Categorie: FAMILIE

Părinte ”bun” vs Părinte responsabil

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, FAMILIE

Părintele ”bun”: ”Trebuie să păstrez controlul asupra copilului”

Acest părinte impune ascultarea, folosindu-se de metode și tehnici persuasive, de obicei moștenite de la proprii părinți. Părintele bun oferă răsplată și pedepsește, într-o încercare disperată de a câștiga. El insistă asupra faptului că adultul are dreptate și că cel mic greșește.

Copilul părintelui bun este un potențial rebel. El simte nevoia de a avea dreptate sau de a câștiga. Din nefericire, de cele mai multe ori, își ascunde adevăratele sentimente, experimentând anxietatea. Acest copil caută ocazii de a se răzbuna și are impresia că viața este nedreaptă. Atunci când dă de greu, el este gata să renunțe, iar tendințele pe care le manifestă sunt de a evada, de a minți, de a fura, lipsindu-i disciplina.

Părintele responsabil: ”Cred faptul că copilul este capabil de a lua decizii”.

Acest părinte îi oferă copilului posibilitatea de a alege, oferind suport și încurajare.

Copilul părintelui responsabil are încredere în sine, fiind mereu gata să încerce a depăși obstacolele. El contribuie, coopează, rezolvă problemele. Acest copil are tendința de a-și folosi resursele și potențialul.

Părintele ”bun”: ” sunt superior”

Acest părinte își domină copilul, asumându-și responsabilitatea dar exagerând în încercarea de a-l proteja. De multe ori acționează fariseic, deși cu bune intenții. Uneori părintele bun își răsfață copilul, în aceeași măsură în care îl face de rușine cu scopul de a-l disciplina.

Copilul părintelui învață, posibil, să își plângă singur de milă, aruncând vina asupra altora, sau criticându-i pe ceilalți. De multe ori el simte că viața este nedreaptă, simțindu-se neadaptat. El așteaptă de la alții să ofere și simte nevoia de a fi superior.

Părintele responsabil: ”sunt egal cu ceilalți, nu valorez mai mult sau mai puțin decât ei”.

Acest părinte crede în copilul lui și îl tratează cu respect. Părintele încurajează independența, oferind posibilitatea de a alege. El se așteptă ca și copilul să contribuie.

Copilul părintelui responsabil dezvoltă, cel mai probabil, încredere în sine și responsabilitate; învață să ia decizii. Acest copil se respectă pe sine și pe ceilalți, crezând în egalitate.

Părintele “bun”: “eu sunt îndreptăţit, tu îmi eşti dator“.

Acest părinte este mult prea preocupat cu corectitudinea. Vine în întâmpinarea copilului cu obligaţiuni.

Copilul părintelui “bun” nu dezvoltă încredere în ceilalţi. El vede viaţa ca fiind nedreaptă şi învaţă a profita de pe urma celorlalţi.

Părintele responsabil: “cred în respectul reciproc”.

Acest părinte promovează egalitatea, încurajând respectul mutual. El evită să-l facă pe copil să se simtă vinovat.

Copilul părintelui responsabil dezvoltă respect pentru sine şi pentru ceilalţi. El are sentimente sociale crescute. Are încredere în alţii.

Sursa: Dr. Benjamin Keyes, Regent University

http://babacii.wordpress.com/

Ce-i întărâtă la mânie pe copiii noștri? – de Petru Lascau

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Articole cu copii, FAMILIE

Unul dintre comentatorii blogului meu mi-a făcut următoarea provocare:

@Petru Lascau, aș vrea să elaborați puțin versetul din Efeseni 6:4 într-un alt post când aveți timp. Eu sunt și părinte și copil, trăind între părinti tradiționali români și cu copii crescuți în cultura americană. Eu mulțumesc lui Dumnezeu pentru părinții care au înțeles acest verset, dar vădîin jurul meu o mare lipsă de părinti duhovnicești.
“Și voi, părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i în mustrarea și învățătura Domnului.”

Am găsit câteva motive pentru care unii copiii sunt provocați mereu la mânie de către părinții lor.

