Categorie: FAMILIE

De aceea suntem doi

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în FAMILIE

“Vino dar să ne sfătuim împreună…” Neemia 6:7 up

Sunt momente în relația de cuplu când avem probleme și atunci căutăm o soluție rapidă la problema noastră cerând sfatul unui prieten. Dar Dumnezeu ne îndeamnă să căutăm mai întâi sfatul Lui și al partenerului de viață înainte de a cere sfatul altcuiva din afara familiei.

Din nefericire, în mod deosebit soțiile sunt tentate să facă lucrul acesta. Aleargă la un pastor sau la un prieten atunci când apar probleme. În loc să stea de vorbă cu soțul, ele preferă să sune un prieten de familie. Chiar și atunci când este vorba de creșterea copiilor, femeile tind să caute sfatul altora, mai puțin al soțului lor.

Această practică poate conduce la o distanțare în cadrul relației. Aceasta se întâmplă pentru că planul lui Dumnezeu cu privire la “a deveni una” implică și unitatea în discernământ – a găsi soluția cea mai bună împreună. O atmosferă de încredere și intimitate este întotdeauna rezultatul căutării și dăruirii sfaturilor unul celuilalt.

Una din ispitele prin care putem pierde binecuvântarea intimității este căutarea sfaturilor mai întâi la alții. În dorința de a îl convinge pe celălalt, de multe ori adunăm sfaturile primite și le servim la pachet celuilalt – doar pentru a fi mai convingători în a rezolva problema așa cum vrem noi. Aceasta va crea frustrare și sentimentul de a fi folosit și neimportant. Și întotdeauna urmează conflictul. Și uneori conflictul nu are de a face decât cu modalitatea de a găsi sfaturi și mai puțin cu subiectul în sine.

Cred că Dumnezeu vrea să căutăm mai întâi sfatul Lui și apoi al partenerului de viață.

Aceasta nu înseamnă că nu trebuie să căutăm sfatul celorlalți. Dar tocmai de aceea suntem doi – să ne ajutăm unul pe celălalt în rezolvarea problemelor care apar.

Ce pași poți face astăzi ca să te asiguri că vei cere întotdeauna prima dată sfatul partenerului de viață?

Tată, adu-mi aminte că partenerul de viață este o sursa excelentă de sfaturi!

http://revistarespiro.ro/stiri/de-aceea-suntem-doi

Nu uita să-i spui şi astăzi: te iubesc!

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, FAMILIE

Te invităm să asculţi unul dintre cântecele noastre de dragoste preferate, lansând întrebarea:

I-ai spus astăzi celui drag de lângă tine: „TE IUBESC?”

 

Poate fi ultima ocazie să o faci. Asigură-te că celălalt știe, din faptele și vorbele tale, că este iubit. Într-unul dintre filmele noastre preferate, eroul principal este nevoit să își cucerească în fiecare zi iubita, datorită faptului că aceasta suferă, în urma unui accident, de o afecțiune ce o face să uite, de câte ori merge la culcare, tot ceea ce s-a întâmplat după nefericita întâmplare. Ce har să poți depune iubirea ta… ca într-o bancă în inima celuilalt, astfel încât fiecare gest să aibă însemnătate eternă!

Spune-i și astăzi: TE IUBESC…

VIDEO: Ronan Keating, If Tomorrow Never Comes

Cum le putem transmite copiilor noştri credinţa?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în FAMILIE

 

Cum le putem transmite copiilor noştri credinţa?

 „Şi poruncile acestea pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi, şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâni, şi să-ţi fie ca nişte fruntarii între ochi. Să le scrii pe uşiorii casei tale şi pe porţile tale” Deuteronom 6:6

În principiu, noi nu putem da mai departe decât ceea ce noi înşine posedăm. Nu e posibil să vorbim cu copiii despre credinţa în Domnul Isus Cristos, dacă nu avem noi înşine viaţă din Dumnezeu. Prin vorbirea şi faptele noastre le transmitem mai departe ceea ce gândim noi înşine despre Dumnezeu. Dacă ei observă că, în orice situaţie, noi ne adresăm Lui plini de încredere, îl rugăm şi-l mulţumim, îşi vor da seama că El este demn de încredere. Nu contează ca, în primul rând, să-i predăm copilului lecţii de etică creştină, ci să-l facem să înţeleagă că omul este o creaţie, iar noi, părinţii lui, acceptăm autoritatea Creatorului asupra vieţilor noastre.

Este important ce fel de imagine despre Dumnezeu transmitem copiilor. Este El numai un Dumnezeu care mustră, care priveşte cu ochi vigilenţi dacă ei fac ceva greşit pentru ca apoi să-i pedepsească, sau îl experimentează ei, prin mărturia părinţilor, ca pe un Tată care nu le vrea decât binele? Noi avem răspunderea de a arăta copiilor noştri dragostea fără margini a Tatălui ceresc. Această dragoste o vor înţelege abia când propria noastră dragoste faţă de ei va oglindi ceva din harul lui Dumnezeu.

Acest Tată iubitor este totodată Domnul întregii creaţii şi al vieţii noastre. De aceea El are şi autoritatea şi dreptul de a cere ascultare din partea făpturilor Sale. Noi nu le dăruim copiilor doar dragostea noastră, ci le pretindem şi ascultare, fiindcă este spre binele lor şi al celorlalţi. De aceea este important să le transmitem copiilor noştri ambele aspecte ale naturii lui Dumnezeu: dragostea şi autoritatea.

Educaţia creştină nu se limitează numai la rugăciunea de la masă, la cea de seara înainte de culcare şi la ora de şcoală duminicală. Credinţa noastră trebuie să se manifeste în discuţii, acţiuni şi aprecieri în toate problemele vieţii. Copiii au un simţ aparte pentru a aprecia cât anume cred părinţii lor din ceea ce predică.

Sigur că aşa se întâmplă: copilul mic preia pur şi simplu credinţa părinţilor. El se confruntă cu deciziile acestora şi în primii ani este de acord cu ele fără să le critice. Noi avem însărcinarea să-i confruntăm pe copiii noştri cu pretenţia lui Dumnezeu în privinţa vieţii lor şi să le explicăm Cuvântul lui Dumnezeu; dar va veni clipa în care, după ce vor creşte, vor examina ceea ce i s-a transmis şi vor trebui să se decidă în mod responsabil pentru o viaţă cu sau fără Dumnezeu. Dintr-o credinţă la mâna a doua vor trebui să treacă la o credinţă personală, la prima mână. Copiii, când -potrivit vârstei – vor fi în stare, trebuie să aibă şansa de a rosti o sentinţă cu privire la ei înşişi. Numai astfel devin din imitatori urmaşi sau chiar oameni care aleg o altă cale şi care sunt conştienţi de consecinţele acestei alegeri.

