Categorie: „IZVOR” de GÂNDURI

Marius Cruceru – Construind peste temelie PARTEA a I-a

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, FAMILIE, Mărturii

Fragmente din mesaj:

  • Nu putem construi noi o viata de familie, fara sa-L chemam pe Domnul sa fie centrul vietii noastre.
  • Dumnezeu ne-a vorbit si ne-a dat intelepciunea de-a intelege ca nu este indeajuns ca doi oameni sa fie impreuna, pur si simplu. Ca in momentul cand aduci doua firi pamantesti impreuna, oricat de credinciosi, oricat de bine intentionati ar fi cei doi, cele doua firi pamantesti se intalnesc si de acolo nu poate iesi decat rau. Oricare doua fiinte umane se pot certa. Oricare doua fiinte umane pot intra in conflict. ‘In pacat m-a zamislit mama mea’, spune Psalmistul. Asa ca, daca aduci o fire pamanteasca neconvertita  si o alta fire pamanteasca neconvertita este o combinatie exploziva. Si daca aduci doi oameni pocaiti, care nu raman langa principiile Scripturii, de asemenea, pot iesi probleme.

TEXT Psalmul 78:1-8

1 Ascultă, poporul meu, învăţăturile mele! Luaţi aminte la cuvintele gurii mele!
2 Îmi deschid gura şi vorbesc în pilde, vestesc înţelepciunea vremurilor străvechi.
3 Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri,
4 nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui şi minunile pe care le-a făcut.
5 El a pus o mărturie în Iacov, a dat o Lege în Israel şi a poruncit părinţilor noştri să-şi înveţe în ea copiii,
6 ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii care se vor naşte şi care, când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor;
7 pentru ca aceştia să-şi pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu, şi să păzească poruncile Lui.
8 Să nu fie, ca părinţii lor, un neam neascultător şi răzvrătit, un neam care n-avea o inimă tare şi al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu!

As vrea sa va povestesc cate ceva, ce s-a intamplat cu familia noastra in acesti 23 de ani de cand suntem casatoriti. Sunt multe regrete pe care le am ca sot si ca si tata si nu va voi impartasi regretele. Sunt unele lucruri pe care nu le regret, nu-mi pare rau ca le-am facut si pe acelea vreau sa vi le impartasesc. Poate cuiva in aceasta seara, poate unui cuplu ii este de folos, poate unei familii, poate unor copii care doresc sa se casatoreasca in curand, le va fi de folos cele spuse in aceasta seara.

Am crescut intr-o casa de pastor. Am fost dus de mic la biserica si stiu ce inseamna sa fii crescut in biserica. Stiu ce inseamna sa fii copil de pastor; copiii de pastori sunt foarte alintati. Cel putin erau, nu stiu cum sunt acuma; dar atunci, toata lumea ne lua in brate, ne purta pe umeri, ne razgaia in toate felurile. Asa ca am crescut cu atentie speciala, pana in un moment. In 1975 in 17 decembrie, la ora 17:30, tatal meu a fost asasinat de fosta Securitate si mama a ramas vaduva la 27 de ani. Copii, greutati, nu s-a mai recasatorit niciodata. Si dintr-o data, la varsta de 5 ani, m-am trezit in casa cu o vaduva plangand, Mama era intr-o anestezie emotionala. Statea cu privirea in gol, pana cand o sora din biserica din Ploiesti a luat-o de umeri, a ridicat-o in picioare, i-a facut cu mana pe dinaintea ochilor si a spus: “Lenuto, ai copii de crescut. Trezeste-te! Radu-i in pamant (tatal meu), Dumnezeu ii sus si Dumnezeu a spus ca este aparatorul vaduvelor si tatal orfanilor. Asa ca, trezeste-te! Ai de lucru.”

A fost foarte terapeutic, pentru mama mea, acel soc. S-a trezit si intr-adevar a mers  ca un tanc prin viata, crescandu-ne, fiindu-ne si mama si tata. Dar am crescut intr-o familie disfunctionala. M-am apropiat de varsta adolescentei si Domnul a lucrat in viata mea. In 1 septembrie 1975 l-am marturisit pe Domnul in apa botezului, la varsta de 14 ani si i-am cerut Domnului inca din momentul convertirii doua lucruri. Si in amandoua m-a ascultat. I-am cerut ca sa nu fac o meserie care sa nu-mi placa. Sa fac ce-mi place si sa mai fiu si platit pentru asta. A fost un moft pe care Dumnezeu mi l-a facut, pentru ca nu e obligat Dumnezeu sa ne dea asemenea binecuvantari. Al doilea lucru pe care l-am cerut, i-am cerut lui Dumnezeu o familie dupa voia Lui. In putin timp dupa aceea am cunoscut-o pe actuala mea sotie, Natalia. Intr-o familie de 10 copii, ea era a doua. Cei care ati crescut in familii mari, mama mea vine dintr-o familie mare de 12 copii, au trait doar 9. Sotia mea vine din familie de 10 copii. Eu n-am vazut pana acuma familii numeroase, credincioase si nefericite.

Am cunoscut-o pe Natalia si lucrul care m-a impresionat cel mai mult, in ceea ce am vazut acolo in familia lor, era atmosfera, atmosfera din familie. Tatal, cu o pozitie foarte autoritara si blanda in acelasi timp. Un om care a muncit din greu, petrolist fiind, tamplar, apicultor. A trecut la Domnul in acest an si l-am pierdut. L-am pierdut cu greu fiindca l-am iubit. Mi-am iubit amandoi parintii din partea sotiei, intotdeauna am spus la nunti, sa nu cumva sa faceti glume cu soacra si socrii, pentru ca odata este necrestineste, nepoliticos si daca sunt credinciosi, oamenii acestia pot sa aiba mari beneficii pentru viata ginerilor si a nurorilor. L-am vazut traind alaturi de Domnul in simplitate si aducand binecuvantare in casa, prin felul in care se purta in casa. Si in mintea mea s-a nascut acest gand: vreau sa fiu ca el. Ne-am casatorit in anul 1991 si am rugat-o pe sotia mea urmatorul lucru. Imediat dupa ce am fost singuri, am zis: “Draga mea, uite, ce te rog. Eu am crescut intr-o familie disfunctionala. Eu n-am vazut cum se comporta un barbat in casa. Eu nu stiu, barbatii trebuie sa duca gunoiul sau nu? Trebuie sa spele vasele sau nu? Care ar trebui sa fie atributiile unuia si altuia. Asa ca te rog, pana Dumnezeu ne daruieste primul copil, sa ma inveti biblic, in discretie si uitandu-ne amandoi in Scripturi, ce inseamna sa fiu sot bun si tata bun?”