Copilul este înărâtat la mânie atunci când părintele lui (mama sau tata) comit următoarele:

1.Părintele expune constant în fața copilului modelul unui om mânios
2.Lipsa aromoniei din căsnicia ta
3.Disciplinarea se face mereu la mânie
4.Inconsecvența în disciplină
5.Standarde duble în aplicarea disciplinei
6.Nu admiți niciodată că ai greșit
7.Cauți mereu greșeli la copil
8.Anulezi regulile stabilite de Dumnezeu prin regulile tale
9.Când nu asculți partea lui de poveste
10. Când îl compari mereu cu alții
11.Când nu-ți faci timp să vorbești cu el
12.Când nu-l lauzi și apreciezi pentru reușite
13.Când nu te ții de promisiuni
14.Când îl mustri sau pedepsești în fața altora
15.Prin acordarea de prea multă libertate
16.Prin faptul că ești prea strict
17.Când faci glume pe seama lui
18.Când îl abuzezi fizic

Sunt sigur că există și alte motove care duc la întărâtarea la mânie a copiiilor noștri. Probabil că unii dintre cititori ne vor ajuta să completăm lista de mai sus.

 

Greșelile bărbaților (1)

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în FAMILIE

Când ne căsătorim credem că avem multe puncte în comun. Descoperim apoi că suntem foarte diferiţi totuşi unul de altul. Nu e de mirare că un autor spunea că “Bărbaţii vin de pe Marte – femeile de pe Venus.”

Ceele mai grave erori pe care bărbații le fac față de soțiile lor pornesc de la prezunția falsă că soţia este la fel ca noi, un alt bărbat care poartă fustă. Expresia din Scripturi: “Carne din carnea mea, os din oasele mele” – nu înseamnă “asemenea mie”.

În urma unui sondaj de opine în rândul femeilor căsătorite s-a întocmit o listă de greșeli grave pe care bărbații n-ar trebui să le comită niciodată față de soțiile lor.

Pe parcursul câtorva postări voi încerca să prezint pe scurt aceste greșeli care pot produce pagube serioase în relațiile de familie. Să încercăm să le evităm spre binele familiiei noastre, cu toate că se spune că “bărbaţii nu fac de două ori aceeaşi greşeală – o fac de trei, patru, cinci… zece ori…”  Dar să începem cu prima:

1. Când soţia îți împărtășește o problemă nu-i spune cum s-o rezolve,            înainte ca ea să termine de vorbit!

Femeile au nevoie să vorbească – mai mult ca bărbaţii. De aceea vorbim de “limbă maternă” nu paternă. În medie o femeie folosește cca 40.000 de cuvinte pe zi, de 2 ori mai multe decât un bărbat. Când o soție dă peste o problemă ea are nevoie să vorbească despre ea. Ea gândeşte astfel:  “Trebuie să discut cu soţul meu toate detaliile acestei probleme”. Nevoia ei cea mai mare este împărtășirea problemei cu soţul ei.

Faţă în faţă cu o problemă, bărbatul gândeşte astfel: “Trebuie găsită imediat o soluţie acestei probleme.” Dumnezeu a făcut bărbaţii ca rezolvatori de probleme. Problema cea mai mare a bărbaţilor nu sunt femeile lor ci ei înșiși.

În probleme, femeile au nevoie de empatie, de atenţia neîmpărţită a soţilor lor. Aceștia nu trebuie să facă și să spună nimic ci să asculte. Când un soț știe să asculte necazul soției sale, el spune cu aceasta: “Te iubesc! Vreau să te înteleg! Sunt aici să te ajut!”

Cel mai bun lucru este să încetezi orice activitate (închide TV-ul, ziarul, cartea, telefonul, computerul etc…). Fii ochi şi urechi! Taci! Mai bine oftează şi aprobă. Dă semne că înțelegi şi că îți pasă. Încearcă să simţi cu ea. Las-o să termine povestea. Până la capăt. Nu întrerupe! Nu oferi soluții. Ea are nevoie de empatia ta și nu de soluțiile tale.

O ilustrație la cele de mai sus:

Neluțu și Viorica – doi copii vecini – stăteau pe prispa casei. Viorica întrebă:
– Neluțu, crezi că am ochi frumoși?
– Îhî! – răspunse Neluțu vădit indiferent.
După câteva momente, Viorica întrebă din nou:
– Crezi că părul meu este atractiv?
Neluțu răspunse din nou cu un “Îhî!”
După o vreme:
– Neluțu, așa-i că sunt frumoasă?
Neluțu răspunse roșidu-se puțin:
– Îhî!
– O, Neluțule mi-ai spus cele mai minunate cuvinte din viața mea! –  zise Viorica plină de bucurie.

http://lascaupetru.wordpress.com/2011/07/18/greselile-barbatilor-1/

Pana unde am merge ca sa comunicam cu copiii nostri?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în DILEME, FAMILIE

Focus on the family a avut o emisiune ieri – despre copiii surzi. N-am ascultat chiar de la inceput asa ca unele amanunte le-am putut doar intelege din restul discutiei. Era un tata care povestea despre fiica lui de 5 ani care era surda. Ne descria el frustrarea pe care o avea ca nu poate sa comunice cu fiica lui asa cum ar fi vrut.