Ne este mereu dat să vedem tineri care fuseseră crescuţi în familii creştine, mergând pe căile lor proprii. Motivul nu trebuie căutat întotdeauna în faptul că ei nu au avut nişte exemple bune ale unei vieţi cu Dumnezeu. Uneori ispitele, atracţiile din direcţia opusă sunt atât de mari, încât ei cred că o viaţă de urmaş al lui Cristos ar ciunti şi îngusta propria lor personalitate.

Mulţi părinţi creştini neglijează totodată să ofere răspunsuri întemeiate şi ferme la problemele cu care copiii lor se confruntă la şcoală. Aproape în fiecare şcoală este predată evoluţia ca realitate. Este de datoria noastră ca părinţi să ne confruntăm cu aceste probleme, pentru ca astfel copiii noştri să nu aibă impresia că lucrurile scrise în Biblie nu rezistă din punct de vedere ştiinţific şi sunt învechite, în felul acesta sunt semănate îndoieli şi Cuvântul lui Dumnezeu este pus la îndoială şi în alte domenii. Expresii precum: “Stă scris în Biblie şi de aceea este aşa”, sunt de fapt corecte, însă de prea puţin ajutor unui tânăr care îşi pune diferite întrebări. Noi trebuie să deconectăm fie raţiunea, fie inteligenţa pentru a crede. Credinţa nu este doar o simplă considerare a unui anumit aspect ca fiind adevărat, ci o încredere în ceea ce spune Dumnezeu, încrederea este de fapt o problemă de inimă, calea însă trece prin intelect. Dumnezeu nu ne cere să ne maltratăm raţiunea, în creaţiunea Sa observăm logică, înţelepciune şi un plan foarte precis. Cum să capete copiii noştri încredere în El, dacă nu suntem noi înşine adânc convinşi de seriozitatea Cuvântului Său şi nici nu putem explica acest lucru? Cum să venim în întâmpinarea fricii copilăreşti, dacă nu suntem convinşi că El şi nu întâmplarea guvernează universul?

În familia noastră, copiii ştiau deja că noi eram gata să venim cu argumente în întâmpinarea celor susţinute la şcoală de profesori precum că lumea a apărut la întâmplare. Ei n-au avut niciodată impresia că nouă ne-ar fi teamă de o confruntare. Am încercat cu exemple să le dăm răspunsuri pe care să le înţeleagă, le-am explicat unde teoria evoluţiei nu poate găsi nici o explicaţie şi unde ascunde faptele care vorbesc în favoarea creaţiei. Le dădeam articole sau cărţi pentru profesorii respectivi sau căutam să discutăm noi înşine cu ei. Nici unul dintre cei patru copii ai noştri nu avea îndoieli în privinţa problemei acesteia, nici măcar la vârsta liceului. Pe baza faptelor incontestabile ajunseseră la convingerea că este nevoie de o credinţă mult mai mare pentru a accepta teoria evoluţiei decât ceea ce ne spune Biblia despre creaţie.

Specialiştii sunt unanimi când afirmă că vârsta preşcolară, deci în special cel de-al şaselea an de viaţă, este de o importanţă hotărâtoare pentru ceea ce copilul va crede mai târziu. Până acum el a crezut pur şi simplu fiindcă aşa l-au învăţat părinţii. Dar acum începe el însuşi să întrebe şi să-şi dezvolte părerile. Desigur, educaţia spirituală nu începe abia în acest moment. Eu însămi îmi amintesc foarte exact această vârstă şi ce întrebări despre Dumnezeu mă mişcau, îmi plăcea să merg la şcoala duminicală şi îmi făceam diferite gânduri: “Cum de sunt chiar aşa cum sunt? Unde am fost înainte de a fi? Unde voi fi când voi muri? Unde este cerul? Să mă rog lui Dumnezeu sau lui Isus? Dacă sapă cineva o groapă adâncă, va ieşi din ea diavolul? Cum e să fii mort?” Nu întotdeauna un copil formulează aceste gânduri, dar asta nu înseamnă că el nu reflectează. Ar fi naiv să se creadă că durerea, boala şi moartea pot fi ţinute departe de copii, considerându-le lucruri despre care nu se poate vorbi. Copilul îşi face oricum griji când bătrâna din vecini moare, un prieten de joacă devine victima unui accident sau când părinţii unei prietene vor divorţa.

Copilul cel mai mare al prietenilor noştri suferea mult din cauza fricii. Lucruri care pentru noi, adulţii, erau de neînţeles, îl speriau pe cel mic, mai ales fiindcă el crescuse într-un mediu înconjurat numai de dragoste. Osteneala părinţilor pleca de la dorinţa de a-l ajuta în permanenţă pe copil să se adreseze plin de încredere Tatălui ceresc, care este mai puternic decât tot ceea ce inspiră teamă şi astfel, împreună cu El, să se opună plini de încredere sentimentului fricii. Mă mişca întotdeauna profund când băiatul acesta îşi dorea mereu în timpul programului din biserică o anumită cântare: “Isus este un Salvator puternic.” Copilul experimentase atât de fraged în mod personal acest adevăr şi se eliberase astfel de multe din temerile sale iraţionale.

Copiii pun uneori atâtea întrebări încât îi obosesc pe părinţi. Lucrul acesta poate exaspera pe cineva, devenind chiar o povară. Dar ar trebui să ne facem în permanenţă timp să răspundem la orice fel de întrebări, chiar dacă ni se par naive, pentru a-i dovedi astfel copilului că îl luăm în serios.