Cei care o cunoasteti pe sotia mea, stiti ca este foarte discreta, foarte tacuta si nu are o personalitate din asta histrionica, sa iasa la iveala. Si in discretie am facut scoala amandoi. Ne-am uitat in Scripturi si am incercat sa intelegem impreuna ce inseamna sa fim soti buni (sot, sotie buni) si parinti buni. Scriptura ne-a fost ghid, manual, busola si harta in acelasi timp. In acel prim an de casnicie, pana s-a nascut Neria fetita noastra, primul nostru copil. Am stabilit niste lucruri. Dumnezeu ne-a vorbit si ne-a dat intelepciunea de-a intelege ca nu este indeajuns ca doi oameni sa fie impreuna, pur si simplu. Ca in momentul cand aduci doua firi pamantesti impreuna, oricat de credinciosi, oricat de bine intentionati ar fi cei doi, cele doua firi pamantesti se intalnesc si de acolo nu poate iesi decat rau. Oricare doua fiinte umane se pot certa. Oricare doua fiinte umane pot intra in conflict. ‘In pacat m-a zamislit mama mea’, spune Psalmistul. Asa ca, daca aduci o fire pamanteasca neconvertita  si o alta fire pamanteasca neconvertita este o combinatie exploziva. Si daca aduci doi oameni pocaiti, care nu raman langa principiile Scripturii, de asemenea pot iesi probleme.

In primul an de casnicie am incercat sa ne construim piramida lucrurilor pe care le vom da mai departe copiilor nostri. Ne-am dat foarte curand seama ca una suntem cand iesim in public si alta este cand suntem noi, numai de noi, in casa. Ca viata are doua aspecte. Are o parte vizibila si o parte nevazuta. Ca putem face foarte frumos cand mergem la biserica, ca putem sa parem foarte fericiti in public. Putem sa pozam un cuplu perfect, dar in viata nevazuta, de sub valuri, de sub apa, poate sa fie foarte mari probleme, pot sa fie foarte mari complicatii. Si-am asemanat viata de casnicie cu un aisberg. Trebuie sa fie o parte nevazuta, foarte consistenta, ca partea vazuta sa fie spectaculoasa. Si cu cat este mai grea partea de jos nevazuta, cu atata se ridica mai sus si este mai usor sa pluteasca ceea ce se vede deasupra. Asa ca ne-am uitat in Scripturi si am descoperit in Genesa 39:9 un pasaj in care un tanar este ispitit. Si intrebarea noastra a fost: Cum oare, un adolescent, care pleaca din casa lui, trece printr-o drama personala, este vandut de fratii lui, este facut rob si la un moment dat sta in fata unei ispite extrem de tentante pentru a ceda si spune, da urmatorul raspuns. Iosif, vorbeste despre stapanul sau in casa aceasta, in Genesa 39:9:  El nu este mai mare decât mine în casa aceasta şi nu mi-a oprit nimic, afară de tine, pentru că eşti nevasta lui. Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” Dintr-o data, vezi ca Iosif se ancoreaza in cu totul altceva decat relatiile pe care tocmai le-a invocat. Esti tu ispititoarea; e el cel care m-a incredintat. Putem fi prinsi, sunt ceilalti robi…

Si dintr-o data, vezi ca toata motivatia lui Iosif se ancoreaza in cu totul alta parte, in relatia lui cu Dumnezeu. Iosif are principii. Ne uitam in Scriptura, in alta parte. Ne uitam in Daniel 6:10. Intre Iosif si Daniel este o asemanare. Amandoi au fost rapiti din familiile lor inca de cand erau adolescenti. Amandoi au fost sub presiune extrem de mare  din partea celorlati. Amandoi au fost emigranti, traind in culturi diferite decat cultura lor, imbracati diferit, pusi sa manance diferit, presati de o cultura care avea obiceiuri cu totul diferite, presati sa se inchine diferit. Iata ce face Daniel –  Când a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim, şi de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai înainte. Multe s-au schimbat in viata lui Daniel si a lui Iosif:

  1. au capatat nume de imprumut
  2. le-au schimbat buletinul
  3. le-au schimbat imbracamintea si coafura
  4. N-au putut sa le schimbe ceva fundamental: principiile. 

Dragii mei, prima mea experienta de munca n-a fost la birou. Am o munca de birou si am o munca de catedra. Prima mea experienta de munca, la 14 ani, plecat de acasa si m-am dus, am spus mamei mele: “Mama, ma duc sa-mi adun si eu bani. Acuma, daca tu n-ai barbat, vreau si eu sa fiu barbat in casa, sa aducem bani, sa-i vedem, sa-i cheltuim impreuna. Sa vedem cum putem sprijini familia. Si daca adun destul de multi, imi cumpar un Mobra Hoinar (motoreta).” Mama, cand a auzit, a inceput sa se roage sa nu castig atat de multi bani, sa-mi ramana in urma. M-am dus si prima mea angajare  a fost pe un santier unde se construia , tocmai se turnau stalpi, centura si placa. Deci, munca la ciment. Asa ca, maiestru mi-a dat sa torn la ciment. Atunci am invatat primele mele lectii despre constructie. Si una dintre lectiile importante au fost ca, in momentul cand este crapata temelia, orice ai zidi deasupra se va crapa. Temelia trebuie sa fie intacta. Si o sa revin la acest lucru.