Au cautat el si sotia lui o scoala pentru surzi si scoala era la 3 ore distanta de unde locuiau. Au incercat ei sa gaseasca de lucru in zona aia, dar n-au reusit . Si-au dus fetita la scoala…si au trebuit sa o lase acolo de luni pina vineri; si povestea omul cu glasul tremurind cum a inteles ca micuta lui s-a simtit abandonata- dar nu avea ce altceva sa faca.

In afara de chestiile astea marunte, dar dureroase, pe care le intimpina o familie cu un copil care este diferit de ceilalti copii, dadea el niste statistici. De pilda, dintre parintii copiilor surzi, doar 10 % pot comunica cu copiii lor. Dintre acestia doar 2 % din tati invata limba semnelor si 8% dintre mame. Este absolut tragic – cind te gindesti la numarul mic de parinti care nu pot sa aiba o discutie intima cu copiii lor.

O alta problema – bisericile nu sint echipate cu materialele si serviciile necesare ca sa se adreseze surzilor. Din totalul de oameni surzi, spunea el…doar 2% il cunosc pe Isus Christos ca Domn si Mintuitor. Daca o biserica are un translator pentru surzi, chiar si acolo nu exista o partasie si o societate a celor care nu aud- pentru ca si ei ar trebui sa aiba undeva un grup in care sa se simta bine. Cum ei nu “aud” decit in fata lor…amestecati cu restul lumii, li se pare adesea ca oamenii vorbesc despre ei. Noi putem vorbi si sa ne uitam in alta parte fara sa ne gindim la altceva…ochii se duc aiurea uneori peste lucruri si oameni. Dar surzii se uita la gura si la semnele cu care vorbesc si nu pot intelege atitudinea noastra prea bine.

Povestea el ca, in dorinta de a gasi tot ce putea gasi in ajutorul fiicei lui surde, pe linga ca a invata limba semnelor, a vizitat o facultate pentru surzi si era in cautarea unor casete cu povesti religioase pentru copiii surzi- dar n-a gasit nicaieri. Asa ca s-a dus o statie de TV si a incercat sa creeze programe pentru surzi. Povestea ca atunci cind a vizitat facultatea (nu-mi amintesc unde era- undeva prin Sud- pentru surzi) una dintre doamnele care l-a intilnit pe coridor si care avea o functie in conducerea facultatii, stind de vorba cu el, spunea ca in 15 ani de cind lucra ea acolo, el era doar al doilea tata care s-a aventurat cu fiica lui sa viziteze aceasta institutie.

Dupa mai multe straduinte, reuseste sa scoata ceva filmulete pentru copiii surzi. Vizitind o biserica mai tirziu si vorbind despre acest subiect atit de drag inimii lui, a fost acostat la urma de o familie care era evident aveau o fetita surda. Ei beneficiasera de o astfel de caseta si i-au putut da citeva amanunte foarte emotionale despre impactul pe care aceasta caseta a avut-o asupra fetitei lor.

Ei spuneau ca in fiecare seara se rugau impreuna la masa…si ca fetita lor se ruga – in felul ei si ea. Dar nu se ruga singura niciodata. Dupa ce a vizionat insa caseta, a venit la e si le-a spus foarte surprinsa…”Voi stiti ca si Dumnezeu intelege limba mea – limba semnelor)?” Asta pentru ca pina in acel moment ea nu a realizat ca Dumnezeu poate sa o inteleaga fara sa rosteasca cineva ceea ce ea spune prin semne.

Avem copii care vad si aud si avem asa un timp dificil sa ii facem sa ne intelaga, sau sa le explicam despre Dumnezeu. Imi imaginez doar cit de greu este sa transmiti informatii si ginduri atit de subtile si pline de inteles – unui surd – cind ai la dispozitie un numar restrins de semne- si devine atit de greu sa descrii altceva in afara obiectelor- sa descrii emotii, stari sufletesti…dragostea infinita a Lui Dumnezeu…

……………….

