Categorie: FAMILIE

„Şi poruncile acestea pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi, şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâni, şi să-ţi fie ca nişte fruntarii între ochi. Să le scrii pe uşiorii casei tale şi pe porţile tale” Deuteronom 6:6

În principiu, noi nu putem da mai departe decât ceea ce noi înşine posedăm. Nu e posibil să vorbim cu copiii despre credinţa în Domnul Isus Cristos, dacă nu avem noi înşine viaţă din Dumnezeu. Prin vorbirea şi faptele noastre le transmitem mai departe ceea ce gândim noi înşine despre Dumnezeu. Dacă ei observă că, în orice situaţie, noi ne adresăm Lui plini de încredere, îl rugăm şi-l mulţumim, îşi vor da seama că El este demn de încredere. Nu contează ca, în primul rând, să-i predăm copilului lecţii de etică creştină, ci să-l facem să înţeleagă că omul este o creaţie, iar noi, părinţii lui, acceptăm autoritatea Creatorului asupra vieţilor noastre.

Este important ce fel de imagine despre Dumnezeu transmitem copiilor. Este El numai un Dumnezeu care mustră, care priveşte cu ochi vigilenţi dacă ei fac ceva greşit pentru ca apoi să-i pedepsească, sau îl experimentează ei, prin mărturia părinţilor, ca pe un Tată care nu le vrea decât binele? Noi avem răspunderea de a arăta copiilor noştri dragostea fără margini a Tatălui ceresc. Această dragoste o vor înţelege abia când propria noastră dragoste faţă de ei va oglindi ceva din harul lui Dumnezeu.

Acest Tată iubitor este totodată Domnul întregii creaţii şi al vieţii noastre. De aceea El are şi autoritatea şi dreptul de a cere ascultare din partea făpturilor Sale. Noi nu le dăruim copiilor doar dragostea noastră, ci le pretindem şi ascultare, fiindcă este spre binele lor şi al celorlalţi. De aceea este important să le transmitem copiilor noştri ambele aspecte ale naturii lui Dumnezeu: dragostea şi autoritatea.

Educaţia creştină nu se limitează numai la rugăciunea de la masă, la cea de seara înainte de culcare şi la ora de şcoală duminicală. Credinţa noastră trebuie să se manifeste în discuţii, acţiuni şi aprecieri în toate problemele vieţii. Copiii au un simţ aparte pentru a aprecia cât anume cred părinţii lor din ceea ce predică.

Sigur că aşa se întâmplă: copilul mic preia pur şi simplu credinţa părinţilor. El se confruntă cu deciziile acestora şi în primii ani este de acord cu ele fără să le critice. Noi avem însărcinarea să-i confruntăm pe copiii noştri cu pretenţia lui Dumnezeu în privinţa vieţii lor şi să le explicăm Cuvântul lui Dumnezeu; dar va veni clipa în care, după ce vor creşte, vor examina ceea ce i s-a transmis şi vor trebui să se decidă în mod responsabil pentru o viaţă cu sau fără Dumnezeu. Dintr-o credinţă la mâna a doua vor trebui să treacă la o credinţă personală, la prima mână. Copiii, când -potrivit vârstei – vor fi în stare, trebuie să aibă şansa de a rosti o sentinţă cu privire la ei înşişi. Numai astfel devin din imitatori urmaşi sau chiar oameni care aleg o altă cale şi care sunt conştienţi de consecinţele acestei alegeri.

Ne este mereu dat să vedem tineri care fuseseră crescuţi în familii creştine, mergând pe căile lor proprii. Motivul nu trebuie căutat întotdeauna în faptul că ei nu au avut nişte exemple bune ale unei vieţi cu Dumnezeu. Uneori ispitele, atracţiile din direcţia opusă sunt atât de mari, încât ei cred că o viaţă de urmaş al lui Cristos ar ciunti şi îngusta propria lor personalitate.