În primii ani de viaţă ai copiilor noştri toate astea se petreceau mai ales seara în pat înainte de culcare, iar mai târziu la ora de părtăşie de după cină. Există în prezent atâtea Biblii pentru copii, cărţi ilustrate, casete şi povestiri captivante pe piaţa de carte creştină, încât aflăm un mare ajutor în ostenelile noastre în vederea unei educaţii creştine. Mă întristează când văd cât de puţin sunt folosite aceste posibilităţi, în multe camere ale copiilor se găsesc teacuri de reviste cu benzi desenate, precum cele cu Micky Mouse (pe care le citeam şi eu cu plăcere în copilărie), însă doar câteva casete şi cărţi creştine. “Copiii noştri nu citesc” – se ripostează tot mai des. Aceasta este într-adevăr o problemă. Televizorul este cu siguranţă una din marile piedici. Te face pasiv. Când copilul începe să înveţe să citească, trebuie să depună la început multă osteneală. El se concentrează atât de mult asupra fiecărui cuvânt în parte, încât, dacă nu este foarte simplu, conţinutul îi scapă. Cu copiii mei foloseam un mic truc pentru a-i determina să citească: le citeam dintr-o carte şi mă opream într-un loc captivant pentru a continua în ziua următoare sau ceva mai târziu. Uneori ei nu mai rezistau să aştepte fiindcă vroiau să ştie cum avea să se sfârşească totul şi puneau ei înşişi mâna pe carte să citească. Toţi cei patru copii ai noştri citeau mult, celor trei fete ale noastre le plăcea chiar foarte mult să citească cu voce tare.

James Dobson, care trece drept cel mai bun consilier familial creştin din SUA, a făcut cunoscut un program de educaţie creştină, care conţine un şir de scopuri care mi se par esenţiale:

Conceptul 1: “Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, din toată inima ta.” (Marcu 12:30)

1. Învaţă copilul dvs. să cunoască dragostea lui Dumnezeu prin dragostea, ocrotirea şi harul părinţilor săi? (Acest punct este cel mai important!)
2. Învaţă el să vorbească despre Domnul şi să-L cuprindă în gândurile şi planurile lui?
3. Învaţă el să ceară ajutor din partea lui Isus, întotdeauna când este speriat, când îi este frică sau când e singur?
4. Învaţă el să citească Biblia?
5. Învaţă să se roage?
6. Învaţă el însemnătatea credinţei şi încrederii?
7. Învaţă el să cunoască bucuria unei atitudini creştine faţă de viaţă?
8. Învaţă el să cunoască minunea naşterii şi învierii lui Isus?

Conceptul 2: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Marcu 12:31)

1. Învaţă copilul dvs. să înţeleagă sentimentele altora şi să simtă împreună cu ei?
2. Învaţă el să nu fie egoist şi plin de pretenţii?
3. Învaţă el să împartă cu alţii?
4. Învaţă el să nu împrăştie zvonuri şi să nu-i critice pe ceilalţi?
5. Învaţă el să se accepte aşa cum este?

Conceptul 3: “Învaţă-mă să fac voia Ta, căci Tu eşti Dumnezeul meu.” (Psalmul 143:10)

1. Învaţă copilul dvs. să asculte de părinţi, ca pregătire pentru ascultarea sa ulterioară de Dumnezeu? (Acesta este punctul cel mai important!)
2. Învaţă el să se poarte cuviincios în biserică, în comunitate?
3. Învaţă el să cunoască ambele aspecte ale naturii lui Dumnezeu: dragostea şi dreptatea?
4. Învaţă el că există multe forme ale autorităţii pline de bunătate, în faţa cărora trebuie să se supună?
5. Învaţă el însemnătatea păcatului şi consecinţele sale inevitabile?

Conceptul 4: “Teme-te de Dumnezeu şi ţine poruncile Lui; aceasta este datoria oricărui om.” (Eclesiastul 12:13)

1. Învaţă el să iubească adevărul şi să fie sincer?
2. Învaţă el lipsa relativă de importanţă a materialismului?
3. Învaţă el importanţa familiei creştine şi încrederea în ea, dorită de Dumnezeu?
4. Învaţă el să asculte de propria conştiinţă şi s-o urmeze?

Conceptul 5: “Roada duhului, dimpotrivă, este… stăpânirea de sine.” (Galateni 5:22-23)

1. Învaţă copilul dvs. să dea o parte din banii săi de buzunar (şi chiar alţi bani) lui Dumnezeu?
2. Învaţă el să-şi controleze impulsurile?
3. Învaţă el să lucreze şi să poarte răspunderi?
4. Învaţă el marea deosebire dintre autoevaluare şi mândria egoistă?
5. Învaţă el să se încline plin de respect în faţa Dumnezeului universului?

Sintetizând putem spune: Primii şapte ani ar trebui să-l pregătească pe copil pentru ca într-o zi să poată spune: “Doamne, iată-mă, trimite-mă!”

Yvonne Schwengeler

http://vesteaevangheliei.wordpress.com

Datoriile reciproce ale soţilor şi soţiilor

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în FAMILIE

Oamenii egoişti şi neevlavioşi de pretutindeni intră în tot felul de relaţii cu dorinţa de a‑şi servi propriile interese, de a‑şi satisface pornirile firii lor pământeşti fără să ştie sau să le pese ce se cere de la ei. Urmăresc respectul, profitul sau plăcerea pe care le‑o va aduce relaţia lor, nu ceea ce Dumnezeu şi semenii lor cer sau aşteaptă de la ei (Gen. 2:18, Prov. 18:22). Mintea le este ocupată doar de lucrurile pe care le vor avea, nu de ce vor fi sau ce vor face (Luca 6:31­32; 1 Cor. 10:24; Gal. 6:2; Filip. 2:4; 2 Tim. 3:2; Iacov 2:15; 1 Ioan 3:17; Gen. 4:9; 1 Sam. 25:3­11; Estera 6:6; Isaia 56:11; Ioan 6:26). Ştiu ce vor ca ceilalţi să facă pentru ei, dar nu le pasă de datoria pe care ei înşişi o au faţă de ceilalţi. Aşa stau lucrurile cu prea mulţi dintre soţi şi prea multe dintre soţii.

Ar trebui să fim foarte interesaţi să cunoaştem care sunt îndatoririle pe care le implică relaţiile noastre, şi cum Îi putem fi plăcuţi lui Dumnezeu în relaţiile noastre. Studiază şi fă partea ta, şi cu siguranţă Dumnezeu Şi‑o va face pe‑a Lui.

Principiul I. Prima îndatorire a soţilor este să‑şi iubească soţiile (şi a soţiilor să‑şi iubească soţii) (Efes. 5:25,28,29,33). „Bărbaţilor, iubiţi‑vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S‑a dat pe Sine pentru ea. – Tot aşa trebuie să‑şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta, se iubeşte pe sine însuşi. Căci nimeni nu şi‑a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica. – Încolo fiecare din voi să‑şi iubească nevasta ca pe sine.” (Vezi Gen. 2:24).

Iată câteva recomandări pentru păstrarea dragostei:

1. În primul rând, alegeţi‑vă un soţ bun sau o soţie bună. Un partener care este cu adevărat bun şi amabil, plin de virtute şi sfinţenie faţă de Domnul (Prov. 18:22; Prov. 19:13,14).