Daca un parinte al unui copil surd invata o limba noua doar ca sa comunice cu copilul lui, ma intreb de ce unii dintre noi nu facem mai multe eforturi cu copiii nostri care vad si aud…Sau avem toate mijloacele sa putem sa comunicam cu ei…dar ne cheltuim timpul cu altceva? Subiect de pus pe…ginduri…

http://opiniisimarturiidefamilie.blogspot.ro/

Obstacole care v-ar putea afecta casnicia

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în FAMILIE

Casnicia este un parteneriat pe termen lung, insa exista atat de multe lucruri, unele chiar marunte la prima vedere, care pot afectarelatiile de cuplu, daca nu sunt gestionate in mod corespunzator. Indiferent de natura lor, pana la urma nu problemele in sine sunt cele care pot distruge relatiile de cuplu, ci modul in care ele sunt manevrate. Este adevarat si faptul ca depasirea diferitelor provocari pe care le ofera viata poate sa intareasca relatiile de cuplu, daca cei doi parteneri au disponibilitatea de a lupta pentru succesul relatiei lor. Cu acestea in minte, iata 8 obstacole care ar putea pune in pericol relatiile de cuplu.

 

 

Relatii de cuplu #1: Aparitia primului copil

Oricine are copii poate confirma cu mana pe inima ca aparitia unui bebe in sanul familei schimba totul. Insa, exista anumite cupluri care raman orbi in fata acestei tranzitii. Inainte va focusati unul asupra celuilalt, insa odata cu venirea pe lume a copilului toata atentia este indreptata asupra lui. Important este sa nu pierdeti din vedere relatia voastra, iar pentru ca acest lucru sa nu se intample trebuie incepeti din nou sa va focusati unul asupra celuilalt. Nu trebuie sa asteptati sa gasiti timp si pentru voi, pentru ca niciodata n-o sa aveti timp. Creati-l. Chiar si 10 minute petrecute impreuna seara dupa ce copilul a adormit va poate ajuta sa nu pierdeti din vedere relatia voastra. Nu trebuie decat sa stati pe canapea si sa vorbiti, iar casnicia va avea numai de castigat.

 

 

Relatii de cuplu #2: Unul dintre parteneri ramane fara job

Socul pierderii locului de munca poate fi devastator. Dintr-o data ti-ai pierdut echilibrul, iar stabilitatea lipseste din viata voastra. Partenerul fara job este cu moralul la pamant fiind ingrijorat de abilitatea sa de a sprijini familia, iar celalalt incearca sa-l sustina si sa-si reprime sentimentele de teama si frustrare. Astfel, ambii parteneri incearca sa-si ascunda sentimentele si asta ii indeparteaza. Si tocmai in astfel de momente comunicarea este capitala. Nu-i oferi sfaturi despre cum sa-si caute o slujba decat daca ti-au fost cerute. Cel mai bine este sa discutati despre ce s-a schimbat in viata voastra si sa refaceti impreuna bugetul familiei. Sa spui ce ai pe suflet este cheia care va va scoate pe amandoi la liman.

 

 

Relatii de cuplu #3: Luarea in grija a unui parinte

Cand esti prins intr-un „sandvis de generatii” – pe de o parte trebuie sa ai grija de copii, pe de alta de un parinte in varsta (eventual bolnav), ca sa nu mai vorbim de partenerul de viata – lucrurile o iau usor razna. Pentru a iesi din acest impas trebuie doar sa acorzi fiecarei parti cate o bucatica din atentia ta, fara ca ceilalti sa se simta frustrati. Asa cum copiii au nevoie de dragoste, de joaca, asa are si parintele nevoie de un medicament, de o consultatie medicala sau de o imbratisare, un gand bun, o strangere de mana. Insa in tot acest amalgam, partenerul de viata trebuie pus la coada listei de prioritati. Si in aceasta situatie cheia rezolvarii tuturor problemelor este comunicarea. Discuta cu sotul/sotia, afla ce il(o) framanta, incercati sa va intelegeti reciproc.