Mulţi părinţi creştini neglijează totodată să ofere răspunsuri întemeiate şi ferme la problemele cu care copiii lor se confruntă la şcoală. Aproape în fiecare şcoală este predată evoluţia ca realitate. Este de datoria noastră ca părinţi să ne confruntăm cu aceste probleme, pentru ca astfel copiii noştri să nu aibă impresia că lucrurile scrise în Biblie nu rezistă din punct de vedere ştiinţific şi sunt învechite, în felul acesta sunt semănate îndoieli şi Cuvântul lui Dumnezeu este pus la îndoială şi în alte domenii. Expresii precum: “Stă scris în Biblie şi de aceea este aşa”, sunt de fapt corecte, însă de prea puţin ajutor unui tânăr care îşi pune diferite întrebări. Noi trebuie să deconectăm fie raţiunea, fie inteligenţa pentru a crede. Credinţa nu este doar o simplă considerare a unui anumit aspect ca fiind adevărat, ci o încredere în ceea ce spune Dumnezeu, încrederea este de fapt o problemă de inimă, calea însă trece prin intelect. Dumnezeu nu ne cere să ne maltratăm raţiunea, în creaţiunea Sa observăm logică, înţelepciune şi un plan foarte precis. Cum să capete copiii noştri încredere în El, dacă nu suntem noi înşine adânc convinşi de seriozitatea Cuvântului Său şi nici nu putem explica acest lucru? Cum să venim în întâmpinarea fricii copilăreşti, dacă nu suntem convinşi că El şi nu întâmplarea guvernează universul?

În familia noastră, copiii ştiau deja că noi eram gata să venim cu argumente în întâmpinarea celor susţinute la şcoală de profesori precum că lumea a apărut la întâmplare. Ei n-au avut niciodată impresia că nouă ne-ar fi teamă de o confruntare. Am încercat cu exemple să le dăm răspunsuri pe care să le înţeleagă, le-am explicat unde teoria evoluţiei nu poate găsi nici o explicaţie şi unde ascunde faptele care vorbesc în favoarea creaţiei. Le dădeam articole sau cărţi pentru profesorii respectivi sau căutam să discutăm noi înşine cu ei. Nici unul dintre cei patru copii ai noştri nu avea îndoieli în privinţa problemei acesteia, nici măcar la vârsta liceului. Pe baza faptelor incontestabile ajunseseră la convingerea că este nevoie de o credinţă mult mai mare pentru a accepta teoria evoluţiei decât ceea ce ne spune Biblia despre creaţie.

Specialiştii sunt unanimi când afirmă că vârsta preşcolară, deci în special cel de-al şaselea an de viaţă, este de o importanţă hotărâtoare pentru ceea ce copilul va crede mai târziu. Până acum el a crezut pur şi simplu fiindcă aşa l-au învăţat părinţii. Dar acum începe el însuşi să întrebe şi să-şi dezvolte părerile. Desigur, educaţia spirituală nu începe abia în acest moment. Eu însămi îmi amintesc foarte exact această vârstă şi ce întrebări despre Dumnezeu mă mişcau, îmi plăcea să merg la şcoala duminicală şi îmi făceam diferite gânduri: “Cum de sunt chiar aşa cum sunt? Unde am fost înainte de a fi? Unde voi fi când voi muri? Unde este cerul? Să mă rog lui Dumnezeu sau lui Isus? Dacă sapă cineva o groapă adâncă, va ieşi din ea diavolul? Cum e să fii mort?” Nu întotdeauna un copil formulează aceste gânduri, dar asta nu înseamnă că el nu reflectează. Ar fi naiv să se creadă că durerea, boala şi moartea pot fi ţinute departe de copii, considerându-le lucruri despre care nu se poate vorbi. Copilul îşi face oricum griji când bătrâna din vecini moare, un prieten de joacă devine victima unui accident sau când părinţii unei prietene vor divorţa.

Copilul cel mai mare al prietenilor noştri suferea mult din cauza fricii. Lucruri care pentru noi, adulţii, erau de neînţeles, îl speriau pe cel mic, mai ales fiindcă el crescuse într-un mediu înconjurat numai de dragoste. Osteneala părinţilor pleca de la dorinţa de a-l ajuta în permanenţă pe copil să se adreseze plin de încredere Tatălui ceresc, care este mai puternic decât tot ceea ce inspiră teamă şi astfel, împreună cu El, să se opună plini de încredere sentimentului fricii. Mă mişca întotdeauna profund când băiatul acesta îşi dorea mereu în timpul programului din biserică o anumită cântare: “Isus este un Salvator puternic.” Copilul experimentase atât de fraged în mod personal acest adevăr şi se eliberase astfel de multe din temerile sale iraţionale.

