in orb (aranjata).

Crestinii se casatoresc o singura data.

Multi se pregatesc sa se casatoreasca si atat sunt framantati cu ziua nuntii si atat sunt de obositi pentru nunta aceea, ca nu mai stiu ce sa faca dupa. Deci, scopul lor a fost nunta.

1. Nu va mai ganditi la lucruri grandioase. Invatati sa traiti din lucruri marunte. Un zambet, o incurajare, o vorba buna, un SMS, lucruri frumoase si marunte. Gesturile acestea in viata de casatorie conteaza. Traiti frumos. Lucrurile acestea marunte infrumuseteaza viata.

2. Comunicati intre voi. Cele mai multe familii nu se destrama din cauza adulterului, ci din cauza necomunicarii, din cauza inflexibilitatii. Din pacate, cele mai multe familii au un singur punct de lumina in casa- e acela de la televizor sau de la calculator. Acela este singurul punct luminos in casa. Dar, cand Dumnezei i-a spus lui Adam, “Nu e bine ca omul sa fie singur, nu s-a gandit sa-i dea un televizor, nu s-a gandit sa-i dea un laptop, ci i-a dat pe Eva. De ce? Nu e bine ca omul sa fie singur. Marea problema este cu comunicarea. Atat de mult se vorbeste inainte de casatorie si atat de putin dupa. Cum trebuie sa fie comunicarea intre casatoriti?
1. In primul rand fiti deschisi si onesti, spune Biblia in spuneti-va adevarul in dragoste. Pentru ca cu adevarul poti ucide. Conteaza cum spuneti orice lucru. Spune, “Asta e problema mea…..,” nu comunica primul lucru cu mama. Si apoi, de la mama sa plece la sotie (a ta). Nu suporta nici o femeie lucrul acesta, nici invers. Incercati sa va spuneti temerile, framantarile voastre.

 

2. Daca avem o problema, nu o ascundem sub covor. Si stiti unde se spune o problema, o framantare? Intotdeauna in dormitor, sa nu va auda copiii. Nu vorbiti in contradictoriu in fata copiilor vostri. (Nu vorbiti de nimeni in fata copiilor vostri). Cand veti distruge in mintea lor cea mai mica autoritate, cum e educatoarea, invatatorul, profesorul, pastorul, seful de la servici. – cand veti distruge in fata lor o linie de autoritate cat de mica, linia de autoritate pana la capat se va distruge in mintea copiilor vostri si voi sunteti linie de autoritate. Nu o sa mai creada copiii nici in tata, nici in mama, pentru ca voi a-ti facut-o asta.
3. Comunicarea sa fie cu stapanire de sine. In Proverbe 25 spune ca nebunul isi arata toata patima, dar inteleptul o stapaneste. Va rog in numele lui Isus Hristos sa nu mai vorbiti cand sunteti la manie. E o nebunie sa vorbesti la suparare. Cele mai grele cuvinte din univers sunt: Te iubesc si iarta-ma. Este o arta sa sti cand sa taci, dar este o arta sa sti si cand sa vorbesti. Eclesiastul 5 spune ca e mai bine sa asculti.
4. Spune o vorba buna celui de langa tine. Ascultati-va in framantarile cotidiene.
5. Verbalizati-va dragostea. Dragostea sta si in cuvinte. Am tinut un studiu cu familii acum 18 ani si am vorbit despre faptul ca e bine sa ne spunem sotiilor ca le iubim, asa cum ne spune Hristos zilnic ca ne iubeste. Am intrebat cati dintre frati au spus sotiei lor ca o iubeste in ultimii 5 ani (la care s-au ridicat 10 maini) si a zis un frate: Noi le-am spus atunci cand ne-am casatorit, odata. Pai, da noi nu ne luam cuvantul inapoi. (63:00) Am zis, “Atunci, nu conteaza, in seara asta va duceti si le spuneti la sotii acasa ca le iubiti. Au fost suparati pe mine. Au zis, frate, eu nu stiu ce invataturi straine ai invatat tu acolo la Bucuresti.” Hristos, chiar ca ne spune in fiecare zi ca ne iubeste, ca daca nu ne-ar fi spus ca ne iubeste, stiti unde eram? La terapie intensiva. Verbalizati-va dragostea.

6. Nu neglijati aspectul exterior niciodata. Din pacate, foarte multi barbati si foarte multe femei sunt ingrijiti pana la casatorie.

7. Nu va povestiti casa la nimeni, numai la Dumnezeu. Critica nu va rezolva nimic, numai Dumnezeu poate schimba omul.
8. Impliniti-va nevoile unii altora. E nevoie pentru amandoi pentru a face din casatorie un succes. Dar, ca sa o faca praf e nevoie de unul singur. Si atunci pun o intrebare: Nu cumva esti tu de vina ca casatoria voastra nu e buna? Reusita in casatorie am invatat ca este cand esti gata tu sa dai celuilalt, in loc sa te inveti sa astepti tu sa primesti. Fericirea inseamna sa dai tu. Eu cred ca implinirea nevoilor este tinand cont ca sotiile si sotii sunt diferiti.
• Stiti ce nevoie are sotia voastra? Un sot care sa o inteleaga asa cum este. Trebuie sa o intelegi, sa-i porti de grija, sa o acepti asa cum este ea. Perfectiunea vine numai in cer. Stiti de ce are nevoie o femeie? De un sot dependent de sfant Scriptura, dependent de Dumnezeu. Cand sunt probleme, barbatul zice, “Haidem, inchidem totul si dam drumul la Biblie, toti pe genunchi, barbatul conduce inchinarea in casa. Femeia are nevoie de un barbat dependent de Dumnezeu.
• Ce nevoie are sotul dumneavoastra? Are nevoie de o sotie supusa. Stiti ce inseamna cuvantul “supus” in limba greaca? Aderare voluntara la ordine. Oricine poate sa dea cu pumnul in masa, nu-ti trebuie multa minte pentru asta. Aderare voluntara la ordine. Voi sunteti egali, dar barbatul, sotul este primul intre egali. Cum zici tu, el are ultimul cuvant. Sotului ii trebuie o sotie care sa il incurajeze. Traim intr-o lume a concurentei. Multumiti-va cu ce aveti.

A te casatori e usor, a ramane casatorit e mai dificil, iar a fi fericit in casatorie e o arta.

Stiti ce e o familie nenorocita? Doi oameni singuri care poarta numele de sot si sotie. Doi oameni cu vise diferite, cu ganduri diferite. Daca veti avea familii puternice vom avea si biserici puternice. Bisericile sunt slabe pentru ca familiile sunt slabe. Eu nu cred ca familia e celula de baza a societatii. Eu cred ca familia este lasata de El ca sa fie scopul Lui pe pamantul acesta. Va rog sa aveti grija cu copiii vostri si rabdare, pentru ca tot mai mult trag nadejde ca un ‘Ioan botezatorul’ e prin casele voastre si prin el Dumnezeu vrea sa trezeasca Romania. Nici nu stiti ce purtati acasa sau in pantece. Habar nu aveti ce poate face Dumnezeu cu un copil invatat bine si crescut bine.