Maestru a zis: “Mai baiete, poti sa ridici tu o roaba pana sus?” Era o rampa pe care se urca pana la 2.4 metri. Zice: “Iti faci vant cu roaba si duci sus cimentul.” Zis si facut. Eu? Sportiv, atlet, nicio problema. Ca sa impresionez colegii mai in varsta de munca si pe maestru deopotriva, am umplut cu varf roaba. Am vazut ca se clatina. Mi-am facut vant  cu tot cu roaba. Am ajuns pe la mijlocul rampei si rampa a inceput sa vibreze. M-a aruncat pe mine intr-o parte, slava Domnului. Roaba in cealalta parte s-a rasturnat. Intotdeauna cu fata in jos se rastoarna o roaba si s-a varsat totul acolo. Atunci am invatat ca si pe santier injuraturile tin loc de punct si virgula. M-a fugarit un pic maestru prin jurul ispravei mele. Am salvat totusi cimentul ala, am pus niste placi  din astea pe care se calca, dar in perioada aceea am invatat cateva lucruri despre structuri.

Dragii mei, oricat de pocaiti am fi si oricat de mult am vrea noi  emotional sa fim aproape de Domnul si unul fata de altul, oricat de romantica ar incepe o casnicie , o casnicie fara sa aiba un fundament solid, o structura solida, stalpi si centura solida, nu poate rezista. De aceea, la baza casniciei si cel mai profund strat al ceea ce ne tine casnicia la suprafata  sunt principii foarte clare.

Photo credit hrmouthofthesouth.com

Construind peste temelie – Primul Strat: Principiile

Ce sunt principiile? Principiile pe care le-am pus impreuna in urma cu 23 de ani, impreuna cu sotia mea au fost cateva fraze. La inceput au fost 5. Cinci fraze care aveau unul dintre cele doua adverbe: niciodata si intotdeauna.

  1. Niciodata, resursele noastre nu vor fi ancorate in alta parte decat in Dumnezeu insusi.
  2. Intotdeauna, centru inchinarii noastre, centru de gravitatie in inchinarea noastra va fi Dumnezeu insusi.

As vrea sa va provoc la o tema de casa. Indiferent de cati ani de casnicie veti fi avut fiecare, chiar daca sunteti prieteni/prietene si in relatii de curtare sau chiar daca sunt printre noi tinerei din acestia nu au prieteni si prietena, ce-ar fi sa faceti acest exercitiu cand ajungeti acasa si pe o foicica de hartie sa puneti 5 fraze  care sa fie de necalcat si de nenegociat. Niciodata- (cuvantul) trebuie sa fie acolo intr-o fraza. Intotdeauna- trebuie sa fie in cealalta fraza. Niciodata si intotdeauna, care sunt acele niciodata ale tale, ca-n viata lui Iosif si a lui Daniel? Care sunt acele lucruri pe care nu le vei negocia cu orice pret? Care sunt lucrurile pentru care odata, daca va trebui, esti gata sa stai in fata unei macete, sa te tina cineva de scalp si sa-ti taie jugulara? Cum se intampla acuma cu crestinii din Irak si din alte parti ale lumii. Pentru ce esti gata sa mori?  Pentru ce esti gata sa intri 14 ani in puscarie? Pentru ce esti gata sa suporti o nedreptate? Pentru ce esti gata sa fii dus la groapa cu lei? Acestea sunt intrebarile fundamentale.

Mark Twain citea un politician care spunea cam asa: “Eu am un set de principii. Daca nu-s bune, mai am si altele,” modelandu-si fundamentul ca plastelina dupa orice relief pe care-l intalnesti . Dragii mei, unul din lucrurile pe care le-am invatat de la inaintasii nostri si de la batranii nostri este ca au avut acel gen de drum drept si au putut sa spuna si ei in urma ap. Pavel: “Calcati pe urmele noastre ca si noi calcam pe urmele Domnului.” Si cand m-am uitat in viata credinciosilor in varsta am vazut o linie dreapta pe care poti s-o urmezi, usor de urmarit.  Va provoc sa va ganditi, totusi: care sunt principiile din viata noastra? Care sunt lucrurile nenegociabile din vietile noastre? Iosif si Daniel au rezistat. Si daca va uitati in Scripturi, Iosif si Daniel sunt doua personaje care au dosarele de caderi extrem de subtiri. Daca va uitati la Moise, daca va uitati la David, au caderile lor. Dar Iosif si Daniel sunt cu dosare curate. Pentru ca a avut Iosif: “Niciodata nu voi face asa ceva lui Dumnezeu.” Si Daniel: “Intotdeauna ma voi inchina, indiferent de regimul politic, indiferent de circumstante.

Construind peste temelie – Al Doilea Strat: Valorile

Al doilea strat peste care construim peste temelie sunt valorile. Valorile sunt acele lucruri pe care le pretuim. Non-valorile sunt acele lucruri pe care le dispretuim. Exista lucruri pe care un credincios trebuie sa le dispretuiasca? Sigur ca da, exista la un moment dat in Scripturi, un text care spune: ,,El dispretuieste pe cel care este vrednic de dispretuit.” Exista lucruri pe care trebuie sa le dispretuiesti. Trebuie sa dispretuiesti arivismul, trebuie sa dispretuiesti lacomia, trebuie sa dispretuiesti lipsa de caracter, trebuie sa dispretuiesti minciuna pentru ca il are ca tata pe diavolul. Care sunt lucrurile pe care le pretuiesti? As putea sa va dau cateva idei? Trebuie sa pretuiesti:

  1. onestitatea
  2. prietenia
  3. ospitalitatea…

Vedeti? Valorile sunt niste cuvinte. Daca principiile sunt niste fraze, valorile sunt niste cuvinte care arata sistemul tau de comori launtrice pe care le impartasim impreuna. Imaginati-va ca sotul si sotia au valori diferite. Ce sa mai vorbim de principii diferite care fractureaza temelia casei? Dar unul pretuieste ceva, altul pretuieste altceva. Eu i-as sfatui pe tineri, de asemenea, sa discute despre aceste lucruri si s-ar putea, daca ne deschidem gura si petrecem timp discutand despre aceste lucruri, sa-ti dai seama ca setul de valori care vin dintr-o parte in alta si alta a familiilor celor doua sunt cu totul diferite. De ce sa descoperi asa de tarziu? Va provoc de asemenea la tema de casa, oricati ani de casnicie veti fi avand si o sa ziceti unii dintre dvs.: “Eh, daca stiam lucrurile astea in urma cu 25 de ani, frate. Acuma, lasa. A trecut. Am inceput sa ne plictisim impreuna deja, lasa. Bine ca ne mai tin copiii impreuna.”

Exista pana la un moment dat in casnicie, cand poti sa spui: Niciodata nu-i prea tarziu. Exista un prea tarziu in casnicie. Prea tarziu este cand stai langa sicriul celui iubit. Si am vazut soti care-si smulg parul din cap langa sicriul sotiei pentru ca n-au pretuit-o, n-au fost iubitori, n-au fost amabili. Dragii mei, exista un prea tarziu. Dar mai exista inca sanse :

  • Ca Dumnezeu sa recupereze ceea ce vi se pare imposibil de recuperat.
  • Ca Dumnezeu sa lege ceea ce vi se pare imposibil de legat.
  • Ca Dumnezeu sa reaprinda o flacara pe care n-ati experimentat-o niciodata.

..pentru ca spune Scriptura ca dragostea este o flacara a cui? Crezi ca o aprinzi tu? Crezi ca depinde de tine? Crezi ca stai si strangi din pumni si din dinti si spui: “Vreau sa ma indragostesc de cutare?” Nu. Este o flacara a Domnului. Lasati-L pe Domnul sa reaprinda flacara dragostei si se poate folosi si de aceste chibritele: principii, valori si…,  si urmatorul lucru sunt prioritatile.

Construind peste temelie – Al Treilea Strat: Prioritatile

Dificil lucru, prioritatile. Era un joc cu totul lipsit de minte si de sens. Sper ca nu se mai joaca la revelioanele tinerilor, dar il jucau tinerii din vremea noastra, in urma cu vreo 25 de ani. Jocul sinceritatii se numea. Il deconspir acum ca sa nu-l mai jucati niciodata. Asa ca sper sa nu mai fie nimeni care sa mai treaca prin capsa, ca am vazut aproape tragedii in urma acestui joc. Ieseau aia care nu stiau afara,  si ramaneau astia care stiau despre ce-i vorba. Invitau pe cate unu si ziceau: “Uite, noi jucam aicea un joc al sinceritatii. Trebuie sa ne raspunzi absolut sincer, Dumnezeu ii sus, absolut sincer sa ne raspunzi la orice intrebare.” Si se asezau pe scaun cei care nu stiau si erau intrebati:
“Unde locuiesti?”
“Strada Vitejilor 23.”
“Bun. Sincer. In ce clasa esti?”
“Clasa 11-a.”
“Bun. Sincer. Ei, acuma vine o intrebare mai dificila. Spune-mi pe cine iubesti.”
Dintr-o data, tinerii se inroseau. Se framantau. Se uitau in stanga, se uitau in dreapta.”
Dragii mei, este dificil pentru ca unii se scapau. Spuneau: “Pe Gicu.” Sau: “Pe Lenuta.” Si Lenuta era de fata si ieseau curate tragedii de-acolo. Plans!

Dar, erau cei mai rapizi, asa ca mine: “Pe Domnul Isus.” Si ai scapat. Cand jucam jocul acesta al prioritatilor, intotdeauna cand noi ne gandim, spunem- pe cine iubesti? Pe Domnul Isus! Cine-i prioritatea nr. 1 in viata ta? Domnul Isus! Va propun un exercitiu foarte simplu, ca sa va dati seama cu adevarat care sunt prioritatile din viata dvs. :

  1. Luati o foaie de hartie
  2. Impartiti in 24 de casute pe verticala, 7 casute pe orizontala. Va ies 168 de casute. Astea reprezinta tezaurul de timp pe care-l avem in mod democratic fiecare dintre noi – 168 de ore din saptamana. Dintre care, majoritatea dintre noi le dormim 56 dintre ele. Mai raman 112.
  3. Si incepi, pentru 3 saptamani, si pentru cei care vor sa faca acest exercitiu, este realmente un bun test de sinceritate si de onestitate inaintea Domnului si a dvs. insiva. Luni, bifati asa, de la 1 noaptea pana la 7 dimineata – dormit, igiena personala, timp de partasie cu Dumnezeu, drum – 1/2 ora pana la servici, servici, servici, servici (8 ore), venit acasa, masa, suparata cu familia. Dupa aia, TV, TV, TV, TV, TV, TV, somn. Si mai departe.

In paranteza fie zis: unul dintre lucrurile pe care le inteleg foarte greu este genul de barbati care stau si clocesc fotoliile cu telecomanda in mana, dupa ce vin si spun: “Da, e o valoare importanta pentru mine si o prioritate pentru mine este familia. Nu este dragul meu; nu este familia pentru tine. Sunt alte lucruri pentru ca imaginea corecta a prioritatilor tale va fi, la sfarsitul saptamanii si daca esti un bun utilizator de escel, vorbesc mai ales pentru tineri, vei putea sa-ti construiesti un grafic de genul acela pi graphic, prin care vei vedea exact cate ore ai petrecut  si unde le-ai petrecut. Si aceea va fi imaginea prioritatilor din viata ta. Acestea sunt lucruri mai greu de vizualizat in viata noastra.