Copiii pun uneori atâtea întrebări încât îi obosesc pe părinţi. Lucrul acesta poate exaspera pe cineva, devenind chiar o povară. Dar ar trebui să ne facem în permanenţă timp să răspundem la orice fel de întrebări, chiar dacă ni se par naive, pentru a-i dovedi astfel copilului că îl luăm în serios.

În primii ani de viaţă ai copiilor noştri toate astea se petreceau mai ales seara în pat înainte de culcare, iar mai târziu la ora de părtăşie de după cină. Există în prezent atâtea Biblii pentru copii, cărţi ilustrate, casete şi povestiri captivante pe piaţa de carte creştină, încât aflăm un mare ajutor în ostenelile noastre în vederea unei educaţii creştine. Mă întristează când văd cât de puţin sunt folosite aceste posibilităţi, în multe camere ale copiilor se găsesc teacuri de reviste cu benzi desenate, precum cele cu Micky Mouse (pe care le citeam şi eu cu plăcere în copilărie), însă doar câteva casete şi cărţi creştine. “Copiii noştri nu citesc” – se ripostează tot mai des. Aceasta este într-adevăr o problemă. Televizorul este cu siguranţă una din marile piedici. Te face pasiv. Când copilul începe să înveţe să citească, trebuie să depună la început multă osteneală. El se concentrează atât de mult asupra fiecărui cuvânt în parte, încât, dacă nu este foarte simplu, conţinutul îi scapă. Cu copiii mei foloseam un mic truc pentru a-i determina să citească: le citeam dintr-o carte şi mă opream într-un loc captivant pentru a continua în ziua următoare sau ceva mai târziu. Uneori ei nu mai rezistau să aştepte fiindcă vroiau să ştie cum avea să se sfârşească totul şi puneau ei înşişi mâna pe carte să citească. Toţi cei patru copii ai noştri citeau mult, celor trei fete ale noastre le plăcea chiar foarte mult să citească cu voce tare.

James Dobson, care trece drept cel mai bun consilier familial creştin din SUA, a făcut cunoscut un program de educaţie creştină, care conţine un şir de scopuri care mi se par esenţiale:

Conceptul 1: “Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, din toată inima ta.” (Marcu 12:30)

1. Învaţă copilul dvs. să cunoască dragostea lui Dumnezeu prin dragostea, ocrotirea şi harul părinţilor săi? (Acest punct este cel mai important!)
2. Învaţă el să vorbească despre Domnul şi să-L cuprindă în gândurile şi planurile lui?
3. Învaţă el să ceară ajutor din partea lui Isus, întotdeauna când este speriat, când îi este frică sau când e singur?
4. Învaţă el să citească Biblia?
5. Învaţă să se roage?
6. Învaţă el însemnătatea credinţei şi încrederii?
7. Învaţă el să cunoască bucuria unei atitudini creştine faţă de viaţă?
8. Învaţă el să cunoască minunea naşterii şi învierii lui Isus?

Conceptul 2: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Marcu 12:31)

1. Învaţă copilul dvs. să înţeleagă sentimentele altora şi să simtă împreună cu ei?
2. Învaţă el să nu fie egoist şi plin de pretenţii?
3. Învaţă el să împartă cu alţii?
4. Învaţă el să nu împrăştie zvonuri şi să nu-i critice pe ceilalţi?
5. Învaţă el să se accepte aşa cum este?

Conceptul 3: “Învaţă-mă să fac voia Ta, căci Tu eşti Dumnezeul meu.” (Psalmul 143:10)

1. Învaţă copilul dvs. să asculte de părinţi, ca pregătire pentru ascultarea sa ulterioară de Dumnezeu? (Acesta este punctul cel mai important!)
2. Învaţă el să se poarte cuviincios în biserică, în comunitate?
3. Învaţă el să cunoască ambele aspecte ale naturii lui Dumnezeu: dragostea şi dreptatea?
4. Învaţă el că există multe forme ale autorităţii pline de bunătate, în faţa cărora trebuie să se supună?
5. Învaţă el însemnătatea păcatului şi consecinţele sale inevitabile?