2. Nu vă căsătoriţi până nu sunteţi sigur că puteţi iubi în întregime.

3. Nu vă pripiţi, ci descoperiţi mai dinainte toate imperfecţiunile care v‑ar putea tenta să vă dispreţuiţi viitorul tovarăş de viaţă (Prov. 18:13).

4. Amintiţi‑vă că dreptatea cere să iubeşti pe cineva care a renunţat la întreaga lume pentru tine. Pe cineva care e mulţumit să fie alături de tine în eforturile şi în suferinţele tale, să împartă totul cu tine, şi care TREBUIE să fie perechea ta până la moarte (Matei 5:32; Matei 19:9; 1 Cor. 7:39; Col. 3:19; Gen. 2:24).

5. Amintiţi‑vă că, în general, femeile sunt fiinţe iubitoare şi pasionale, şi, aşa cum îşi iubesc mult propria persoană, la fel aşteaptă multă dragoste şi din partea voastră.

6. Amintiţi‑vă că sunteţi sub comanda lui Dumnezeu; a refuza dragostea conjugală soţiilor voastre înseamnă să refuzaţi să îndepliniţi o îndatorire pe care Dumnezeu vi‑a stabilit‑o cu claritate. Prin urmare, ascultarea ar trebui să vă motiveze dragostea.

7. Amintiţi‑vă să sunteţi „un singur trup”; ai făcut‑o pe soţia ta să lase pe tatăl şi pe mama sa, şi să se lipească de tine (Matei 19:5; Marcu 10:7).

8. Fiţi mai atenţi la calităţile soţiilor voastre decât la defectele lor. Nu lăsaţi ca observarea defectelor să vă facă să uitaţi sau să le treceţi cu vederea virtuţile (1 Cor. 13:7; Filip. 2:3).

9. Nu le exageraţi imperfecţiunile, până nu ajung să vă înnebunească.

Iertaţi‑le, pentru că aşa se cuvine în Domnul. Gândiţi‑vă la fragilitatea sexului lor. Gândiţi‑vă şi la propriile voastre deficienţe, şi cât trebuie să vă rabde soţiile voastre (Ps. 103:14; 1 Cor. 13:7).

10. Nu stârniţi răul din partenerii voştri, ci faceţi ca binele să iasă la iveală (Prov. 10:12).

11. Copleşiţi‑le cu dragoste, şi atunci vă vor iubi şi ele la rândul lor, devenind astfel fiinţe iubitoare. Dragostea va aprinde dragostea, aşa cum focul aprinde focul. Un soţ bun este cel mai bun mijloc de a face o soţie bună şi iubitoare (Rom. 12:21; 1 Petru 3:9).

12. Trăiţi înaintea lor viaţa unui creştin atent, smerit, iubitor, blând, altruist, răbdător, inofensiv, sfânt şi ceresc (Efes. 4:1; Col. 1:10; 1 Tes. 2:12; Prov. 11:30; 1 Tim. 4:16; Iacov 5:19­20; 1 Petru 3:1­2).

Principiul II. Soţii şi soţiile trebuie să trăiască împreună (1 Cor. 7:2-5).

 

Principiul III. Fie‑vă scârbă nu doar de adulter, ci şi de orice duce la infidelitate şi la încălcarea legământului matrimonial (Mat. 5:31,32; 19:9; Ioan 8:4­5, despre adulter; Evrei 13:4; Prov. 22:14; Osea 4:2­3; Prov. 2:17; 1 Cor. 6:15,19; Mal. 2:15; Prov. 6:32,35; Deut. 23:2; Lev. 21:9; 18:28; Num. 25:9; Ier. 5:7­9)

Principiul IV. Soţul şi soţia trebuie să îşi găsească plăcerea în dragostea, prezenţa şi viaţa celuilalt. Când soţul şi soţia îşi găsesc plăcerea unul în celălalt, acest lucru îi uneşte în îndatoririle lor, îi ajută să lucreze şi să‑şi poarte poverile mai uşor; este o parte importantă a unei căsătorii trainice (Prov. 5:18,19).

 

Principiul V. E datoria voastră solemnă să trăiţi în linişte şi pace. Evitaţi orice ocazie de mânie aprinsă şi ceartă.

 

[I. Principii care arată cât de necesar este să evităm disensiunile.]

1. Datoria unirii în căsătorie cere unitate. Nu poţi fi de acord cu propriul tău trup?

2. Dezacordul cu partenerul tău îţi va aduce durere şi nelinişte în întreaga viaţă. La fel cum nu doreşti să te răneşti şi îţi îngrijeşti fără întârziere rănile, tot aşa trebuie să observi orice întrerupere în pacea familiei tale şi să cauţi să o vindeci cât mai repede.

3. Conflictele răcesc dragostea, te fac să nu‑ţi mai doreşti partenerul. Rănirile separă; e un chin să fiţi legaţi împreună de legăturile căsătoriei, în timp ce inimile vi s‑au înstrăinat. Dacă în interior sunteţi adversari, dar în exterior sunteţi soţ şi soţie, casa şi plăcerea voastră se transformă într‑o închisoare (Prov. 19:13).

4. Disensiunile dintre soţ şi soţie afectează viaţa întregii familii; ei sunt ca o pereche de boi înjugaţi la un jug nepotrivit, care nu pot face nimic folositor din cauza neînţelegerilor dintre ei.

5. Conflictele vă împiedică să vă închinaţi lui Dumnezeu într‑un mod potrivit; nu vă puteţi ruga împreună sau discuta lucruri cereşti, nici nu vă puteţi ajuta reciproc sufletele (Matei 5:23; 1 Samuel 15:22).

6. Disensiunile fac imposibilă conducerea familiei aşa cum se cuvine (Mat 12:25; Mar 3:25; Luca 11:17).

7. Disensiunile dintre voi vă vor expune răutăţii lui Satan şi îi vor oferi nenumărate ocazii să vă ispitească (Iacov 1:13; 1 Cor. 7:5; Iov 2:9).

[II. Recomandări pentru evitarea disensiunilor.]

1. Păstraţi vie dragostea dintre voi. Iubiţi‑vă partenerii mult şi cu zel. Dragostea va înlătura mânia; când iubeşti mult pe cineva, nu te vei supăra pentru orice lucru mic. Cu atât mai puţin vei recurge la cuvinte aspre, îndepărtare de celălalt sau la altă formă de abuz (Lev. 19:8; Psa. 133:1; Prov. 15:17; Rom. 12:10; Rom. 14:19; Rom. 15:1; 1 Cor. 13:4­7).