Care sunt prioritatile din viata ta? Da, Dumnezeu ar trebui sa fie pe primul loc. Dupa aia, probabil familia. Si dupa aia, probabil lucrarea Domnului si nu invers, pentru ca familia este ceea care legitimeaza pentru lucrarea Domnului. Dupa aceea sa fie celelalte lucruri din viata ta: prietenii crestini, prietenii necrestini, undeva pe acolo trebuie sa se strecoare profesia, ca o prioritate importanta. Tu stii mai bine. V-as putea da inca o tema de casa? Sa mergeti acasa si impreuna cu sotul si sotia sa stabiliti care este ordinea prioritatilor.

VIDEO by Credo TV

https://rodiagnusdei.wordpress.com

Aşteptări de la partenerul de căsătorie II

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, FAMILIE

Aşteptări de la partenerul de căsătorie II

Ne uitam ieri la Naaman şi am văzut că a venit în Israel cu anumite aşteptări. Una din ele era principală care era legitimă, omul se aştepta să fie vindecat pentru că i se spusese de posibilitatea asta iar celelalte erau conexe izvorâte din mintea sa, care a construit aceste aşteptări folosind elemente din cultura în care trăia, din poziţia socială pe care o avea, din religia sa, din educaţia pe care o primise. Cu toate aceste elemente probabil pe tot drumul până acolo mintea sa a construit aşteptări şi scenarii.

Ei bine, lui Naaman nu i-au fost benefice aceste scenarii. E adevărat că dacă nu avea nici o aşteptare nici nu pleca de acasă dar întrebarea este cât şi la ce să te aştepţi? Naaman a avut unele aşteptări bune iar unele au fost neesenţiale. Nu se pune problema să nu avem aşteptări deloc e ca şi cum nu am crede nimic am fi 100% sceptici sau indiferenţi. Problema este cum să ai aşteptări realiste şi cum să le deosebim de cele irealiste.

Ne mutăm la căsătorie. Aşteptarea ca odată să te căsătoreşti e perfect legitimă, deşi nu la toate persoanele se va concretiza, dar fanteziile şi floricelele cu care este ornată această aşteptare sunt dăunătoare de cele mai multe ori. De mici copii suntem „educaţi” „provocaţi” şi ne gândim că odată vom avea un partener de viaţă cu care ne vom căsători. Bineînţeles că la vârsta copilăriei suntem „educaţi” în glumă dar sunt primele idei care apar despre căsătorie şi depinde tare de modul în care ne este prezentată căsătoria şi atunci. Crează aşteptări şi nu pot fi scoase din ecuaţie primele concepte aduse despre instituţia căsătoriei, ele rămân stocate şi lucrează, de cele mai multe ori inconştient.

Trăim o viaţă întreagă într-o familie în care avem mamă şi tată şi vedem relaţia lor. Tot ce vedem acolo va contribui la crearea aşteptărilor privind partenerul nostru de viaţă, fie pe plus, fie pe minus. Dacă tata e grijuliu, atent, iubitor fetele vor vrea un soţ ca tata, ba chiar vor declara multe din ele că ele se căsătoresc cu tăticul şi vor căuta toată viaţa pe „tăticul” în relaţia cu soţul lor. Băieţii dacă au o mamă care e bună bucătăreasă, gospodină, veselă vor vrea o soţie ca mama şi vor căuta inconştient sau semiconştient pe „mămica” lor în femeia cu care se căsătoresc.

Modelul tatălui şi al mamei pot crea şi aşteptări „pe minus”. Decât să mă căsătoresc şi să păţesc ca mama, mai bine lipsă. Decât să mă căsătoresc şi să fiu tratat cum e tratat tata mai bine singur. Acestea nu sunt neapărat aşteptări normale ci sunt doar metode de autoapărare care sunt construite de mintea oamenilor pe baza evenimentelor din viaţa de familie. Ei se aşteaptă ca în eventualitatea căsătoririi lor să fie ca şi în cea a părinţilor lor situaţia. Deşi probabilitatea aceasta există, pe principiul codependenţei, ea are mai multe şanse să nu existe decât să existe. Teama însă îi va ţine pe unii băieţi sau pe unele fete „blocaţi” toată viaţa deşi ar fi „gusta” mari binecuvântări. Nu garantează nimeni că viaţa de căsătorie e uşoară dar ea trebuie abordată corect şi cu principiile lui Dumnezeu şi are toate şansele să aducă binecuvântare.

Pe de altă parte nu doar aşteptarea acestora, de a fi dezastru în căsătoria lor este irealistă ci şi a celor care se aşteaptă ca în căsătoria lor lucrurile să stea cum au stat în cea a părinţilor unuia dintre ei. Aceasta este iarăşi o aşteptare irealistă. Va compara toată viaţa soţul cu tata sau soţia cu mama şi comparaţiile ucid relaţiile. Una din cele mai mari greşeli pe care le poate face un soţ sau o soţie e să îşi compare partenerul cu altcineva, fie că e vorba de compararea cu părinţii, cu un partener anterior, cu prietenii, cu soţul sau soţia altora comparaţiile sunt ca un cuţit înfipt mişeleşte într-o rană.