Conceptul 4: “Teme-te de Dumnezeu şi ţine poruncile Lui; aceasta este datoria oricărui om.” (Eclesiastul 12:13)

1. Învaţă el să iubească adevărul şi să fie sincer?
2. Învaţă el lipsa relativă de importanţă a materialismului?
3. Învaţă el importanţa familiei creştine şi încrederea în ea, dorită de Dumnezeu?
4. Învaţă el să asculte de propria conştiinţă şi s-o urmeze?

Conceptul 5: “Roada duhului, dimpotrivă, este… stăpânirea de sine.” (Galateni 5:22-23)

1. Învaţă copilul dvs. să dea o parte din banii săi de buzunar (şi chiar alţi bani) lui Dumnezeu?
2. Învaţă el să-şi controleze impulsurile?
3. Învaţă el să lucreze şi să poarte răspunderi?
4. Învaţă el marea deosebire dintre autoevaluare şi mândria egoistă?
5. Învaţă el să se încline plin de respect în faţa Dumnezeului universului?

Sintetizând putem spune: Primii şapte ani ar trebui să-l pregătească pe copil pentru ca într-o zi să poată spune: “Doamne, iată-mă, trimite-mă!”

Yvonne Schwengeler

http://vesteaevangheliei.wordpress.com

 

Dumnezeu a menit părinţii a fi buni educatori, iar pe copii să fie buni ascultători şi împlinitori, astfel încât educaţia să treacă succesiv de la o generaţie la alta. Interacţiunea dintre părinţi şi copii începe chiar mai înainte ca cei mici să poată să vorbească. Interacţiunea dintre ei continuă apoi, într-o formă sau alta, toată viaţa.
În mod normal, părinţii pot împărţi responsabilitatea educării copiilor cu învăţătorii sau educatorii şcoli. Niciodată însă, un părinte nu trebuie să considere că poate scăpa de responsabilitate, dându-şi copiii pe mâna altora. Copiii au nevoie să înveţe din experienţa părinţilor lor, iar părinţii au nevoie să se desăvârşească, căutând mereu să depăsească greutăţiile din procesul de educare a copiilor.

Cum vom vedea pe parcursul acestor articole despre familie, cultura noastră exercită presiuni imense asupra familiilor în ceea ce priveşte educaţia. În societatea noastră, centrul de învăţare pentru copii se deplasează în afara căminului, iar sursa de învăţare se deplasează de la părinţi înspre “experţi şi specialişti profesionişti”.

Din nefericire, priceperea omului alunecă din ce în ce mai departe de înţelepciunea divină, şi se întâmplă astfel, că “experţii” ştiu multe despre lucrurile neesenţiale şi foarte puţin despre lucrurile cu adevărat importante în perspectiva veşniciei. Astfel, chiar şi în cadrul celor mai reuşite metode de educaţie, înţelepciunea umană este cea care contează cel mai puţin. Nu este vorba numai de privarea familiei de o colaborare valoroasă, ci şi de deposedarea educaţiei de valorile ei eterne şi de scopul ei.

Ca rezumat al acestei secţiuni, mai menţionăm încă o dată că Dumnezeu a asezat familia la baza societăţii. Ea este centrul în jurul căruia membrii săi colaborează în cadrul unor interacţiuni cum ar fi lucrul, joaca, servirea mesei, învăţatul şi purtarea unei discuţii. Noi ne-am făcut datoria să vă semnalăm faptul că există forţe periculoase care lucrează în societatea modernă ca să subestimeze această rânduială divină şi să pună capăt oricăror interacţiuni familiale.

http://totalschimbat.ro

Întrebare: Cum poţi păstra dragostea pentru soţie, pentru că totdeauna va apărea o femeie mai frumoasă decât soţia ta? Ştiu că este o ispită, dar întreb, cum se poate păstra?