 

 

Relatii de cuplu #4: Pierderea unui parinte

Cand te confrunti cu un deces in familie, mai ales cand este vorba despre parinti, trebuie sa-i acorzi sotului/sotiei spatiul de care are nevoie pentru a-si plange rudele. Chiar daca se duc la serviciu si viata pare ca a intrat in normal dupa inmormantare, lucrurile nu stau deloc asa. Intreaba-ti partenerul de viata de ce are nevoie. Daca are nevoie de liniste, ofera-i-o. Daca are nevoie de mai multa atentie, la fel. Daca vrea sa vorbeasca despre ruda decedata, fii acolo!

 

 

Relatii de cuplu #5: Unul dintre parteneri se imbolnaveste

Cand unul dintre soti se imbolnaveste, se imbolnaveste cuplul. Starea de sanatate a unuia il afecteaza si pe celalalt deopotriva. Insa de multe ori exista pericolul fie ca partenerul sanatos sa devina prea coplesitor si sa nu-i lase bolnavului nici un moment de respiro, fie sa devina coplesit si sa nu mai stie ce sa faca. In oricare din situatii, relatia de cuplu poate avea de suferit. In primul caz, partenerul bolnav poate simti ca-i este invadata intimitatea. In cel de-al doilea caz, partenerul bolnav se va simti vinovat de durerea celuilalt. Solutia este undeva la mijloc, fiecare trebuie sa fie intelegator cu nevoia si durerea celuilalt.

 

 

Relatii de cuplu #6: Schimbari radicale in cariera

Cand unul dintre parteneri se hotaraste sa-si schimbe domeniul de activitate la 180 de grade, echilibrul cuplului se poate deteriora. Apar griji despre “Ce va aduce viitorul?”, “Cum va fi situatia materiala?”, “Cand vom mai face un copil?” etc. Cand vrei sa faci o astfel de schimbare trebuie sa vorbesti cu partenerul de viata in avans si sa luati impreuna hotararea dupa ce ati pus in balanta toate plusurile si minusurile. Nu e o idee foarte buna sa-ti excluzi sotul/sotia dintr-o astfel de decizie foarte importanta pentru viitoarul vostru. Daca te afli de cealalta parte a baricadei si partenerul de viata tocmai ti-a impartasit planurile lui despre schimbarile de cariera, atunci trebuie sa adopti tehnica vorbitorului-ascultator. Amandoi partenerii trebuie sa-si impartaseasca gandurile, sa negocieze, sa se inteleaga reciproc. Nu se incepe niciodata o discutie cu “Nu va merge!”, “Nu ne putem permite!”, “Nu este corect din partea ta!”, “E nedrept si egoist sa-mi ceri asta!”. Asculta planurile partenerului, faceti modificari unde e cazul si porniti impreuna intr-o “calatorie” care v-ar putea schimba viitorul in bine.

 

 

Relatii de cuplu #7: Infidelitatea


Infidelitatea duce la pierderea increderii in partener. Intr-o relatie fiecare partener se bazeaza pe celalalt, ii acorda increderea totala, iar cand unul dintre ei calca stramb cu greu poate recastiga acea incredere. Daca hotarasti sa ramai impreuna cu partenerul dupa ce unul dintre voi a inselat, ia in calcul ca drumul catre vindecarea cuplului este lung si anevoios. Nu spera la o impacare imediata intrucat vei acumula frustrari. Cereti ajutorul prietenilor, al rudelor pentru a va sustine moral. Mergeti impreuna la un terapeut daca e nevoie. El va poate ajuta sa descoperiti impreuna cauza care a dus la infidelitate si sa o eliminati.

 

 

Relatii de cuplu #8: Copiii pleaca la casa lor

Aceasta problema intervine mai ales in cazul familiilor in care mamele au fost extrem de grijulii cu copiii lor, astfel incat sotului nu i-au mai acordat atat de multa atentie. Cand se ajunge aici, doamnele constata ca sotul nu mai este deloc acea persoana de care s-au indragostit in tinerete. Nu si-au dat seama, pe parcursul acestor ani, ca omul de langa ele s-a transformat, iar aceste transformari le lovesc acum din plin. Daca te afli intr-o astfel de situatie, petrece cat mai mult timp alaturi de sotul tau, dar lasa-i si spatiul de care are nevoie. Daca s-a obisnuit sa fie “singur” atat de mult timp, aceasta atentie pe care o capata brusc din partea ta s-ar putea sa fie enervanta. Redescoperiti-va reciproc, si aduceti-va aminte de toate calitatile care v-au facut sa va indragostiti unul de altul.

http://sfatulparintilor.ro