Noi ca adolescenţi şi tineri visăm mult la partenerul de căsătorie şi ne închipuim multe despre el. „îi pregătim” o înfăţişare pe care trebuie să o aibă, un comportament pe care trebuie să îl adopte, un caracter cu care trebuie să se identifice, o situaţie materială pe care trebuie să o deţină şi chiar performanţe cu care trebuie să se prezinte la noi. După ce începem să construim această imagine îi dăm cu căutatul. Nimeni nu corespunde cu forma aceea creată de noi, asta e bine că mulţi hidoşi ar trebui să existe, deci fie renunţăm la unele aşteptări fie tragem nădejde că îl vom schimba pe acel el sau pe acea ea după căsătorie. Aşa se face că ne „amorţesc” toate pretenţiile, se estompează şi „punem mâna” pe unul sau una  aproape la întâmplare cu care ne propunem noi „să facem educaţie” după aceea. Ehe, dacă ar fi aşa de uşor, dar nu este şi Naaman a avut aşteptări dar nu s-au împlinit şi a trebuit să accepte realitatea aşa cum era. Nu a putut schimba nimic din ceea ce era poruncă de la Dumnezeu, nu a reuşit cu nervii şi ciuda lui să-i schimbe modul de acţiune al lui Elisei.

Asta e una din marele drame ale căsătoriei, să te aştepţi să poţi schimba pe partener după căsătorie. Câtă suferinţă, cât scandal, cât efort nu se face pentru a înghesui partenerul în forma aceea deja construită. Câtă frustrare generează o asemenea manevră… ajung amândoi să-şi blesteme zilele. De ce? Pentru că au aşteptat irealist să „educe partenerul”. Câtă suferinţă e în casele în care soţul trebuie să devină „tăticul” iar soţia trebuie să devină „mămica”. Niciodată nu va fi pace în  casa aia sau dacă se va realiza va fi pentru că unul din ei oboseşte în războiul ăsta şi „trage obloanele” astfel încât celălalt nu îl mai poate atinge dar asta nu înseamnă căsnicie binecuvântată, asta înseamnă altceva decât ceea ce Dumnezeu a pregătit deja.

Vedeţi cât de uşor putem să clădim aşteptări irealiste? De fapt sunt pregătite de viaţă am putea spune dar noi trebuie să fim conştienţi de ele şi să le „sortăm” pe cele realiste de cele irealiste. Pot fi părinţii cât de buni să fie, omul trebuie să lase pe tatăl său şi pe mama sa. Aici se referă clar la o separare de influenţa părinţilor, de compararea partenerului cu ei nu la o separare fizică neapărat. În viaţa din vremurile bibliei familiile erau de tip patriarhal şi toţi locuiau în aceeaşi casă de la patriarh până la strănepoţii acestora dar omul trebuia să lase pe tatăl său şi pe mama sa.

Cât mai „domină” tatăl tău soţie dragă în căsătoria ta, în aşteptările rostite sau nerostite faţă de soţul tău? Cât mai „domină” stimate soţ „mămica” în relaţia cu soţia ta? Acestea sunt aşteptări irealiste construite aparent pe principii bune şi sănătoase.

Gândeşte-te la astea şi mâine continuăm să explorăm aşteptările pe care le avem de la partenerii de viaţă.

http://www.filedinjurnal.ro/

 

 

Revenirea Mantuitorului, mai aproape ca oricand in istoria omenirii!

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE

blog poza buna

Apocalipsa 12:17 Si balaurul, maniat pe femeie, s-a dus sa faca razboi cu ramasita semintei ei, care pazesc poruncile lui Dumnezeu si tin marturia lui Isus Hristos.

Faptul ca traim vremurile din urma, se dovedeste a fi un adevar pe zi ce trece si mai cu seama, realitatea ca suntem intr-o mare lupta: cea dintre Hristos si Satana. Rusinea a disparut de mult, ridiculizarea si blasfemiile la adresa Mantuitorului, pe diverse publicatii online si nu numai, glumind pe seama Celui care ne da lumina zilei, sunt semne din ce in ce mai clare ca sfarsitul e aproape.

Societatea contemporana reflecta din ce in ce mai puternic chipul hidos al satanei care ranjeste batjocoritor la sacrificiul suprem pe care Dumnezeu Tatal L-a facut prin Fiul Sau iubit pentru salvarea acestei omeniri cazute in pacat.

Revenirea Mantuitorului, o certitudine

Apostolii si primii crestini au considerat revenirea Domnului Hristos ca fiind “fericita nadejde” (Tit cap.2:13; Evrei cap.9:28). Ei asteptau ca toate profetiile si fagaduintele Sfintelor Scripturi sa se implineasca la a doua venire (2Petru cap. 3:13; Isaia cap.65:17) caci ea este tinta peregrinarii crestine. Toti aceia care Il iubesc pe Domnul Hristos privesc cu dor si nerabdare inainte spre ziua cand vor putea sa se impartaseasca fata catre fata de comuniunea cu El ca si cu Tatal, cu Duhul Sfant si cu ingerii Sai.

Certitudinea celei de a doua veniri este intemeiata pe exactitatea vrednica de incredere a Scripturii. Chiar inainte de moartea Sa, Domnul Isus, a spus ucenicilor Sai ca El se va întoarce la Tatal Sau ca sa le pregatească un loc. Dar El le-a fagaduit “Ma voi intoarce” (Ioan cap.14:3). Dupa cum prima venire a Domnului Hristos a fost profetizata, tot astfel este profetizata si a doua venire a Sa in intreaga Scriptura. Chiar inainte de potop, Dumnezeu a spus lui Enoh ca venirea in slava a Domnului Hristos va pune capat pacatului. El a profetizat “Iata ca a venit Domnul cu zecile de mii de sfinti ai Sai, ca sa faca o judecata impotriva tuturor si sa incredinteze pe toti cei nelegiuiti, de toate faptele nelegiuite pe care le-au facut in chip nelegiuit si de toate cuvintele de ocara, pe care le-au rostit impotriva Lui acesti pacatosi nelegiuiti”(Iuda vers.14,15).

Cu o mie de ani inainte de Hristos, psalmistul vorbea despre venirea Domnului ca sa stranga pe poporul Sau spunand: “Dumnezeul nostru… vine si nu tace. Inaintea Lui merge un foc mistuitor si imprejurul Lui o furtuna puternica. El striga spre ceruri sus si spre pamant, ca sa judece pe poporul Sau: Strangeti-Mi pe credinciosii Mei, care au facut legamant cu Mine prin jertfa” (Ps. Cap.50:3-5).