1. Nu te potrivi chipului veacului acestuia
Altădată, în vremurile trecute, această întrebare nu trecea prin cap nici la cei necredincioşi, dar acum lucrurile s-au schimbat. Prin intermediul filmelor, cărţilor, revistelor, internet-ului, etc,  diavolul vrea să ne convingă că dragostea este un sentiment ieşit de sub orice control al voinţei, că inimii nu-i poţi porunci, şi că dragostea adevărată vine şi pleacă atunci când vrea. În felul acesta diavolul vrea să înşele o lume întreagă că dragostea adevărată este acea care îţi împlineşte toate nevoile şi pasiunile tale, şi dacă nu mai face faţă, ea nu mai există. Ce mare înşelare: egoismul extrem şi obraznic a ajuns să fie numit dragoste şi să fie prezentat ca atare. Nu te lăsa înşelat niciodată şi nu-ţi zidi concepţiile despre lume din sursele care sunt contrare adevărului biblic. Dumnezeu spune foarte clar:

Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită. (Romani 12:2)

2. Realizează dragostea lui Dumnezeu
În Vechiul Testament, de multe ori Dumnezeu a comparat relaţia Sa cu poporul Israel cu una dintre un bărbat şi soţia lui. După ce soţia Lui iubită, poporul Israel, i-a întors spatele şi a păcătuit grav curvind după idoli străini, Dumnezeu a părăsit-o pentru o vreme, dar apoi i-a zis prin prorocul Ieremia:

Domnul mi Se arată de departe: „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea! Te voi aşeza din nou, şi vei fi aşezată din nou, fecioara lui Israel! Te vei împodobi iarăşi cu timpanele tale şi vei ieşi în mijlocul jocurilor voioase. (Ieremia 31:3-4)

Dacă aşa s-a purtat Dumnezeu cu soţia care i-a fost necredincioasă, cu atât mai mult orice bărbat care realizează dragostea lui Dumnezeu îşi va iubi soţia cu o iubire veşnică şi va păstra pentru toată viaţa bunătatea faţă de ea, ca să reflecte astfel caracterul şi slava lui Dumnezeu, căci pentru aceasta am fost creaţi.

3. Reflectă caracterul Domnului Isus
Dumnezeu a institut căsătoria ca să fie o imagine a familiei cereşti. Epistola către Efeseni relatează că într-o căsătorie soţul reflectă pe Domnul Isus şi soţia reflectă biserica. În acest context Dumnezeu ne porunceşte tuturor bărbaţilor să ne iubim soţiile până la sacrificiu, pentru că numai în felul acesta vom reuşi să reflectăm caracterul Domnului Isus prin purtarea noastră. Şi este scris astfel:

¨Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţat-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană. Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta se iubeşte pe sine însuşi. Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica; pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui. „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi cei doi vor fi un singur trup.” (Efeseni 5:25-31)

4. Alege să rămâi îndrăgostit
Orice bărbat trebuie să înţeleagă că este responsabil să-şi păstreze dragostea şi pasiunile îndreptate spre soţia lui pentru toată viaţa, aşa cum spune în Sfintele Scripturi:

¨Bea apă din fântâna ta şi din izvoarele puţului tău. Ce, vrei să ţi se verse izvoarele afară? Şi să-ţi curgă râurile pe pieţele de obşte? Lasă-le să fie numai pentru tine, şi nu pentru străinii de lângă tine. Izvorul tău să fie binecuvântat, şi bucură-te de nevasta tinereţii tale. Cerboaică iubită, căprioară plăcută: fii îmbătat tot timpul de drăgălăşiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei! ¨(Proverbe 5:15-19)

5. Nu te lăsa ispitit de alte femei
Imediat după ce relatează despre datoria unui bărbat să rămână îmbătat tot timpul de drăgălăşiile soţiei şi să fie necurmat îndrăgostit de dragostea ei, Cuvântul lui Dumnezeu spune:

¨Şi pentru ce, fiule, ai fi îndrăgostit de o străină şi ai îmbrăţişa sânul unei necunoscute? Căci căile omului sunt lămurite înaintea ochilor Domnului şi El vede toate cărările lui. Cel rău este prins în însuşi nelegiuirile lui şi este apucat de legăturile păcatului lui. El va muri din lipsă de înfrânare, se va poticni din prea multa lui nebunie. ¨(Proverbe 5:20-23)

Fii un bărbat înţelept şi nu da voie inimii tale să admire o străină ca nu cumva să o pofteşti în inima ta. Învaţă să fii un om înfrânat şi să te porţi cu înţelepciune în orice împrejurări. Veghează asupra inimii tale.

Presupun că citesc acest articol şi femeile, şi vreau să le spun că felul cum apreciază şi răspund la dragostea soţului, joacă un mare rol în această înnoire continuă  a sentimentelor care este necesară în fiecare căsătorie.

Sursa: Moldova Crestina