2. Atât soţul cât şi soţia trebuie să‑şi omoare mândria şi puternicele sentimente egoiste (Luca 9:23; Psa. 101:5; Prov. 16:5; Prov. 21:4; Prov. 28:25; Mat. 23:12; 1 Petru 5:6). Aceste sentimente duc la intoleranţă şi insensibilitate. Trebuie să vă rugaţi şi să lucraţi pentru un duh smerit, blând şi liniştit. O inimă îngâmfată e deranjată şi provocată de fiecare cuvânt care pare să atenteze la părerea ta bună despre propria‑ţi persoană (Psa. 10:4; Osea. 7:10; Prov. 13:10; Prov. 28:25).

3. Nu uitaţi că amândoi sunteţi persoane bolnave, cu multe defecte; prin urmare, aşteptaţi‑vă la rodul acestor defecte în fiecare dintre voi; nu vă prefaceţi surprinşi de ele, ca şi cum n‑aţi fi ştiut de ele mai dinainte. Hotărâţi‑vă să aveţi răbdare unul cu celălalt, amintindu‑vă că v‑aţi luat unul pe altul ca persoane păcătoase, supuse ispitei, imperfecte, şi nu ca îngeri, fără pată şi desăvârşiţi (Ier. 17:9; Rom. 7:24; 1 Ioan 1:8).

4. Amintiţi‑vă şi că sunteţi un singur trup; de aceea, nu vă simţiţi mai jigniţi de cuvintele sau greşelile celuilalt decât aţi fi de ale voastre. Nu te mânia pe soţia ta pentru greşelile ei mai mult decât te mânii pe tine însuţi pentru greşelile tale. Dacă te superi şi eşti nemulţumit din cauza unei răni, fă‑o în aşa fel încât să ducă la vindecarea ei, nu la infectarea şi agravarea părţii rănite. Astfel vei transforma mânia în milă şi vei fi determinat să te îngrijeşti de vindecare (Efes. 4:26; Efes. 4:32; Iacov 1:19).

5. Hotărâţi mai dinainte ca atunci când unul dintre voi păcătuieşte prin mânie şi supărare, celălalt să îl rabde în tăcere şi blândeţe până îşi recapătă judecata (Efes. 4:2; 1 Cor. 13:4).

6. Priviţi tot timpul înspre viitor şi nu uitaţi că trebuie să trăiţi împreună până la moarte, trebuie să fiţi tovarăşi de viaţă unul pentru celălalt, o mângâiere în viaţa celuilalt, şi astfel veţi vedea cât de absurd e să vă certaţi şi să vă supăraţi unul pe celălalt (Ecles. 9:9; Rom. 7:2).

7. Evitaţi cât puteţi de mult ocaziile de mânie şi ceartă cu privire la familiile voastre (Gen. 2:24).

8. Dacă eşti atât de supărat încât nu îţi poţi păstra calmul, cel puţin controlează‑ţi limba şi nu rosti cuvinte care rănesc şi batjocoresc, care aţâţă focul şi îl înteţesc. (Nu‑ţi stârni şi mai mult mânia, pentru că astfel doar îţi hrăneşti dorinţa firească de răzbunare). Taci, şi aşa îţi vei recăpăta mai curând liniştea şi pacea (Gal 5:15; Iacov 3:5,6,8).

9. Acela dintre voi care e mai calm şi mai raţional să îi vorbească celuilalt cu grijă şi cu judecată (în afară de cazul când are de‑a face cu o persoană obraznică, pentru că atunci lucrurile se vor înrăutăţi şi mai mult). De obicei, câteva cuvinte cumpătate, spuse cu seriozitate, vor avea efectul unui duş rece. Spune‑i partenerului tău, atunci când este mânios: „Ştii că aşa ceva n‑ar trebui să se întâmple între noi; dragostea trebuie să încheie această discuţie şi trebuie să te pocăieşti de această mânie. Dumnezeu nu aprobă aşa ceva, şi nici noi nu vom fi de acord cu ce s‑a întâmplat, după ce va trece fierbinţeala. Această stare sufletească e contrară unui spirit de rugăciune, şi acest limbaj e contrar limbajului rugăciunii; trebuie să ne rugăm împreună; hai acum să nu mai facem nimic care să împiedice rugăciunea: apa dulce şi apa amară nu curg din acelaşi izvor”, etc. Câteva cuvinte de bun simţ, calme şi smerite, pot opri potopul şi pot reînvia raţiunea orbită de pasiune (Prov. 15:18; Mat. 5:9; Psa. 85:8).

10. Când ai păcătuit împotriva partenerului tău, mărturiseşte‑i acest lucru şi cere‑i iertare, apoi uniţi‑vă în rugăciune cerând iertare lui Dumnezeu; acest lucru va acţiona în tine ca un preventiv data viitoare. Cu siguranţă îţi va fi ruşine să faci din nou un lucru pentru care ţi‑ai cerut iertare înaintea unui om şi înaintea lui Dumnezeu (Efes. 4:32; Iacov 5:16).

 

Principiul VI. Una dintre cele mai importante îndatoriri ale soţului faţă de soţia sa şi ale soţiei faţă de soţul ei este să se ajute unul pe altul cu grijă, pricepere şi sârguinţă în cunoaşterea, închinarea şi ascultarea lui Dumnezeu, ca să poată fi mântuiţi şi să crească în Viaţa Creştină.

 

1. Nu putem vorbi de dragoste atunci când fiecare neglijează sufletul celuilalt (2 Cor. 2:4; 2 Cor. 12:15; 1 Tes. 2:8). Credeţi că aveţi suflete nemuritoare şi veţi trăi o viaţă nesfârşită de bucurie sau una de nefericire? Atunci TREBUIE să ştiţi că cea mai mare preocupare a voastră este să vă îngrijiţi de acele suflete şi de acea viaţă veşnică. De aceea, dacă dragostea ta nu îl ajută pe celălalt în această direcţie, care este principala voastră preocupare, atunci nu are mare valoare şi nu e de mare folos. Orice lucru din această lume îşi trage valoarea din măsura în care este folositor. O dragoste nefolositoare şi neproductivă este o dragoste fără valoare. O dragoste neserioasă, copilăroasă sau animalică îţi este de folos doar pentru lucruri neserioase, copilăreşti sau animalice. Îţi iubeşti soţia şi totuşi o laşi sub puterea lui Satan, fără să ajuţi la salvarea sufletului ei? Ce? O iubeşti, dar o laşi totuşi să meargă în iad? Mai bine să fie condamnată pe veci decât tu să suferi încercând să o salvezi? Nu mai spuneţi că le iubiţi, dacă nu trudiţi pentru mântuirea lor.