Ucenicii Domnului Hristos s-au bucurat de fagaduintele revenirii Sale. In mijlocul tuturor dificultatilor pe care le-au intampinat, increderea pe care aceasta fagaduinta le-a adus-o a facut ca niciodata sa nu inceteze sa renasca curajul si taria lor. Invatatorul lor se va intoarce ca sa-i ia cu El in casa Tatalui Sau.

A doua venire este legata de prima venire a Domnului Hristos. Daca Domnul Hristos n-ar fi venit prima data si n-ar fi castigat o biruinta decisiva asupra pacatului si asupra lui Satana (Col. cap.2:15) atunci n-am avea nici un motiv sa credem ca El va veni in cele din urma sa puna capat stapanirii acestei lumi de catre Satana si s-o readuca la desavarsirea ei de la inceput. Dar, deoarece noi avem dovada ca “El s-a aratat… ca sa stearga pacatul prin jertfa Sa” avem si motiv sa credem ca El “se va arata a doua oara, nu in vederea pacatului, ci ca sa aduca mantuirea celor ce-L cauta” (Evrei cap.9:26 şi 28).

Ce putem face in acest context? Sa ne apropiem de Dumnezeu cu credinta, sa stam ancorati in Cuvantul Sau, sa ne pocaim cu adevarat, pentru ca El a fost, este si va ramane scutul fiecaruia in orice vreme si va duce la bun sfarsit lucrarea de eliberare inceputa in fiecare dintre noi, cu pretul atat de scump al sangelui Sau.

Sa ne rugam Domnului Hristos sa ne tina tari in credinta, caci Cuvantul Sau se implineste slova cu slova, si avem nevoie cu totii de protectia Sa, prin Duhul Sau cel Sfant, ca sa rezistam pana la sfarsit.

Amin

Read more: http://afirmativ.com/2014/05/05/revenirea-mantuitorului-mai-aproape-ca-oricand-istoria-omenirii/#ixzz3RykWNvcO

Leea și Valentine’s day – Nicolae.Geantă

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Adolescenţă

Photo credit gardenofpraise.com

Dimineața ridica perdeaua cortului și-l privea cum face înviorarea. Era frumos, înalt și atlet. Un pachet de mușchi. Aerul său de șmecher ce venise din Occident emana ceva ce nu mirosise la nimeni dintre cunoscuți. Flăcăul o fascinase. Dar, cum să ai pretenți ca un făt-frumos să se uite la o fată cu strabism? Ea n-avea ochi buni, el n-o privea cu ochi buni. Când nu privești cu ochi buni, frumosul e totdeauna urât.

Era invidioasă pe soră-sa. Nu pentru că era frumoasă ca o gazelă și avea ochi ageri ca de vultur, ci pentru că-i făcea ochi dulci străinului. Ce noroc pe capul ei! Iar el îi cumpărase… un inel.

Într-o seară tatăl a venit grăbit în cortul ei: “Nu-i așa că-ți place străinul? Nu vrei să fi soția lui?”. Era lozul ce-l așteptase de atâta vreme! Și oarba, orbită de dragoste acceptă căsătoria în orb. “Am să-i îndeplinesc orice dorință. Am să mă sacrific pentru el. Și, sigur o să mă iubească”. Apoi, se vârî pe întuneric în patul lui.

Când s-a crăpat de ziuă și s-a trezit din mahmureală, iubitul a văzut strabista la el în culcuş. Apoi i-a pus trolerul în brațe și a trimis-o la plimbare, fără bilet de întors. Atunci, Leea a înțeles că după o căsătorie Valentine’s day, tot străină poți rămâne. Alături de cel iubit!

A sperat că o să-l câștige prin fii. Și i-a născut pe Ruben (Vedeți fiu). Dar Iacov, căci așa se cheamă înșelătorul pe care l-a înșelat, n-a avut deloc ochi pentru ea. Și nici pentru Ruben. Apoi i-a născut pe Simeon (Ascultare). Căci Iacov nu mai avea urechi pentru ea. E greu să iubești când nimeni nu te-ascultă. I-a mai născut pe Levi (Alipire). Dar pentru soț tot n-a găsit lipici. A mai născut trei băieți, și la urmă o fată, Dina (Judecată). Ultimul mesaj al ei a fost resemnarea. “Iacove, să te judece Dumnezeu”.

Noi credeam că Valentine’s day e doar păcătoasa aia de căsătorie a tinerilor, făcută în tramvai, grăbit, pentru o zi. Apoi, fiecare cu ciorba lui. Dar meditând mai adânc am înţeles că multe femei, dar şi bărbaţi, trăiesc Valentine’s-ul Leei. Adică, sunt fericiţi decât în noaptea căsătoriei. De-a doua zi începe… iadul. Chiar dacă rămân împreună.

Căsătoria Valentine’s e atunci când el e cu alta, deşi în buletin e cu tine. Când ea doarme cu tine în pat, deşi banii ţi-i mănâncă cu “iubi”. E atunci când tu dormi în dormitorul mic şi el în sufragerie, sau împarţi acelaşi pat dar garaţi spate în spate. Tu, cu faţa la perete. E atunci când oricât te-ai chinui să pari atrăgătoare, el nu te vede, când îi vorbeşti câte-n lună şi stele şi el e prezent cu trupul dar mintea îi zburdă pe maidane, când oricâte flori i-ai pune în glastră pentru ea nu mai miros, când oricâtă miere ai mânca, pentr el nu mai eşti dulce.

Atâtea Lee sunt astăzi pe străzi, în gări. Dar şi în case. Şi-atâţia Iacobi, nepăsători. Fără lipici. Dar cu certificate de căsătorie semnate. Au semnat şi el, şi ea, cu ochii închişi. În orb. Au închis ochii înainte şi i-au deschis după, vorba fratelui Pustan.

