Care este poziţia corectă pe care trebuie să o adoptăm atunci când ne rugăm?
Problema poziţiei la rugăciune este dezbătută în multe biserici, de mulţi ani.
Cred că doar în veşnicii vom afla care este răspunsul „corect” la aceasta întrebare.
În Sfânta Scriptură găsim, ce-i drept, diverse situaţii în care închinătorii se rugau în poziţii ale corpului diferite. Aş putea spune că nu exista o poziţie impusă la rugăciune. Există doar una recomandată.
Conform Bibliei se pot adeveri mai multe poziţii în care omul se se închine:
1. Poziţia pe genunchi:
– 2 Cronici 29:27-29 – Ezechia şi cei ce erau cu el au îngenunchiat;
– Psalmi 95:6 – „sa ne plecam genunchiul”;
– 1 Împăraţi 8:54 – Solomon, la binecuvântarea Templului a îngenunchiat la rugăciune.
– Filipeni 2:10-11 – în Numele lui Isus să se plece orice genunchi…
2. Poziţia în picioare:
– 1 Împăraţi 8:14 – adunarea la sfinţirea Templului era în picioare;
– Matei 6:5 – fariseii se rugau în picioare;
– Marcu 11:25 – „staţi în picioare şi vă rugaţi”
3. Alte poziţii:
– Psalmii 6:6 – în pat, în aşternut, noaptea;
– Geneza 17,3; 24:52; 1 Samuel 1:19; 1 Cronici 21:16; Ezra 10:1, etc. – până la pământ (poziţia musulmanilor la rugăciune – plecaţi cu faţa la pământ)
Cred că cea mai smerită poziţie este cea cu faţa la pământ – despre care aş putea să afirm că a fost cea mai des utilizată de închinătorii Bibliei şi o recomand în rugăciunea individuală.
Urmează cea pe genunchi – recomandată şi de autoarea Ellen White pentru rugăciunile individuale (dar nu obligatoriu) sau publice – oridecâterori este posibil.
„Atât în închinarea publică, cât şi în cea particulară, e privilegiul nostru să ne plecăm pe genunchi înaintea Domnului, când Îi prezentăm cererile noastre. Isus, exemplul nostru, „a îngenuncheat şi S-a rugat”. Pavel declară: „Îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos”. Mărturisind înaintea lui Dumnezeu păcatele lui Israel, Ezra a îngenuncheat. Daniel „de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui.” (E.G.White – Solii către tineret – pag. 251)
„Trebuie să fiţi bărbaţi şi femei ale rugăciunii. Cererile voastre nu trebuie să fie slabe, făcute de formă şi dacă vă aduceţi aminte, ci din toată inima, perseverente şi continue. Nu este întotdeauna necesar să vă plecaţi pe genunchi pentru a vă ruga. Cultivaţi obiceiul de a vorbi cu Mântuitorul când sunteţi singuri, când mergeţi în drumul vostru şi când sunteţi ocupaţi cu munca zilnică. Inima voastră să se înalţe neîncetat, cerând în tăcere ajutor, lumină, tărie, cunoaştere. Fiecare respiraţie să vă fie o rugăciune.” (E.G.White – Divina vindecare – pag. 511)
Aici există însă un mare amendament:
„Cei care se pleacă pe genunchi la altarul familial nu trebuie să-şi pună feţele în mâini şi să se cufunde în scaunul pe care se sprijină, când se adresează lui Dumnezeu. Ci ei să-şi ridice capetele şi, cu respect sfânt şi îndrăzneală, să vină la tronul de har.” (E.G.White – Căminul Adventist – pag. 435)
Pentru o adunare aglomerată nu reprezintă un păcat nici rugăciunea în picioare.
Nu se poate impune însă o anumită poziţie la rugăciune.
Eu, în bisericile pe care le păstoresc, recomand rugăciunea pe genunchi – la ora de rugăciune. Şi aici, recomand celor care nu se pot pleca pe genunchi să rămână pe picioare. La celelate servicii divine, deschidere sau închiderea, o facem rămânând pe picioare.
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 