Ce să mai spunem atunci de cei care nu numai că refuză să ajute, dar mai pun şi piedici în calea sfinţirii şi mântuirii celuilalt! (1 Regi 11:4, Fapte 5:2, Iov 2:9) Şi totuşi (Domnul să aibă milă de această lume sărmană şi nenorocită!) cât de obişnuit este acest lucru printre noi! Dacă soţia e ignorantă şi lipsită de evlavie, va face tot ce‑i va sta în puteri ca să‑şi ţină şi soţul în aceeaşi stare ca a ei. Dacă Dumnezeu a pus vreo dorinţă de sfinţire în inima lui, soţia va fi ca apa aruncată peste foc, ca să‑l stingă sau să‑l ţină sub control; iar dacă soţul nu e la fel de păcătos şi nenorocit ca ea, el nu va avea pace din partea ei. Dacă Dumnezeu deschide ochii soţiei unui om rău, îi arată nevoia unei vieţi sfinte iar ea se hotărăşte să asculte de Domnul şi îşi mântuieşte sufletul, ce duşmănos şi tiranic va deveni atunci soţul ei (dacă Dumnezeu nu‑l opreşte); astfel, însuşi diavolul, în încercarea lui de a împiedica mântuirea sufletelor, nu va face mai mult decât soţii sau soţiile necredincioase unii împotriva altora.

2. Mai gândiţi‑vă şi la faptul că nu trăiţi la standardul cerut de menirea căsătoriei, dacă fiecare din voi nu ajută sufletul celuilalt (Gen. 2:18; 1 Tess 5:11; Efes. 4:16; Evrei 12:15; 1 Cor. 7:5; Colos. 2:19; Gen. 35:2; Gen. 35:4; Lev. 19:17; Num. 16:27).

3. Mai mult, dacă vă neglijaţi sufletele, ce duşmani sunteţi unii pentru ceilalţi şi ce bine vă pregătiţi pentru regretele veşnice! Când ar trebui să vă pregătiţi pentru întâlnirea plină de bucurie din ceruri, voi vă adunaţi provizii de nesfârşită groază (Num. 16:32).

De aceea, fără să ezitaţi o clipă, hotărâţi‑vă să trăiţi împreună ca moştenitori ai cerului şi fiecare să ajute sufletul celuilalt. Ca să vă ajut în această sfântă hotărâre, vă voi oferi următoarele îndrumări, care, dacă le veţi practica cu credincioşie, vă pot transforma în binecuvântări deosebite unii pentru alţii.

 

Îndrumarea I. Înainte să puteţi ajuta la mântuirea sufletului celuilalt, trebuie să fiţi sigur de propria voastră mântuire. Trebuie să aveţi o înţelegere adâncă şi vie a lucrurilor veşnice despre care trebuie să vorbiţi altora. Dacă nu vă înduraţi de propriul vostru suflet şi sunteţi gata să îl vindeţi pentru o clipă de lenevie şi plăcere, cu siguranţă nu veţi avea milă nici de sufletul partenerului vostru (Gen. 2:18; 2 Cor. 13:5; Gal. 6:3; Gen. 25:29; Gen. 25:34).

 

Îndrumarea II. Folosiţi orice ocazie pe care o asigură apropierea dintre voi ca să vorbiţi cu seriozitate unul cu celălalt despre lucrurile lui Dumnezeu şi despre mântuirea voastră (Col. 3:16; Evr. 3:13; Evr. 10:24); nu discutaţi despre lucrurile acestei lumi mai mult decât e necesar. Iar apoi vorbiţi împreună despre starea şi datoria sufletelor voastre faţă de Dumnezeu, despre nădejdea cerului şi despre cei ce consideră aceste subiecte ca cea mai importantă preocupare a lor. Nu vorbiţi cu uşurinţă, ireverenţios, nepoliticos sau în contradictoriu, ci cu seriozitate şi înţelepciune, ca unii care discutaţi cele mai importante lucruri din întreaga lume (Marcu 8:36).

Îndrumarea III. Când soţul sau soţia vorbeşte cu seriozitate despre lucrurile sfinte, celălalt să aibă grijă să încurajeze, nu să stingă conversaţia (Prov. 27:6; Prov. 15:12; Prov. 15:31; Prov. 15:32).

 

Îndrumarea IV. Fiţi cu băgare de seamă la inima şi la viaţa celuilalt, evaluând condiţia sufletului său, tăria şi slăbiciunea păcatelor şi binecuvântărilor, şi eşecurile din vieţile fiecăruia, astfel încât să puteţi da cel mai potrivit ajutor (Evr. 10:24).

Îndrumarea V. Nu vă flataţi unul pe altul dintr‑o dragoste nesăbuită (Efes. 4:15; Efes. 4:26-5:9). Nici nu vă criticaţi unul pe altul cu răutate. Faceţi orice lucru cu o dragoste adevărată, evlavioasă. Unii sunt atât de orbi la eşecurile soţului, soţiei sau copiilor încât nu văd păcatul şi stricăciunea din aceştia. Se înşeală cu privire la sufletele lor veşnice. Este la fel ca în cazul păcătoşilor care se iubesc pe sine şi îşi iubesc propriile suflete, înşelându‑se singuri în drum spre osânda veşnică. Această flatare a voastră însăşi sau a altora este tocmai şiretlicul diavolului pentru a vă ţine departe de adevărata pocăinţă şi mântuire. Pe de altă parte, unii nu pot vorbi celorlalţi despre greşelile lor fără amărăciune şi dispreţ, ceea ce îi face pe aceştia din urmă să refuze tratamentul care i‑ar putea salva. Dacă avertismentele pe care le prezentaţi străinilor în fiecare zi trebuie toate aduse cu dragoste, cu mult mai mult ar trebui să se întâmple la fel între soţ şi soţie.

Îndrumarea VI. Menţineţi aprinsă dragostea dintre voi, nu vă îndepărtaţi unul de altul. Altfel veţi dispreţui sfaturile şi observaţiile celuilalt.

Îndrumarea VII. Nu vă descurajaţi partenerul în încercarea acestuia de a vă învăţa, refuzând să primiţi şi să învăţaţi din sfaturile lor (Prov. 29.1).