Fugiţi de căsătoria «Leea şi Valentine’s» ! Şi nici nu vă alegeţi partenerul la lumina lumânării! Oricât de orbiţi de dragoste aţi fi.

Citeste blogul lui Nicolae Geantă aici – nicolaegeanta.blogspot.com

Aşteptări de la partenerul de căsătorie I

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, FAMILIE

Aşteptări de la partenerul de căsătorie I

Naaman s-a mâniat, şi a plecat, zicând: „Eu credeam că va ieşi la mine, se va înfăţişa el însuşi, va chema Numele Domnului, Dumnezeului lui, îşi va duce mâna pe locul rănii, şi va vindeca lepra. 2 Împăraţi 5:11

Câte vise nu ne-am făcut noi înainte de căsătorie? Cât de mult am lucrat noi la construirea imaginii partenerului potrivit pentru noi. Câte informaţii am adunat, cât de mult nu am mai sortat până am construit „portretul robot” al partenerului care trebuia să ne aducă fericirea. Am făcut pentru acesta şi un loc special în care trebuia să încapă iar locul acela special era exact de forma contorsionărilor şi închircirilor noastre interioare, locul acela era construit de mintea noastră în funcţie de reuşite şi împliniri dar mai ales în funcţie de neîmplinirile şi frustrările „acumulate” în viaţă până atunci.

Fiecare om îşi caută un partener care să corespundă acelui „portret robot” şi mai ales care să intre fix în locuşorul pregătit pentru el. Acel partener nu trebuie să încurce deloc viaţa şi doar să o îmbunătăţească, nu trebuie să schimbe nimic în mine ci doar să completeze ceea ce eu nu sunt în stare. Nu trebuie să aibă personalitatea sa sau dacă o are să renunţe la a sa şi să o adopte pe cea pe care eu o voi spune.

Şi, ne-am căsătorit…

Cum te căsătoreşti încep să-ţi „iasă figurile din cap” şi să-ţi „zboare fluturaşii”. Căsătoria este pentru marea majoritate o trezire la realitate, o spulberare de vise nerealiste şi de planuri gata făcute în numele ambilor. Asta se întâmplă la puţină vreme după căsătorie. Toate planurile irealiste sunt spulberate de deflagraţia produsă de trezirea la realitate.

Avem conştient sau inconştient aşteptări de la partenerul de căsătorie. Aşteptările nu sunt un rău în sine, deşi recomandarea mea de adult la care a avut loc o deflagraţie puternică a realităţii este să nu vă faceţi planuri de unul singur pentru amândoi. Aşteptările irealiste sunt un mare rău pe care îl puteţi face relaţiei voastre prezente pentru cei căsătoriţi sau viitoare pentru cei necăsătoriţi.

Mă folosesc puţin de exemplul citat la început pentru ca mai apoi pe parcursul a 4-5 zile să vorbim de aşteptările majore de la relaţii.

Naaman era un om viteaz şi foarte bine văzut în poporul său dar avea lepră. Şi poţi avea tot ce vrei pe pământul ăsta dar dacă suferi în trup nu te poţi bucura de nimic. O fetiţă care era roabă în casa sa îi dă vestea că un om din poporul său îl poate vindeca. De unde a scos-o pe asta nu ştiu, nu găsim până la acel moment aşa ceva în scriptură dar fetiţa îi spune că poate fi vindecat. Naaman a conceput un plan care includea pe împăratul său şi pe împăratul lui Israel, includea oameni, merinde, daruri şi o călătorie până „acasă” la fetiţă.

Se prezintă Naaman la împăratul lui Israel cu “scrisoare de recomandare” şi cerere. Tensiune, supărare, e bai dacă Siria care era în plină expansiune de cucerire, este refuzată de împăratul unei ţări cât o virgulă pe hartă. În fine Elisei trimite să spună împăratului: Trimite-l la mine. De aici începe partea interesantă.

Ajunge Naaman la poarta lui Elisei şi e nervos, tună, fulgeră şi pleacă spre casă cu boala sa cu tot pentru că nu s-a întâmplat ceea ce el plănuise. El credea că vindecarea aceea se va produce prin ieşirea acelui om, rugăciune, punerea mâinii pe rană etc. Şi nu se întâmplase aşa. Planurile de acasă nu se potriveau cu realitatea din târg. De unde să ştie Naaman cum se procedează cu lepra în Israel?. El făcuse planuri după cultura din care venea el iar Elisei proceda cum îi poruncise Dumnezeu să facă. El nu avea voie prin lege să se apropie de un om lepros, ei erau obligaţi să se depărteze de leproşi iar aceştia trebuiau să avertizeze oamenii sănătoşi încă de departe. Aşa se face că Naaman nu are împlinite aşteptările.

Aşteptările lui Naaman nu erau exagerate dar erau făcute acasă la el şi fără să ţină cont de Elisei şi cultura lui. Drept urmare a plecat acasă cu lepră cu tot şi dacă nu erau slujitorii săi să-l potolească aşa ajungea acasă. Dacă se întâmpla asta probabil că nu era bine de fetiţă şi poate şi presupunerile împăratului lui Israel se adevereau: să ştiţi, deci, şi să înţelegeţi că el caută prilej de ceartă cu mine.
Dragii mei, există aşteptări realiste şi aşteptări irealiste de la partenerul de viaţă şi trebuie să analizăm corect şi critic tot ceea ce ne dorim de la soţ sau soţie. Trebuie să vedem cultura din care venim noi şi cultura din care provine el/ea. Trebuie să ţinem cont că nu toate aşteptările pot fi împlinite de partener şi mai ales trebuie să comunicăm aceste aşteptări şi să luăm în calcul şi varianta ca acestea să nu poată sau să nu vrea să le împlinească.

http://www.filedinjurnal.ro/