 

Îndrumarea VIII. Ajutaţi‑vă unul pe celălalt citind împreună cărţile cele mai convingătoare, sincere şi dătătoare de viaţă. Cele mai spirituale. Nu vă pierdeţi vremea cu cărţi şi cursuri uşoare, slabe, de suprafaţă. Împrieteniţi‑vă cu cele mai sfinte persoane. Nu ca să vă neglijaţi datoriile unul faţă de celălalt, ci ca tot ajutorul primit să poată fi cât mai eficient (Efes. 4:11-16).

 

Îndrumarea IX. Nu tăinuiţi starea sufletelor voastre, nici nu vă ascundeţi greşelile unul faţă de altul. Sunteţi un singur trup şi ar trebui să aveţi o singură inimă. E periculos ca un om să fie în necunoştinţă cu privire la propriul său suflet, şi e foarte dureros pentru un soţ sau o soţie să fie în necunoştinţă cu privire la domeniile în care l‑ar putea ajuta pe celălalt (Iacov 5:16; Efes. 5:27-32).

 

Îndrumarea X. Evitaţi pe cât posibil punctele de vedere diferite cu privire la religie.

 

Îndrumarea XI. Dacă între voi apar înţelegeri diferite a problemelor religioase, asiguraţi‑vă că le rezolvaţi în sfinţenie, smerenie, dragoste şi pace, nu prin firea pământească, mândrie, lipsă de dragoste sau dispute.

 

Îndrumarea XII. Nu toleraţi orbeşte greşelile celuilalt, dar nici nu fiţi prea critic cu privire la starea lui, permiţând astfel lui Satan să îndepărteze dragostea dintre voi.

 

Îndrumarea XIII. Dacă eşti căsătorit cu o persoană necredincioasă, păstrează totuşi întreaga dragoste cu care eşti dator, de dragul relaţiei (1 Cor. 7:13-14).

 

Îndrumarea XIV. Înălţaţi împreună rugăciuni dese şi arzătoare. Rugăciunea determină mintea să fie serioasă şi aduce inima în prezenţa măreţiei lui Dumnezeu. Rugaţi‑vă unul pentru altul şi în secret, ca Dumnezeu să poată face în inimile fiecăruia acea lucrare pe care o doriţi.

Îndrumarea XV. În ultimul rând, ajutaţi‑vă unul pe altul trăind o viaţă exemplară. Fiţi voi înşivă persoana care doriţi să devină soţul sau soţia voastră. Remarcaţi‑vă prin blândeţe, smerenie, milă, fapte bune, hărnicie, altruism şi răbdare (1 Petru 3:1; Ioan 13:15; 1 Tim. 4:12; 1 Cor. 11:1; 1 Tes. 1:6; 2 Tes. 3:7­9; Tit 2:6; Iacov 3:17; 2 Petru 1:5­8).

 

Principiul VII. O altă importantă datorie în căsătorie este să vă ajutaţi unii pe alţii în sănătatea şi confortul trupesc. Nu ca să vă răsfăţaţi unul pe altul, sau să încurajaţi viciul mândriei, al trândăviei, lăcomiei sau al plăcerilor senzuale; ci ca să sporiţi sănătatea şi vigoarea trupului, făcându‑l potrivit ca să slujească sufletului şi lui Dumnezeu.

1. În vreme de sănătate, trebuie să aveţi grijă să vă serviţi unul pe altul cu (nu atât de plăcuta) hrană sănătoasă, şi să vă păziţi unul pe altul de orice vă poate dăuna sănătăţii; avertizaţi‑vă unul pe altul cu privire la pericolul lăcomiei şi al leneviei, cei doi mari criminali ai omenirii (1 Cor. 6:19; Deut. 21:20; Prov. 23:21; Prov. 19:15; Prov. 6:9; Prov. 10:4; 2 Tes. 3:10; Prov. 19:24; Prov. 20:13; Prov. 23:21; Prov. 24:33; Isaia 56:10; 1 Tim. 5:13).

2. De asemenea, în vreme de boală, trebuie să vă îngrijiţi unul pe altul; nu precupeţiţi bani sau eforturi, prin care sănătatea celuilalt ar putea fi restabilită, sau sufletele voastre ar putea fi întărite, sau mângâierea voastră ar putea creşte (Efes. 5:29, Iov 19:17).

 

Principiul VIII. O altă datorie a soţilor şi soţiilor este să se ajute unul pe celălalt în domeniul afacerilor şi al proprietăţilor acestei lumi. Nu cu scopuri lumeşti, nici cu o minte lumească, ci în ascultare de Dumnezeu, care vrea să ne rugăm, dar şi să muncim, pentru pâinea cea de toate zilele. El a hotărât să o obţinem prin sudoarea frunţii, să lucrăm şase zile şi să facem în ele tot ce trebuie făcut, iar cel ce nu lucrează nici să nu mănânce (Prov. 31; Tit 2:5; 1 Tim. 5:14; 1 Tim. 5:8; Exod 20:9,11; Gen. 3:19; 1 Tes. 3:10­12).

 

Principul IX. De asemenea, trebuie să avem grijă să păzim onoarea celuilalt. Nu trebuie să îi trâmbiţaţi eşecurile, ci acoperiţi‑le. Reputaţia lui trebuie să vă fie la fel de dragă ca a voastră. E o practică păcătoasă şi neloială a multora, atât soţi cât şi soţii, care discută cu prietenii greşelile celuilalt, în loc să le acopere cu delicateţe, aşa cum s‑ar cuveni. Multe persoane certăreţe vor exagera toate greşelile partenerului lor pe la spatele lui (Iacov 4:11; Prov. 17:9; 1 Petru 4:8).

 

Principiul X. Sunteţi dator în căsnicia voastră să colaboraţi unul cu celălalt în educarea copiilor voştri (Gen. 18:19; Gen. 35:2; Iosua 24:14; 1 Tim. 5:14; Prov. 31:1).

 

Principiul XI. Sunteţi dator în căsnicia voastră să colaboraţi împreună în lucrările de caritate (Evr. 13:2; Gen. 18:6; Rom. 12:13; 2 Cor. 9:6; Luca 16:9; 1 Tim. 3:2; 1 Tim. 5:10; Prov. 11:20; Prov. 11:28; Neemia 8:1; Prov. 19:17; Iov 29:13; Ioan 31:20; Fapte 20:35).

 

Principiul XII. În ultimul rând, este o mare datorie a soţilor şi soţiilor aceea să se ajute şi să se mângâie unii pe alţii pregătindu‑se pentru o moarte fericită şi în siguranţă (Deut. 32:29; Ps. 39:4; Ps. 90:12; Rom. 14:8; Evrei 13:14; 1 Petru 1:17; Ps. 3:5; Ps. 37:37; Ps. 49:15; Ps. 73:24; Ps. 116:15; Prov. 14:32; Ecles. 7:1; Luca 16:22; Luca 23:43; 1 Cor. 15:51­57; 2 Cor. 5:1; 2 Cor. 5:4; 2 Cor. 5:8; Filip. 1:20­23; 1 Tes. 5:9; 2 Petru 1:11; 2 Petru 1:14; Apoc. 14:13; Ps. 23:4)

1. În vreme de sănătate, trebuie să vă amintiţi unul altuia adesea şi cu seriozitate de momentul în care moartea vă va despărţi; trăiţi împreună fiecare zi ca unii care aşteaptă totuşi ora despărţirii. Dojeniţi‑vă unul pe altul pentru orice lucru care ar putea fi o amintire neplăcută în clipa morţii. Dacă observaţi că partenerul vostru priveşte lucrurile cereşti cu indiferenţă sau neglijenţă, sau dacă trăieşte pentru lucruri lipsite de valoare, lumeşti, sau dacă trândăveşte, ca şi cum ar fi uitat că în curând va muri, îndemnaţi‑vă unii pe alţii să faceţi orice lucru fără întârziere, aşa cum cere apropierea acelei zile.

2. Iar atunci când moartea e la uşă, o, câtă nevoie are atunci de un belşug de blândeţe, seriozitate, pricepere şi răbdare, persoana care trebuie să‑şi îndeplinească ultima datorie faţă de sufletul unui prieten atât de apropiat! Câtă nevoie este atunci de ajutorul tău cel mai înţelept, credincios şi răbdător! Cei ce sunt complet nepregătiţi ei înşişi să moară, nu pot face mare lucru ca să pregătească sau să ajute pe altcineva. Dar cei ce trăiesc împreună ca moştenitori ai cerului, şi păşesc pe pământ ca nişte călători spre ţara promisă, îşi pot ajuta şi încuraja sufletul unul altuia, şi se pot despărţi bucuroşi în faţa morţii, aşteptând să se întâlnească în curând în viaţa veşnică.

http://crestintotal.ro/resurse/familie/casatorie/

Casa de piatra: Cum sa-ti convingi sotul sa te ajute la treburile casnice

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în FAMILIE

Multe sotii isi bat capul in incercarea de a gasi raspunsul la intrebarea “cum sa-mi fac sotul sa ma ajute la treburile casnice”. Mai mult, cercetatorii spun ca de aici pleaca majoritatea certurilor in familie care duc la ruperea cuplului, iar casa de piatra de la inceputul mariajului se transforma intr-o ruina. “Barbatii care isi ajuta sotiile sa faca curat au o viata sexuala mai buna si un mariaj mai sanatos. Chiar si copiii cuplurilor in care barbatul participa la treburile casnice sunt mai fericiti, au note mai bune la scoala si sunt mai sociabili”, spune psihologul John Gottman, coordonatorul mai multor studii desfaurate in ultimii 30 de ani ce au avut ca subiect motivele care duc la ruptura cuplurilor.

Iata ce sfaturi au mai multi psihologi pentru a-ti convinge sotul sa participe la treburile casnice si astfel sa aveti o casa de piatra.

Casa de piatra – Sfatul #1: Discuta cu el

Sunt multi barbati care nu-si dau seama ca e praf pe mobila sau ca jaluzelele trebuie scuturate. Asa ca, in mintea lor, se formeaza ideea “N-am nici o problema, deci n-am nimic de rezolvat!”. Daca vrei intr-adevar ca sotul sa te ajute la curatenie, trebuie sa-i spui asta. Spune-i ce inseamna pentru tine “casa murdara”. In loc sa te plangi la prietene ca nu te ajuta sotul, roaga-l mai intai pe el sa te ajute si nu astepta sa o faca din propria initiativa, pentru ca s-ar putea ca el sa nu-si dea seama ca ai nevoie de ajutor. “Spune-i sotului tau ca te simti coplesita de treburile casnice si ca ti-ar prinde foarte bine ajutorul lui. Incepe prin a-i trasa cateva sarcini si responsabilitati”, spune psihologul Joshua Coleman, autorul cartii “Sotul lenes: Cum sa-ti faci sotul sa te ajute la treburile casnice si la cresterea copilului”.

Casa de piatra – sfatul #2: Arata-i cum se face

Suna ciudat, insa sunt barbati care nu stiu cum se fac anumite lucruri. Decat sa-l certi ca nu le face bine, arata-i tu. “Sunt barbati care au fost cocolositi de mamele lor. Si chiar se simt incompetenti la anumite capitole. Invata barbatul sa pescuiasca si va avea ce sa manance toata viata!”, spune psihologul Scott Coltrane, autorul cartii “Barbatul de casa: Tata si gospodar”.

Casa de piatra – sfatul #3: Nu fii maniaca cu criticile

Foarte multi barbati nu isi ajuta sotiile cu treburile casnice pentru ca stiu ca vor fi criticati oricum. Sunt barbati nepriceputi in astfel de situatii, insa majoritatea isi da silinta. Chiar daca nu se ridica la nivelul standardelor tale de calitate, apreciaza efortul. Mai bine asa, decat deloc.

 

Casa de piatra – sfatul #4: Lasa-l sa aleaga

Daca nu-i place o anumita sarcina, lasa-ti sotul sa aleaga o alta la care este mai priceput sau se simte mai confortabil cand o face. Poate ca nu-i place sa spele pe jos, dar e maestru in spalatul vaselor sau nu-i place sa aspire covorul, ci adora sa gateasca. Decat sa-l lasi sa se chinuie si sa nu faca treaba buna, mai bine sa faca ce-i place.

Casa de piatra – sfatul #5: Daca nu vrea cu vorba buna….

Ai incercat toate sfaturile de mai sus, dar sotul tau n-a miscat nici un deget? E timpul pentru “lovitura de gratie”. “De exemplu, daca tu platesti de obicei facturile, iar sotul tau este maniac ca acestea sa fie platite la timp, anunta-l ca incepand de la data X nu vei mai face asta, daca el nu-si schimba atitudinea. Cu alte cuvinte, loveste-l unde-l doare mai tare!”, sugereaza Joshua Coleman.

http://sfatulparintilor.ro